Rondul, august 2002 (Anul 10, nr. 2785-2810)

2002-08-01 / nr. 2785

VOMELE PROPRIULUI LOC DE MUNCĂ Florin Tudosie Cezar Rusu Disperarea românilor, care, în cele mai multe cazuri, își duc traiul de pe o zi pe alta, face ca ei să facă orice pentru a-și păstra slujbele. Din acest motiv, ei nu se gândesc la faptul că, mai devreme sau mai târziu, se vor transforma în victimele pro­priului loc de muncă. Dacă, în urmă cu 15 ani, autoritățile nu dădeau prea mulți bani pe condițiile în care angajații își desfășoară activitatea, lucrurile s-au mai schimbat, chiar dacă nu în proporție covârșitoare, în ultimii ani. Numai anul trecut, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a înregistrat 255 de cazuri de boli profesionale, pen­tru ca, în primul semestru al acestui an, numărul acestora să ajungă la 179. Din cele peste 250 de cazuri de boli profesionale aflate în evidența DSP, 114 au fost hipoacuzii profesionale, constatate în cadrul SC Tetro­­med SA Mediaș, iar 80 de cazuri sunt de saturnism cronic profe­sional - intoxicații cu plumb­­, din care 76 numai la Copșa Mică, la SC Sometra SA. Alți 38 de anga­jați care s-au îmbolnăvit în locul unde muncesc au fost găsiți în "ograda" societății Krupp Compa SA Sibiu, pag. 3 OCROTIND NAITURA OCROTIM VIATA» lt, Evreii americani vor România în NATO American Jewish Committee (AJC) se pronunță în favoarea invitării a șapte state - Lituania, Letonia, Estonia, România, Bulgaria, Slovacia și Slovenia - să adere la Alianța Nord-Atlantică, la summit-ul de la Praga, informează un comunicat al "Ministerului român de Externe. David Harris, director executiv al AJC, și rabinul Andrew Baker, director pentru relații Internaționale al AJC, apreciază că cele șapte state au demonstrat că împărtășesc aceleași valori democratice ca și țările NATO. Ei au mai spus că progresele înregis­trate, în aceste state, în combaterea antisemitismu­lui, a intoleranței și a asumării istoriei sunt notabile, constituind o bază pentru rezolvarea problemelor rămase. American Jewish Committee consideră că invitarea a șapte state la summit-ul de la Praga este o ocazie istorică ce nu trebuie ratată. AJC este prima organizație americană neguvernamentală, care se pronunță, public, în favoarea invitării a șapte state la summit-ul de la Praga. American Jewish Com­mittee a pledat, în 1997, pentru invitarea Poloniei, Cehiei și Ungariei, să devină membri NATO. Moldovenii au cele mai Republica Moldova se află pe ultimul loc, în Europa, din punct de vedere al nivelului salariilor, conform unui studiu realizat de Institutul european de cercetare în dome­niul consumului, citat de BASA-press. Venitul mediu anual pe cap de locuitor, în Republica Moldova, este de 223 de euro, inferior celui realizat în Ucraina și Albania. Pe primele locuri ale clasa­mentului se află Elveția, cu venituri medii de 25.600 de euro, urmată de Marea Britanie, Islanda, Danemarca, Norvegia, mici salarii din Europa Luxemburg și Germania. Conform datelor publicate de Departamentul de Statistică și Sociologie din Republica Moldova, salariul mediu nominal s-a ridicat, în luna mai, la 642 de lei moldovenești (47 de dolari), fiind cu 27,5 la sută mai mare decât în perioada similară a anu­lui trecut. Conform datelor publicate la Chișinău, veniturile medii al­e popu­lației acoperă numai 48 la sută din necesarul minim de existență, iar pen­siile numai 27,5 la sută. Șefii emisiilor­­ județene cer modificarea Legii finanțelor publice Președinții de consilii județene din țară au de gând să promoveze un proiect prin care Legea finanțelor publice să fie modificată, în ideea unei distribuiri și utilizări mai eficiente a fon­durilor publice. Proiectul a fost discutat în cadrul lucrărilor Uniunii Consiliilor Județene din România, care s-a desfășurat, la sfârșitul lunii trecute, la Tulcea. Constantin Morar, președintele CJ Sibiu, crede că modificarea Legii finanțelor ar fi binevenită și consid­eră că, în momentul în care va fi pusă în apli­care, ea va da roade. Noutățile aduse de proiectul mai-marilor din județe se referă la delimitarea clară a atribuțiilor financiare, în cadrul instituțiilor din administrația locală și la crearea a două bugete. ip Florin Tudosie ♦ Cezar Rusu Societățile cu restanțe nu vor m­ai primi energie electrică și termică __________________|______________________pag. 5 1 Timbrele de pe băuturile alcoolice și tutun vor fi modificate Liderul PSD crede că articolele din presă sunt doar “scenarii de vacanță”. pag. 4 Internetul tău e mai sigur! Romania Data System lansează o nouă campanie. Abonează-te acum și beneficiezi de cel mai puternic antivirus. pag. 2 Năstase spune că în PSD nu există fisuri

Next