Rondul, august 2002 (Anul 10, nr. 2785-2810)

2002-08-05 / nr. 2788

Florin Tudosie Cezar Rusu Potrivit aprecierilor făcute de Adriana Țicău, secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor (MCTI), în cadrul vizitei efectuate, la sfârșitul săptămânii trecute, în municipiul de pe Târnave, județul Sibiu se află pe locul I pe țară, în ceea ce privește numărul postu­rilor telefonice și mai ales "întin­derea" fibrei optice. Secretarul de stat afirmă că, în mediul urban sibian,sunt 36 de posturi telefonice la o sută­ de locuitori, în timp ce, la sat, există 16 telefoane fixe, raportat tot la o sută de locuitori, în ceea ce pri­vește fibra optică, în județ există 412 kilometri, iar în perioada următoare, vor mai fi "întinși" alți 136 de kilometri. "Am venit la Sibiu, în principal pentru a vedea la fața locului exact care sunt principalele probleme ale industriei locale de telecomunicații. Principala preo­cupare a fost administrația locală și posibilitățile de informatizare a întreg sistemului de comunicare între principalele instituții", apre­ciată Adriana Țicău. Aceasta afir­mă că implementarea sistemului electronic de plată și încasare a taxelor și impozitelor trebuie să fie o prioritate pentru adminis­­trația județului. pag. 12 sunt "îndrăgostiti" telefonia fixa Patru tineri au murit într-un accident rutier Marian Crăciun Patru tineri au murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un accident rutier produs pe șoseaua Alba Iulia, după ce șoferul a pierdut controlul asupra volan­ului, iar autoturismul în care se aflau s-a izbit violent de un stâlp de beton. Șoferul mașinii Opel Ascona, Claudiu Daina (24 ani), era sergent major în cadrul Biroului Criminalistic din Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu și avea permis de conducere din 1998, în timp ce se întorcea acasă de la o petrecere, însoțit de trei tinere, cu vârste cuprinse între 21 și 24 de ani, Maria Hașu, Camelia Maria Fîntînă și Nicoleta Sarchiz, șoferul a pierdut controlul asupra volanului, mașina a părăsit caro­sabilul și s-a izbit de un stâlp de beton. în urma impactu­lui, cei patru au murit pe loc, iar stâlpul rupt a provocat un scurtcircuit, care a lăsat în întuneric întreg cartierul Turnișor. Echipele de criminaliști au declanșat imediat cercetările. Lt. Lucian Turnu, de la Serviciul Rutier al IJP Sibiu, a declarat că din primele cercetări reiese că mașina avea viteză mult prea mare față de condițiile de trafic. Palavragiu­ de pe internet Traian Deleanu Fără pic de reclamă, chatul este una dintre ocupațiile care înghite timp din ce în ce mai mult tinerilor sibieni, ca și din alte locuri mioritice sau cu iz de Occident. Peste 20 la sută din valoarea facturilor plătite către Romtelecom reprezintă “tributul" pe care sibienii, mai ales tinerii, îl dau pentru o oră, două sau chiar o noapte de navigare pe Internet. Tot în cifre, adunate de prin Internet Café-uri, 90 la sută dintre cei care "intră" pe net, "merg" pe chat. Un loc virtual, înconjurat de o banală aură de disc. Un loc în care poți fii înger și demon, în care înjurătura poate fi tastată de o mână delicată. Sau invers. Poți să fii încrun­tat și să vezi toată pălăvrăgeala de acolo ca o manifestare socială plină de învățăminte. Sau poți să râzi ca de o altă pierdere de timp. păgTz începe a doua sesiune de bacalaureat Din cei 2807 candidați, care s-au prezentat la examenul de bacalaureat din iunie, aproxi­mativ 700 nu au obținut notă de trecere. Aceștia se pot înscrie, de miercuri până vineri, la a doua sesiune. Potrivit ordinului Ministerului Educației și Cercetării, proba orală la limba și literatura română se va desfășura între 12-13 august, iar între 14-15 are loc proba orală la limba modernă aleasă de candidați. Elevii de altă naționalitate vor susține proba orală, la limba și literatura maternă ,în 15 și 16 august, în 19 și 20 august, are loc proba scrisă la limba și literatura română sau maternă, după caz, iar în 21,22,23 august se vor desfășura proba scrisă la o materie de profil și probele la alegere. Rezultatele vor fi afișate duminică, 25 august, iar contestațiile se pot depune până în 26 august. Cristina Lăcătușu Autorizațiile de construcții se vor emite mai repede pag. 2 Radu Niculescu a devenit șomer 3 pag. 10 Numai la Romstal Sibiu MICROCENTRALE TERMICE DE APARTAMENT 24 kW TURBO 19.900.000 lei STOC LIMITAȚI - • Informații str. Autogării nr. 3, tel. 229189 Internetul ten e mai sigur! Romania Data System lansează o nouă­­ campanie. Abonează-te acum și beneficiezi de cel mai puternic antivirus. ______ pag. 2

Next