Sălăjeanul, iunie 2005 (Anul 2, nr. 228-253)

2005-06-25 / nr. 249

editorial Corigențe .Gabriela BARBUR R­estanțieri. Asta suntem. Sau corigenți, dacă vreți. România are 85 de angaja­mente restante, angajamente pe care le-a luat în fața Europei la ușile căreia bate și se târăște de ceva vreme. Majoritatea acestor angajamente țin de implementarea aquis-ului comunitar. Prea puțini înțeleg ce înseamnă acest aquis. Normal, doar nu înțelegem alte lucruri cu care ne confrun­tăm sau de care am auzit de mult mai multă vreme. Una dintre corigențe este toc­mai în sistemul de învățământ nu ne-am adaptat oferta de formare profesională la cerințele pieței și nu am luat măsuri pentru prevenirea abandonului școlar timpuriu. Ca urmare, suntem în secolul XXI, codași în ale informației și formării, atât profesio­nale, cât și umane. Doar așa se poate explica în secolul XXI „exorcizarea” unui schizofrenic, prin răstignire, prin tortură, cum în evul mediu erau arse pe rug presu­pusele vrăjitoare. Așa se explică faptul că, în secolul XXI, la aproape o jumătate de secol de la inventarea pilulelor contracep­tive, cineva poate să conceapă un copil, să-l poarte nouă luni în pântec, ca pe­ un obiect și apoi să se debaraseze de el, inclusiv prin crimă. Este o problemă aparte, care ține mai mult de moralitate decât de educație. Poate. Poate dacă ne-am duce copiii la școală și poate am ști cum și când să-i educăm n-ar mai exista asemenea aberații. Mai că te umflă plânsul, însă, când vezi cât de mult se îndepărtează tinerele generații de educație, de valorile culturale și umane, și vezi cum profesorii mai recunosc, mai nu recunosc, că poartă o parte din vină pentru devalorizarea învățământului românesc. Suntem restanțieri. Din ce în ce mai penibili. De la mic la mare, de sus în jos. Reformăm, în mod strâmb. Reformăm în mod deviant, încercând, chipurile, să parăm deviațiile. (Senatorii vor avea posibilitatea să voteze prin corespondență. Un vot pe o carte poștală, trimisă din Bahamas sau de pe Coasta de Azur). Suntem restanțieri, ne găsim tot felul de pretexte încât să ne scoatem basma curată, suntem oportuniști, faultăm, aruncăm vina asupra celorlalți, dar până la urmă, pentru că e just, rămânem corigenți. Poate că asta ne și dorim, poate că nu avem energia să virăm spre un stil de viață modern, dar ver­tical. RADIO (T) TRANSILVANIA ZALĂU 94.6 FM Sălăjeanul te provoacă Dezbaterea organizată ieri de cotidianul Sălăjeanul cu tema „Centrul Acasă­­ încotro?”, dez­batere organizată la Centrul de îngrijire, Tratament și Recuperare Zalău (Brădet) a fost, o spunem fără reținere, un succes, în pofida opiniei domnului prefect Andrei Todea: „Având în vedere că o dată cu rectificarea bugetului, problema finanțării centrului își va găsi soluționarea corectă și legală, Instituția Prefectului consideră caducă organizarea unei alte dez­bateri pe această temă”. Au fost de față la dezbaterea noastră: Vasile Pădurean, președintele Fundației „Acasă”; Leontin Băbțan, directorul executiv al Centrului „Acasă”; Dorin Penciuc, președintele Casei Jude­țene de Asigurări de Sănătate Sălaj și președintele PNL Sălaj; Tiberiu Marc, președintele Consiliului Județean Sălaj și președintele PSD Sălaj; deputatul Iuliu Nosa, prim vi­­cepreședinte al PSD Sălaj; deputa­tul Seres Dénes, președintele UDMR Sălaj; Augustin Precup, președintele Partidului Conservator filiala Sălaj; deputatul PSD Filonaș Chiș și senatorul PPRM Petru Stan au fost reprezentați de consilierii Alexandru Șerban și Liviu Racolța; medicul specialist Ioana Rotaru; directorul de îngrijiri medicale de la Centrul „Acasă”, Marta Payer, Cornel Tămășan și Rodica Ghiman, membri ai Fundației „Acasă”; Viorica Blaj, redactor șef adjunct la Graiul Sălajului, iată că pentru aceștia „provocarea" făcută de ziarul nostru nu a fost „caducă”. Pe larg despre acest eveniment în ediția de luni, Daniel SAUCA Vinde în condiții ți la prețuri avantajoase toată gama de materiale de construcții, amenanajări și finisaje 1 materiale pentru fundații 1 materiale pentru zidărie și sisteme de acoperiș materiale pentru amenajări interioare, exterioare și finisaje 1 instalații sanitare - apă, accesorii 1 ceramică fină - gresie, faianță 1 adezivi, ipsos gret­­ uși din lemn masiv, M.D.F. 1 sistemul gips-carton, profile și accesorii 1 lacuri și vopsele 1 materiale pentru pardoseli: parchet clasic, parchet laminat ■ materiale hidro-fbno termoizolante 1 produse metalurgice: oțel beton, PC striat, bare­­ abrazive pentru pe str. 22 Decembrie 1989 (Crasnei) ne 250 tel. 0260 660 190 * 0260 606 162 Un nou dăunător al livezilor Desfășurarea examenului de bacalaureat Caiete Silvane, „moașa a1 primei cărți de cultură publicate în Robin Hood în Sălaj curs valutar EURO USD EUR 36 138 29 939 426 739 3,6138 2,9939 42,6739 f f f vremea Sâmbătă Cer senin Maxim 27 ° C Sâmbătă noaptea Cer senin Minim 13 ° C

Next