Sălajul European, octombrie-decembrie 2009 (Anul 3, nr. 189-249)

2009-11-25 / nr. 228

Sălajul European PD-L Sălaj, mândru de noua culoare a județului Conducerea organizației județene a democrat-liberalilor a convocat ieri presa pentru a mulțumi sălăjenilor pentru că s-au prezentat la vot în număr mare, au validat referendumul, au votat candidatul Traian Băsescu și au colorat Sălajul în portocaliu, pentru prima oară după 20 de ani. Președintele interimar, Lucian Bode, a mulțumit și structurilor de partid care "și-au făcut datoria și au înțeles importanța acestor alegeri". în opinia sa, numărul mare de voturi obținut de candidatul PD-L "este o dovadă a faptului că președintele este foarte iubit în Sălaj și are legitimitatea necesară pentru a mai câștiga un mandat". Liderul democrat-liberal a calificat acuzațiile PSD Sălaj cu privire la votanții în secțiile speciale, pe care directorii instituțiilor deconcentrate ar fi avut sarcina să-i asigure pe zonele de responsabilitate, drept "subiect minor". "Cred că PSD aduce această discuție tocmai pentru a evita adevărul, anume că au pierdut alegerile și asta îi doare cel mai tare. Apelează la tot felul de trucuri pentru a-și justifica înfrângerea", a jubilat Bode. Din punctul de vedere al PD-L Sălaj, numărul alegătorilor pe listele speciale - circa 5.100 - nu este mare. Continuând duelul de campanie, Bode a cerut la rândul său social-democraților sălăjeni să prezinte situația votanților care au apelat la urna mobilă. "Le dau și eu o temă de casă celor de la PSD și îi rog să analizeze lista celor care au votat cu urna mobilă", a punctat Bode. Ca strategie de campanie în următoarele două săptămâni, PD-L Sălaj își propune "să lase alegătorul să decidă singur ce este mai bine și nu va încerca să facă alianțe mascate, deoarece oamenii nu pot fi negociați de partide". "Nu cred că electoratul se mișcă după sfaturile politicienilor, cred că oamenii sunt sătui de așa ceva", a justificat președintele PD-L Sălaj. Referendumul din 22 noiembrie (și încă unul), cheltuială justificată Lucian Bode s-a arătat încântat de constatarea că în Sălaj electoratul PSD nu a ținut cont de recomandarea "bolșevică" a lui Ion Iliescu, votând "pentru modernizarea României, votând Da pentru reducerea numărului de parlamentari și Da pentru un parlament unicameral". Democrat-liberalii au convingerea că referendumul va duce la reformarea clasei politice și reducerea costurilor cu statul... Dar, toate acestea după ce două treimi din parlamentari vor valida actul normativ care să prevadă modificarea Constituției și românii vor fi chemați din nou să se pronunțe prin vot dacă sunt de acord, a explicat Bode. Cu alte cuvinte, o alocare bugetară pentru încă un referendum plus una pentru organizarea alegerilor legislative (anticipate). Referitor la costurile pe care le implică toate procesele electorale menționate și posibilitatea bugetului consolidat de a le susține, deputatul PD-L a apreciat că "Raportat la multele cheltuieli inutile pe care le face statul, acestea se justifică". Gabriela BARBUR POLITIC - EVENIMENT MIERCURI- 25 noiembrie 2009 • pagina 3 EDITORIAL Alegător de dreapta caut reprezentare Răspund pe această cale domnului Valeriu Stoica, care insinua luni seară că alegătorul liberal va conștientiza în cabina de vot că nu poate vota stânga lui Vanghelie și Hrebenciuc. De asemenea, aș completa remarca domnului Varujan Vosganian care afirma că electoratul liberal va susține varianta cu cele mai multe șanse de a readuce PNL la guvernare... Aș adăuga­­ fără a-l scoate cu imaginea atât de șifonată precum după "colaborarea" cu președintele în funcție. Când am votat în 2004 în deplină armonie cu conștiința, ultimul lucru pe care mi l-am imaginat și pe care mi l-am dorit a fost să mai fiu constrâns vreodată să dau un vot negativ (a se subînțelege în favoarea stângii). După cinci ani, îmi doresc ca întreprinzătorii să fie încurajați, stimulați, în niciun caz conectați la perfuzia cu subvenții, și cu atât mai puțin îngropați prin fiscalitatea practicată fără nicio protecție macro. Mai mult, vreau să fie aplicate, atât cât se poate, principii sănătoase ale economiei de piață în toate domeniile, inclusiv în politica de "cadre”. Vreau ca inițiativa, ideile inovative, performanța să propulseze oamenii în funcție în instituțiile publice, acolo unde merg banii mei de contribuabil și de unde aștept garanția că voi beneficia de servicii de calitate, în niciun caz nu m-ar lăsa conștiința­­ de alegător de dreapta de dinainte de a avea drepturi electorale - ca, prin votul meu, să încurajez ascensiunea slugarnicilor și incompetenților, ori a unei atitudini care a făcut ca sute de posturi să se blocheze, salarii să "înghețe" (să scadă, dacă e să fim cinstiți cu inflația și deficitul bugetar), în spiritul "economisirii" în numele poporului, ca apoi să se deblocheze pentru a face loc în câteva zile "merituoșilor" de partid. Nu mă reprezintă nici candidatul de stânga, cum nu mă reprezintă nici auto-declaratul candidat de dreapta, care ridiculizează democrația prin interpretările proprii ale unor concepte și principii constituționale. Măsurile "reformiste" și pe alocuri nepopulare, luate de guvernul său în mai puțin de un an, nu-l transformă în politician de dreapta, decât în măsura în care își folosește mâna respectivă în detrimentul celei stângi. Iar jocul de glezne desfășurat­e la Muhamad Ali în jurul unor categorii socio-profesionale, promițând revizuirea acelor măsuri "reformiste" care îi afectează nu-l califică nici drept politician de stânga. în mai puține cuvinte, domnule Stoica , restul corului, alegătorul de dreapta nu are nicio altă posibilitate, în conjunctura de față, decât să aleagă schimbarea... Și, uneori, istoria a confirmat schimbarea ca factor generator de progres. Gabriela BARBUR 1­1 școli intră de azi în vacantă Conducerile unităților de învățământ din județ au decis cum vor aplica legislația privind modul de acordare a zilelor libere, fără plată, pentru personalul din învățământul sălăjean. Eusebiu Lehene, președintele Ligii Sindicatelor din învățământ Sălaj, ne-a declarat ieri, 24 noiembrie 2009, că a centralizat toate opțiunile celor 141 de unități de învățămât cu personalitate juridică din Sălaj și le-a transmis conducerii unităților de învățământ. Potrivit lui Lehene, 11 unități de învățământ vor fi închise timp de două săptămâni, în perioada 25 noiembrie - 4 decembrie 2009. Alte 49 au adoptat ultima măsură propusă de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (MECI), respectiv acordarea de zile libere în data de 30 noiembrie 2009 și schimbarea structurii de învățământ astfel încât elevii să între în vacanța de iarnă în data de 14 decembrie și nu în 19 decembrie, conform structurii adoptate de MECI la începutul anului școlar. Restul conducerilor școlilor au luat diferite măsuri privind reducerea cheltuielilor de personal cu 15,5% în lunile noiembrie și decembrie 2009, unii profesori preferând să meargă la școală, în perioada 14-18 decembrie, fără a fi plătiți, conștienți fiind de faptul că tot ei vor trebui să facă ore suplimentare pentru a recupera materia pierdută. Ultima idee este susținută și de șeful învățământului sălăjean, Ioan Abrudan: "Trebuie să fim foarte atenți în legătură cu modul de pregătire a elevilor pentru examenele naționale și, mai ales, la modul în care suntem priviți de beneficiarii serviciilor de educație, elevi și părinți. Eu aed că dascălii vor înțelege importanța unei decizii unitare și vor găsi varianta cea mai bună pentru a nu compromite activitatea dascălilor". Abrudan a făcut precizarea că, potrivit notei MECI, cadrele didactice vor trebui să recupereze materia pierdută în timpul concediului fără plată. Referitor la măsurile autonome adoptate de fiecare unitate de învățământ în parte pentru reducerea cheltuielilor salariate, Lehene precizează că atât elevii cât și părinții au fost informați de măsurile luate și că nu se poate aplica o decizie unitară, pe tot județul, potrivit spuselor inspectorului școlar general, conducerile unităților de învățământ având autonomie în aplicare Legii 329. Mihaela PEȘTEAN e-mail, salarul european@yahoo.com

Next