Sălajul European, aprilie-iunie 2010 (Anul 4, nr. 63-123)

2010-06-11 / nr. 110

Sălajul European ACTUALITATE VINERI - În iunie 2010 • pagina 2 a urmare din pagina 1 "Nu sunt palavragiu!" Pensionarul Ioan Simea, fost viceprimar­­ în Sânmihaiu Almașului, în urmă cu mulți ani, continuă să-i apere pe consătenii săi. Dar este nemulțumit că luptă cu morile de vânt, că nimeni nu-l ia în serios. în luna ianuarie 2010 a făcut o solicitare la Prefectură, în care cerea sprijin pentru repararea unui pod, motivând că administrația locală nu se implică. Petiția sa era însoțită de un tabel cu semnăturile a 67 de cetățeni din satul Sântămărie care cereau intervenția autorităților județene pentru repararea podului peste Valea Sântămărie. Podul, care era de lemn, a fost luat de ape în anii '90. Sătenii sunt acum nevoiți să ocolească trei kilometri, prin satul Bercea, pentru a ajunge la cele peste 100 de hectare de terenuri agricole pe care le dețin dincolo de Vale. "Nici până astăzi, nu am primit vreun răspuns scris de la Prefectură referitor la pod, ci doar explicații legate de problema sesizată cu pădurile. O doamnă mi-a spus atunci când am depus cererea că pentru pod nu de la prefectură să cer ajutor, ci de la Consiliu Județean". Ioan Simea s-a arătat foarte supărat că nu este ascultat de nimeni. "Lumea îmi spune Sumea reclamagiul și palavragiul. Dar nu acesta e adevărul. Nu știu unde să mai merg, la cine să mă adresez, pentru că la primăria noastră nu avem ajutor. Primarul este la al cincilea mandat și nu ne-a făcut nici podul, nici drumul". A fost să se plângă și la șefii de partid ai primarului său și, chiar ieri, la senatorul social-democrat Gheorghe Pop. Deși le-a atras atenția că "prim-edilul face partidul de rușine", răspunsul nu prea l-a încurajat : "Voi l-ați ales!". Parlamentarul ne-a confirmat că l-a primit pe Ioan Simea în audiență și a afirmat că: "Voi discuta cu primarul. Sper să înțeleagă nevoile oamenilor. Podul este făcut de doi ani, dar a fost o neglijență că nu s-a montat deasupra văii". Dezarmat, că administrația locală nu se implică în rezolvarea solicitărilor comunității, petiționarul de la Sântămărie s-a adresat forurilor locale și județene pentru a fi "transferat" la o altă primărie, "care să merite banii colectați din taxe și impozite, cum ar fi cea din Zimbor". Dar nimeni nu l-a încurajat pe Simea, din contră. De la prefectură nu are nicio veste în acest sens. Cei de la Zimbor s- au asigurat că își poate face mutație la copiii săi din Zimbor, însă dările pentru clădire și terenurile pe care le posedă în Sântămărie este obligat să le achite la Primăria Sân­pihaiu Almașului. Deci, a rămas tot pe loc. Adela MUREȘAN Șoferii vor avea­­ cazier auto Autoritățile vor să modifice legislația privind circulația pe drumurile publice, pentru a înăspri sancțiunile acordate conducătorilor autoindisciplinați. Deși se află doar în stadiul de proiect, modificările anunțate ar trebui să-i determine pe șoferi să se gândească de două ori înainte să încalce vreo regulă de circulație. Astfel, în legislație se va introduce noțiunea de "cazier auto", ce presupune realizarea unei baze de date cu toate abaterile comise de șoferi. Cazierul auto va fi disponibil în baza de date Poliției și va permite aplicarea unor sancțiuni mai severe celor care nu se află la prima abatere. Cuantumul amenzilor va fi și el modificat în funcție de veniturile contravenientului. Astfel valoarea punctului de amendă ar urma să fie de 10% din salariul minim brut pe economie atunci când contravenientul nu depășește un venit anual de 50.000 lei în anul anterior aplicării amenzii. Pentru cei cu venituri cuprinse între 50.000 și 300.000 lei, valoarea punctului va fi­ de 3% din venituri și de 1% din venituri pentru cei cu venituri aflate peste suma de 300.000 lei anual. Pentru a se stabili la ce valoare a punctului de amendă se încadrează contravenientul, acesta va fi obligat să prezinte fișa fiscală a veniturilor personale, în caz contrar fiind sancționat cu amenda maximă. Florin MINTAȘ w­ww.s­alaruleuropean.ro Ministrul Borbely, la Zalău Duminică, ministrul Mediului și Pădurilor va efectua o vizită în județul Sălaj. De la ora 10.30, în sala de ședințe a Consiliului Județean, Laszlo Borbely se va întâlni cu oficialități județene, locale și directorii instituțiilor din subordinea Ministerului Mediului și Pădurilor. Ne întrebăm cum de programul oficialului de la București nu include și o întâlnire cu cei care, nici după douăzeci de ani, nu au intrat în posesia terenurilor și a pădurilor? Adela MUREȘAN Primul val de caniculă Meteorologii nu s-au înșelat în ce privește anunțul că vom avea o vară caniculară. După ploi­le săturate, masa de aer cald, tropical de origine nord-africană s-a așternut peste România și nu ne va părăsi până sâmbătă, spre duminică, când începând cu partea nordică a țării se va înnora și vom avea ploi cu descărcări electrice. Temperaturile înregistrate ieri au variat între 26 și 34 grade Celsius, încă de la primele ore ale zilei, soarele și-a făcut remarcată influența. Soarele arzător și aerul cald, insuportabil, au determinat oamenii să retragă, pe cât posibil, la umbră. Meteorologii atrag atenția asupra radiațiilor solare puternice din aceste zile, încă de la primele ore ale dimineții. M.P.

Next