Saptamina, 1977 (Anul 7, nr. 318-369)
1977-07-22 / nr. 346
SERIE NOUA, Nr. pagini 1 leu laudă conștiinței Toți marii bărbați ai istoriei noastre au purtat prin veacuri flacăra nestinsă a unei stări de spirit înălțătoare, care le izvora din cuget și le întărea brațul și inima. Iar această stare, pe care o numim îndeobște conștiință, a trasat în văzduhul nostru spiritual orbita unei supernove de cea mai pură luminozitate. Ea, conștiința, i-a unit în gînd și simțiri pe aprigii descălecători ai Țării Ardealului, Munteniei și Moldovei. Ea le-a dat vigoare și încredere în dreptatea cauzei pentru care luptau, lui Ștefan, Mihai, Brâncoveanu, Tudor și Bălcescu, în drumul lor istoric către izbînzile neamului românesc și către eternitate. Acești bărbați nepereche țineau adeseori, fără doar și poate, sfaturi de taină cu propriul lor cuget. Oare ce-și vor fi spus, ce era în sufletul lor înflorit în clipe de grea cumpănă ? De la conștiința de sine, pînă la acelea de neam și națiune, de la conștiința de libertate privată, pînă la aceea a libertății • patriei — drumul românilor a fost presărat cu mari jertfe, intrate definitiv în pantheonul mîndriei naționale. Scriu aceste rînduri în preajma unei mari aniversări : libertatea patriei. Sînt, acești ani, nu numai o etapă de profunde transformări revoluționare, ci și timpul unor uriașe prefaceri la nivelul conștiinței. Și, dacă ne gîndim bine, nici nu putea fi altfel, din moment ce această etapă a început ,printr-un mare examen de conștiință : insurecția națională antifascistă armată de la 23 August. Cuvîntul partidului avea tăiș de spadă, dar și puritatea mierii de albine. Incet-încet, terapeutică a conștiințele tuturor oamenilor acestui pămint generos și-au adunat apele în marele fluviu al conștiinței socialiste. Politologii definesc acest termen drept „stadiu istoric al conștiinței sociale, propriu societății socialiste“ și ..treaptă superioară a unirii maselor populare cu socialismul științific“. Cum altfel am putea denumi frumusețea morală a oamenilor muncii de pe șantierele de construcții, din uzine și mine decit tot prin sintagma „conștiință socialistă“ ? Acești oameni de un optimism robust care văd realitatea înconjurătoare prin retina dură a muncii, poate că nu se pricep întotdeauna să teoretizeze un sentiment sau stare de lucruri. Ei se pricep în schimb, mai bine decît , oricine, să îmbogățească tezaurul de valori al patriei, iar fără efortul lor colectiv nici teoria nu ar fi posibilă. Aceasta pentru că, odată cu ei, conștiința socialistă a patriei — așa cum a dovedit-o și recentul Congres al Consiliilor oamenilor muncii — se personifică. Dar, ce mai înseamnă conștiința în România socialistă a acestei veri fierbinți ? Adică acum, cînd soarele topește lingouri de aur viu în holdele mănosului nostru pămînt ? Ea mai înseamnă gri și porumb, cirezi de vite îndestulate, sate aflate pe drumul ireversibil al progresului și artă milenară. Intr-un cuvint, înseamnă țăranul român. Lui, în primul rind, îi vom datora la sfîrșitul acestei toamne, o recoltă care se anunță a fi cea mai bogată din întreaga istorie a țării. Și, coincidență poate deloc întîmplătoare, acest eveniment se petrece în același an în care țărănimea a fost chemată de partid la cel mai democratic forum pe care l-a cunoscut de cînd viețuiește sub soare , primul său Congres. Vom întregi imaginea conștiinței socialiste prin recenta hotărire de partid privind creșterea rolului organizațiilor de partid, de mase și obștești, al tuturor oamenilor muncii, în activitatea cultural-ideologică. Acest fapt atestă încrederea deplină pe care partidul, secretarul său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu — el însuși pildă grăitoare a conștiinței patriotice și revoluționare — o acordă tuturor cetățenilor patriei, indiferent de naționalitate. Iar această Încredere, în apele căreia se oglindește chipul frumos al democrației marchează tocmai gradul înalt la care a ajuns conștiințio^tră socialistă, Corneliu vădim tudor caietele eminescu.__ UN STUDIU DE MARCEL GUGUIANU eroilor de la Mărășești Sub fumegări și sub scrîșnici de obuze, Legendele-n Carpați ne-au izvodit, Un neam la Mărășești s-a mîntuit Cu România sacru gînd pe buze. In lutul românesc cel hărăzit Au semănat nădejdi și cucuruze. Atîtea jertfe, încă-n veri nespuse, Să ne vedem hotarul împlinit ! Cu patul armei concepurăți drum Spre glorie, spre imn, spre nemurire . Cei ce veniră se sfirșiră-n scrum. Da, demni de Mărășești să fim oricînd ! Din tot ce ne-ați lăsat în stăpînire Să știm iubi ca voi acest pămînt ! al jebeleanu //\\ //\ Editura Eminescu auspiciază de cîțiva ani o publicație ajunsă la al IV-lea volum, Caietele Eminescu, conținînd studii, articole, note, documente, iconografie și bibliografie, într-un cuvint exegete consacrate vieții și operei lui Eminescu. Coordonarea științifică și prezentarea editorială aparțin criticului și istoricului literar Marin Bucur. Cît de utilă, pentru istoria noastră literară, este această culegere de studii și documente nu e nevoie să mai repetăm ; am spus-o, vorbind despre caietele anterioare și au spus-o— în comentariile lor — eminescologii contemporani. Nu ne rămîne decit să prezentăm cititorilor Săptămînii sumar al ultimului număr, stăruind asupra lucrurilor inedite. In ultimii ani, eminescologia cunoaște un reviriment : au apărut sintezele semnate de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, s-au dat la iveala interesante (dar din păcate uitate) pagini vechi despre Eminescu (sub îngrijirea lui Gh. Bulgăr), s-a reluat publicarea ediției critice începute de Perpessicius, s-a publicat într-o bună ediție Dicționarul de rime al poetului, la Academie Eugen Barbu a deschis — in termeni noi —■ o discuție despre Eminescu, Ed. Junimea a inițiat o colecție de studii eminesciene (Eminesciana), revista Manuscriptum a acordat spații din ce in ce mai întinse manuscriselor eminesciene etc. In această suită de texte critice, studii, sinteze, bibliografii etc. se înscriu și Caietele Eminescu. In comentariul nostru nu vom încerca o exegeză acribică, de critică a transcrierii textelor (în cazul ineditelor), operație adecvată în revistele și buletinele de specialitate, ci numai o prezentare a materiei, subliniind importanța publicării lor. In cazul exegezelor vom evidenția noutatea interpretării și contribuția investigației. Al patrulea număr al Caietelor se deschide cu un studiu, semnat de Bucur, asupra ineditelor eminesciene Marin pe care le consideră un tot, o integralitate indefinibilă și inselectabilă. Eminescu nu ne-a lăsat un jurnal anume, spune Marin Bucur, dar ,, manuscrisele sale au semnificația unui jurnal al Princepelui* (p. 12). Manuscrisele poetului nu sunt ,.lucrări depozitate spre păstrare veșnică (...) Ele ascund un miracol de ingenuitate și genuitate, de renaștere și revelație perpetueă. Reproducînd cîteva fragmente din acest fond ce se cere explorat, autorul ne prezintă opțiunile ideologice și intelectuale în genere ale lui Eminescu. Sunt note de lectură, idei și imagini din Schopenhauer, Montesquieu, Hume, Ricardo și alți autori (filosofi, istorici, economiști, juriști etc.). Cicerone Poghirc urmărește o sursă indiană a Luceafărului și anume pune în paralelă dialogul eminescian dintre Hyperion și Demiurg cu dialogul indian din Kathu-Upanișad dintre Nadketas și zeul Yama. Paul Cernovodeanu identifică un manucris de istorie veche din Biblioteca lui Eminescu (O Istorie de obștie a lumii), la Amita Bhose, lector de literatură indiană Universitatea din București, care și-a susținut un doctorat cu tema Eminescu și cultura indiană, cercetează Gramatica sanscrită uică a lui Fr. Bopp în traducerea lui Eminescu. Tot în domeniul culturii lui Eminescu se înscrie și studiul lui G. Mihăilă despre contactul poetului cu limba paleoslavă, revelind acest contact printr-o traducere a unui manual de limbă bulgară veche. Regretatul exeget al lui Eminescu, prof. Ion Dumitrescu, mort acum cîteva săptămîni, se ocupă într-un comentariu comparatist de circulația unor motive comune lui Goethe și Eminescu, iar Viorica Nișcov, în același cadru comparatist, scrie despre Eminescu și Novalis, depistînd și analizînd convergențe și divergențe*. Un studiu asupra variantelor poeziei „Singurătate” semnează Ștefan Badea, o descoperire în Biblioteca municipală din Köln a primei traduceri din opera lui Eminescu face Ion Oprișan, indicând și descriind exemplarul foarte rar al unei culegeri de poezii românești apărute la Leipzig, în 1881 (Rumänische Dichtungen, traducătoare Mite Kremnitz), Adelia Perjiu publică textul german din manuscrisul eminescian 2285, Aurel Vasiliu îl urmărește pe elevul Eminovici în lumea bibliotecii „învățăceilor români gimnasiali cernăuțeni”, Aurel D. Petrescu aduce noi contribuții documentare despre Șerban Eminovici (fratele poetului), D. Vatamaniuc continuă micromonografia începută asupra lui Gh. Eminovici, iar Aug. I.N. Pop produce cîteva prețioase adăugiri documentare biografice. Seria Caietelor Eminescu, ajunsă te IV-lea număr, începe să capete o personaalitate, devenind o principală posibilitate de valorificare a cercetărilor eminesciene. pilmanii