Saptamina, 1977 (Anul 7, nr. 318-369)

1977-07-22 / nr. 346

SERIE NOUA, Nr. pagini 1 leu laudă conștiinței Toți marii bărbați ai istoriei noas­tre au purtat prin veacuri flacăra nestinsă a unei stări de spirit înălță­toare, care le izvora din cuget și le în­tărea brațul și inima. Iar această stare, pe care o numim îndeobște conștiință, a tra­sat în văzduhul nostru spiritual orbita unei super­nove de cea mai pură luminozitate. Ea, conștiința, i-a unit în gînd și simțiri­­ pe aprigii descălecători ai Țării Ardealului, Munteniei și Moldovei. Ea le-a dat vigoa­­­re și încredere în dreptatea cauzei pentru care luptau, lui Ștefan, Mihai, Brâncovea­­nu, Tudor și Bălcescu, în drumul lor is­toric către izbînzile neamului românesc și către eternitate. Acești bărbați nepereche țineau adeseori, fără doar și poate, sfaturi de taină cu propriul lor cuget. Oare ce-și vor fi spus, ce era în sufletul lor înflorit în clipe de grea cumpănă ? De la conștiința de sine, pînă la acelea de neam și națiune, de la conștiința de li­bertate privată, pînă la aceea a libertății • patriei — drumul românilor a fost presă­rat cu mari jertfe, intrate definitiv în pantheonul mîndriei naționale. Scriu aces­te rînduri în preajma unei mari aniver­sări : libertatea patriei. Sînt, acești ani, nu numai o etapă de profunde trans­formări revoluționare, ci și timpul unor uriașe prefaceri la nivelul conștiinței. Și,­­ dacă ne gîndim bine, nici nu putea fi alt­fel, din moment ce această etapă a început ,printr-un mare examen de conștiință : in­surecția națională antifascistă armată de la 23 August. Cuvîntul partidului avea tăiș de spadă, dar și puritatea mierii de albine. Incet-încet, terapeutică a conștiințele tuturor oamenilor acestui pămint generos și-au adunat apele în marele fluviu al conștiinței socialiste. Politologii definesc acest termen drept „stadiu istoric al conștiinței sociale, propriu socie­tății socialiste“ și ..treaptă superioară a unirii maselor populare cu socia­lismul științific“. Cum altfel am putea­­ denumi frumusețea morală a oamenilor muncii de pe șantierele de construcții, din uzine și mine decit tot prin sintagma „conștiință socialistă“ ? Acești oameni de un optimism robust care văd realitatea în­conjurătoare prin retina dură a muncii, poate că nu se pricep întotdeauna să teo­retizeze un sentiment sau stare de lucruri. Ei se pricep în schimb, mai bine decît , oricine, să îmbogățească tezaurul de valori al patriei, iar fără efortul lor colectiv nici teoria nu ar fi posibilă. Aceasta pentru că, odată cu ei, conștiința socialistă a patriei — așa cum a dovedit-o și recentul Congres al Consiliilor oamenilor muncii — se per­sonifică. Dar, ce mai înseamnă conștiința în România socialistă a acestei veri fier­binți ? Adică acum, cînd soarele topește lingouri de aur viu în holdele mănosului nostru pămînt ? Ea mai înseamnă gri și porumb, cirezi de vite îndestulate, sate a­­flate pe drumul ireversibil al progresului și artă milenară. Intr-un cuvint, înseamnă țăranul român. Lui, în primul rind, îi vom datora la sfîrșitul acestei toamne, o recoltă care se anunță a fi cea mai bo­gată din întreaga istorie a țării. Și, coinci­dență poate deloc întîmplătoare, acest e­­veniment se petrece în același an în care țărănimea a fost chemată de partid la cel mai democratic forum pe care l-a cunos­cut de cînd viețuiește sub soare , primul său Congres. Vom întregi imaginea conș­tiinței socialiste prin recenta hotărire de partid privind creșterea rolului organizații­lor de partid, de mase și obștești, al tutu­ror oamenilor muncii, în activitatea cul­­tural-ideologică. Acest fapt atestă încre­derea deplină pe care partidul, secretarul său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu — el însuși pildă grăitoare a conștiinței pa­triotice și revoluționare — o acordă tutu­ror cetățenilor patriei, indiferent de națio­nalitate. Iar această Încredere, în apele că­reia se oglindește chipul frumos al demo­crației marchează tocmai gradul înalt la care a ajuns conștiinți­­o­^tră socialistă, Corneliu vădim tudor caietele eminescu.__­ UN STUDIU DE MARCEL GUGUIANU eroilor de la Mărășești Sub fumegări și sub scrîșnici de­ obuze, Legendele-n Carpați ne-au izvodit, Un neam la Mărășești s-a mîntuit Cu România­­ sacru gînd pe buze. In lutul românesc cel hărăzit Au­ semănat nădejdi și cucuruze. Atîtea jertfe, încă-n veri nespuse, Să ne vedem hotarul împlinit ! Cu patul armei concepurăți drum Spre glorie, spre imn, spre nemurire . Cei ce veniră se sfirșiră-n scrum. Da, demni de Mărășești să fim oricînd ! Din tot ce ne-ați lăsat în stăpînire Să știm iubi ca voi acest pămînt ! al jebeleanu //\\ //\ Editura Eminescu auspiciază de cîțiva ani o publicație ajunsă la al IV-lea volum, Caietele Eminescu, conținînd studii, artico­le, note, documente, iconografie și biblio­grafie, într-un cuvin­t exegete consacrate vieții și operei lui Eminescu. Coordonarea științifică și prezentarea editorială aparțin criticului și istoricului literar Marin Bucur. Cît de utilă, pentru istoria noastră litera­ră, este această culegere de studii și do­cumente nu e nevoie să mai repetăm ; am spus-o, vorbind despre caietele anterioare și au spus-o­­— în comentariile lor — emi­­nescologii contemporani. Nu ne rămîne de­cit să prezentăm cititorilor Săptămînii su­mar al ultimului număr, stăruind asupra lu­crurilor inedite. In ultimii ani, eminescologia cunoaște un reviriment : au apărut sintezele semnate de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, s-au dat la i­­veala interesante (dar din păcate uitate) pagini vechi despre Eminescu (sub îngriji­rea lui Gh. Bulgăr), s-a reluat publicarea ediției critice începute de Perpessicius, s-a publicat într-o bună ediție Dicționarul de rime al poetului, la Academie Eugen Barbu a deschis — in termeni noi —■ o discuție despre Eminescu, Ed. Junimea a inițiat o colecție de studii eminesciene (Eminescia­na), revista Manuscriptum a acordat spații din ce in ce mai întinse manuscriselor emi­nesciene etc. In această suită de texte critice, studii, sinteze, bibliografii etc. se înscriu și Caie­tele Eminescu. In comentariul nostru nu vom încerca o exegeză acribică, de critică a transcrierii textelor (în cazul ineditelor), operație adecvată în revistele și buletinele de specialitate, ci numai o prezentare a materiei, subliniind importanța publicării lor. In cazul exegezelor vom evidenția nou­tatea interpretării și contribuția investi­gației. Al patrulea număr al Caietelor se des­chide cu un studiu, semnat de Bucur, asupra ineditelor eminesciene Marin pe care le consideră un tot, o integralitate in­definibilă și inselectabilă. Eminescu nu ne-a lăsat un jurnal anume, spune Marin Bucur, dar ,, manuscris­ele sale au semnifi­cația unui jurnal al Princepelui* (p. 12). Manuscrisele poetului nu sunt ,.lucrări de­pozitate spre păstrare veșnică (...) Ele as­cund un miracol de ingenuitate și gen­ui­ta­te, de renaștere și revelație perpetueă. Reproducînd cîteva fragmente din acest fond ce se cere explorat, autorul ne prezin­tă opțiunile ideologice și intelectuale în ge­nere ale lui Eminescu. Sunt note de lec­tură, idei și imagini din Schopenhauer, Montesquieu, Hume, Ricardo și alți autori (filosofi, istorici, economiști, juriști etc.). Cicerone Poghirc urmărește o sursă in­diană a Luceafărului și anume pune în paralelă dialogul eminescian dintre Hype­rion și Demiurg cu dialogul indian din Kathu-Upanișad dintre Nad­ketas și zeul Yama. Paul Cernovodeanu identifică un manu­­cris de istorie veche din Biblioteca lui E­­minescu (O Istorie de obștie a lumii), la Amita Bhose, lector de literatură indiană Universitatea din București, care și-a susținut un doctorat cu tema Eminescu și cultura indiană, cercetează Gramatica san­scrită uică a lui Fr. Bopp în traducerea lui Eminescu. Tot în domeniul culturii lui Eminescu se înscrie și studiul lui G. Mihăilă despre con­tactul poetului cu limba paleoslavă, reve­­lind acest contact printr-o traducere a unui manual de limbă bulgară veche. Regretatul exeget al lui Eminescu, prof. Ion Dumitrescu, mort acum cîteva săptă­­mîni, se ocupă într-un comentariu compa­ratist de circulația unor motive comune lui Goethe și Eminescu, iar Viorica Nișcov, în același cadru comparatist, scrie despre Eminescu și Novalis, depistînd și analizînd­­­ convergențe și divergențe*. Un studiu asupra variantelor poeziei „Sin­gurătate” semnează Ștefan Badea, o desco­perire în Biblioteca municipală din Köln a primei traduceri din opera lui Eminescu face Ion Oprișan, indicând și descriind e­­xemplarul foarte rar al unei culegeri de poezii românești apărute la Leipzig, în 1881 (Rumänische Dichtungen, traducătoare Mi­te Kremnitz), Adelia Perjiu publică textul german din manuscrisul eminescian 2285, Aurel Vasiliu îl urmărește pe elevul Emi­­novici în lumea bibliotecii „învățăceilor ro­mâni gimnasiali cernăuțeni”, Aurel D. Pe­­trescu aduce noi contribuții documentare despre Șerban Eminovici (fratele poetului), D. Vatamaniuc continuă micromonografia începută asupra lui Gh. Eminovici, iar Aug. I.N. Pop produce cîteva prețioase adăugiri documentare biografice. Seria Caietelor Eminescu, ajunsă te IV-lea număr, începe să capete o persona­al­­itate, devenind o principală posibilitate de valorificare a cercetărilor eminesciene. pil­manii

Next