Saptamina, 1978 (Anul 8, nr. 370-420)
1978-09-15 / nr. 406
nlic sa afle universul Voi scri« verbul car« nu s-a scris. Voi scoat« rrepasarea din cuvinte. Misterul dintre lucrurile sfinte Și îngerii din vechiul paradis. Vai trag« de luceferi ce toatem potrivirea putind lumina-intreaga pa pamint Sa afle Universul cine sunt Și ce dorește astăzi omenirea. Voi pune munții sa se prindâ-n foc Urcind oglinzi de rouă Fînga strici Iar mările sărate și adinei Se-oi îndulci cu aripi de noroc. viscolul de stele Salcîmii ne îmbată drumul cu petala Alunecînd prin blindul minutar, înmugurește rouă in praguri de cleștar Și soarele pornește din urbea lui la vai». Stejarii duc sub pașii lor pâmintiri Purtînd prin ani durerea și cununa Ei țin povara norilor cu mina Cînd printre frunze d«orgă uitat de vrem« vintui. Iar plopii își trimit săgeata b>r buimacă Prin haosul ascuns al Mărilor Lactee Cînd vise!« un stol d« curcubei« Prin viscolul de stei« vor sä treacă, valeriu bucureb al. alexianu analele poeziei scrise românești (1570-1830) (Urmare din nr. trecut) Să amintim mai întîi de acea poemă sîrbească a lui Antun Sasin „Razboj ad Turaka” (Războiul împotriva turcilor) datînd de prin 1595—1596 și în care muza găsește acest limbaj pentru a preamări faptele viteazului domn : „în sfîrșit, după aceste lucruri, / la aminte acum la ce se petrece : / Acel care domnește în țara Valahă / Taie în bucăți două mii de turci / Pe toți plnă La unul / Pe Pașă îl prinde viu / Și tot astfel il omoară, / In aceeași clipă retezîndu-i capul i Și (Muza) zise : Iată că voievodul / S-a aliat acum și s-a unit cu craiul Transilvaniei / Căruia îi ia credința și jurământul / De a lupta împreună împotriva puterii crudului sultan / Și de a aduce în ajutorul împăratului / Tot de ceea ce el dispune**. în versuri germane sărbătorea la 1591 și 8. Dilbaum în „Quadripartita Historia anul 1594“ (Augsburg, 1595) o victorie a lui Mihai în luptele cu tătarii. Așa cum iarăși un neamț, care nu-și apunea numele, celebra, cîțiva ani mai tîrziu, trecerea de uragan a voievodului peste Dunăre și înaintarea armatelor lui pînă la Cladova. Să nu uităm acele stihuri scrise în limba latină, în ebir> de epigramă, după obiceiul timpului, de un contemporan, silezianul Baltazar Walter, în cartea .,Brevis et vera descrintîo venim...“ compusă la Târgoviște, tipărită la Gorlici în 1597 și Închinată, ca și epigrama, ilustrului domn . .,Aceasta este fața domnului, dar cît valorează virtutea inimii și cît poate robusta-1 mină, nici penelul măiestrului Apeles n-ar fi în stare să zugrăvească, nici învățatul Apolo, a cînta în versuri demne. Acesta își pune capul în lupta cu barbarii ; acesta e zidul gintei creștine și răzbunătorul ei... Mare La inimă și robust de braț, oști nenumărate stinge, prin moarte și fugă. Pentru numele tău, rugămu-ne, Christoase , apără pe acest căpitan de violență, înșelăciune și arme pierzătoare... etc.* Să pomenim apoi de versurile maghiare apărute în tipografia lui Gáspár Hertai, la 1596, și în care voievodul este preentat îmbărbătîndu-și o țtenii la luptă , „căci mai bine să cadă cu toții, cu arma In mienă, decît să zornăie lanțurile în țârii« de peste mare“ : „Mihai îmbărbătă pe ostașii săi ! Ca să fie viteji și să-l urmeze pe el, / Care bucuros își primejduiește capul înainte cu din-Două poeme maghiare îî proslăveau faptele: a unui anonim — tipărită la Heltai — și a lui Szölffzsi, editată la Cluj, în 1635. Apoi omagiul postum în 1312 versuri, scrise prin anul 1602, de vistierul Stavrinos în limba greacă, compus în temniță, la lumina stelelor . ..O pietrelor, spargeți-vă în bucăți; arborilor, dezrădăcinați-vă și voi munților plîngeți , cîmpiilor mîhniți-vă căci au pierdut vitejii pe acela de care se cutremurau balaurii și leii. pe acela care se lupta pentru ortodoxie și spera să vadă liturghia ortodoxă în Sf Sofia și se străduia să faci unirea bisericei Romei cu aceea a Constantinopolului ; pe aceia care niciodată n-au pus preț pe viața sa și în nici o luptă n-a cruțat capul său. Plîngeți mînăstirilor și vă întristați, nu mai există miluitorul vostru și unde ați putea găsi altul la fel?* Acel vistier poet, apropiat de al lui Mihai Viteazul, care dîndu-și pe față numele și originea, se recomanda atît de frumos cititorilor, în ultimele versuri ale sale : „Dacă doriți să cunoașteți și patria mea/ Marsiana se chiamă orașul unde m-am născut / Aflat prin părțile Delvinului... / Numele meu e Stavcinos Iar pronumele Vistier. / Și am scris poema eu singur din propria mea i inițiativă / In Ardeal, în Cetatea Bistriței, Noaptea, La lumina stelelor.« Alcătuită In Împrejurări dramatice pentru autorul ei, captiv în Ardeal, poema am bucurat de oarecare succes printre contemporani și a fost îndeajuns de răspîndită îa apus și în țările noastre, aflîndu-și nușimeroși imitatori. Din 1607 ni se păstrează în grecește o "„Istorie cuprinzînd toate faptele, vitejiile și războaiele prea strălucitului Mihai Vodă... pînă In ziua morții sale... scrisă și versificată de Gheorghe Palamed, pe cînd se afla la curtea prea strălucitului duce de Ostrog, Vasile Cneazul...“. „Te invoc Minervă, fiică a Marelui Jupiter, sa mă inspiri spre a putea povesti acum acel vestit război al faimosului Mihai, nenumăratele ucideri, măcelul cel mare care a adus oamenilor pierdere mare... războiul care a nutrit fiarele făcînd ca trupurile turcești să fie hrană pentru păsările răpitoare...* * * etc. Autorul, vădit influențat de poema lui Stavrinos, aducea În versurile sale știri istorice care lipseau înaintașului și modelului său, precum și urmele unei lecturi probabile din Tasso. Și faima lui Mihai Viteazul se arată a fi fost cu mult mai întinsă și mai stăruitoare. Ea se revarsă bogat dincolo de țărmurile albiei sale, fecundînd pe tot parcursul destinului ei imaginația scribilor vremii prelungindu-se in timp pînă mult către ziilele noastre. Să ajungem, trecînd peste Diacrasius și Ignatie Petritis, compilatorii fideli al lui Stavrinos, la opera de asemeni în versuri grecești a lui Matei al Mirelor, mitropolitul, care și el năzuie a scrie despre faptele voievodului, dar își luase seama aflînd de poemele înaintașilor săi, așa cum însuși în stihurile sale mărturisește, mulțumindu-se a pomeni numai în treacăt despre viața și vitejiile lui. Să trecem apoi la răsunetul emoționant pe care personalitatea voievodului l-a găsit în inimile și în producția poetică a versificatorilor populari greci, unele cîntece putînd fi aflate încă prin manuscrisele mănăstirii Simopetra de la muntele Athos (ms. nr. 117,6) altele ascultate mai de mult pe meleagurile Macedoniei. Amintirea lui Mihai o regăsim tot atît de vie și in poezia poporană bulgară și in aceea sârbească. Și ecoul pomenirii lui ne poartă Încă mai departe, pînă in Italia, ba chiar la capătul continentului pînă în Spania acelui timp. Sinan Pașa însuși va povesti înterzinele italienești ale lui Croce, înfrîngerile suferite în Valahia noastră : „Ma Tessercito nostro, che scampando / Senza ordine correa, dai fiero assalto / in cosi tuisto stato miserando / Occupo tanto 1l ponte, cche un mont’alto / Di gente viera, e per super chio peso. / La maggior parte fe ne l’acqua un salto / Per ch’ei si ruppe, e anch’io sarei disceso / A capo chiu con essi gia ne l’onda / Le portate non era fu or cH peso*.Dar oastea noastră scăpînd în neștire fugea din mîndrul asalt într-o așa de tristă stare fiind căzută, dădea năvală pe pod, așa fel Incît ca un munte uriaș se adunase acolo armata, apăsînd parmalîcul. Cei mai mulți în valuri săriră, odată bîrnele rupte, și eu însumi aș fi căzut cu capul în jos, cu ei de a valma în apă, dacă n-aș fi fost purtat departe de îmbulzeală.“). probleme ale prozei . Cuvinte« de ordine »le acestui atrigator roman sunt, prin urmare , mister, surpriză, taină, intimpluri obscure, fascinație, teamă. Intr-un desen epic sumar, trasat cu multă subtilitate, antrenant, sunt plasate date culturale. Interesante chiar și prin ele însele. Faptul că sunt prinse Intr-o plasă narativă cu suspens le Îndulcește, se adaugă un spor de taină. Atmosfera romanului e difuză, amestec de real și fantastic. Care sunt elementele de erudiție, datele culturale din Secretul doctorului Honigberger . Eroulpovestitor dispunea, mci înainte de întimplarea cu biblioteca doctorului Zerlendi, de cărți și reviste despre China , cele șase volume de Mémoires historiques de Le-Ma Ts’ien In traducerea lui Edouard Chavanne«, revista T'oung Pao, volume de Variétés »1nologiquea apărute la Șandai etc. Citise o traducere engleză din cartea Dr. Johann Honigberger, Thirty-five years In the East, se ocupase de tehnicile Yoga. Biblioteca doctorului Zarlendi Includea cărți de medicină, istorie, religie, ocultism, indianistică. Erau acolo volume de călătorii, de la Marco Polo, Tavernier, Pierre Loti, până la „farsorul“ Louis JaccoUiot, colecții din Journal Asiatique și Journal of the Royal Asiatic Society, acte academice, memorii savante in legătură cu limba, literatura și religiile din India, marele dicționar petersburghez, ediții de texte sanscrite apărute la Calcuta sau Benares. Doctorul pătrunsese „temeinic secretele Umbii sanscrite, căci comentase Siddănia Kaumudi , studiase tratatul lui Medhadhi asupra Legilor lul Manu, textele vedantine, medicina, mistica indiană, ascetismul. Zerlendi fusese un veritabil savant indianist care „ar fi făcut gelos pe un Roth, Jacobi sau Sylvain Lévin, el procurase și cercetase, alături de cărțile lui Leadbeater și Annie Besant, pe Rudolf Steiner, Fabre d’Orvet, Stanislas de Guaita, Hartmann, vechi ediții din Swedenborg, Paracelsus, Cornelius Agrippa, Böhme, Della Riviera, Pemety, texte atribuite lui Pitagora, colecțiile alchimiștilor celebri tipărite de Salmon și Manget, cărți de fiziognomie, astrologie, chiromancie. In bibliotecă tînărul dă peste opuri rare, ca De aqua« vitae simplic composite de Amnand ViUenneuve. Manuscripte« rămase de la doctorul Zerlendi — pentru a putea studia viața doctorului sas — exersa sanscrita, traducea din Hitopshesha și Panchatantra, făcea Însemnări asupra filosofiei Vedanta, transcria din Upanishade, traducea tn sanscrită pasaje din Evanghelia Iulloan : „adau vada asit, saeha vada lshvara bhimukha asit, saeha vada lshvara asti« (La Început a fost Cuvintul, și Cuvântul era la Dumnezeu, și Dumnezeu era Cuvântul). Zerlendi făcuse experiențe de „salvare din nimicnicie, din ignoranță și din durere", el cunoștea literatura yogică, tratatul lui Pantajali, trecuse chiar la pranayama (ritmarea respirației), obținuse trezirea ln somn (în termeni tehnici : „trecerea de la conștiința stării de veghe la conștiința stării de somn“) și prin catalepsie reușise să pătrundă în gîndurile oamenilor asupra cărora se concentra. Erudiția romanului e conținută în mare parte de Jurnalul doctorului Zerlendi, pe care tânărul orientalist îl citește cu sufletul la gură, cu strîngere de Inimă, emoționat în orice caz. Dată fiind identitatea „străvezie“ a eroului-narator, cititorul poate crede că Mircea Elade tși „citește“ propriul Jurnal și scoate efecte artistice din această lectură. Chiar dacă lucrurile stau așa, regula Jocului trebuie respectată. Ce conține acel Jurnal, care desigur nu e „autentic” ” Doctorul Zerlendi, autorul Însemnărilor, căutase Shambala și pornise pe calea cea bună, el ajunsese la concluzia că „acest târâm este nevăzut numai pentru ochii celor profani“, că spațiul experienței profane este total diferit de spațiul cunoașterii obișnuite ; el vede vidul ca pe un plin și, invers, lucrurile dense i se par goale („vacue“). Descoperă că lumea cunoscută tn extaz nu seamănă cu cea pe care o vedem curent. Realizează ceea ce s-a numit moarte aparentă, Imbătrînește mai încet prin transă cataleptică. Unele pagini din jurnal sunt confuze și atunci tânărul orientalist vine cu explicația sa : Pantajali spune că yoginul, prin samyama, se face nevăzut , prin ochiul lui Shiva poate fi contemplat direct spiritul etc. Jurnalul e supus astfel unui examen, prilej cu care tehnica yoga e explicată nu la modul didactic, ci en passant, prin corectări aduse Însemnărilor, prin completări. Nu lipsesc pasajele mai teme. Insă impresia globală e aceasta : Secretul doctorului Honigberger nu este un roman cu creație de oameni și cu ceea ce numim In mod obișnuit acțiune. Este roman „Indirect“, încărcat oarecum de erudiție, cu o neascunsă ambiție de a demonstra lucruri mai puțin familiare spațiului nostru spiritual. Insă, In ciuda acestor impedimente, talentul prozatorului se simte In fiecare capitol, o nelămurire planează peste Întreaga construcție. Efectul literar este cert. Cu mijloacele relativ crispate, Mircea Elade a scris o povestire pasionantă, antrenantă, aflată sub semnul fantasticului« Ion lotreanu armonii educative A o știm din istoria Pedagogiei • aur* COPV except**nal Înzestrați. Torquato Tasso Învățase să articuleze* clar «cuvintele la doar » luni și să citească la "1 ,n ?tuart MU1 U citea _ viorif,“?1 — La 1 ani Pe Esop, Herodot, Lucian din Samosata, Iar la virsta de 17 ani logica 1111110 : geometria, economia politică, Voltaire se amuza citind la 7 ani cu 8“* . tare din fabulele lui La Fontaine. Tm2».Uul fenia!“ Mozart a compus un meperfect 1* > ani »1 o operă la *. Versuri la paradisiac« Sín 8 *ni vreme ce Humboldt de la 5 ani. Să mai adăugăm că Thomson, Gauss și Hugo Grott (Grotius) au ajuns studenți de la fragede viste variind intre 10 și « ani . Să pomenim de asemenea detaliul cu totul esențial că materiile de Invățămînt care-i atrăgeau cel mai mult erau tocmai cele socotite de copiii obișnuiți greoaie și abstracte precum : aritmetica, logica, gramatica limbilor vechi etc. ? Se cuvine insă ca disciind problema armoniilor educative ale catedrei, poate fih,ar...teori? și metodica instruirii in spațiul știut de noi să ținem seama de ideile extrem de sănătoase și lucide ale cltorva dintre marii noștri scriitori și savanți avind și har de pedagogi ca Eminescu, Creangă, prof. Simion Mehedinți care au știut să se adreseze Inteligenței cit și sufletului școlarului mediu, omului obișnuit, piatră unghiulară a edificiului social și „sarea pământului”. Cât despre oamenii de excepție seriei ieșind prin dotare cu mult In afara să precizăm că uneori ei sunt In procesul de învățământ vinători de note mici și socotiți drept neinzestrați chiar dacă mai tirziu ajung personalități accentuate, ba chiar glorii și nu dintre cele efemere. Intr-o atare ordine de idei n-ar fi inutil să ne reamintim că În școală Darwin era considerat mediocru. Eminescu inegal. Napoleon un elev de Școală Mutală cu totul mediocru, că sir Isac Newton, genialul fizician, era clasificat adesea ultimul din clasă, iar profesorii marelui naturalist Linné l-au sfătuit pe părintele acestuia să-l dea „să învețe o meserie, fiindcă om de carte nu va ieși din el“! Asta ca să nu mai pomenim de un evantai de școlari socotiți ca mediocrități după catalog și care se numeau : Swift, David Hume, Edison, Richard Wagner. Pasteur , ca să nu lungim prea tare lista. Dar să ne întoarcem la ideile pedagogce ale celor trei români de care am vorbit, oameni de carte și condei și doi dintre ei cel puțin, de geniu. In două superbe sinteze ale teoriei și practicii instruirii și anume in articolele : Invățămîntul clasic și Educație și Invățămint, Mihai Eminescu lăsînd de-o parte amabilitățile decorative și toate uverturile diplomatice ale stilului stabilește citeva adevăruri etern valabile in ordinea școlii și a vieții de studiu a elevului. El cere — cu clarviziune — școlarului să treacă dincolo de programa analitică, după cum cere Invățământului să nu se adreseze numai memoriei creerului, ci sa-1 dirijeze spre esențe. Eminescu, „omul deplin al culturii românești” stabilește și proclamă scopul școlii primare, ca și al celei secundare, drept acela de a educa un sens național și moral. Iar despre cartea de citire, Mihai Eminescu crede că ea este chemată să dea școlarilor, viitorilor cetățeni , „unitate de gândire și de simțire”. Eminescu e tranșant, ca în toate articolele sale politice. El pretinde ca elevul să nu fie „un hamal tare și încarcă memoria cu sacii de coji ai unor idei străine, ci „un om care-și exercită toate puterile propri ale Inteligenței tntărindu-și și aparatul Intelectual precum un gimnast Își Împuternicește ptnă-n gradul cel mai mare aparatul fizic, fie-n vigoare, fie-n Indeminare*. Și Eminescu mai scrie : „Caracterul Insă al unei școli bune , ca elevul să învețe mai mult decit i se predă, mai mult decit știe Însuși profesorul*. dan mutașcu cronica de librărie Un reporter frenetic $1 competent, scriind cu nerv și culoare. Victor Birlădeanu, publică în Editura Sport-Turism o interesantă carte de „cadre mișcate* despre Coreea socialistă. Cităm: „în alt loc al orizontului, se distinge un șir de piscuri de dimensiuni și alcătuiri dintre cele mai curioase, despre care însoțitorii ne spun că se numesc Manmulian, adică munții ce evocă zece mii de ființe și obiecte. 4» O bună carte de litografii eseistic-lirice scoate poetul Aurel Șorobetea la Cluj-Napoca, în Editura Dacia. Titlul ei? Privire de pe cetațui«. Cîteva secvențe plac în chip deosebit : Poarta cea mare, Turnul focului, Gaspar Heltai, in secolul Reformei, Artă și In 1636 au fost La Cluj . Recomandat de Ion Caraion volumul de versuri al lui Al. Cerna- Rădulescu, înainte de proverbe (Editura Cartea Românească) are candoare, echilibru, finețe și o transparență „pilla tiană”. Să probăm : „E-o toamnă însorită ca zării« de miere. / Purificată-n scalda miresmei din grădină / Se-ndreaptă către faguri și ultima albină / Cu lacrima de jertfă, marea priveghere*. O îngiidurare autenticacă aureolează poezia lui Al. C.Rădulescu • Colorată și patriotică evocare a trecutului, ușor livrescă și evident calofilă fac« Adrian Alexandru Basarab (prefațat — generos — de acad. Alexandru Philippide) în volumul Hronic peste timp (titlul e blagian) ieșit din tiparnița Editurii Militare, București. Cităm aceste versuri ce picturalizează : „Gropi fără margini cu bob de grîu de piatră / chipuri de domni tăcuți // arme tăcute / colb...“. traian iorga 1918 — eveniment memorabil (Urmare din pag. 1) burghezo-democratic, antrenând clasa muncitoare, țărănimea, intelectualitatea, celelalte forțe sociale și politice. Temeiul acțiunilor avea la bază principiile lui V.I. Lenin, care în broșura publicată în septembrie 1917 sub titlul „Sarcinile proletariatului în revoluția noastră", arăta că : „In chestiunea națională, partidul proletar trebuie să susțină mai întîi proclamarea și înfăptuirea imediată a libertății depline de despărțire de Rusia pentru toate națiunile și popoarele asuprite de țarism, înglobate cu forța sau ținut« cu forța în granițele statului, adică anexate“. Pornind de la cele de mai sus și în contextul istoric dat, la 22 ianuarie 1918 »» constituit în teritoriul dintre Prut și Nistru, denumit de oamenii politici din Rusia țaristă, după 1812, Basarabia, Republica Democratică Moldovenească. Prin voința maselor populare la 27 martie 1918, Sfatul Țării, organ reprezentativ democratic, similar dietei aleasă în Ucraina, Bielorusia, ales din toate straturile sociale și din rîndul tuturor naționalităților, a hotărît unirea Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) cu România. Actul unirii Basarabiei cu România a fost salutat de muncitori, țărani, intelectuali de pe întreg cuprinsul țării. Pe adresa Sfatului Țării au fost trimise numeroase scrisori, telegrame de adeziune. Cunoscutul militant de seamă al partidului, P. Constantinescu-Iași, aflat în acel timp la Huși a adresat următoarea telegramă vicepreședintelui Sfatului Țării: „Cele mai calde felicitări din partea fostului tău camarad de universitate de la Iași și tovarăși din idei pentru împlinirea idealului căruia ți-ai închinat viața: Basarabia democratică lipită de țara mamă*, în teritoriile românești din Austro-Ungaria vestea victoriei Revoluției din Rusia a trezit speranțe și a impulsionat lupta pentru eliberare națională. Marile manifestații și demonstrații organizate In tot cursul anului 1918, participarea întregului popor la cauza unirii acțiunilor inițiate de asociațiile și societățile culturale, exprimau actul de voință al întregii națiuni române. Așa, de exemplu, în proclamația de la Iași din 6 octombrie 1918, adoptată la marea manifestație din Piața Unirii, organizată cu ocazia întoarcerii în țară a primelor detașamente de români transilvăneni, se spunea: „Cerem să fim eliberați de sub jugul monarhiei austro-ungare și sîntem hotărîți să luptăm prin toate mijloacele și pe toate căile că întreg neamul românesc să fie constituit într-un singur stat național și liber”. Atitudinea națiunii române a contribuit la grăbirea procesului de lichidare a unui regim despotic și agresiv, la sfărîmarea cătușelor asupririi naționale în tot imperiul austro-ungar. Către sfîrșitul anului 1918, lupta pentru formarea statului național român unitar intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Destrămarea monarhiei austro-ungare a accelerat lupta pentru unirea Bucovinei cu România. Atît mișcarea revoluționară democratică cît și mișcarea pentru unitate națională au acționat in același sens. De fapt în interacțiune, într-o strinsă legătură, se desfășoară și evenimentele din Transilvania. La 18/31 octombrie 1918 s-a constituit Consiliul Național Român Central, „ca unicul for care reprezenta voința poporului român“, format din șase socialdemocrați: Tiron Albani, Ion Fluieraș, E~nea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu, Basiliu Surdu și șase reprezentanți ai P.N.R.: Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Teodor Mihai, Ștefan Cîceo-Pop, Al. Vaida Voievod și Aurel Vlad. Pe întreg teritoriul Transilvaniei s-au format consilii naționale regionale, locale și gărzi naționale, ca organe ale mișcării burghezo-democratice, care activau sub conducerea Consiliului Național Român. Evenimentele din Transilvania au influențat și au grăbit, la rîndul lor, desfășurarea celor din Bucovina. La 15/28 noiembrie Congresul reprezentanților populației din Bucovina prin hotărirea unanimă au decis „Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei. în vechile ei hotare cu România”. Actul unirii Bucovinei cu România a fost salutat cu entuziasm de poporul român de pe întreg teritoriul țării prin numeroase manifestații, telegrame, scrisori prin presă și recunoscut pe plan internațional. Astfel, ținuturile Țării de sus, care păstrau osemintele lui Ștefan cel Mare și ale altor voievozi români, denumite impropriu Bucovina, locuite dintotdeauna de români și alături de care în timpul stăpînirii strătoi se așezaseră și alte naționalități, ca; ucraineni, polonezi, germani, își ocupau acum locul de drept alături de celelalte provincii istorice românești reunite cu patria mumă după 144 de ani de dominație străină. (Va urma) »