Satul Socialist, iulie 1971 (Anul 3, nr. 668-694)
1971-07-22 / nr. 686
PAGINA 2 STAREA VREMII. Timpul probabil pentru 22 iulie , vreme răcoroasă cu cer variabil mai mult noros în Maramureş, estul Transilvaniei, Moldova, estul Munteniei şi Dobrogea unde vor continua să cadă ploi temporare, în rest, ploi izolate. Vînt potrivit cu unele intensificări în regiunile din estul ţării, predominînd din sectorul nordic. Minimele vor oscila între plus 6 şi plus 12 grade în Transilvania, Moldova şi în zona de deal şi între plus 10 şi plus joi 22 iulie SOARELE răsare la ora 4 şi 51 de minute. Apune la ora 19 şi 52 de minute. De la începutul anului au trecut 203 zile. Pînă la sfîrșitul anului au rămas 162 de zile. Vineri 23 iulie RADIO PROGRAMUL 1 ; 6.00 MUZICĂ ŞI ACTUALITĂŢI ; 6.20 Jurnal agrar ; 7.00 RADIOJURNAL ; 7.25 Bună dimineaţa copii ! 7.45 Sfatul medicului ; 0.00 Sumarul presei ; 8.30 La microfon, melodia preferată ; 9.00 Buletin de ştiri ; 9.30 Memoria pămîntului românesc ; 10.00 Buletin de ştiri ; 10.05 Muzică populară din Dobrogea ; 11.00 Buletin de Ştiri ; 11.05 Din folclorul muzical al popoarelor ; 11.15 Consultaţie juridică ; 11.50 Cotele apelor Dunării ; 12.30 întîlnire cu melodia populară şi interpretul preferat ; 13.00 Radiojurnal ; 14.40 Portrete în cîntecele populare ; 15.00 Buletin de ştiri ; 15.05 Revista economică ; 16.00 Radiojurnal ; 17.00 Pentru patrie ; 17.30 Concert de muzică populară ; 18.00 Orele serii ; 20.05 Muzică populară din culegerile lui Anton Pann ; 20.30 Concursul internaţional de creaţie şi interpretare de muzică uşoară românească „Mamaia 1971“ ; 22.00 RADIOJURNAL ; 24.00 Buletin de ştiri. PROGRAMUL 2 : 6.00—8.05 Program muzical de dimineaţă ; 7.00 Radiojurnal ; 9.00 Ani tineri plinirile floare —cîntece pioniereşti ; 9.30 Buletin de ştiri ; 9.35 Jocuri populare ; 9.45 Matineu teatral — OVIDIU ; 11.42 Muzică populară egipteană ; 11.55 Ştiinţa la zi ; 12.00 Buletin de ştiri ; 12.15 Melodii populare bănăţene ; 13.00 RADIOJURNAL ; 14.00 Buletin de ştiri ; 14.05 Solişti şi formaţii artistice de amatori ; 14.30 Odă limbii române ; 15.45 Rapsozi populari — Maria Surupat şi Tudor Trăistaru ; 16.00 RADIOJURNAL ; 16.55 Sfatul medicului ; 17.00 Buletin de ştiri ; 17.05 TEATRU RADIOFONIC ; 22.30 O capodoperă a literaturii române : „Baltagul" de Mihail Sadoveanu ; 23.00 Buletin de ştiri. TELEVIZIUNE 17.00 Deschiderea emisiunii ; 18.00 Căminul ; 18.50 Lumea copiilor; 19.10 Tragerea foto; 19.20 001 de seri ; 19.30 Telejurnalul de seară ; 20.10 Film artistic PADUREA SPÎNZURAŢILOR ; 21.45 Selecţiuni din concursul naţional de creaţie şi interpretare de muzică uşoară — Mamaia 1971 ; 22.30 Telejurnalul de noapte. SATUL SOCIALIST Nr. 686 Joi 22 iulie ®STASIA MMM ® MEDALION 9 POVESTEA V9RBII @ MiCA ЕШСЮРШЕ » CUNOŞTINŢE FOlOSITGJtcE 16 grade în restul ţării. Maximele vor avea valori cuprinse între plus 16 şi plus 26 de grade. Timpul probabil pentru 23, 24 şi 25 iulie , vreme răcoroasă la începutul intervalului, apoi în curs de încălzire începînd din vestul ţării. Cerul va fi variabil mai mult noros Posesor al unui registru liric bogat în tonalităţi dintre cele mai diverse, mînuind cu măiestrie discursul poetic şi oda patetică, versul liber modern şi pe cel de factură tradiţională, Pablo Neruda este considerat în prima parte a intervalului în Moldova, Dobrogea şi Bărăgan, unde vor mai cădea ploi locale de scurtă durată, în rest, vor cădea ploi izolate. Vint potrivit. Minimele vor oscila între plus 6 şi plus 16 grade, iar maximele între plus 20 şi plus 30 de grade, mai ridicate la sfîrşitul intervalului, cel mai reprezentativ poet contemporan al Americii de Sud. S-a născut în anul 1904 la Porral, în Chile. După terminarea studiilor universitare a activat o perioadă în diplomaţie. Pentru solidarizarea cu republica spaniolă în timpul războiului civil, ca şi pentru vederile sale politice progresiste este nevoit să trăiască o perioadă în exil. Evoluţia sa poetică a oscilat de la versuri de inspiraţie romantică la ermetism, suprarealism şi expresionism, transcriind cu deosebire zbuciumul unui spirit apăsat de nelinişte („Reşedinţa pe pâmînt"), dar şi de bucuria trăirii integrale a vieţii („Omul cu praştia entuziast"). Evenimentele din Spania determină orientarea poeziei lui Neruda spre temele sociale, pePrin feronerie se înţelege o lucrare artistică executată din litice, de interes general-uman. Poetul protestează vehement împotriva agresorilor („Spania în inimă"), mărturisirndu-şi adeziunea la lupta antifascistă şi la comunism („A treia reşedinţă"). Cu „Odele elementare" şi cu volumele ulterioare, vădind o extraordinară capacitate de invenţie verbală şi tehnică, Neruda cîntă omul simplu, marea, vinul, griul, miresmele, pescăruşii, trandafirul etc, înţelese ca elemente fundamentale ale existenţei şi ale universului său de inspiraţie. începuturile acestui meşteşug ne conduc la antichitatea dacică, la cei pe care Herodot i-a socotit „cei mai viteji şi mai cinstiţi dintre traci". Descoperirile arheologice din anii noştri au stabilit existenţa unor ateliere de prelucrare la Grădiştea Muncelului, Sarmizegetusa, la Poiana şi în Moldova. Făurarii lucrau unelte necesare fierăriei, unelte agricole şi gospodăreşti. Deşi atît de direct legat de nevoile traiului, acestui meşteşug de două ori milenar nu i-au lipsit preocupările artistice, care s-au concretizat — la început — în ţinte de fier pe ale căror capete sînt incizate elemente decorative clasice şi elenistice. Asemenea ţinte, datînd din secolul I e.n., au fost găsite pe uşa de intrare a unei clădiri mari din lemn, cu temelia de piatră, în incinta fortificată de la Piatra Roşie, iar altele, asemănătoare cu acestea, dar făurite cu 17 secole mai tîrziu, se găsesc pe uşa bisericii din Ocna Sibiului. MEDALION : PABLO NERUDA MICA ENCICLOPEDIE : FERONERIA ROMÂNEASCĂ (I) fier prin ciocânire mare la cald. sau defor POVESTEA VORBEI . Există cineva care știe mai mult decît oricine : omenirea. (Talleyrand) lennieu. ( eyrand) '. în ziarul nostru (nr. 650, din 10 iunie şi 651, din 11 iunie 1971) am publicat părerea unui mare număr de secretari ai comitetelor comunale U.T.C. despre activitatea sportivă de masă la sate. Din cele spuse de mulţi dintre ei, a reieşit că această activitate, îndrăgită de tineri, nu are o bază solidă. Mai exact, în destule locuri, lipseşte baza materială (terem echipament). Numai din cînd în cînd, sportul de la sate iese din anonimat cu prilejul unor acţiuni sportive iniţiate pe plan central sau judeţean. După asemenea competiţii însă, urmează o lungă vacanţă, pînă la următoarea „mare“ competiţie. Articolele publicate în ziarul nostru scoteau în evidenţă faptul că sunt şi comune unde, datorită activităţii organizaţiilor U.T.C., asociaţiilor sportive şi celorlalţi factori, care se ocupă de această problema sportul este practicat de mase largi de tineri. Opiniile exprimate au avut un larg ecou în rîndul cititorilor, dovadă fiind scrisorile pe care le-am primit la redacţie. Vom spicui din aceste scrisori doar cîteva dintre cele care ni s-au părut mai semnificative. De la Aurica Nedelcu, secretar al comitetului U.T.C. din comuna Erbiceni, judeţul Iaşi, aflăm că în comună există trei terenuri de sport, asociaţia dispune de echipament (ce-i drept cam uzat), cooperativele agricole, căminul cultural şi alte foruri sprijină şi ele cu ce pot sportul de masă etc. Reţinem însă un aspect care merită atenţie : la cele trei şcoli din comună nu există nici cel puţin un profesor de educaţie fizică. Cine să pregătească sportivii satului ? Greu de răspuns cînd nici instructori voluntri nu sînt. Scrisoarea secretarului comitetului comunal U.T.C. din comuna Robească, judeţul Buzău, este elocventă în ceea ce priveşte „participarea" unor foruri locale la mişcarea sportivă. Din 1958, cooperativa agricolă nu a dat nimic asociaţiei sportive în afară, bineînţeles, de promisiuni care nu costă nimic. Propunerea semnatarului ni se pare interesantă , în întrecerea patriotică de înfrumuseţare a comunelor să se aibă în Pe urmele articolelor publicate vedere ca obiectiv important și amenajarea de baze sportive. Pentru majoritatea sporturilor este nevoie, în primul rînd, de un teren, indiferent că îi spunem bază sportivă sau stadion (pentru ceea ce există — în unele locuri — cuvîntul e cam impropriu). La Balotești, județul Prahova, a fost un teren dar nu mai este. S-a repartizat un alt loc pentru baza sportivă, dar deocamdată există numai repartizarea. Aceasta este opinia exprimată într-o scrisoare de Ion Radu. Mai mulţi secretari comunali U.T.C. şi alţi cititori din judeţul Iaşi ne-au invitat, după lecturarea articolelor publicate, să vizităm bazele lor sportive. Am dat curs dorinţei şi acum putem spune următoarele : „Terenurile de sport“ sau „bazele sportive", cum sunt trecute în scripte, sunt islazuri pe care pasc animalele. Unele au nişte porţi de fotbal, altele nici atît. Constatarea e valabilă pentru comunele Şipote, Tomeşti, satul Poeni şi multe altele. O soluţie se impune de urgenţă : bazele sportive să fie amenajate în aşa fel, incit să îşi merite numele şi acest lucru poate fi rezolvat cu uşurinţă. Nu e deloc greu de amenajat o groapă de sărituri, o pistă de alergări. Prin muncă patriotică se realizează obiective mult mai mari, mai complicate, de ce nu s-ar realiza în fiecare comună adevărate baze sportive ? Sperăm că organele vizate vorrăspunde cu mai multă promptitudine cerinţelor tinerilor de a face sport. Reamintim cu acest prilej tovarăşilor de la consiliul pentru educaţie fizică şi sport din Hunedoara, că într-unul din articolele pomenite, secretarul comitetului U.T.C. din comuna Bătrîna ne relata că la ei nu există nici cel puţin asociaţie sportivă. De activitate sportivă, nici vorbă ! Chiar nu aţi recepţionat semnalul, sau poate la dumneavoastră în scripte asociaţia sportivă (fantomă) din Bătrîna are o „rodnică" activitate ? GH. NEAGU Casa se construieşte de la temelie Un nou edificiu Intern* în pertajul arhitectural modern al oraşului, Cota de cultură din Tur-CM Foto : O. ARCADIE FILETON Am primit o ştire îngrijorătoare : a fost răpit buldozeristul Ion Drăgulescu din judeţul Buzău. De către cine, pentru ce, unde este ? Ca să răspund la aceste întrebări, am efectuat o îndelungată investigaţie pe drumurile judeţului Buzău. Pe cine să întreb despre soarta buldozeristului dispărut ? De bună seamă că cei mai în măsură să dea relaţii exacte sînt cantonierii, acei salariaţi care au îndatorirea să stea zilnic pe drumurile ce le au în seamă, reparînd micile stricăciuni. M-am oprit întîi pe drumul ce-i are în grijă cantonierul Ion Drăgoi din Odăile. Am găsit pe drum gropi, dar pe cantonier nicăieri. Lipsea nemotivat. Am mers mai departe, la Bozioru. Acolo e cantonier Ilie Dumitru. Drumul ce-l are in seamă poate fi străbătut doar cu o maşină pe pernă de aer. Cele obişnuite nu pot să treacă peste gropi şi hîrtoape. Nu l-am găsit nici pe acest cantonier. El nu repară drumurile, pentru că-i este ruşine să lucreze cu roaba şi lopata... Am mers mai departe şi am poposit în sectorul ce-l are în seamă cantonierul Constantin Şandru. Acesta are de îngrijit două drumuri : cel dintre Cislău şi Buda şi cel dintre Cislău şi Calvini. Nu l-am găsit pe niciunul şi nici n-aveam cum să-l găsesc, fiindcă Şandru cînd nu e la bufet umblă pe două cărări. Zice că nu-i trebuie drumuri. Am mai căutat şi alţi cantonieri, ca să-i întreb de soarta buldozeristului răpit. Pe Constantin Jica din Chiojdu, pe Nicolae Vlad din Pănătău, pe Ion Covrig dinu Calvini nu i-am găsit pe drumuri, ci la consiliile populare comunale unde se ocupau de alte treburi decît cele pentru care primesc salarii. Neocupîndu-se de drumuri, nu ştiau nimic de buldozeristul răpit. în această situaţie, i-a întrebat pe cel ce mi-a trimis ştirea privind dispariţia buldozeristului : — De ce vă interesează soarta lui ? Oamenii mi-au răspuns : — Era băiat bun ! Cu matahala lui de maşină ne ara grădinile, ne nivela curţile, ne ducea cite un sac de grăunţe la moară... — Cu buldozerul la moară ? — Da, mergea deseori la mori şi vindea morarilor ulei şi motorină, căci el, dacă nu lucra pe drumuri (decît în scripte) avea surplus de combustibil. — E clar, zic eu. Acum ştiu de soarta buldozeristului Ion Drăgulescu. N-a fost răpit, ci i s-a desfăcut contractul de muncă. — Şi şeful lui, Ion Oprişan de la secţia de drumuri Buzău, care avea sarcina sâ-i controleze activitatea, ce face fără buldozerist ? — A fost lăsat şi el pe... drumuri, ca să-şi găsească un serviciu pe măsura inactivităţii lui. Măsuri bune, nimic de zis. Dar ce ne facem cu drumurile respective pe care nu se poate circula decît cu maşina pe pernă de aer ? Poate asigura Direcţia judeţeană de drumuri şi poduri astfel de maşini ? Căci cu cantonieri ca mai sus pomeniţii, cu buldozerişti — ca „dispărutul“ — e slabă nădejde să răzbim pe drumurile ce străbat dealurile judeţului Buzău. D. TARNAUCEANU Cine a răpit un buldozerist? VWVWVWWWSWWWVWVWWS/WWWWWWWWV/WS/WVWWVWVWWWWWSA^AAA/NAA. l Activitate susţinută, multilaterală pentru explicarea politicii partidului (Urmare din pag. I) instituţiilor culturale, şcolilor şi căminelor culturale le revine, în primul rind, sarcina de a informa masele cele mai largi cu privire la obiectivele şi sarcinile fundamentale ale dezvoltării societăţii noastre, cu privire la linia fermă trasată de documentele noastre de partid şi de stat, cu privire la politica Internă şi externă a partidului nostru. Informind operativ şi temeinic masele de cooperatori, căminul cultural, şcoala, cluburile şi celelalte unităţi cultural-educative participă activ la opera de făurire a unei conştiinţe socialiste înaintate. Multe dintre căminele culturale vizitate chiar dacă aveau înregistrate în planul de muncă obiective privind ridicarea conştiinţei patriotice, educarea sentimentului de dragoste faţă de orinduirea noastră socialistă, apelau de cele mai multe ori la forme simple şi neeficiente de educaţie politicoideologică, punind cu precădere accentul pe organizarea unei activităţi artistice, de cele mai multe ori improvizate. Nu putem totuşi afirma că în cadrul unităţilor culturale din mediul rural nu s-a desfăşurat activitate pe linia informării politice, pe linia ridicării gradului de conştiinţă al cooperatorilor. Dar, aceste manifestări au fost de cele mai multe ori organizate la întîmplare, superficial, cu intermitenţe, rupte ■uneori de realităţile curente economice, politice, sociale ale satului. Propunerile şi Expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu se întemeiază tocmai pe constatarea că în activitatea cultural-educativă s-au manifestat carenţe de conţinut. A lipsit combativitatea, acţiunile nu au fost axate pe problemele şi preocupările oamenilor. Au avut mai mult un caracter abstract general şi nu au putut să determine schimbări in modul de a gîndi al unor oameni. Organizarea, de la Începutul anului, a numai zece informări politice in comuna Miorcan, judeţul Botoşani, ridică un grav semn de Întrebare şi implică o discuţie de principiu : informarea politică trebuie să se realizeze ca o acţiune continuă, operativă şi temeinică în sensul ca ea să ajute pe oameni să cunoască politica partidului în toate domeniile de activitate, să desprindă ceea ce este esenţial pentru munca lor şi să ia măsuri pentru lichidarea neajunsurilor sau pentru perfecţionarea activităţii. Organizînd o acţiune sub frontispiciul acestui nume, directorul căminului cultural şi orice alt activist din acest domeniu trebuie să aibă în vedere, în primul rind, importanţa evenimentului sau documentului despre care se informează publicul, dar şi gradul de pregătire, nivelul politic-ideologic al conferenţiarului. Simpla lectură a unor pagini de ziar, deşi utilă, nu poate fi socotită informare politică. Tot aşa cum citirea in faţa oamenilor a unui referat informativ de către un cadru nepregătit nu poate asigura o informare justă a cetăţenilor. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu vorbea de necesitatea imperioasă a „educării educatorilor" şi se gîndea cu siguranţă tocmai la obligaţia de prim ordin a responsabililor muncii educative de a cunoaşte ei în primul rind însemnătatea documentului sau evenimentului despre care şi-au propus să informeze. De aici, s-a iscat şi uimirea noastră cînd in cinci din zece cămine culturale vizitate în judeţul Suceava am remarcat o totală lipsă de preocupare a cadrelor didăetice in a se informa, în a citi şi a se perfecţiona, ma fi la curent ,, principiile de bază, cu obiectivele fundamentale ale politicii interne şi externe a partidului nostru. întrebat cum realizează informarea politică, directorul căminului cultural din Măşcăteni, judeţul Botoşani, tov. Petre Prisacă, ne-a răspuns : „Simplu. Decupez din ziar sau citesc din materialele primite de la judeţ în faţa celor care vor să participe la această acţiune". Socotim această activitate ineficientă, în primul rînd pentru că rămîne o simplă lectură deoarece auditoriului nu i s-au explicat nişte idei şi nici nu i s-a atras atenţia că fenomenele semnalate se manifestă şi in compartimentele in care lucrează. Tovarăşul Avram Chisăliţă, profesor de istorie în comuna Grămeşti, judeţul Suceava, argumenta faptul că nu a ţinut nici o informare politică din cauză că „cetăţenii din comună, cooperatorii nu au un orizont ideologic corespunzător". Intîmpinăm acest punct de vedere printr-o întrebare care n-am dori să fie jignitoare : „cooperatorii sau... ?“ Foarte adesea ne-a fost dat să întilnim intelectuali din comună care, nu numai că nu citesc cu atenţie presa noastră de partid dar nici măcar nu cunosc cu temeinicie principalele probleme şi obiective ale politicii noastre de stat. Semnalind numai cîteva din aspectele muncii educative de informare politică, pornind de la premisa că pentru crearea unui larg orizont ideologic al oamenilor muncii care să influenţeze conştiinţa acestora este necesar ca activitatea de informare politică să aibă un scop precis şi să clarifice anumite probleme. Socotim că atât comitetele judeţene pentru cultură şi artă, cit şi consiliile de conducere ale căminelor culturale trebuie să acorde o deosebită atenţie muncii culturaleducative, în sensul informării la timp a oamenilor muncii. In acest scop pot fi explicate de către oameni,,epippptsaU,WSle, probleme legate de înfăptuirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate, despre importanţa dezvoltării tuturor judeţelor ţării, despre creşterea rolului conducător al partidului şi statului in etapa actuală, despre măsurile privind perfecţionarea conducerii, organizării şi planificării, precum şi multe alte probleme pe care oamenii satelor vor să le cunoască mai bine. Numai astfel căminul cultural va reuşi, printr-o informare politică operativă şi competentă să înarmeze masele largi de participanţi cu o cunoaştere ştiinţifică a marxism-leninismului, cu ideologia partidului nostru, într-un cuvint, să ajute la formarea omului nou, cu o înaltă conştiinţă socialistă. (Urmare din pag. I liescu, să smulgă pămîntului roade cit mai multe, cit mai bogate. Are un necaz acest om. Un an întreg au muncit sătenii pentru recoltă. Şi ce bucurie ai cînd vezi planta răsărind şi apoi crescînd şi îţi dai seama că va fi belşug ! Dar, a dat o grindină care le-a zădărnicit în mare parte eforturile. Zic oamenii, că după acel puhoi oţelit s-au aflat pe cîmp iepuri şi păsări ucise de gheaţă. Griul, inul şi alte culturi au fost secerate nemilos. Am înţeles atunci privirea tristă cu care mă întîmpinase dar nu m-a părăsit nici o clipă senzaţia că omul din faţa mea are cutezanţă în glas şi îngrijire. Mi-am dat seama mai bine că greutăţile nu-l copleşesc atunci cînd parcă, ghicindu-mi gîndurile, mi-a arătat un adevărat plan de bătaie. Unde mai era ceva de salvat se şi luaseră măsuri ; unde nu, oamenii trebuiau să are din nou şi să însămînţeze alte culturi. Era conştient că nu va fi uşor acest nou asalt, că se va munci din zori pînă în noapte, dar trebuia să acţioneze astfel, pentru că nu se putea să stea cu mîinile în sin şi să se lase înfrînt. Şi inginerul şef Radu Rump nu mai era, acum după ce-mi spusese aceste lucruri, nici trist, nici îngîndurat, ci hotărît să ia de la capăt munca, să depăşească momentul de impas. La cîteva sute de kilometri depărtare, în comuna Bolintin Vale am cunoscut un tînăr profesor aflat în vacanţă, într-o meritată perioadă de odihnă după anul şcolar care a trecut. Se numeşte Crişan Dumitrescu şi e profesor tocmai în comuna Parva din judeţul Bistriţa- Năsăud. Deşi e de aici, din Ilfov, a plecat fără ezitare la noul loc de muncă. Acum, în vacanţă îl găsesc muncind cot la cot cu uteciştii din comuna natală, conduşi de secretarul U.T.C. Vasile Neagu, la şoseaua naţională Bucureşti—Piteşti. Il întreb ce l-a determinat să vină să lucreze pe acest şantier. — Venind la mine în comună era păcat să nu-mi aduc şi eu aportul la o lucrare atît de importantă. Aşa că m-am bucurat cînd am aflat de iniţiativa uteriştilor de aici. La odihnă voi merge după terminarea porţiunii de şosea la care lucrăm. — Şi ce anume faceţi aici ? — Săpăm, cărăm pămînnt, amenajăm spaţii verzi, grăbim prin munca noastră darea în folosinţă a celeilalte benzi de circulaţie de pe această autostradă. Fac, cum se spune, o muncă utilă şi am satisfacţia că răspund unei chemări a partidului care cere tineretului să fie în primele rînduri pentru înfăptuirea politicii partidului de ridicare a patriei noastre pe culmi tot mai înalte de progres şi civilizaţie. Am în faţă imaginea acestor tineri — a inginerului agronom, a profesorului, a atîtor altora — al căror puls sufletesc bate la unison cu bucuriile şi necazurile satului, oameni ce şi-au găsit în muncă adevărata satisfacţie. Şi gîndul mă duce la alţii, de aceeaşi vîrstă sau mai tineri, toţi în plenitudinea forţelor, dar care fug de muncă, trăiesc pe spinarea familiei. Leneşi, trîndavi, aşa le zic oamenii din popor. Ei cer totul de la societate, fără a da ceva în schimb. îmi amintesc de o discuţie avută nu demult cu un profesor din comuna Piatra. A venit, cu cîţiva ani în urmă, pe aceste meleaguri teleormănene să-şi îndeplinească menirea de dascăl, îmi spune şi el un necaz al său asemănător în unele privinţe cu cel al inginerului sucevean. Aici însă, recolta nu a fost compromisă de vitregia naturii. Nemulţumirea dascălului din Piatra izvorăşte din compromiterea unei părţi, e drept nu prea mari, din „recolta umană" a liceului din comună. Fiindcă sînt frecvente cazurile cînd absolvenţi ai celor 12 clase stau pur şi simplu degeaba. Unii au încercat să dea examene de admitere la facultate şi n-au reuşit, alţii aşteaptă o iluzorie ocazie de a se afirma, unele fete îşi pun mari speranţe în măritiş. Ceea ce-i caracterizează pe toţi deopotrivă este faptul că stau, stau şi aşteaptă, stau şi nu muncesc. Este un fenomen ce se întîlneşte din păcate şi în alte părţi Tinerii aceştia trăiesc pe spatele societăţii fără să pună ceva la temelia ei. Am căutat să aflu ce determină această poziţie de pasivitate, de fugă din faţa muncii. Unii spun : „aş munci, dar nu găsesc ceva să-mi convină, care să-mi placă". Adevărul e că nici nu prea caută. Şi cite locuri de muncă nu s-ar găsi, cită nevoie este mai ales acum în plină campanie de braţe tinere, puternice. Dar aici intervine o altă concepţie greşită : „eu sînt bacalaureat, cum să prestez eu o muncă fizică?" La formarea acestei concepţii total greşite o vină o au şi părinţii. Am întîlnit cazuri în care aceştia îşi îndeamnă copii să înveţe ameninţîndu-i că în caz contrar vor trebui „să muncească, să-şi aleagă o meserie", adică să facă muncă fizică. Şi sunt şi unii profesori care în dorinţa de a-i face pe elevi să înveţe le pun în faţă acelaşi spectru al muncii fizice. E lamentabilă această concepţie, total străină epocii noastre. A privi cu dispreţ munca, acest postulat ce ţine de însăşi esenţa condiţiei umane, înseamnă a nesocoti cele mai elementare norme ale conduitei cetăţeneşti. Căci actul de lene, de parazitism devine, în ultimă instanţă, un act de inechitate socială, iar cel frustrat nu este el, individul leneş, ci societatea, milioanele de oameni angrenaţi în uriaşul efort constructiv de pe întreg cuprinsul ţării. Societatea noastră nouă nu poate să tolereze asemenea manifestări izvorîte dintr-o conştiinţă alterată de anumite precipii ce vin în contradicţie cu etica noastră comunistă care consideră munca condiţia vitală a existenţei, izvorul bunăstării materiale a individului şi al ridicării societăţii la un grad înalt de civilizaţie. Ascuţişul satiric al spiritului popular a acţionat întotdeauna atunci cînd în colectivitatea satului apăreau asemenea cazuri de sustragere de la muncă. La horă, sau cu orice alt prilej, lenea constituia un subiect de satiră şi era înfierată de întreaga obşte. întilnim şi astăzi cazuri cînd indivizi care nu muncesc sînt pur şi simplu sancţionaţi de obşte, criticaţi de adunarea generală a cooperatorilor şi chiar eliminaţi. Fiindcă astăzi omul nu este un individ rupt de ceilalţi, ci este o părticică dintr-un imens angrenaj în care fiecare trebuie să-şi aducă contribuţia la bunăstarea generală. De aceea, opinia publică trebuie să ia o poziţie fermă, intransigentă faţă de orice manifestare de lene, de delăsare. „Este necesară — spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu în înţeleptele propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii politicoideologice, de educare a oamenilor muncii — crearea unui curent de masă pentru participarea tuturor cetăţenilor şi în special a tineretului la acţiuni de muncă patriotică, pe şantiere, in industrie, în agricultură, în gospodărirea localităţilor". Societatea îţi dă. Tu ce-i oferi? I