Satul Socialist, iulie 1971 (Anul 3, nr. 668-694)

1971-07-22 / nr. 686

PAGINA 2 STAREA VREMII. Timpul probabil pentru 22 iulie , vreme răcoroasă cu cer variabil mai mult noros în Maramureş, estul Transilva­niei, Moldova, estul Munte­niei şi Dobrogea unde vor continua să cadă ploi tempo­rare, în rest, ploi izolate. Vînt potrivit cu unele intensificări în regiunile din estul ţării, predominînd din sectorul nor­dic. Minimele vor oscila între plus 6 şi plus 12 grade în Tran­silvania, Moldova şi în zona de deal şi între plus 10 şi plus joi 22 iulie SOARELE răsare la ora 4 şi 51 de minute. Apune la ora 19 şi 52 de minute. De la începutul anului au trecut 203 zile. Pînă la sfîrșitul anului au rămas 162 de zile. Vineri 23 iulie RADIO PROGRAMUL 1 ; 6.00 MU­ZICĂ ŞI ACTUALITĂŢI ; 6.20 Jurnal agrar ; 7.00 RA­DIOJURNAL ; 7.25 Bună di­mineaţa copii ! 7.45 Sfatul me­dicului ; 0.00 Sumarul presei ; 8.30 La microfon, melodia pre­ferată ; 9.00 Buletin de ştiri ; 9.30 Memoria pămîntului ro­mânesc ; 10.00 Buletin de ştiri ; 10.05 Muzică populară din Do­brogea ; 11.00 Buletin de Ştiri ; 11.05 Din folclorul muzical al popoarelor ; 11.15 Consultaţie juridică ; 11.50 Cotele apelor Dunării ; 12.30 întîlnire cu me­lodia populară şi interpretul preferat ; 13.00 Radiojurnal ; 14.40 Portrete în cîntecele popu­lare ; 15.00 Buletin de ştiri ; 15.05 Revista economică ; 16.00 Radiojurnal ; 17.00 Pentru pa­trie ; 17.30 Concert de muzică populară ; 18.00 Orele serii ; 20.05 Muzică populară din cule­gerile lui Anton Pann ; 20.30 Concursul internaţional de crea­ţie şi interpretare de muzică uşoară românească „Mamaia 1971“ ; 22.00 RADIOJURNAL ; 24.00 Buletin de ştiri. PROGRAMUL 2 : 6.00—8.05 Program muzical de dimineaţă ; 7.00 Radiojurnal ; 9.00 Ani tineri plinirile floare —cîntece pio­niereşti ; 9.30 Buletin de ştiri ; 9.35 Jocuri populare ; 9.45 Ma­tineu teatral — OVIDIU ; 11.42 Muzică populară egipteană ; 11.55 Ştiinţa la zi ; 12.00 Bule­tin de ştiri ; 12.15 Melodii populare bănăţene ; 13.00 RA­DIOJURNAL ; 14.00 Buletin de ştiri ; 14.05 Solişti şi formaţii artistice de amatori ; 14.30 Odă limbii române ; 15.45 Rapsozi populari — Maria Surupat şi Tudor Trăistaru ; 16.00 RADIO­JURNAL ; 16.55 Sfatul medicu­lui ; 17.00 Buletin de ştiri ; 17.05 TEATRU RADIOFONIC ; 22.30 O capodoperă a literaturii ro­mâne : „Baltagul" de Mihail Sadoveanu ; 23.00 Buletin de ştiri. TELEVIZIUNE 17.00 Deschiderea emisiunii ; 18.00 Căminul ; 18.50 Lumea copiilor; 19.10 Tragerea foto; 19.20­­ 001 de seri ; 19.30 Tele­jurnalul de seară ; 20.10 Film artistic P­ADU­REA SPÎNZU­­RAŢILOR ; 21.45 Selecţiuni din concursul naţional de creaţie şi interpretare de muzică uşoară — Mamaia 1971 ; 22.30 Telejur­nalul de noapte. SATUL SOCIALIST Nr. 686 Joi 22 iulie ®­STASIA MMM ® MEDALION 9 POVESTEA V9RBII @ MiCA ЕШСЮРШЕ » CUNOŞTINŢE FOlOSITGJtcE 16 grade în restul ţării. Maxi­mele vor avea valori cuprinse între plus 16 şi plus 26 de grade. Timpul probabil pentru 23, 24 şi 25 iulie , vreme răco­roasă la începutul intervalu­lui, apoi în curs de încălzire începînd din vestul ţării. Cerul va fi variabil mai mult noros Posesor al unui registru liric bogat în tonalităţi dintre cele mai diverse, mînuind cu măies­trie discursul poetic şi oda pa­tetică, versul liber modern şi pe cel de factură tradiţională, Pablo Neruda este considerat în prima parte a intervalului în Moldova, Dobrogea şi Bă­răgan, unde vor mai cădea ploi locale de scurtă durată, în rest, vor cădea ploi izolate. Vint potrivit. Minimele vor oscila între plus 6 şi plus 16 grade, iar maximele între plus 20 şi plus 30 de grade, mai ri­dicate la sfîrşitul intervalului, cel mai reprezentativ poet con­temporan al Americii de Sud. S-a născut în anul 1904 la Po­rral, în Chile. După terminarea studiilor universitare a activat o perioadă în diplomaţie. Pen­tru solidarizarea cu republica spaniolă în timpul războiului civil, ca şi pentru vederile sale politice progresiste este nevoit să trăiască o perioadă în exil. Evoluţia sa poetică a oscilat de la versuri de inspiraţie ro­mantică la ermetism, suprarea­­lism şi expresionism, transcriind cu deosebire zbuciumul unui spirit apăsat de nelinişte („Re­şedinţa pe pâmînt"), dar şi de bucuria trăirii integrale a vieţii („Omul cu praştia entuziast"). Evenimentele din Spania de­termină orientarea poeziei lui Neruda spre temele sociale, pe­Prin feronerie se înţelege o lucrare artistică executată din litice, de interes general-uman. Poetul protestează vehement împotriva agresorilor („Spania în inimă"), mărturisirndu-şi ade­ziunea la lupta antifascistă şi la comunism („A treia reşedin­ţă"). Cu „Odele elementare" şi cu volumele ulterioare, vă­dind o extraordinară capaci­tate de­ invenţie verbală şi teh­nică, Neruda cîntă omul sim­plu, marea, vinul, griul, mires­mele, pescăruşii, trandafirul etc, înţelese ca elemente fun­damentale ale existenţei şi ale universului său de inspiraţie. începuturile acestui­ meşteşug ne conduc la antichitatea da­cică, la cei pe care Herodot i-a socotit „cei mai viteji şi mai cinstiţi dintre traci". Desco­peririle arheologice din anii noştri au stabilit existenţa unor ateliere de prelucrare la Grădiştea Muncelului, Sarmi­­zegetusa, la Poiana şi în Mol­dova. Făurarii lucrau unelte necesare fierăriei, unelte agri­cole şi gospodăreşti. Deşi atît de direct legat de nevoile tra­iului, acestui meşteşug de două ori milenar nu i-au lipsit preo­cupă­rile artistice, care s-au concretizat — la început — în ţinte de fier pe ale căror ca­pete sînt incizate elemente de­corative clasice şi elenistice. A­­semenea ţinte, datînd din seco­lul I e.n., au fost găsite pe uşa de intrare a unei clădiri mari din lemn, cu temelia de piatră, în incinta fortificată de la Piatra Roşie, iar altele, asemă­nătoare cu acestea, dar făurite cu 17 secole mai tîrziu, se gă­sesc pe uşa bisericii din Ocna Sibiului. MEDALION : PABLO NERUDA MICA ENCICLOPEDIE : FERONERIA ROMÂNEASCĂ (I) fier prin ciocânire mare la cald. sau defor­ POVESTEA VORBEI . Există cineva care știe mai mult decît oricine : omenirea. (Talleyrand) lennieu. ( eyrand) '. în ziarul nostru (nr. 650, din 10 iunie şi 651, din 11 iunie 1971) am publicat părerea unui mare număr de secretari ai comitetelor comu­nale U.T.C. despre activitatea spor­tivă de masă la sate. Din cele spu­se de mulţi dintre ei, a reieşit că această activitate, îndrăgită de ti­neri, nu are o bază solidă. Mai exact, în destule locuri, lipseşte baza materială (terem echipam­ent). Numai din cînd în cînd, sportul de la sate iese din anonimat cu pri­lejul unor acţiuni sportive iniţiate pe plan central sau judeţean. După asemenea competiţii însă, urmează o lungă vacanţă, pînă la urmă­toarea „mare“ competiţie. Articolele publicate în ziarul nostru scoteau în evidenţă faptul că sunt şi comune unde, datorită ac­tivităţii organizaţiilor U.T.C., aso­ciaţiilor sportive şi celorlalţi fac­tori, care se ocupă de această pro­blema sportul este practicat de mase largi de tineri. Opiniile exprimate au avut un larg ecou în rîndul cititorilor, do­vadă fiind scrisorile pe care le-am primit la redacţie. Vom spicui din aceste scrisori doar cîteva dintre cele care ni s-au părut mai sem­nificative. De la Aurica Nedelcu, secretar al comitetului U.T.C. din comuna Erbiceni, judeţul Iaşi, aflăm că în comună există trei terenuri de sport, asociaţia dispune de echipa­ment (ce-i drept cam uzat), coope­rativele agricole, căminul cultural şi alte foruri sprijină şi ele cu ce pot sportul de masă etc. Reţinem însă un aspect care merită aten­ţie : la cele trei şcoli din comună nu există nici cel puţin un profe­sor de educaţie fizică. Cine să pre­gătească sportivii satului ? Greu de răspuns cînd nici instructori voluntri nu sînt. Scrisoarea secretarului comite­tului comunal U.T.C. din comuna Robească, judeţul Buzău, este e­­locventă în ceea ce priveşte „par­ticiparea" unor foruri locale la mişcarea sportivă. Din 1958, coo­perativa agricolă nu a dat nimic asociaţiei sportive în afară, bine­înţeles, de promisiuni care nu costă nimic. Propunerea semnata­rului ni se pare interesantă , în întrecerea patriotică de înfrumu­seţare a comunelor să se aibă în Pe urmele articolelor publicate vedere ca obiectiv important și amenajarea de baze sportive. Pentru majoritatea sporturilor este nevoie, în primul rînd, de un teren, indiferent că îi spunem bază sportivă sau stadion (pentru ceea ce există — în unele locuri — cu­­vîntul e cam impropriu). La Balo­­tești, județul Prahova, a fost un teren dar nu mai este. S-a repar­tizat un alt loc pentru baza spor­tivă, dar deocamdată există numai repartizarea. Aceasta este opinia exprimată într-o scrisoare de Ion Radu. Mai mulţi secretari comunali U.T.C. şi alţi cititori din judeţul Iaşi ne-au invitat, după lecturarea articolelor publicate, să vizităm bazele lor sportive. Am dat curs dorinţei şi acum putem spune ur­mătoarele : „Terenurile de sport“ sau „bazele sportive", cum sunt trecute în scripte, sunt islazuri pe care pasc animalele. Unele au nişte porţi de fotbal, altele nici atît. Constatarea e valabilă pentru co­munele Şipote, Tomeşti, satul Poeni şi multe altele. O soluţie se impune de urgenţă : bazele sportive să fie amenajate în aşa fel, incit să îşi merite numele şi acest lucru poate fi rezolvat cu uşurinţă. Nu e deloc greu de a­­menajat o groapă de sărituri, o pistă de alergări. Prin muncă pa­triotică se realizează obiective mult mai mari, mai complicate, de ce nu s-ar realiza în fiecare co­­mună adevărate baze sportive ? Sperăm că organele vizate vor­­răspunde cu mai multă prompti­­­­tudine cerinţelor tinerilor de a face sport. Reamintim cu acest prilej tovarăşilor de la consiliul pentru educaţie fizică şi sport din Hune­doara, că într-unul din articolele pomenite, secretarul comitetului U.T.C. din comuna Bătrîna ne re­lata că la ei nu există nici cel puţin asociaţie sportivă. De activi­tate sportivă, nici vorbă ! Chiar nu aţi recepţionat semna­lul, sau poate la dumneavoastră în scripte asociaţia sportivă (fan­tomă) din Bătrîna are o „rodnică" activitate ? GH. NEAGU Casa se construieşte de la temelie Un nou edificiu In­tern* în pertajul ar­hitectural modern al oraşului, Cota de cultură din Tur-CM Foto : O. ARCADIE F­­­I­LE­T­ON Am primit o ştire îngri­jorătoare : a fost răpit buldozeristul Ion Drăgu­­lescu din judeţul Buzău. De către cine, pentru ce, unde este ? Ca să răspund la aceste întrebări, am e­­fectuat o îndelungată in­vestigaţie pe drumurile judeţului Buzău. Pe cine să întreb des­pre soarta buldozeristului dispărut ? De bună sea­mă că cei mai în măsură să dea relaţii exacte sînt cantonierii, acei salariaţi care au îndatorirea să stea zilnic pe drumurile ce le au în seamă, repa­­rînd micile stricăciuni. M-am oprit întîi pe drumul ce-i are în grijă cantonierul Ion Drăgoi din Odăile. Am găsit pe drum gropi, dar pe canto­nier nicăieri. Lipsea ne­motivat. Am mers mai departe, la Bozioru. Acolo e cantonier Ilie Dumitru. Drumul ce-l are in sea­mă poate fi străbătut doar cu o maşină pe per­nă de aer. Cele obişnuite nu pot să treacă peste gropi şi hîrtoape. Nu l-am găsit nici pe acest canto­nier. El nu repară dru­murile, pentru că-i este ruşine să lucreze cu roa­ba şi lopata... Am mers mai departe şi am poposit în sectorul ce-l are în seamă canto­nierul Constantin Şan­dru. Acesta are de îngri­jit două drumuri : cel dintre Cislău şi Buda şi cel dintre Cislău şi Cal­vini. Nu l-am găsit pe niciunul şi nici n-aveam cum să-l găsesc, fiindcă Şandru cînd nu e la bu­fet umblă pe două cărări. Zice că nu-i trebuie dru­muri. Am mai căutat şi alţi cantonieri, ca să-i întreb de soarta buldozeristului răpit. Pe Constantin Jica din Chiojdu, pe Nicolae Vlad din Pănătău, pe Ion Covrig dinu Calvini nu i-am găsit pe drumuri, ci la consiliile populare co­munale unde se ocupau de alte treburi decît cele pentru care primesc sa­larii. Neocupîndu-se de drumuri, nu ştiau nimic de buldozeristul răpit. în această situaţie, i-a­ întrebat pe cel ce mi-a trimis ştirea privind dis­pariţia buldozeristului : — De ce vă interesează soarta lui ? Oamenii mi-au răs­puns : — Era băiat bun ! Cu matahala lui de maşină ne ara grădinile, ne ni­vela curţile, ne ducea cite un sac de grăunţe la moară... — Cu buldozerul la moară ? — Da, mergea deseori la mori şi vindea morari­lor ulei şi motorină, căci el, dacă nu lucra pe dru­muri (decît în scripte) avea surplus de combusti­bil. — E clar, zic eu. Acum ştiu de soarta buldozeris­tului Ion Drăgulescu. N-a fost răpit, ci i s-a desfă­cut contractul de muncă. — Şi şeful lui, Ion O­­prişan de la secţia de drumuri Buzău, care a­­vea sarcina sâ-i contro­leze activitatea, ce face fără buldozerist ? — A fost lăsat şi el pe... drumuri, ca să-şi gă­sească un serviciu pe mă­sura inactivităţii lui. Măsuri bune, nimic de zis. Dar ce ne facem cu drumurile respective pe care nu se poate circula decît cu maşina pe pernă de aer ? Poate asigura Direcţia judeţeană de drumuri şi poduri astfel de maşini ? Căci cu can­tonieri ca mai sus pome­niţii, cu buldozerişti — ca „dispărutul“ — e slabă nă­dejde să răzbim pe dru­murile ce străbat dealu­rile judeţului Buzău. D. TARNAUCEANU Cine a răpit un buldozerist? VWVWVWWWSWWWVWVWWS/WWWWWWWWV/WS/WVWWVWVWWWWWSA^AAA/NAA. l Activitate susţinută, multilaterală pentru explicarea politicii partidului (Urmare din pag. I) instituţiilor culturale, şcolilor şi că­minelor culturale le revine, în pri­mul rind, sarcina de a informa ma­sele cele mai largi cu privire la o­­biectivele şi sarcinile fundamentale ale dezvoltării societăţii noastre, cu privire la linia fermă trasată de do­cumentele noastre de partid şi de stat, cu privire la politica Internă şi externă a partidului nostru. Infor­­mind operativ şi temeinic masele de cooperatori, căminul cultural, şcoa­la, cluburile şi celelalte unităţi cul­tural-educative participă activ la opera de făurire a unei conştiinţe socialiste înaintate. Multe dintre căminele culturale vizitate chiar dacă aveau înregistrate în planul de muncă obiective privind ridicarea conştiinţei patriotice, educarea sen­timentului de dragoste faţă de orin­­duirea noastră socialistă, apelau de cele mai multe ori la forme simple şi neeficiente de educaţie politico­­ideologică, punind cu precădere ac­centul pe organizarea unei activităţi artistice, de cele mai multe ori im­provizate. Nu putem totuşi afirma că în cadrul unităţilor culturale din mediul rural nu s-a desfăşurat acti­vitate pe linia informării politice, pe linia ridicării gradului de con­ştiinţă al cooperatorilor. Dar, a­­ceste manifestări au fost de cele mai multe ori organizate la întîmplare, superficial, cu intermitenţe, rupte ■uneori­ de­­ realităţile curente eco­nomice, politice, sociale ale satului. Propunerile şi Expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu se întemeiază tocmai pe constatarea că în activi­tatea cultural-educativă s-au mani­festat carenţe de conţinut. A lipsit combativitatea, acţiunile nu au fost axate pe problemele şi preocupările oamenilor. Au avut mai mult un caracter abstract general şi nu au putut să determine schimbări in mo­dul de a gîndi al unor oameni. Organizarea, de la Începutul anu­lui, a numai zece informări politice in comuna Miorcan, judeţul Boto­şani, ridică un grav semn de Între­bare şi implică o discuţie de prin­cipiu : informarea politică trebuie să se realizeze ca o acţiune continuă, operativă şi temeinică în sensul ca ea să ajute pe oameni să cunoască politica partidului în toate domeniile de activitate, să desprindă ceea ce este esenţial pentru munca lor şi să ia măsuri pentru lichidarea nea­junsurilor sau pentru perfecţiona­rea activităţii. Organizînd o acţiune sub frontis­piciul acestui nume, directorul cămi­nului cultural şi orice alt activist din acest domeniu trebuie să aibă în vedere, în primul rind, importanţa evenimentului sau documentului des­pre care se informează publicul, dar şi gradul de pregătire, nivelul po­litic-ideologic al conferenţiarului. Simpla lectură a unor pagini de ziar, deşi utilă, nu poate fi socotită informare politică. Tot aşa cum ci­tirea in faţa oamenilor a unui re­ferat informativ de către un cadru nepregătit nu poate asigura o in­formare justă a cetăţenilor. Tova­răşul Nicolae Ceauşescu vorbea de necesitatea imperioasă a „educării educatorilor" şi se gîndea cu sigu­ranţă tocmai la obligaţia de prim ordin a responsabililor muncii edu­cative de a cunoaşte ei în primul rind însemnătatea documentului sau evenimentului despre care şi-au propus să informeze. De aici, s-a iscat şi uimirea noastră cînd in cinci din zece cămine culturale vizitate în judeţul Suceava am remarcat o to­tală lipsă de preocupare a cadrelor didăetice in a se informa, în a citi şi a­ se perfecţiona, m­a fi la curent ,, principiile de bază,­ cu obiectivele fundamentale ale politicii interne şi externe a partidului nostru. întrebat cum realizează informarea politică, directorul căminului cultural din Măşcăteni, judeţul Botoşani, tov. Pe­tre Prisacă, ne-a răspuns : „Simplu. Decupez din ziar sau citesc din materialele primite de la judeţ în faţa celor care vor să participe la această acţiune". Socotim această activitate inefi­cientă, în primul rînd pentru că ră­­mîne o simplă lectură deoarece au­ditoriului nu i s-au explicat nişte idei şi nici nu i s-a atras atenţia că fenomenele semnalate se manifestă şi in compartimentele in care lu­crează. Tovarăşul Avram Chisăliţă, pro­fesor de istorie în comuna Grămeşti, judeţul Suceava, argumenta faptul că nu a ţinut nici o infor­mare politică din cauză că „ce­tăţenii din comună, cooperatorii nu au un orizont ideologic corespunză­tor". Intîmpinăm acest punct de ve­dere printr-o întrebare care n-am dori să fie jignitoare : „cooperatorii sau... ?“ Foarte adesea ne-a fost dat să în­­tilnim intelectuali din comună care, nu numai că nu citesc cu atenţie presa noastră de partid dar nici mă­car nu cunosc cu temeinicie princi­palele probleme şi obiective ale po­liticii noastre de stat. Semnalind numai cîteva din aspec­tele muncii educative de informare politică, pornind de la premisa că pentru crearea unui larg orizont ideologic al oamenilor muncii care să influenţeze conştiinţa acestora este necesar ca activitatea de infor­mare politică să aibă un scop precis şi să clarifice anumite probleme. Socotim că atât comitetele judeţene pentru cultură şi artă, cit şi consiliile de conducere ale cămi­nelor culturale trebuie să acorde o deosebită atenţie muncii cultural­­educative, în sensul informării la timp a oamenilor muncii. In acest scop pot fi explicate de către oa­­meni,,epippptsaU,WSle, probleme lega­te de înfăptuirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate, despre im­portanţa dezvoltării tuturor jude­ţelor ţării, despre creşterea rolului conducător al partidului şi statului in etapa actuală, despre măsurile privind perfecţionarea conducerii, or­ganizării şi planificării, precum şi multe alte probleme pe care oame­nii satelor vor să le cunoască mai bine. Numai astfel căminul cultural va reuşi, printr-o informare politică operativă şi competentă să înarmeze masele largi de participanţi cu o cu­noaştere ştiinţifică a marxism-leni­­nismului, cu ideologia partidului nos­tru, într-un cuvint, să ajute la for­marea omului nou, cu o înaltă con­ştiinţă socialistă. (Urmare din pag. I­­ liescu, să smulgă pămîntului roade cit mai multe, cit mai bogate. Are un necaz acest om. Un an întreg au muncit sătenii pentru recoltă. Şi ce bucurie ai cînd vezi planta ră­sărind şi apoi crescînd şi îţi dai seama că va fi belşug ! Dar, a dat o grindină care le-a zădărnicit în mare parte eforturile. Zic oamenii, că după acel puhoi oţelit s-au aflat pe cîmp iepuri şi păsări ucise de gheaţă. Griul, inul şi alte culturi au fost secerate nemilos. Am înţeles a­­tunci privirea tristă cu care mă în­­tîmpinase dar nu m-a părăsit nici o clipă senzaţia că omul din faţa mea are cutezanţă în glas şi în­gri­jire. Mi-am dat seama mai bine că greutăţile nu-l copleşesc atunci cînd parcă, ghicindu-mi gîndurile, mi-a arătat un adevărat plan de bătaie. Unde mai era ceva de sal­vat se şi luaseră măsuri ; unde nu, oamenii trebuiau să are din nou şi să însămînţeze alte culturi. Era conştient că nu va fi uşor acest nou asalt, că se va munci din zori pînă în noapte, dar trebuia să acţioneze astfel, pentru că nu se putea să stea cu mîinile în sin şi să se lase în­­frînt. Şi inginerul şef Radu Rump nu mai era, acum după ce-mi spu­sese aceste lucruri, nici trist, nici îngîndurat, ci hotărît să ia de la capăt munca, să depăşească mo­mentul de impas. La cîteva sute de kilometri de­părtare, în comuna Bolintin Vale am cunoscut un tînăr profesor aflat în vacanţă, într-o meritată perioa­dă de odihnă după anul şcolar care a trecut. Se numeşte Crişan Dumi­­trescu şi e profesor tocmai în co­muna Parva din judeţul Bistriţa- Năsăud. Deşi e de aici, din Ilfov, a plecat fără ezitare la noul loc de muncă. Acum, în vacanţă îl găsesc muncind cot la cot cu uteciştii din comuna natală, conduşi de secreta­rul U.T.C. Vasile Neagu, la şoseaua naţională Bucureşti—Piteşti. Il în­treb ce l-a determinat să vină să lucreze pe acest şantier. — Venind la mine în comună era păcat să nu-mi aduc şi eu aportul la o lucrare atît de importantă. Aşa că m-am bucurat cînd am aflat de iniţiativa uteriştilor de aici. La o­­dihnă voi merge după terminarea porţiunii de şosea la care lucrăm. — Şi ce anume faceţi aici ? — Săpăm, cărăm pămînnt, ame­najăm spaţii verzi, grăbim prin munca noastră darea în folosinţă a celeilalte benzi de circulaţie de pe această autostradă. Fac, cum se spune, o muncă utilă şi am satis­facţia că răspund unei chemări a partidului care cere tineretului să fie în primele rînduri pentru în­făptuirea politicii partidului de ri­dicare a patriei noastre pe culmi tot mai înalte de progres şi civi­lizaţie. Am în faţă imaginea acestor ti­neri — a inginerului agronom, a profesorului, a atîtor altora — al căror puls sufletesc bate la unison cu bucuriile şi necazurile satului, oameni ce şi-au găsit în muncă a­­devărata satisfacţie. Şi gîndul mă duce la alţii, de aceeaşi vîrstă sau mai tineri, toţi în plenitudinea for­ţelor, dar care fug de muncă, tră­iesc pe spinarea familiei. Leneşi, trîndavi, aşa le zic oamenii din po­por. Ei cer totul de la societate, fără a da ceva în schimb. îmi amintesc de o discuţie avută nu demult cu un profesor din comuna Piatra. A venit, cu cîţiva ani în urmă, pe a­­ceste meleaguri teleormănene să-şi îndeplinească menirea de dascăl, îmi spune şi el un necaz al său a­­semănător în unele privinţe cu cel al inginerului sucevean. Aici însă, recolta nu a fost compromisă de vitregia naturii. Nemulţumirea das­călului din Piatra izvorăşte din compromiterea unei părţi, e drept nu prea mari, din „recolta umană" a liceului din comună. Fiindcă sînt frecvente cazurile cînd absolvenţi ai celor 12 clase stau pur şi simplu degeaba. Unii au încercat să dea examene de admitere la facultate şi n-au reuşit, alţii aşteaptă o ilu­zorie ocazie de a se afirma, unele fete îşi pun mari speranţe în mări­tiş. Ceea ce-i caracterizează pe toţi deopotrivă este faptul că stau, stau şi aşteaptă, stau şi nu muncesc. Este un fenomen ce se întîlneşte din păcate şi în alte părţi Tinerii a­­ceştia trăiesc pe spatele societăţii fără să pună ceva la temelia ei. Am căutat să aflu ce determină această poziţie de pasivitate, de fugă din faţa muncii. Unii spun : „aş munci, dar nu găsesc ceva să-mi convină, care să-mi placă". Adevă­rul e că nici nu prea caută. Şi cite locuri de muncă nu s-ar găsi, cită nevoie este mai ales acum în plină campanie de braţe tinere, puternice. Dar aici intervine o altă concepţie greşită : „eu sînt bacalaureat, cum să prestez eu o muncă fizică?" La formarea acestei concepţii total gre­şite o vină o au şi părinţii. Am în­­tîlnit cazuri în care aceştia îşi în­deamnă copii să înveţe ameninţîn­­du-i că în caz contrar vor trebui „să muncească, să-şi aleagă o me­serie", adică să facă muncă fizică. Şi sunt şi unii profesori care în do­rinţa de a-i face pe elevi să înveţe le pun în faţă acelaşi spectru al muncii fizice. E lamentabilă această concepţie, total străină epocii noastre. A pri­vi cu dispreţ munca, acest postulat ce ţine de însăşi esenţa condiţiei umane, înseamnă a nesocoti cele mai elementare norme ale condui­tei cetăţeneşti. Căci actul de lene, de parazitism devine, în ultimă in­stanţă, un act de inechitate socială, iar cel frustrat nu este el, individul leneş, ci societatea, milioanele de oameni angrenaţi în uriaşul efort constructiv de pe întreg cuprinsul ţării. Societatea noastră nouă nu poate să tolereze asemenea mani­festări izvorîte dintr-o conştiinţă al­terată de anumite precipii ce­ vin în contradicţie cu etica noastră co­munistă care consideră munca con­diţia vitală a existenţei, izvorul bunăstării materiale a individului şi al ridicării societăţii la un grad înalt de civilizaţie. Ascuţişul satiric al spiritului popular a acţionat întotdeauna a­­tunci cînd în colectivitatea satului apăreau asemenea cazuri de sustra­gere de la muncă. La horă, sau cu orice alt prilej, lenea constituia un subiect de satiră şi era înfierată de întreaga obşte. întilnim şi astăzi cazuri cînd indivizi care nu mun­cesc sînt pur şi simplu sancţionaţi de obşte, criticaţi de adunarea ge­nerală a cooperatorilor şi chiar eli­minaţi. Fiindcă astăzi omul nu este un individ rupt de ceilalţi, ci este o părticică dintr-un imens angrenaj în care fiecare trebuie să-şi aducă contribuţia la bunăstarea generală. De aceea, opinia publică trebuie să ia o poziţie fermă, intransigentă faţă de orice manifestare de lene, de delăsare. „Este necesară — spunea tovară­şul Nicolae Ceauşescu în înţelep­tele propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii politico­­ideologice, de educare a oamenilor muncii — crearea unui curent de masă pentru participarea tuturor cetăţenilor şi în special a tineretu­lui la acţiuni de muncă patriotică, pe şantiere, in industrie, în agri­cultură, în gospodărirea localită­ţilor". Societatea îţi dă. Tu ce-i oferi? I

Next