Satul Socialist, octombrie 1971 (Anul 3, nr. 747-773)

1971-10-27 / nr. 769

ISIг. 769 Miercuri 27 octombrie l. —» UN ULTIM EFORT — MAI MARE CHIAR DECIT CEL DE PÎNĂ ACUM — Șl RECOLTA VA FI ÎN HAMBARE Efectuarea lucrărilor agricole de toamnă a cunoscut in ulti­mele două zile un ritm deose­bit de rapid. Potrivit datelor tralizate luni, în 25 de judeţe se­mănatul griului a fost încheiat sau a ajuns la 98—99 de pro­cente. Dacă ritmul din ultimele două zile s-a menţinut, la ora cinci citiţi aceste rînduri lucra­rea poate fi considerată ca fi terminată. De agenda lucrărilor agricole mai rămîn însă patru lucrări de maximă importanţă. Este vorba de culesul porumbului, de recol­tarea şi transportul din cîmp al sfeclei de zahăr, de insilozarea şi depozitarea furajelor, de exe­cutarea arăturilor de toamnă. Deocamdată ne vom ocupa de primele trei. Harta pe care o publicăm re­levă că în 11 din cele 39 de ju­deţe, culesul porumbului a fost efectuat în proporţie de 95—100 la sută. Lucrîndu-se in ritmul obişnuit, culesul poate fi termi­nat în această săptămînă in cel puţin 24 de judeţe. Recoltarea trebuie grabnic impulsionată în Ilfov, Ialomiţa, Constanţa, judeţe în care a mai rămas de adunat producţia de pe 20 000 pînă la 35 000 de hectare. Mari rămineri în urmă se constată şi în Vran­­cea, Cluj, Sibiu, Mureş, Braşov, judeţe în care ritmul lucrării este încă nesatisfăcător. După cum se ştie, recoltarea sfeclei de zahăr a fost sistată un timp. Măsura a fost binevenită. Datorită regimului termic favo­rabil şi umidităţii existente în sol, rădăcinile de sfeclă au con­tinuat să crească și să acumu­leze zahăr în tot cursul lunii septembrie și în prima jumătate a lui octombrie. Intîrzierea, provocată de cauze obiective trebuie grabnic lichi­dată. In următoarele zile trebuie recoltată sfecla de pe mai bine de 30 la sută din suprafaţa cul­tivată. Lucrarea se cere îndeo­sebi impulsionată in Teleorman, Brăila, Braşov, Harghita unde a fost executată pe mai puţin de jumătate din suprafaţă. Urgenta­rea recoltării se impune şi in Iaşi, Botoşani, Ilfov, Olt, unde suprafeţele de pe care nu s-a strins sfecla sunt de 2 000 pînă la 4 000 de hectare. Intr-un judeţ ca Botoşaniul, aceasta înseamnă existenţa în cîmp a cel puţin 100 000 de tone de rădăcini care trebuie scoase din pămînt şi transportate. In legătură cu sfecla se ridică şi o altă problemă. In judeţe ca Arad, Timiş, Buzău, Mureş, Neamţ, Bacău, Ilfov se găsesc în cîmp, netransportate, cantităţi de ordinul zecilor de mii de tone. Soarele şi vîntul contribuie la deshidratarea sfeclei, iar înghe­ţurile din partea a doua a nopţii care survin pe alocuri, mai cu seamă în jumătatea de nord a ţării, contribuie la deprecierea producţiei. Iată de ce, mai mult chiar decit recoltatului, trebuie acordată prioritate transportului sfeclei la centrele de preluare. Orice intîrziere înseamnă pier­deri mari pentru cooperativele agricole, pentru economia naţio­nală. Insilozarea furajelor este lu­crarea care face excepţie de la Ritmul alert în care se desfă­şoară celelalte acţiuni. Cantita­tea de nutreţuri introduse în si­lozuri a crescut în ultima vreme cu maximum un procent pe zi. Intr-o serie de judeţe — Olt, Constanţa, Argeş, Suceava, —­­ situaţia însilozărilor a devenit­­ chiar staţionară în ultimele două­­ zile, de remarcat că in judeţe * ca Olt şi, Constanţa unde, în cea­­ mai mare parte, nici nu au că-­­ zut brume, există, in afară de coceni, mari suprafeţe cu culturi duble care pot asigura, dacă nu se intîrzie strîngerea lor, mari cantităţi de nutreţuri suculente. Resurse care pot fi insilozate continuă să se găsească şi în ce­lelalte judeţe. Ritmul deosebit de scăzut al lucrării se explică prin lipsa de preocupare a organelor agricole, consiliilor de conducere şi spe­­i­cialiştilor din numeroase unităţi.­­ La însilozări nu există obligaţii contractuale pentru neîndeplini­­rea cărora poţi fi penalizat, nu există un plan de producţie marfă. Există, însă, obligaţii ferme de livrare la lapte şi carne, iar acestea nu vor putea fi respectate dacă nu se strînge acum întreaga vegetaţie care poate fi folosită în cursul iernii ca furaj. Aceasta nu ar fi trebuit să o uite nici un preşedinte, nici­­ un inginer şef de cooperativă a-­­­gricolă. Impulsionarea, în continuare, a recoltării porumbului şi sfeclei în unităţile rămase in urmă şi a însilozărilor în cooperativele a­­gricole din absolut toate jude­ţele reprezintă astăzi principala sarcină a organelor agricole şi a consiliilor de conducere. Toto­dată, este necesar să se treacă cu toate tractoarele rămase dis­ponibile la efectuarea arăturilor, ştiut fiind că arătura de toamnă aduce sporuri mari de recoltă la absolut toate culturile care se in­­sămînţează in primăvară. Vremea, care încă se menţine favorabilă lucrărilor agricole, permite să stringem integral re­colta anului 1971, să pregătim toate condiţiile pentru a obţine in 1972 producţii superioare sar­­i­cinilor prevăzute pentru cel­­ de-al doilea an al planului cin-­­ cinal. ^ ­I SATUL SOCIALIST A In CAMPANIA AGRICOLA L In aprecierea rezultatelor pe care le obţine o cooperativă sau alta într-o campanie agri­colă nu se poate face abstrac­ţie de munca specialiştilor că­rora le revine sarcina îndru­mării tehnice, a controlului şi, nu în ultimă instanţă, organi­zării procesului de producţie. Dacă în cooperativele agricole din Jiba, Seini, Pribileşti, Tă­mâia şi în multe altele din ju­deţul Maramureş, însămînţări­­le, recoltarea culturilor tîrzii, insilozarea furajelor au fost încheiate sau sînt pe sfîrşite, faptul se datorează atît hărni­ciei cooperatorilor şi mecani­zatorilor, cit şi inginerilor care au planificat şi coordonat activitatea cu maximă răspun­dere. Indiferent de oră, în timpul zilei-lumină, pe Petru Ştirbu inginerul şef al cooperativei agricole din Sălsig — unitate fruntaşă pe judeţ in 1971 la cultura griului, care a termi­nat principalele lucrări agri­cole din această toamnă — îl găseşti totdeauna în cîmp, în mijlocul cooperatorilor. Me­reu între cooperatori şi me­canizatori, la locurile unde se simte cel mai mult nevoia lor, s-au aflat în tot cursul campaniei agricole şi inginerii Aurel Pop din Seini, Gavril Indrea din Satulung, Gheorghe Bogdan din Ulmeni şi mulţi alţii ale căror unităţi au efec­tuat lucrările în perioada op­timă. In Judeţul Maramureş pot fi intîlniţi insă şi altfel de spe­cialişti. După cum se ştie, ju­deţul a încheiat insămînţarea griului, dar lucrarea n-a putut fi încadrată în epoca optimă. Aceasta din cauză că judeţul a fost tras in urmă cu cel pu­ţin o săptămînă de citeva cooperative. Printre acestea se numără şi cea din Căli­­neşti, al cărei inginer-şef, to­varăşul Nicolae Kraus, se ocu­pă de toate şi de nimic, ne­­glijînd, de regulă, lucrurile e­­senţiale. In ziua raidului l-am găsit la moară, stînd la taifas tocmai cu cetăţenii pe care ar fi trebuit să-i mobilizeze la culesul porumbului. In vreme ce inginerul îşi pierdea timpul pe la locurile unde se string oamenii la taifas, mari canti­tăţi de fîn se aflau în cîmp, netransportate, iar merele se ша depreciaţi în grămezi, nesor­tate. Pe Octavian Puşcaş, ingi­nerul cooperativei agricole din Peteritea, l-am căutat mult şi bine fără să-i dăm de urmă. „Nu-l mai căutaţi degeaba — ne-a spus Dumitru Nechita, preşedintele unităţii.­ Nici noi nu-l vedem decit la zile mari. Dînsul răspunde de buna fo­losire a utilajelor secţiei de mecanizare, dar nu a între­prins mai nimic ca lucrurile să meargă cum ar trebui. O se­mănătoare s-a defectat, iar alta în loc nu a procurat de la unităţile care au terminat semănatul, aşa că astăzi am trimis oamenii în cimp să în­­săminţeze cu mîna“. Apre­ciind sinceritatea preşedinte­lui, nu putem să nu observăm că însăminţatul griului cu mina reprezintă o gravă aba­tere de la tehnologiile stabi­lite, o întoarcere la metodele de lucru arhaice. De aceasta se face vinovat în primul rînd dînsul. E vinovat în cali­tatea sa de conducător al uni­tăţii şi ca autor al soluţiei a­plicate. La o asemenea situaţie nu s-ar fi ajuns, fireşte, dacă di­recţia generală agricolă nu ar manifesta o inadmisibilă tole­ranţă faţă de specialiştii din cooperative aflaţi în subordi­­nea sa. Toleranţa manifestată de direcţia generală este prin­cipala cauză care generează indisciplina specialiştilor, lipsa spiritului de responsabilitate, formalismul. Am avut ocazia să întîlnim in cooperativele din judeţ şi ingineri care, deşi nu lipsesc din unităţi, nu-şi fac, to­tuşi, datoria. Din catego­ria acestora face parte şi Paul Berei, inginer la coope­rativa din Băseşti. De activi­tatea sa nesatisfăcătoare am luat cunoştinţă, verificînd munca mecanizatorilor. Felul în care executau lucrările era diferit de la un mecanizator la altul. Faptul, surprinzător la început, am putut să ni-l ex­plicăm repede. Mecanizatorii nu aveau ordine de lucru. In­ginerul Berei „uitase", cică, să îl emită. La Băseşti ne-a fost imposibil să aflăm care este norma de sămînţă de grîu fo­losită la hectar. De la meca­nizatorul Ion Pop am aflat că s-au însămînţat 270 kg, de grîu la hectar, Octavian Re­­meş auzise că norma de să­­mînţă ar fi fost de 227 kg iar brigadierul de cîmp Ion Mer­­caş ne-a servit o altă cifră — 247. Adevărul ? Probabil că s-a însămînţat la hectar atît grîu cit a curs din semănători care au fost reglate de fiecare mecanizator după cum s-a pri­ceput. Fără ordine de lucru i-am găsit şi pe mecanizatorii din Oarţa de Sus. Gheorghe Petri, şeful secţiei de mecanizare, a confundat planul operativ pe întreaga campanie cu ordinul de lucru, fapt ce ne face să credem că acesta din urmă n-a mai fost folosit de multă vreme în unitate. Exemple de acest fel am mai putea da. Existenţa lor denotă, ceea ce am mai spus, o slabă preocupare din partea direcţiei generale agricole pen­tru îndrumarea specialiştilor. Atît timp cit forul judeţean nu va lua­ măsuri ferme îm­potriva celor care nu-şi fac datoria, atît timp cit inginerii din unele cooperative nu vor fi exemplu de disciplină în unităţile respective, munca lor va continua să lase de dorit şi să constituie chiar un ferment de indisciplinare a cooperato­rilor. Căci nu li se poate, de exemplu, pretinde cooperato­rilor din Peteritea să lucreze întreaga zi-lumină cind ingi­nerul, om cu studii superioare, plătit cu bani grei de la bu­get, nu dă cu zilele prin uni­tate. AUREL PERIDE coresp. „Satului socialist" SUCCESUL PE FRONTUL RFCOI тшггтчъ ANGAJAREA TOTALA, CEAS DE CEAS, A FIECĂRUI COOPERA­TOR ŞI MECANIZATOR Raid-anchetă în judeţul Maramureş La adăpostul toleranţei organelor agricole se proliferează indisciplina unor specialişti i ~Ч/Ч/Ч/Ч/Ч/Ч/Ч/Ч/Ч/Ч/Ч/Ч»Ч/Ч/». Situația recoltării porumbului In cooperativele agricole la data de 25 octombrie (Urmare din pag. 1) nii. La eficienţa mai bună a culturii mari nu s-a ajuns, desigur deodată. Treapta ini­ţială a constituit-o mecani­zarea. Lucrările sunt meca­nizate integral la cultura cerealelor păioase, iar la po­rumb în proporţie ce ajunge într-o serie de unităţi la 90— 95 la sută. De notat că în perioada pe care o am în vedere, în coope­rativele din zonă nu se calcula preţul de cost, dar nu le-a fost greu consiliilor de conducere să observe că de la cultura mare se realizează cu ajutorul mecanizării o producţie globală a cărei valoare, la preţuri de stat, depăşeşte cheltuielile. A­­ceasta a determinat consiliile de conducere să-i acorde o tot mai mare atenţie în detrimen­tul legumiculturii. Nu în pu­ţine cazuri, la culturile de grîu şi porumb s-au folosit, total sau în parte, îngrăşămintele chi­­mice destinate legumiculturii. Cum legumele consumă cu ne­saţ substanţele fertilizante, aşa s-a ajuns la paradoxul amintit: cultivarea lor într-un teren tot mai sărac în fosfor, azot, po­tasiu. Ce trebuie făcut pentru dez­voltarea legumiculturii în bazi­nul Vidra — şi nu numai în acesta — la nivelul condiţiilor naturale şi economice, fără ca celelalte culturi să fie negli­jate ? După opinia mea, a mul­tora dintre specialiştii cu care lucrez şi a altora pe care i-am consultat consider că trebuie luat un ansamblu de măsuri organizatorice, econ­omice, teh­nice şi de altă natură, măsuri pe care doresc să le prezint succint. Pe plan organizatoric este necesar, considerăm noi, să se treacă la comasarea actualelor ferme în complexe de produ­cere şi valorificare — poate şi de industrializare, în unele ca­zuri , a legumelor. In cadrul complexelor, fermele ar urma să funcţioneze pe principiul gestiunii economice interne, a­­plicat efectiv și nu declarativ cum se întîmplă astăzi în multe cooperative. In bazinul legumi­col Vidra, care dispune în pre­zent de 1 745 ha cultivate cu legume în cooperativele agri­cole, ar putea fi organizate cinci complexe a cite 600 de hectare fiecare, a şasea parte din su­prafaţă urmînd să fie soră să­ritoare, cultivată cu lucernă în sistem irigat. Studiile întreprinse de C.P.V.L.F. Vidra în colaborare cu unii cercetători ai institutu­lui de profil şi cu o serie de specialişti din unităţi ne-au dus la concluzia că un complex de felul celor pe care le preconi­zăm poate să rezolve ştiinţific Întreaga gamă de probleme tehnice, financiar-economice — inclusiv cele de investiţii — or­ganizatorice etc. Gîndindu-mă că şi alţi cititori ai ziarului ar dori să-şi spună cuvîntul în această privinţă, enumăr citeva din sarcinile concrete ce revin complexului. Pe plan strict teh­nic, complexului i-ar reveni datoria de a aplica cele mai a­­decvate, mai avansate şi mai puţin costisitoare tehnologii de producere a răsadurilor şi în­treţinere a culturilor, de preve­nire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor, de recoltare, con­diţionare, ambalare şi păstrare a produselor, în funcţie de des­tinaţie. Pe plan financiar, com­plexul ar trebui să aibă sarcina folosirii judicioase şi cu maxi­mum de randament a fonduri­lor destinate investiţiilor spe­cifice şi a mijloacelor de pro­ducţie, a aprovizionării raţio­nale cu materii şi materiale, a obţinerii unităţii de produs cu cheltuieli inferioare preţurilor de realizare, a încheierii con­tractelor şi întocmirii grafice­lor în funcţie de cerinţele pie­ţei şi ale industriei conserve­lor, a obţinerii creditelor potri­vit nevoilor şi a restituirii lor la termenele scadente. Pe plan organizatoric trebuie rezolvate cu un deosebit simţ de răspun­dere problemele ce ţin de ale­gerea profilului, specializarea formaţiilor în vederea folosirii cit mai depline a forţei de muncă, maşinilor, şi a celorlal­te fonduri materiale existente, de organizarea superioară a ac­tivităţii financiare. Complexul pe care îl propun poate avea statut de asociaţie, ca şi întreprinderea intercoope­­ratistă de sere-Bucureşti. Da­torită înaltului nivel al produc­ţiei, eşalonării ei raţionale, uti­lizării la maximum a pămîntu­­lui — folosindu-se şi culturile eşalonate şi intercalate — un complex cu 600 de hectare (500 cu legume şi 100 — solă să­ritoare) poate asigura fondul de marfă pentru un întreg O.L.F. bucureştean şi materie primă pentru o fabrică de con­serve de capacitatea Florei sau celei de la Valea Roșie. Prin crearea complexelor a­­mintite s-ar putea asigura for­ța de muncă permanentă care să fie plătită un acord global pe baze mai largi decit cele ac­tuale. Vreau să spun, cu alte cuvinte, că acordul global nu va fi stabilit nici în funcţie de mia de lei producţie obţinută, nici în raport de tona de pro­dus, ceea ce îl determină pe cooperator să acorde atenţie, în primul caz, produselor care se vînd cu preţ bun iar în ca­zul celălalt să se preocupe de culturile care dau mai uşor re­colte mari la unitatea de su­prafaţă. Acordul global ce se va aplica în cadrul complexe­lor va avea la bază consumul de norme de muncă cu motiva­re tehnică — aceasta fără a se pierde din vedere rezultatul fi­nal, evaluat valoric sau in uni­tăţi de produs. Sub această formă a fost propusă, după cum se ştie, introducerea acor­dului global la şedinţa de lucru de la C.C. al P.C.R. din 23 noiembrie 1970 de către tova­răşul N­icolae Ceauşescu. Complexele fiind unităţi cu gestiune economică proprie, pe deasupra şi specializate, forţa de muncă şi mijloacele de pro­ducţie repartizate legumicultu­rii nu vor mai lua altă destina­ţie. In plus, ambii factori vor , putea fi folosiţi raţional. Complexele vor lichida şi alte neajunsuri care afectează as­tăzi legumicultura în coopera­tivele din bazinul Vidra şi, după ştiinţa noastră, şi din cele aflate în celelalte bazine. In prezent, bunăoară, de îndată ce încheie contracte, cooperati­vele primesc, sub formă de a­­vans, 40 la sută din valoarea legumelor contractate. Dacă s-ar respecta riguros principiul autonomiei fermei, al gestiunii economice interne, ar urma ca banii luaţi ca avans să fie fo­losiţi numai pentru retribui­rea forţei de muncă şi pentru acoperirea celorlalte cheltuieli­­de producţie din legumicultură. In realitate, astăzi, se produce un fel de deturnare de fonduri, nesancţionabilă sub raport ju­ridic, dar pedepsită prompt de legile economice obiective. A­­vansurile primite pentru legu­mele contractate sint cheltuite in alte sectoare de producţie, nemairămînind bani pentru plata lunară a legumicultorilor. Soluţionări raţionale vor do­­bindi in cazul complexelor şi problemele ce ţin de aprovi­zionarea tehnico-materială, de realizarea investiţiilor care vor putea fi concentrate în o­­biective moderne, cu funcţio­nalitate ridicată. Pentru a sub­linia necesitatea unui mod nou de abordare a investiţiilor este, credem, suficient să arătăm că numai în cadrul complexelor se va putea renunţa la produ­cerea răsadurilor în răsadniţe clasice cu încălzire biologică, metodă prin care se realizează un material de plantat de sla­bă calitate. Eventual pot fi construite sere-înmulţitor pen­tru mai multe complexe din a­­celaşi bazin. Dacă ar fi să comparăm le­gumicultura cu o activitate din domeniul zootehniei, ar trebui să apelăm la creşterea păsări­lor. Legumele sunt deosebit de sensibile la boli şi dăunători, iar acesta este unul din princi­palii factori care determină producţii scăzute. In cooperati­va din Valea Dragului a fost distrusă, de pildă, de boli, circa 50 la sută din producţia de to­mate timpurii, iar cea obţinută a fost de o calitate cu mult in­ferioară celei prevăzute. Crea­rea complexelor ar face posi­bilă înfiinţarea unor centre de avertizare şi combatere a boli­lor şi dăunătorilor înzestrate cu utilaj specific şi personal cali­ficat. N-aş putea preciza acum structura acestor centre şi nici raza lor de acţiune. Să fie unul pe complex, unul pe bazin ? Rămîn să-şi spună cuvîntul specialiştii în organizarea şi optimizarea producţiei. Am căutat să prezint succint problemele pe care le ridică dezvoltarea producţiei de legu­me în bazine specializate. Nu sunt, fără îndoială, singurele. Cine ia în studiu situaţia exis­tentă acum va vedea că meca­nizarea proceselor de muncă în agricultură prezintă o gamă largă de probleme pe cit de diverse, pe atît de complexe și importante. Aceasta mă deter­mină să sugerez ziarului să abordeze într-o anchetă și im­portanta problemă a mecaniză­rii în legumicultură. DEZVOLTAREA LEGUMICULTURII ­ CINCINAL (Urmare din pag. I) pe şenile S 650, echipat cu încărcător hidraulic şi cupă pen­tru sfeclă, dizlocatorul de rădăcinoase cu nume frumos şi semnificativ „Lunca", maşina de recoltat mazăre, elevatoare, benzi transportoare etc, etc. Creşterea gradului de mecanizare a agriculturii, in rit­muri de un dinamism fără precedent, va avea consecinţe directe, de mare valoare economico-socială, asupra lumii satului. Dintr-un anume punct de vedere, se poate spune că tractorul şi maşina înscriu tot mai accentuat satul pe coordonatele civilizaţiei socialiste, îi transformă oamenii şi traiul lor. In acelaşi grai semnificativ al cifrelor, Legea pen­tru adoptarea planului cincinal prevede calificarea prin şcoli, în perioada 1971—1975, a 1 060 000—1 070 000 cadre, din care 690 000—700 000 muncitori calificaţi. De bună seamă că o parte din aceştia, corespunzător sporirii parcului de trac­toare şi maşini trimise agriculturii, vor completa numărul celor peste 100 000 de mecanici agricoli, existenţi astăzi, fapt ce va avea consecinţe evident pozitive asupra dezvoltării economice şi sociale a satului. Măsurile cuprinse în Expunerea tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU la şedinţa de lucru de la C.C. al P.C.R. din noiembrie 1970, privind organizarea, planificarea şi condu­cerea agriculturii, au trasat sectorului mecanic din agricul­tură răspunderi precise, de importanţă deosebită în efortul oamenilor muncii de la sate spre mai mult belşug. „Detaşament al clasei muncitoare la sate" — cum li se spune cu îndreptăţire mecanicilor agricoli — lor li se des­chid, prin prevederile planului cincinal* recent adoptat de forul suprem al ţării, perspectivele a noi succese in creşterea şi ieftinirea producţiilor. Iar aceasta înseamnă muncă susţinută, ordine şi disciplină, grijă neslăbită pentru maşina încredinţată — atribute ca­racteristice, în cel mai înalt grad, clasei muncitoare. Noi Г PAGINA 3 „LUME, LUME, SORO LUME" Cîntecul acesta l-am auzit de două ori intr-o zi în comuna Fîntînele din judeţul Prahova. Il cînta un cetăţean din brigada a Hl-a a cooperativei agri­cole în timp ce tăia coceni de pe tarlaua care urma să fie arată. Omul era voios, avea spor la mun­că şi de ce să nu cînte ? Numai că melodia a fost întreruptă de brigadierul Gheorghe Minculescu care i-a spus să lase cocenii şi împreună cu alţi doi coo­peratori să meargă de ur­genţă să-i cosească nişte lucernă ; se înţelege că nu era vorba de lucerna cooperativei, ci de a sa personală. Victoria Lepuş, o coope­ratoare, i-a reproșat că lucerna poate să mai aș­tepte sau s-o cosească singur, dar brigadierul i-a tăiat-o scurt : — Nu te băga în bucă­tăria mea ! Mai tîrziu am auzit cîn­tecul „Lume, lume, spre lume" la cazanul de fa­bricat rachiu. Solistul era brigadierul Gheorghe Minculescu. Era... în voce, în timp ce membrii brigă­zii erau pe cîmp. Dacă i s-a spus de ce e la cazan şi nu la cîmp a dat ve­chea replică : „Nu vă bă­gaţi in bucătăria mea". La care nu putem decit să sugerăm consiliului de conducere să intre în „bu­cătăria" brigadierului şi să facă ordine. Iar da­că continuă să confunde brigada cu bucătăria poa­te nu ar fi rău ca de bri­gadă să se ocupe altci­neva. GĂSIŢI PĂGUBAŞUL Să vezi şi să nu crezi ! In dreptul comunei Voila, în apropierea liniei de cale ferată, am găsit zi­lele trecute o bandă tran­sportoare. Utilajul se află şi astăzi pe locul acela în care cineva l-a abando­nat cu mai bine de o lună în urmă. Timpul de cinci zace utilajul lingă linia ferată l-am aflat de la Ion Şerban, responsabilul centrului din Voila de preluare a cartofilor, cen­tru ce aparţine de I.P.U.I.L.F. Braşov. Noi credem că utilajul a fost adus ca să fie folosit de centrul amintit care are pe rampa gării sute de tone de cartofi. Dacă cen­trul ar instala şi ar pune în funcţiune banda trans­portoare, cartofii ar putea fi repede încărcaţi şi ex­pediaţi la centrele de con­sum. Ion Şerban nu se a­­tinge de utilaj. Cică nu-i aparţine. Cine o fi oare misteriosul posesor al u­­nui atit de necesar uti­laj ? Pentru a veni în a­­jutorul organelor în drept să-l descopere se infor­măm că banda poartă nu­mărul de inventar 6 1 ).• Să găsim transportorul n-a fost greu. Să vedem cine il găseşte pe păgu­baş . Şi mai cu seamă ci­ne va pune în funcţiune p utilajul ?­s ! Cine „mănincă" timpul mijloacelor de transport Ne-am obişnuit ca în a­­ceste zile să întîlnim pe drumuri şi şosele şiruri de căruţe încărcate cu porumb şi alte recolte de toamnă ce iau drumul pătulelor şi ma­gaziilor. La cooperativa a­­gricolă Costeşti din jude­ţul Buzău, însă, 10—15 că­ruţe staţionează zilnic ore întregi în curtea unităţii, cum se întîmplă şi în ziua in care ne aflam acolo. Motivul ? Lipsa fierului pentru confecţionarea pot­coavelor şi a altor mate­riale necesare atelajelor. După afirmaţia fierarului Alexandru Gheorghe şi a conductorilor de atelaje Coman Chiru, Ion Neculai, Gheorghe Moldovan şi alţii, de mai bine de trei luni în unitate lipsesc cărbunii şi fierul. Metoda ca fiecare să se prezinte la fierărie cu materialul necesar potcovi­­rii nu ni se pare a fi cea mai potrivită. Să faci eco­nomie sau să neglijezi cu totul aprovizionarea cu ma­terialele mărunte, dar foar­te necesare, încurcind ast­fel desfăşurarea normală a transporturilor, nu înseam­nă, pînă la urmă, decit să-ţi furi singur căciula. A

Next