Satul Socialist, decembrie 1971 (Anul 3, nr. 799-825)

1971-12-04 / nr. 802

PAGINA 2 REDUCERI DE PREŢURI la televizoare şi aparate de radio ! SĂTENI ! Cu începere de la 1 decembrie a.c., preţurile televizoarelor şi aparatelor de radio din producţie internă au fost re­duse . De la magazinele specializate ale coo­perativelor de consum salariaţii, pensio­narii, membrii cooperativelor agricole şi ţăranii cu gospodării individuale pot cumpăra televizoare şi aparate de radio şi cu plata în rate. Pentru membrii coo­perativelor agricole şi ţăranii cu gospo­dării individuale, avansul minim este de 15 la sută, restul sumei datorate se poate achita în 24 rate lunare. Cu un aconto de numai 460 lei, puteţi cumpăra, de exemplu, un televizor MO­DERN, spre bucuria întregii dv. familii. INTRAŢI CHIAR ACUM ÎN MAGAZI­NUL COOPERATIVEI DE CONSUM DIN COMUNA DUMNEAVOASTRĂ. Preţ vechi Preţ nou 1 150 € « Cine a irosit zilele bune nu are dreptul să se plîngă că vremea este rea (Urmare din pag. I) rumbului şi eliberatul terenurilor se răzbună. Au fost destule cazuri cînd vremea era bună, iar tractoa­rele stăteau cite 3—4 zile pentru că nu aveau front de lucru. Nici specialiştii unităţilor pe care le de­servim n-au dat dovadă întotdea­una de o justă înţelegere a situa­ţiei. Un singur exemplu : Cînd vre­mea era favorabilă şi se putea ara din plin, am recomandat ca fiecare tractor să are cu trei brăzdare, la adîncimea de 26 de centimetri. Preşedinta cooperativei agricole din Zîmbreasca, inginera Lenuța Lungu, s-a opus, însă, cerînd me­canizatorilor să are doar cu două brăzdare la 30 cm adîncime. Cite hectare au rămas nearate din a­­ceastă cauză ? Sînt ferm convins că o arătură executată în toamnă la 26 cm este infinit mai bună decit una de 30 cm, dar executată în primăvară". ION BURCEA, preşedintele coo­perativei agricole „Unirea" din Tîrnava : „Printr-o masivă mobili­zare am reuşit să strîngem toţi co­cenii, dar pe 740 de hectare arătu­rile nu au fost încă executate. Te­renul foarte umed nu permite efectuarea lor. Nu se poate ara nici pe vîrful dealului. Aşteptăm să în­gheţe şi atunci... In singura noapte cu îngheţ din ultimele zile, meca­nizatorii S.M.A. Botoroaga au arat cîteva sute de hectare, în raza lor de activitate". Iată o soluţie, dar să ascultăm şi alţi interlocutori. GHEORGHE VASILE, şeful fer­mei de câmp a cooperativei agricole Izvoarele . „La noi mai sunt de eliberat de coceni şi tulpini de floarea-soarelui 180 de hectare. Aceasta presupune încă vreo 7 zile bune de muncă. Arături mai sunt de făcut pe 280 de hectare, ceea ce înseamnă că cele 17 tractoare din dotarea secţiei noastre mai au de lucru cam 7—8 zile. Acum nu se poate ara. Ne străduim să în­cheiem eliberatul terenului şi transportul cocenilor şi tulpinilor de floarea-soarelui. La această lu­crare participă zilnic în ferma ce-o conduc vreo 150 braţe de muncă şi 27 de atelaje". ING. EMILIAN MIHAILESCU, directorul general al direcţiei ge­nerale agricole a judeţului : „în­­tîrzierile, care nu s-au întîlnit în judeţul nostru anul trecut, se ex­plică prin regimul pluviometric ex­cesiv de abundent din această toamnă. Se putea, totuşi, evita si­tuaţia în care ne găsim, dacă în toate unităţile agricole s-ar fi apli­cat, aşa cum a fost indicat, forme stimulative de retribuire a muncii. S-ar fi asigurat astfel o bună par­ticipare a cooperatorilor la lucră­rile de recoltat şi eliberat terenu­rile. Existînd din timp suficient front de lucru, sînt convins că ară­turile ar fi avansat rapid. Cunosc în amănunt situaţia din fiecare unitate, şi pot să vă spun că marea majoritate a angajaţilor di­recţiei generale agricole, uniunii cooperatiste, consiliului popular judeţean sunt detaşaţi în unităţi pentru îndrumarea la faţa locului a lucrărilor. Din partea biroului comitetului judeţean de partid, este delegat cîte un tovarăş pentru fie­care consiliu intercooperatist. Mă­surile concrete de mobilizare pe care le-am luat acum cîteva zile au condus la terminarea recoltării orezului pe ultimele 14 hectare la cooperativa agricolă din Măgura. Intîrzierile la recoltatul sfeclei se datoresc faptului că într-o perioadă bună de lucru noi am sistat lucră­rile. Acum, scosul și transportatul sfeclei decurge destul de greoi din cauza terenului moale, care ne obligă să tragem cu cite trei trac­toare fiecare remorcă. Totuşi, am convingerea că lucrarea se va în-­­cheia în cel mult 3—4 zile. Pentru a o grăbi am organizat acţiuni de întrajutorare între unităţi. Deocamdată condiţiile de umidi­tate a solului nu ne permit să lu­crăm la arat cu toate tractoarele în formaţii compacte, se foloseşte însă fiecare oră bună de lucru, noaptea, mai ales, cînd solul îngheaţă. Cu cele 3 000 de tractoare vom putea termina în 10—11 zile bune de lu­cru arăturile pe întreaga suprafaţă. Spun aceasta şi fiindcă avem asi­gurat schimbul doi pentru circa 700 de tractoare". Situaţia întîlnită pe ogoarele te­­leormănene nu poate fi considerată, deci, nici acum satisfăcătoare. Şi trebuie spus că după prima noastră anchetă au existat cel puţin trei zile în care se putea lucra în con­diţii relativ bune. Punînd întîrzie­­rea arăturilor pe seama excesului de umiditate din sol, interlocutorii s-au gîndit fie la situaţia din ulti­mele zile — străbătînd sute de ki­lometri în cursul raidului ne-am putut convinge că intr-adevăr nu se putea lucra — fie la precipita­ţiile mai abundente din ultimele trei luni. Toţi cei cu care am dis­cutat recunoşteau, însă, că rămâ­nerile în urmă puteau fi uşor evi­tate dacă s-ar fi acţionat la timp cu discernămînt şi competenţă, a­­dică dacă toate forţele ar fi fost mobilizate la timpul potrivit, pen­tru că în această perioadă a fost şi suficient timp favorabil lucră­rilor în cîmp. Am întîlnit în cursul raidului nostru întinse suprafeţe pe care co­cenii de porumb netăiaţi, rupţi şi muiaţi de apă se degradau. Aceasta în timp ce, aşa cum ne spunea un cooperator din Călineşti, în multe locuri „cămările zootehniei" sînt goale. Atenţionăm consiliile de con­ducere din unităţile restante la tă­iatul şi transportatul cocenilor că întorsul sub brazdă al cocenilor, mărunţirea lor cu discurile, pe lin­gă faptul că lipseşte animalele de un preţios furaj, încarcă costul lu­crărilor de pregătire a terenului şi îngreunează în primăvară semăna­tul. Este absolut necesar ca terenul să fie eliberat rapid şi de ultimul cocean, creindu-se astfel front larg de lucru tractoarelor. Trebuie să fie clar pentru toţi cei care mun­cesc în agricultura judeţului că nu­mai executînd arăturile acum, în aceste zile, pînă la ultima palmă de loc, se va asigura la anul reali­zarea producțiilor scontate. SATUL SOCIALIST (Urmare din pag. 1.) noastră, a celor care lucrăm nemij­locit în producţie, fie că sîntem specialişti sau cadre de conducere. Dacă s-ar fi procedat astfel, eu unul aş fi susţinut ca în progra­mul casei agronomului să fie în­scrisă şi prezentarea şi dezbaterea unei teme de mare interes şi ac­tualitate, în special pentru unită­ţile situate în apropierea zonelor industriale. Este vorba de poluarea atmosferei şi a apelor. La Copşa Mică, de pildă, cu ani în urmă ro­deau 175 de hectare de vie. In pre­zent, colinele au rămas sterpe din cauza reziduurilor industriale care s-au depus între timp". ALEXE BARBULAT, tehnician la circumscripţia veterinară din Cris­tian : „Şi eu doresc să mă opresc la necesitatea consultării celor din producţie în vederea alcătuirii pro­gramului. Numai să nu se facă din chestiunea aceasta o formalitate. La recenta instruire, de exemplu, am fost întrebaţi dacă sîntem de acord cu tematica, dacă vrem să facem alte propuneri, înainte de toate, nefiind anunţaţi din vreme asupra programului, noi nu eram pregătiţi şi deci nu puteam for­mula nişte observaţii concrete. Şi apoi, chiar dacă am fi propus o altă temă, de unde ar fi fost aduşi pe moment lectori pregătiţi să o susţină ? Vreau să ridic şi o altă problemă. Timpul rezervat instrui­rilor este mult prea scurt. Oricît de bine ar fi pregătiţi lectorii şi oricît de mare ar fi bunăvoinţa cursanţilor este greu să cuprinzi în trei zile, uneori chiar intr-un timp mai scurt, problemele totdea­una majore ale unei instruiri. Pro­gramul este încărcat, obositor. Opt ore de prelegeri într-o zi nu-ţi mai lasă timp pentru un schimb de păreri cu colegii, pentru o docu­mentare individuală, în bibliotecă". ION SAROIU, inginer-şef la coo­perativa agricolă din Brateiu . „Personal consider că instructajele care se organizează la casa agro­nomului sunt bine venite. Eficienţa lor, însă, ar putea fi mult mai mare dacă ar fi susţinute cu un material didactic adecvat. Mă re­fer la faptul că încă lipsesc plan­şele, mulajele, filmele documen­tare etc, care ar mări, pe de o parte, interesul pentru temele pre­zentate, pe de altă parte, le-ar face mai accesibile. O altă problemă : este știut că pentru a fi mereu la curent cu ceea ce e nou în domeniul său de activitate, un specialist trebuie să studieze individual, serios şi ordo­nat. Casa agronomului este aceea care ar trebui să-i uşureze munca, să-i pună la dispoziţie documen­tarea necesară, să-l orienteze. A­­ceasta ar însemna existenţa, în pri­mul rind, în cadrul instituţiei a­mintite a unei biblioteci corespun­zătoare. Ar mai însemna şi un per­sonal calificat care să întocmească fişe pe problemele care ne intere­sează, fişe care să ne fie expediate în unităţi, întrucît nu totdeauna avem timp să ne deplasăm la casa agronomului. In sfîrşit, activitatea casei agro­nomului nu trebuie să se desfă­şoare doar între zidurile instituţiei. Loturile experimentale, care cu fie­care zi ce trece devin tot mai ne­cesare in fiecare unitate agricolă, ar trebui, cred, organizate tot sub îndrumarea casei agronomului. Transformarea lor din instituţii de cazare şi programare a lectorilor, într-o instituţie dinamică de pro- Ce oferă casa agro­nomului pagandă tehnică — iată drumul pe care trebuie să-l urmeze casele agronomului". Intre ceea ce oferă, în prezent, casa agronomului din judeţul Si­biu şi ceea ce pretind specialiştii, cadrele din agricultură există, după cum se vede, o anumită discor­danţă. însuşi programului instrui­rilor, care constituie astăzi baza activităţii acestei instituţii, nu i se acordă atenţia cuvenită. Multe teme se repetă. Planificarea activităţii nu este deseori de natură să spri­jine agricultura. In octombrie, bu­năoară, intr-un moment în care Sibiul, judeţ în care numărul trac­toriştilor este insuficient, se afla in plină campanie agricolă de toamnă şi fiecare oră de lucru pierdută valora aur, casa agronomului a con­vocat mecanizatorii la un instruc­taj. Această programare nu este singura de acest fel. Greşelile de planificare se sol­dează adesea cu anularea progra­mului stabilit. Urmărindu-se reali­zarea cu orice preţ a planului de cheltuieli şi venituri, instructajul anulat este înlocuit cu un altul pentru care nu a existat timp de pregătire, care, de fapt, a fost im­provizat. Din această cauză, cu toate că prin plan au fost stabilite, două direcţii principale în activi­tatea instituţiei, — informarea cu­rentă prin instruiri şi dezbaterea unor probleme agrare de interes major — acţiunile iniţiate poartă pecetea ocazionalului. Ele nu se în­sumează nici pe departe intr-un tot unitar care să vizeze proble-1’­mele majore — prezente şi de per­spectivă — ale agriculturii jude­ţului. Uneori se urmăresc teme fără nici o posibilitate imediată de apli­caţie. In cîmpul experimental al casei agronomului, bunăoară, au fost făcute încercări privind erbi­­cidarea culturii porumbului. Rezul­tatul experienţei nu are valoare practică, întrucît preparatul folosit nu poate fi pus la dispoziţia unită­ţilor, el neexistînd în reţeaua de aprovizionare. Şi totuşi, casa agronomului tre­buie să devină, aşa cum sublinia Unul din tovarăşii care au luat parte la ancheta noastră, un mijloc de propagare rapidă şi eficace a­ noului în agricultură. Cum poate fi realizat acest deziderat? înşişi factorii de răspundere din agricul­tura judeţului au în legătură cu aceasta opinii interesante, utile. Iată ce ne spune în această pri­vinţă ing. MIHAIL TILLER, di­rector general al direcţiei generale agricole judeţene. — Casa agronomului trebuie să funcţioneze ca o filială de institut de cercetări. Cînd afirm aceasta am în vedere două lucruri. Pri­mul , o dotare corespunzătoare a casei agronomului, aşa cum o cere actualul stadiu de dezvoltare a agriculturii, este şi costisitoare şi greu de realizat. Activînd ca o fi­lială de institut de cercetări, ea ar putea folosi foarte bine baza teh­­nico-materială a staţiunii experi­mentale. Concomitent s-ar înfăp­tui şi destul de vechiul deziderat al realizării unei cit mai strînse colaborări între cercetători şi ca­drele din producţie. Această cola­borare, care ar aduce avantaje evi­dente ambelor părţi, este cel de-al doilea lucru pe care l-am avut în vedere. Funcţionind ca filială de institut de cercetări înseşi instrui­rile din perioada decembrie-martie prevăzute in programul acţiunilor de propaganda agricolă şi instruire profesională, program elaborat re­cent, ar putea fi organizate la un nivel ştiinţific superior. Credem că din opiniile prezentate se desprind soluţii eficiente nu nu­mai pentru casa agronomului în cauză, ci şi pentru cele care func­ţionează în celelalte judeţe. De aceea, considerăm că problemele ridicate în anchetă se impun ana­lizate şi soluţionate cu maximă responsabilitate — atît la nivelul judeţului cît şi la cel al direcţiei de resort din cadrul Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Apelor. I­f Nr. 802 Sîmbătă 4 decembrie CITITORII NE SESIZEAZĂ CÂND SE VA DESCHIDE ? Locuitorii comunei Topolovăţul Mare din judeţul Timiş erau pe deplin satisfăcuţi da modul cum fuse­se asigurată pînă mai acum cîteva luni a­­provizionarea cu bu­nuri de larg consum. Ba putem spune că erau minări de ma­gazinul cooperaţiei de consum deschis în localitatea lor. A­­veau şi de ce: nu de puţine ori, în faţa tejghelelor asaltate de cumpărători, se aflau cetăţeni de prin satele vecine — Şuş­­tra ori Iosifalău. Poate vă întrebaţi de ce am spus: „erau satisfăcuţi“? Aceasta întrucît magazinul cu pricina stă închis de cîteva luni de zile, mai precis încă din luna septembrie. A­­cum, dacă vor să-şi cumpere o batistă, o pereche de ciorapi ori alte articole de galan­terie, cetăţenii de aici trebuie să bată calea pînă la Şuştra sau Iosifalău pentru a şi le procura. Pe bună dreptate ei se întrea­bă: oare cînd se va deschide magazinul universal din comu­nă? NICOLAE TRISTU corespondent ! NU ESTE VORBA DOAR DE UN FLEAC Avem la noi în co­mună mîndreţe de magazine noi, fru­moase şi nu mai este omul nevoit să bată drumul pînă la oraş, după te miri ce cum­părături. Găseşti în ele tot се-ţi doreşte inima. De la ace şi cuie la frigidere, apa­rate de radio şi tele­vizoare. Dar nu des­pre acest lucru vreau să vă spun. Mă necă­jeşte altul care pen­tru unii din gestiona­rii noştri este un fleac. Mă duc deunăzi la Stimaţi tovarăşi ! Am citit în Alma- Satul socia­lii­!" — 1972 despre a ft nou produs al U­­zinei de pompe Bucu­reşti, G.A.G. — 0,55. Cum noi sîntem din­­tr-un sat unde nu a­­vem apă „la robinet", ne-ar interesa să cum­părăm acest aparat (avem fîntîni în curte­adinei de 17—20 m) pentru a-l folosi la udatul grăd­­­ii de zarzavat și pentru novul magazin să-mi cum­păr niște pînză. După ce măsoară vînzătorul pînza, o împăturește și apoi mi-o întinde. L-am rugat s-o îm­pacheteze, sau dacă nu, să-mi dea o bu­cată de hîrtie. Mi-a răspuns că nu are şi că mă leg de un fleac. Alt om îşi cumpăra nişte nas­turi şi cînd a cerut să-i fie împachetaţi a primit acelaşi răs­puns. Stau şi mă în­treb. Să fie vorba despre un fleac? G în­alte nevoi în gospo­dărie. Am dori ca prin intermediul dv. să primim anumite indicaţii asupra agre­gatului: cît costă, ce curent şi cît anume consumă, la ce dis­tanţă trebuie aşezat de sursa de apă, pre­cum şi alte amănun­te ce ar putea să ne facă să înţelegem cum să ne folosim de acest anarat Scriindu-vă aceste rînduri, ne gîndim, desc că nu. Cred, mai curînd, că e vor­ba de o datorie a vîn­­zătorilor căci nu este de ajuns să cumperi din magazin un lucru de care ai nevoie, ci să fie şi ambalat, dacă se poate chiar frumos. Şi nu este atît de greu, spun eu ca atunci cînd responsabilul ridică mărfurile de la depo­zit să ia şi hîrtie de împachetat. GHEORGHE MORARIU comuna Sita Buzăului judeţul Covasna dacă se poate, să pri­mim răspunsul chiar prin ziar. Va mulţumim, In numele mai mul­tor cetăţeni din Sa­tul Mireasa, judeţul Constanţa. M. STOIAN cooperatoare N.R. Am luat legătu­ră cu uzina producă­toare și în curînd vă vom comunica amă­nuntele tehnice care vă interesează. am citit In almanah DRUMURILE NE OMOARĂ TIMPUL ŞI BANII Vă scriem, în nu­mele mai multor lo­cuitori ai comunei Măicăneşti, din jude­ţul Vrancea.In comu­na noastră — mare şi '‘frumoasă — sîntem cîteva sute de familii care avem aragaze, televizoare, aparate de radio. Necazu­rile încep atunci cînd avem de reparat un televizor, un apa­rat de radio. Cel mai greu ne este insă a­­tunci cînd ni se ter­mină gazul din bute­liile de aragaz. Ca să le încărcăm trebuie să luăm drumul către oraş, cale de 40—50 km, cheltuind o groa­ză de bani, pe maşini de ocazie, pierzînd şi mult timp. O maşină transportînd butelii pentru schimb face regulat curse pînă în comuna Vulturu, care se află la vreo 15 km de comuna noastră, dar dacă mergem la Vulturu nu ni se schimbă butelia, fiindcă, ni se spune, nu sîntem programaţi acolo. Ne întrebăm, nu se poate înfiinţa şi in сопгипа Măică­neşti: „un, centru de schimbat buteliile de aragaz şi un atelier de reparat televizoare şi aparate de radio ? Noi am mai cerut lucrul acesta, dar pînă acum nimeni nu ne-a dat nici un răspuns. DOBRIŢA STOICA ANETA IONIŢA din comuna Măicăneşti judeţul Vrancea PRICEPEREA SE CAPĂTĂ ÎNVĂŢÎND, SE DOVEDEŞTE MUNCIND (Urmare din рад. I.) rectorul căminului cultural ne-a făcut un calcul. De pe terenul inundabil s-ar putea scoate recolte în valoare de un mi­lion lei. In urma acestui calcul, la nu­mai cîteva zile, am săpat 300 m de şanţ, apoi alte sute şi am făcut un ca­nal de colectare. Dar noi, sătenii, nu ne pricepem aşa de bine la culoare. Canalul s-a dovedit prea mic. El s-a umplut şi apa a inundat din nou te­renul. Acum specialiştii noştri care au dirijat lucrările în loc să recu­noască că au greşit se vaită că n-au fost sprijiniţi de la judeţ. Dar, eu mai ştiu că înainte de a tăia o dată, un croitor bun măsoară de 10 ori. Şi uite că ajungem iar la pricepere, la datoria de a învăţa dacă nu ştii bine să faci un lucru. Nu se merge la noi la inima lu­crului. Cu toate că în adunările ge­nerale aud pe unii tovarăşi care spun că „vor analiza problemele". Dar noi avem fruntaşi despre care nu se spune nimic. Aş numi, de pildă, pe Gheor­­ghe Negru din brigada a şasea care obţine pe teren de deal 5 600 kg po­rumb ştiuleţi la hectar, iar cei din tarlalele­­învecinate nici un sfert mă­car. Preşedintele Paveluc a venit, a văzut şi a tăcut. Dacă îl întreb, el zice : „la noi, mai mult nu se poate face". Şi nu are dreptate. Posibilităţi există. Orice comunist din satul nos­tru, orice cooperator care pune la inimă interesul obştii, şi sunt aceş­tia destui, poate să-şi aducă o con­tribuţie însemnată dacă e condus cum trebuie. Insă şi ei cer de la cei care ii conduc să fie acolo unde e mai greu. Asta i se cere şi preşedintelui­­ să fie bărbat, să gospodărească cu inteligenţă şi cu tot simţul răspunderii avutul nostru. Priceperea sau curajul în acţiune, hărnicia nu se măsoară cu referate şi cu vorbe. Eu aşa ştiu că ne învaţă partidul. (Urmare din pag. I.) stat? Pun această întrebare pen­tru că unii abuzează de critică și cînd este și cînd nu este m­­esar. — Aveți dreptate. Sincer să fiu, nici mie nu mi-ar face plăcere să încap pe mina unui astfel de om. Nu pentru că mi-ar fi frică ci pentru că, de obicei, o astfel de critică ar avea urmări cu totul de­favorabile asupra activităţii unui om. Ar duce la timorare, la descu­rajare. Un astfel de „criticat", ne­convins, să zicem, de vinovăţia lui, va persista în a greşi dar... cu alte metode, în aşa fel incit să nu mai dea prilejul de a fi criticat. — Există greşeli şi greşeli. — Da, aşa este Acestea, depind de sinceritatea şi capacitatea de înţelegere a unor oameni. Unii oa­meni greşesc din nepricepere, alţii pentru că sînt rău intenţionaţi, al­ţii greşesc chiar atunci cînd sînt animaţi de cele mai bune intenţii. Important este să discuţi cu calm dar cu fermitate cu cel ce a greşit, să-l faci să înţeleagă esenţa acţiu­nii lui şi, împreună, să fie găsite căile de îndreptare. Autocritica în acest caz devine sinceră, garanţia recuperării omului pentru societate devine fapt real , pentru că în­treaga noastră muncă nu e decât o muncă educativă. Nu pledez în favoarea acelui „drum al blîndeţii", în favoarea jumătăţilor de măsură. A descoperi cauzele unui fenomen negativ, a le extirpa cu toată fer­mitatea, deseori cu ajutorul celui în cauză, iată un exemplu de a ac­ţiona aşa cum ne cere partidul. — Unii oameni se feresc să-i critice pe semenii lor, chiar cînd sînt convinşi, cînd este evident că atitudinea acestora constituie un rău pentru societate. De ce să am pe urmă neplăceri ? — spun ei. — Intr-un fel, unii dintre cei ce gîndesc astfel s-ar putea să aibă dreptate, deşi situarea lor pe o po­ziţie de „a închide ochii", nu poa­te fi aprobată. Am cunoscut şi eu cazuri cînd oamenii au avut de suferit, mai mult ori mai puţin, mai direct ori mai puţin direct, de pe urma faptului că au îndrăznit să critice. Este vorba de acele cri­tici adresate unor oameni care ţi­neau mai mult la scaunul funcţiei decit la datoria lor, care treceau peste principiile în favoarea cărora pledau în şedinţe, pentru a-şi „sal­va" situaţia. Or pînă la urmă viaţa nu iartă, face dreptate. Mai precis nu viaţa ci acţiunea conştientă a oamenilor cinstiţi care reprezintă majoritatea. — Alături de critică şi autocriti­că, stimulul moral poate juca un rol dinamizator deosebit în acţiu­nile pe care le întreprindem... — Neîndoios că da ! Noi ne con­ducem după un principiu : oamenii îşi desfăşoară activitatea în sinul obştii, pentru obşte. Obştea este deci îndreptăţită să-şi cunoască şi să-şi preţuiască fruntaşii. De aceea, în sesiuni, în adunări populare nu uităm să-i amintim pe cei mai harnici, mai întreprinzători, ba mai mult — şi acest lucru a stat la baza multor succese ale noastre — ne consultăm cu aceşti oameni, le cerem părerea şi sprijinul. S-ar putea să spună unii că această con­sultare permanentă ,cu oamenii sa­tului le-ar ştirbi din prestanţă. Noi considerăm că lucrurile stau tocmai invers. Prestigiul pe care trebuie să-l aibă un activist în me­diul sătesc se formează şi se con­solidează pe această bază , respec­tă şi vei fi respectat ! Am încheiat aici discuţia cu unul dintre cei 272 de comunişti cîţi numără organizaţia comunală de partid din Borşa. Am stat apoi de vorbă cu mulţi săteni şi am constatat că principiile enunţate de primarul comunei se reflectau în viaţa şi munca oamenilor de aci. Despre acest lucru vorbesc drumul ascendent al cooperativei agricole de producţie, aspectul îngrijit, gos­podăresc al localităţii, noul cămin cultural din satul Ciumăfaia, baia comunală recent ridicată în roşu, repararea drumului dintre Borşa şi Giula, introducerea apei potabile în cele două sate, etc. Un exemplu viu de ceea ce înseamnă a trăi în chip comunist. COMUNISTUL-exemplu de combativitate TELEVIZIUNE DUMINICA 5 DECEMBRIE Programul 1: 8.15 Gimnastica pentru toţi. 8.30 Cravatele roşii. 10.00 Viaţa satului. 11.10 Să în­ţelegem muzica. 12.00 De strajă patriei. 12.30 Emisiune în limba maghiară. 14.00 Sport. Fotbal : Sport Club Bacău—Dinamo Bucu­reşti. Campionatul mondial de ci­clism acrobatic şi ciclobal. Din filmoteca noastră. Fotbal : aspecte din finala Cupei Angliei ediţia 1970—1971. 16.30 Postmeridian. 18.00 Film serial pentru tineret : Planeta giganţilor. 18.50 Vetre folclorice — Olt. Cint şi joc la Scorniceşti. 19.20 1001 de seri. Cre­ionul fermecat — „La umbra pi­nului". 19.30 Telejurnalul de seară. 20.00 Reportajul săptămînii. 20.20 Cu toţii în scenă. 22.45 Telejurna­lul de noapte. Programul II . 20.00 Reintîlnire cu personaje îndrăgite de copii. 20.20 Concertul orchestrei simfo­nice şi a corului Filarmonicii „George Enescu". 21.10 Săptămî­­na culturală bucureşteană. 21.20 Buletin de ştiri. 21.25 Bucureştiul necunoscut. 21.45 Intermezzo dan­sant cu orchestra Dorin Danciu. 22.00 Noutăţi ştiinţifice şi tehnice din lumea întreagă. 22.10 Film se­rial : Invadatorii (II).

Next