Satul Socialist, aprilie 1973 (Anul 5, nr. 1212-1235)

1973-04-01 / nr. 1212

PAGINA 4 ­UVINTAREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU (Urmare din pag. 3) punzător cerinţelor etapei actuale a dezvoltării societăţii, perfecţionă­rii activităţii tuturor organelor statului, întregului aparat de stat, întăririi legăturilor acestuia cu masele de oameni ai muncii, solu­ţionării operative şi judicioase a problemelor vieţii economice şi sociale, satisfacerii în condiţii cît mai bune a necesităţilor de viaţă ale oamenilor muncii. O mare în­semnătate are participarea inten­să a activiştilor de stat la întrea­ga activitate din întreprinderi, de la sate, din cooperative, în lupta pentru lichidarea birocratismului, a formelor greoaie care îneacă ini­ţiativa în hîrtii. Ei trebuie să în­ţeleagă că aparatul de stat, sta­tul însuşi trebuie să servească per­manent interesele maselor popu­lare, ale oamenilor muncii, că sporirea rolului statului înseamnă creşterea răspunderii în soluţio­narea operativă a problemelor tot mai complexe pe care le ridică făurirea societăţii socialiste avan­sate în ţara noastră. (Aplauze pu­ternice). Acordăm, de asemenea, o mare însemnătate dezvoltării continue a naţiunii socialiste, considerînd că ea are încă de jucat un rol im­portant în dezvoltarea socialistă şi comunistă a patriei noastre. Este necesar să acţionăm pentru întă­rirea unităţii moral-politice a po­porului, pentru rezolvarea şi so­luţionarea în mod corespunzător a tuturor problemelor de care de­pinde creşterea rolului şi unităţii naţiunii noastre socialiste. Parti­dul clasei muncitoare din Româ­nia, care încă cu 80 de ani in urmă, de la primele sale în­ceputuri, s-a pronunţat cu fermi­tate pentru instaurarea deplinei e­­galităţi în drepturi a tuturor oa­menilor muncii, promovează con­secvent o politică naţională mar­­xist-leninistă, asigurînd cele mai largi drepturi şi libertăţi, condi­ţii egale de muncă şi de viaţă tu­turor cetăţenilor, fără deosebire de naţionalitate, militînd pentru întă­rirea frăţiei şi colaborării dintre poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare în lupta pentru propăşirea patriei comune — Re­publica Socialistă România. (A­­plauze puternice, prelungite), în spiritul tradiţiilor noastre re­voluţionare, al principiilor mar­xiste înscrise în primul program al partidului politic al clasei muncitoare cu privire la necesi­tatea instaurării dictaturii prole­tariatului, acordăm o însemnătate de prim ordin realizării în viaţă a rolului clasei muncitoare de clasă conducătoare a societăţii, care, în alianţă cu ţărănimea, cu intelectualitatea, cu masele între­gului popor, realizează programul partidului de edificare a socia­lismului. Trebuie să facem totul pentru a întări şi dezvolta­ această unitate, care constituie garanţia înfloririi socialismului şi comu­nismului pe pămîntul României. Partidul nostru se preocupă ne­încetat de adîncirea şi perfecţio­narea democraţiei socialiste, de asigurarea formelor celor mai adecvate pentru participarea efec­tivă a maselor de oameni ai mun­cii la dezbaterea şi elaborarea politicii interne şi externe a ţării, la stabilirea tuturor hotărî­­rilor care privesc soarta şi viito­rul naţiunii noastre socialiste, la activitatea generală de conducere a statului. Asigurăm condiţii pen­tru înflorirea multilaterală a per­sonalităţii umane, pentru valorifi­carea tuturor aptitudinilor şi ta­lentelor oamenilor în slujba în­floririi generale a societăţii, în spiritul nobilelor principii ale umanismului socialist. Ţelul su­prem al construcţiei socialiste, sensul întregii noastre activităţi şi lupte revoluţionare este crearea unor condiţii tot mai bune de viaţă pentru întregul popor, satis­facerea tot mai deplină a cerinţe­lor materiale şi spirituale ale oa­menilor muncii, ridicarea pe trep­te tot mai înalte a gradului de civilizaţie al întregii noastre na­ţiuni. Partidul Comunist­ Român, mai puternic şi mai unit astăzi ca ori­­cînd, avînd o îndelungată şi vastă experienţă revoluţionară, înarmat cu teoria ştiinţifică despre lume şi viaţă a proletariatului, cu un program şi cu o linie politică clară, urmat cu încre-d i re şi dra­goste neţărmurită de întreaga na­ţiune socialistă, exponent fidel al intereselor supreme ale celor ce muncesc, trup din trupul poporu­lui, este pe deplin capabil să asi­gure conducerea fermă a ţării pe calea progresului şi civilizaţiei, edificarea pe pămîntul României a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, întruchiparea în viaţă a visului de aur al omenirii , zidirea orînduirii comuniste. Vom face totul pentru înfăptuirea pro­gramului şi a idealurilor partidu­lui, a idealurilor societăţii comu­niste. (Aplauze puternice, se scan­dează „Ceauşescu — P.C.R."). Şionare, în condiţiile actualei pe­rioade istorice, deosebit de com­plexe, nu se poate face decât în spiritul marxismului creator. Con­sider necesar, de aceea, să reamin­tesc încă o dată, şi cu acest prilej, faptul că întotdeauna marii dascăli ai proletariatului, Marx şi En­gels, au subliniat că teoria elabo­rată de ei reprezintă nu o dogmă, o literă moartă, ci o călăuză în acţiune, o metodă de a­­naliză a fenomenelor sociale, de în­ţelegere a schimbărilor ce se pro­duc în lume şi de stabilire a tac­ticii şi strategiei revoluţionare. „Metoda materialistă — spunea Friedrich Engels — se transformă în contrariul ei dacă este folosită nu ca un fir conducător pentru studiul istoriei, ci ca un şablon gata confecţionat, după care se a­­justează faptele, istoria". La rîn­dul său, Lenin, combătind încer­cările de aplicare mecanică şi uni­formă a marxismului, afirma că în felul acesta „îl transformăm în ceva mort, îi răpim sufletul lui viu, subminăm bazele lui teoreti­ce fundamentale — dialectica, teo­ria dezvoltării istorice multilatera­le şi pline de contradicţii — îi subminăm legătura cu problemele practice, concrete ale epocii, care se pot schimba la fiecare nouă co­titură a istoriei". Tocmai în spiri­tul marxismului creator a acţionat partidul clasei muncitoare din România, încă de la înfiinţarea sa, cu 80 de ani în urmă, elaborîn­­du-şi politica, tactica şi strategia de luptă pornind atît de la ade­vărurile generale ale socialismului ştiinţific, cît şi de la condiţiile concrete ale realităţilor specifice ale ţării noastre, de la interesele şi aspiraţiile întregului popor. A­­ceasta a asigurat victoria luptei revoluţionare, a socialismului în România ! (Aplauze puternice, pre­lungite). Cu atît mai mult în zilele noastre, cînd dezvol­tarea omenirii a creat o mare diversitate de condiţii social­­economice de la ţară la ţară, cînd mişcarea muncitorească revo­luţionară a cunoscut o amplă creştere şi diversitate, se impune ca activitatea fiecărui partid să se bazeze pe studierea aprofundată, în spiritul teoriei ştiinţifice a lui Marx, Engels şi Lenin, a realită­ţilor concrete din fiecare ţară, a particularităţilor specifice ale fie­cărui popor şi etape istorice. Nu­mai astfel un partid poate devieţii­­cu adevărat exponentul clasei muncitoare din rîndul căreia s-a ridicat, al poporului în mijlocul căruia acţionează. Numai astfel el poate asigura înfăptuirea cu succes a sarcinilor revoluţiei şi construc­ţiei socialiste în ţara respectivă. Tocmai aceste cerinţe obiective impun respectarea dreptului fie­, cărui partid de a-şi stabili de sine stătător programul politic, strate­gia şi tactica, metodele şi formele de luptă revoluţionare. Numai pe această bază se poate asigura o unitate de tip nou a partide­lor comuniste şi muncitoreşti, în lupta pentru înfăptuirea ţelurilor comune ale clasei muncitoare de pretutindeni, pentru transformarea revoluţionară a societăţii şi dez­voltarea liberă şi independentă a fiecărei naţiuni. (Aplauze pu­ternice). Partidul Comunist Român este ferm hotărît să-şi aducă şi în vii­tor contribuţia activă la afirmarea noilor principii de relaţii între partide, la făurirea unei unităţi noi, cu adevărat indestructibile, între partidele comuniste şi munci­toreşti, la triumful principiilor internaţionalismului proletar, la întărirea unităţii de­ luptă a tu­turor forţelor socialiste, muncito­reşti, democratice şi progresiste din lume. (Aplauze puternice, pre­lungite). Stimaţi tovarăşi, în politica sa internaţională, România socialistă are ca obiectiv fundamental lupta pentru înfăptu­irea idealurilor înaintate, progre­siste ale lumii contemporane, pen­tru realizarea aspiraţiilor popoare­lor de a trăi şi a se dezvolta libere şi suverane, intr-un climat de pace şi colaborare. Un loc de prim or­din în politica externă a statului nostru îl are dezvoltarea continuă a prieteniei, solidarităţii şi colabo­rării cu toate ţările socialiste. Considerăm că o importantă ho­tărîtoare are astăzi în lume afir­marea relaţiilor de tip nou dintre statele socialiste, ca model de ra­porturi bazate pe respect şi stimă reciprocă, pe egalitate şi întraju­torare tovărăşească, în scopul în­floririi rapide şi multilaterale a fiecărei ţări socialiste în parte şi, ca urmare, a creşterii forţei şi prestigiului socialismului pe plan mondial. Forţa solidarităţii inter­naţionale a ţărilor socialiste se bazează în ultimă instanţă pe vic­toriile pe care fiecare popor le obţine, sub conducerea partidului comunist, în edificarea noii orînduiri, în dezvoltarea economi­­co-socială a patriei, în afirmarea în practică a superiorităţii modu­lui de organizare socialist a socie­tăţii. Solidaritatea şi colaborarea dintre ţările socialiste au o mare importanţă în accelerarea progre­sului fiecărei ţări, dar succesul în revoluţia şi construcţia socialistă nu poate fi decît rodul luptei re­voluţionare a clasei muncitoare în fiecare ţară, al muncii eroice a fiecărui popor, al activităţii fiecă­rui partid comunist. în acest spirit concepem şi în viitor orientarea politicii României, în acest spirit vom acţiona pentru întărirea uni­tăţii de luptă şi coeziunii tuturor ţărilor socialiste. Ţara noastră dă o mare im­portanţă intensificării şi lărgirii solidarităţii şi colaborării multila­terale cu tinerele state indepen­dente, cu ţările în curs de dezvol­tare, în scopul accelerării evoluţiei de sine stătătoare a fiecărui popor, al consolidării independenţei na­ţionale, in interesul luptei generale a frontului antiimperialist mondial împotriva colonialismului şi neo­­colonialismului, împotriva oricăror forme de asuprire a altor popoare, în spiritul coexistenţei paşnice, România extinde, de asemenea, relaţii de colaborare cu toate cele­lalte state, fără deosebire de orîn­­duire socială, participînd la divi­ziunea internaţională a muncii — cerinţă esenţială atît a progresului României, cît şi a dezvoltării co­laborării şi întăririi păcii în lume.. La baza tuturor raporturilor sale internaţionale România pune prin­cipiile respectului independenţei şi suveranităţii naţionale, al ega­lităţii în drepturi, neamestecu­lui în treburile interne şi avanta­jului reciproc, ale dreptului fiecă­rui popor de a-şi hotărî singur soarta, ale renunţării la forţă, la ameninţarea cu forţa şi la orice forme de intimidare şi presiune faţă de un stat sau altul. România acţionează consecvent pentru promovarea tendinţelor po­zitive, de normalizare a raporturi­lor interstatale, pentru statorni­cirea unui climat de destindere, încredere şi conlucrare paşnică în­tre naţiuni. Desigur, ca ţară euro­peană, România situează în cen­­trul preocupărilor sale edificarea unui sistem trainic de securitate şi cooperare pe continent, care să dea garanţia fiecărui popor, fiecă­rei naţiuni, că se poate dezvolta liber, de sine stătător, fără imix­tiuni şi presiuni din afară, la adă­post de orice agresiune din partea altor state. Pornind de la realitatea că edi­ficarea unui sistem de autentică securitate în Europa nu poate fi concepută în afara unor măsuri concrete de dezangajare militară şi de dezarmare, România mili­tează pentru a se întreprinde paşi concreţi în această direcţie. Por­nind de la realitatea că povara înarmărilor apasă greu umerii tu­turor popoarelor, menţine perico­lul unor noi războaie nimicitoare, ţinînd seama că şi ţara noastră este nevoită să cheltuiască o parte din venitul său naţional pentru întărirea capacităţii de apărare, România se pronunţă ferm pentru înfăptuirea dezarmării generale şi totale, şi în primul rind a celei nucleare, fiindr^întărită să parti­­‘a­ iejde,ia'cmi ‘M1 flfeîibaterea şi soluţia­­" itaiba SSisilar"probleme cardinale a continentului nostru şi a întregii omeniri. Acţionăm pentru transformarea Balcanilor într-o zonă a păcii şi colaborării, lipsită de arme nu­cleare, convinşi că o­rice progres realizat în această direcţie poate avea o influenţă binefăcătoare a­­supra atmosferei din Balcani şi de pe continent, asupra destinderii in lumea întreagă. Reafirm încă o dată părerea noastră­ că este nece­sar să se treacă la­­discuţii şi la stabilirea de măsuri­­concrete pen­tru intensificarea conlucrării ţări­lor balcanice, inclusiv în vederea întăririi securităţii în această re­giune. Pornind de aici, apreciem că se poate accepta participarea şi a altor ţări interesate la discutarea problemelor privind transformarea Balcanilor într-o zonă a colabo­rării şi păcii. In condiţiile de astăzi, cînd pa­cea şi securitatea au un caracter indivizibil, milităm constant pen­tru stingerea tuturor focarelor de tensiune, încordare şi conflict, pen­tru promovarea pe scară largă a metodei tratativelor, ca mijloc de soluţionare a problemelor litigioa­se. Aş dori să menţionez, cu acest prilej, marea însemnătate pe care o poate avea, pentru desfăşurarea politicii de destindere, faptul că în aceste zile au fost retrase com­plet trupele Statelor Unite din Vietnam. Aceasta constituie o mare victorie şi poate fi un bun început pentru dezvoltarea politicii de pace şi de colaborare. (Vii aplauze). După convingerea noastră, pro­blemele majore ale omenirii îşi pot găsi rezolvarea durabilă şi echita­bilă numai în condiţiile participă­rii tuturor statelor — mari, mijlo­cii sau mici — la viaţa internaţio­nală pe bază de deplină egalitate. Este necesar să crească rolul Or­ganizaţiei Naţiunilor Unite, al altor organisme internaţionale,în soluţio­narea problemelor complexe ale vieţii contemporane, în interesul dezvoltării tuturor naţiunilor, al păcii în lume. România va milita activ, îm­preună cu celelalte ţări socialiste, cu forţele înaintate, progresiste de pretutindeni, cu toate popoare­le lumii, pentru instaurarea trai­nică pe planeta noastră a unei at­mosfere de securitate şi colaborare, pentru pace între naţiuni. (Aplau­ze puternice, prelungite). Stimaţi tovarăşi. Sărbătorind împlinirea a 80 de ani de la înfiinţarea partidului clasei muncitoare din România, evocăm cu legitimă mîndrie dru­mul eroic parcurs de proletariatul român şi de detaşamentul său revoluţionar, luptele glorioase des­făşurate de-a lungul timpului de masele muncitoare şi victoriile măreţe obţinute în înfruntarea cu clasele exploatatoare, cu regimul burghezo-moşieresc, în eliberarea ţării de sub jugul fascist, în revolu­ţia proletară şi în construirea noii orînduiri, socialiste, pe pămîntul patriei. Această istorie de aproape un secol constituie un inestimabil tezaur de experienţă politică revo­luţionară, o bogată sursă de învă­ţăminte şi concluzii, care ajută partidul nostru să-şi îndeplinească cu cinste misiunea istorică pe care o are astăzi în societatea socialis­tă, să conducă mai departe poporul spre piscurile luminoase ale erei comuniste. în această lună am ani­versat trei momente importante : 125 de ani de la apariţia „Manifes­tului comunist", 80 de ani de la crearea partidului politic al clasei muncitoare, 25 de ani de la reali­zarea partidului unic al clasei mun­citoare în noile condiţii istorice. Această coincidenţă fericită aş dori să marcheze şi o intensificare a activităţii politico-ideologice, a a­­firmării caracterului permanent viu al învăţăturii marxiste în Ro­mânia, a creşterii şi dezvoltării spiritului revoluţionar, creator, al clasei noastre muncitoare, al po­porului nostru, al partidului clasei muncitoare. (Vii aplauze). Avem în față un program mi­nunat de muncă și luptă, care des­chide perspective luminoase de progres, bunăstare și fericire între­gului nostru popor. Datoria noastră, a tuturor, este de a ne încorda toate forţele, de a face totul pentru tra­ducerea în viaţă a prevederilor pro­gramului adoptat de Congresul al X-lea şi Conferinţa Naţională a partidului, de a mobiliza efortu­rile întregii naţiuni pentru reali­zarea planului cincinal înainte de termen, în vederea accelerării dez­voltării economico-sociale a ţării. Aceasta este condiţia ridicării bu­năstării materiale şi spirituale a întregului­­ popor, asigurării unei vieţi libere­ şi prospere naţiunii noastre socialiste, înfloririi conti­nue a Republicii Socialiste Româ­nia, creşterii prestigiului ei inter­naţional, situării ei la loc de cinste în rîndul marii familii a po­poarelor ţărilor socialiste, al între­gii lumi. (Aplauze puternice, pre­lungite). In amintirea acelora care au pus bazele partidului clasei muncitoare din România, care s-au jertfit pentru victoria socialismu­lui în ţara noastră, să ne luăm an­gajamentul că vom face totul pen­tru triumful comunismului în România ! (Aplauze puternice ; se scandează „Ceauşescu — P.C.R."). îmi exprim convingerea că eroi­ca noastră clasă muncitoare, harni­cul şi talentatul nostru popor, co­muniştii, toţi oamenii muncii nu vor precupeţi nimic pentru reali­zarea acestor înalte ţeluri, pentru măreţia şi strălucirea patriei noas­tre socialiste. Steagul comunismu­lui se află în mîini sigure şi el va fi ridicat tot mai sus, pînă la triumful deplin al comunismului în România ! (Aplauze, urale în­delungate). Trăiască Partidul Comunist Ro­mân — continuatorul direct al partidului clasei muncitoare din România creat cu 80 de ani în urmă — conducătorul poporului român pe calea socialismului și comunismului ! (Aplauze puter­nice, prelungite ; se scandează : „Ceauşescu — P.C.R.!"). Trăiască poporul român, cont­structor eroic al orînduirii noi, socialiste! (Aplauze puternice, pre­lungite ; se scandează : „Ceauşescu şi poporul"). Trăiască unitatea ţărilor socia­liste ! Să se dezvolte şi să crească continuu numărul ţărilor socialis­te ! (Aplauze puternice, urale, ovaţii). Trăiască unitatea mişcării comu­niste şi muncitoreşti internaţio­nală, a tuturor forţelor socialiste, democratice, antiimperialiste ! (A­­plauze puternice, prelungite, ova­ţii, urale). Trăiască pacea şi colaborarea în­tre popoare! (Asistenţa, în pi­cioare, aplaudă minute în şir ; în sală răsună puternice urale. Se ovaţionează puternic pentru Parti­dul Comunist Român, pentru Co­mitetul său Central, pentru secre­tarul general al partidului, tovară­şul Nicolae Ceauşescu). Glorioasele tradiţii internaţionaliste ale partidului clasei muncitoare din România Stimaţi tovarăşi, In cele opt decenii care au tre­cut de la crearea partidului clasei muncitoare din România, mişcarea comunistă şi muncitorească inter­naţională s-a dezvoltat continuu şi s-a impus drept cea mai însemna­tă forţă­ social-politică a zilelor noastre. Călite în focul unor aprige şi neîntrerupte bătălii de clasă, partidele comuniste şi muncitoreşti s-au situat şi se situează în frun­tea luptelor pentru înnoiri funda­mentale în societate, pentru li­bertate şi dreptate socială şi na­ţională, pentru progres şi pace. O trăsătură definitorie a epocii con­temporane este aceea că idealurile socialismului au trecut din sfera aspiraţiilor în cea a realităţii. Re­voluţia socialistă a învins definitiv în 14 state ale lumii, care repre­zintă mai bine de o treime din populaţia globului pămîntesc şi care obţin succese tot mai mari în dezvoltarea economiei, ştiinţei şi culturii, în ridicarea nivelului de trai al poporului, joacă un rol din ce în ce mai însemnat în viaţa contemporană, în lupta pentru destindere, colaborare şi pace, con­stituie un factor determinant al întregii dezvoltări istorice mondia­le. Trebuie să menţionăm că, cu toate greutăţile cărora ţările so­cialiste au trebuit şi trebuie să le facă faţă în dezvoltarea lor, în li­chidarea subdezvoltării, a înapoie­rii, în realizarea progresului ge­neral, şi în ciuda unor greşeli şi lipsuri, socialismul se dezvoltă cu succes, merge înainte şi nici o forţă din lume nu va putea opri victoria socialismului pe planeta noastră. (Aplauze puternice). Asis­tăm, totodată, la angajarea, în­­tr-o formă sau alta, a noi şi noi popoare pe calea­ unor transformări revoluţionare avînd ca ţel trece­rea la organizarea socialistă a socie­tăţii. Procesul trecerii pe calea so­cialismului îmbracă forme noi, tot mai diverse, în funcţie de condi­­ţiile concrete ale fiecărei ţări şi de particularităţile noii etape istorice. Socialismul se impune tot mai mult drept unica perspectivă a dezvoltării istorice a omenirii, po­larizînd speranţele şi încrederea maselor muncitoare şi a popoare­lor de pretutindeni. Tabloul complex al epocii noas­tre evidenţiază cu pregnanţă afir­marea mereu mai puternică a cla­sei muncitoare în arena vieţii po­litice naţionale şi internaţionale, întărirea în fiecare ţară a unităţii clasei muncitoare şi, totodată, dez­voltarea solidarităţii internaţiona­liste a muncitorimii de pretutindeni sunt condiţii hotărîtoare pentru sporirea capacităţii de acţiune a proletariatului şi a celorlalte forţe democratice, progresiste, care se pronunţă pentru pace, destindere şi colaborare internaţională, a în­tregului front antiimperialist. în lumea contemporană, noi şi noi forţe se ridică pentru schim­bări progresiste în viaţa societăţii, pentru o politică nouă de înţele­gere şi colaborare între naţiuni. Se înscriu în rîndul acestor forţe — alături de clasa muncitoare şi partidele ei comuniste — ţărăni­mea, păturile mijlocii, intelectuali­tatea, masele largi de femei, tînăra generaţie. Se poate afirma cu deplin temei că forţele revoluţio­nare, progresiste,, antiimperialiste, acţionînd unite, pot determina, într-o măsură hotărîtoare, cursul dezvoltării contemporane, pot ză­dărnici politica de dominaţie, de dictat şi agresiune a cercurilor imperialiste, pot impune instaura­rea unui climat de pace, înţelege­re şi conlucrare fructuoasă între naţiuni. întreaga desfăşurare a eveni­mentelor pe plan mondial din ul­timii ani confirmă din plin jus­teţea aprecierilor şi orientărilor stabilite de Congresul al X-lea şi de Conferinţa Naţională a partidu­lui, privind direcţiile şi tendinţele dezvoltării internaţionale, linia politicii externe a Partidului Co­munist Român şi a Republicii Socialiste România. (Aplauze pu­ternice). De-a lungul întregii sale exis­tenţe, Partidul Comunist­ Român s-a afirmat ca un detaşament activ al mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, ca militant consecvent şi neobosit pentru realizarea aspiraţiilor de progres, libertate şi pace ale popoarelor, pentru cauza socialis­mului şi comunismului. încă de la crearea sa, partidul clasei noastre muncitoare a purtat mereu, cu cinste, steagul solidarităţii cu pro­letarii, cu masele muncitoare din întreaga lume. Am amintit mai înainte o serie de fapte şi ac­ţiuni din trecutul de luptă al partidului, care demonstrează pu­ternicul spirit internaţionalist de care au fost însufleţiţi revoluţio­narii, socialiştii, comuniştii, români, bogatele tradiţii internaţionaliste ale mişcării muncitoreşti din ţara noastră. Acest spirit străbate ca un fir roşu mişcarea noastră muncito­rească, începînd cu prezenţa revo­luţionarilor români pe baricadele Comunei din Paris, trecînd prin luptele duse cu arma în mînă de proletarii şi militanţii sociali din România pentru victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie şi apărarea tînărului stat sovietic, şi mergînd pînă la luptele comu­niştilor şi patrioţilor români îm­potriva fascismului în Spania, în mişcarea de rezistenţă din Franţa, Belgia, Iugoslavia, la participarea cu toate forţele naţiunii noastre în marea bătălie pentru zdrobirea Germaniei fasciste, alături de Uniunea Sovietică, de celelalte pu­teri ale coaliţiei antifasciste, de forţele progresiste şi revoluţio­nare din Europa. (Aplauze puter­nice). Istoria ultimilor 80 de ani demonstrează că partidul munci­torilor din România, organizînd şi conducînd bătăliile proletariatului împotriva claselor exploatatoare, pentru realizarea intereselor şi as­piraţiilor poporului român, şi-a manifestat tot timpul solidaritatea şi a acordat sprijinul său neprecu­peţit luptei revoluţionare a clasei muncitoare de pretutindeni, acţio­­nînd ca un detaşament activ al mişcării revoluţionare, democrati­ce, progresiste mondiale. La rîn­dul său, proletariatul român, partidul său politic s-au bucurat în toate marile bătălii revoluţio­nare pe care le-au desfăşurat de sprijinul şi solidaritatea forţelor de clasă din alte ţări, ale celorlalte detaşamente revoluţionare ale cla­sei muncitoare. Lupta P.C.R.—detaşament activ al mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, al marelui front antiimperialist—pentru cauza generală a socialismului, a democraţiei şi progresului social, a păcii şi colaborării între popoare Conducînd construirea cu succes a socialismului în România, acţio­­nînd pentru a pune tot mai larg in valoare marile resurse de pro­gres ale orînduirii noi. îndepli­­nindu-şi îndatoririle supreme faţă de propriul popor, partidul nostru face, în acelaşi timp, totul pen­tru a se achita de îndatoririle sale internaţionaliste, aducîndu-şi contribuţia la creşterea forţelor socialismului, la sporirea influen­ţei şi prestigiului lui în lume, la victoria frontului antiimperialist. Partidul Comunist Român a acţio­nat şi acţionează consecvent pen­tru dezvoltarea colaborării şi so­lidarităţii cu toate partidele co­muniste şi muncitoreşti, pentru amplificarea relaţiilor cu mişcări­le de eliberare naţională, cu partidele socialiste şi social­­democrate, cu mişcările sindicale, organizaţiile progresiste şi demo­cratice de pretutindeni. Realizarea unei unităţi noi, mai trainice, în mişcarea comunistă şi muncitorească impune fundamen­tarea relaţiilor dintre partide pe principiile egalităţii depline în drepturi, neamestecului în trebu­rile interne, pe stimă şi încredere reciprocă, pe marxism-leninism, ceea ce înseamnă întrajutorare şi internaţionalism proletar. Stator­nicirea fermă a acestor principii în relaţiile dintre partidele comu­niste şi muncitoreşti constituie o cerinţă esenţială a întăririi co­laborării şi solidarităţii lor inter­naţionaliste. Existenţa unor deose­biri de păreri sau aprecieri — fi­rească în condiţiile uriaşei va­rietăţi de împrejurări în care ac­ţionează partidele comuniste — nu trebuie să ducă la încordarea re­laţiilor dintre partide, să afecteze colaborarea şi solidaritatea lor, ci trebuie clarificată prin discuţii de la partid la partid, de la condu­cere la conducere, în spiritul sti­mei, respectului reciproc şi încre­derii mutuale. Partidele comuniste şi muncitoreşti trebuie să se întra­­jutoreze în lupta şi munca lor, pentru a-şi putea îndeplini fiecare îndatoririle şi rolul atît în propria ţară, cît şi pe plan internaţional în aceasta constă afirmarea inter­naţionalismului socialist, a inter­naţionalismului proletar, astăzi. (Aplauze puternice). Abordarea problemelor noi ale luptei revolu­ SATUL SOCIALIST Duminică 1 aprilie Nr. 1212 Spectacol omagial Spectacolul omagial prezentat după adunarea festivă s-a impus ca o impresionantă manifestare artistică, emoţionantă evocare, în versuri şi melodii inspirate din lupta de veacuri a poporului pentru elibera­rea naţională şi socială, a celor mai semnificative momente ale drumu­lui victorios străbătut în decursul a opt decenii de partidul politic al clasei muncitoare din România. Intr-o îngemănare simbolică­ răsu­nă acordurile cîntecului „Glorie ție, partid", legătura puternică, dintot­­deauna, a partidului cu pămîntul străbun, cu poporul, cu întreaga noastră istorie, găsindu-şi expresia in versurile : „80 de ani ! Partidul muncitorilor români ! Din rădăcini adinei crescu pe-al ţării plai, / Din faptele lui Mircea şi Ştefan şi Mihai, / Din do­rul libertăţii nutrit de bravi stră­buni". Momentele următoare ale specta­colului — intitulate „Pagini de isto­rie, «pagini de eroism din anii 1821—1921“ — îşi găsesc încununare în evocarea zilei de 8 Mai 1921, a evenimentului istoric al creării Par­tidului Comunist Român, continua­torul celor mai bune tradiţii ale mişcării revoluţionare şi muncitoreşti. In versuri vibrante, în imagini clo­cotitoare este redată istoria vie, eroică, a Partidului Comunist Român. In acordurile cîntecului revoluţionar „Păşiţi înainte, tovarăşi" este înfă­ţişată insurecţia armată, ziua elibe­rării, piatră de hotar pe care po­porul condus de partidul nostru a pus-o la temelia noii istorii a pa­triei. Ultima parte a spectacolului este consacrată marilor victorii obţinute de poporul român, sub conducerea partidului, în perioada anilor 1944— 1973. Artişti şi­ solişti de renume dau expresie în vers şi cîntec chipu­lui luminos pe care l-a îmbrăcat patria noastră în aceste ultime de­cenii. în vibrante cîntece și versuri se reflectă puternica legătură a parti­dului cu masele de oameni ai mun­cii, unitatea indestructibilă a po­porului în jurul partidului, a se­cretarului său general, tovarășul Nicolae Ceauşescu, militantul co­munist care de-a lungul a peste 40 de ani de activitate revoluţionară şi-a legat, prin faptă, viaţa de porpror.­­ Nume drag ca steagul tricolor, Eşti lumina noastră şi minduna, Ceauşescu înseamnă viitor, Ceauşescu înseamnă România. In timp ce spectatorii urmăresc prin intermediul imaginilor aspec­te din munca neobosită depusă de întregul popor pentru înfăptuirea cincinalului înainte de termen, grandioase peisaje industriale, sa­tul românesc de astăzi în noile sale ipostaze, momente emoţionante din întîlnirile secretarului general al partidului cu oamenii muncii in timpul numeroaselor vizite între­prinse de-a lungul anilor pe întreg cuprinsul ţării. in sală răsună în­­sufleţitele versuri din raportul pre­zentat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la Conferinţa­­Naţională a partidului: E toată ţară românească-n sărbătoare, Poporul înalţă imn partidului iubit, Sub steagul lui ne avântăm spre soare Să făurim Un Viitor mai fericit Spre voi, aleşi in sfatul comunist al ţării, Se îndreaptă nădejdea întregului popor, Gindiţi cutezător, spre largurile zării ! Să urce naţiunea spre comunism, d­in zbor ! In această atmosferă de puternică însufleţire, în sunetul „Internaţio­nalei" cvitată de artişti şi de partici­panţii din sală la adunare, specta­colul festiv ia sfirşit. La sfirşitul programului, în semn de preţuire, interpreţilor le sunt ofe­rite flori din partea conducerii de partid și de stat. ADUNAREA FESTIVĂ DIN CAPITALĂ (Urmare din pag. 1) In sală sunt prezenţi membri ai C.C. al P.C.R., ai Consiliului de Stat şi ai guvernului, conducători de in­stituţii centrale şi organizaţii ob­şteşti, militanţi din ilegalitate ai partidului şi ai mişcării muncitoreşti, activişti de partid şi de stat, perso­nalităţi ale vieţii ştiinţifice, cultu­rale şi artistice, muncitori fruntaşi din întreprinderile bucureştene, ge­nerali şi ofiţeri superiori, studenţi şi elevi. Şedinţa festivă este deschisă de tovarăşul Gheorghe Cioară, membru al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., prim-secretar al Comitetului municipal Bucureşti al P.C.R., pri­marul general al Capitalei, care, subliniind participarea conducătorilor de partid şi de stat la sărbătorirea evenimentului, a spus : „îngăduiţi-mi, înainte de toate, să folosesc acest pri­lej pentru a aduce, în numele dum­neavoastră, al tuturor comuniştilor, al întregii populaţii a Capitalei, sa­lutul nostru fierbinte celui mai iubit fiu al poporului român, tovarăşului Nicolae Ceauşescu, sub a cărui con­ducere înţeleaptă ducem mai departe tradiţiile glorioase ale clasei munci­toare, ale mişcării revoluţionare din ţara noastră, spre viitorul comunist al României, înfăptuim idealurile luminoase pentru care au luptat şi s-au jertfit cei mai înaintaţi fii ai naţiunii noastre". Intîmpinat cu entuziasm, cu urale şi ovaţii, ia cuvîntul tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, pre­şedintele Consiliului de Stat *al Re­publicii Socialiste România. (Cuvîn­­tarea se publică cu începere de la pag. I). In repetate rînduri, cei prezenţi au subliniat cu puternice aplauze cuvîntarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, document de excepţio­nală valoare teoretică şi practică, cuprinzătoare şi profundă analiză ştiinţifică a istoriei mişcării munci­toreşti din România, a luptei revo­luţionare duse de clasa muncitoare, de întregul popor, sub conducerea Partidului Comunist Român, pentru eliberare socială şi naţională, pentru edificarea orînduirii socialiste in pa­tria noastră. Luind cuvîntul în încheierea şe­dinţei festive, tovarăşul Gheorghe Cioară a spus : „Vă asigurăm, tova­răşe secretar general, că ideile expu­se de dumneavoastră şi îndemnurile călduroase pe care ni le-aţi adresat ele la această tribună constituie pen­tru noi un puternic imbold de a face totul pentru a fi demni de istoria glorioasă a poporului nostru, de a nu precupeţi nimic pentru a făuri un viitor tot mai luminos naţiunii noastre socialiste, pentru a ne spori contribuţia la progresul şi prosperi­tatea patriei noastre — România so­cialistă". Şedinţa ia sfirşit într-o atmosferă de nestăvilit entuziasm. Sub inalta cupolă răsună urale şi ovaţii însufle­ţite. Se aclamă cu înflăcărare pentru partid şi secretarul său general, pen­tru patria noastră socialistă, pentru înfăptuirea măreţului program de făurire a societăţii socialiste multi­lateral dezvoltate. (Agerpres)

Next