Satul Socialist, iunie 1973 (Anul 5, nr. 1264-1288)
1973-06-10 / nr. 1271
PAGINA 2 O CARTE EMOŢIONANTA A TRADIŢIILOR GLORIOASE DE LUPTA ALE CEASEI MUNCITOARE Acum un sfert de veac, cînd ţara întreagă sărbătorea centenarul revoluţiei române de la 1848, pe harta instituţiilor culturale ale patriei se ivea un nou lăcaş de cultură — Muzeul de istorie a partidului comunist, a mişcării revoluţionare şi democratice din România, menit să înfăţişeze lupta dîrză, plină de sacrificii, dusă de clasa muncitoare, de toţi oamenii muncii pentru dreptate şi libertate socială şi naţională, pentru cucerirea puterii politice şi triumful socialismului pe pămîntul României. Muzeul se înscrie astăzi ca o instituţie de prestigiu în activitatea general muzeografică a ţării, contribuind prin numeroase şi variate manifestări ştiinţifice la popularizarea şi înţelegerea ideilor cuprinse în documentele de partid. Reorganizat în lumina indicaţiilor Congresului al IX-lea al P.C.R., pe baza hotărîrii Comitetului Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român din mai 1986, muzeul ilustrează lupta poporului român pentru eliberare naţională şi socială, mişcările revoluţionare din secolul al XIX-lea, naşterea şi dezvoltarea mişcării muncitoreşti, socialiste, istoria Partidului Comunist Român, în strînsă legătură cu istoria generală, politică, social-economică a ţării. în actuala sa formă, muzeul a fost inaugurat cu prilejul celei de a 45-a aniversări a P.C.R. în prezenţa tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi a celorlalţi conducători de partid şi de stat. Muzeul se prezintă ca un adevărat sanctuar al istoriei partidului comunist, al mişcării revoluţionare şi democratice, ca un puternic factor ştiinţific şi culturaleducativ ce-şi aduce o contribuţie de prim rang la vasta operă de făurire a omului nou, cu o înaltă conştiinţă, constructor al societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Indeplinindu-şi principala sa funcţie, cea cultural-educativă, muzeul a folosit forme din cele mai diverse pentru prezentarea luptei revoluţionare a poporului român, a activităţii neobosite dusă de clasa muncitoare, de toate forţele patriotice în frunte cu membrii partidului comunist pentru democraţie şi socialism. Pentru sutele de mii de vizitatori, muncitori, ţărani cooperatori, intelectuali, studenţi, elevi, militari, care au trecut prin sălile muzeului, au fost organizate expuneri pe teme legate de momentele cele mai semnificative ale istoriei privind lupta pentru dreptate şi libertate socială, lecţii în faţa exponatelor pentru cei care MUZEUL DE ISTORIE A PARTIDULUI COMUNIST, A MIŞCĂRII REVOLUŢIONARE ŞI DEMOCRATICE DIN ROMÂNIA LA A 25-A ANIVERSARE studiază în învăţămîntul politicoideologic, ore de dirigenţie, seminarii pentru studenţii de la facultăţile din Bucureşti şi din celelalte centre universitare ale ţării. Dintre temele care s-au bucurat de o largă audienţă remarcăm pe cele privind mişcarea muncitorească din secolul al XIX-lea, făurirea partidului politic al clasei muncitoare din România, lupta din perioada avîntului revoluţionar din anii 1918—1921 şi crearea Partidului Comunist Român, eroicele lupte ale muncitorilor ceferişti şi petrolişti din anii crizei economice 1929 —1933, organizarea şi conducerea de către Partidul Comunist Român a insurecţiei naţionale antifasciste armate, precum şi expunerile asupra politicii partidului nostru de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, în activitatea cultural-educativă desfăşurată în cadrul muzeului se circumscrie organizarea unor expoziţii tematice temporare ilustrînd momente semnificative ale istoriei mişcării muncitoreşti, a Partidului Comunist Român, cit şi ale istoriei mişcării muncitoreşti internaţionale. Cu un viu interes a fost urmărită de public expoziţia „80 de ani de la crearea partidului politic al clasei muncitoare din România" inaugurată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Consiliului de Stat, împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu, în contextul acţiunilor instructiv-educative, se înscrie şi realizarea expoziţiilor „Momente din istoria U.T.C.", „40 de ani de la luptele muncitorilor ceferişti şi petrolişti din ianuarie-februarie 1933“, „150 de ani de la naşterea lui K. Marx“, „150 de ani de la naşterea lui F. Engels", ,,,100 de ani de la naşterea lui V. I. Lenin“, „Solidaritatea mişcării revoluţionare din România cu Comuna din Paris", „Momente ale mişcării muncitoreşti internaţionale, ale luptei de eliberare naţională a popoarelor" şi altele. Toate aceste acţiuni au avut un larg ecou în rîndurile vizitatorilor, au amplificat mijloacele prin care muzeul contribuie la educaţia socialistă a maselor. Printre cele mai emoţionante manifestări cultural-educative desfăşurate la muzeu se înscrie primirea în rîndurile organizaţiilor de pionieri şi U.T.C. a noi membri intr-un cadru festiv. Momentul primirii cravatelor purpurii cu tricolorul românesc şi a carnetelor roşii de U.T.C. este consemnat în cartea de onoare a muzeului ca un cald omagiu adus celor ce s-au jertfit pentru prezentul fericit şi viitorul luminos al României socialiste, ca un angajament solemn de a sluji ţelul nobil al socialismului. La cea de-a 25-a aniversare, muzeul se prezintă cu un bogat bilanţ de realizări. Colectivul muzeului este ferm hotărît să înfăptuiască şi pe viitor, cu înaltă exigenţă partinică, sarcinile ce-i stau în faţă, contribuind prin întreaga sa activitate la procesul de formare a conştiinţei patriotice a oamenilor, la cultivarea dragostei şi mîndriei faţă de trecutul glorios al partidului, faţă de toţi cei care şi-au dat viaţa pentru înfăptuirea măreţelor idei ale socialismului şi comunismului. GHEORGHE PÎRVULESCU cercetător principal la Muzeul de istorie a partidului comunist, a mişcării revoluţionare şi democratice din România DE ZIUA MILIŢIEI,X FI CAPCANA • ÎNTÎLNIRILE DIN COMUNA TIGVENI • DOCTORUL VOICU ŞI SOŢIA SA SUNT MEREU AMINAŢI • PERIPEŢIILE PRINDERII IN FLAGRANT A UNOR PERICULOŞI ŞI FOARTE ŞIREŢI CONTRABANDIŞTI DE MĂRFURI Mironescu îşi respectase promisiunea. La data şi ora fixate la ultima lor întilnire (cind îi vinduse ceva marfă străină) el venise la Vilcea însoţit de o pereche din Bucureşti — doctorul Voicu cu soţia. Noii „clienţi" au acceptat cu destulă uşurinţă preţul cerut şi „afacerea" se anunţa destul de bună. Cu atît mai mult cu cit pe doctor îl interesa o cantitate mare de marfă şi lăsase să se înţeleagă că dispune de bani ghiaţă, pe care l-ar putea plăti imediat. Dar lui Mihai Cociola nu-i plăcea graba in afacerile sale. El era contrabandist vechi, cu ani de puşcărie la activ şi cu experienţă în „meserie". Aşa că le-a spus respectivilor că acum nu le poate da nimic, fiindcă așteaptă să-i sosească „omul de legătură" de la Timişura; el le-a propus să se intilnească peste două zile, in comuna Tigveni — Argeș, acasă la Mironescu, unde o să aducă obiectele cerute, intilnirea urma să aibă loc noaptea („ca să fim mai siguri"), iar plata trebuia să se facă numai în hirtii de cite o sută de lei. Cei patru s-au despărţit, plecind fiecare in altă direcţie, iar peste două zile, în noaptea de 11112 iulie, doctorul Voicu şi soţia aşteptau la domiciliul lui Mironescu din Tigveni sosirea lui Cociola. Trecuse de miezul nopţii şi „clienţii" cam începuseră să dea semne de nervozitate, cînd spre dimineaţă, către ora două, Cociola intră, în sfirşit, pe uşă... — Am adormit, aşteptindu-te ! îi spuse cu reproş doctorul. Hai să facem mai repede tîrgul şi să, plecăm, de-aici! adăugă nerăbdător. — Îmi pare rău, doctore, dar n-am adus nimic, făcu Cociola. Drept, să-ți spun, m-am așteptat să găsesc casa plină de miliţieni... — Ce dracu, dom’le!... zise Voicu dezolat. Aşa ne crezi ? ! Eu venisem cu banii. Poftim de te convinge: am aici peste douăzeci de mii — şi scoase de prin toate buzunarele teancuri de sute, pe care le aşeză pe masă. Înţelege că nu-mi vine uşor nici mie să umblu cu atita bănet la mine. Aşa că, spune-mi drept, ai sau n-ai marfă, ca să nu mai pierdem vremea de pomană ? — Dacă n-aş avea m-aş plimba eu noaptea pe-aici, ce crezi ? Am chiar mai mult decit îţi trebuie matale — a replicat Cociola — dar să nu ne grăbim. Uite, data viitoare... S-a fixat o nouă întilnire pentru a doua zi seara, în acelaşi loc. Voicu trebuia să-l aştepte pe contrabandist in poartă. Acesta urma să sosească cu un taxi, să-i ia pe doctor şi pe soţia sa, iar schimbul să se facă pe drum. Doctorul a venit mai devreme, împreună cu soţia, la Mironescu. Ciocola n-a mai intirziat, dar in maşină s-a scuzat faţă de Voicu că nici acum, „tot din spirit de prevedere", n-a adus marfa. La domiciliul lui Mironescu au fixat, de comun acord, o nouă întilnire, peste o săptămînă, în apropiere de Rimnicu-Vilcea, pe, șoseaua spre Pitești, intr-un punct anume. Voicu, acceptind, îi spuse, insă, contrabandistului: — Dacă nici de data asta nu aduci nimic, înseamnă că nu ești serios și nu mai putem face tîrgul. In definitiv, cum mă suspectezi dumneata pe mine, te pot suspecta şi eu pe dumneata : ştii că am banii ăştia la mine şi cine ştie ce mai pui la cale ! Cociola a încercat să se apere, că nici prin gind nu i-a trecut aşa ceva, dar soţia doctorului, Leonuţa (aşa o numea doctorul) s-a arătat de-a dreptul înfuriată de această tărăgănare. Intîlnirea următoare trebuia să fie ultima, dar n-a fost aşa. In seara hotărîtă pentru Intîlnire, pe drumul naţional 15 A, în dreptul pietrei kilometrice 164, în afara localităţii a oprit mai întîi un taxi din care au coborit Voicu şi soţia. Era o seară plăcută, de vară. Taxiul a rămas pe loc, scos in afara spaţiului carosabil. Undeva, în spate, la cîteva sute de metri distanţă, un alt autoturism staţionat, un turist care probabil se străduia să remedieze o pană şi pină una alta pasagerii — soţia şi probabil rudele — se aşezaseră alături, pe iarbă. . Începuse să se întunece, cind în dreptul doctorului a oprit un alt taxi, din care a coborit Cociola El s-a dus direct la Voicu, l-a tras de-o parte şi i-a întins un pachet, zicindu-i: — Uite, deocamdată astea. Costă fix două mii. Dă-mi banii şi miine ţi le aduc şi pe celelalte... ..." Dar Voicu a respins pachetul. — Pe mine mă interesează toată marfa, nu numai atît... Cu atît n-am ce face... Am și eu -'obligațiile mele... Dacă vii miine sigur, facem atunci toate socotelile... — Atunci ne ..."vedem miine seară la TopoloțVeni — spuse Cociola. (Și catr'e soția doctorului). Să nu fiţi îngrijorată, doamnă, că „treaba" e ca şi făcută... A doua zi, 29 iulie, contrabandistul s-a dovedit foarte punctual şi foarte grăbit. A adus cu el in- i treaga cantitate de marfă cerută de Voicu şi era nerăbdător să primească banii. Fără să se grăbească cituşi de puţin, Voicu a cercetat cu atenţie fiecare obiect, I bucată cu bucată, apoi s-a întors către Cociola şi a rostit răspicat: — Mihai Cociola, eşti arestat pentru contrabandă cu mărfuri! Cociola a rămas înmărmurit, s-a înroşit, apoi roşeaţa s-a transfor- j mat in paloare. Rămăsese parcă subit fără grai. — Glumești, doctore, nu e așa ? !... — Ba, nu glumesc deloc! Să nu încerci... ! Dar în secunda următoare, neaşteptat de ager, Cociola a zvîcnit intr-o parte şi, cu o iuţeală fulgerătoare, a scos un cuţit cu care a şi încercat să lovească. Cîteva momente plutonierul de miliţie Marin Voicu („doctorul") s-a aflat într-o situaţie critică, din care nu se ştie cum ar fi ieşit dacă nu apărea în uşă chiar şeful său, cu întreaga echipă, care l-au imobilizat pe agresor... La încheierea, acţiunii, cîteva zile mai tîrziu, comandantul l-a întrebat pe Voicu, in glumă : — Spune, „doctore", cum s-a comportat tovarăşa Constantinescu ca soţie ? (Elena Constantinescu este salariată a miliţiei). — Puţin cam cicalitoare, tovarăşe căpitan, a răspuns Voicu. — Păi asta e bine — a zis comandantul. Înseamnă c-a fost „un rol"... ION VLAICU SATUL SOCIALIST LA 11 IUNIE — 25 DE ANI DE LA ISTORICUL ACT REVOLUŢIONAR AL NAŢIONALIZĂRII PRINCIPALELOR MIJLOACE DE PRODUCŢIE INDUSTRIALĂ Vine cînd şi cînd aici o femeie în virstă care nu se poate obişnui cu gindul că s-a despărţit de fabrică. Este ţesătoarea Ana Baciu, aflată azi la pensie. Se spune că trece prin ateliere, pe la sindicat, pe la comitetul de partid, cu întrebare simplă, care aici poate să spună foarte multe: „Ce mai faceţi?" Cînd pleacă se întenește cu fetele care intră sau ies din schimb. Sint surizătoare, sprinţare, îmbrăcate în rochii înflorate... — Cind eram ca voi.. murmură bătrina. Cind era ca ele, sumbrul atelier fără lumină in care-şi țesea ochii pe piază, era plin de gropi, in aer pluteau nori de scame, din tavan ploua. Cînd era ca ele, salariul venea însoţit de o nesfirşită listă de amenzi, după o muncă de 12 ore pe zi. ,,Fabrica — după cum spune tehnicianul principal Dumitru Vereviţă, martor al anului 1948 — era împrejmuită de garduri înalte care o făceau să semene cu o închisoare. Ţi-era şi frică să intri." Tot dinsul zice că i-a povestit toate acestea fiului care-i student la Academia de Studii Economice, oferindu-i cu asta acel puternic element de comparaţie care-l ajută pe el şi pe mulţi tineri să păşească frumos in viaţă. Este ceea ce se întîmplă aici cu filatoarea Alexandrina Badea, cu ţesătoarea Ioana Manea şi cu altele despre care se vorbeşte admirativ, deşi abia au douăzeci de ani. Le privem innodind firele cu acea uluitoare dexteritate care se poate numi artă. Le privegheată şi acum dintr-o obişnuinţă veche, care are in ea ceva matern, Elena Geană, Alexandrina Ilea, Radu Drăghia, Ioana Miclea, meştere pin mina cărora au trecut sute de fete. Le separă 25 de ani■ Le unesc trlipele prezente. Merg împreună spre ateliere printre flori de soc, bujori şi trandafiri. Fiindcă aici florile sunt peste tot, in parcul fabricii, pe pînze şi desigur în arta creatoarelor de modele. Pentru prima oară de la naţionalizare, în viaţa filaturii ,,Dacia" s-a vorbit despre emanciparea femeii şi s-a mers concret şi metodic spre realizarea acestui înalt obiectiv social■ In fabrică există creşă şi cămin, dispensar încadrat cu patru medici, o casă de comenzi prin care femeile, redevenite după ce ies din schimb gospodine, îşi fac cumpărăturile pentru casă. Din 18 posturi de conducere 12 sunt încredinţate femeilor. Respectul cu care sunt înconjurate începe de la primul pas pe care-l face in fabrică noua angajată. In acel moment i se inminează un document al politeţii şi bunei cuviinţe. Iată textul pe care-l reproducem pentru mişcătoarea lui frumuseţe: „Colectivul nostru de muncă vă urează „Bun venit" şi vă asigură de tot sprijinul, căldura şi prietenia"... Semnat: Cercul „Prietenii noului angajat". O aşteaptă hale spaţioase, luminate cu neon, înzestrate cu maşini moderne. Iată de ce după ani de muncă lucrătoarele vechi spun: „Fabrica este viaţa noastră". Iată de ce bate acum drumul spre fabrică o bătrînă pensionară ca să întrebe : „Ce mai faceţi ?“ Simplă — dar grea întrebarea. „Păi ce să facem ? îi răspunde Maria Diaconu, secretara comitetului de partid, fostă ţesătoare. Uite — zice — s-a făcut deschiderea asta în planşeul atelierului de imprimerie şi în loc să mai cărăm baloţii de la un etaj la altul derulăm ţesătura prin planşeu. S-au dus timpii morţi, se fac economii de 103 000 lei şi se obţin 179 000 metri de ţesătură in plus fiindcă acum merge maşina cu toată viteza". — Ce facem ? Iată, de pildă, la „cardele" tip C — Cluj meşterii Verebceanu şi Manolescu au înlocuit nişte piese ale maşinii cu altele mai perfecţionate. I-au mărit productivitatea, şi i-au redus zgomotele. Nici o obiecţie cu privire la calitatea produselor întreprinderii textile „Dacia" nu şi-a făcut pînă acum apariţia. Explicaţia o găsim in fiecare atelier la cercurile de control al calităţii alcătuite din cei mai buni muncitori, maiştri, ingineri. Controlul calităţii apare ca o chestiune de disciplină a tuturor, devine autocontrol. Un laborator uzinal, inscriindu-se pe linia modernizării procesului de producţie, aduce cercetarea ştiinţifică in fabrică. El stabileşte reţete pentru imprimat, albit, vopsit care vor eterniza mai tîrziu pe ţesătură ideea artistului plastic de la secţia creatorilor de modele. ... Se invîrt încet printre ringuri suflătoarele de scamă purificînd aerul. Tînăra ingineră Maria Bucur face un calcul aproximativ al cantităţii de scamă colectată de aspiratoare. Sînt 200 kg deşeuri zilnic care se predau unităţilor de tapiţerie. Se fac din ele fotolii, canapele, saltele. Înainte întreaga această cantitate intra in plămînii muncitoarelor. Şi aici un sfert de veac poate fi socotit cu o întreagă epocă• De la caşmirul fabricat de filatura din 1948, moderna întreprindere textilă de azi cu numele de „Dacia" a ajuns la 60 de articole cu aspect şi calităţi care le fac solicitate pe piaţa internă şi-n 16 ţări din Europa şi Africa. Pe străzile din Belgia, Finlanda, Ruanda, Burundi, defilează neîntrecutele modele de ţesături româneşti. Le privim în vitrina fabricii. Unele poartă nume de fete, Cecilia, Camelia, Leda, Zina. Este desigur un omagiu discret adus celor care primele mîngîie ţesăturile înflorate, aşa cum mingia o fată la secţia „Cardle" vălul de bumbac, diafan şi alb ca un pospai de ninsoare. V. TOSO „FABRICA ESTE VIATA NOASTRĂ „UNIO"- Satu Mare, IERI şi AZI Aceasta era imaginea halei de montaj a Fabricii înainte de naţionalizare, ,UNIO“ din Satu Mare Aceasta este imaginea de astăzi. Fabrica „UNIO“, la fel ca toate întreprinderile din ţara noastră, a cunoscut după actul naţionalizării o puternică dezvoltare. CIFRE CARE VORBESC DESPRE BUNĂSTARE (mărfuri produse de industria noastră socialistă) APARATE RĂCIO (mii bucâţi) 4750 1972 — 383,7 TELEVIZOARE (mii bucăţi) 1950 1972 — 2918 frigidere (mii bucăţi) 1950 1972 — 166,1 MAŞINI DE SPĂLAT RUFE (mii bucăţi) 1950 1972 — 118,9 Spiritul gospodăresc (Urmare din pag. 1) în judeţ în care să nu se fi construit în ultimii ani edificii moderne : şcoală, cămin cultural, magazine, dispensare etc. Aplicarea proiectelor de sistematizare a început în urmă cu doi ani in localităţile Zăbrani, Ghioroc, Păuliş, Şagu, Felnac, Vladimirescu şi altele. In centrul civic al comunei Ghioroc, consiliul popular local a construit unbloc cu 8 apartamente pentru cadrele de specialişti din comună, o şcoală cu 8 săli de clasă, ambele, cu încălzire centrală şi in- . stalaţie de alimentare cu apă. Sunt în curs de realizare, de asemenea, centrul de vinificaţie al staţiunii experimentale viticole din satul Miniş, un bloc cu 40 de apartamente pentru muncitori şi salariaţii unităţilor din comună etc. Asemenea lucrări au început să prindă contur şi în localităţile: Vinga, Olari, Gurahonţ, Tîrnova, Zerind etc. — Ce factori contribuie, in prim plan, la sistematizarea localităţilor rurale ? — Sub îndrumarea permanentă a comitetelor comunale de partid, consiliile populare dirijează toate activităţile ce se desfăşoară în raza comunei. Fondurile provenite de la unităţile productive, din contribuţie bănească a cetăţenilor, sau din cota de 0,45 la sută — impozit pe clădiri etc. , sunt folosite chibzuit, cu spirit gospodăresc. La întocmirea schiţelor ţinem cont de părerea oamenilor, în acest scop se organizează o mică expoziţie la sediulcomunei, cu toate prevederile proiectului, unde un specialist dă explicaţii şi consemnează sugestiile oamenilor. Aprobarea proiectelor se face în sesiunea consiliului popular comunal lărgit, la care participă — pe lingă deputaţi — cetăţeni din diverse sectoare de activitate, conducători de unităţi etc. La Pecica, avizarea proiectului de sistematizare s-a făcut în prezenţa a 300 de locuitori iar în unele comune de importanţă economică, cum ar fi : Şiria, Pecica, Covăsînţ, a participat comisia de sistematizare a judeţului, care urmează să se deplaseze şi la Tîrnova, Şicula, Cermei etc. Se ţine cont de propunerile oamenilor, de perspectiva activităţilor industriale şi a prestărilor de servicii. Cred că nu e lipsit de interes să arăt că la Beliu s-a redeschis vechea fabrică de sticlă şi e în curs de execuţie fabrica de lăzi, în viitoarele aşezări cu caracter urban, întreprinderile din municipiul Arad au studiat, finind cont de specificul fiecărei localităţi, posibilitatea înfiinţării unor secţii industriale de producţie, care să atragă şi să folosească optim forţa de muncă locală. — Care este contribuţia cetăţenilor comunelor la procesul de sistematizare ? — Pe lingă propunerile lor, ce sunt încorporate în proiectele de sistematizare, ei participă la ample acţiuni de muncă patriotică Această participare nu se limitează numai la amenajarea fondurilor de flori şi a zonelor verzi, ci contribuie direct la ridicarea edificiilor social-culturale, a dotărilor edilitare. în fond, consider că problema esenţială a sistematizării rurale este nu aceea de a schimba denumirea de comună în cea de oraş, ci de a ridica cu adevărat aceste localităţi pe noi trepte de civilizaţie materială şi spirituală. Duminică 10 iunie Nr. 1271 Mpiiwwi' NAŢIONALIZAREA (Urmare din pag. II murile de care depinde progresul tehnic este posibilă întrucît avem in prezent o largă reţea de unităţi industriale, ■ o puternică bază tehnico-materială. La Congresul al X-lea se releva cu îndreptăţită mîndrie că in ultimii cinci ani intraseră in funcţiune 700 de noi obiective industriale care se adăugau zestrei materiale a poporului. Insă investiţiile prevăzute pentru actualul plan cincinal vor marca un salt şi mai mare în dezvoltarea forţelor de producţie. Dacă luăm cu titlu exemplificativ, una din ramurile moderne ale economiei, de care depinde in mare măsură şi ramura agriculturii, industria chimică, observăm şi mai clar saltul înregistrat de ţara noastră pe calea progresului material, cu rezonanţe adinei pe plan social. Faţă de 1938 (şi am putea spune chiar faţă de 1948, intrucit volumul producţiei era aproximativ acelaşi) producţia globală a acestei ramuri a crescut în 1972 de 119 ori, comparativ cu creşterea de peste 21 de ori a producţiei industriale în ansamblu. Succese remarcabile, deşi nu pe măsura posibilităţilor, s-au obţinut şi în agricultură. Astfel, plafonul producţiei cerealiere 14-16 milioane de tone, prevăzut pentru cincinalul actual, a fost realizat în 1971-1972. Harta ţării s-a îmbogăţit cu noi oraşe, cu noi centre de cultură materială şi spirituală. S-a realizat o repartiţie mai raţională în plan teritorial a forţelor de producţie ale ţării, asigurînii li-se dezvaltarea mai rapidă a judeţelor " rămasă în urmă" şi, prin aceasta, promovarea echităţii la nivel macrosocial. Schimbările survenite în arhitectonica economică şi socială a ţării au atras după sine şi modificări ale poziţiei sale în contextul mondial. România, cunoscută în trecut ca importatoare de produse industriale şi exportatoare, in cea mai mare parte, de materii, prime şi produse agricole, participă azi tot mai intens la schimburile internaţionale. Produse de înaltă tehnicitate, operă a muncitorilor şi inginerilor din patria noastră, devin din ce în ce mai competitive pe piaţa externă. Participarea intensă la diviziunea mondială a muncii, extinderea comerţului exterior, a colaborării economice şi tehnico-ştiinţifice, reprezintă o condiţie esenţială pentru dezvoltarea rapidă a ţării. De aici necesitatea promovării unor relaţii economice eficiente, care să dinamizeze mersul ascendent al ţării. Aniversind un sfert de secol de la naţionalizarea principalelor mijloace de producţie, poporul român, stăpin al avuţiei ţării, îşi intensifică eforturile pentru îndeplinirea înainte de termen a prevederilor planului cincinal, parte componentă a obiectivului fundamental al politicii partidului în etapa actuală - făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Eficienţa educaţiei ştiinţifice (Urmare din pagnerea unor recolte record — 4 200 kg porumb la hectar, 33 000 kg sfeclă de zahăr la hectar - oamenii şi-au dat seama că totul depinde de munca şi priceperea lor. Brigăzile ştiinţifice de la judeţ care ne vizitează periodic şi cea pe care o avem în comuna noastră răspund la întrebările puse de oameni şi, pe bază de fapte, demonstrează netemeinicia unor mentalităţi. Mihai Milincăi : Din experienţa pe care o avem, am constatat că expunerile, informările nu sînt suficiente Cunoştinţele, chiar adevărate, rămîn adesea la nivelul unor simple informaţii dacă nu sunt însoţite de explicaţii ştiinţifice. Din acest motiv, am căutat mai întâi să cunoaştem nivelul de cultură al oamenilor şi ce anume ar dori să ştie, pentru ca în funcţie de aceste chestiuni să le putem oferi ceea ce ei au nevoie. Ne-au ajutat în această privinţă sondajele pe care le-am făcut printre oameni şi pe baza cărora am organizat expuneri, seri de întrebări şi răspunsuri în cadrul circumscripţiilor electorale. Oamenii au pus întrebări, şi-au exprimat deschis punctele de vedere. Vasile Agavriloaiei : Trebuie să spun că materialul documentar ni-l procurăm destul de greu. Avem nevoie de filme ştiinţifice, diafilme, planşe şi chiar un laborator. Sugerăm studioului de filme „Alexandru Sahia" să realizeze ,unele documentare ştiinţifice care să urmărească o temă dată. Aşa ar fi, de pildă, „apariţia omului pe pămînt", „revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană", „omul şi cosmosul" ş.a. Dar eficienţa educaţiei ştiinţifice depinde şi de personalitatea conferenţiarului. Pentru că oricit de mult material am avea, dacă conferenţiarul nu este stăpin pe ceea ce spune acţiunea respectivă este ratată. De aceea i se cere conferenţiarului o temeinică pregătire de specialitate şi talent pedagogic. Ca să formăm în conştiinţa oamenilor o concepţie unitară, un mod de gîndire ştiinţific, concretizat în atitudinea socialistă faţă de muncă, intr-o comportare demnă în viaţă, trebuie să folosim o gamă variată de mijloace, forme şi metode educative, corelate intre ele şi în mod permanent, nu în salturi.