Satul Socialist, iunie 1973 (Anul 5, nr. 1264-1288)

1973-06-10 / nr. 1271

PAGINA 2 O CARTE EMOŢIONANTA A TRADIŢIILOR GLORIOASE DE LUPTA ALE CEASEI MUNCITOARE Acum un sfert de veac, cînd ţara întreagă sărbătorea centenarul re­voluţiei române de la 1848, pe har­ta instituţiilor culturale ale patriei se ivea un nou lăcaş de cultură — Muzeul de istorie a partidului co­munist, a mişcării revoluţionare şi democratice din România, menit să înfăţişeze lupta dîrză, plină de sacrificii, dusă de clasa munci­toare, de toţi oamenii muncii pen­tru dreptate şi libertate socială şi naţională, pentru cucerirea puterii politice şi triumful socialismului pe pămîntul României. Muzeul se înscrie astăzi ca o in­­stituţie de prestigiu în activitatea general muzeografică a ţării, con­tribuind prin numeroase şi variate manifestări ştiinţifice la populari­zarea şi înţelegerea ideilor cuprin­se în documentele de partid. Reorganizat în lumina indicaţii­lor Congresului al IX-lea al P.C.R., pe baza hotărîrii Comitetului Exe­cutiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român din mai 1986, muzeul ilustrează lupta poporului român pentru eliberare naţională şi socială, mişcările revo­luţionare din secolul al XIX-lea, naşterea şi dezvoltarea mişcării muncitoreşti, socialiste, istoria Par­tidului Comunist Român, în strîn­­să legătură cu istoria generală, po­litică, social-economică a ţării. în actuala sa formă, muzeul a fost inaugurat cu prilejul celei de a 45-a aniversări a P.C.R. în prezen­ţa tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi a celorlalţi conducători de partid şi de stat. Muzeul se prezintă ca un adevărat sanctuar al istoriei parti­dului comunist, al mişcării revolu­ţionare şi democratice, ca un pu­ternic factor ştiinţific şi cultural­­educativ ce-şi aduce o contribuţie de prim rang la vasta operă de fă­urire a omului nou, cu o­ înaltă conştiinţă, constructor al societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Indeplinindu-şi principala sa funcţie, cea cultural-educativă, mu­zeul a folosit forme din cele mai diverse pentru prezentarea luptei revoluţionare a poporului român, a activităţii neobosite dusă de cla­sa muncitoare, de toate forţele pa­triotice în frunte cu membrii par­tidului comunist pentru democra­ţie şi socialism. Pentru sutele de mii de vizitatori, muncitori, ţărani cooperatori, intelectuali, studenţi, elevi, militari, care au trecut prin sălile muzeului, au fost organizate expuneri pe teme legate de mo­mentele cele mai semnificative ale istoriei privind lupta pentru drep­tate şi libertate socială, lecţii în faţa exponatelor pentru cei care MUZEUL DE ISTORIE A PARTIDULUI COMUNIST, A MIŞCĂRII REVOLUŢIO­NARE ŞI DEMOCRATICE DIN ROMÂNIA LA A 25-A ANIVERSARE studiază în învăţămîntul politico­­ideologic, ore de dirigenţie, semina­­rii pentru studenţii de la facultă­ţile din Bucureşti şi din celelalte centre universitare ale ţării. Dintre temele care s-au bucurat de o largă audienţă remarcăm pe cele privind mişcarea muncitoreas­că din secolul al XIX-lea, făurirea partidului politic al clasei munci­toare din România, lupta din pe­rioada avîntului revoluţionar din anii 1918—1921 şi crearea Partidu­lui Comunist Român, eroicele lupte ale muncitorilor ceferişti şi petro­lişti din anii crizei economice 1929 —1933, organizarea şi conducerea de către Partidul Comunist Român a insurecţiei naţionale antifasciste armate, precum şi expunerile asu­pra politicii partidului nostru de edificare a societăţii socialiste mul­tilateral dezvoltate, în activitatea cultural-educativă desfăşurată în cadrul muzeului se circumscrie organizarea unor expoziţii tematice temporare ilus­­trînd momente semnificative ale istoriei mişcării muncitoreşti, a Partidului Comunist Român, cit şi ale istoriei mişcării muncitoreşti internaţionale. Cu un viu interes a fost urmă­rită de public expoziţia „80 de ani de la crearea partidului politic al clasei muncitoare din România" inaugurată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Par­tidului Comunist Român, preşedin­tele Consiliului de Stat, împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu, în contextul acţiunilor instruc­­tiv-educative, se înscrie şi realiza­rea expoziţiilor „Momente din is­toria U.T.C.", „40 de ani de la lup­tele muncitorilor ceferişti şi petro­lişti din ianuarie-februarie 1933“, „150 de ani de la naşterea lui K. Marx“, „150 de ani de la naş­terea lui F. Engels", ,,,100 de ani de la naşterea lui V. I. Lenin“, „Solidaritatea mişcării revoluţiona­re din România cu Comuna din Paris", „Momente ale mişcării muncitoreşti internaţionale, ale lup­tei de eliberare naţională a popoa­relor" şi altele. Toate aceste ac­ţiuni au avut un larg ecou în rîn­­durile vizitatorilor, au amplificat mijloacele prin care muzeul con­tribuie la educaţia socialistă a ma­selor. Printre cele mai emoţionante manifestări cultural-educative des­făşurate la muzeu se înscrie pri­mirea în rîndurile organizaţiilor de pionieri şi U.T.C. a noi membri intr-un cadru festiv. Momentul pri­mirii cravatelor purpurii cu trico­lorul românesc şi a carnetelor ro­şii de U.T.C. este consemnat în cartea de onoare a muzeului ca un cald omagiu adus celor ce s-au jertfit pentru prezentul fericit şi viitorul luminos al României socia­liste, ca un angajament solemn de a sluji ţelul nobil al socialismu­lui. La cea de-a 25-a aniversare, mu­zeul se prezintă cu un bogat bilanţ de realizări. Colectivul muzeului este ferm hotărît să înfăptuiască şi pe viitor, cu înaltă exigenţă par­­tinică, sarcinile ce-i stau în faţă, contribuind prin întreaga sa acti­vitate la procesul de formare a conştiinţei patriotice a oamenilor, la cultivarea dragostei şi mîndriei faţă de trecutul glorios al partidu­lui, faţă de toţi cei care şi-au dat viaţa pentru înfăptuirea măreţelor idei ale socialismului şi comunis­mului. GHEORGHE PÎRVULESCU cercetător principal la Muzeul de istorie a partidului comunist, a mişcării revoluţionare şi de­mocratice din România DE ZIUA MILIŢIEI,X­ FI CAPCANA • ÎNTÎLNIRILE DIN COMUNA TIGVENI • DOCTORUL VOICU ŞI SOŢIA SA SUNT MEREU AMIN­AŢI • PERIPEŢIILE PRINDERII IN FLAGRANT A UNOR PERICULOŞI ŞI FOARTE ŞIREŢI CONTRA­BANDIŞTI DE MĂRFURI Mironescu îşi respectase pro­misiunea. La data şi ora fixate la ultima lor întilnire (cind îi vin­­duse ceva marfă străină) el ve­nise la Vilcea însoţit de o pereche din Bucureşti — doctorul Voicu cu soţia. Noii „clienţi" au accep­tat cu destulă uşurinţă preţul ce­rut şi „afacerea" se anunţa destul de bună. Cu atît mai mult cu cit pe doctor îl interesa o­ cantitate mare de marfă şi lăsase să se în­ţeleagă că dispune de bani ghiaţă, pe care l-ar putea plăti imediat. Dar lui Mihai Cociola nu-i plă­cea graba in afacerile sale. El era contrabandist vechi, cu ani de puşcărie la activ şi cu experienţă în „meserie". Aşa că le-a spus respectivilor că acum nu le poate da nimic, fiindcă așteaptă să-i so­sească „omul de legătură" de la Timişura; el le-a propus să se in­­tilnească peste două zile, in co­muna Tigveni — Argeș, acasă la Mironescu, unde o să aducă obiec­tele cerute, intilnirea urma să aibă loc noaptea („ca să fim mai siguri"), iar plata trebuia să se facă numai în hirtii de cite o sută de lei. Cei patru s-au despărţit, ple­­cind fiecare in altă direcţie, iar peste două zile, în noaptea de 11112 iulie, doctorul Voicu şi soţia aşteptau la domiciliul lui Miro­nescu din Tigveni sosirea lui Co­ciola. Trecuse de miezul nopţii şi „clienţii" cam începuseră să dea semne de nervozitate, cînd spre dimineaţă, către ora două, Co­ciola intră, în sfirşit, pe uşă... — Am adormit, aşteptindu-te ! îi spuse cu reproş doctorul. Hai să facem mai repede tîrgul şi să, plecăm, de-aici! adăugă nerăbdă­tor. — Îmi pare rău, doctore, dar n-am adus nimic, făcu Cociola. Drept, să-ți spun, m-am așteptat să găsesc casa plină de miliţieni... — Ce dracu, dom’le!... zise Voicu dezolat. Aşa ne crezi ? ! Eu venisem cu banii. Poftim de te convinge: am aici peste douăzeci de mii — şi scoase de prin toate buzunarele teancuri de sute, pe care le aşeză pe masă. Înţelege că nu-mi vine uşor nici mie să um­blu cu atita bănet la mine. Aşa că, spune-mi drept, ai sau n-ai marfă, ca să nu mai pierdem vre­mea de pomană ? — Dacă n-aş avea m-aş plim­ba eu noaptea pe-aici, ce crezi ? Am chiar mai mult decit îţi tre­buie matale — a replicat Cociola — dar să nu ne grăbim. Uite, data viitoare... S-a fixat o nouă întilnire pen­tru a doua zi seara, în acelaşi loc. Voicu trebuia să-l aştepte pe con­trabandist in poartă. Acesta urma să sosească cu un taxi, să-i ia pe doctor şi pe soţia sa, iar schimbul să se facă pe drum. Doctorul a venit mai de­vreme, împreună cu soţia, la Mironescu. Ciocola n-a mai intirziat, dar in maşină s-a scuzat faţă de Voicu că nici acum, „tot din spirit de preve­dere", n-a adus marfa. La domi­ciliul lui Mironescu au fixat, de comun acord, o nouă întilnire, peste o săptămînă, în apropiere de Rimnicu-Vilcea, pe, șoseaua spre Pitești, intr-un punct anume. Voicu, acceptind, îi spuse, insă, contrabandistului: — Dacă nici de data asta nu aduci nimic, înseamnă că nu ești serios și nu mai putem face tîr­gul. In definitiv, cum mă suspec­tezi dumneata pe mine, te pot suspecta şi eu pe dumneata : ştii că am banii ăştia la mine şi cine ştie ce mai pui la cale ! Cociola a încercat să se apere, că nici prin gind nu i-a trecut aşa ceva, dar soţia doctorului, Leo­nuţa (aşa o numea doctorul) s-a arătat de-a dreptul înfuriată de această tărăgănare. Intîlnirea următoare trebuia să fie ultima, dar n-a fost aşa. In seara hotărîtă pentru Intîl­­nire, pe drumul naţional 15 A, în dreptul pietrei kilometrice 164, în afara localităţii a oprit mai în­­tîi un taxi din care au coborit Voicu şi soţia. Era o seară plă­cută, de vară. Taxiul a rămas pe loc, scos in afara spaţiului caro­sabil. Undeva, în spate, la cîteva sute de metri distanţă, un alt au­toturism staţionat, un turist care probabil se străduia să remedieze o pană şi pină una alta pasagerii — soţia şi probabil rudele — se aşezaseră alături, pe iarbă. . Începuse să se întunece, cind în dreptul doctorului a oprit un alt taxi, din care a coborit Cociola El s-a dus direct la Voicu, l-a tras de-o parte şi i-a întins un pa­chet, zicindu-i: — Uite, deocamdată astea. Costă fix două mii. Dă-mi banii şi miine ţi le aduc şi pe cele­lalte... ..." Dar Voicu a respins pachetul. — Pe mine mă interesează toa­tă marfa, nu numai atît... Cu atît n-am ce face... Am și eu -'­obliga­țiile mele... Dacă vii miine sigur, facem atunci toate socotelile... — Atunci ne ..."vedem miine seară la TopoloțVeni — spuse Co­ciola. (Și catr'e soția doctorului). Să nu fiţi îngrijorată, doamnă, că „treaba"­ e ca şi făcută... A doua zi, 29 iulie, contraban­distul s-a dovedit foarte punctual şi foarte grăbit. A adus cu el in- i treaga cantitate de marfă cerută de Voicu şi era nerăbdător să pri­mească banii. Fără să se gră­bească cituşi de puţin, Voicu a­­ cercetat cu atenţie fiecare obiect, I bucată cu bucată, apoi s-a întors către Cociola şi a rostit răspicat: — Mihai Cociola, eşti arestat pentru contrabandă cu mărfuri! Cociola a rămas înmărmurit, s-a­­ înroşit, apoi roşeaţa s-a transfor- j mat in paloare. Rămăsese parcă subit fără grai. — Glumești, doctore, nu e așa ? !... — Ba, nu glumesc deloc! Să nu încerci... ! Dar în secunda ur­mătoare, neaşteptat de ager, Co­ciola a zvîcnit intr-o parte şi, cu o iuţeală fulgerătoare, a scos un cuţit cu care a şi încercat să lo­vească. Cîteva momente plutonie­rul de miliţie Marin Voicu („doc­torul") s-a aflat într-o situaţie critică, din care nu se ştie cum ar fi ieşit dacă nu apărea în uşă chiar şeful său, cu întreaga echi­pă, care l-au imobilizat pe agre­sor... La încheierea, acţiunii, cîteva zile mai tîrziu, comand­antul l-a întrebat pe Voicu­, in glumă : — Spune, „doctore", cum s-a comportat tovarăşa Constanti­­nescu ca soţie ? (Elena Constanti­­nescu este salariată a miliţiei). — Puţin cam cicalitoare, tova­răşe căpitan, a răspuns Voicu. — Păi asta e bine — a zis co­mandantul. Înseamnă c-a fost „un rol"... ION VLAICU SATUL SOCIALIST LA 11 IUNIE — 25 DE ANI DE LA ISTORICUL ACT REVOLUŢIONAR AL NAŢIONALIZĂRII PRINCIPALELOR MIJLOACE DE PRODUCŢIE INDUSTRIALĂ Vine cînd şi cînd aici o femeie în virstă care nu se poate obişnui cu gindul că s-a despărţit de fa­brică. Este ţesătoarea Ana Baciu, aflată a­zi la pensie. Se spune că trece prin ateliere, pe la sindicat, pe la comitetul de partid, cu între­bare simplă, care aici poate să spună foarte multe: „Ce mai fa­ceţi?" Cînd pleacă se întenește cu fe­tele care intră sau ies din schimb. Sint surizătoare, sprinţare, îmbră­cate în rochii înflorate... — Cind eram ca voi..­ murmură bătrina. Cind era ca ele, sumbrul atelier fără lumină in care-şi țesea ochii pe piază, era plin de gropi, in aer pluteau nori de scame, din tavan ploua. Cînd era ca ele, salariul ve­nea însoţit de o nesfirşită listă de amenzi, după o muncă de 12 ore pe zi. ,,Fabrica — după cum spune tehnicianul principal Dumitru Ve­­reviţă, martor al anului 1948 — era împrejmuită de garduri înalte care o făceau să semene cu o închisoare. Ţi-era şi frică să intri." Tot dinsul zice că i-a povestit toate acestea fi­ului care-i student la Academia de Studii Economice, oferindu-i cu asta acel puternic element de com­paraţie care-l ajută pe el şi pe mulţi tineri să păşească frumos in viaţă. Este ceea ce se întîmplă aici cu filatoarea Alexandrina Ba­dea, cu ţesătoarea Ioana Manea şi cu altele despre care se vorbeşte admirativ, deşi abia au douăzeci de ani. Le privem innodind firele cu acea uluitoare dexteritate care se poate numi artă. Le privegheată şi acum dintr-o obişnuinţă veche, care are in ea ceva matern, Elena Geană, Alexandrina Ilea, Radu Drăghia, Ioana Miclea, meştere p­in mina cărora au trecut sute de fete. Le separă 25 de ani■ Le unesc trlipele prezente. Merg împreună spre ateliere printre flori de soc, bujori şi trandafiri. Fiindcă aici florile sunt peste tot, in parcul fa­bricii, pe pînze şi desigur în arta creatoarelor de modele. Pentru prima oară de la naţio­nalizare, în viaţa filaturii ,,Dacia" s-a vorbit despre emanciparea fe­meii şi s-a mers concret şi meto­dic spre realizarea acestui înalt obiectiv social■ In fabrică există creşă şi cămin, dispensar încadrat cu patru medici, o casă de comenzi prin care femeile, redevenite după ce ies din schimb gospodine, îşi fac cumpărăturile pentru casă. Din 18 posturi de conducere 12 sunt în­credinţate femeilor. Respectul cu care sunt înconjurate începe de la primul pas pe care-l face in fa­brică noua angajată. In acel mo­ment i se inminează un document al politeţii şi bunei cuviinţe. Iată textul pe care-l reproducem pen­tru mişcătoarea lui frumuseţe: „Colectivul nostru de muncă vă u­­rează „Bun venit" şi vă asigură de tot sprijinul, căldura şi priete­nia"... Semnat: Cercul „Prietenii noului angajat". O aşteaptă hale spaţioase, luminate cu neon, înzes­trate cu maşini moderne. Iată de ce după ani de muncă lucrătoare­le vechi spun: „Fabrica este viaţa noastră". Iată de ce bate acum drumul spre fabrică o bătrînă pensionară ca să întrebe : „Ce mai faceţi ?“ Simplă — dar grea întrebarea. „Păi ce să facem ? îi răspunde Maria Diaconu, secretara comitetului de partid, fos­tă ţesătoare. Uite — zice — s-a făcut deschiderea asta în planşeul atelierului de imprimerie şi în loc să mai cărăm baloţii de la un etaj la altul derulăm ţesătura prin plan­­şeu. S-au dus timpii morţi, se fac economii de 103 000 lei şi se ob­ţin 179 000 metri de ţesătură in plus fiindcă acum merge maşina cu toată viteza". — Ce facem ? Iată, de pildă, la „cardele" tip C — Cluj meşterii Verebceanu şi Manolescu au înlo­cuit nişte piese ale maşinii cu al­tele mai perfecţionate. I-au mărit productivitatea, şi i-au redus zgo­motele. Nici o obiecţie cu privire la ca­litatea produselor întreprinderii textile „Dacia" nu şi-a făcut pînă acum apariţia. Explicaţia o găsim in fiecare atelier la cercurile de control al calităţii alcătuite din cei mai buni muncitori, maiştri, ingineri. Controlul calităţii apare ca o chestiune de disciplină a tuturor, devine autocontrol. Un laborator uzinal, inscriin­­du-se pe linia modernizării proce­sului de producţie, aduce cercetarea ştiinţifică in fabrică. El stabileşte reţete pentru imprimat, albit, vop­sit care vor eterniza mai tîrziu pe ţesătură ideea artistului plastic de la secţia creatorilor de modele. ... Se invîrt­ încet printre ringuri suflătoarele de scamă purificînd aerul. Tînăra ingineră Maria Bucur face un calcul aproximativ al can­tităţii de scamă colectată de aspi­ratoare. Sînt 200 kg deşeuri zilnic care se predau unităţilor de ta­piţerie. Se fac din ele fotolii, ca­napele, saltele. Înainte întreaga a­­ceastă cantitate intra in plămînii muncitoarelor. Şi aici un sfert de veac poate fi socotit cu­ o întreagă epocă• De la caşmirul fabricat de filatura din 1948, moderna întreprindere tex­tilă de azi cu numele de „Dacia" a ajuns la 60 de articole cu aspect şi calităţi care le fac solicitate pe piaţa internă şi-n 16 ţări din Eu­ropa şi Africa. Pe străzile din Bel­gia, Finlanda, Ruanda, Burundi, defilează neîntrecutele modele de ţesături româneşti. Le privim în vitrina fabricii. Unele poartă nume de fete, Cecilia, Camelia, Leda, Zina. Este desigur un omagiu dis­cret adus celor care primele mîn­­gîie ţesăturile înflorate, aşa cum mingi­a o fată la secţia „Cardle" vă­lul de bumbac, diafan şi alb ca un pospai de ninsoare. V. TOSO „FABRICA ESTE VIATA NOASTRĂ „UNIO"- Satu Mare, IERI şi AZI Aceasta era imaginea halei de montaj a Fabricii înainte de naţionalizare, ,UNIO“ din Satu Mare Aceasta este imaginea de astăzi. Fabrica „UNIO“, la fel ca toate întreprin­derile din ţara noastră, a cunoscut după actul naţionalizării o puternică dezvoltare. CIFRE CARE VORBESC DESPRE BUNĂSTARE (mărfuri produse de industria noastră socialistă) APARATE RĂCIO (mii bucâţi) 4750 1972 — 383,7 TELEVIZOARE (mii bucăţi) 1950 197­2 — 2918 f­rigidere (mii bucăţi) 1950 1972 — 166,1 MAŞINI DE SPĂLAT RUFE (mii bucăţi) 1950 1972 — 118,9 Spiritul gospodăresc (Urmare din pag. 1) în judeţ în care să nu se fi con­struit în ultimii ani edificii mo­derne : şcoală, cămin cultu­ral, magazine, dispensare etc. Aplicarea proiectelor de siste­matizare a început în urmă cu doi ani in localităţile Zăbrani, Ghioroc, Păuliş, Şagu, Felnac, Vladimirescu şi altele. In centrul­­ civic al comunei Ghioroc, consi­­liul popular local a construit un­­bloc cu 8 apartamente pentru cadrele de specialişti din comună, o şcoală cu 8 săli de clasă, am­bele,­ cu încălzire centrală şi in- . stalaţie de alimentare cu apă. Sunt­ în curs de realizare, de asemenea,­ centrul de vinificaţie al staţiunii experimentale viticole din satul Miniş, un bloc cu 40 de aparta­mente pentru muncitori şi sala­riaţii unităţilor din comună etc. Asemenea lucrări au început să prindă contur şi în localităţile: Vinga, Olari, Gurahonţ, Tîrnova, Zerind etc. — Ce factori contribuie, in prim plan, la sistematizarea lo­calităţilor rurale ? — Sub îndrumarea permanentă a comitetelor comunale de par­tid, consiliile populare dirijează toate activităţile ce se desfăşoară în raza comunei. Fondurile pro­venite de la unităţile productive, din contribuţie bănească a cetă­ţenilor, sau din cota de 0,45 la sută — impozit pe clădiri etc. , sunt folosite chibzuit, cu spirit­­ gospodăresc. La întocmirea schi­­­­ţelor ţinem cont de părerea oa­­menilor, în acest scop se organi­zează o mică expoziţie la sediul­­comunei, cu toate prevederile proiectului, unde un specialist dă explicaţii şi consemnează suges­tiile oamenilor. Aprobarea pro­iectelor se face în sesiunea consi­liului popular comunal lărgit, la care participă — pe lingă de­putaţi — cetăţeni din diverse sectoare de activitate, conducă­tori de unităţi etc. La Pecica, a­­vizarea proiectului de sistemati­zare s-a făcut în prezenţa a 300 de locuitori iar în unele comune de importanţă economică, cum ar fi : Şiria, Pecica, Covăsînţ, a participat comisia de sistematiza­re a judeţului, care urmează să se deplaseze şi la Tîrnova, Şicula, Cermei etc. Se ţine cont de pro­punerile oamenilor, de perspec­tiva activităţilor industriale şi a prestărilor de servicii. Cred că nu e lipsit de interes să arăt că la Beliu s-a redeschis vechea fa­brică de sticlă şi e în curs de e­­xecuţie fabrica de lăzi, în viitoa­rele aşezări cu caracter urban, întreprinderile din municipiul Arad au studiat, finind cont de specificul fiecărei localităţi, po­sibilitatea înfiinţării unor secţii industriale de producţie, care să atragă şi să folosească optim for­ţa de muncă locală. — Care este contribuţia cetă­ţenilor comunelor la procesul de sistematizare ? — Pe lingă propunerile lor, ce sunt încorporate în proiectele de sistematizare, ei participă la am­ple acţiuni de muncă patriotică Această participare nu se limi­tează numai la amenajarea fon­durilor de flori şi a zonelor verzi, ci contribuie direct la ridicarea edificiilor social-culturale, a do­tărilor edilitare. în fond, consi­der că problema esenţială a sis­tematizării rurale este nu aceea de a schimba denumirea de co­mună în cea de oraş, ci de a ri­dica cu adevărat aceste localităţi pe noi trepte de civilizaţie ma­terială şi spirituală. Duminică 10 iunie Nr. 1271 Mpiiwwi' NAŢIONALIZAREA (Urmare din pag. II murile de care depinde progresul teh­nic este posibilă întrucît avem in pre­zent o largă reţea de unităţi indus­triale, ■ o puternică bază tehnico-ma­­terială. La Congresul al X-lea se re­leva cu îndreptăţită mîndrie că in ul­timii cinci ani intraseră in funcţiune 700 de noi obiective industriale care se adăugau zestrei materiale a po­porului. Insă investiţiile prevăzute pentru actualul plan cincinal vor mar­ca un salt şi mai mare în dezvolta­rea forţelor de producţie. Dacă luăm cu titlu exemplificativ, una din ramurile moderne ale economiei, de care depinde in mare măsură şi ramura agriculturii, industria chimică, observăm şi mai clar saltul înregistrat de ţara noastră pe calea progresului material, cu re­zonanţe adinei pe plan social. Faţă de 1938 (şi am putea spune chiar faţă de 1948, intrucit volumul produc­ţiei era aproximativ acelaşi) produc­ţia globală a acestei ramuri a cres­cut în 1972 de 119 ori, comparativ cu creşterea de peste 21 de ori a producţiei industriale în ansamblu. Succese remarcabile, deşi nu pe mă­sura posibilităţilor, s-au obţinut şi în agricultură. Astfel, plafonul produc­ţiei cerealiere 14-16 milioane de tone, prevăzut pentru cincinalul ac­tual, a fost realizat în 1971-1972. Harta ţării s-a îmbogăţit cu noi ora­şe, cu noi centre de cultură materia­lă şi spirituală. S-a realizat o repar­tiţie mai raţională în plan teritorial a forţelor­ de producţie ale ţării, asigu­­rînii li-se­ dezvaltarea mai rapidă a judeţelor " rămasă în urmă" şi, prin aceasta, promovarea echităţii la nivel macrosocial. Schimbările survenite în arhitecto­nica economică şi socială a ţării au atras după sine şi modificări ale po­ziţiei sale în contextul mondial. România, cunoscută în trecut ca importatoare de produse industriale şi exportatoare, in cea mai mare par­te, de materii, prime şi produse agri­cole, participă azi tot mai intens la schimburile internaţionale. Produse de înaltă tehnicitate, operă a mun­citorilor şi inginerilor din patria noas­tră, devin din ce în ce mai competi­tive pe piaţa externă. Participa­rea intensă la diviziunea mon­dială a muncii, extinderea co­merţului exterior, a colaborării economice şi tehnico-ştiinţifice, re­prezintă o condiţie esenţială pentru dezvoltarea rapidă a ţării. De aici necesitatea promovării unor relaţii economice eficiente, care să dina­mizeze mersul ascendent al ţării. Aniversind un sfert de secol de la naţionalizarea principalelor mijloace de producţie, poporul român, stăpin al avuţiei ţării, îşi intensifică efortu­rile pentru îndeplinirea înainte de termen a prevederilor planului cin­cinal, parte componentă a obiecti­vului fundamental al politicii partidu­lui în etapa actuală - făurirea so­cietăţii socialiste multilateral dez­voltate. Eficienţa educaţiei ştiinţifice (Urmare din pag­­­­nerea unor recolte record — 4 200 kg porumb la hectar, 33 000 kg sfeclă de zahăr la hectar - oamenii şi-au dat seama că totul depinde de munca şi priceperea lor. Brigăzile ştiinţifice de la judeţ care ne vizitează periodic şi cea pe care o avem în co­muna noastră răspund la întrebările puse de oameni şi, pe bază de fap­te, demonstrează netemeinicia unor mentalităţi. Mihai Milincăi : Din experienţa pe care o avem, am constatat că expu­nerile, informările nu sînt suficiente Cunoştinţele, chiar adevărate, rămîn adesea la nivelul unor simple infor­maţii dacă nu sunt însoţite de expli­caţii ştiinţifice. Din acest motiv, am căutat mai întâi să cunoaştem nive­lul de cultură al oamenilor şi ce a­­nume ar dori să ştie, pentru ca în funcţie de aceste chestiuni să le pu­tem oferi ceea ce ei au nevoie. Ne-au ajutat în această privinţă son­dajele pe care le-am făcut printre oameni şi pe baza cărora am orga­nizat expuneri, seri de întrebări şi răspunsuri în cadrul circumscripţii­lor electorale. Oamenii au pus întrebări, şi-au exprimat deschis punctele de vedere. Vasile Agavriloaiei : Trebuie să spun că materialul documentar ni-l procurăm destul de greu. Avem ne­voie de filme ştiinţifice,­­ diafilme, planşe şi chiar un laborator. Su­gerăm studioului de­ filme „Alexan­dru Sahia" să realizeze ,unele docu­mentare ştiinţifice care să urmărească o temă dată. Aşa ar fi, de pildă, „apariţia omului pe pămînt", „revo­luţia tehnico-ştiinţifică contempora­nă", „omul şi cosmosul" ş.a. Dar e­­ficienţa educaţiei ştiinţifice depinde şi de personalitatea conferenţiarului. Pentru că oricit de mult material am­ avea, dacă conferenţiarul nu este stăpin pe ceea ce spune acţiunea respectivă este ratată. De aceea i se cere conferenţiarului o temeinică pregătire de specialitate şi talent pedagogic. Ca să formăm în conştiinţa oame­nilor o concepţie unitară, un mod de gîndire ştiinţific, concretizat în atitu­dinea socialistă faţă de muncă, in­tr-o comportare demnă în viaţă, tre­buie să folosim o gamă variată de mijloace, forme şi metode educative, corelate intre ele şi în mod perma­nent, nu în salturi.

Next