Scînteia Tineretului, iulie 1954 (Anul 9, nr. 1611-1637)
1954-07-01 / nr. 1611
Sporirea producţiei la plantele noastre de cultură se poate obţine numai atunci cînd vom aplica toate măsurile raţionale de cultură şi îngrijire în toată perioada de vegetaţie, de la semănat şi pînă la recoltare. Toate Hotărîrile partidului şi guvernului arată aceste măsuri şi scot în evidenţă rezultatele obţinute in urma aplicării regulilor agrotehnice înaintate. Printre metodele raţionale de îngrijire a plantelor este şi polenizarea suplimentară artificială, înainte de a arăta modul cum se foloseşte această metodă la diferite plante, să vedem ce însemnătate are ea în viaţa plantelor şi pentru producţie. Prin polenizare se înţelege trecerea polenului de la partea bărbătească a florii pe partea femeiască, pentru a se uni sau fecunda, în vederea producerii seminţelor. Polenul este praful acela galben care : Se găseşte pe mai toate florile şi care se lipeşte de albine cînd culeg nectarul. După felul în care se polenizează, plantele agricole se împart în două grupe: plante autogame şi plante alogame. Plantele autogame sunt acelea care au polenizare proprie, adică polenizarea se face înăuntrul aceleiaşi flori cu polenul provenit de la partea bărbătească a ei. Cele alogame au o polenizare străină, adică folosesc polenul provenit de la florile de pe altă plantă. Cauzele care determină un fel sau altul de polenizare sunt foarte multe. Unele sunt explicate, altele nu. De pildă, polenizarea străină la porumb se explică foarte bine prin faptul că la această plantă florile bărbăteşti şi cele femeieşti sunt separate unele de altele, cu toate că se găsesc pe aceeaşi plantă. Astfel, spicul sau moţul care reprezintă floarea bărbătească se află în vîrful tulpinii de porumb în timp ce ştiuletele cu mătasea, care reprezintă floarea femeiască, se află prins la subţioara frunzei, pe tulpină. Sunt unele plante care au şi partea bărbătească şi cea femeiască în interiorul aceleiaşi flori şi cu toate acestea ele au nevoie de polen străin pentru ca să fecundeze. La aceste plante, grăunţele de polen cînd cad pe floarea proprie nu încolţesc sau chiar dacă încolţesc cresc greu şi întîrzie legatul florii. Din cauza aceasta foarte multe flori nu leagă sau chiar dacă leagă, sămînţa este slăbită şi din ea va ieşi o plantă firavă care va creşte încet şi va da producţie mică. Asemenea cazuri se întîmplă la secară, floarea-soarelui, sfeclă şi trifoi. Din experienţele oamenilor de ştiinţă s-a observat că fecundaţia autogamă este mai sigură şi se face mai uşor în orice condiţii, oricît de neprielnice ar fi ele pentru plantă în timpul înfloritului. Cu toate acestea fecundaţia autogamă continuată timp îndelungat duce la slăbirea urmaşilor, la micşorarea puterii de creştere şi la scăderea producţiei. Acest lucru se explică în felul următor: partea bărbătească şi cea femeiască se găsesc în aceeaşi floare şi pe aceeaşi plantă, se hrănesc la fel şi au aceleaşi condiţii de vegetaţie. Acolo unde nu sunt deosebiri mari între partea femeiască şi cea bărbătească din unirea lor nu se naşte un produs viguros. Numai acolo unde avem mari deosebiri între aceste două părţi, are loc o contopire mai strînsă, iar produsul obţinut din această sămînţă este mai viguros. Pentru ca să obţinem seminţe bune, din care să iasă plante viguroase şi mai ales pentru ca să mărim producţia la hecur prin micşorarea procentului de seminţe seci, sbîrcite sau ştiuleţi neîmpliniţi, la secară, porumb, floarea-soarelui, sfeclă, lucernă şi trifoi, trebuie să folosim polenizarea suplimentară artificială. La plante cu polenizare străină, în mod natural aceasta se face cu ajutorul vîntului sau insectelor. Sînt cazuri însă cînd aceşti factori nu sunt prielnici polenizării şi atunci ea nu are loc sau se face într-o mică măsură. De aceea noi trebuie să folosim anumite metode prin care să ajutăm polenizarea naturală. La noi în ţară, metoda polenizării suplimentare artificiale a fost folosită de mulţi colectivişti şi ţărani muncitori cu gospodării individuale, fruntaşi în producţie. Totodată, s-au făcut studii în cadrul Institutului de Cercetări Agronomice pentru a se vedea cum trebuie aplicată această metodă în condiţiile ţării noastre. Operaţia de polenizare la porumb se face în felul următor : se cercetează lanul şi cînd se observă că la jumătate din plante a apărut mătasea, iar din spicul scuturat uşor se desprinde un praf galben, este momentul prielnic să începem adunarea de polen. Polenizarea suplimentară artificială dă foarte bune rezultate mai ales la porumb şi floarea-soarelui. Să vedem acum de ce la porumb are o însemnătate deosebită şi cum trebuie aplicată. In anii secetoşi, cu călduri mari în timpul înfloritului, spicul sau moţul apare cu mult înaintea mătăsii. Uneori, de la apariţia spicului şi pînă la apariţia mătăsii trec pînă la 14 zile. După cîteva zile de la apariţia spicului începe să se împrăştie din el un praf galben, care nu este altceva decît polenul. De multe ori acest polen, din cauza căldurilor mari, se vestejeşte, îşi pierde puterea de viaţă şi cînd apare mătasea nu mai este bun pentru fecundare. In acest caz, ştiuletele rămîne cu boabe puţine sau deloc, iar producţia la hectar, este foarte scăzută. Pentru a preîntîmpina acest neajuns este bine să semănăm porumbul în două rînduri, adică o porţiune mai mică din lan, cam a zecea parte, o vom semăna cu o săptămînă sau cu 10-15 zile mai tîrziu. Porumbul semănat mai tîrziu va avea polen tocmai atunci cînd în lanul semănat mai înainte apare mătasea la plantele cele din urmă care trebuie să fie și ele polenizate. Culegerea polenului este o lucrare destul de uşoară și plăcută. Intr-o pîlnie de carton, astupată la capătul mai îngust cu un dop de plută, se pun două site de tifon. Una mai sus şi cealaltă mai jos. Aceste site vor cerne polenul şi vor reţine resturile de spic, frunze şi alte corpuri străine. Cu această pîlnie ne plimbăm prin lan şi scuturăm în ea spicul a cît mai multe plante. Este bine să adunăm polen de la plante cît mai îndepărtate de cele pe care vrem să le polenizăm pentru că atunci efectul este mai bun. După ce am adunat polen cît mai mult în pîlnie începem să-l împrăştiem pe mătasea ştiuleţilor. Se recomandă ca această operaţie să se facă de 2-3 ori la interval de 3-4 zile, deoarece sînt multe plante din lan la care mătasea apare mai tîrziu şi este bine ca toate plantele să fie polenizate. Adunarea polenului şi presărarea lui pe mătase se face dimineaţa pe răcoare, după ce se ia rouă şi se continuă cam pînă la ora 10. Pe călduri mari nu se va putea recolta polen din cauză că devine cleios, lipicios şi nu poate fi împrăştiat bine pe mătasea ştiuleţilor. Lanul de porumb la care s-a făcut polenizarea suplimentară artificială se coace mai devreme, dă ştiuleţi mai mari şi bine împliniţi cu boabe, iar producţia la hectar este sporită. In afară de aceasta, boabele de la ştiuleţii polenizaţi suplimentar artificial dau plante mult mai viguroase şi cu producţie mai ridicată. Din experienţele făcute la Institutul de Cercetări Agronomice cu polenizare suplimentară artificială la porumb, la mai multe soiuri şi în mai multe regiuni, s-a constatat că în toate regiunile şi la toate soiurile sporul de producţie este de 300— 500 kg. la hectar. Pentru ca rezultatele obţinute în urma polenizării suplimentare artificiale să fie cît mai frumoase, este necesar să respectăm următoarele reguli: — Polenizarea trebuie începută atunci cînd la jumătate din plantele din lan a apărut mătasea. — Adunarea polenului se va face dimineaţa pe timp liniştit după ce s-a luat rouă şi pînă în jurul orei 10. — Recoltarea polenului este bine să se facă de la cît mai multe plante şi cît mai îndepărtate. — Pe timp călduros se va căuta să se polenizeze plantele la care mătasea a apărut în aceeaşi zi sau în ajun. — Porţiunea din lan care se seamănă mai tîrziu, pentru a avea polen bun, se va aşeza în partea din care bat vînturile cele mai dese, pentru a uşura ducerea polenului cît mai mult în lanul mare semănat mai devreme. O altă plantă la care trebuie folosită polenizarea suplimentară este floareasoarelui. De obicei, la floarea-soarelui florile sînt foarte căutate de albine, care ajută mult la polenizarea lor. Se întimpla însă uneori ca, pe timp noros sau vînt, albinele să nu zboare şi in cazul acesta polenizarea nu se face în mod regulat şi uniform, din care cauză o parte din pălării — capitule — rămîn fără seminţe sau cu seminţe seci. Polenizarea suplimentară artificială la floarea-soarelui se face prin două procedee : 1. Se apropie pălăriile înflorite de la două plante vecine şi se freacă uşor una de alta, prin rotire, fără a se vătăma florile. Prin această atingere polenul trece de la o pălărie la alta şi polenizarea se face foarte bine. 2. In al doilea procedeu întrebuinţăm un disc de carton sau fund de lemn uşor de mărimea mijlocie a pălăriilor de floarea-soarelui. Acest fund se acoperă cu o blăniţă de miel, sau iepure tunsă, sau mai bine plus. Se trece cu acest disc prin lan şi se lipeşte uşor de pălăriile înflorite. Mergînd aşa de la floare la floare, ducem polen de la o plantă la alta şi astfel fecundaţia se face în mod desăvîrşit. In felul acesta se obţine o producţie sporită la hectar, iar seminţele sunt pline şi au un procent mai mare de ulei. Prin polenizarea suplimentară artificială la floarea-soarelui, aplicată în diferite regiuni, s-au obţinut sporuri de recoltă de 200—500 kilograme la hectar. In aplicarea polenizării suplimentare la floarea-soarelui în condiţiile noastre, trebuiesc respectate următoarele reguli: 1. Polenizarea se va începe atunci cînd 30 la sută din plante au înflorit şi cînd au înflorit a treia parte din florile unei pălării. 2. Se va face dimineaţa de la 7 la 10. Cînd vremea este călduroasă, polenizarea va dura numai pînă la ora 9. 3. Rezultate bune se obţin atunci cînd această operaţie se repetă de două sau trei ori. 4. Se recomandă aplicarea procedeului cu discul deoarece în cazul acesta se obţin rezultate mai bune. La celelalte plante cu polenizare străină cum sînt: secara şi cînepa, polenizarea suplimentară se face trecînd cu o funie întinsă prin lan în momentul înfloririi. La hrişcă, de funia care se trece prin lan se leagă nişte bucăţi de sac sau cîrpe, sau, mai bine, se trece cu o pînză de sac trasă de 2 oameni care adună mienul şi îl transportă la lucernă, ţuri, sau că plantele de 1 deschide şi prin folosirea cu nun bine a acestei metode se poate ajunge la sporuri mari de recoltă, iar la lucernă vom obţine o cantitate mai mare de sămînţă, de care avem mare nevoie şi pe care o putem produce numai prin polenizarea suplimentară. GH. VALUŢĂ profesor la Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu“ din Bucureşti Sfaturi agrotehnice Polenizarea suplimentară artificială, mijloc de sporire a producţiei agricole ------------------------------------------------ Victor Hugo titan al literaturii universale1 Apariţia celebrului roman popular „Mizera,bilii“ de Victor Hugo, într-o traducere romînească deosebit de izbutită şi în condiţii grafice deosebit de îngrijite , ne oferă îndoitul prilej de a cerceta mai de aproape atît semnificaţia acestei opere monumentale, precum şi locul ei în literatura veacului trecut şi în creaţiile atît de diverse ale genialului poet, dramaturg, romancier, pamfletar, memorialist... Căci în ce domeniu al literaturii nu şi-a încercat pana Victor Hugo ? Şi în oare nu s-a dovedit de îndată printre primii, printre cei aleşi ? E bine poate să răscolim puţin cenuşa răcită a istoriei. A istoriei literare şi a istoriei pur şi simplu. Astfel, situînd romanul în epoca respectivă, luînd notă că a reprezentat unul din cele mai formidabile evenimente literare şi editoriale ale veacului trecut, vom fi în măsură a preţui mai just semnificaţia „Mizerabililor" printre contemporanii lui Victor Hugo, influenţa exercitată asupra lectorilor şi într-o bună parte influenţa asupra ideilor politico-sociale ale timpului. Trecuse epoca revoluţiilor estetice, a bătăliilor romantice pentru „Hernani”, a manifestelor şi a jiletcelor roşii de catifea. Trecuse acest capitol şi pentru Victor Hugo şi pentru Franţa. După elanurile adolescenţei, Victor Hugo se încredinţase că o revoluţie literară nu se poate săvîrşi fără una social-politică. După izbînzile şi experienţele tinereţii Victor Hugo şi-a dat seama că marele său ecou scriitoricesc în popor implică o datorie către miile şi milioanele de admiratori. O datorie social-politică, o altfel de revoluţie. Mistificările de la 1848, lovitura de stat a Impostorului Bonaparte, care se proclamase împărat — „Napoleon cel mic“ — călcînd în picioare toate achiziţiile revoluţiilor şi fracţiunile de libertate mai mult sau mai puţin garantate pînă atunci, exilul, uriaşa operă de creaţie care creştea an cu an, gloria universală, părul cărunt şi amarele experienţe, departe de a-i ofili optimismul îi regenerau an de an o vigoare nouă. „Notre Dame de Paris” scris în tinereţe fusese un roman de arabescuri estetice, de pitoresc istoric, de sclipiri superficiale. Acum se gîndea la un roman al poporului, scris pentru popor şi destinat să răscolească treptat conştiinţa toropită a poporului, cum scria fiul său Charles Hugo, care făcea legăturile marelui exilat cu auditorii: „Lucrarea nu este istorică. Pur istorică e partea să: Waterloo, domnia lui Louis — Phi-Elope, răscoala din 1832 (convoiul generalului Lamarque) şi cartea, începînd la 1815 sfîrşeşte la 1835. Nicio aluzie deci la domnia prezentă (care ar sili editorii la rezerve, din pricina cenzurii) De altfel e o dramă, o dramă socială, drama societăţii noastre şi a timpului nostru... Cartea ar putea aşadar să apară în februarie ca „Notre Dame de Paris". Şi dacă ar fi 13 aceasta ar însemna 30 ani, zi cu zi după romanul de-atunci. Acest 13 nu a purtat nenoroc Notre Dame...“ Urmează chestii practice, de ordin material. Victor Hugo s-a ţinut de cuvînt. Un întreg consorţiu de editori şi-a investit întreg capitalul în această uriaşă întreprindere. Iar „Mizerabilii" au apărut la 3 aprilie 1862 în zece volume la Paris, la Bruxelles, la Leipzig, la Londra, la Milan, la Madrid, la Roterdamn, la Varşovia, la Budapesta, la Rio de Janeiro. S-a dezlănţuit o vîlvă a cărţii dublată de o frenezie a cititorilor fără precedent. Ediţia de la Paris s-a volatilizat în 48 ore. Opera lui Victor Hugo a străbătut atunci simultan în cele mai depărtate, de sub cele mai diverse constelaţii, în ciuda celor mai înverşunate rigori ale cenzurilor. Fiecare cititor găsea în ea un reazăm de umanitate, o justificare a aspiraţiilor, încredinţarea într-o lume mai bună care trebuie neapărat să vină. O traducere rusă apăru la Kazan, iar soldaţii americani care luptau în războiul Secesiunii îşi smulgeau traducerea englezească, în ediţia tipărită dinadins pentru dînşii şi numită a „voluntarilor". Fusese destul pentru aceasta geniul creator al lui Victor Hugo ? Fără îndoială că nu. Victor Hugo scrisese şi mai înainte, a scris şi după „Mizerabilii” opere literare de un echilibru şi de o perfecţie artistică mai desăvîrşite. Dar de această dată pusese degetul pe o rană veşnic însîngerată a popoarelor. Se apropiase mai mult decît oricînd de mulţimile trudnice şi chinuite, de victimile injustiţiilor sociale, de acea înlănţuire perfidă a cauzelor care rostogoleau în noroi, în mizerie, în suferinţă şi în ghiarele morţii întotdeauna aceleaşi elemente ale omenirii calitativ mai bune prin conspiraţia aceloraşi cruzimi şi ipocrizii ale claselor profitoare. De aici solidaritatea cititorilor cu Fantina şi prigonita Cosette bunăoară, de aci ura împotriva monştrilor umani şi sociali ca soţii hangii Thenardier bunăoară şi agentul de poliţie Javert, de aici popularitatea lui Jean Valjean şi a piciului parizian Gavroche, care nu se lasă intimidat de nimic şi găseşte pentru fieştece situaţie oricît de ameninţătoare, cuvîntul înecat în chicotiri de veselie optimistă şi batjocoritoare cu vremelnicii atotputernici. De altminteri, în cuvîntul său înainte, Victor Hugo a ţinut să lămurească răspicat intenţiile cu care la vîrsta de 50 ani s-a simţit dator să scrie acest roman de vastitatea unei adevărate enciclopedii a umanismului : „Atîta vreme cît va exista, datorită legilor şi moravurilor o urgie socială care creează artificial, în plină civilizaţie, infernuri, şi complică printr-o fatalitate umană destinul care e divin, atîta vreme cît cele trei probleme ale secolului, degradarea omului prin proletarizare, decăderea femeii prin foame, atrofierea copilului prin beznă, nu vor fi rezolvate atîta vreme cît în anume regiuni asfixia socială va fi încă posibilă ; cu alte cuvinte și dintr-un punct de vedere încă mai vast, atîta vreme cît vor dăinui pe pămînt ignoranţa şi mizeria, cărţile de natura acesteia s-ar putea să nu fie inutile". Cuvintele înscrise atît de curajos de Victor Hugo, în fruntea cărţii sale, la 1 ianuarie 1862, în anii gloriosului său exil nu şi-au pierdut cu totul actualitatea în omenire, chiar după aproape un veac de progres şi de civilizaţie Căci pentru o mare parte din omenire, aflată sub jugul capitalist, mizeriile denunţate şi demascate de Victor Hugo, s-au agravat şi au luat un aspect mai cinic, în loc să dispară. Iată de ce retipărirea „Mizerabililor" s-ar putea să nu fie inutilă. Recapitulat toate cîte se petrec pe planetă, toate monstruozităţile săvîrşite în numele progresului şi civilizaţiei de către o bandă de capitalişti şi clipa lor de slugoi pentru a constata că opera lui Victor Hugo după aproape un veac de cînd a fost scrisă este deosebit de actuală. Intr-un veac — şi în mare parte datorită atmosferei şi revizuirilor de conştiinţă provocate de romanul popular de atunci al lui Victor Hugo — într-un veac, toţi prigoniţii soartei de pe planetă s-au numărat, şi-au verificat puterile, au luat aminte la soluţiile concrete ale marxismului care înfăţişa singurul remediu al mizeriilor denunţate de Victor Hugo, întru-un veac s-au petrecut multe, şi Revoluţia din Octombrie, învăţămintele leninist-staliniste de o riguroasă luciditate ştiinţifică, gigantele realizări din U.R.S.S., noul spirit combativ al mulţimilor tîrîte la abatorul celor două războaie mondiale — toate acestea împreună au substituit realităţi concrete aspiraţiilor nebuloase din „Mizerabilii“ unde fiecare deznădejde şi fiecare eroism se măcinau în spasmuri individuale. De atunci, mulţimile urgisite nu mai sunt singure. Şi au învăţat care e chezăşia forţei lor. ★ Romanul „Mizerabilii” a apărut numai trei ani după cele două volume de poeme „Legenda veacurilor” unde Victor Hugo dovedise că nimic din prospeţimea, din vigoarea, din verva, din patosul poetului de la 1830, nu osteniseră cumva. Dimpotrivă. La prospeţimea, la vigoarea, la verva, la patosul poetului de odinioară se adăugase experienţa poetică şi umană a atîtor decenii. Tovarăşii începuturilor de pe vremuri şi admiratorii mai tineri, au ţinut cu acest prilej să aducă marelui exilat un omagiu cares-a transformat într-un triumf. La prăznuirea de la Bruxelles marele exilat rosti printre altele : „Acum unsprezece ani aţi văzut plecînd un om aproape tînăr: regăsiţi un bătrîn. Părul s-a schimbat ; inima nu; vă mulţumesc că aţi venit; primiţi mărturia înduioşării mele. Mi se pare că respir printre voi aerul natal, mi se pare că fiecare dintre voi mi-aduce puţintel din Franţa, mi se pare că văd vibrînd din toate chipurile adunate în jurul meu ceva fermecător şi august, care seamănă cu o lumină şi care este surîsul patriei". Iată durerosul suspin al exilatului, la apogeul celei mai multiple şi glorioase izbînzi a scriitorului ! ★ Pentru generaţiile actuale de lectori îndeosebi pentru tineret, apariţia romanului „Mizerabilii" de Victor Hugo într-o traducere romînească, îngrijită, mi se pare că merită proporţiile unui mare eveniment literar. N-are însemnătate că multe momente, multe aspiraţii, multe viziuni ale genialului scriitor sunt astăzi depăşite. Deşi de atunci, de la prima ediţie simultană în zece ţări şi limbi diferite, realismul antic rus ne-a învăţat cu o mai severă cercetare şi prezentare a realităţii, deşi realismul socialist sovietic ne-a învăţat cu eroi pozitivi din altă plămadă, Jean Valjean rămîne Jean Valjean şi Gavroche rămîne Gavroche. Creaţii nemuritoare şi nu străine de realitate. Nu mă îndoiesc că romanul străbătut de adînca şi incandescenta umanitate şi democraţie a lui Victor Hugo va îmbogăţi cugetul lectorilor ca şi acum aproape un veac cînd abia ieşise de sub tipar şi cînd la noi era numai privilegiul unui tinerel cărturăresc însufleţit poate numai de un umanism utopic. Asemenea cărţi însă nu îmbătrînesc, cum nu îmbătrîneşte de a pururi elanul tineretului de oricînd şi de oriunde spre ceva mai bun, mai omenesc. Fiecare generaţie va găsi într-un precursor altă substanţă să-şi consolideze convingerile sale, alt prilej de revizuiri ale cugetului, alte orizonturi. „Mizerabilii” au zguduit în aproape un veac milioane de conştiinţe şi au clătinat lume întreagă Au pregătit — fiţi fără grijă ! — au pregătit astfel schimbările ce aveau să vină şi tot vor veni — fiţi fără grijă ! — chiar acolo unde întîrzie, pentru a birui meschinele şi hîdele coaliţii a exploatării, a beznelor, a cinismului, a neomeniei. *) Cu prilejul apariţiei lucrării „Mizerabilii” de Victor Hugo de limba romînă. Cezar Petrescu «Scînteia tineretului» Pag. 2-a 1 iulie 1954 Noutăţi ştiinţifice şi tehnice din ţara noastră DEFECTOSCOPUL ULTRASONOR Este foarte greu să compari o fabrică din anii puterii populare cu o fabrică din vremea stăpînirii burgheziei. Avîntul muncitorilor şi al tehnicienilor, noua atitudine faţă de muncă, ca şi maşinile noi, utilajul perfecţionat, metodele înaintate de muncă, toate o deosebesc de ceea ce era în trecut. După exemplul sovietic, uzinele noastre se echipează cu cel mai perfecţionat utilaj de control al pieselor fabricate. In metalurgia prelucrătoare, pentru a scoate piese de bună calitate, nu este suficientă numai o prelucrare în cele mai bune condiţii, dar este necesar şi un control riguros al produselor. Orice defecte mărunte, crăpături, goluri interioare, pot compromite calitatea piesei şi, de aceea, ele trebuie să fie semnalate. încă în anul 1928 savantul sovietic Socolov, a descoperit un procedeu ingenios de control: defectoscopul ultrasonor. Cu ajutorul unui asemenea defectoscop, toate defectele pomenite mai sus, se pot găsi cu uşurinţă. Se înţelege cît de util este un asemenea aparat pentru industria noastră în plină dezvoltare. Oamenii noştri de ştiinţă, a căror activitate este legată de practică, au venit în ajutorul industriei. Două colective de fizicieni ale Academiei R.P.R., unul de la Institutul de Fizică din Bucureşti, altul de la Institutul de Fizică din Cluj, au conceput şi au construit două defectoscoape ultrasonore, care au fost primite cu multă bucurie de oamenii muncii din industrie. Care este principiul unui asemenea defectoscop? După cum se ştie, sunetele sunt vibraţii elastice a căror frecvenţă este cuprinsă aproximativ între 20 şi 20.000 perioade pe secundă. Ultrasunetele sunt vibraţii a căror frecvenţă trece de 20.000 perioade pe secundă, adică „sunete care nu se aud“ (frecvenţa lor poate ajunge pînă la milioane de perioade pe secundă). Asemenea vibraţii pot fi produse, printre alte mijloace, cu ajutorul unei plăci de cuarţ. In anumite condiţii, dacă facem cuarţul să vibreze, el emite ultrasunete. Punerea în vibraţie a cuarţului se face cu ajutorul unui aparat asemănător unui mic post de radioemisiune. Ultrasunetele produse de plăcuţa de cuarţ se propagă sub forma unor fascicole înguste de raze. Ele pătrund foarte uşor prin corpurile solide, cum sunt metalele, dar sunt mai repede absorbite de lichide şi foarte repede de gaze. Tocmai pe această observaţie se bazează defectoscopia ultrasonoră. In defectoscoapele construite la noi, este folosită metoda impulsurilor. Cuarţul nu emite un fascicol continuu de raze ultrasonore, ci este astfel excitat, încît emite impulsuri de foarte scurtă durată (de ordinul unei milionimi de secundă). Impulsul pătrunde în metal în care se propagă cu uşurinţă, pînă ce dă de un gol. In momentul în care a dat de gol, impulsul ultrasonor se reflectă. Cu alte cuvinte, impulsul este reflectat de defectul întîlnit şi se întoarce pe plăcuţa de cuarţ. întoarcerea impulsului pe plăcuţa de cuarţ. este semnalată printr-un vîrf de oscilaţie care apare pe ecranul unui aparat numit osci la acâncimi foarte mari (ciţiva metri). Construcţia defectoscoapelor ultrasonore de către colectivele Academiei R.P.R., este o nouă dovadă a colaborării intre cercetători şi tehnicieni, a legăturii strînse dintre teorie şi practică, pe care se bazează astăzi activitatea oamenilor de știință din patria noastră. Nou şi vechi — Dacă sunteţi nemulţumit d-a viva, spuneţi-mi, că-s nou în muncă. — Oi fi mata nou, dar a socoti zece chifle în joc de două, e un obicei „vechi“ Desen de E. ARNO VEŞTI DIN COMERŢUL SOCIALIST Atitudine noua faţă de cumpărători La magazinul „Universal“ din Ploeşti în permanenţă domneşte o animaţie vie. La toate raioanele, cumpărătorii aleg stofe, pantofi, parfumuri, jucării, obiecte casnice. Preţurile sunt accesibile oricui şi de ales ai de unde. Vînzătorii se ocupă cu atenţie şi răbdare de fiecare cumpărător în parte, căutînd să-l mulţumească. Să ne plimbăm puţin prin magazin. — Iată să mergem împreună cu un grup de cumpărătoare şi să ne oprim la raionul deservit de tovarăşa Orenciur ţi se vor părea mărunte faţă de munca pe care o depui zilnic. Insă toate acestea sunt dovezi ale unei conştiinţe înalte, sunt fapte semnificative care dovedesc devotament faţă de cumpărători. Atitudinea aceasta nouă faţă de cumpărători, trebuie să-şi facă drum tot mai larg printre muncitorii din comerţul, de stat. Toate acestea sunt calităţi care stau la baza deservirii conştiincioase şi civilizate Ş’ aceste tovarăşe nu sînt un exemplu izolat în cadrul magazinului. La sfîrşitul lunii mai puteai citi pe panoul de onoare al fruntaşilor in muncă de o mină polele utemiştilor Grumberg Do- tovaraşa Rozica interveni sugerîndu-le o idee: — Vă sfătuiesc să luaţi crep republican. Acest material de sezon, cu desenul mărunt în culori vii, este foarte frumos. Puteţi să vă faceţi o rochie în cute descălcate şi mînecă chimono. Lîngă tovarăşa Rozica, lucrează utemista Bratu Niculina, absolventă a Şcolii profesionale de comerţ. Ea prezenta unei cliente o stofă „Tulon“ de culoare cafenie iar în timp ce tăia bucata necesară pentru confecţionarea unei fuste, o sfătuia să cumpere şi material pentru o bluză, pe care l-au ales împreună. Tot la parter se găseşte şi raionul mercerie al cărui gestionar este utemista Enescu Elena. Aici privirile îţi sunt atrase de repeziciunea cu care tinerele Maria Cosma şi Elena Bratu taie panglici de diferite culori, recomandă aţă pentru cusături naţionale, nasturi pentru rochii sau bluze. Caracteristic utemistelor care deservesc acest raion este stilul de muncă. Pentru a asigura buna deservire a cumpărătorilor, tovarăşele Maria Cosma şi Elena Bratu întreabă 4-5 clienţi ce doresc să cumpere, prezintă articolele cerute şi în timp ce aceştia examinează marfa cerută, cele două tovarăşe se ocupă de cumpărătorii noi sosiţi în faţa raionului. Pe rînd trec apoi la fiecare dintre cumpărători, vorbindu-le despre calitatea articolelor. In timp ce întocmesc bonurile, răspund la diferitele întrebări ce li se pun. Cititorule, poate prin faptul că lucrezi într-o uzină metalurgică, rafinărie, mină sau ogor, aceste lui evidenţiate în ea cumpărşi din acest magazin au urmat cursuri de calificare cu o durată de şase săptămîni, alţii şcoli de 2—3 ani. Cu sprijinul comitetului de întreprindere şi al conducerii administrative, bucurîndu-se de îndrumarea permanentă a organizaţiei de partid, ei obţin acum însemnate succese în muncă. Mulţi din lucrătorii acestui magazin au devenit fruntaşi în muncă datorită aplicării metodei sovietice Korovchin. Cu scop educativ se ţin săptămînal şedinţe pe brigăzi sau consfătuiri tehnice în cadrul cărora referenţii de specialitate vorbesc despre mărfurile defecte, care nu au ce căuta în mina cumpărătorilor. In aceste consfătuiri mulţi au învăţat cum trebuie să ducă lupta împotriva cupoanelor care devin mărfuri greu de vîndut. Recenzia cărţii „Cauza noastră“ şi vizionarea filmului . „Magazin de stat“ au ajutat mult tovarăşilor la întărirea disciplinei în muncă. * Totuşi la magazinul „Universal“ mai sunt încă tineri, puţini la număr care nemulţumesc pe consumatori prin atitudinea lor. Printre aceştia se numără utemistele Sandu Ecaterina, Gătej Elena, Bădiceanu Silvia şi Rădulescu Rodica. Ele primesc numeroase vizite în timpul serviciului, vin cu întîrziere la serviciu, sau pleacă în timpul orelor de lucru pentru diferite interese personale. Pentru educarea acestor tovarăşe, comitetul U.T.M trebuie să depună o muncă stăruitoare, astfel încît ele să-şi schimbe atitudinea şi să-şi facă datoria în mod conştiincios. Corespondent NICOLAE Z. PETRE io tîrgul Sulîţa In tîrgul Suliţa şi-a deschis uşile un magazin universal. Rafturile pline cu urt bogat sortiment de mărfuri au atras mulţi cumpărători încă din prima zi. — E o mîndreţe de magazin, spune colectivista Muraru Elena. Dar s-a şi muncit la el Intr-adevăr s-au depuseforturi deosebite pentru înfiinţarea acestui maga- _ zin, al treilea din raion. Cel mai mult au muncit salariaţii cooperativei din Suliţa in cadrul căruia funcţionează magazinul. Utemistul Boghian Vasile, preşedintele cooperativei, un tînăr chibzuit, i-a ajutat mult. Trebuie amintită de asemenea strădania ţăranilor muncitori şi sprijinul cooperatorilor. Colectivistul Cuza Hara, tarhbie a ajutat cu pricepere la lucrările de zidărie, iar colectiviştii Braşoveanu Teodor, Bălţatu Constantin şi alţii au muncit la lucrările de tîmplărie şi de amenajare. Rezultatul a fost buh : s-a realizat un magazin universal de toată frumuseţea. La raioanele textile, încălţăminte, galanterie întîlneşti gestionari pricepuţi ca Puşcaşu Alecu, Popescu Gheorghe sau utemista Ciubotaru Golda, casiera magazinului. In magazin sunt întotdeauna mulţi cumpărători. Unii privesc cu atenţie un serviciu de tort, materiale pentru fochii şi haine, o broboadă, ciorapi de mătase sau jucării pentru copii. Alţii cumpără fată o tînără bronzată de soare cumpără cîţiva metri de perdele. Toamna, după sărbătoarea împărţirii veniturilor, la gospodăria colectivă se va face nuntă. Sportivii cumpără treninguri. Bicicletele „Stadion” care au fost aduse au şi început să fie vîndute in primele zile. Cooperativa Suliţa are frumoase realizări, mai ales din luna mai, de cînd a fost inaugurat magazinul universal. Au sporit cantităţile de produse agricole achiziţionate , ţăranii muncitori se folosesc din plin de avantajele ce le oferă comerţul de întîmpinare. Peste 3.000 kg. grîu şi secară, 10.000 kg. porumb, 2.000 kg. floarea soarelui, 17.000 ouă şi multe alte cantităţi de produse agricole şi-au valorificat ţăranii muncitori prin cooperativă. Corespondent ADY ABRAMOVICI Grădina de zarzavat Cu mai multe luni în urmă, lîngă Şcoala pedagogică de învăţătoare din Călăraşi era un teren viran, neîngrijit. Sfatul popular al oraşului împreună cu corpul didactic al şcolii au hotărît ca acest teren să-i dea spre îngrijire şcolii pentru a-l cultiva cu legume. De îndată după această hotărîre tovarăşa profesoară de ştiinţe naturale, a început să facă schiţele parcelelor. După ce s-a topit zăpada elevele au ieşit la muncă voluntară şi astfel în orele lor libere au curăţat terenul de : cioburi, fiare vechi, pietre etc. După aceea în orele de practică agricolă, au săpat terenul şi l-au însămînţat cu: ceapă, cartofi, fasole, mazăre şi altele. Acum în locul maidanului de ieri a apărut un frumos teren legumicol bine îngrijit. Culturile au crescut şi odată cusele şi buruienile care au fost smulse tot prin muncă voluntară de elevele şcolii, care au privit la timp terenul Ele continuă pe mai departe să îngrijească aceste culturi. De exemplu cu toate că sunt în timpul examenelor de sfirşit de an, totuşi în fiecare seară un grup de eleve prin rotaţie merg să ude grădina de legume. Şi ce minore sunt că acesta este rodul muncii lor. Corespondent FLUEREA SILVIA