Scînteia Tineretului, iulie 1954 (Anul 9, nr. 1611-1637)

1954-07-01 / nr. 1611

Sporirea producţiei la plantele noastre de cultură se poate obţine numai atunci cînd vom aplica toate măsurile raţionale de cultură şi îngrijire în toată perioada de vegetaţie, de la semănat şi pînă la re­coltare. Toate Hotărîrile partidului şi guvernului arată aceste măsuri şi scot în evidenţă rezultatele obţinute in urma aplicării re­gulilor agrotehnice înaintate. Printre metodele raţionale de îngrijire a plantelor este şi polenizarea suplimen­tară artificială, înainte de a arăta modul cum se folo­seşte această metodă la diferite plante, să vedem ce însemnătate are ea în viaţa plantelor şi pentru producţie. Prin polenizare se înţelege trecerea po­lenului de la partea bărbătească a florii pe partea femeiască, pentru a se uni sau fecunda, în vederea producerii semin­ţelor. Polenul este praful acela galben care : Se găseşte pe mai toate florile şi care se lipeşte de albine cînd culeg nectarul. După felul în care se polenizează, plan­tele agricole se împart în două grupe: plante autogame şi plante alogame. Plantele autogame sunt acelea care au polenizare proprie, adică polenizarea se face înăuntrul aceleiaşi flori cu polenul provenit de la partea bărbătească a ei. Cele alogame au o polenizare străină, adică folosesc polenul provenit de la flo­rile de pe altă plantă. Cauzele care determină un fel sau altul de polenizare sunt foarte multe. Unele sunt explicate, altele nu. De pildă, polenizarea străină la porumb se explică foarte bine prin faptul că la această plantă florile bărbăteşti şi cele femeieşti sunt separate unele de altele, cu toate că se găsesc pe aceeaşi plantă. Astfel, spicul sau moţul care reprezintă floarea bărbătească se află în vîrful tulpinii de porumb în timp ce ştiuletele cu mătasea, care reprezintă floarea femeiască, se află prins la sub­ţioara frunzei, pe tulpină. Sunt unele plante care au şi partea băr­bătească şi cea femeiască în interiorul aceleiaşi flori şi cu toate acestea ele au nevoie de polen străin pentru ca să fecun­deze. La aceste plante, grăunţele de polen cînd cad pe floarea proprie nu încolţesc sau chiar dacă încolţesc cresc greu şi în­­tîrzie legatul florii. Din cauza aceasta foarte multe flori nu leagă sau chiar dacă leagă, sămînţa este slăbită şi din ea va ieşi o plantă firavă care va creşte încet şi va da producţie mică. Asemenea cazuri se întîmplă la secară, floarea-soarelui, sfeclă şi trifoi. Din experienţele oamenilor de ştiinţă s-a observat că fecundaţia autogamă este mai sigură şi se face mai uşor în orice condiţii, oricît de neprielnice ar fi ele pentru plantă în timpul înfloritului. Cu toate acestea fecundaţia autogamă conti­nuată timp îndelungat duce la slăbirea ur­maşilor, la micşorarea puterii de creştere şi la scăderea producţiei. Acest lucru se­­ explică în felul următor: partea bărbă­tească şi cea femeiască se găsesc în ace­eaşi floare şi pe aceeaşi plantă, se hră­nesc la fel şi au aceleaşi condiţii de vege­taţie. Acolo unde nu sunt deosebiri mari între partea femeiască şi cea bărbătească din unirea lor nu se naşte un produs vi­guros. Numai acolo unde avem mari deo­sebiri între aceste două părţi, are loc o contopire mai strînsă, iar produsul obţi­nut din această sămînţă este mai viguros. Pentru ca să obţinem seminţe bune, din care să iasă plante viguroase şi mai ales pentru ca să mărim producţia la hecur prin micşorarea procentului de seminţe seci, sbîrcite sau ştiuleţi neîmpliniţi, la se­cară, porumb, floarea-soarelui, sfeclă, lu­­cernă şi trifoi, trebuie să folosim poleni­zarea suplimentară artificială. La plante cu polenizare străină, în mod natural aceasta se face cu ajutorul vîn­­tului sau insectelor. Sînt cazuri însă cînd aceşti factori nu sunt prielnici polenizării şi atunci ea nu are loc sau se face într-o mică măsură. De aceea noi trebuie să folo­sim anumite metode prin care să ajutăm polenizarea naturală. La noi în ţară, metoda polenizării su­plimentare artificiale a fost folosită de mulţi colectivişti şi ţărani muncitori cu gospodării individuale, fruntaşi în pro­ducţie. Totodată, s-au făcut studii în ca­drul Institutului de Cercetări Agronomice pentru a se vedea cum trebuie aplicată această metodă în condiţiile ţării noastre. Operaţia de polenizare la porumb se face în felul următor : se cercetează lanul şi cînd se observă că la jumătate din plante a apărut mătasea, iar din spicul scuturat uşor se desprinde un praf galben, este momentul prielnic să începem aduna­rea de polen. Polenizarea suplimentară artificială dă foarte bune rezultate mai ales la porumb şi floarea-soarelui. Să vedem acum de ce la porumb are o însemnătate deosebită şi cum trebuie aplicată. In anii secetoşi, cu călduri mari în timpul înfloritului, spicul sau moţul apare cu mult înaintea mătăsii. Uneori, de la apariţia spicului şi pînă la apariţia mă­tăsii trec pînă la 14 zile. După cîteva zile de la apariţia spicului începe să se împrăştie din el un praf gal­ben, care nu este altceva decît polenul. De multe ori acest polen, din cauza căldu­rilor mari, se vestejeşte, îşi pierde pute­rea de viaţă şi cînd apare mătasea nu mai este bun pentru fecundare. In acest caz, ştiuletele rămîne cu boabe puţine sau de­loc, iar producţia la hectar, este foarte scăzută. Pentru a preîntîmpina acest neajuns este bine să semănăm porumbul în două rînduri, adică o porţiune mai mică din lan, cam a zecea parte, o vom semăna cu o săptămînă sau cu 10-15 zile mai tîrziu. Porumbul semănat mai tîrziu va avea polen tocmai atunci cînd în lanul semănat mai înainte apare mătasea la plantele cele din urmă care trebuie să fie și ele poleni­­zate. Culegerea polenului este o lucrare des­tul de uşoară și plăcută. Intr-o pîlnie de carton, astupată la ca­pătul mai îngust cu un dop de plută, se pun două site de tifon. Una mai sus şi cealaltă mai jos. Aceste site vor cerne po­lenul şi vor reţine resturile de spic, frunze şi alte corpuri străine. Cu această pîlnie ne plimbăm prin lan şi scuturăm în ea spicul a cît mai multe plante. Este bine să adunăm polen de la plante cît mai îndepărtate de cele pe care vrem să le polenizăm pentru că atunci efectul este mai bun. După ce am adunat polen cît mai mult în pîlnie începem să-l împrăştiem pe mă­tasea ştiuleţilor. Se recomandă ca această operaţie să se facă de 2-3 ori la interval de 3-4 zile, deoarece sînt multe plante din lan la care mătasea apare mai tîrziu şi este bine ca toate plantele să fie pole­­nizate. Adunarea polenului şi presărarea lui pe mătase se face dimineaţa pe răcoare, după ce se ia rouă şi se continuă cam pînă la ora 10. Pe călduri mari nu se va putea recolta polen din cauză că devine cleios, lipicios şi nu poate fi împrăştiat bine pe mătasea ştiuleţilor. Lanul de porumb la care s-a făcut po­lenizarea suplimentară artificială se coace mai devreme, dă ştiuleţi mai mari şi bine împliniţi cu boabe, iar producţia la hec­tar este sporită. In afară de aceasta, boa­bele de la ştiuleţii polenizaţi suplimentar artificial dau plante mult mai viguroase şi cu producţie mai ridicată. Din experienţele făcute la Institutul de Cercetări Agronomice cu polenizare su­plimentară artificială la porumb, la mai multe soiuri şi în mai multe regiuni, s-a constatat că în toate regiunile şi la toate soiurile sporul de producţie este de 300— 500 kg. la hectar. Pentru ca rezultatele obţinute în urma polenizării suplimentare artificiale să fie cît mai frumoase, este necesar să respec­tăm următoarele reguli: — Polenizarea trebuie începută atunci cînd la jumătate din plantele din lan a apărut mătasea. — Adunarea polenului se va face di­mineaţa pe timp liniştit după ce s-a luat rouă şi pînă în jurul orei 10. — Recoltarea polenului este bine să se facă de la cît mai multe plante şi cît mai îndepărtate. — Pe timp călduros se va căuta să se polenizeze plantele la care mătasea a apă­rut în aceeaşi zi sau în ajun. — Porţiunea din lan care se seamănă mai tîrziu, pentru a avea polen bun, se va aşeza în partea din care bat vînturile cele mai dese, pentru a uşura ducerea polenului cît mai mult în lanul mare semănat mai devreme. O altă plantă la care trebuie folosită polenizarea suplimentară este floarea­­soarelui. De obicei, la floarea-soarelui florile sînt foarte căutate de albine, care ajută mult la polenizarea lor. Se întimpla însă une­ori ca, pe timp noros sau vînt, albinele să nu zboare şi in cazul acesta poleniza­rea nu se face în mod regulat şi uniform, din care cauză o parte din pălării — ca­pitule — rămîn fără seminţe sau cu se­minţe seci. Polenizarea suplimentară artificială la floarea-soarelui se face prin două pro­cedee : 1. Se apropie pălăriile înflorite de la două plante vecine şi se freacă uşor una de alta, prin rotire, fără a se vătăma flo­rile. Prin această atingere polenul trece de la o pălărie la alta şi polenizarea se face foarte bine. 2. In al doilea procedeu întrebuinţăm un disc de carton sau fund de lemn uşor de mărimea mijlocie a pălăriilor de floa­rea-soarelui. Acest fund se acoperă cu o blăniţă de miel, sau iepure tunsă, sau mai bine plus. Se trece cu acest disc prin lan şi se lipeşte uşor de pălăriile înflo­rite. Mergînd aşa de la floare la floare, ducem polen de la o plantă la alta şi ast­fel fecundaţia se face în mod desăvîrşit. In felul acesta se obţine o producţie spo­rită la hectar, iar seminţele sunt pline şi au un procent mai mare de ulei. Prin polenizarea suplimentară artifi­cială la floarea-soarelui, aplicată în dife­rite regiuni, s-au obţinut sporuri de re­coltă de 200—500 kilograme la hectar. In aplicarea polenizării suplimentare la floarea-soarelui în condiţiile noastre, tre­buiesc respectate următoarele reguli: 1. Polenizarea se va începe atunci cînd 30 la sută din plante au înflorit şi cînd au înflorit a treia parte din florile unei pălării. 2. Se va face dimineaţa de la 7 la 10. Cînd vremea este călduroasă, polenizarea va dura numai pînă la ora 9. 3. Rezultate bune se obţin atunci cînd această operaţie se repetă de două sau trei ori. 4. Se recomandă aplicarea procedeului cu discul deoarece în cazul acesta se ob­ţin rezultate mai bune. La celelalte plante cu polenizare străi­nă cum sînt: secara şi cînepa, poleniza­rea suplimentară se face trecînd cu o fu­nie întinsă prin lan în momentul înflo­ririi. La hrişcă, de funia care se trece prin lan se leagă nişte bucăţi de sac sau cîrpe, sau, mai bine, se trece cu o pînză de sac trasă de 2 oameni care adună m­ienul şi îl transportă la lucernă, ţuri, sau că plantele de 1 deschide şi p­­rin folosirea cu nun bine a acestei metode se poate ajunge la sporuri mari de recoltă, iar la lucernă vom obţine o cantitate mai mare de sămînţă, de care avem mare nevoie şi pe care o putem produce numai prin polenizarea supli­mentară. GH. VALUŢĂ profesor la Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu“ din Bucureşti Sfaturi agrotehnice Polenizarea suplimentară artificială, mijloc de sporire a producţiei agricole ------------------------------------------------­ Victor Hugo titan al literaturii universale1 Apariţia celebrului roman popular „Mizera,­bilii“ de Victor Hugo, într-o traducere romî­­nească deosebit de izbutită şi în condiţii gra­fice deosebit de îngrijite , ne oferă îndoitul prilej de a cerceta mai de aproape atît sem­­nificaţia acestei opere monumentale, precum şi locul ei în literatura veacului trecut şi în crea­ţiile atît de diverse ale genialului poet, dra­maturg, romancier, pamfletar, memorialist... Căci în ce domeniu al literaturii nu şi-a încer­­cat pana Victor Hugo ? Şi în oare nu s-a do­vedit de îndată printre primii, printre cei aleşi ? E bine poate să răscolim puţin cenuşa ră­cită a istoriei. A istoriei literare şi a istoriei pur şi simplu. Astfel, situînd romanul în epoca respectivă, luînd notă că a reprezentat unul din cele mai formidabile evenimente literare şi editoriale ale veacului trecut, vom fi în măsură a preţui mai just semnificaţia „Mizerabililor" printre contemporanii lui Victor Hugo, influenţa exer­citată asupra lectorilor şi î­ntr-o bună parte influenţa asupra ideilor politico-sociale ale timpului. Trecuse epoca revoluţiilor estetice, a bătă­liilor romantice pentru „Hernani”, a manifes­telor şi a jiletcelor roşii de catifea. Trecuse acest capitol şi pentru Victor Hugo şi pentru Franţa. După elanurile adolescenţei, Victor Hugo se încredinţase că o revoluţie literară nu se poate săvîrşi fără una social-politică. După izbînzile şi experienţele tinereţii Victor Hugo şi-a dat seama că marele său ecou scriitori­cesc în popor implică o datorie către miile şi milioanele de admiratori. O datorie social-po­litică, o altfel de revoluţie. Mistificările de la 1848, lovitura de stat a Impostorului Bonaparte, care se proclamase împărat — „Napoleon cel mic“ — călcînd în picioare toate achiziţiile revoluţiilor şi frac­ţiunile de libertate mai mult sau mai puţin garantate pînă atunci, exilul, uriaşa operă de creaţie care creştea an cu an, gloria univer­sală, părul cărunt şi amarele experienţe, de­parte de a-i ofili optimismul îi regenerau an de an o vigoare nouă. „Notre Dame de Paris” scris în tinereţe fusese un roman de arabescuri estetice, de pitoresc istoric, de sclipiri super­ficiale. Acum se gîndea la un roman al po­porului, scris pentru popor şi destinat să răsco­lească treptat conştiinţa toropită a poporului, cum scria fiul său Charles Hugo, care făcea legăturile marelui exilat cu auditorii: „Lucra­rea nu este istorică. Pur istorică e partea­­ să: Waterloo, domnia lui Louis — Phi-Elope, răscoala din 1832 (convoiul generalului Lamarque) şi cartea, începînd la 1815 sfîr­­şeşte la 1835. Nicio alu­­zie deci la domnia pre­zentă (care ar sili editorii la rezerve, din pri­cina cenzurii) De altfel e o dramă, o dramă socială, drama societăţii noastre şi a timpului nostru... Cartea ar putea aşa­dar să apară în februarie ca „Notre Dame de Paris". Şi dacă ar fi 13 aceasta ar însemna 30 ani, zi cu zi după romanul de-atunci. Acest 13 nu a pur­tat nenoroc Notre Dame­...“ Urmează chestii practice, de ordin material. Victor Hugo s-a ţinut de cuvînt. Un întreg consorţiu de editori şi-a investit întreg capi­talul în această uriaşă întreprindere. Iar „Mizerabilii" au apărut la 3 aprilie 1862 în zece volume la Paris, la Bruxelles, la Leipzig, la Londra, la Milan, la Madrid, la Roterdamn, la Varşovia, la Budapesta, la Rio de Janeiro. S-a dezlănţuit o vîlvă a cărţii dublată de o frenezie a cititorilor fără precedent. Ediţia de la Paris s-a volatilizat în 48 ore. Opera lui Victor Hugo a străbătut atunci si­multan în cele mai depărtate, de sub cele mai diverse constelaţii, în ciuda celor mai înverşu­nate rigori ale cenzurilor. Fiecare cititor găsea în ea un reazăm de umanitate, o justificare a aspiraţiilor, încredin­ţarea într-o lume mai bună care trebuie ne­apărat să vină. O traducere rusă apăru la Ka­zan, iar soldaţii americani care luptau în războiul Secesiunii îşi smulgeau traducerea englezească, în ediţia tipărită dinadins pen­tru dînşii şi numită a „voluntarilor". Fusese destul pentru aceasta geniul creator al lui Victor Hugo ? Fără îndoială că nu. Victor Hugo scrisese şi mai înainte, a scris şi după „Mizerabilii” opere literare de un echilibru şi de o perfecţie artistică mai desă­­vîrşite. Dar de această dată pusese degetul pe o rană veşnic însîngerată a popoarelor. Se apropiase mai mult decît oricînd de mulţimi­le trudnice şi chinuite, de victimile injustiţiilor sociale, de acea înlănţuire perfidă a cauzelor care rostogoleau în noroi, în mizerie, în su­­ferinţă şi în ghiarele morţii întotdeauna a­­celeaşi elemente ale omenirii calitativ mai bune prin conspiraţia aceloraşi cruzimi şi ipo­crizii ale claselor profitoare. De aici solida­ritatea cititorilor cu Fantina şi prigonita Co­­sette bunăoară, de aci ura împotriva monştri­lor umani şi sociali ca soţii hangii Thenardier bunăoară şi agentul de poliţie Javert, de aici popularitatea lui Jean Valjean şi a piciului parizian Gavroche, care nu se lasă intimidat de nimic şi găseşte pentru fieştece situaţie o­­ricît de ameninţătoare, cuvîntul înecat în chi­­cotiri de veselie optimistă şi batjocoritoare cu vremelnicii atotputernici. De altminteri, în cuvîntul său înainte, Vic­tor Hugo a ţinut să lămurească răspicat inten­ţiile cu care l­a vîrsta de 50 ani s-a simţit dator să scrie acest ro­man de vastitatea unei adevărate enciclopedii a umanismului : „Atîta vreme cît va exista, datorită legilor şi moravurilor o urgie socială care creează ar­tificial, în plină civilizaţie, infernuri, şi com­plică printr-o fatalitate umană destinul care e divin, atîta vreme cît cele trei probleme ale secolului, degradarea omului prin proleta­rizare, decăderea femeii prin foame, atrofierea copilului prin beznă, nu vor fi rezolvate atîta vreme cît în anume regiuni asfixia socială va fi încă posibilă ; cu alte cuvinte și dintr-un punct de vedere încă mai vast, atîta vreme cît vor dăinui pe pămînt ignoranţa şi mizeria, cărţile de natura acesteia s-ar putea să nu fie inutile". Cuvintele înscrise atît de curajos de Victor Hugo, în fruntea cărţii sale, la 1 ianuarie 1862, în anii gloriosului său exil nu şi-au pier­dut cu totul actualitatea în omenire, chiar după aproape un veac de progres şi de civili­zaţie Căci pentru o mare parte din omenire, aflată sub jugul capitalist, mizeriile denun­ţate şi demascate de Victor Hugo, s-au agra­vat şi au luat un aspect mai cinic, în loc să dispară. Iată de ce retipărirea „Mizerabililor" s-ar putea să nu fie inutilă. Recapitulat­ to­ate cîte se petrec pe planetă, toate monstruozităţile săvîrşite în numele pro­­gresului şi civilizaţiei de către o bandă de ca­pitalişti şi clipa lor de slugoi pentru a cons­tata că opera lui Victor Hugo după aproape un veac de cînd a fost scrisă este deosebit de actuală. Intr-un veac — şi în mare parte datorită at­mosferei şi revizuirilor de conştiinţă provo­­cate de romanul popular de atunci al lui Vic­tor Hugo — într-un veac, toţi prigoniţii soar­­tei de pe planetă s-au numărat, şi-au verificat puterile, au luat aminte la soluţiile concrete ale marxismului care înfăţişa singurul remediu al mizeriilor denunţate de Victor Hugo, în­­tru-un veac s-au petrecut multe, şi Revoluţia din Octombrie, învăţămintele leninist-staliniste de­ o riguroasă luciditate ştiinţifică, gigantele realizări din U.R.S.S., noul spirit combativ al mulţimilor tîrîte la abatorul celor două războaie mondiale — toate acestea împreună au substituit realităţi concrete aspiraţiilor ne­­­buloase din „Mizerabilii“ unde fiecare dez­nădejde şi fiecare eroism se măcinau în spas­muri individuale. De atunci, mulţimile urgisite nu mai sunt singure. Şi au învăţat care e che­zăşia forţei lor. ★ Romanul „Mizerabilii” a apărut numai trei ani după cele două volume de poeme „Le­genda veacurilor” unde Victor Hugo dovedise că nimic din prospeţimea, din vigoarea, din ver­va, din patosul poetului de la 1830, nu oste­niseră cumva. Dimpotrivă. La prospeţimea, la vigoarea, la verva, la patosul poetului de odi­nioară se adăugase experienţa poetică şi umană a atîtor decenii. Tovarăşii începuturilor de pe vremuri şi admiratorii mai tineri, au ţinut cu acest prilej să aducă marelui exilat un o­­magiu care­­s-a transformat într-un triumf. La prăznuirea de la Bruxelles marele exilat rosti printre altele : „Acum unsprezece ani aţi văzut plecînd un om aproape tînăr: regăsiţi un bătrîn. Părul s-­a schimbat ; inima nu; vă mulţumesc că aţi venit; primiţi mărturia înduioşării mele. Mi se pare că respir printre voi aerul natal, mi se pare că fiecare dintre voi mi-aduce puţintel din Franţa, mi se pare că văd vibrînd din toate chipurile adunate în jurul meu ceva fermecător şi august, care seamănă cu o lu­mină şi care este surîsul patriei". Iată dureros­ul suspin al exilatului, la apo­geul celei mai multiple şi glorioase izbînzi a scriitorului ! ★ Pentru generaţiile actuale de lectori îndeo­sebi pentru tineret, apariţia romanului „Mize­rabilii" de Victor Hugo într-o traducere ro­­mînească, îngrijită, mi se pare că merită proporţiile unui mare eveniment literar. N-are însemnătate că multe momente, multe aspiraţii, multe viziuni ale genialului scriitor sunt astăzi depăşite. Deşi de atunci, de la prima ediţie simultană în zece ţări şi limbi diferite, realismul antic rus ne-a învăţat cu o mai severă cercetare şi prezentare a rea­lităţii, deşi realismul socialist sovietic ne-a învăţat cu eroi pozitivi din altă plămadă, Jean Valjean rămîne Jean Valjean şi Gavro­che rămîne Gavroche. Creaţii nemuritoare şi nu străine de realitate. Nu mă îndoiesc că romanul străbătut de adînca şi incandescenta umanitate şi democra­ţie a lui Victor Hugo va îmbogăţi cugetul lec­torilor ca şi acum aproape un veac cînd abia ieşise de sub tipar şi cînd la noi era numai privilegiul unui tinerel cărturăresc însufleţit poate numai de un umanism utopic. Asemenea cărţi însă nu îmbătrînesc, cum nu îmbătrîneşte de­ a pururi elanul tineretului de oricînd şi de oriunde spre ceva mai bun, mai omenesc. Fiecare generaţie va găsi în­tr-un precursor altă substanţă să-şi consolide­ze convingerile sale, alt prilej de revizuiri ale cugetului, alte orizonturi. „Mizerabilii” au zguduit în aproape un veac milioane de conştiinţe şi au clătinat­­ lume întreagă Au pregătit — fiţi fără grijă ! — au pregătit astfel schimbările ce aveau să vină şi tot vor veni — fiţi fără grijă ! — chiar acolo unde întîrzie, pentru a birui meschinele şi hîdele coaliţii a exploatării, a beznelor, a cinismului, a neomeniei. *) Cu prilejul apariţiei lucrării „Mizera­bilii” de Victor Hugo de limba romînă. Cezar Petrescu «Scînteia tineretului» Pag. 2-a 1 iulie 1954 Noutăţi ştiinţifice şi tehnice din ţara noastră DEFECTOSCOPUL ULTRASONOR Este foarte greu să compari o fabrică din anii puterii populare cu o fabrică din vremea stăpînirii burgheziei. Avîntul muncitorilor şi al tehnicienilor, noua ati­tudine faţă de muncă, ca şi maşinile noi, utilajul perfecţionat, metodele înaintate de muncă, toate o deosebesc de ceea ce era în trecut. După exemplul sovietic, uzinele noastre se echipează cu cel mai perfecţionat uti­laj de control al pieselor fabricate. In me­talurgia prelucrătoare, pentru a scoate piese de bună calitate, nu este suficientă numai o prelucrare în cele mai bune con­diţii, dar este necesar şi un control riguros al produselor. Orice defecte mărunte, crăpături, goluri interioare, pot compro­mite calitatea piesei şi, de aceea, ele tre­buie să fie semnalate. încă în anul 1928 savantul sovietic Socolov, a descoperit un procedeu ingenios de control: defecto­scopul ultrasonor. Cu ajutorul unui aseme­nea defectoscop, toate defectele pomenite mai sus, se pot găsi cu uşurinţă. Se înţelege cît de util este un asemenea aparat pentru industria noastră în plină dezvoltare. Oamenii noştri de ştiinţă, a că­ror activitate este legată de practică, au venit în ajutorul industriei. Două colec­tive de fizicieni ale Academiei R.P.R., unul de la Institutul de Fizică din Bucureşti, altul de la Institutul de Fizică din Cluj, au conceput şi au construit două defecto­­scoape ultrasonore, care au fost primite cu multă bucurie de oamenii muncii din industrie. Care este principiul unui asemenea de­fectoscop? După cum se ştie, sunetele sunt vibraţii elastice a căror frecvenţă este cuprinsă aproximativ între 20 şi 20.000 pe­rioade pe secundă. Ultrasunetele sunt vi­braţii a căror frecvenţă trece de 20.000 pe­rioade pe secundă, adică „sunete care nu se aud“ (frecvenţa lor poate ajunge pînă la milioane de perioade pe secundă). Aseme­nea vibraţii pot fi produse, printre alte mijloace, cu ajutorul unei plăci de cuarţ. In anumite condiţii, dacă facem cuarţul să vibreze, el emite ultrasunete. Punerea în vibraţie a cuarţului se face cu ajutorul unui aparat asemănător unui mic post de radioemisiune. Ultrasunetele produse de plăcuţa de cuarţ se propagă sub forma unor fascicole înguste de raze. Ele pă­trund foarte uşor prin corpurile solide, cum sunt metalele, dar sunt mai repede absorbite de lichide şi foarte repede de gaze. Tocmai pe această observaţie se ba­zează defectoscopia ultrasonoră. In defectoscoapele construite la noi, este folosită metoda impulsurilor. Cuarţul nu emite un fascicol continuu de raze ultraso­­nore, ci este astfel excitat, încît emite impulsuri de foarte scurtă durată (de or­dinul unei milionimi de secundă). Impulsul pătrunde în metal în care se propagă cu uşurinţă, pînă ce dă de un gol. In momen­tul în care a dat de gol, impulsul ultra­­sonor se reflectă. Cu alte cuvinte, impulsul este reflectat de defectul întîlnit şi se în­toarce pe plăcuţa de cuarţ. întoarcerea impulsului pe plăcuţa de cuarţ. este sem­nalată printr-un vîrf de oscilaţie care apare pe ecranul unui aparat numit osci­ la acâncimi foarte mari (ciţiva metri). Construcţia defectoscoapelor ultrasonore de către colectivele Academiei R.P.R., este o nouă dovadă a colaborării intre cerce­tători şi tehnicieni, a legăturii strînse din­tre teorie şi practică, pe care se bazează astăzi activitatea oamenilor de știință din patria noastră. Nou şi vechi — Dacă sunteţi nemulţumit d-a viva, spuneţi-mi, că-s nou în muncă. — Oi fi mata nou, dar a socoti zece chifle în joc de două, e un obicei „vechi“ Desen de E. ARNO VEŞTI DIN COMERŢUL SOCIALIST Atitudine noua faţă de cumpărători La magazinul „Univer­sal“ din Ploeşti în perma­nenţă domneşte o animaţie vie. La toate raioanele, cumpărătorii aleg stofe, pantofi, parfumuri, jucării, obiecte casnice. Preţurile sunt accesibile oricui şi de ales ai de unde. Vînzătorii se ocupă cu atenţie şi răbdare de fie­care cumpărător în parte, căut­înd să-l mulţumească. Să ne plimbăm puţin prin magazin. — Iată să mergem împreună cu un grup de cumpărătoare şi să ne oprim la raionul de­servit de tovarăşa Oren­ciur­ ţi se vor părea mă­runte faţă de munca pe ca­re o depui zilnic. Insă toate acestea sunt dovezi ale unei conştiinţe înalte, sunt fapte semnificative ca­re dovedesc devotament faţă de cumpărători. Atitudinea aceasta nouă faţă de cumpărători, tre­buie să-şi facă drum tot mai larg printre muncitorii din comerţul, de stat. Toate acestea sunt calităţi care stau la baza deservirii con­ştiincioase şi civilizate Ş’ aceste tovarăşe nu sînt­ un exemplu izolat în cadrul magazinului. La sfîrşitul lunii mai pu­teai citi pe panoul de o­­noare al fruntaşilor in muncă de o mină pol­ele utemiştilor Grumberg Do- tovaraşa Rozica interve­ni sugerîndu-le o idee: — Vă sfătuiesc să luaţi crep republican. Acest ma­terial de sezon, cu desenul mărunt în culori vii, este foarte frumos. Puteţi să vă faceţi o rochie în cute descălcate şi mînecă chi­­mono. Lîngă tovarăşa Rozica, lucrează utemista Bratu Niculina, absolventă a Şco­lii profesionale de comerţ. Ea prezenta unei cliente o stofă „Tulon“ de culoare cafenie iar în timp ce tăia bucata necesară­­ pentru confecţionarea unei fuste, o sfătuia să cumpere şi ma­terial pentru o bluză, pe care l-au ales împreună. Tot la parter se găseşte şi raionul mercerie al că­rui gestionar este utemista Enescu Elena. Aici privirile îţi sunt atrase de repezi­ciunea cu care tinerele Maria Cosma şi Elena Bra­tu taie panglici de diferite culori, recomandă aţă pen­tru cusături naţionale, nas­turi pentru rochii sau bluze. Caracteristic utemistelor care deservesc acest raion este stilul de muncă. Pentru a asigura buna deservire a cumpărătorilor, tovarăşele Maria Cosma şi Elena Bratu întreabă 4-5 clienţi ce doresc să cum­pere, prezintă articolele ce­rute şi în timp ce aceştia examinează marfa cerută, cele două tovarăşe se ocupă de cumpărătorii noi sosiţi în faţa raionului. Pe rînd trec apoi la fiecare dintre cumpărători, vorbindu-le despre calitatea articole­lor. In timp ce întocmesc bonurile, răspund la diferi­tele întrebări ce li se pun. Cititorule, poate prin faptul că lucrezi într-o u­­zină metalurgică, rafinărie, mină sau ogor, aceste lu­i evidenţiate în e­a cumpă­rşi din acest­ magazin au urmat cursuri de calificare cu o durată de şase săptămîni, alţii şcoli de 2—3 ani. Cu spri­jinul comitetului de între­prindere şi al conducerii administrative, bucurîn­­du-se de îndrumarea per­manentă a organizaţiei de partid, ei obţin acum în­semnate succese în muncă. Mulţi din lucrătorii aces­tui magazin au devenit fruntaşi în muncă datorită aplicării metodei sovietice Korovchin. Cu scop educativ se ţin săptămînal şedinţe pe bri­găzi sau consfătuiri teh­nice în cadrul cărora refe­renţii de specialitate vor­besc despre mărfurile de­fecte, care nu au ce căuta în mina cumpărătorilor. In aceste consfătuiri mulţi au învăţat cum trebuie să du­că lupta împotriva cupoa­nelor care devin mărfuri greu de vîndut. Recenzia cărţii „Cauza noastră“ şi vizionarea filmului . „Ma­gazin de stat“ au ajutat mult tovarăşilor la întări­rea disciplinei în muncă. * Totuşi la magazinul „U­­niversal“ mai sunt încă ti­neri, puţini la număr care nemulţumesc pe consu­matori prin atitudinea lor. Printre aceştia se numără utemistele Sandu Ecateri­­na, Gătej Elena, Bădiceanu Silvia şi Rădulescu Rodica. Ele primesc numeroase vi­zite în timpul serviciului, vin cu întîrziere la servi­ciu, sau pleacă în timpul orelor de lucru pentru di­ferite interese personale. Pentru educarea acestor tovarăşe, comitetul U.T.M trebuie să depună o muncă stăruitoare, astfel încît ele să-şi schimbe atitudinea şi să-şi facă datoria în mod conştiincios. Corespondent NICOLAE Z. PETRE io tîrg­ul Sulîţa In tîrgul Suliţa şi-a des­chis uşile un magazin u­­niversal. Rafturile pline cu urt bogat sortiment de mărfuri au atras mulţi cumpărători încă din pri­ma zi. — E o mîndreţe de ma­gazin, spune colectivista Muraru Elena. Dar s-a şi muncit la el Intr-adevăr s-au depus­­eforturi deosebite pentru înfiinţarea acestui maga- _ zin, al treilea din raion. Cel mai mult au muncit salariaţii cooperativei din Suliţa in cadrul căruia funcţionează magazinul. Utemistul Boghian Vasile, preşedintele cooperativei, un tînăr chibzuit, i-a aju­tat mult. Trebuie amintită de asemenea strădania ţă­ranilor muncitori şi­ spriji­nul cooperatorilor. Colectivistul Cuza Hara­, tarhbie a ajutat cu price­pere la lucrările de zidă­rie, iar colectiviştii Braşo­­veanu Teodor, Bălţatu Constantin şi alţii au mun­cit la lucrările de tîmplă­­rie şi de amenajare. Rezultatul a fost buh : s-a realizat un magazin universal de toată frumu­seţea. La raioanele textile, încălţăminte, galanterie întîlneşti gestionari price­puţi ca Puşcaşu Alecu, Po­­pescu Gheorghe sau ute­mista Ciubotaru Golda, ca­siera magazinului. In magazin sunt întot­deauna mulţi cumpărători. Unii privesc cu atenţie un serviciu de tort, materiale pentru fochii şi haine, o broboadă, ciorapi de măta­se sau jucării pentru copii. Alţii cumpără fată o tî­­nără bronzată de soare cumpără cîţiva metri de perdele. Toamna, după săr­bătoarea împărţirii venitu­rilor, la gospodăria colec­tivă se va face nuntă. Sportivii cumpără trenin­guri. Bicicletele „Stadion” care au fost aduse au şi început să fie vîndute in primele zile. Cooperativa Suliţa are frumoase realizări, mai a­­les din luna mai, de cînd a fost inaugu­rat magazi­nul universal. Au sporit cantităţile de produse agri­cole achiziţionate , ţăranii muncitori se folosesc din plin de avantajele ce le o­­feră comerţul de întîmpi­­nare. Peste 3.000 kg. grîu şi secară, 10.000 kg. po­rumb, 2.000 kg. floarea soa­relui, 17.000 ouă şi multe alte cantităţi de produse agricole şi-au valorificat ţăranii muncitori prin cooperativă. Corespondent ADY ABRAMOVICI Grădina de zarzavat Cu mai multe luni în urmă, lîngă Şcoala pedagogică de învăţătoare din Călăraşi era un teren viran, neîngrijit. Sfatul popular al oraşului împreună cu corpul didactic al şcolii au hotărît ca acest te­ren să-i dea spre îngrijire şcolii pentru a-l cultiva cu legume. De îndată după a­­ceastă hotărîre tovarăşa profesoară de ştiinţe naturale, a început să facă schiţele parcelelor. După ce s-a topit zăpada ele­vele au ieşit la muncă voluntară şi ast­fel în orele lor libere au curăţat terenul de : cioburi, fiare vechi, pietre etc. După aceea în orele de practică agricolă, au săpat terenul şi l-au însămînţat cu: ceapă, cartofi, fasole, mazăre şi altele. Acum în locul maidanului de ieri a apărut un frumos teren legumicol bine îngrijit. Culturile au crescut şi odată cu­sele şi buruienile care au fost smulse tot prin muncă voluntară de elevele şcolii, care au privit la timp terenul Ele con­tinuă pe mai departe să îngrijească aceste culturi. De exemplu cu toate că sunt în timpul examenelor de sfirşit de an, to­tuşi în fiecare seară un grup de eleve prin rotaţie merg să ude grădina de le­gume. Şi ce minore sunt că acesta este rodul muncii lor. Corespondent FLUEREA SILVIA

Next