Scînteia Tineretului, aprilie 1956 (Anul 11, nr. 2152-2176)

1956-04-01 / nr. 2152

! In i­nima Capitalei In fotografia de Jos prezen­tăm un aspect de pe şantier iar sus proiectul blocului aşa cum va arăta el la sfirşitul construcţiei. C. Slavic Streşinile picură Sfiosul vint de martie se trezi, Şi streşinile picură de-o zi. Colinele, spinarea şi-o arată. Cîmpia — faţa tinără, curată, Pîliul-nalţă caiere de nori Subţiri şi albi, ca fulgii de uşori, Şi toate cite le privesc, îmi pare Că-mi pun, pe rînd, aceeaşi întrebare. Eşti gata tractoristuie ? Hai, zi -i, Că streşinile picură de-o zi ! îmi stăruie încă... v Cimpiile ţării te am sub şenile, o Cătunele, satele — gazde, v Asemenea pletelor brunei copile­­? Se-nşiruie negrele brazde. \ îmi stăruie încă, de an primăvară, \ In minte, atîtea tarlale­­ înguste, adesea, cu­ drumul de ţară, \ Cu­ rîul ce curge pe vale. \ îmi stăruie încă — şi ani de-au să X treacă JS Eu nu voi uita nehodina, o Căci ea mi-i menirea, asprimea-i dădacă; d Din ele se naşte lumina 1­a? îmi stăruie încă — dar nu­­ mă-Inspăimlntă, \ Şi nu am nori negri pe frunte. A Vă spuie pămîntul în care se-mplintă A Nou, plugul adus de sub munte; $ Vă spuie privirile mele, vă spuie O Zvonirea ce-nfașă cîmpia ; 0 Spre ceru! curat — ciocîrlia doar­­ suie ? \ Dar cîntecul meu, bucuria, — $ Cînd nu pot tarlalei hotarul să-i caut, Jo Căci ea-i fără margine — crește ?! A O, rîule, rîule — vrajă de flaut — 0 Hai, cîntă-mi de bine, doineşte! 0 Cimpiile ţării le am sub şenile, Cătunele, satele — gazde. Asemenea pletelor brunei copile Se-nşiruie negrele brazde. Biroul de Turism şi Excursii anunţă: Spre Valea Prahovei şi In acest sfîrşit de săptămtnă vor ple­ca aproximativ 600 de turişti prin excursiile organizate de B.T.E. Seriile următoare ale excursiilor de zece zile vor pleca la 8 aprilie spre cabanele Babele, Diham şi Cioplea. Informaţii şi înscrieri la Biroul de Turism şi Excursii din Calea Victoriei. Capitala îşi schim­bă cu fiecare zi as­pectul. Rănile războ­­i ... IU1UI 8­OU TlllUVVUtl iar pe locurile virane pline de moloz şi dărîmături s-au clădit blocuri noi, grădini, parcuri, şcoli. Doar în centru, pe bulevar­dul Bălcescu, a rămas un loc ce întrerupe frumosul şir al clă­dirilor înalte, acolo unde pe vre­muri exista blocul „Carlton“. Dar iată că într-o zi, locatarii blocu­rilor vecine şi trecătorii s-au oprit să privească un lucru nou şi îmbucurător. Pe tere­nul acoperit de dărîmături, o dragiină răscolea pămîntul încăr­­cîndu-l în autocamioane. Cîţiva, măi cui iuţi, au cei ai desluşit­­ oa­menilor ce lucrau pe noul şan­tier. — Aci se va ridica un nou bloc de locuinţe... Pentru a satisface legitimul in­teres al tinerilor noştri cititori ne-am adresat institutului de pro­iectări „Proiect-Bucureşti“ care ne-a dat lămuririle necesare.­­ Intr-adevăr Trustul de con­strucţii nr. 3 din Bucureşti a în­ceput lucrările pentru ridicarea blocului din str. Aristide Briand colţ cu B-dul Bălcescu. Proiectul aparţine Institutului nostru, fiind o creaţie a arhitectului N. Ne­­delescu ajutat de un colectiv prin­tre care tinerii arhitecţi Iacoban Ton/Inr c I Anafnlia DrnHnti ci itl­,vv“‘/‘ Y........... “ ---------T- - ginerii Mircea Neagu şi Vasilache I. Construcţia va cuprinde 6 etaje cu 70 apartamente care vor avea dependinţele şi accesoriile nece­sare unui trai confortabil. La parterul acestei impunătoare clă­diri se vor deschide magazine di­ferite de primă categorie, ce vor asigura viitorilor locatari o apro­vizionare complectă şi imediată. Concepţia arhitectonică este o soluţie ce uneşte în ansamblu li­niile moderne ale blocului vecin cu cele vechi, ale blocului ur­mător. Vreţi să vă plimbaţi AZI cu HELICOPTERUL? Anunţam că azi, duminică, la orele 15 fix, pe o platformă de oţel inoxidabil instalată special în scuarul de la intersecţia căii Victoriei cu b-dul 6 Martie, va avea loc un deosebit eveniment aviatic : aterizarea şi decolarea unui nou tip de helicopter-gigant. După cum am aflat pînă în prezent, aparatul este înzes­trat cu 3 motoare şi are o capacitate de 89 locuri. El se va ridica la înălţimi variate — între 800—4.300 metri. In cursul fiecărei ascensiuni se va păstra o legătură perma­nentă prin radio şi televiziune cu pămîntul, anunţîndu-se publicului altitudinea atinsă, iar evoluţia helicopterului se va putea urmări pe un ecran special. Costul unei călătorii de agrement, care va dura cca. 25 minute, este de 8,25 lei. Se admit pentru călătorie numai persoane perfect sănătoase. Copiii nu vor putea merge ne­­însoţiţi. Pentru buna desfăşurare a zborului, pasagerii sunt in­vitaţi să respecte numerele de ordine indicate pe bilet. Dat fiind numărul limitat al locurilor, publicul este in­sistent rugat să vină din timp. CITIŢI NEAPARAT NOI AMĂNUNTE DEOSE­BIT DE IMPORTANTE IN PAGINA IV-a. Proletari din toate tarile, uniţi-vă ! Organ Central al Uniunii Tineretului Muncitor Anul XII, Seria II-a, Nr. 2152 4 pagini — 20 bani Duminică 1 aprilie 1956 Foto: R. COSTIN DEZVĂLUIND CÎTEVA SURPRIZE Inginerul şef al fabricii de în­călţăminte „Ianos Herbak“ m-a primit foarte politicos şi m-a poftit într-un fotoliu. Stă­team de vorbă , cu el nu ştiu de cît timp fără să aflu mare lucru. Pe biroul lui am observat cîteva mostre de talpă. Le-am luat în mînă şi discuţia noastră s-a concentrat asupra materialelor de „pingele“. Inginerul Alex. Szabó îmi puse în faţă un pantof : — Uită-te la talpă, e ca şi a pantofilor proveniţi din import, dacă i-ai văzut. E un amestec de crep şi cauciuc şi-i zice „monolit“. A fost realizat de curînd de sec­torul nostru de cauciuc, încă n-a fost omologat. Şi să-ţi mai spun ceva : curînd scoatem un material de talpă de o calitate excepţio­nală : „porocrepul“ realizat tot de noi. Şi inginerul-şef îmi zîmbeşte larg şi conspirativ. Tot dînsul m-a trimis la secţia modele să fac cunoştinţă cu noile creaţii ale fabricii „Ianoş Herbak“. Sunt la „Ianoş Herbak“ secţii cu sute de muncitori. Secţia de modele însă e ceva mai mică. Aici lucrează cinci lucrători. Totuşi ea este una din secţiile-cheie ale fa­bricii. Tot ce vedem în uriaşa u­­zină de pantofi nu sunt decît co­pii după modelele ce se realizea­ză aci. Maistrul Gutman, unul din creatorii de modele ai fabricii, mi-a deschis o uşă şi m-a poftit înăuntru. Mă aflam în sala de mostre. In pereţi, jur împrejur, erau înfipte stative cu pantofi. Cînd intri în această sală nu ştii la care pantof să te uiţi mai întîi. Am aflat la secţia de mo­dele că astă iarnă fabrica a prezentat ministerului 78 de noi modele de primăvară şi vară. In ziua prezentării modelelor, se găseau la minister delegaţi din toate regiunile ţării, numeroşi directori de mari magazine, tehni­cieni, specialişti. Pe loc s-au făcut comenzi pentru 56 de modele. Cu chiu cu vai, am reuşit să aflu ceva despre noile modele „Ianos Herbak“. In primul rînd se experimentează confecţionarea la maşină a pantofilor „Romarta“ pînă acum lucraţi manual. Sînt cunoscuţi pantofii „Romarta“ cu rama profilată şi crep gros. A­­ceşti pantofi făcuţi la maşină vor putea costa cu mult mai ieftin. Dar deocamdată lucrarea e în curs de experimentare. Tovarăşelor noastre li se pre­gătesc în această fabrică într-a­­devăr modele excepţional de fru­moase. Curînd va fi lansat un nou sistem de pantof cunoscut sub de­numirea „papuc“ (fără ștaif și bombeu), dar mult mai elegant ca cele de acum. E o surpriză pe care n-am fi avut voie s-o dez­văluim. Un perete întreg din sala mos­trelor cuprinde numai modelele pantofilor de damă. Peretele e un mozaic, în toate culorile curcu­beului. Sunt aici modele de pantofi din box, antilopă, năbuc profilat bej, maro, roşii, verzi, negri, albi, gri... Orice soţ ar regreta amarnic dacă ar avea năstruşnica idee să-şi aducă nevasta în această sală... Pentru copilaşii noştri se lu­crează la 9 noi modele de pantofi şi sandale. înainte de plecare, mi s-a mai spus cu multă discre­ţie o noutate: „Ianoş Herbak“ va scoate sandale de vară de damă, din piele şi talpă trainice şi fru­moase, la un preţ accesibil. Am înţeles că tot ce am văzut şi aflat aici, grăieşte despre bă­tălia crîncenă pe care o dă colec­tivul fabricii „Ianoş Herbak“ la început de drum în noul cincinal, pentru frumos, trainic şi ieftin. ŞTEFAN HALMOŞ într-ajutorare în campania agricolă regiunea Ploeşti, desfăşoară o susţinută muncă în rîndul ţăra­nilor muncitori pentru formarea grupelor de într-ajutorare. In a­­cest scop, la căminul cultural, pe circumscripţii, pe grupe de case, comuniştii şi deputaţii discută cu ţăranii muncitori avantajele pe care le au formînd grupe de într-ajutorare şi mai ales despre importanţa organizării temeinice a muncii în această primăvară. Ca urmare a muncii desfăşura­te, în primele zile ale lunii mar­tie în comuna Clondiru au luat fiinţă 18 grupe de într-ajutorare. Fiecare grupă de într-ajutora­re şi-a întocmit un plan de mun­că privind desfăşurarea lucrărilor agricole. Membrii grupelor de într-ajutorare au terminat toa­te pregătirile, iar în prima zi pri­elnică vor începe lucrările în cîmp. Pentru terminarea la timp a lucrărilor agricole, comuniștii și deputații din comuna Clondiru. în faţa startului Soarele urcă tot mai sus. Ză­pada s-a topit. In Banat vor în­flori în curînd cireşii, in Dobrogea caişii. Pe bulevardele oraşelor se vînd ghiocei şi violete. ,A venit primăvara" spun meteorologii. In felul lor determină sosirea primă­verii sportivii. Primul semn este desigur începerea întîlnirilor ofi­ciale ale fotbaliştilor. Pe verdele proaspăt al stadioanelor furnică sute şi sute de tricouri albe, roşii, albastre, ale fotbaliştilor. Pe sta­dionul „23 August" din Capitală se va disputa astăzi prima întrl­­nire internaţională de fotbal a anului. Un al doilea semn, sunt antrena­mentele celor ce practică canota­jul. In fiecare zi pe rîuri şi lacuri, la Mamaia şi Snagov apar tot mai multe ambarcaţiuni. Au început antrenamentele şi cei din Timi­şoara deşi pe malurile Begăi încă nu s-a topit complect zăpada. Iată un al treilea semn. A dis­părut gheaţa şi zăpada de pe aleile parcurilor şi grădinilor. De acest lucru profită atleţii. Ei au început deja de mult antrenamen­tele în aer liber. In întreaga ţară sunt acum în plină desfăşurare întrecerile crosului „Să întîmpi­­năm 1 Mai“. A venit primăvara ! Astăzi în întreaga ţară are loc deschiderea oficială a sezonului ) & In întreaga ţară începe ] astăzi prima etapă a Sparta-! j chiadei de vară a tineretului ( ) şi „Luna construcţiilor şi ^ a- i menajării de baze sportive“. [ * FOTBAL: ora 16 — Sta­­f I dionul „23 August" — C.C.A.— (­­ S.C. Charleroi. J BASCHET: ora 18 — sala­­ ] Floreasca — Locomotiva P.T.T. [ j Bucureşti — Spartak - Sofia i J (masculin). j -ir VOLEI: ora­ 20 — sala | J Floreasca — Dinamo-Bucureşti­­ I —Spartak-Sofia (masculin). ( sportiv de vară | Porţile stadioa­nelor şi terenurilor sportive se vor deschide larg. Vor lua startul în primele întreceri oficiale sute şi mii de fotbalişti din categoriile secunde, atleţi, voleibalişti, cano­tori, motociclişti, jucători de tenis şi oină. începătorii iau şi ei astăzi star­tul în prima etapă a Spartachia­­dei de vară a tineretului. Planuri interesante au pentru acest sezon sportivii oraşului Cluj. Utemiştii împreună cu tinerii ora­şului s-au hotărît să pregătească peste 7.000 de purtători ai insig­nei G.M.A. şi F.G.M.A. şi aproape 1.000 de sportivi clasificaţi. Anul acesta oraşul se va îmbogăţi cu noi aşezăminte sportive printre care cea mai grandioasă construc­ţie va fi desigur „Stadionul tine­retului" care va avea 30.000 de locuri. Planuri interesante au în a­­ceastă direcţie şi tinerii din re­giunea Bacău. Numai în luna aprilie, „Luna construcţiilor şi a­­menajărilor de baze sportive“ care începe astăzi, ei vor construi prin muncă voluntară circa 10 mari baze sportive complexe. Deşi pe munţi mai dăinuie încă zăpada şi se organizează con­cursuri de schi, tinerii din Oraşul Stalin sunt bine pregătiţi pentru noul sezon sportiv în aer liber. Stadioanele şi terenurile oraşului sunt gata pentru desfăşurarea în­trecerilor Spartachiadei de vară a tineretului. Utemiştii din Oraşul Stalin au făcut totul pentru ca deschiderea sezonului de vară să se transforme într-o mare şi pi­torească sărbătoare a tineretului. Tineri sportivi! Nu uitaţi că un lucru bine început dă întotdeauna rezultate bogate. Să nu uităm deci: încă din primele zile ale noului sezon — cu toţii pe sta­dioane ! Lumina soarelui os, în batardoul de la baraj, cam două­zeci şi patru de metri sub nivelul Bistriţei, un vechi prieten din copilărie, acum inginer, fost elev al profesorului Oruschi din Novocerkase, mi-a mărturisit, înaintea începerii puşcăturilor de la orele cinci după amiază, că n-o poate uita pe V., prima sa dragos­te de mult pierdută. S-a auzit glasul artificierului: „Arde 1 Ar­de 1 Arde !“, s-a tras „telegra­ma“ cuvenită, apoi „Dă foc în batardou“, „Dă foc la Prisăcaru“, peste cîteva minute au început exploziile, dar eu nu mă gîndeam dacît la mărturisirea prietenului... Peste cîteva zile, de la fereastra bufetului D.G.H. am asistat îm­preună cu ceilalţi la un spectacol admirabil : pe Bistriţa cenuşie, de-ajuns de liniştită, cuprinsă în­tre maluri acoperite de zăpadă subţire, veneau patru bărci ne­gre, avînd ceva din forma unor opinci, conduse fiecare de cîte un om bine înfofolit. Nu ningea, era friguleț, soarele ultimelor zile dispăruse; nu era timp de li­rism, însă cele patru bărci mer­­gînd „la vale“ alcătuiau o sce­nă tandră și delicată care nu a scăpat nimănui: controlau cursul apei ; curînd — plutele, curînd — primăvara... Şi prietenul meu.. Iarna, totu-i adevărat şi pre­cis, dar atît. Am călătorit cu personalul lent, calm — aş pu­tea spune că mi-am purtat paşii — de-a lungul unor cîmpuri ne­cunoscute, într-o dimineaţă de iarnă clasică. Peste întinderile albe se ridicase un soare lucid, fă­ră exclamaţii. In soarele acesta a­­proximativ tot ceea ce vedeam era miraculos de precis, de e­­xact, adevărat. Arborii — în alb şi negru, fără diferenţieri, ra­muri, intorsiuni, schelet, ca o per­fectă radiografie. O fîntînă nea­gră, departe, pe orizont — două linii clar trase, ca o propoziţiune simplă cu subiect şi predicat. Ba­rierele, uşor burate de zăpadă, ne­­gru-alb, negru-alb, aproape că puteai măsura cîţi centimetri sînt vopsiţi în alb, cîţi în negru. Gardurile — lemn cu lemn. Bul­gării îngheţaţi ai ogoarelor — unul cîte unul. Şapca şefului gă­rii din Gugeşti, riguros roşie. Că­priorii unei case în construcţie — strîmbi, cenuşii, dar exacţi ca o definiţie. Era bine. Totul adevă­rat, la proporţiile fireşti. Zăpada, soarele lucid erau inventate de natură în acea clipă ca reactivi pentru a o preciza, pentru a o în­tipări în conştiinţa tuturor — fru­moasă, rece şi lucidă întocmai ca certitudinea. Primăvara însă, învăluite în abur, topindu-se parcă în soare, jucînd în atîtea ape — timpurile, gările, casele, Bistriţa, Bicazul, lucrurile, viaţa îşi pierd orice lu­ciditate, orice proporţii exacte. Nici un obiect nu-ţi mai su­gerează propoziţiunea simplă ci fraza largă, puternică, sfîr­­şită printr-un semn de exclamaţie. Definiţiile nu mai satisfac; vrei să cauţi, să rătăceşti, să găseşti. In lumina primăverii credinţa, ca şi frumuseţea, ca şi îndoiala, ca şi banalul, sînt ridicate la pătrat, pe nesimţite. naintea dinamitări­lor, un inginer îmi mărturiseşte că iu­beşte aceeaşi fată din urmă cu şapte ani. In gara Bicazului, cum cobori din tren eşti întîmpinat : „Tovarăşe, nu vreţi o plimbare cu sania pînă în centru ? Se găteşte iarna“... Budescu, şeful construcţiei, îşi freacă mulţumit mîinile : în sfîrşit începem să turnăm la barajl Ben­­ţea, redactorul şef al „Constructo­rului hidrocentralei“, se mută în­tr-un apartament nou din Măr­­ceni, şi-a adus deja o noptieră. Se aşteaptă festivitatea de inau­gurare a casei ; vor fi chemaţi toţi redactorii săptămînalului acesta în patru păginuţe ; sînt numai pa­tru, redactori, dar fiecare are legi­timaţia lui — legitimaţia nr. 1, nr. 2, nr. 3, nr. 4. In lumina pri­măverii, Benţea şi ceilalţi se gîn­­desc la apariţia zilnică şi sche­ma complectă. Fotograful din cen­trul Bicazului a aşezat în vitri­nă fotografii cu două rîndunici avînd în ciocuri un plic pe care scrie: martie 1956, şi alt model: fotografii cu o inimă în care ur­mează să se centreze chipurile respective, tot cu martie 1956. S-or fi vîndut ? Mai ştii... Intr-o dimineaţă, topindu-mă in­tr-un soare uluitor, l-am auzit vorbind pe Knoch Horst — sus, la 126 de metri deasupra Bistriţei, acolo unde sunt instalate maca­­ralele-funicular livrate de firma „Bleichert“-Lei­pzig. Aveam la pi­cioare Bistriţa (curgea liniştit, cu un debit redus, vrînd să ne facă să uităm ce ştie), batardoul mi­nuscul, se descifrau departe, a­­bia-abia, imaterial, un abur mai mult, munţii în soare şi nori; deasupra capului, categorică, era macaraua cu blocul ei masiv şi complicat; totul strălucea, — ver­dele macaralei, oţelul blocului, tă­bliţele albe cu cifre şi indicaţii, inelele centurilor de siguranţă, dinţii oamenilor, Bistriţa, orizon­turile, vîrful creionului meu — şi Knoch vorbea nemţeşte ! Nimic nu a strălucit atunci în mintea mea ca germana lui Knoch ; dă­dea indicaţii de mişcare a „pi­sicii“, celui de sus de la „co­, mandă"—Richter—un fel de morar german care parcă mîine îşi mă­rită fata şi va­dea bere cu fie­care comesean în parte. Din tot ce spunea Knoch — mai tînăr, scund, bine înfipt în sol — din tot ce striga fără să se agite prea mult, reţineam nimicuri ca orice ignorant în ale limbii: Katze, • doch, jawohl, ja, nein... Şi ma­caraua se mişca precis, „pisica“ aluneca pe cablu după ordin. În viaţa mea nu văzusem un neamţ pe un şantier de construcţie­­, în viaţa mea nu auzisem după cu­vinte nemţeşti uruitul unei maca­rale. Poate că era tîrzie revelaţia mea ; ştiam că au o artă mare, ştiam că finalul simfoniei a IX-a s-a cîntat prima oară în nemţeşte, ştiam că Faust a fost scris în nemţeşte, ştiam că-s teh­nicieni excepţionali, ştiam tot ce ştiaţi dvs. despre ei în ultimii 11 ani. Dar acum — în soarele a­­cesta uluitor — auzeam şi ve­deam ! Germana e o limbă per­fectă de şantier, dar niciuna din limbile pămîntului nu a fost mai folosită în mînuirea tunurilor şi a mitralierelor, în elaborarea pla­nurilor de război şi moarte. Ani întregi am uitat că în limba asta s-a jucat prima oară Schiller — „Hoţii“, „Don Carlos“... Acum, Knoch îmi fixează clar: germana e o limbă perfectă de şantier. La toate limbile pămîntului, pro­babil... Seara, o seară senină, limpede, cu un cer în care presimţeai apri­lie, am ascultat în Bicaz — „Don Car­los“. De sus, din­spre gară, pe întreaga şosea, trecînd prin centru, unde oamenii aştep­tau maşini spre Stejaru sau Izvo­rul Muntelui, în timp ce sănii se tîrau pe lîngă ei leneşe, frecîndu­­şi şinele subţiri de asfaltul pe care zăpada se topise repede, pînă departe, după clubul central, după garajele auto, pînă la Dodeni — difuzoarele au transmis marea scenă a mărturisirii dintre Carlos şi regină din actul I : Don Carlos : Iubit'-ai tu vreodată ? Regina : Ce întrebare I — Iubita-i tu cîndva ? — ...Nu mai iubesc... — Te-oprește inima sau jură­­mîntul ? — Te rog să pleci. Te rog să nu mai vii Cu astfel de cuvinte niciodată. In Bacăul înghețat și zgribulit, am ascultat plimbîndu-mă pe stradă principală cîntecul ştren­găresc al lui Yves Montand — „J’aime flâner sur tes grands bou­levards“... M-a amuzat: e o nos­timadă să auzi într-un oraş ca Bacău „J’aime flâner...“ Dar aici, la Bicaz, seara, sub stelele pri­măverii, în preajma barajului pe care-l presimţeam ca pe aprilie, cu imaginea batardoului unde prietenul meu veghea la dinami­tări, lîngă locurile fermecate de unde se vor descătuşa plutele — aici, unde totul, natură, proiecte umane, viziune, efort sînt atît de largi, de inspirare — transmisia pe rază de cîţiva kilometri a dra­gostei lui Don Carlos, a juramîn­­tului făcut la picioarele reginei: „Jur veşnică tăcere Dar veşnică uitare, nu !" m-a tulburat îndelung. Niciodată radioficarea nu mi-a dezvăluit a­­tîta farmec, atîta putere de fasci­naţie şi nu mi s-a părut mai de­plin fixată în frumuseţea zilelor noastre. A Banyai Dorotea, din clasa a pa­tra a Şcolii elementare din Do­deni, fetiţa unui inginer, pleacă să caute un perete de sticlă pentru aquariumul laboratorului de ştiin­ţe naturale. Dorotea e atît de fru­moasă, încît hotărăsc imediat ca băiatul meu (pe care nu-l am) să-i facă „curte“, cum va fi în stare de o asemenea acţiune com­plicată. — Şi de ce i-a spart sticla, Dorotea ? » — Pentru că a fost frig astă iarnă... Şi şarpele uriaş a murit, aşa ger a fost... — Vai, vai, a murit şi şarpele uriaş ! Dar porumbelul de ce-a murit, Dorotea ? — Aşa, pentru că nu l-am pus în­ mîncare tot ce-i trebuia. — Aha ! Ş­i acum te duci să cauţi sticlă... — Da, pentru aquarium... — Dar tu eşti în echipa care are grijă de porumbei... — E, da — vine primăvara şi trebuie să punem peştii în aqua­rium Dorotea e minunată, vine pri­măvara şi, mai presus de toate, trebuie să punem peştii în aqua­rium. Lavei Iulius din clasa Vll-a pregăteşte o hartă amplă a cele­brelor călătorii , întreprinse de Columb, Vespucci şi Magellan ; i-am văzut pe amicii din clasa Vll-a la lecţia de istorie. Lavei părea cel mai bun, dar întreaga clasă era mereu cu mina ridicată la întrebările cruciale ale profe­soarei Milea : — De unde a ple­cat Columb ? Ce pămînturi a des­coperit el, copii ? Care a fost dru­mul lui Vespucci ? Cine poate să-mi arate pe unde a mers Ma­gelan ? Alexandrescu, din banca întîia, un băiat de-o şchioapă, a luat în mînă beţişorul şi s-a dus la har­ta lumii; a indicat încet drumul lui Magelan pînă la Ţara de Foc şi deodată, aici, în dreptul Ţării de Foc s-a plictisit, s-a enervat, n-a mai ştiut — cine poate spune precis ce s-a petrecut în căpşorul acela de­ ştrengar ? — cert e că într-un gest larg, circular, nesi­gur peste mapamond a rezumat drumul lui Magelan : „apoi a luat-o aşa !“ Acest „aşa“ a făcut deliciul clasei. Inteligent, Lavei a arătat itinerariul acelei călă­torii în jurul lumii. Era multă lu­mină în clasă, din ultima bancă în care asistam, vedeam un colț de cer albastru, copiii nu se uitau la mine, îl ascultau pe Lavei şi călătoreau cu Magelan. Afară tre­ceau camioane spre baraj, sau, mai sus, pînă la tunel-ieşire şi dlacsoanele lor se auzeau pînă aici, în clasa Vll-a. De o suta de ani aproape, omenirea ştie că în lumea asta mare există o ţară — Romînia. Cu capitala — Bucureşti. De Dodeni — aşezare dintre cele mai proaspete între aşezările u­­mane, cu o uliţă de cinci sute opt­­zeci de paşi — de Dodeni au au­zit cîţiva din cele 2.655.000.000 de locuitori ai planetei. Ca oamenii care populează azi pămînturile descoperite de Columb să înţe­leagă ce frumuseţe degajă o lec­ţie despre Columb primavara, în Dodenii noştri,­­ vor trebui să săvîrşească ei înşişi o redescope­rire a acestei ţări noi, Romînia. Eventual, să urce cu toţii acolo, la 126 de metri deasupra Bistri­ţei, pe malul drept, în bătaia soa­­relui meu, sub macaralele „Bleichert“; acolo totul e clar. Intre malul drept şi malul stîng nu e decît cablul funicularului (510 metri) instalat sub suprave­gherea tehnicienilor din R. D. Germană. Intre malul drept şi ma­lul stîng­ va fi beton I red în acest beton. Cred în limba ger­mană, în Knoch Horst şi macaralele „Bleichert“. Cred în Cristofor Columb, în oamenii care populează azi pă­mînturile descoperite de el şi în descoperirile pe care aceşti oa­meni le vor face, studiind istoria contemporană. Cred în profesorul Vladimir An­­tonovici Oruschi din Novocerkase, în elevul lui din batardou şi în dragostea trăită la 18 ani. Cred în plutele care coboară primăvara pe Bistriţa. Cred în femeia pe care o iu­besc, în prieteni, şi în vîrful cre­ionului meu. Cred în naivii care cumpără fotografiile : martie 1956. Cred în Dorotea şi aquariumul ei. Cred în jurămîntul lui Don Car­­los, în toţi cei care înţeleg dra­gostea neîmpărtăşită. Cred în baraj şi în tot ceea ce presimt în jurul lui — aprilie, mai, primăvară. Şi toţi vor crede împreună cu noi... RADU COSAŞI)

Next