Scînteia Tineretului, iulie 1956 (Anul 11, nr. 2228-2253)

1956-07-22 / nr. 2246

Sărbătoarea Poloniei Populare Consiliului de Stat al Republicii Populare Polone, Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Polone, Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Unit Polonez VARŞOVIA Cu prilejul sărbătorii naţionale a Republicii Populare Polone, Prezidiul Marii Adunări Naţionale, Consiliul de Miniştri al Repu­blicii Populare Romine şi Comitetul Central al Partidului Munci­toresc Român, vă transmit dumneavoastră şi întregului popor polo­nez sincere şi călduroase felicitări. In cei 12 ani care au trecut de la eliberarea Poloniei, poporul polonez, preluîn­d puterea în mîinile sale şi dobîndindu-şi adevărata independenţă naţională, a parcurs o cale glorioasă, obţinînd victorii istorice în dezvoltarea economiei şi culturii naţionale. Aceste măreţe succese au fost repurtate sub conducerea Partidu­lui Muncitoresc Unit Polonez, luptător credincios pentru apărarea intereselor celor ce muncesc, pentru întărirea continuă a unităţii de nezdruncinat a marii familii a ţărilor socialiste, pentru consoli­darea prieteniei şi colaborării între popoare. Poporul român nutreşte pentru poporul frate polonez sentimente de profundă prietenie şi-i urează noi succese în lupta pentru consoli­darea cuceririlor sale şi construirea societăţii noi, socialiste. PREZIDIUL MARII ADUNARI NAȚIONALE A R.P.R. CONSILIUL DE MINISTRI AL REPUBLICII POPULARE ROMINE COMITETUL CENTRAL AL PARTIDULUI MUNCITORESC ROMÍN Cu prilejul sărbătorii naţionale a Republicii Populare Polone — Ziua eliberării — Jan Izydorczyk, ambasador extraordinar şi minis­tru plenipotenţiar al R.P. Polone la Bucureşti, a oferit sîmbătă sea­ra o recepţie la restaurantul Pes­căruş. La recepţie au luat parte tova­răşii: Chivu Stoica, N. Ceauşescu, I. Chişinevschi, Al. Drăghici, C. Pîrvulescu, Ştefan Voitec, Al. Bîr­­lădeanu, S. Bughici, Gr. Preo­teasa, acad. prof. dr. C. I. Parhon, M. Mujic, Constanţa Crăciun, M. Florescu, acad. I. Murgulescu, Ing. Popa Gherasim, Ion Dumb­­ru, F. Gheltz, C. Lonccar, Mar­cel Popescu, acad. M. Ralea, G. D. Safer, D. Simulescu, C. Teo­­doru, conducători ai instituţiilor centrale şi ai organizaţiilor ob­şteşti, oameni de ştiinţă, artă şi cultură, reprezentanţi ai presei romîne şi străine. Au luat parte şefii unor misiuni diplomatice acreditaţi la Bucu­reşti şi alţi membri ai corpului diplomatic. Recepţia s-a desfăşurat într-o atmosferă de caldă prietenie. (Agerpres) De vorbă cu profesorii noştri P­rimită cu multă însufleţire şi încredere, Hotărîrea Par­tidului şi a Guvernului cu privire la îmbunătăţirea învăţă­­mintului de cultură generală din R.P.R. continuă să fie dezbătută atit de tineretul studios cît şi de cadrele didactice din întreaga ţară care văd în măsurile luate un nou şi însemnat pas pe dru­mul propăşirii şcolii noastre de cultură generală. Discutînd cu o seamă de tova­răşi din învăţămînt, am putut constata că prevederile Hotărîrii se bucură de o, deplină aprobare din partea cadrelor didactice. — Trecerea treptată la învăţă­­mîntul mixt — ne-a spus tovară­şul Panţel Titu, directorul Şcolii mixte de 7 ani din comuna Bere­­voeşti, raionul Muscel, este mai mult decît binevenită. Şcoala din Berevoeşti a fost mixtă, aşa încît vorbesc în cunoştinţă de cauză. Elevii şi elevele s-au obişnuit unii cu alţii şi consideră că a în­văţa împreună e un lucru firesc. Deşi recomandată de pedago­­gie, problema realizării învăţă­­mîntului mixt nu e de loc uşoară. De la bun început e nevoie din partea cadrelor didactice de mul­tă supraveghere şi tact pedago­gic ; activitatea fiecărei clase nu trebuie scăpată din vedere nici la ore, nici în recreaţii, nici în timpul liber de către diriginţii şi profesorii de serviciu. Clasele mixte au meritul de a educa pe băieţi şi fete să se com­porte corect unii faţă de alţii şi să se respecte reciproc în toate împrejurările. Invăţînd împreună, băieţii se obişnuiesc să vadă în colegele lor tovarăşe capabile de muncă susţinută, înţeleg că fete­le au, deseori, mai bine formate o serie de deprinderi frumoase, demne de urmat, cum ar fi sim­ţul ordinei, al curăţeniei, al dis­ciplinei, simţul estetic, stimulîn­­du-i în această direcţie. La rîn­­dul lor, băieţii pot ajuta fetele să devină mai curajoase, mai pli­ne de iniţiativă şi cite altele. Eu consider clasele mixte un minunat mijloc de pregătire pen­tru viaţă. E drept că, nu o dată se poate întîmpla ca, într-o clasă mixtă, nesupravegheată îndeajuns de e­­ducator, elevii să comită acte de huliganism, să înjure sau să se poarte necuviincios cu colegele lor. In această situaţie, clasa se dezbină, se împarte In două ta­bere care se duşmănesc. Tocmai de aceea nouă, cadrelor didacti­ce ne revine marea răspundere de a nu scăpa din mîini colecti­vul de elevi, de a-i antrena, bă­ieţi şi fete, în egală măsură la di­ferite acţiuni obşteşti, jocuri, o­­bişnuindu-i prin aceasta cu ideea că sunt tovarăşi cu egale drepturi, cu aceleaşi posibilităţi, că au de învăţat unii de la alţii, că mun­cind împreună vor putea face în­totdeauna o treabă mai bună. Eu salut cu căldură măsura de a se trece în acest an la învăţă­­mîntul mixt în clasele I—VIII şi apoi, treptat, în întregul învăţă­­mînt de cultură generală, fiind deplin convins că aceasta va constitui un ajutor însemnat în formarea pentru viaţă a elevilor de azi — cetăţenii de mîine ai patriei noastre. ★ In ce priveşte problema poli­­tehnizării învăţămîntului — ne-a spus, printre altele, tovarăşul Ion Busuioc, directorul Şcolii de 7 ani , din Frăţeşti, raionul Giur­giu — noi am realizat în ultimii ani în această direcţie o serie de lucruri frumoase. Cu sprijinul gospodăriei agri­cole colective din localitate, care ne patronează şcoala, am stabilit legături trainice cu G.A.S., cu cele patru întovărăşiri agricole şi (Continuare In pag. 2-a) Una din cele mai puternice impresii pe care mi-a lăsat-o vizita în Polonia este preţuirea şi afecţiunea pro­fundă cu care poporul polonez înconjoară tradiţia sa seculară. La fiecare pas găseşti mărtu­rii emoţionante ale acestei rea­lităţi. Consemnării cîtorva din aceste mărturii le sunt închinate însemnările de mai jos. Intîi ceva despre „Stare Miasto" adică „vechiul oraş“. Este cel mai vechi oraş şi, probabil, cel mai pitoresc cartier al Varşoviei. In inima acestui car­tier se află o execepţional de frumoasă piaţă, împrejmuită din toate cele patru laturi, de clă­diri. Ele datează din diferite epoci istorice, despărţite prin lungi perioade. Impresia pro­fundă pe care această piaţa o lasă vizitatorului se datorează, probabil în mare măsură, fap­tului că numeroasele clădiri care o alcătuiesc nu sunt despărţite una de alta ci sunt lipite, „pe­­rete-n perete“. Asta formează imaginea unei singure clădiri, care îmbină într-un mănunchi minunat stiluri arhitectonice di­ferite, culori dintre cele mai­ di­verse, maestre ornamentaţii de toate felurile. Vechea piaţă din „Stare Miasto“ poate fi pe drept cuvînt numită un muzeu în aer liber. După ce ne-am să­turat ochii de această privelişte, însoţitoarea noastră ne-a spus, între altele: „După război, aici nu erau decît ruine. Tot ceea ce vedeţi, a fost refăcut în ultimii ani, păstrîndu-se cu fi­delitate toate amănuntele vechii pieţe“. Am rămas, cum se spune la noi, „cu gura căscată“. Orice s-ar spune, e cel puţin surprin­zător să vezi o clădire patinată, care poartă cert pecetea secolelor şi care păstrează pînă şi o ie­şitură din piatră a zidului aşa cum era acum 500 de ani şi care are, în acelaşi timp, tăiat în tablă pe roza vînturilor, această cifră „1953“, indicînd anul con­strucţiei sale. Un ornic neobişnuit Vizitînd Krakovia, am admi­rat, printre altele, marea cate­drală a oraşului, un admirabil monument de artă, datînd de pe la începutul mileniului nostru. In afară de faptul că este una din podoabele arhitectonice ale oraşului, catedrala este conside­rată drept cel mai bun ceasornic al Krakoviei. Interesant este în­deosebi felul cum se vesteşte, de aici, trecerea orelor. Cînd am pătruns în marea piaţă dominată de silueta masivă a catedralei, acele ceasornicului se apropiau de ora trei. La un morment dat, din înaltul turn a! catedralei a răsunat, puternic şi prelung, o trîmbiţă. Nevăzutul trîmbiţaş cînta o melodie ciudată, răsco­litoare, ca o chemare, ca un în­demn. Ceea ce mi s-a părut mai ciudat încă, era faptul că melo­dia nu a fost cîntată pînă la sfîrşit, ci s-a întrerupt la mijloc, pe neaşteptate. Apoi, de încă două ori, aceeaşi melodie între­ruptă, frîntă la aceeaşi notă. Clopotul catedralei a bătut răs­picat trei lovituri, vestind că e ora trei. După ce ecoul dangăte­lor s-a risipit, însoţitoarea noa­stră ne-a povestit următoarele: Cu secole în urmă, cînd aceste meleaguri trăiau veşnic primej­dia unor năvăliri duşmane, înal­tul turn al catedralei fusese transformat în turn de obser­vaţie. Ostaşul de veghe din vîr­­ful turnului avea sarcina de a vesti cu trîm­biţa sa apropierea năvălitorilor. La un asemenea atac al duşmanilor, trîmbiţaşul a început să sune, să-şi vestească tovarăşii că oraşul e în pericol. Dar, vai ! O săgeată duşmană i-a străpuns pieptul, iar melo­dia sa a rămas frîntă la jumăta­te... Au trecut de atunci veacuri dar în onoarea jertfei anonimu­lui trîmbiţaş care şi-a salvat oraşul de la pieire, se cînta la fiecare lră, fie zi, fie noapte, de sute de ani, aceeaşi melodie pe care el însuşi a cîntat-o între­rupta la nota la care el s-a oprit... Firidele cu flori Mărturii asemănătoare ne-au întîm­pinat şi în Varşovia. In­tr-un anumit foc pe cheiul Vistu­­lei se află, străjuită de un frumos parc, o mare placă comemorati­vă pe care sălăşluieşte dăltuită în piatră, epopeea unui detaşa­ment de ostaşi sovietici care încercîrnd, împreună cu un grup al rezistenţei poloneze să for­ţeze trecerea fluviului, au pierit în luptă cu duşmanii fascişti. Am văzut de asemenea monu­mentul dedicat eroilor Ghetto-u­­lui Varşoviei şi mi s-au întipărit pentru totdeauna în minte figu­rile luptătorilor care alcătuiesc grupul sculptural al monumentu­lui şi, îndeosebi, ochii de neui­tat ai conducătorului răscoalei, Anielewicz, în dreptul său, pe soclul monumentului, erau răs­­pîndite flori proaspete aduse de locuitorii Varşoviei. Şi am mai văzut, în multe locuri din Var­şovia încă ceva : în anumite locuri, tăiate în piatră în zidul caselor firide în care stau încrus­tate cuvinte care glăsuiesc cam aşa : In ziua de... hitleriştii au împuşcat la zidul acestei case... patrioţi polonezi. Iar sub aceste cuvinte se află o cupă de piatră din care răsar întotdeauna lu­­jerele şi corolele florilor mereu proaspete. Nimeni nu are înda­torirea să aducă aici flori. Dar varşovienii au grijă să împros­păteze în fiecare dimineaţă a­­ceste flori ale recunoştinţei, prinos adus memoriei martirilor jertfiţi, ca şi trîmbiţaşului din Krakovia, în lupta pentru ziua de mîine a patriei lor. ...Toate acestea — „Stare mia­sto“ şi cîntecul trîmbiţaşului din turnul catedralei krakoviene, monumentul eroilor Ghetto-ului şi firidele cu flori — sunt măr­turiile unui lucru neasemuit de frumos, mărturii ale Memoriei Poloniei. Polonia ţine minte ! MARIAN GRUIA Varşovia — Star« Miasto M ihai Popa, şeful brigăzii a treia de tineret din sectorul motoare, secţia subansamble de la Uzi­nele „23 August“, mi-a fost recoman­dat de către un prieten, ca un bun... pedagog. Un metalurgist pedagog! Aşa ceva nu-mi fusese dat să mai aud şi-am zîmbit neîncrezător şi tot­odată stînjenit, avînd impresia că prie­tenul mă ia în rîs. Acuma însă, cînd scriu aceste rinduri, mă gîndesc că prietenul meu a avut dreptate în multe privinţe. Mihai Popa e un om de statură po­trivită, puţin cam gros, cu obraji ro­tunzi, cu ochi mici, iscoditori, calm şî prietenos. Numai că eu, la început, am avut nenorocul să-l găsesc în toa­ne rele. De altfel, atunci erau cu ţîfna sărită toţi membrii brigăzii, fiindcă tehnicienii de la secţia utilaj întîrziaseră să le trimită piesele pe care ei le aşteptaseră două zile la rînd. Văzîndu-i porniţi, în loc să mă astîmpăr, m-am îndesat să leg vorba cu ei, dar mi-au răspuns îr.' aşa fel In­cit mi-a pierit pofta să mai încerc pînă la pauză. De-abia atunci m-am apropiat iar şi i-am luat pe departe: — Ştiţi, aş vrea să ne cunoaştem mai pe îndelete. Mihai Popa a săltat capul şi a rostit rîzînd : — Ştiu, dar la pomul lăudat să faci bine să te duci totdeauna cu mîncare de-acasă. Brigada noastră, tovarăşe, a pierdut steagul de frun­taşă pe raion şi-i greu să-l mai cîş­­tige. Azi ne încurcă utilajul, mîine forja, poimîine turnătoria şi dacă mergem tot aşa mereu o să ajungem pe la coadă. Spune, n-am dreptate? Nu, n-are dreptate. Şi asta o ştie Mihai Popa foarte bine, dar la supă­rare nu se poate opri să nu vorbească aşa. Brigada lui, după cum spun oa­menii din sectorul motoare, de­­ doi ani e mereu fruntaşă, şi asta fiindcă băieţii nu lucrează după toane şi nu lipsesc după pofte, cum se mai întîm­­plă pe alocuri. După amiaza, la sfîrşitul săptămînii, îşi suflecă cu toţii mînecile şi se apucă cu nădejde de organizarea locului de muncă, după care treabă pornesc împreună la cinematograful din cartier. — Dacă stăm toată ziua împreună, mi-a explicat şeful brigăzii, nu strică să petrecem şi seara împreună. Obiceiul acesta s-a statornicit la el de mult şi nimeni nu se abate de la el — cînd e vorba de petrecere cei însuraţi îşi aduc şi nevestele. Uneori însă tot se iscă discuţii şi împotriviri, mai cu seamă din partea burlacilor, care susţin cu tărie că şi restaurantul e un loc de petrecere şi nu dintre cele mai rele. Restaurant sau cinematograf ? Mi­hai Popa, ca şef al brigăzii, e pus totdeauna să cumpănească şi pînă la urmă hotărăşte mereu în acelaşi chip : — Mergem, măi, la un pahar cu bere şi de-acolo la film. Hotărîrea, trebuie să recunoaşteţi, e făcută să fie primită cu bucurie de către amîndouă părţile. (Continuare in pag. 2-a) MIHAI POPA GH. TUDORACHE AL. PANŢURU CRISTEA JERCAU Proletari An toate țârile, uniti-vu I Organ central al Uniunii Tineretului Muncitor Anul XII, Seria II-a, Nr. 2246 4 PAGINI - 20 BANI Duminică 22 iulie 1956 Unde mergem asta dî ? ATLETISM: pe stadionul Ti­neretului incep­tnd de dimineaţa vor continua întrecerile primei etape a celei de a doua ediţii a campionatului de atletism pe echipe al oraşului Bucureşti. FOTBAL: stadionul Dinamo va găzdui întîlnirea internaţio­nală de fotbal dintre selecţiona­tele „Tractor" (R.P.U.) şi „Re­colta” (R.P.R), CICLISM. — In jurul orei 17:30 va avea loc pe stadionul Dinamo sosirea cicliştilor din „Cursa Munjilor”. — Comisia orăşenească de ciclism organizează o­­ se­rie de competiţii cu caracter popular şi pentru clasificare. Astfel de la km. 7, şoseaua Bucureşti-Tîrgovişte se va da startul Incepînd de la ora 8, in următoarele întreceri: etapa a Ill-a a concursului popular, concursul de clasificare (rezer­vat alergătorilor de cat. III-a şi neclasificaţi) pe 50 km; con­cursul rezervat alergătorilor pe biciclete de semi-curse (băieţi şi fete); concursul rezervat alergătorilor pe biciclete de oraş şi l o întrecere pe 1.000 m. pentru copii. VACANTĂ PLĂCUTA prieteni! TIMIŞ (de la brigada volantă » „Sctntett tineretului — Renato Brad a... Torino. —- Heinz Gerd Georges... Deutschland. — Ivonne Peeraer... Belgie. Odd Slättelid... Norge. ...Și prezentările continuă. întîlnîrea matinală de astăzi n-a fost prevăzută în programul zilei. Poate că de aceea lipsesc şi interpretei, rămase undeva la micul dejun. Dar nu-i nimic. Fiţi liniştite fetelor... Oaspeţii se înţeleg de minune. Acolo unde cuvintele lipsesc, complec­­tează gesturile. Primii sosiţi la seminarul internaţional al tineretului mun­citor şi în tabăra internaţională studenţească de la Timiş, s-au strîns acum în jurul germanului Horst Hemmerlein, care-i invită la o mică excursie prin împrejurimi. Cerul e curat, soarele prietenos. Iar munţii încărcaţi de brazi care te îmbată cu mirosul iute al răşinei. Desigur va fi o vacanță plăcută... Rînduri către „fata timidă In clipa cind am des­prins din plic peticul de hirtie pe care cineva mi-a scris „Cici nu mai e aici”, mi-am simţit tim­­plele zvîcnind îngrozitor. Efortul de a-mi face or­dine în gînduri mă obo­sise. Priveam spre un punct, dar nu observam nimic. Gîndurile se învăl­măşeau, apoi se năpus­teau ca o avalanşă peste trecutul nu prea îndepăr­tat. Ce mă legase de puş­toaica aceea cu părul strîns în două coade ? Chipul său drăgălaş ? Nu. Atunci ochii, seninătatea şi nevinovăţia lor ? Nu. Aici m-a atras prin fe­lul de a fi, prin încrede­rea în viitor, prin dorinţa de a munci cinstit, prin ambiţia de a duce briga­da la victorii de nebă­nuit. Vibram intens la fie­care vorbă rostită de Cici. Simţeam că am în preaj­ma mea un tovarăş adevărat, incit­­atunci cind am scris des­­pre ea şi cind am intitulat materialul „fata cea timidă" m-am temut că n-am scris ceea ce trebuia, că cititorii n-au să recunoască întruchi­pate in­­ici dîrzenia, curajul, ambiţia, eroismul atît de spe­cific tineretului. In semn de dragoste şi prie­tenie am păstrat însemnările de atunci şi scrisoarea pe care mi-a trimis-o „Fata cea timi­dă“. Le-am recitit. Am vrut să-mi amintesc exact cum arăta Cici acum doi ani. Aş putea reconstitui exact faptele, pentru că amintirile­­îi sunt încă foarte vii. Şi tu ai putea face acest lucru, Cici. Aşa-i ? O zi care nu se deosebea cu nimic de altele. Te-ai sculat la ora obişnuită, ai îmbrăcat şor­ţul de şcolăriţă şi te-ai­ dus la fabrică. Totul era in ordine. Mesele înclinate pentru a se putea permite aplicarea iniţia­tivei lui Nicolae Militaru, cuţi­tele ascuţite işi aşteptau prie­tenii. Am venit la fabrică nu pentru a te căuta pe tine. Te-am descoperit şi ţi-am dă­ruit prietenia mea. Ne deose­bea puţin virsta, dar ce însem­nătate poate avea ea cînd a­­mindouă năzuiam spre o via­ţă mereu mai plină de bucu­rii ? Năzuiai spre fericire, do­reai să nu te ardă ruşinea că ai dus o viaţă meschină, mă­­runtă şi tocmai acest lucru m-a impresionat profund. Intr-o seară te-am aşteptat şi ne-am plimbat. Ploua şi din cind in cind peste cape­tele noastre plesneau tunete. Norii se-nlănţuiseră Intr-un dans ciudat, se fugăreau, se împreunau, apoi din nou por­neau goana nebună. Mi-ai mărturisit atunci că vrei să te căsătoreşti, că ţi-ai pregă­tit trusoul, că astfel viaţa ta va fi deplină. — Şi cu munca ? te-am în­trebat. — Munca îmi va fi tot atit de dragă, poate mai dragă. Privirile nu-ţi desm­inţeau vorbele şi te-am crezut. De unde puteam şti că visurile tale urmau să se destrame, că ai să dai înapoi în faţa pri­melor greutăţi ale vieţii. Adeseori te-am urmărit la locul de producţie. Ca înfă­ţişare nu te deosebeai de ele­va sirguincioasă din şcoala de ucenici. Minuiai atit de precis cuţitul de tăiat piele ! In mina ta cuţitul nu tăia, ci dansa. M-a impresionat respectul şi dragostea de care te bucurai in brigadă. Răducanu. Singu­­ranu şi alţi membri ai brigăzii te-au îndrăgit nu datorită chi­pului tău drăgălaş, ci muncii perseverente, cinstite, seriozi­tăţii de care dădeai dovadă în toate împrejurările. . Aşa te-am cunoscut eu, aici, şi aşa aş fi vrut să te păstrez in amintire. Cit de greu mi-a fost să dau crezare cuvintelor „nici nu mai g aici“ n-ai să înţelegi niciodată. Te-ai căsă­torit să-ţi împlineşti viaţa, dar ai creat o barieră intre dra­goste şi muncă. Ai devenit — potrivit dorinţelor soţului tău, Savu Gheorghe, din aceeaşi fabrică — un „om al sirenei“, un funcţionar de pe vremuri, care urmărea lacom să se ter­­mine ziua de muncă, să aler­ge acasă, să se-nchidă intr-o crustă, crezînd că astfel este fericit. Ce s-a intimplat cu vi­surile tale de odinioară, cu ambiţia ta ? Oare n-au fost ele în stare să lupte cu gelo­zia şi concepţia lui Savu des­pre căsătorie ? Vezi tu, aici, cînd ai numai douăzeci de ani poţi face fap­te nemaiintilnite care să-ţi lu­mineze viaţa. Una din aceste fapte este munca de fiecare zi. Or, tocmai munca ţie nu-ţi mai încălzeşte inima. Ai înce­put să laşi in urmă tradiţia de a-ţi depăşi cu mult planul, te frămintă acum mai puţin problema economiilor­, uneo­ri refuzi să-ţi recunoşti greşelile şi ca urmare, astăzi, nu m­ai eşti responsabila renumitei bri­găzi din secţia croit. Oamenii nu mai au aceeaşi încredere in tine, iar votul lor de blam dat inactivităţii tale îl consti­tuie tocmai retragerea sarcinii de cinste de a conduce briga­da în care pulsează munca,­in care oamenii se întrec pentru o productivitate sporită. La panoul de onoare al fa­bricii de­­încălțăminte „II Iu­nie“ din Rîmnicu Vilcea nu se mai află portretul tău. Ai devenit absentă la ce te în­conjoară. Trebuie să ştii. Aici, căsătoria nu-ţi umple cu ade­vărat viaţa dacă părăseşti frontul comun de luptă pentru fericire, dacă nu eşti un participant activ la con­struirea vieţii noi. Dragostea împletită cu munca se complec­­tează, se contopesc, ridicin­­du-te in ochii propriului tău tovarăş de viaţă. Cici nu mai e Cici, dar poa­te redeveni ceea ce a fost. Ai numai douăzeci de ani şi vii­torul este al tău De tine de­pinde ca el să fie luminos. Viaţa devine minunată numai atunci cind încetezi să trăieşti o viaţă egoistă, îngustă. Re­­vino in colectiv, reînvie in tine pe Cici aşa cum am cu­noscut-o eu, timidă in viaţă, dar ambiţioasă in muncă. Tovarăşii tăi, noi toţi n-am pierdut încrederea in tine. A­­lături de soţul tău poţi şi tre­buie să vii in pas cu noi. Aminteşte-ţi, Cici, de cuvintele lui Ostrovski: „Nimic nu-i mai scump pentru om decit viaţa. N-o trăieşte decit o singură dată şi trebuie s-o trăiască ■ astfel, incit să nu-i pară rău că a trăit să nu aibă a-şi reproşa un trecut meschin şi ruşinos“. LIDIA POPESCU

Next