Scînteia Tineretului, septembrie 1956 (Anul 11, nr. 2279-2304)

1956-09-01 / nr. 2279

Azi Începe nou an universitar VA UREZ SPOR LA MUNCA! Începe un nou an şcolar In invătâmîntul superior. In patria noastră libe­ră, in care poporul este stăpin pe soarta sa, şcoala îndeplineşte un ţel nobil. învăţămîntul superior este chemat să con­tribuie la formarea unui tineret sănătos, inarmat cu ştiinţa şi cultura înaintată, la pregătirea de ca­dre cu înaltă calificare care să slujească poporului, intersele celor ce muncesc. Oamenii muncii din ţara noastră, sporindu-şi eeforturile pentru traducerea în viaţă a directivelor celui de-al II-lea Congres al P.M.R., vă creează vouă, tineri studenţi, condiţii de muncă şi de viaţă neîntîlnite în trecut. Rezultatele pe care le obţineţi în fiecare an la învăţătură, arată că majoritatea dintre voi, vă străduiţi să răspundeţi prin fapte la tot ceea ce vă dăruieşte poporul şi statul de­mocrat popular. Cu fiecare an care trece, statul aşteaptă de la studenţii şi cadrele didactice din învăţămîntul su­perior, rezultate mereu mai bune atît în însuşirea ştiinţei cit şi în desăvîrşirea educaţiei patriotice, începeţi un nou an de muncă. Pentru ca străduin­ţele voastre să dea cu adevărat roadele aşteptate şi pentru ca în orice moment al anului şcolar să puteţi răspunde cu cinste de rezultatele obţinute, este necesar să depuneţi o muncă susţinută, temei­nică şi sistematică, chiar din prima zi a anului şcolar, luptind cu hotărîre împotriva golurilor în muncă şi în învăţătură. Daţi cea mai mare atenţie studiului individual, muncii cu cartea, ocupîndu-vă sistematic de apro­fundarea cuceririlor ştiinţei. Nu vă mulţumiţi cu Însuşirea superficială a celor învăţate, ci căutaţi să pătrundeţi in adîncul lucrurilor. Mai presus de toate însă nu uitaţi nici o clipă că însuşirea ştiinţei nu însemnează numai cunoaş­terea din carte a regulelor sau teoremelor ci presu­pune şi priceperea de a aplica aceste cunoştinţe în viaţa de toate zilele în practică. De aceea, participind activ şi conştient la însu­şirea temeinică a materiei predate, convingeţi-vă de valabilitatea cunoştinţelor dobîndite, verificîn­­du-le în practică, aplicîndu-le la realitate. Obiş­­nuiţi-vă să legaţi cele învăţate de practica în pro­ducţie, de uzină şi fabrică, de munca pe ogoare şi în institutele şi laboratoarele de cercetări. Dar viitoarele cadre de specialişti bine pregătite pentru toate domeniile construcţiei socialismului trebuie să fie în acelaşi timp oameni ai societăţii noi, educaţi în spiritul ideologiei marxist-leniniste. Hotărîrea Biroului Politic al C.C. al P.M.R. cu privire la unele măsuri de îmbunătăţire a muncii politico-educative în rîndul studenţilor, arată căile ce trebuie urmate de studenţi, cadre didactice şi organizaţii obşteşti pentru ridicarea muncii de educare a tineretului din învăţămîntul superior la nivelul sarcinilor trasate de Congresul al II-lea al P.M.R. în domeniul pregătirii cadrelor. Formaţi colective sănătoase de grupă şi cu spri­jinul organizaţiilor U.T.M. şi al asociaţiilor stu­denţeşti care vor lua fiinţă, cultivaţi în inimile voastre marile însuşiri pe care partidul le cere oamenilor noi : dragoste de muncă, cinste, perse­verenţă în atingerea scopului urmărit, spirit de iniţiativă, îndrăzneală şi curaj, solidaritate cu oa­menii muncii din lumea întreagă. Iubiţi şi respectaţi pe profesorii voştri, oamenii care îşi închină întreaga lor viaţă instruirii şi edu­cării tineretului, care vă îndrumă pas cu pas, câţi dragoste şi pricepere pentru a vă face capabili să atingeţi cel mai înalt ţel, acela de a fi folositorii scumpei noastre patrii. Studenţi şi cadre didactice ! Vă felicit cu prile­jul acestei însemnate zile a începutului de an şco­lar şi vă urez spor la muncă. C. Drăgulescu Locţiitor al Ministrului Invăţămlntului ...Să le dăruim cu generozitate COMOARA ŞTIINŢEI Cu trecerea infinită a lunilor şi ariilor se ridică generaţiile de tineri, cresc şi pătrund într-o zi pe prima poartă a şcolii elementa­re şi apoi, pe nesimţite, în zorile maturităţii bat la poarta învăţă­­mintului superior. Priviţi-i ani­maţi de speranţe şi vise, temători şi îndrăzneţi în acelaşi timp, în faţa comisiilor de examen, sau căutîndu-şi cu înfrigurare numele pe listele decisive ale admiterii. Nu-i cu adevărat profesor acela care nu retrăieşte, cit de palid,­ ceva din frumuseţea zilelor de în­ceput de an şcolar — acela care nu este cuprins de emoţie şi de respect în faţa atîtor minţi tinere care se întind ca o cupă ce aşteap­tă să primească darul experienţei şi al gîndirii mature. Dacă n-am uita noi, profesorii, cit de greu este cuvîntul nostru, cită putere de modelare are cel mai neînsemnat gest, care înso­ţeşte un gînd sau fapt al cunoaş­terii directe ! Cu emoţie şi adîncă recunoştin­ţă îmi reamintesc de unul din ma­rii profesori ai Facultăţii de me­dicină din Bucureşti, ale cărui pre­legeri, cu un conţinut adine uman, ne-a sădit în mintea şi inima noastră aspiraţia spre cultură. Acad. prof. dr. Ştefan Milcu spre cunoaşterea dezinteresată, pe calea dragostei de ştiinţă şi de oameni, cu o înaltă concepţie des­pre om ca fiinţa cea mai desăvîr­­şită a lumii pămîntene. La una din lecţiile sale am fă­cut cunoştinţă cu una din proble­mele fundamentale ale biologiei moderne, care a influenţat adine întreaga mea dezvoltare în medi­cină. Pentru profesorul de atunci a fost o idee înlănţuită între al­tele într-o lecţie, cîteva fraze — dar puternic încărcată de orizont şi cu căldura trebuitoare ca să germineze în minţile noastre ti­nere. In epoca noastră exemplul de mai sus se poate repeta în mii şi mii de cazuri . Opreliştea vechilor şcoli a fost ruptă, tot ce este mai inzestrat şi instruit poate accede la cultură. Profesor şi student sunt mobili­zaţi spre un ţel unic — instruirea şi educarea unui tineret capabil să creeze societatea socialistă, prin asimilarea ştiinţei şi culturii. Nenumărate şi minunate cons­trucţii îşi aşteaptă inginerii în cincinalele viitorului; cîmpii ster­pe şi păduri închipuite în hărţile ţării vor exista şi rodi prin mun­ca viitorilor tehnicieni agro-sil­­vici; uriaşele bogăţii ale subsolu­lui vor ieşi din întunericul ne­­ştiinţei, prin efortul viitorilor geo­logi ; milioane de oameni au ne­voie de profesori şi educatori, în setea crescută de cultură ; poporul nostru aşteaptă noi şi noi serii de apărători ai sănătăţii poporului. Niciodată tineretul n-ar putea s-o facă fără generaţia vîrstnică, fără profesori şi maeştri care să transmită ştiinţa şi experienţa lor şi să-i educe in spiritul dragos­tei de­ muncă şi de patrie. Un nou an şcolar, o nouă ge­neraţie de viitori constructori şi creatori de cultură. Să le dăruim cu generozitate comoara ştiinţei şi experienţei noastre ! 50 ani de la înfiinţarea Comisiei Generale a Sindicatelor din Romînia Anii s-au scurs unul după al­tul şi astăzi cind facem soco­teala constatăm că a trecut de atunci jumătate de secol. 50 de ani înseamnă mult şi totodată foarte puţin. Mult — cînd ra­portezi la viața unei generaţii, foarte puţin — cind priveşti prin perspectiva istoriei. Sunt momen­te care după 50 de ani au încetat demult de a mai fi pomenite. Peste ele timpul a aşternut ne­cruţător colbul uitării. Dar există şi altfel de evenimente care înving trecerea anilor, care stăruie in amintire şi care nu sunt sărăcite de semnificaţie. Un asemenea eveniment îi constituie înfiinţarea primei Co­misii Generale a Sindicatelor din România. Viaţa a arătat valoa­rea actului din 1900. Sindicatele s-au născut ca expresia unei ne­cesităţi vitale într-o perioadă a­­gitată pentru proletariatul român. Sfirşitul secolului 19 şi începu­tul secolului nostru marchează eforturile spre organizarea profe­sională într-o puternică mişcare sindicală a muncitorilor. Proce­sul acesta a primit lovituri serioase prin trădarea comisă de către „generoşi". Trădarea a pu­tut fi însă o piedică de moment dat nicidecum un factor hotăritor, cu consecinţe permanente. Ideile socialiste îşi croiau drum înfrun­­tind dificultăţile­­ de la teroare şi pină la lipsa de organizare. Mişcarea muncitorească renăş­­tea viguroasă, cu deosebire sub binefăcătoarea influenţă a revo­luţiei ruse din 1905. Speranţele muncitorilor intr-un trai mai bun, işi găseau expre­sia in apariţia şi relativ larga dezvoltare a sindicatelor. Trebuie amintit că sindicatele aveau de luptat in vremurile acelea împo­triva corporaţiilor, instrumente ale patronatului, menite să înă­buşe acţiunile revendicative ale muncitorilor. Marea forţă vitală a sindicatelor se verifică curînd, mai ales cu ocazia unui şir de greve, protest energic împotriva exploatării. In focul luptelor creşte autoritatea sindicatelor, se inregistrează o lărgire a rîndu­­rilor lor şi astfel apar probleme noi. Este vorba de necesitatea centralizării mişcării sindicale, pentru a-i asigura o eficienţă sporită. In august 1906 are loc confe­rinţa ce avea să creeze Comisia Generală a Sindicatelor din Rominia. Lucrările conferinţei — care au dezbătut atît probleme politice cit şi profesionale — au relevat procesul de maturizare politică a proletariatului român, creşterea conştiinţei sale de clasă. Statutul tip al sindicatelor era clădit pe fundamentul a trei principii : lupta de clasă, solida­ritatea internaţională a muncito­rilor şi lichidarea exploatării muncii sub orice formă. Mişcarea sindicală din ţara noastră a jucat un rol important in lupta clasei muncitoare împo­triva burgheziei, pentru o orîn­­duire socială dreaptă. Din păcate, in perioada dintre cele două răz­boaie unitatea sindicală a fost grav zdruncinată prin existenţa a două centre sindicale cu ten­dinţe diferite. Partidul Comunist Român a luptat neîncetat pentru restabilirea unităţii sindicale. Dar aceasta nu s-a putut realiza de­cit in septembrie 1944, după eli­berarea ţării noastre, în condiţiile existenţii Frontului Unit Munci­toresc. Existenţa unei mişcări sindi­cale unite a avut o mare impor­tanţă în lupta pentru instaurarea regimului democrat-popular, pen­tru mobilizarea maselor la opera de construire a orinduirii socia­liste în ţara noastră. In prezent, sindicatele aduc o importantă contribuţie la realizarea sarcini­lor pe care partidul şi guvernul le-au pus în faţa întregului popor muncitor pentru progresul neîn­cetat al patriei noastre. In 1906 se adunaseră in con­ferinţă 94 de delegaţi care re­prezentau 39 de organizaţii sin­dicale avînd 4.466 de membri. Nu poţi să parcurgi aceste cifre fără să te gindeşti la marea forţă a sindicatelor in prezent. Drumul parcurs de-a lungul unei jumătăţi de secol este insă bogat în învăţăminte. El exprimă ine­puizabila energie revoluţionară a clasei muncitoare, încrederea ei­ de nezdruncinat în victorie, drep­tatea cauzei pentru care luptă, 50 de ani. Multe s-au petrecut în aceşti ani in viaţa clasei mun­citoare din ţara noastră. Vor trece ani şi ani, dar generaţia noastră, generaţiile viitoare, işi vor aminti de cei care în august 1906 au înfiinţat prima Comisie Generală a Sindicatelor din Ro­mânia. S-a scris atunci o pagină minunată a istoriei mişcării mun­citoreşti din ţara noastră... M. RAMURĂ In fotografie: Tînăra Eli­­sabeta Turon — fruntaşe în producţie la această coope­rativă — lucrînd la maşina de însăilat canturi, îşi depă­şeşte zilnic planul de pro­ducţie cu 170-190 la sută. Calitatea şi frumuseţea ar­ticolelor de confecţii produse de Cooperativa „Cotext"­­Oradea, este de mult cunos­cută. Manifestări închinate Decadei literaturii şi artei ucrainene .In Capitală ,au continuat vineri să se desfăşoare manifestări cul­­tural-artistice organizate de Con­siliul orăşenesc A.R.L.U.S.-Bucu­­reşti şi Consiliile raionale ARLUS în cadrul Decadei literaturii şi ar­tei ucrainene. In sala Studio a Teatrului Na­ţional „I. L. Caragiale“ prof. univ. Nicolae Moraru, laureat al Premiului de Stat a conferenţiat despre „Al. Korneiciuk, fruntaş al dramaturgiei ucrainene“. La grădina „Constructorul“ a avut loc simpozionul literar cu tema „Dezvoltarea artei R.S.S. Ucrainene“ iar în grădina Vic­toria a fost organizată o seară de filme ucrainene. In parcul „Bragadiru" conf. univ. Tatiana Nicolescu a vorbit despre „Viaţa şi opera lui Ivan Franko“. Manifestări închinate Decadei literaturii şi artei ucrainene au mai avut loc şi în întreprinderi şi instituţii din Capitală. Trustul 5 nu sprijină îndeajuns munca brigadierilor Dacă, în zilele acestea calde vrei să urci spre Poiana Sta­lin ai norocul să nu faci drum­ul pe jos E foarte probabil ca unul din camioanele care cir­­culă pe aici să oprească şi să te ia. Poate," ca să eviţi’ zăpu­şeala," n-ai să te urci în cabină, ci în spate. Ciţiva tineri,în salopete cenuşii, cu bonete pe o sprin­ceană, îţi vor întinde mina să te ajute şi astfel ai să ai ocazia să-i cunoşti pe brigadierii care lucrea­ză la reconstrucţia hotel­ui turis­tic din Poiana Stalin. Şantierul apare privirii deodată, în stînga drumului, în marginea unui platou. Autocamionul cu care am venit s-a oprit chiar în inima şantieru­lui, printre stive de materiale de tot felul, îngrămădite într-o or­dine relativă. Aici se clădeşte un hotel spor­tiv cu o capacitate de­ 390 locuri, cu condiţiuni de cazare şi confort optime. Hotelul vă avea o mare sufragerie, restaurant, cofetărie, sală de cinematograf şi specta­cole, club, bibliotecă, încălzire centrală. In primăvară, la chemarea Co­mitetului Central al U.T.M., tine­rii au răspuns cu entuziasm. Venirea mea pe şantierul hote­­lului sportiv avea drept scop toc­mai un contact direct cu briga­dierii şi cu munca lor. Imediat ce am ajuns, brigadie­rii cu care venisem în maşină şi cărora le spusesem ce vînt mă aduce, m-au condus la tov. Vasile Scurtu, comandant. Ar fi greşit dacă termenul de comandant de brigadă ar aduce cu sine ideea unui stat major sau a unui loc de unde se conduc tacticos­, operaţiunile. Vasile Scurtu este totodată şeful unei echipe care lucrează la demolarea vechii clădiri de aci. La venirea mea lucra inimos la roabă şi n-a lăsat-o decît ca să-mi spună că timpul cel mai potrivit pentru a vorbi pe îndelete ar fi la sfârşitul zilei de muncă fiindcă..." şi aici mi-a arătat cu un gest elocvent pe ceilalţi membri ai echipei, care lucrau la curăţirea cărămizilor cu mişcări repezi şi precise. Am în­ţeles că se grăbeau şi am înţe­les şi mai­ bine mai tîrziu, cînd am aflat că echipa lui Vasile Scurtu dă zilnic peste două norme. Pînă să vină vremea întreve­derii fixate, am dat o raită pe şantier, unde tovarăşul inginer C. Wagner mi-a dat o serie de in­­­formaţiuni. Am aflat astfel că realizarea construcţiei revine Trustului 5 şi că iniţial termenul de dare în folosinţă fusese sta­bilit pentru 31 decembrie 1956. Mai tîrziu însă acest termen a fost amînat pentru 1 august 1957. Am mai aflat că pînă în prezent conducerea şantierului­ n-a primit întreaga documentaţie tehnică, a­­ceasta împiedicînd conducerea şantierului să aibă o concepţie de ansamblu asupra lucrărilor ce se vor efectua. De asemenea s-au făcut întîrzieri şi greutăţi în a­­provizionarea cu materiale a şan­tierului. Toate acestea, împreună cu alte fapte, care vor fi consem­nate mai jos, au contribuit la amînarea termenului de dare în folosinţă, ceea ce a dus la elibe­rarea cu întîrziere de şapte luni a unor fonduri de rulment ce to­talizează o cifră însemnată, fă­­cînd abstracţie de venitul ce l-ar fi putut aduce hotelul în acest timp. — Noi — mî-a spus comandan­tul brigăzii utemiste tov. Vasile Scurtu — cînd am venit aici ştiam că nu venim într-un voiaj de plăcere şi nici ca să ne alun­găm plictiseala. Sunt printre noi strungari şi frezori, tineri ţărani muncitori, lucrători din comerţ, sau tineri care au învăţat abia aci, pe şantier, diverse meserii. De la început însă ne-am dat seama de importanţa muncii cu­­(Continuare în pag. 6-a) Obişnuiau cei din Gherăseni să priponească vitele de garduri ca să le ferească din calea crivăţu­lui. Ca mincare le aruncau din cînd în cînd cite o mină de co­ceni de porumb uscaţi, sau cite un braţ de paie de grîu. Obiş­nuiau, dar nu din vina lor. De unde puteau să clădească graj­duri trainice, cind nici ei nu lo­cuiau decit în cocioabe acoperite cu paie sau şindrilă ? Şi apoi, dacă vitele sufereau de frig şi foame, cum puteau să dea lapte, lină sau carne ? Dar anii au trecut. Au trecut şi au adus cu ei alte obiceiuri, altă viaţă. In 1950, ţăranii muncitori din comuna Gherăseni, raionul Bu­zău încă nu lepădaseră opincile. In acel an 34 de familii au pără­sit drumul plin de gloduri al trudei individuale, infiinţînd gos­podăria agricolă colectivă „Va­sile Roaită". Inventarul lor era slab: 5 boi, 8 cai, 7 căruţe, 6 grape, o semă­nătoare pentru păioase, 5—6 plu­guri şi 82 de hectare de teren arabil. * Mulţi neîncrezători din afara colectivei aşteptau rezultatele re­coltei. Ce-au făcut, ce-au dres cei din colectivă, că griul, porumbul şi celelalte culturi au constituit baza de lămurire a ţăranilor muncitori cu gospodărie indivi­duală. Unii au făcut cereri şi au păşit pe drumul belşugului. Mulţi însă şi-au spus: „Bine, bine, anul ăsta recolta colecti­viştilor a fost intr-adevăr bogată, dar să vedem ce va fi la cea din anul viitor". A mai trecut încă un an şi cei ce nu credeau că succesele vor continua, şi-au plecat trişti privirile in pămint şi au socotit cit pierduseră datorită neîncre­derii. La 1 ianuarie 1956, familia co­lectiviştilor a ajuns să cuprindă aproape tot satul. Pe cele 354 de hectare, colectiviştii au culturi care dau rod bogat. In afară de cele 120 hectare de pe care s-a recoltat griul, ei mai au 125 hectare de porumb, dintre care 15 hectare însămînţate cu po­rumb hibrid, 20 hectare cu floa­­rea-soarelui, 5 hectare cu fasole, 4 hectare cu pepeni, 2 hectare cu vie nobilă etc. Iar dacă la început au fost săraci, colecti­viştii te poftesc azi să le vizi­tezi casele, sectoarele colectivei şi îndeosebi noile construcţii, si­guri că ai să te minunezi de bel- • şugul pe care l-au strîns. Intr-o zi am fost în vizită, cu mai mulţi tovarăşi, la colectiviştii din Gherăseni. —■ Nu, vere Birsane ! ca să arăţi acareturile, trebuie mai în­­tîi să arăţi şi ce ne-a făcut să le clădim. Aşa-i? zlmbeşte el cu înţeles. Birsan — preşedintele gospo­dăriei colective — zlmbeşte la rându­l şi aprobă pe vorbitor, care nu e altul decit tovarăşul Constantin Cocor. — Bine, nene Cocori Fă aşa cum îţi­ vine mai bine ! iar secretarul de partid poartă grupul de vizitatori din loc in loc. — lată-ne caii ! Avem 24 de capete. Dincolo sint cei 10 boi de muncă și cele 18 vaci de lapte. Restul pină la 32 e tine­ret bovin. In dreapta sint cele 540 de oi, în stingă — crescă­toria pentru cele 200 de găini. Tot spre stingă sint și cei 40 de stupi de albine. Iar acolo, drept în fund, se adăpostesc 12 scroafe cu purcei, fătate şi nefă­tate. Dincolo de sălci­tul acela pletos sunt cele 15 căruţe, 7 se­mănători de păioase, cositorite mecanice şi secerătorite. Tot acolo se „odihneşte“ noaptea şi auto­camionul nostru „Molotov". Vom trece peste tot. — Despre construcții insă, nu ne-aţi vorbit nimic, tovarășe Cocor. — Înadins am lăsat construc­țiile la urmă. De ce? E foarte simplu. Am vrut să vă arăt cau­zele. Toate cele despre care v-am vorbit au nevoie de adăpost, nu? Ei, aici am vrut să vă aduc cu vorba. In anul trecut am început construcţiile. Parte le-am termi­nat atunci, parte azi. În vara aceasta ne-am gindit să înlocuim cărămida de fabrică —­ din cauza căreia construcţiile stăteau pe loc, deoarece nu o găseam pe piaţă — cu cărămidă confecţio­nată de noi. Am discutat şi am dezbătut problemele acestea în adunarea generală. Colectiviștii au fost de acord. Lut se afla chiar căci, în curte. Lemne de foc pentru cuptorul de ardere aveam. In scurt timp ne-am apu­cat de treabă și iată rezultatul. Am construit un grajd pentru 40 de cai, un saivan penru 550 de oi, o maternitate pentru 30 de scroafe, o crescătorie pentru 500 de păsări, o remiză pentru unelte, un atelier de fierărie şi un garaj pentru autocamion. Se poate să vă mire faptul că am realizat atîtea lucruri deodată. Secretul îl găseşte fiecare şi in Rezoluţia şedinţei plenare a C. C. al P.M.R. din 16—17 iulie a.c. Acolo se arată bine că „Gospodă­riile colective tr­ebuie îndrumate spre construcţii ieftine, bazate pe folosirea pe scară cît mai lar­gă a materialelor locate de con­strucţie“. Dacă mai aşteptam încă, pină găseam cărămidă, nu mai terminam noi nici pină la anul cu construcţiile noastre. Dar aşa, vedeţi bine că ne-am des­curcat... Şi tovarăşul Constantin Cocor a trecut mai departe cu grupul de vizitatori pentru a le explica şi alte lucruri de seamă. Eu am rămas pe loc pentru a sta de vorbă cu tovarăşul Nicolae Birsem. — Spuneţi-mi, vă rog, tova­răşe preşedinte, tineretul cum munceşte aici ? — Tineretul? Avem 70 de ti­neri. 36 din ei sunt utemişti. Vezi dumneata pe aici vreunul ? Inima mi s-a făcut mică de tot. întrebarea putea avea urmări sau bune sau rele. — Aşa-i că nu-i vezi ? Ştii unde sunt ? Să-ţi spun tot eu. Polenizează „hibridul". Asta fac ei să nu mi-i critici cumva, că sunt în stare să las treburile baltă şi să te caut tocmai la Bucureşti. înţelegi dumneata? Avem tineri minunaţi aici. Dato­rită hărniciei lor, chipul nu a suferit, în timp ce noi ne-am ocupat de construcţii. Ciţi n-or pofti oare, să aibă un secretar de U.T.M. bun ca al nostru ? Dar vezi că nu toţi au.... — Şi cine e secretarul ? — O fată. Elena Burlacu. Ea are cele mai multe zile muncă. Mai au ei şi alţii zile-muncă destule — utemistii Nicu Ilie, Constantin Ionaşcu, Vasilica Cocor, Ion Spirache Nica şi alţii. Dar vezi că tot ea e cea mai har­nică. M-am sfătuit cu tovarăşul Cocor şi intr-o zi de duminică vom mai împrumuta o maşină de la S.M.T. Camionul nostru şi maşina aceea vor fi încăpătoare pentru toţi tinerii. Ghiceşti ce vrem ? Drept recompensă pentru munca depusă, vom organiza o excursie, la Doftana şi Peleş. Vor avea ce învăţa... ION TEOHARIDE corespondentul „Scînteii tineretului“ pentru regiunea Ploeşti Prin propriile noastre mijloace Proletul din toate ţârile, uniţi-vă ! Organ Central al Uniunii Tineretului Muncitor Anul XII, Seria II-a, Nr. 2279 4 PAGINI - 20 BANI Sîmbătă 1 septembrie 1956 ­Citiți în pag. 4­ aI­­Proteste împotriva!­1 interzicerii P. C.­ din Germania DECLARAŢIA C. G. al P. M. R. cu privire la interzicerea Partidului Comunist din germania Partidul Muncitoresc Romín, clasa muncitoare şi întregul popor român au aflat cu adincă indignare despre actul samavolnic, cu totul ilegal al autori­tăţilor vest-germane de interzicere a Partidului Comunist din Germania, şi protestează cu energie împotriva acestui atac brutal, care loveşte în cele mai elementare drepturi şi libertăţi ale poporului german. Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Ro­mân aminteşte că actuala interzicere a Partidului Comunist din Germania repetă fapta sinistră petre­cută cu 23 de ani în urma. Se ştie că baia uriaşă de sînge în care hitlerismul a scăldat Germania şi Europa întreagă a fost precedată de interzice­rea Partidului Comunist din Germania. Cele mai reacţionare cercuri imperialiste vor să decapiteze clasa muncitoare din Germania vestică, pentru a putea trece apoi la lichidarea tuturor libertăţilor democratice, la intensificarea şi mai făţişă a pre­gătirilor de război. Aşa au procedat hitleriştii în trecut. Pe acelaşi drum păşesc astăzi cercurie gu­vernante din Germania de vest. Experienţa istoriei arată că scoaterea în afara legii a partidului comunist, pune în pericol şi cele­lalte partide şi organizaţii muncitoreşti şi demo­cratice : partidul social-democrat, sindicatele, orga­nizaţiile de tineret. Nici un om cinstit nu poate rămîne pasiv faţă de politica cercurilor guvernan­te vestgermane, îndreptată împotriva clasei mun­citoare, a intereselor naţionale ale poporului ger­man, împotriva cauzei păcii. Experienţa proprie a clasei muncitoare din România — care şi-a făurit unitatea sa în lupta împotriva regimului burghezo­­moşieresc şi a fascismului, pentru crearea şi conso­lidarea puterii populare — confirmă adevărul că în faţa atacului fascist, clasa muncitoare are dato­ria să-şi unească forţele. Suntem­ ferm convinşi că unirea muncitorimii germane, strîngerea în jurul său a tuturor forţelor democratice va izbuti să îm­piedice prăvălirea Germaniei occidentale pe drumul fascismului şi al războiului. Cercurile reacţionare conducătoare din R.F. Ger­mană au interzis partidul comunist deoarece el slujeşte cu devotament interesele clasei muncitoare şi ale poporului german şi este forţa cea mai hotă­­rîtă în lupta împotriva remilitarizării, împotriva prefacerii Germaniei în focarul unui nou război. Partidul comunist a fost interzis pentru că el se pronunţă hotărît împotriva războiului şi mobilizea­ză masele populare din R.F. Germană la lupta pentru unificarea paşnică a Germaniei, pentru pace şi democraţie. Că acestea, şi nu altele, sunt motivele reale ale interzicerii partidului comunist, se vede din Întrea­ga politică pe care o duce guvernul vest-german. Puţin timp înainte de interzicerea Partidului Co­munist din Germania, cercurile guvernante din Ger­mania occidentală, sub oblăduirea forţelor imperia­liste din vest, au decretat serviciul militar general obligatoriu ; ele dezvoltă rapid producţia de arma­ment, cresc din nou un Wehrmacht revanşard, a­­vînd în frunte foști generali hitleriști. Interzicerea Partidului Comunist din Germania este menită să netezească drumul acestei armate a agresiunii că­tre un nou măcel mondial. Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Ro­mân consideră măsura fascistă de interzicere a Par­tidului Comunist din Germania, drept un act de înăsprire a încordării internaţionale, o provocare la adresa forţelor păcii şi progresului omenirii. Sfi­­dînd popoarele lumii, militarismul fascist încearcă din nou să-şi ridice capul. Măsurile represive an­tidemocratice ale autorităţilor vest-germane sînt in contradicţie flagrantă cu hotărîrile istorice luate de puterile din coaliţia antihitleristă cu privire la or­ganizarea Germaniei după război ca un stat demo­cratic şi iubitor de pace. Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Ro­mân condamnă cu toată energia acest act agresiv al cercurilor reacţionare din R.F. Germană şi-l con­sideră drept o dovadă a faptului că aceste cercuri nu vor o unificare paşnică a Germaniei, ci o unifi­care prin forţă, pe calea războiului. Planurile nesăbuite ale cercurilor reacţionare nu au sorţi de izbîndă. Nu odată au dat greş încer­cările reacţiunii de a lichida partidele de avan­gardă ale clasei muncitoare. In ţara noastră inter­zicerea Partidului Comunist din Romînia în timpul regimului burghezo-moşieresc n-a putut împiedica pe comunişti să mobilizeze şi să conducă lupta ma­selor muncitoare pentru libertate, democraţie şi socialism. Partidul Comunist din Germania a fost interzis şi în timpul stăpînirii hitleriste. Cu toate acestea, eroicul partid al comuniştilor nu numai că nu a pierit, ci, in ciuda jertfelor şi a sacrificiilor suferite, a stat în fruntea forţelor democratice germane în lupta împotriva hitlerismului, pentru adevăratele interese naţionale ale poporului german, în vreme ce din Hitler şi regimul lui s-a ales praful şi pulberea. Astăzi situaţia este cu totul diferită de cea din 1933 Fascismul precum şi militarismul japonez au fost zdrobite. Numeroase ţări din Europa şi Asia elibe­rate de sub jugul fascist au păşit pe calea socia­lismului. Ţările socialismului, în frunte cu Uniunea Sovietică şi China populară formează sistemul so­cialist mondial şi reprezintă o putere uriaşă, de neînvins. Există, se dezvoltă şi se întăreşte Repu­blica Democrată Germană, primul stat muncito­­resc-ţărănesc din istoria Germaniei, stat care nu urmăreşte cuceriri imperialiste şi războaie de co­tropire, ci realizarea năzuinţelor naţionale ale po­porului german, realizarea paşnică a unităţii între­gii patrii germane, colaborarea şi prietenia cu toa­te popoarele lumi. Se lărgeşte tot mai mult zona păcii, care cuprinde pe lingă ţările socialismului ţări ca India, Indonezia, Egipt şi altele. Astăzi, for­ţele democraţiei şi socialismului sînt mai puternice ca oricînd. Poporul român, în frun­te cu eroica sa clasă mun­citoare, alături de toate forţele iubitoare de parc din lumea întreagă, se ridică cu hotărîre împotriva ac­tului ilegal şi antipopular al autorităţilor vest-ger­mane. Poporul nostru nu poate uita cit a avut de suferit de pe urma militarismului german şi a fas­cismului şi de aceea înfierează cu cea mai adîncă revoltă sentinţa fascistă de la Karlsruhe. Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român îşi expri­mă ferma sa convingere că nici o fărădelege, nici o măsură teroristă nu vor putea opri gloriosul Par­tid Comunist din Germania să-şi facă datoria faţă de clasa şi poporul său, să mobilizeze ma­sele populare în lupta împotriva militarismului german, pentru pace şi democraţie. Partidul Comunist din Germania a fost „inter­zis". Dar nu există forţă în lume să poată nimici partidul din rîndurile căruia s-au ridicat mii şi mii de eroi care şi-au jertfit viaţa pentru libertatea şi fericirea poporului german. Partidul comunist nu poate fi nimicit, deoarece el este parte componentă a clasei muncitoare germane, avangarda ei care apără cu fidelitate interesele vitale ale poporului german. In numele muncitorilor, țăranilor, intelectualilor patriei noastre, al întregului popor al Republicii Populare Romîne, Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român trimite un salut fierbinte comu­niştilor germani, tuturor patrioţilor care se opun samavolniciei fasciste, în lupta pentru o Germanie unită, democratică, iubitoare de pace, poporul ger­man, clasa muncitoare germană, partidul ei comu­nist se pot bizui pe solidaritatea frăţească a clasei muncitoare din Romînia, a partidului său, pe simpa­tia întregului popor român. Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Ro­mân îşi exprimă încrederea că Partidul Comunist din Germania va găsi în mijlocul poporului forţe capabile de a continua şi a intensifica lupta sa, în numele libertăţii, democraţiei şi păcii. Trăiască Partidul Comunist din­­Germania " Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român

Next