Scînteia Tineretului, octombrie 1959 (Anul 14, nr. 3229-3255)
1959-10-01 / nr. 3229
Muntele celor trei fete Cînd Ciu lu-hua s-a întors de la Pekin, unde participase la cea de a doua Conferinţă naţională a tinerilor activişti în construirea socialismului, prietenii ei, fete şi băieţi i-au ieşit nerăbdători înainte . — Spune-ne lu-hua, ce s-a discutat acolo despre împăduriri? Vrem să ştim totul. — Au avut loc multe discuţii aprinse. Faptul că am sădit puieţi pe muntele „Sanhuasan“ e aproape neînsemnat faţă de ce-au făcut alţii. Comitetul Central al partidului şi Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist ne cheamă să depunem în continuare toate eforturile şi să facem din acest munte o grădină cu pomi fructiferi, o adevărată livadă... Zeci de mîini se ridicară aprobator, după obiceiul poporului nostru. Moş Ciucăn, în vîrstă de aproape 70 de ani, care era de faţă, spuse răsucindu-şi barba : — Da, da. Voi sînteţi capabili s-o faceţi şi pe asta. Nu degeaba se cheamă acum muntele acesta „Sanhuasan* Aştept să măninc şi eu fructe din pomii sădiţi de mîinile voastre. Ca să vedem cum a căpătat muntele acest nume trebuie să aruncăm o privire în trecut. ★ ...Era în primăvara anului 1951. Organizaţia de partid din comuna Hanvan, judeţul Crişan, provincia Cianşu, a lansat chemarea de a împăduri munţii golaşi. Tineri şi vîrstnici s-au declarat gata să participe la această acţiune patriotică. Ian Tien-hua avea pe atunci 15-16 ani. S-a înclinit intr-o zi cu cele două bune prietene ale ei Ciu Ju-hua şi Ciu Cuei-hun şi le-a spus : „Toată lumea munceşte de zor la împăduriri. Nici ,noi nu putem sta deoparte. N-ar fi bine să plantăm arbori pe muntele Siohunşan ?” Cele două fete, pe care toată lumea din sat le lăuda pentru iscusinţa şi curajul lor, au aprobat. Apoi, Tieji-hua a mai strîns vreo 20 de fete. 10 băieţi, tovarăşi de joacă, n-au vrut să s® lase mai prejos şi au declarat că merg şi ei la împăduriri. Cel mai mare din acest grup de 30 de băieţi şi fete avea 18 ani, iar cel mai mic 18. Au format o echipă şi au pornit să urce muntele înalt. Siohunşan, mai este supranumit muntele coloană“, atît de abrupte. Din această cauză mulţi ţărani din sat, auzind ce şi-au pus în glnd tinerii, au cam dat din cap a îndoială. Atunci, cîţiva copilandri au început să-şi manifeste nehotărîrea. Tien-hua, lu-hua şi Cuei-hua erau tare mîhnite, le venea să plîngă. Dar luhua spuse : — Trebuie să se poată ! Pe Siohunsan creşte doar soia şi s-au obţinut chiar recolte bogate. De ce atunci nu s-ar putea planta copaci ? Cei 30 de tineri au spus atunci într-un glas : — Mergem ! Trebuie să sădim copaci pe „muntele coloană“ ! A început o adevărată bătălie- Puieţii i-au procurat fiecare de pe la gospodăriile părinţilor lor. Au urcat sus pe munte şi au început munca. Unii săpau gropi, alţii sădeau puieţii. Cei mai mici făceau treburile mai uşoare. Cînd se simţeau obosiţi, Tienhua îi strîngea in jurul ei şi le spunea povestea unei fete curajoase. „Ei, şi ce-i dacă simţim puţină oboseală ? O să treacăŞi munca pornea din nou cu elan. Atunci au sădit 1300 de puieţi. A trecut un an. Era după sărbătoarea primăverii. Tinerii se duceau mereu să vadă cum le merge copăceilor. Pămîntul avea deja o haină verde, dar copacii de pe muntele Siohunsan nu dădeau încă muguri, unii se uscaseră. Au chemat pe secretarul ormanizaţiei de partid, pe cîţiva experţi mai în vîrstă. Aceştia i-au liniştit : — Numai o parte din puieţi s-au uscat, restul trăiesc. N-au dat încă muguri pentru ca pămîntul e foarte uscat. Stropiţi-l ! Au început stropitul cărînd apă cu găleţile de la un rîu din apropiere. Urcuşul era greu şi cu apa adusă de 5 tineri abia se stropea un puiet. Dar nu s-au dat bătuţi. Urcau poteca de zeci de ori într-o zi. Au mai plantat în primăvara aceea încă 600 de puieţi şi i-au înlocuit pe cei uscaţi. ★ A mai trecut un an, doi, trei... Pe măsură ce aceşti tineri creşteau se schimba şi înfăţişarea muntelui. O mare de verdeaţă îl făcea de nerecunoscut. 40.000 de copăcei au fost pînă în prezent plantaţi aici. Primăvara te îmbată mirosul florilor. Caişii, piersicii au crescut mari şi dau roade Pentru a cinsti iniţiativa şi munca celor trei fete, lu-hua, Tienhua şi Cuei-hua, cei de prin partea locului au dat muntelui numele de ,Yanhuasan” ceea ce înseamnă muntele celor 3 „hua“ Anul acesta, Ciu lu-hua a organizat o echipă pentru plantarea trandafirilor pe Sanhuasan. Ian Tien-hua, care urmează şcoala medie la Siniciu şi Ciu Cuei-hua care e acum căsătorită şi locuieşte în altă parte, şi-au făcut timp şi au venit şi ele să ajute la înfrumuseţarea muntelui. Angajamentul luat de Ciu lu-hua în faţa C.C. al V.T.C. a fost îndeplinit. DMN IO Tinere de naţionalitate Pai din multinaţionala provincie lunnan Foto: CHINA NOUA A X-a aniversare a proclamării. înflăcărată generaţie tânără a Chinei noi Imagine luată noaptea la Ansan, unul din centrele siderurgice ale R. P. Chineze. Foto: CHINA NOUA ta citartaduri . Astăzi China produce autocamioane, autoturisme, locomotive, avioane, vapoare mari, pe care nu le-a putut produce pînă la eliberare. •fc Industria de cărbune a Chinei s-a dezvoltat rapid. Producția ei se situează pe locul al treilea din lume. -fc Industria de filatură de bumbac a Chinei s-a dezvoltat vertiginos. Producţia de fire de bumbac a ajuns în 1958 la 6,1 milioane baloturi, adică de 4,4 ori mai mare decit cea a anului 1949.|| In primele 7 luni ale anului curent, volumul total al vânzărilor în comerţul cu amănuntul a fost cu 20,7 la sută mai mare decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. Cu zece ani în urmă numai, Gansu era considerată o provincie îndepărtată şi pustie. Deşi monumentele naturale de aici cum ar fi peşterile Tunhuan, trecătoarea Giacu şi muntele Maigişan, îi aduceau o anumită faimă în lume, totuşi condiţiile geografice şi climaterice făceau să se spună despre ea că e „un colţ uitat de lume”. Dar în muntele Ciliensan se ascundeau bogate zăcăminte de metal. Cum să se ajungă însă la ele cînd pe aceste pămînturi stăpîneau gerul şi zăpada, vîntul cu nisip şi adeseori seceta. Industria era aproape inexistentă iar agricultura extrem de înapoiată. După eliberare, la chemarea Partidului Comunist Chinez, 400.000 de muncitori din diferite colțuri ale marii noastre patrii, în majoritate tineret, au venit în Gansu să transforme aceste locuri într-o regiune înfloritoare, în cadrul unei echipe de geologi care a venit în 1953 să muncească aici se afla şi tînărul Ion Iude, de fel din provincia Săciuan. într-o zi, a fost chemat de secretarul organizaţiei de partid a echipei geologice. „Iţi încredinţăm o sarcină grea care va trebui s-o îndeplineşti în numai nouă zile“. Şi i-a spus despre ce este vorba. Trebuia să se cerceteze un drum de munte pe care urma să meargă expediţia spre un bogat zăcămînt de metale. Drumul era foarte îngust şi străjuit de prăpăstii înspăimîntătoare. Pe acolo nu mai pătrunsese nimeni. A primit drept călăuză pe tibetanul Iu Sue-cen. Au pornit la drum călare. Drumul era foarte greu de străbătut. La început trebuiau să treacă peste ape şi să se caţere pe stînci abrupte. în curînd cai, au devenit o povară. In Sue-cen mergea mai în vale, iar Ian Iude se căţăra pe înălţimi cătînd o cărare. Noaptea dormeau ghemuiţi sub o stîncă mai mare. în depărtări se auzea urletul lupilor. A treia zi după-amiază, în munţi a început să sufle un vînt turbat şi apoi începu să plouă torenţial. Stîncile deveniseră alunecoase de parcă ar fi fost unse cu ulei. Deodată, un vîrtej de vînt cu ploaie îi izbi in faţă şi Ion Iude alunecă rostogolindu-se în jos. A încercat să se apuce cu mîinile de vreun colţ dar deodată n-a mai ştiut ce se întîmplă cu el... Cînd îşi veni în fire era întuneric deja. Simţi că se află la o adîncime de mulţi metri. în cădere rămăsese agăţat de o piatră uriaşă sub care curgea năvalnic o apă. Merindele îi căzuseră în apă. Ion Iude nu se dădu bătut. Se ridică şi porni cu curaj mai departe Dar pe măsură ce înainta, apa devenea din ce în ce mai adîncă Se întoarse din drum şi începu să caute muntele. Cînd îl răzbea foamea se tîra spre mal şi sorbea apă. A şasea zi a trebuit să-şi lepede încălţămintea şi călcîiele îi erau pline de băşici roşii. Foamea îi producea ameţeală. în clipele cele mai grele, Ion Iude se gîndea : „Trebuie să răzbesc. Tovarăşii aşteaptă de la mine să le deschid calea spre comorile de care are patria nevoie”, îşi aminti de „Povestea Unui om adevărat“, de dîrzenia lui Meresiev. El deschise harta şi calculă cu atenţie. Nu mai putea fi mult pînă la ieşirea din munţi. Se încuraja singur : „Am de străbătut ultima etapă. Fiecare minut trebuie cîştigat !”. Şi deşi a mai avut de întimpinat destule greutăţi, şi-a îndeplinit misiunea cu două zile înainte de termen. ★ Pe vasta întindere a provinciei Gansu printre sute de mii de tineri şi tinere care au venit să sprijine construcţia socialismului în acest colţ al patriei sunt mulţi asemenea lui Ianude, ,oameni adevăraţi". Tînărul muncitor Tinfan scrie într-o poezie plină de entuziasm ! Vintul urlă şi aleargă nnebunit Ca un cal sălbatic scăpat din frîu. Temperatura a ajuns la 40 grade tub zero Zăpada îngheţată atrage bocancii ca magnetul. Dar cîntecul nostru de muncă, Străbate spre muntele Cibansan. Pămîntul aici e o foaie de hîrtie imaculată. Pe care vom desena cu supa şi tîrnăcopul linii de drum. Vom construi un drum al fericirii pînă la muntele plin de comori. în ultimii zece ani, împreună cu locuitorii provinciei Gansu, tinerii şi tinerele care au venit să muncească aici au transformat complect înfăţişarea acestor locuri. Aici a apărut oraşul petrolifer Luimîn. La Landou s-au ridicat rafinării şi cîteva zeci de uzine moderne cum e Combinatul chimic, Uzina constructoare de maşini, multe fabrici textile, centrale electrice etc. Echipele de geologi înalţă mereu steaguri roşii pe piscurile cele mai înalte. Pe căile ferate ce străbat în lung şi în Cei 400.000 din provincia Gansu O nouă biografie muncitorească Copil fiind, am îndurat foame şi frig. Eram obişnuită să hoinăresc aiurea. Nimeni nu-mi purta de grijă. îmi amintesc cît de mult invidiam copiii avuţi care se duceau fericiţi la şcoală. In acele zile triste şi întunecate din vremurile regimului trecut, şcoala nu era la îndemîna copiilor săraci. De la vîrstă de 11 ani am fost nevoită să-mi agonisesc singură traiul muncind la o fabrică de textile. Adesea veneam acasă bătută şi jignită. Atunci plîngeam în braţele mamei, zicînd că nu mă mai întorc la lucru. Răspunsul din totdeauna al mamei era: „Dar, copilul meu, din ce vom trăi noi dacă n-ai să te mai duci la lucru ?“ Plîngea şi ea împreună cu mine, cu surioara mea care avea doar şase ani. îmi uscam lacrimile şi ma uiram din nou la fabrică. Viaţa îmi era un şir fără sfîrşit de lipsuri şi umilinţe. A venit eliberarea şi odată cu aceasta, viaţa noastră s-a schimbat din rădăcini. In primăvara anului 1951 s-a deschis o şcoală medie specială pentru muncitori şi ţărani. Partidul a hotărît să mă trimită la şcoală. In noaptea aceea n-am mai putut dormi de emoţie. Aproape că nu-mi venea să cred că unui simplu muncitor i s-au deschis porţile şcolii. Eram nespus de fericită pentru că partidul mă ajuta să-mi împlinesc un vis, o veche dorinţa, aceea de a învăţa. Cînd m-am dus prima dată la şcoală, admiram toate cîte le vedeam în jurul meu. Clădirea nouă cu pereţii orbitor de albi mă încînta. Stăteam în faţa tablei visînd cu ochii deschişi la tot soiul de lucruri. Atunci, in faţa acelei table, m-am hotărît să depun toate strădaniile pentru a învăţa bine. In primul semestru am muncit din greu. De fiecare dată secretarul de partid m-a ajutat, m-a încurajat. Convorbirile noastre îmi făceau bine, îmi dădeau tărie. Colegii mei de şcoală ma ajutau cu toată răbdarea. De atunci studiam cu şi mai mult zel. Nu ştiu cum s-a făcut că despre succesele mele pe care le-am dobîndit în cele din urmă, s-a auzit şi în alte şcoli. Am primit invitaţii de a vorbi despre aceasta. In 1955, după absolvirea şcolii, m-am reîntors la fabrica noastră din Sîcluantuang. Tovarăşii mei de muncă m-au copleşit cu urările lor povestindu-mi şi despre prefacerile rare au avut loc în atelier de la plecarea mea. Curînd am fost numită şefă de atelier. Tovarăşii m-au asigurat de sprijinu' lor. O muncitoare mi-a spus: — Tu ești acum mai cultă, știi mai multe decit înainte. Cînd te-ai întors, noi eram curioși să vedem dacă te-ai schimbat. — Cum era sâ mă schimb ? i-am răspuns. Cinstea aceasta de a merge la școală am dobindit-o datorită partidului. Voi sînteţi familia mea. Cum aş fi putut să-mi schimb atitudinea faţă de voi ? Şi m-am purtat cu tovarăşele mele de muncă întocmai ca şi pinâ atunci. In schimb, toată lumea venea la mine cînd avea nevoie de un sfat. Existind o strînsă colaborare între noi, producţia din atelierul meu atingea mereu un procent mai înalt atît calitativ cît și cantitativ. Anul trecut partidul m-a trimis la un institut tehnic superior pentru continuarea studiilor. Acesta a fost un lucru la care nici n-am îndrăznit să visez. Munca mea în acest institut n-a fost nici ea uşoară. Partidul m-a sprijinit şi aici nu toate împrejurările. Secretarul de partid şi decanul se interessau îndeaproape de munca mea. Profesorii foloseau tot felul de mijloace pentru a mă face să pricep mai lesne cele ce se predau. Ei s-au străduit să mă lumineze şi să mă încurajeze. Desigur că am fost foarte mişcată şi nu odată m-am încurajat singură zicîndu-mi: „Jing-feng, cum ai putea să-ţi arăţi mai din plin recunoştinţa faţă de partid, faţă de aceşti oameni, decit muncind din toate puterile tale ?“. Vreau să spun că deşi toate aceste întîmplări mi-au părut mie atît de noi şi neobişnuite, ele se petrec astăzi în tot locul pe întinsul marei noastre patrii. Dacă înainte de eliberare celor ce muncesc li se închideau cu trufie în nas uşile şcolilor, astăzi ele stau larg deschise în faţa muncitorilor, ţăranilor şi fiilor lor, partidul nostru îi îndeamnă şi-i sprijină să înveţe. Numărul şcolilor a crescut considerabil. S-au înfiinţat şcoli de toate gradele pe lîngă întreprinderi. Celor ce învaţă li se oferă însemnate înlesniri materiale. Căci, ţara noastră, în plin avînt al muncii de construire a socialismului, are nevoie de cadre cu o pregătire cît mai înaltă. Şi cu această ocazie festivă, cea de a 10-a aniversare a sărbătorii noastre naţionale, nu pot să nu mă gîndesc la acest lucru. YEN JING-FENG Întoarcerea fiului de Li Ghi Ben Matca mea, ţi-arunca ocmi-n zare, Ţi se-ntoarce fiul tău iubit; La Djuitzin sosit prin Poarta Mare Luminos in prag ţi s-a ivit! Ţii tu minte toamna-ntunecată, Cînd vrăjmaşu-n geamuri ne-a bătut ? Şi-am fugit din fanză, şi pe zloată într-o hrubă neagră am stătut ? Tu te-ai strîns la pieptu mi ghemuită ! Doar o clipă aşa ai lăcrimat Şi apoi cu mîna ta, iubită, Mi-ai deschis al uşilor canat. Drag copil — de-ai să te-ntorci acasă, Doar pe Poarta Mare tu să-mi vii! Mi-ai şoptit! — Şi-n noaptea viforoasă Am pornit spre crunte bătălii. Şi-am trecut prin bălţi, pe mii de coaste! Amintirea-ntr-una caldă,mie ! Mă primiră î n vajnica lor oaste, Partizanii dragi ai lui Ciu Del Nu te teme, mamă, nu te teme ! Gîndul tău nu l-am uitat nicicînd ! Şi-a trecut de atunci atîta vreme ! Tu De ce mii minunini lăcrimînd ? Ţi-am adus a muncit primăvară ! Visul nostru.n China a înviins 1 Şi pe Poarta Mare, seculară Am intrat, cu braţul meu întins 1 Şi priveşte, sus, pe piscuri albe. Unde-n lupte aspre,am sîngerat : Stele — cinci — cum ard ca nişte salbe 1 Roşul steag de vînturi fluturat 1 Haide-mbracă ţi rochia cea mai dragă s Din bătrîna ta odaie, ieşi! Vom cînta cu pruncii ziua-ntreagă ! Timpul nou, cu noi e megieş ! Ne-mplinirăm visurile toate ! Toţi purtăm o floare de rubin ! Nu-s prin China cîmpuri înfiorateCîte-s azi la Pekin şi Djuitzin ! Ţi aminteşti de noaptea de-astă dată, Noaptea cruntă — a salvelor de tun? Azi aclamă China-nghirlandată Un cîrmaci slăvit: Mao Tze-dun ! Mamă scumpă, caldă mumă-a Chinii ! Mîndru sînt de marea-i sărbătoare C-am intrat cu zorile luminii. Cu poporul tot — prin Poarta Mare! In romînește de Mihail Cosma PATRIEI de Niu Han In spatele vrăjmaşului, prin munţii Huantsia Detaşamentul nostru pe stînci se căţăra Tufişuri nu-s pe-acolo: în veci nu calcă fiara! Nu-ţi scaldă — ochii un şipot! Şi stîncile-s ca para! Doar vîntul, steagul nostru şi vîntul flutura, De nopţi şi zile-ntr-una, prin munţii Huantsia! Ni se-aşternuse colbul pe inimi ca o placă Şi nici cărări, nici rouă ! Cît vezi: Doar Stîncă seacă ! Dar noi urcam într-una, urcam cu pas tăcut, Spre piscul cel sălbatec de vînturi doar bătut. Şi am ajuns şi iată: Iantsiul de rubin Şi crestele albastre din munţii Avilin. Vedeam pămînturi, parcă, de picturi colorate Şi codrii, ce nici glonţul nu le-ar putea străbate ! Vedeam slăvita-mi ţară, magnifica-i splendoare, Cu tot ce-o înfloreşte, cu tot ce dă în floare ! Vedeam în orice mugur izvorul ei de pîine, Tufişuri de răcoare, lumina ei de mîine ! Şi fluviile — o mie — şi micul pîrîiaş Cum scaldă pomi şi sate pe-ogoru-i uriaş ! Vedeam frumoasa-mi ţară, cu bolta ei adîncă Şi îi juram : „Chiar ierbii — i-om fi de-apururi — stîncă! In romîneşte de Mihail Cosma Tînără muncitoare manevrînd tabloul de comandă la topitoria de oţel din Ansan Foto: GHINA NOUA lat provincia Gansu aleargă zi şi noapte trenurile încărcate cu materiale de construcţii sau călători. Ogoarele dali an de an recolte mai bogate, în această provincie, unde înainte majoritatea populaţiei era neştiutoare de carte s-a generalizat învăţămîntul elementar şi funcţionează multe institute de învăţămînt superior şi Cercetări ştiinţifice. Cei 400.000 de oameni veniţi în ultimii zece ani în provincia Gansu sînt hotărîţi să rămînă aici pentru toată viaţa. Iată ce scrie tînăra U Tin-fun logodnicului ei : „Aici mai sînt greutăţi, mai ales pentru noi, geologii, pionieri ai industriei. Escaladînd munţi de peste 4.000 metri înălţime, ne cuprinde uneori oboseala. Adesea avem de înfruntat uraganul. Dar cînd găsim un zăcămînt de minereu, se termină construcţia vreunei şosele sau fabrici, ce bucurie simţim . Fără hărnicia muncii nu se poate obţine bucuria unei recolte bogate. Ca o tînără a unei epoci noi şi o fiică a partidului, mă simt mîndră că am lăsat urme de paşi ai tinereţii mele pe pămîntul din Nord- Vestul patriei noastre. Sunt convinsă că după ce ai să vii şi tu aici, ai să iubeşti mult acest pămînt. Fie ca seminţele muncii noastre să încolţească şi să prindă rădăcini, să dea in floare pe pămîntul acesta drag !“. SENZIN