Scînteia Tineretului, iunie 1961 (Anul 17, nr. 3746-3771)

1961-06-01 / nr. 3746

La ordinea zilei : EX­A­MEN­ELE Grupa 152 a Institutului a­­gronomic din Craiova s-a prezentat in întregime la examene, lată-l îndreptîn­du-se Spre sala de examene Foto U­NI­REA Un început­­ bun - conf. univ. G Rad di­rectorul Institutului politehnic Timişoara — Potrivit unei hotăriri lua­te — ne-a spus tovarăşul Con­stantin Rădoi — consiliul ştiinţific al institutului s-a în­trunit, de curînd, în prima săptămînă a sesiunii pentru a analiza mersul examenelor. Asemenea analize se vor ţine săptămînal Ele ne sînt de un real folos deoarece întrunin­­du-ne — examinatorii şi acei care asistă la examene — pu­tem să analizăm situaţia exa­menelor profund, să interve­nim cu operativitate pentru remedierea unor lipsuri. Pri­ma şedinţă a consiliului a fost, din acest punct de vede­re, foarte utilă. — Ne puteţi împărtăşi im­presiile şi concluziile dumnea­voastră după prima săptămînă de examene? — Asupra prezentării n-am să mă opresc prea mult : pro­centul este de peste 95 la sută pînă acum şi avem convinge­rea că se va menţine la fel de ridicat pînă la sfîrşitul se­siunii. Interesul nostru a spo­rit în ce priveşte calitatea răs­punsurilor. In acest sens, vreau să remarc două lucruri. In primul rînd că sînt foarte puţini acei studenţi care s-au înscris la examene doar să-şi încerce norocul“ Predomină notele de 7, 8, 9 şi 10 — peste 80 la sută din totalul notelor, în şedinţa de consiliu am ana­lizat şi comparativ situaţia no­telor, adică am cercetat care a fost media generală a gru-­ pelor în sesiunea trecută şi care este acum. Concluzia este îmbucurătoare —­ majoritatea grupelor de studenţi au o me­die mult mai ridicată la ac­tualele examene, şi foarte pu­ţine sunt acelea care au rămas la acelaşi nivel. Descreşteri privind notele n-am constatat pînă acum- Un început de bun augur- deci. — Şi cum se munceşte în continuare pentru ca în ur­mătoarele zile de examene re­zultatele să se menţină la un­ nivel ridicat ? — Hotărîrea este ca fiecare student să intre în sala de examene după ce şi-a însuşit în întregime materia. Cadrele didactice­ îndrumătoare de gru­pă lucrează foarte­ intens individual cu studenţii. Pe lingă sălile de lectură din­­ că­mine, de la biblioteci, fiecărei grupe de studenţi i-a fost re­partizată­­ o sală de studiu. Aici, ca şi la cămin, zilnic un cadru didactic este printre studenţi, îi ajută, îi sfătuieşte, le dă consultaţii, în aşa fel incit să se prevină­, lipsurile sesizate la examenele susţinu­te anterior de alte grupe. Se mai ridică o chestiune — aceea a studenţilor care au obţinut rezultate mai slabe sau n-au promovat. Cu aceş­tia noi depunem o muncă­ foarte atentă. Ei nu trebuie să se descurajeze, să abandoneze examenele următoare. De a­­ceea, cadrele didactice­ în­drumătoare discută după fie­care examen cu aceşti studenţi şi se ocupă special de ei. Fi­reşte, pentru rezultatele slabe obţinute sunt criticaţi; se ana­lizează cauzele acestor rezul­tate dar, în acelaşi timp, sunt mobilizaţi să participe la cele­lalte­ examene, să se pregă­tească, li se dau consultaţii speciale, sunt ajutaţi indivi­dual de cadrele didactice, de colegi. — Ce aveţi de spus studen­ţilor, în încheiere ? — Succes ! Hotărâre şi voinţă de a menţine acelaşi ritm in­tens de muncă, de a obţine a­­celeaşi bune rezultate pînă la sfîrşitul sesiunii! TEMELIA A FOST PUSA IN TIMPUL AMU! Rezultatele primelor exame­ne ne fac să credem că studenţii noştri s-au pregătit şi se pre­gătesc în continuare cu multă seriozitate pentru a promova examenele, nu „oricum" ci cit mai bine. Premisele pentru buna des­făşurare a actualei sesiuni, au fost stabilite încă din timpul anului, de la începutul se­mestrului al II-lea cînd s-a făcut analiza rezultatelor ce s-au obţinut la sfîrşitul sesiu­nii din ianuarie. Analiza făcu­tă într-o plenară a cadrelor didactice, cu participarea ca­drelor U.T.M. şi a asociaţiei studenţilor, în adunările ge­nerale U.T.M. şi în consfătui­rile profesionale pe grupe, a oferit posibilitatea generaliză­rii metodelor bune de lucru folosite de studenţii fruntaşi, precum şi luarea unor măsuri conf. univ. I. Timen decan al Facultăţii de agricul­tură şi zootehnie — Cluj pentru a înlătura defibrenţele ce au existat ,­­în pregătirea pentru examene. Studenţii au fost mobilizaţi la consultaţii şi la seminarii recapitulative. Ar mai fi de adăugat aici fap­tul că, în diferite împrejurări, s-a arătat studenţilor că aceas­tă sesiune necesită o organi­zare sistematică a muncii fie­căruia în parte, întrucît pro­gramul ei este mult mai în­cărcat decit cel al sesiunii din ianuarie. Vedem acum primele roade ale muncii de pregătire a se­siunii de examene. Pentru a le putea aprecia este bine să comparăm rezultatele obţinute pînă în prezent cu cele ce s-au înregistrat în aceeaşi pe­rioadă în cursul anului uni­versitar trecut. Astfel, dacă în anul universitar 1959—1960 la examenele din prima săptă­mînă a sesiunii de vară stu­denţii s-au prezentat în pro­porţie de 82,5 la sută, în se­siunea actuală acest procent a crescut la 96 la sută. Procen­tul examenelor promovate a crescut în mod corespunzător de la 81,4 la sută la 93,3 la su­tă. încheind aceste rînduri nu-i putem trece sub tăcere pe cei care şi de astă dată, din pri­mele zile ale sesiunii, s-au arătat a fi fruntaşi în lupta pentru calitate la învăţătură. Studenţi ca Gherman Ioan, Budiu Viorel şi Benţa Ioan din anul II, la examenele de socialism ştiinţific şi chimie au dat răspunsuri deosebit de bune obţinînd calificativul maxim. Nistorescu Horia a fost student la medicină timp de doi ani... în anul I. Azi, cînd se află in anul l Economie politică la I.S.E. lucrurile se repetă. In iarnă a dat trei examene și ă căzut la toate trei. Acum, din două examene are bilanțul următor: unul cu patru, iar la celă­lalt... nu s-a prezentat. — Student, tet student ? si Tot ! ! ! La examenul de metodică, grupa 473 din anu­l IV al Facultăţii de filologie, Universitatea „C. Padion“, toţi studenţii şi studentele grupei au obţinut nota 10 Desene de V. VASILIU OGLINDA SESIUNII Studenţii sunt in examene. Ei se străduiesc să-şi or­ganizeze bine timpul, să-şi drămuiască fiecare clipă pen­tru a se prezenta la examene cit mai bine pregătiţi. Or­ganizaţiile U.T.M. şi aso­ciaţiile studenţilor, sprijină acest efort al studenţilor, îi mobilizează să păstreze acelaşi ritm susţinut de muncă pînă la sfîrşitul sesiunii de examene. Agitaţia vizuală este una din formele de activitate folosite pentru a stimula mun­ca studenţilor in sesiune. O vizită prin citeva facul­tăţi ale universităţii bucureş­­tene ne-a confirmat în mare măsură acest lucru. Iată-ne, de pildă, la Facultatea de geo­­logie-geografie, în holul de la intrare ne întîmpină o lo­zincă : „Studenţi, să ne pre­zentăm cu toţii cit mai bine pregătiţi la sesiunea de exa­mene !“ Urcînd scările, vedem în stingă un panou al frunta­şilor, iar în dreapta unul a­ codaşilor. Apreciem ca pozitiv faptul că panourile nu se li­mitează numai să comunice numele studentului şi nota ob­ţinută, ci comentează pe scurt fiecare fapt mai important. Astfel citim: „Felicitări în­tregii grupe (nr. 720) pentru frumoasele rezultate obţinute la examenul de hidrometrie : cinci note de 10, trei note de 9 şi o singură notă de 8“. La fel, pe celălalt panou: „Gri­­gore Vasile din grupa 708 a obţinut nota 4 la examenul de geologie generală. Tovarăşe, nu în acest fel vei deveni geo­log !“ sau cu privire la Stîrcu Vasile din aceeaşi grupă care a obţinut tot 4 : „Nota 5 din primul semestru trebuia să-ţi dea mai mult de gîndit“. Ur­căm şi ultimele trepte şi dăm cu ochii peste gazeta „Satira­­saurul“ în faţa căreia se în­grămădesc mai mulţi studenţi. Prezentată atrăgător şi scrisă cu nerv gazeta e citită cu plăcere. Ea tratează mai multe teme, dar in contra se află ru­brica despre examene intitula­tă : „La ordinea zilei“. în sfîrşit, mai aflăm două grafice mari (cele mai bune pe în­treaga universitate) cu ajuto­rul cărora putem urmări si­tuaţia notelor la fiecare stu­dent. Trecînd şi la celelalte facul­tăţi constatăm că nu peste tot mijloacele agitatorice vizuale sunt folosite din plin. La Fa­cultatea de fizico-matematici „buletinul examenelor“, aşe­zat într.im lac retras, nu atra­ge prin nimic atenţia, studenţi­lor, iar unul din cele trei arti­cole pe care Ie conţine începe cu „Doar citeva zile ne mai despart de sesiune"... deşi a­­ceasta a început de mult. La Facultatea de ştiinţe na­turale nici nu se simte că studenţii sunt în sesiune. Gaze­tele „Natura“ şi „Ariciul“ nu pomenesc nimic de acest eve­niment, iar „buletinul exame­nelor“ e neatrăgător, parcă e un afişier al secretariatului. Acelaşi lucru se poate spune fie Facultatea de filozofie un­de gazeta „Propagandistul“ şi suplimentul ei satiric „In vâr­ful peniţei“ reflectă doar pre­gătirile din prosesiune. Să pregătim temeinic sesiunea, 4 zile ne mai despart... etc. Şi cîte n-ar fi avut de semna­lat ambele gazete : prezenţa bună la examene, notele bune obţinute, şi, fireşte, lipsurile care s-au manifestat la unele examene. Aceasta ar fi stimu­lat munca studenţilor şi ar fi contribuit la înlăturarea promptă a unor deficienţe. Credem că situaţia poate fi remediată rapid. Studenţii trăiesc, prin sesiune, un mo­ment deosebit şi lucrul acesta ar trebui să se simtă încă de cum păşeşti pe porţile facultă­ţilor. Dar pentru aceasta n-ar fi rău ca comitetului U.T.M. pe universitate să facă un raid prin facultăţi, să con­state la faţa locului care este situaţia şi, bineînţeles, să dea îndrumările cuvenite. Rai­dul n-ar cere prea mult timp, iar rezultatele, sîntem convinşi, nu vor întîrzia să se vadă. AUREL GEORGESCU in faţa graficului cu rezul­tatele la examen Foto : AL. I. VLADIMIR FAPTE FARA COMENTARII S­­tudenţii grupei 237 a anu­lui I al Facultăţii de meca­nizare a agriculturii sunt la al doilea examen: examenul de matematică. A fost dată lucrarea scrisă. Dincolo de uşa pe care este Scris „Atenţie ! Examen" pri­mii studenţi răspund la oral. In asemenea ocazii de obicei este cam greu de stat de vorbă cu cei care se pregătesc să intre. Există acea „tensiune", acea emo­ţie firească pe care o încearcă oricine înaintea examenului. Stu­denţii grupei 237 sîunt însă bine dispuşi. Se discută aprins, bineîn­ţeles despre lucrare, se fac glu­me şi îşi fac timp pentru a răs­punde întrebărilor noastre : — Prezenţa este, ca şi la pri­mul examen din sesiune, tot de sută la sută... Deodată toate privirile se în­dreaptă spre uşă. Primul student al grupei a ieşit. Care este prima notă obţinută de grupă ? — Zece! răspunde simplu, îmbujorată încă de emoţie Ana Ciobanu. — De altfel ne şi aşteptam — ne spune unul din studenţii din apropiere — colega noastră a luat şi la primul examen tot zece. D­upă primele citeva zile de la examene am vrut să no­tăm numele celor care au luat nota 10. A fost imposibil. Numărul lor este foarte mare. lată deci numai cîţiva fruntaşi : comunistul Ion Fusaru este stu­dent, al anului IV­­— Facul­tatea de agronomie. A ve­nit în facultate direct din produc­ţie, unde a fost în permanenţă fruntaş în muncă. Vreţi să ştiţi care sînt rezultatele pe care le-a obţinut la învăţătură anul acesta ? în sesiunea din iarnă : 10 la zoo­tehnie generală, 10 la legumi­­cultură, şi 10 la construcţii agri­cole, iar în prezenta sesiune 10 la fitotehnie. Lista poate să continuie : Ion Pîrvu, secretarul comitetului UT.M. al Facultăţii de agricultură, Const. Tomescu, anul III Facultatea de agricultură, Ion Nazîru, anul IV Facultatea de agricultură etc, etc. ...Şi nu este numai o simplă coincidenţă că acei care au luat la examene nota 10 sînt aceeaşi cu studenţii conştiincioşi, care în tot timpul anului s-au pregătit te­meinic pentru seminarii, au frec­ventat cu regularitate cursurile şi au revăzut cu atenţie materia pentru examene.­etru Clande şi Iosif Cordier sunt colegi de grupă şi co­legi în echipa de baschet a institutului care activează în prima divizie a ţării. Aceleaşi pasiuni, a­­celeaşi condiţii de studiu şi totuşi... Acum citeva zile, împreuna cu în­treaga grupă 148 a anului­­V de­ la Facultatea de agricultură, cei doi s-au prezentat la examenul de fitotehnie. Clonda a răspuns bine, Cordier a luat nota 4. Cauza ? Ne-a relatat-o tovarăşul cont. univ. Florea Ciobanu, prorectorul insti­tutului, în faţa căruia a fost susţi­nut examenul. In timp ce primul este preocupat serios de învăţă­tură, al doilea in tot timpul anu­lui, din cele 49 ore de curs nu a fost zărit decit la 24, deci mai puţin de jumătate. Ar fi timpul să fie criticat aspru de către colegi pentru ati­tudinea de delăsare şi să nu i se admită participarea la sport pînă nu-şî îndreaptă notele la învăţă­tură. Aceasta este doar principala lui datorie: absenţi la examenul de elec- Al trotehnică : 50 la sută din studenţii anului IV mecani­zare. Şi-au amînat examenul, sim­plu, ca de la sine înțeles, încă din timpul semestrului se prevedea a­­ceastă prezentare slabă la exame­­­­nul de electrotehnică. Şi toată lu­mea s-a împăcat cu situaţia aceas­ta: colectivul anului, biroul U.T.M. al anului. S-a formulat chiar „teo­ria“ că aşa e tradiţia, examenul de electrotehnică să fie dat în toamnă. Aşa s-a întimplat şi acum un an, şi acum doi ani. Dar putea foar­te bine să nu se întîmple în a­­ceastă sesiune. Organizaţia U.T.M. şi asociaţia studenţilor, trebuiau să-i mobilizeze pe toţi studenţii anului să se pregătească temeinic şi la acest examen. N-au făcut-o. D­e curînd, a avut loc la se­diul comitetului U.T.M. o şedinţă la care au partici­pat cadrele U.T.M. şi de asociaţie din institut. Şedinţa a durat nu­mai 35—40 minute şi a avut un singur obiectiv : examenele. Scurt, operativ, au fost analizate rezultatele primelor examene şi îndeosebi participarea la ele. S-a constatat o participare numeroasă la examene şi răspunsuri bune, în general rezultate superioare sesiu­nilor anterioare. Anul doi care s-a dovedit a fi anul cel mai bun din institut, s-a prezentat sută la sută la examenele de matematici supe­rioare, socialism ştiinţific, desen tehnic, fizică etc. Desigur, toate acestea s-au da­torat în mare măsură şi muncii po­litice susţinute dusă de organiza­ţia U.T.M., sub îndrumarea orga­nizaţiei de partid. Pe grupe au fost analizate apoi şi cele citeva exemple negative pe care le-a scos la iveală sesiunea, în special în anii III şi IV şi, concret, măsu­rile care trebuie luate , cadrele U.T.M. care sunt în acelaşi timp şi cei mai buni studenţi la învăţătu­ră trebuie să-şi îndrepte atenţia asupra celor mai slab pregătiţi, asupra celor care în timpul anului au absentat, asupra leneşilor... „Toţi prezenţi la examen ! Cît mai mulţi integralişti !“ aceasta a fost hotărîrea cu care s-a ter­minat şedinţa şi totodată angaja­mentul luat pentru viitoarele exa­mene de către studenţii Institutu­lui agronomic „Tudor Vladimi­­rescu" din Craiova. AL. I. VLADIMIR P Roadele unui studiu . Grupa 420 a anului I - istorie, al Facultăţii de isto­­rie-filozofie a avut primul examen la socialism ştiinţi­fic. Rezultatele bune obţinute de studenţii grupei la acest examen sunt rezultatul unui studiu conştiincios şi apro­fundat, depus în tot timpul anului de către majoritatea studenţilor. Deşi sunt în anul î, studenţii au înţeles de la bun început marea importan­ţă a studiului ştiinţelor so­ciale pentru înţelegerea pro­fundă a celorlalte materii, pentru formarea lor profe­sională.­O caracteristică a acestui an universitar în ce priveşte pregătirea studenţilor la so­cialism ştiinţific a fost spo­rirea exigenţei atît în ceea ce priveşte predarea lecţiilor şi conducerea seminariilor cît şi în ce priveşte studiul studenţilor. S-a lucrat foarte mult individual cu studenţii, ajutîndu-i să aprofundeze fiecare problemă. Aceasta a făcut să se imprime la stu­denţi, încă din primul an de facultate, interesul şi pasiu­nea pentru studiul politic şi ideologic, preocuparea de a fi la curent cu actualitatea po­litică. Această preocupare pentru studiul materiei la socialism ştiinţific, dovedită de studenţii grupei 420 s-a relevat îndeosebi cu ocazia examenului. Dintr-un număr de 29 de studenţi, 16 au ob­ţinut note de 8, 9 şi 10. Răs­punsurile Iov s-au caracteri­zat prin claritate, profunzi­me, dovedind o gîndire matură şi logică, un nivel politico­­ideologic corespunzător. Une­le probleme teoretice, ca spre exemplu problema revoluţiei sociale, problema naţională au fost dezbătute în strînsă legătură cu realitatea zilelor noastre. De asemenea, trebuie remarcată stăpînirea proble­melor legate de istoria miş­cării muncitoreşti din ţara noastră şi a mişcării munci­toreşti internaţionale, precum şi problemele legate de con­strucţia socialistă din ţara noastră, politica partidului nostru. Studenţii au cunoscut istoria mişcării muncitoreşti nu numai din cursul audiat ci şi prin participarea la în­văţământul politic U.T.M., prin audierea a numeroase conferinţe etc. De altfel, tre­buie să remarcăm faptul că­ studenţii, în majoritate cu­noşteau bine documentele de partid şi de stat, că au stu­diat cu profunzime docu­mentele Congresului al III- lea al P.M.R., că urmăresc zilnic presa. Studenţii, vor­bind despre politica partidu­lui au venit cu exemple con­crete din viaţa de zi cu zi, cu lucruri trăite, privind realizările obţinute de po­porul nostru, sub conducerea partidului, pe drumul con­struirii socialismului. S-au remarcat prin răspun­surile date Hoga Ion, David Ladislau, Cociuba Pavel, Kacso Karoly, Caranacios Stefanos, toţi utemişti. Pe lingă aceste rezultate bune obţinute de majoritatea studenţilor grupei 420, s-a con­statat, cu ocazia examenului, că unii studenţi, foarte puţini la număr, au studiat superfi­cial unele probleme şi nu au reuşit să fie la nivelul cerin­ţelor. Aşa spre exemplu, Bul­buc Aurel şi Olteanu Ion au primit nota insuficient la exa­men, iar alţii cîţiva au obţi­nut doar notă­­ de trecere. Răs­punsurile lor au fost incom­plete, schematice. Răspunsuri­le slabe sau incomplete ale a­­cestora îşi au cauzele in fe­lul în care s-au pregătit în timpul anului şcolar. Aceştia n-au fost activi la discuţiile din seminarii, nu au conspec­tat şi studiat întreaga biblio­grafie, nu au frecventat regu­lat orele de consultaţii. Este de datoria grupei res­pective să discute cu aceşti studenţi, să analizeze activi­tatea lor slabă din timpul a­­nului la disciplina socialism ştiinţific şi să-i ajute să se pregătească temeinic la aceas­tă materie, în concluzie, afară de ci­­ţiva studenţi care au dat răs­punsuri slabe sau incomplete,­­pentru că n-au studiat în întregime bibliografia reco­mandată se poate afirma că majoritatea studenţilor gru­pei 420 au obţinut rezultate bune şi pot constitui un exemplu pentru celelalte gru­pe din anul I al Facultăţii de istorie-filozofie care vor urma să dea examen în acea­stă sesiune. AVRAM VASILE lector universitar Studenta Rusu Evghenia din anul II al Institutului de m­edi­­cină din Timișoara s-a pregătit bine pentru examene. La pri­mul examen ea a luat nota 9. Foto: V. CONSTANTINESCU

Next