Scînteia Tineretului, iunie 1962 (Anul 18, nr. 4058-4083)

1962-06-01 / nr. 4058

în sprijinul producţiei nsufleţiţi de succe­sele obţinute de oamenii muncii în realizarea sarcinilor trasate de cel de-al lll-lea Congres al P.M.R., cercetătorii Institutului de cercetări forestie­re au abordat în cursul, acestui an o serie de probleme menite să sprijine producţia, mai bine-zis, menite să ridice munca noas­tră la nivelul cerințelor practicii. Profilul institutului nostru este complex. Cercetătorii din sec­torul forestier se ocupă — în cadrul aceluiaşi institut ■—■ atît de probleme legate de îmbu­nătăţirea stării pădurilor noastre şi găsirea metodelor de creşte­re a producţiei şi productivită­ţii lor, prin diferite metode, cît şi de probleme legate de extin­derea metodelor celor mai avansate de lucru în exploată­rile forestiere. O pondere însemnată în ac­tivitatea institutului o ocupă preocupările privind alegerea şi extinderea unor noi maşini şi utilaje — la nivelul tehnicii mondiale — precum şi crearea de utilaje noi sau perfecţionarea celor existente atît pentru lu­crările de cultura pădurilor, de exploatare forestieră, de transport al lemnului, cît şi pentru secto­rul de prelucrare a lemnului în cherestea şi produse finite din lemn. O problemă de care institutul s-a ocupat în anii anteriori şi care face obiectul cercetărilor şi în acest an este legată de gă­sirea căilor de reducere a can­tităţilor de material lemnos, sub diferite forme, care rămîne ne­­utilizat în parchetele exploatate anual. In acest sens au fost de­finitivate noile normative de pierderi și consumuri tehnologi­ce de material lemnos rezultate în cadrul procesului de exploa­tare și transport al materialului lemnos. Ele au fost difuzate în acest an în sector pentru apli­care. Prin extinderea în pro­ducţie a măsurilor preconizate î­n acest studiu se va reduce vo­lumul pierderilor de material lemnos la nivelul indicilor sta­bilii prin Directive. Dintre mă­surile preconizate enumerăm : folosirea resturilor de exploa­tare sub formă de crăci cu dia­metrul de peste 2 cm, a rupturilor, a aşchiilor etc. ca materie primă pentru industria papetară sau pentru producerea plăcilor fibro­­lemnoase (P.F.L.). In acest scop int. G. Murasem candidat în ştiinţe tehnice, director adjunct ştiinţific al Institutului de cercetări forestiere s-au experimentat diferite ma­șini mobile, menite să asigure colectarea și pregătirea deșeu­rilor, astfel ca ele să poată fi transportate cu maximum de randament economic pî­nă la­ combinatele de prelucrare a lor. Se preconizează­, ca resturi­,­le de exploatare să fie transfor­mate în tocătură de lem­n cu di­mensiunile de 15-35 de mm şi sub această formă să fie trans­portate la combinatele de pre­lucrare. În cursul anului 1961 Cercetări forestiere s-au făcut experimentări privind calitatea produselor obţinute prin folosirea resturilor de ex­ploatare. S-a ajuns la concluzia că acest material lemnos con­stituie o materie primă corespun­zătoare atît pentru industria pa­petară cît și pentru plăcile fibro­­lemnoase. In prezent, se stu­diază problema eliminării coa­­jei de pe această Tocătură (coaja influențînd negativ asupra calită­ţii produselor obţinute) şi se realizează prototipul maşinii de tocat resturile de exploatare. Prin extinderea acestor maşini, în sector se va putea antrena în circuitul economic o canti­tate de circa 800.000 de mc. material lemnos care în prezent rămîne neutilizat. Pe linia eliminării pierderilor de material lemnos şi a perfecţio­nării maşinilor folosite în lucră­rile de exploatare, institutul a realizat o maşină portabilă de cojit buştenii de răşinoase care înlocuieşte în mare măsură munca manuală la această ope­rare. Maşina a fost omologată la finele anului 1961 iar în pre­zent se definitivează proiectul de execuţie pentru producerea ei în serie. Prin extinderea ei în sector se reduce preţul de cost la această operaţie cu circa 20 la sută iar productivitatea muncii va creşte cu 100 la sută. Tot în această ordine de pre­ocupări, un colectiv­­de cercetă­­tori de la institut au realizat prototipul unei maşini pentru s cojirea labdelor de fag pentru celuloză. Maşina lucrează după un principiu nou de funcţionare, diferit de cel al maşinilor exis­tente în prezent în sector (des­prinderea cojii se realizează prin lovire şi nu prin cioplire) ceea ce d­uc­e la eliminarea pierderilor de material lemnos aproape la zero faţă de 8,5 la Sută cît se pierde prin cojirea cu­ maşinile existente. In faţa cercetătorilo­r ’ Institutului nostru mai stau o serie de Sar­cini care cer o rezolvare urgen­tă, întrucît producţia aşteaptă sprijinul nostru. Aş enumera re­zolvarea într-un termen cît mai scurt a problemelor legate de mecanizarea lucrărilor de încăr­care şi descărcare a materialului lemnos, problema definitivării sis­temei de maşini pentru utilajele necesare pe şantierele de con­strucţii ale drumurilor forestiere, rezolvarea problemei mecaniză­rii scosului materialului lemnos de la cioată pînă la instalaţiile pasagere sau drumurile transport etc. Putem avea certitudinea că cer­cetătorii noştri îşi vor spori acti­vitatea pentru a rezolva cît mai repede aceste probleme. regătind noi zbo­ruri ale omului în Cosmos, savanţii sovietici studiază neîncetat fenome­nele care se petrec acolo, „condiţiile“ existente pe alte planete şi problemele legate de viitoarele explorări „pe viu" ale aces­tora. Să răsfoim împreună presa sovietică din ultimele luni şi să facem un „tur de orizont“ asupra celor mai noi cercetări ale astronomilor sovietici. Iată mai întîi o ştire de-a­­dreptul uluitoare cu privire la existenţa vieţii pe planeta Ve­nus. Descoperirea se datoreşte lui Vladimir Prokofiev de la Observatorul astrofizic din Cri­­meea, care a stabilit că în straturile superioare ale at­mosferei planetei există oxi­gen molecular, in­dispensabil vieţii. Cercetătorul sovietic a ajuns la această concluzie efectuînd analize minuţioase ale unor spectre foarte rare ale plane­tei Venus. Spectrele au fost obţinute graţie unui spectro­­graf special instalat pe tele­scopul solar al observatorului, în momentul în care Venus­­se găsea la punctul cel mai apro­piat de Pămînt. Observaţiile au fost repetate în multe rîn­­duri, în momente diferite şi la distanţe variate. Existenţa oxigenului mole­cular pe Venus, alături de a gazului carbonic şi a azotului (descoperită de Kozîrev la ob­servatorul din Pulkovo) permit savanţilor să presupună că pe această planetă se poate dez­volta orice formă de viaţă or­ganică. O altă descoperire interesan­tă a fost făcută de curînd de V. Troiţki, care a reuşit să sta­bilească graţie undelor herţie­­ne lunare care este consisten­ţa suprafeţei Lunii. Intr-un interviu acordat co­respondentului agenţiei TASS el a arătat că stratul superfi­cial al satelitului nostru este format dintr-un fel de zgură, comparabil cu... bumbacul, de­oarece greutatea lui este de două ori mai uşoară decît a apei. • Luna explorată prin unde herţiene • Miste­rul razelor cosmice • Ce este „zăpada“ cos­mică ? • Inelul lui Sa­turn, din nou la ordi­nea zilei Savantul sovietic dezminte teza admisă în general, după care pătura de la suprafaţa Lunii n-ar fi decît un „ocean“ de praf mişcător. Colaboratorii institutului, condus de Troiţki au explorat solul lunar pînă la o profunzi­me de 5—6 m. Ei au utilizat în acest scop radiotelescoape cu diametre variind între 1,5 şi 4 m. Originea razelor cosmice constituie de mult timp un „mister“ greu de elucidat. Sa­vanţii sovietici au adus acum noi contribuţii pentru preciza­rea structurii acestor raze. La o şedinţă recentă a pre­zidiului Academiei de Ştiinţe a Uniunii Sovietice, acad. Sco­­belţîn a menţionat în acest sens lucrările colaboratorilor Institutului de fizică Lebedeev. Utilizînd o nouă metodă de cercetare „calorimetrul cu io­­nizare“, colectivul institutului a reuşit să măsoare cu mai multă precizie energia parti­culelor de raze cosmice. S-a constatat astfel că ace­ste particule de raze cosmice au o mare forţă de penetraţie fiind veritabile „obuze“ cos­mice. In sfîrşit, iată şi citeva date obţinute nu de mult de către astronomii sovietici asupra planetelor Jupiter şi Saturn. Astronomul Vasili Moroz a stabilit că planeta Jupiter, este alcătuită mai mult din... at­mosferă, decît din substanţă planetară propriu-zisă. In ra­port cu volumul total, planeta are cam aceeaşi poziţie ca sîmburele într-o cireşă. Acest „cojoc“ uriaş este alcătuit din hidrogen, metan şi amoniac, atingînd presiuni de zeci de milioane de atmosfere. Saturn are o alcătuire ase­mănătoare. Deasupra straturilor de nori, amoniacul se transformă în cristale formînd aşa numita „zăpadă cosmică“. Au fost obţinute date şi a­­supra celebrelor inele saturni­­ene. Astronomul sovietic Mari Bobrov, a stabilit că micii sa­teliţi care le alcătuiesc au di­mensiuni aproximative de un metru. Pe de altă parte astro­nomul Vasili Morozov a con­statat că sateliţii uriaşei pla­nete sunt acoperiţi cu brumă. Cu privire la Jupiter, a stîr­­nit o mare vîlvă în lumea ştiinţifică ipoteza astronomu­lui Elena Kazmirceak Polon­skaia din Leningrad care după studii îndelungate a ajuns la concluzia că această planetă se comportă ca un „agent de circulaţie“ pentru cometele periodice. Datorită forţei cîmpului său de gravitate, Jupiter uneori a­­trage planetele de centrul sis­temului, alteori le respinge pe orbitele periferice. Ipoteza astronomului din Leningrad are o covîrşitoare însemnătate pentru ştiinţă, ea reuşind să dea pentru prima oară o explicaţie fenomenului de apariţie şi dispariţie a co­metelor. R. EMÍLIÁN (★ u ajutorul irigaţiei se va asigura în ur­mătorii ani stabili­tatea şi nivelul ridi­cat al producţiei,in cea mai întinsă zonă agricolă din ţară, în Cîmpia Dunării şi în Dobrogea. In această zonă, ca­racterizată printr-o fertilitate ri­dicata a pămîntului şi prin con­diţii de temperatură prielnice plantelor, recoltele sunt uneori nesigure, datorită precipitaţiilor reduse sau nefavorabil distri­buite. Agricultura irigată este un sistem de agricultură special, di­ferenţiat faţă de agricultura fără irigaţie şi avînd trăsături carac­teristice pronunţate. Vom arăta unele dintre cele mai importante măsuri ale agro­­fitotehnicii specifice din agricul­tura irigată. Unul dintre factorii hotărîtori ai recoltelor mari este însăşi planta. Condiţiile optime de via­ţă pe care le găseşte planta în agricultura irigată nu pot fi va­lorificate decît de un organism vegetal viguros, capabil să răs­pundă prin producţie mare, a­­cestor condiţii. Se cere prin ur­mare folosirea unor soiuri supe­rioare, de mare productivitate şi rezistente la diferite calamităţi naturale ca ger, arşiţă, cădere, boli şi dăunători. Pentru griul de toamnă, cele mai indicate sunt soiurile sovie­tice Bezostaia 1 şi Skorospelka 3. Sunt foarte productive, foarte rezistente la cădere, destul de rezistente la boli şi la ger, şi de calitate superioară. Pentru re­giunile cu ierni mai blinde, este indicat şi soiul San Pastore, care este foarte productiv, dar mai sensibil la ger şi de calitate mai slabă. In cultura irigată a po­rumbului sunt indicaţi hibrizii dubli tardivi şi cei semitardivi. Este bine ca fiecare gospodărie să cultive ambele feluri de hi­brizi, hibrizii tardivi ca fiind cei mai productivi, iar cei semi­tardivi în sola care va fi culti­vată cu grîu de toamnă, pentru a da posibilitatea pregătirii în bune condiţii a terenului, prin­tr-o recoltare mai timpurie. Cei mai buni hibrizi dubli pentru cultura irigată sunt hibridul tar­div H.D. 409 şi hibridul semi­­tardiv H.D. 311. La sfecla de zahăr, soiurile raionale Cîmpia Turzii 34 și Bod 165 sunt cele mai potrivite, fiind productive, rezistente la cercosporioză şi cu procent ridi­cat de zahăr. La cartof, cele mai bune soiuri s-au dovedit Galben Timpuriu, Viola, Galbaba, precum şi cele nou create de Institutul de cer­cetări agricole, Bucureşti 24/53 şi Bucureşti 99/53. La floarea-soarelui, soiurile indicate sunt VNIIMK 8931, Ar­mavir 3497 şi VNIIMK 6540, care sunt productive şi cu pro­cent ridicat de ulei. La lucernă, populaţiile autoh­tone de Banat şi de Bărăgan s-au dovedit în încercările de la baza experimentală Fundulea că au întrecut soiurile străine. Un alt factor hotărîtor al re­coltelor mari din agricultura irigată este SISTEMUL DE IN­­GRASARE. Cercetările au dovedit că plan­tele în cultură irigată reacţio­nează la îngrăşăminte prin spo­ruri foarte mari de recoltă, chiar pe soluri foarte fertile, cum sunt unele soluri aluviale sau unele cernoziomuri. In agricultura irigată sunt ne­cesare, în primul rînd, îngrășă­­mintele organice care pot fi date, fie sub forma gunoiului de grajd fermentat sau proaspăt în cantitate de 20-40 de tone/ha, fie chiar sub forma deşeurilor ve­getale, ca paie sau coceni to­caţi în cantitate de 5-10 tone/ha. Dintre în­gr­ăşă­mint­ele minerale, cele mai eficace sunt îngraşă­­mintele azotate. Fără un mini­mum de 200-300 de kg/ha azo­tat de amoniu, nu ne putem aş­tepta de recolte mari în agricul­tura irigată. Ingrășămintele fos­­fatice, sînt, de asemenea, necesare, dîndu-se în doze aproximativ duble față de ingrășămintele azotate. AL TREILEA FACTOR HO­­TARITOR IN AGRICULTURA IRIGATA, ESTE SISTEMUL DE LUCRARE A SOLULUI. Pă­trunderea apei în sol, dezvolta­rea rădăcinilor plantei şi activi­tatea microorganismelor din sol, depind direct de modul şi adîn­­cimea de lucrare a solului. A­­rătura adîncă la cel puţin 30 cm este prima regulă a siste­mului de lucrare a solului. Le­gat de aceasta, este alternarea arăturilor adinei cu arături foar­te adinei, pentru distrugerea bă­tăturii plugului de pe fundul brazdei. O caracteristică a agriculturii irigate este posibilitatea obţine­rii a două culturi pe an, prin cultivarea în miriştea plantelor recoltate vara, cum este griul, a unei culturi, de obicei porumbul pentru siloz sau pentru masă verde. Este o măsură care tre­buie generalizată la toate uni­tăţile agricole cu amenajări pen­tru irigaţie. Un alt factor de care depinde mărimea recoltei în agricultura irigată este ASIGURAREA PRIN SEMANAT SAU PRIN RĂRIT A UNEI DESIMI OPTIME A PLANTELOR. Porumbul, floa­rea-soarelui şi fasolea cer o den­sitate mai mare decît în con­diţii neirigate ; grîul, sfecla de zahăr şi cartoful, o densitate mai mică. Ultimul factor şi cel mai ca­racteristic al agriculturii irigate este IRIGAREA CULTURILOR. Stabilirea unui regim optim de irigare pentru fiecare cultură, a­­dică precizarea momentului udă­rii în funcţie de cerinţele­­plan­­tei în fazele sale critice şi în funcţie de umiditatea din sol, stabilirea cantităţii de apă ce se dă la o udare în funcţie de me­toda de irigare, de însuşirile so­lului şi de umiditatea din sol, precum şi fixarea numărului de udări, reprezintă problema cea mai dificilă a agriculturii irigate. De mare importanţă s-au do­vedit udările de aprovizionare ce se dau toamna. Pentru grîu, udarea de aprovizionare este ne­cesară în toate zonele, iar pen­tru culturile de primăvară, nu­mai în stepă şi în silvostepă. Udările din cursul vegetaţiei trebuie aplicate în fazele critice, pentru umiditate, ale plantelor. Astfel la porumb, fazele critice sînt în perioada înainte de în­­spicare şi pînă după mătăsire, la formarea bobului şi la coace­rea în lapte. La grîu, faze cri­tice sunt între împăiere şi în­­spicare şi la umplerea bobului. La sfecla de zahăr, planta are nevoie de umiditate multă în timpul îngroşării rădăcinii, iar la cartof, în faza înfloritului. La floarea-soarelui, fazele cri­tice sunt la formarea capitulului, la înflorit şi la umplerea bobu­lui. La lucernă, nevoia cea mai mare de apă este imediat după cosit şi apoi la îmbobocit, iar la lucerna lăsată pentru sămînţă, la începutul înfloritului. Cantitatea de apă ce se dă la o udare variază între 600-800 mg/ha cînd se irigă pe brazde şi 350-500 mg/ha cînd se irigă prin aspersine. Numărul udărilor variază în primul rînd cu felul plantei. Plantele care cer un număr mai mare de udări, adică multă umi­ditate, sînt lucerna, apoi sfecla de zahăr şi cartoful. Plantele care cer un număr mai mic de udări sînt grîul şi floarea-soa­­relui. Porumbul are nevoi mij­locii. Numărul udărilor este mai mare în stepă şi mai mic în zona pădurilor de cîmpie şi este mai mare la irigaţia prin asper­­siune decît la irigaţia pe brazde. Nevoia de irigare la majorita­tea plantelor apare mai ales în lunile iulie şi august şi în mai mică măsură în lunile iunie septembrie. Experienţa recoltelor mari şi rentabile se obţine astăzi în gospodăriile noastre socialiste care practică deja irigarea la culturile de cîmp. Aceste uni­­tăţi-pionier ale agriculturii iri­gate trebuie să folosească toate cuceririle ştiinţei pentru a ob­ţine maximum de rezultate cu minimum de cheltuieli. Rezulta­tele bune obţinute de aceste gos­podării pe terenurile irigate, în­tăresc convingerea că eforturile ce se fac astăzi în agricultura noastră, în întregime colectivi­zată pentru promovarea celor mai moderne metode tehnice, vor fi încununate de succes. CULTURI IRIGATE de ing. Vlad Ionescu-Sisesti La Uzina „Electrosila’' din Le­ningrad Foto : TASS-MOSCOVA înconjurul­­ Pămîntului pe... gheţurile nu derivă L­a 2­ mai cercetătorii polari ai Uniunii Sovietice au sărbătorit un mare eveni­ment. In această zi, în urmă cu un sfert de veac, U.R.S.S. a început cercetările sale ştiinţifice sistema­tice asupra Arcticei prin trimite­rea aici a primei staţiuni din lume amenajate pe gheţurile în deri­vă, „Polul Nord-1”. In decursul celor 25 de ani, pe gheţurile po­lare în derivă, au lucrat sute de cercetători, aducînd o contribuţie nepreţuită la cunoaşterea acestor regiuni subpolare. în acest timp, stafiile sovietice in derivă au stră­bătut, odată cu gheţarii plutitori, aproximativ 30.000 km, adică a­­proape că au înconjurat Pămîntul la Ecuator. Aceste staţiuni au în­tretăiat de nouă ori bazinul polar din direcţia Strimtorii Behring spre Marea Groenlandei. Trebuie amintit, că conducăto­rul primei staţiuni ştiinţifice sovie­tice „P.N.-1" a fost Ivan Papanin, care în fruntea curajosului său co­fe­ct­VV de patru oameni, a plutit pe un gheţar timp de 274 de zile şi a străbătut 2500 km în apele reci şi furtunoase ale nordului. Paralel cu cercetările întreprinse in Arctica, Uniunea Sovietică des­făşoară o largă cercetare ştiinţi­fică în Antarctica. In prezent, se află acolo a şaptea expediţie an­tarctică sovietică, ai cărei partici­panţi efectuează majoritatea cer­cetărilor lor în regiunile cele mai puţin cunoscute ale celui de-al Vl-lea continent. In acest scop, vor fi organizate citeva expediţii în adincul An­tarcticii, iar pe Pămîntul lui En­­terba va lua ființă o nouă staţiune ştiinţifică sovietică. T. R. La Fabrica de releuri de la Treptow-Berlin Foto­­ ZENTRALBILD-BERLIN MICROSCOP IN STILOU ‘ ■ La fabrica de produ­se optice din Polonia s-a confecţionat un mi­croscop intr-un stilou. Tot apara­tul cîntareste 20 gr. Un sistem de lentile asigură o mărire de 16 şi 32 de ori a obiectelor examina­te. Microscopul este destinat pen­tru cercetarea structurii suprafe­ţelor prelucrate, a suprafeţelor pieselor turnate şi pentru obser­vaţii biologice, de pildă, în hor­ticultura şi apicultură. Antena parabolică aeriană şi stafiune cu relee construită la Kekestete menită să asigure recepţionarea în condiţii nor­male a programelor de televi­ziune de la Budapesta în regi­unile estice ale R. P. Ungare Foto : M.T.I.-BUDAPESTA Obţinerea aluminiului din... argilă La uzina de alu­miniu din Irkuţk (U.R.S.S.) a fost pusă la punct pro­ducţia de aluminiu prin metoda elec­trotermică, folosind materia primă na­turală, caolinul. In prezent, alu­miniul se obţine prin electroliza alu­miniului obţinut din bauxită. Dar re­zervele de bauxită de pe glob sunt li­mitate. Metoda e­­lectrotermică per­mite ca la elabora­rea aluminiului şi a aliajelor acestuia să se folosească nu numai caolin, ci şi şisturile de sillima­­nit, stenit, argilit şi alţi silicaţi de alu­miniu In condiţiile me­todei electrotermi­ce, coloana de ma­teriale sub formă de brichete din a­­mestec de caolin cu praf de cărbune se încarcă în cuptorul termic şi se supune acţiunii temperatu­rilor înalte ale ar­cului voltaic. Are loc reducerea oxi­dului de silicat de aluminiu pînă la starea metalică. Ca urmare, se obţine un aliaj de siliciu şi aluminiu denu­mit silumină. Prin transformări ulte­rioare se obţine din el aluminiu pur. Bazele acestei me­tode au fost elabo­rate la Institutul unional de cercetări ştiinţifice pentru a­­luminiu şi magne­ziu din Leninigrad. Un nou perforator vibrator Un grup de ingineri de la ,,Geo­­proiect" din Gdansk (R.P.P.) au proiectat un perforator vibrator cu un agregat auxiliar pentru fo­rarea solului înaintea punerii fun­daţiei de construcţie. Agregatul, împreună cu perfo­ratorul vibrator a fost fabricat da o întreprindere de construcţii na­vale din Gdansk şi montat pe un camion cu cutie basculantă de tip ,,Star-20”. Dispozitivul poate­ fi acţionat de un electromotor sau de un motor cu combustie internă. Noul perforator a fost încercat cu succes. Cu ajutorul lui forarea se exe­cută de cinci ori mai repede. Cazan cu abur fără exhaustor La termocentrala­ m» Vf „Lene­­nergo" s-a dat în exploatare in­dustrială prototipul unui agregat de cazane de înaltă presiune de tip ,,BKZ-170-100". Capacitatea a­­gregatului este de 170 tone de aburi pe oră. Agregatul funcţionează fără exhaustor, cu suflare. Arderea în focar şi circulaţia, gazelor are loc sub presiunea de 80—210 mm co­loana de apă, ceea ce reduce cu­­25 la sută consumul specific de energie electrică. Acest agregat, în comparaţie cu un cazan obişnuit cu aceeaşi pro­ducţie de abur, cîntăreşte cu 20 la sută mai puţin. Randamentul agregatului atinge 92—93^ la sută, iar eficiența eco­nomică rezultată din folosirea sa se evaluează la peste 11.000 de ruble pe an. înlocuitor al metalului Specialiştii de la Institutul de mase plastice din Moscova au elaborat o tehnologie industrială pentru obţinerea masei plastice denumite „Poliformaldehidă". A­­ceasta este foarte rezistentă şi elastică la temperaturi pînă la 120—130 ° C. Producţia acestei mase plastice va începe anul a­­cesta la uzina chimică din Rus­­kovo. Poliformaldehidă se prelucrează bine prin turnare, suflare și pre­sare. Diferitele piese pot fi asam­blate prin procedee mecanice sau prin încălzire. Coeficientul de fre­care al noii mase plastice este atît de mic incit piesele confec­ţionate din el nu au nevoie de lubrifiant. In laboratorul de protide al Insti­tutului de biochimie din Capitală. Foto : AGERPRES

Next