Scînteia Tineretului, martie 1963 (Anul 19, nr. 4290-4316)

1963-03-01 / nr. 4290

In ajutorul celor ce studiază in cercurile „Trăsăturile moralei socialiste in rindul tinerei generalii“ TEMA A IV-A Munca - o chestiune de glorie şi eroism De la munca de rob în orînduirii® bazate pe exploatare­a la munca liberă în socialism Priviţi lumea noastră, aşa cum se înfăţişează ea astăzi, cu combinate gigantici, cu­­­centrale atomo-electrice şi maşini din ce în ce mai complexe, cu ajutorul cărora, omul supune natura şi o transf­ormă după voinţa lui, cu minunate opere de artă, cu mijloace moderne, de­ transport — de la automobil, la avionul cu" reacţie — cu sateliţii artificiali ai Pămîntului şi astronavele cu care omul sovietic a pătruns primul în ma­rea tăcere a Cosmosului. Toate acestea le-au făurit masele populare, printr-o mndlireă atitativă. Fiecare generaţie a pre­luat de la înaintaşii săi roadele muncii lor şi le-a sporit, ducînd mereu înainte civilizaţia. Munca este condiţia funda­mentală a existenţei şi dezvoltării societăţii omeneşti. în procesul muncii, care a început cu Confecţionarea pri­melor unelte de producţie, omul şi-a dezvoltat mereu inven­tivitatea, şi-a dezvoltat necontenit simţul creator. Munca a constituit izvorul nesecat al apariţiei tuturor bunurilor ma­teriale şi spirituale. Drumul ascendent al omenirii s-a realizat prin uriaşele eforturi colective ale generaţiilor care, în condiţii social-is­­torice determinate au muncit, au creat, au adus perfecţionări succesive uneltelor de producţie, au îmbogăţit prin căutări inovatoare experienţa societăţii, au ridicat pe trepte mai înalte cunoaşterea şi gîndirea omenească. Creaţia istorică a maselor , din toate timpurile......iată, autorul actualei, înfăţi­şări a planetei noastre. Munca a fost dîntotdeauna o activitate socială. Dar timp de mii de ani, în toate orînduirile bazate pe exploatare, munca se­ făcea în chip silnic, ea însemna o grea şi vlăgui­­toare povară pentru omul muncitor şi era dispreţuită şi bat­jocorită de cei ce dispuneau de toate bunurile vieţii. în so­cietatea sclavagistă, munca era socotită nedemnă pentru omul liber. Exploatarea muncii sclavilor căpăta formele cele mai neomeneşti. „Sclavul este o unealtă vorbitoare, iar vita — mugitoare" — aşa defineau gînditorii antici situaţia scla­vilor. In marea sa operă „Capitalul" Karl Marx dă ca exem- 2 plu scrierile unui filozof antic, care descrie un tablou zgu­duitor al muncii sclavagiste: „Nu poţi să-i priveşti pe aceşti nenorociţi... care nu au măcar posibilitatea să-şi cureţe tru­pul şi să-şi acopere goliciunea, fără să deplîngi soarta lor jalnică. Căci aici nu există indulgenţă şi cruţare pentru cei bolnavi, pentru cei slabi, pentru bătrîni... Minaţi cu lovituri de bici, toţi trebuie să muncească continuu, pînă ce moartea pune capăt suferinţelor şi mizeriei lor’1. Sclavii juiau munca, lesforţati şi pe proprietarii de sclavi, răsculînd­u-se deseori împotriva acestora. Modul de producţie sclavagist a fost înlocuit cu modul de producţie­ feudal^TrunţTse Întemeia pe exploatarea muncii ioliaâlor şi avea la bază o tehnica primitivă. Pentru a fi silit să muncească în folosul exploatatorilor, ţăranul iobag a fost legat de moşia feudală şi obligat să presteze pentru moşier zile de clacă, să plătească biruri grele în natură sau în bani. Sînt zguduitoare documentele şi mărturisirile cro­nicarilor despre pedepsele la care erau supuşi ţăranii iobagi, atunci cînd întîrziau plata ,,datoriilor” către moşieri. Ei erau puşi în butuc şi afumaţi cu ardei, biciuiţi şi umiliţi. Fami­liile lor erau batjocorite cu cruzime de nobilii trîndavi. Orînduirii feudale i-a urmat orînduirea­ capitalistă, care condamnă masele la o muncă extrem de istovitoare, la foa­mete şi mizerie neagră. Capitalistul îşi pune drept scop să stoarcă profituri cit mai mari de pe spinarea clasei muncitoare. Munca este efectuată de cei mulţi, care nu posedă nimic în afară de forţa braţelor lor, pentru cei ce acumulează toate bogăţiile societăţii. In condiţiile capitalismului, în loc ca maşina să uşureze munca omului şi să reducă ziua de muncă, dă un impuls con­siderabil intensificării muncii, duce la mărirea zilei de lucru şi la transformarea muncitorului într-o anexă a ei,­­înă­­buşindu-i în mod brutal înclinaţiile şi talentele. Caracterizînd în romanul său, „Munca”, acţiunea nefastă a muncii forţate asupra vieţii spirituale a muncitorilor în condiţiile capitalismului, scriitorul francez Emile Zola a creat, prin figura lucrătorului Fochard, o imagine deosebit de impresionantă şi veridică : „Palid, complet epuizat, cu o faţă slăbită şi cu urme de arsuri, Fochard şi-a păstrat nea­tinsă puterea herculeană a mîinilor şi picioarelor sale-3 Groaznica muncă, mereu aceeaşi, de mai bine de patruspre­zece ani, i-a desfigurat corpul. Mai nemilos însă, s-a râsfrînt această muncă asupra aptitudinilor sale intelectuale ; el fu­sese coborît pînă la nivelul unei maşini, executînd mereu aceleaşi mişcări, fără nici o idee, fără o singură acţiune in­dependentă, transformîndu-se, pur şi simplu, în unul din elementele luptei cu focul... Fochard primise o instrucţiune elementară, deşi neterminată şi Îşi „amintea că posedase odată o inteligenţă vioaie. Insă tînărul de 16 ani căzuse în ghea­rele unui monstru — şi acum flacăra minţii sale pîlpîia şi se stingea sub greutatea acelei necruţătoare pietre de moară, pe care el o învîrtea orbeşte, întocmai ca un cal...”. „Organizarea feudală a muncii sociale — scria Lenin — se sprijinea pe disciplina,biter­ari condiţiile unei extreme ig­norante­ şi abrutizări a oamenilor muncii, pe care îi jefuia ■şi de care îşi batea joc o mină de moşieri. Organizarea capi­­taliabă a muncii Sociale se sprijinea pe.jhsci ^Ina toănţei­ şi, cu tot progresul culturii burgheze şi al democraţiei burgheze, marea masă a oamenilor muncii rămînea, în cele mai înain­tate, cele mai civilizate şi democratice republici, o masă a­­brutizată şi ignorantă de sclavi salariaţi sau de ţărani opri­maţi, pe care ii jefuia şi de care îşi batea joc o mină de ca­pitalişti”. Cit de profunde şi adevărate sunt aceste caracte­rizări ale lui Lenin ne-o dovedeşte situaţia inumană în care se află mulţi muncitori din ţările capitaliste contemporane. Goana după profituri ridicate, determină pe patronii capita­lişti să dispreţuiască cerinţele elementare ale asigurării secu­rităţii muncii. Lăcomia monopolistLlfic îi aduce pe mulţi mun­citori în stare acte invaliditate. Iată­ ce relatează ziarul, pro­gresist „Morgen Freiheit" din S.U.A.: „Numărul morţilor, răniţilor şi schilozilor de pe urma accidentelor î­n produc­ţie, survenite în numai trei ani, oferă un tablou sinistru”. Ziarul precizează că, „în 1958, în producţie şi-au pierdut viaţa 13 270 muncitori, în 1959 — 13 800 şi în 1960 aproxima­tiv acelaşi număr. în afară de aceasta, în acelaşi răstimp, s-au înregistrat 5 630 000 răniţi, dintre care 192 000 persoane şi-au pierdut integral capacitatea de muncă”.­­ Nemilos se răsfrînge exploatarea capitalistă asupra ti­neretului, închizîndu-i orice perspectivă, înăbuşindu-i ta­lentele, aspiraţiile. In S.U.A., în întreprinderile de amidon, 4 în fabricile de conserve şi de preparate de camat în spălă­­torii şi curăţătorii chimice, copiii lucrează cite 12-43 ore pe zi. Pentru a putea găsi de lucru, un tînăr, indiferent de pre­gătirea, de calificarea lui, este nevoit să accepte, dacă din fericire găseşte undeva să muncească, condiţiile cele mai neomeneşti de lucru şi un salariu care abia îi ajunge să nu moară ,de foame, în S.U.A., în Anglia, în Italia, în Franţa milioane de oam­eni—n-au de lucru. Şomajul cronic care bintuie lumea capitalistă dă naştere la scene cu adevărat dramatice, în Calabria, de exemplu, localitate din Italia, direcţia regională a căilor ferate a dat publicităţii un anunţ că angajează 146 de muncitori necalificaţi şi lucrători de întreţinere. Pentru ocuparea acestor posturi s-au prezentat 12 800 persoane ! Re­­latînd despre­ acest fapt, ziarele italiene merită­ ctiează că prin­tre solicitanţi se aflau numeroase persoane cu studii supe­rioare. „Faptul că sínt şomer nu este pentru mine o noutate — a declarat unui ziarist italian tînărul Mario Palumbo din Roma. Astăzi în Italia sunt 1 400 000 de şomeri”. Orice om al muncii mai vîrstnic, din ţara noastră poate evoca tinerilor multe asemenea sumbre tablouri cunoscute dintr-o amară experienţă proprie pe timpul capitaliştilor şi moşierilor. Zile, luni, ani întregi ,muncitori tineri şi vîrstnici băteau la porţile fabricilor Capitaliste. Cei care reuşeau să se angajeze, intrau în iadul nemilos al exploatării din fabrică. In revista „Tinerimea muncitoare C.F.R.” din 1932 se scria : „Rătăcim pe străzi, zdrenţuiţi şi slabi de foame... istoviţi de muncă şi mizerie... Nu este colţ, fabrică, atelier, sat, sau car­tier în ţara asta unde să nu vezi mizerie,­ boală, foamete şi moarte între miile şi zecile de mii de tineri muncitori, bătuţi şi batjocoriţi, sub ameninţare, exploataţi şi jefuiţi de stapi­­nitori... Noi nu ştim tre e cultura, noi nu ştim ce este îngri­jirea la vreme de boală, noi nu ştim ce va să zică — a trăi într-o locuinţă sănătoasă” Din truda grea a oamenilor muncii se îmbogăţeau capi­taliştii şi moşierii şi sporeau cu milioane şi milioane de dolari, de lire, de franci şi de mărci profiturile­­marilor con­cerne străine, care-şi vîriseră adine ghearele în economia ţării. Citiţi scrierile lui­ Ale­andru Sahia şi reportajele din „Anii împotrivirii” ale lui Geo Bogza. Sunt redate aici tablouri dramatice ale exploatării sângeroase în uzinele în care oţelul 5_______1 , ■■ ,■ se topea o dată cu omul ce cădea din picioare , în abatajele întunecoase, înăbuşitoare unde muncitorii trudeau din greu mîncînd mămăligă stricată cu zeamă de castraveţi , la sche­lele petrolifere, unde, în goana lor după aurul negru — la fel ca peste tot — capitaliştii călcau în picioare cele mai ele­mentare drepturi ale muncitorilor. Ziarul „Minerul” din 1926 scria următoarele intr-un arti­col, care pare de necrezut pentru noi, cei ce ne-am născut şi trăim sub razele socialismului: „Minerii cer ca bocancii ce li se dau să fie în stare bună, cer lemne pentru încălzit, în caz de moarte, văduva să primească pensie. Muncitorii bol­navi să nu fie concediaţi. Pedepsele corporale să fie inter­zise...*’ între anii 1929-1935 în Valea Jiului numărul mineri­lor şomeri era mai mare decit al celor care aveau de lucru. Hunedorenii, care acum se mîrturesc cu oraşul lor nou, lumi­nos, îşi mai aduc aminte de bordeiele de pe Baraga, acolo unde trăiau atîţia muncitori. La sate, ţăranii săraci — aflaţi la cheremul moşierilor şi chiaburilor — trăiau într-o asemenea mizerie incit din turtă şi mămăligă nu­­ieşeau decit la parastase, cînd făceau femeile colaci de grîu să cinstească morţii.­­Erau în ţară atîtea bogăţii, toate însă erau smulse de cla­sele stăpînitoare’; oamenii muncii rămâneau mai departe în neagră Tdîn-sărăcie. Iar cînd se ridicau să-şi ceară dreptul la o viaţă omenească, cunoaştem răspunsul exploatatorilor : în 1907, în decembrie 1918 în Piaţa Teatrului Naţional din Bucureşti, în 1929 la Lupeni, în 1933, la Griviţa-­­Burghezo­­moşierimea a luat întotdeauna cele mai cumplite măsuri de reprimare, călcînd în picioare cele mai elementare drepturi ale maselor de oameni ai muncii. O uriaşă dramă­ a înăbuşirii drepturilor şi idealurilor — aceasta a fost viaţa poporului muncitor in timpul regimului burghezo-moşieresc. Propuriindu-şi drept ţel desfiinţarea oricărei exploatări a omului de către om şi construirea unei societăţi omeneşti cu totul noi — revoluţia socialis­tă~asigură —..pentru prima dată în istoria omenirii —’’schimbarea reală și radicală a caracterului muncii : transformarea muncii forţate, în muncă liberă. 23 August 1944 — începutul unei noi ere în istoria po- 6 ________________|_____|_____________________________ poruhii-nosteu. Un mare entuziasm a cuprins din primele zile ale revoluţiei populare, organizată şi condusă de partidul clasei muncitoare, masele largi de oameni ai muncii în faţa cărora se deschideau pentru întîia oară în istoria ţării per­spectivele înfăptuirii visului de milenii al tuturor asupriţilor , desfiinţarea odioasei exploatări a omului fie către om. Po­porul muncitor a pornit cu un nestăvilit-avînt, la chemărea partidului, să schimbe din temelii, după planurile sale mă­reţe,­ faţa ţării. Trebuia ca bogăţiile ei să fie trecute din mina exploatatorilor în stăpînirea celor ce muncesc, să fie puse în­ deplină valoare,~să se descopere şi să se creeze altele-• noi. Trebuia ca pe pămîntul ţării să răsară, prir­tr-o vie şi creatoare participare a maselor populare, uzine, oraşe­ şi date moderne în care oamenii muncii să creeze bunuri materiale şi spirituale pentru ei inşişit să-şi ridice, prin grija partidu­lui, necontenit, nivelul de viaţă. Şi glorioasa epopee a în­ceput. Mari viaducte au început să lege în arcuri de beton malurile rîpoase, burghie uriaşe au străpuns cremenea mun­ţilor şi adîncurile dealurilor, peste noaptea întunecată s-au aprins una di­e una luminile constelaţiilor făurite de oamenii liberi, constructori de viaţă nouă. Incepînd cu Salva Vişeu, Bumbeşti-Livezeni, Ovidiu II, Doiceşti, Bicaz, Hunedoara, Roman, Victoria, întreaga ţară a început să devină un măreţ şantier al muncii libere. Viaţa cea nouă a început să pulseze pretutindeni, în ţară, plină de vigoare. Satelor patriei, odinioară ţinute de exploatatori într-o cruntă mizerie, li s-a deschis şi lor calea unei vieţi noi, aşe­zată pe noi temelii. Oamenii muncii de la sate, conduşi şi îndrumaţi de parti­dul clasei muncitoare, au învăţat şi au înţeles că bogăţia pămîntului nu se poate obţine cînd este strîns ca-n chingi de haturi, că omul nu se măsoară şi nu trebuie să se măsoare după pămînt şi avere, ci după muncă cinstită şi vrednică, făcută în folosul său şi al întregului popor. Ascultând îndem­nul partidului, ţărănimea a păşit pe drumul colectivizării agriculturii... In patria noastră socialismul a învins definitiv la oraşe şi sate. „Această victorie­­ a arătat tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej la Sesiunea extraordinară a Marii Adunări Naţionale din primăvara anului trecut, consacrată mărețului T —t—---------------------------------------------------------------------­-­ minele noastre, şantiere, gospodării colective, gospodării de stat”. Uzinele şi fabricile ■ moderne, noile sonde, mine şi cen­trale electrice, gospodăriile agricole colective tot mai puter­nice, noile cartiere de locuinţe care întineresc şi înfrumuse­ţează oraşele, aşezămintele de cultură şi învăţământ, artă şi sănătate — toate acestea arată ce forţe creatoare dobîndeşte un popor care a scuturat jugul capitaliştilor şi moşierilor şi este stăpîn pe bogăţiile ţării. Sub conducerea partidului, patria noastră s-a transformat în aceşti ani într-o ţară înain­tată, cu o industrie şi o agricultură socialiste, în continuă dezvoltare, o ţară în care pulsează viguros întreaga viaţă social-culturală, în orînduirea­ noastră nouă, în care s-a schimbat din temelii viaţa întregului popor,­munca a devenit o chestiune de onoare şi eroism, prima datorie faţă de societate a fiecă­rui cetăţean apt de muncă., Constituţia Republicii Populare Române garantează nu numai dreptul­ la­ muncă, ci şi dreptul la odihnă, la învăţătură, asigu­rarea materială la bătrîneţe, şi în caz de boală etc. Statul democrat-popular investeşte în fiecare­ an sume uriaşe sub formă de ajutor pentru asigură­rile sociale, pentru pensii, sanatorii, instituţii pentru copii, pentru medicamente gratuite, învăţământ şi manuale gratuite, ridicarea calificării, burse pentru studenţi etc. În socialism, roadele muncii aparţin întregii societăţi, muncitorilor înşişi. Aceasta schimbă în mod radical şi atitudinea oamenilor faţă de muncă, faţă de proprietatea obştească, temelia sfîntă şi intangibilă a orînduirii noastre socialiste, sursa bunăstării celor ce muncesc. Atitudinea socialistă faţă de muncă — expresia noii morale a tineretului nostru în societatea socialistă calităţile morale ale omului sînt verificate prin atitudinea lui faţă de muncă, socotită ca cea mai importantă îndatorire socială, ca o datorie patriotică. Trecînd mijloacele de producţie în mîinile poporului, re­voluţia socialistă a schimbat radical caracterul muncii şi condiţiile de muncă, atît la oraşe cit şi la sate. Relaţiile de producţie socialiste, care exclud exploatarea omului de către 9 om, sînt relaţiile dintre oameni, în procesul de producţie, cu desăvirşire noi, necunoscute în istoria celorlalte orinduiri sociale. Ele oferă un cîmp larg pentru dezvoltarea forţelor de producţie şi, prin urmare, un orizont vast pentru, dezvol­tarea, activităţii creatoare a maselor muncitoare, a aptitudi­nilor şi talentelor lor. Socialismul se construieşte prin muncă creatoare, bine or­ganizată. Socialismul şi munca creatoare sunt inseparabile. De­­aceea societatea socialistă cere fiecărui membru al său o muncă cinstită, conştiincioasă după principiul: de la fie­care după capacităţile sale, fiecăruia după munca sa. Descătuşînd forţele creatoare ale poporului, orînduirea so­cialistă dă naştere unui larg avânt în muncă, abnegaţiei şi eroismului, în socialism unde eroismul capătă un caracter de masă, concretizat în întrecerea socialistă, în atitudinea creatoare faţă de orice activitate constructivă, nu există loc de muncă unde sa nu poţi să-ţi dovedeşti capacitatea de a înfăptui acţiuni eroice. Iată un exemplu. La „Industria bum­bacului” din Bucureşti, lucrează într-una din marile hale unul din Eroii Muncii Socialiste, ţesătoarea Ana Boghină. Pentru ce este ea erou ? O tînără muncitoare povestea des­pre ea : „La tovarăşa Boghină, totul te impresionează. De la abnegaţia dîrzenia şi îndrăzneala excepţională, pînă la modul cum ştie să discute cu oamenii, să şi-i apropie de gîndurile ei. După cîtev­a luni, de la intrarea mea în fabrică, mi s-a spus că voi lucra ca încărcătoare la tovarăşa Boghi­nă. Mărturisesc — povesteşte mai departe tînără ţesătoare — că această hotărîre m-a făcut să mă pierd cu firea. închi­­puiţi-vă şi dumneavoastră , în timp ce majoritatea ţesătoa­relor lucrau pe atunci la cite două sau şase războaie, Ana Boghină ajunsese să lucreze la 100 ! O dată am întrebat-o cum de a reuşit să se ridice la o asemenea măiestrie. „Aş vrea să-ţi vorbesc în aşa fel incit să mă înţelegi — mi-a răspuns ea. Tu ai venit în fabrică într-un loc al tău. Eu am trăit însă o vreme cînd fabrica nu era a noastră, cînd patro­nii sugeau vlaga muncitorilor, îi umileau și îi dădeau afară din fabrică după placul lor. Am văzut cîndva cum unul dintre oamenii patronului a bătut o muncitoare peste mîini. A lovit-o peste degete pînă a ostenit, iar după aceea a dat-o afară, schilodită... Cînd fabrica a devenit a noastră, mi-am 10 zis : a venit timpul să muncim pentru noi înşine, pentru popor. Şi am început să învăţ. Să învăţ să muncesc nu numai cu mîinile, ci şi cu capul... Pentru că trebuie să ştii: munca trebuie să se împletească necontenit cu ştiinţa. Fără ştiinţă, fără aplicarea celor mai înaintate metode în muncă n-aş fi obţinut asemenea rezultate”. Pretutindeni pe întreg cuprinsul ţării, în fabrici, pe şan­tiere, în gospodăriile colective, în munca învăţătorilor şi profesorilor, a oamenilor de ştiinţă, în toate domeniile de activitate se nasc zi de zi fapte minunate, demne de epoca în care trăim. Eroismul tipic zilelor noastre, în patria noas­tră, este activitatea permanentă de zi cu zi a oamenilor muncii pentru îndeplinirea şi depăşirea sarcinilor trasate de partid pentru desăvîrşirea construirii socialismului, întrecerea socialistă, devenită azi în fabrici, pe şantiere, în atîtea locuri de muncă o formă larg cuprinzătoare de colaborare şi întrajutorare între oameni şi colective, un mijloc de promovare a noului, a experienţei înaintate în producţie, este una din cele mai puternice manifestări a atitudinii socialiste faţă de muncă. Participînd în proporţie de masă la întrecerea socialistă, oamenii muncii îşi dezvoltă iniţiativa, spiritul de ingeniozi­tate, înclinaţiile şi talentele lor creatoare. întrecerea socia­listă este o minunată şcoală de formare a conştiinţei socia­liste, un mijloc puternic de atragere a maselor în procesul de creare a noilor relaţii sociale, a noii discipline în muncă şi a noii organizări a muncii, care îmbină ultimul cuvînt al ştiinţei şi tehnicii, cu unirea în masă a constructorilor socia­lismului pentru aplicarea noului în producţie, îndeplinind sarcina pe care i-a încredinţat-o partidul de a creşte şi educa constructori activi, entuziaşti, bine pregă­tiţi, gata să îndeplinească cu cinste sarcinile puse de partid în faţa poporului, Uniunea Tineretului Muncitor acordă o mare însemnătate activităţii în producţie a tineretului. Tinerii sunt educaţi în spiritul muncii avîntate, al devota­mentului nemărginit faţă de cauza clasei muncitoare, al în­crederii nestrămutate în politica partidului, în ideile comu­nismului. Tinerii văd în muncă o misiune nobilă pusă în slujba scopului măreţ al făuririi unei vieţi tot mai bune pentru întregul popor. Alături de vîrstnici, milioane de tineri din patria noastră îşi pun cu toată inima puterea de muncă şi capacităţile creatoare in slujba patriei şi înflo­ririi ei necontenite. Socialismul a deschis tineretului, pentru întîia dată în istoria ţării, căile dezvoltării multilaterale a capacităţilor sale creatoare. Sute şi mii de tineri poartă mari răspunderi în economia ţării, sunt directori de întreprinderi, preşedinţi de gospodării colective, conducători de şantiere de construcţii, maiştri, bri­gadieri. Mii şi mii de tineri intelectuali, ingineri, medici, agronomi, cercetători, învăţători, artişti, participă cu elan la întreaga operă măreaţă de desăvirşire a construirii so­cialismului în patria noastră. „Alături de întregul popor muncitor — a arătat tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej — minunatul tineret al patriei noastre, muncind în producţie şi învăţînd în şcoli şi insti­tute, participă cu entuziasm la lupta pentru dezvoltarea economiei şi culturii, aducînd o contribuţie de preţ la obţi­nerea tuturor victoriilor noastre”. Conştiinţa­ care însufle­ţeşte în muncă pe tinerii constructori ai socialismului este larg oglindită în participarea lor, alături de muncitorii vîrst­nici, cu o bogată experienţă, la întrecerea socialistă, la miş­carea inovatorilor şi raţionalizatorilor, în iniţiativele care se nasc neîncetat pentru creşterea productivităţii muncii, pen­tru produse de cea mai bună calitate, reducerea preţului de cost şi realizarea de economii în toate domeniile, în­ elanul şi spiritul de răspundere cu care îşi însuşesc ştiinţa şi cultura. Socialismul înzestrează munca oamenilor cu maşini noi şi moderne, cu mijloace tehnice noi care sporesc puterea omului asupra naturii, îi uşurează­ munca­, ridică producti­vitatea muncii. Aşa cum se arată în Directivele­­ C.C. al P.M.R. cu privire la criteriile principale ale întrecerii socia­liste, sunt create condiţiile cele mai bune pentru continua îmbunătăţire a calităţii produselor, în fabrici, în uzine, pe şantiere, în întreaga ţară, oamenii muncii au răspuns prin fapte acestei chemări , iar alături de vîrstnici, tinerii mun­citori îşi aduc întreaga lor contribuţie la ridicarea necon­tenită a calităţii produselor. Caracteristică socialismului este tendinţa muncitorilor de 12 a îmbina munca fizică cu cea intelectuală, lupta perma­nentă pentru Însuşirea tehnicii celei mai noi. în zilele noas­tre se cere mai mult ca oricînd, atît în industrie cit şi în agricultură, să-ţi însuşeşti neobosit tehnica cea mai nouă şi metodele avansate de muncă, să-ţi ridici continuu cali­ficarea, să dezvolţi iniţiativa creatoare în folosirea tehnicii, în organizarea producţiei, ln sporirea necontenită, a volu­mului ei şi în îmbunătăţirea calităţii produselor, se cere să fii un luptător pentru nou, un bun prieten al noului. Luminînd drumul ţării în anii şesenatului şi mai departe peste hotarele a cincisprezece ani, cel de-al III-lea Congres al P.M.R. a deschis în faţa maselor de oameni ai­ muncii un vast cîmp de activitate creatoare. Dezvoltarea bazei tehnice­­materiale a socialismului, înaltul nivel de dez­voltare a in­dustriei noastre socialiste, dotarea continuă a fabricilor şi uzinelor la tehnică cea mai modernă, introducerea perma­nent eror pe scară tot mai largă a unor procedee tehnologice tot mai avansate — toate acestea Cer ştiinţă, cer ridicarea necontenită a calificării, însuşirea ştiinţei şi culturii devine astfel o îndatorire de seamă a fiecărui tînăr. La sate, activitatea desfăşurată de organizaţiile U.T.M., sub conducerea organizaţiilor de partid, pentru mobilizarea tineretului la munca entuziastă în vederea sporirii neconte­nite a producţiei agricole vegetale şi animale, pentru însu­şirea tot mai profundă a agrotehnicii înaintate, joacă­ un rol însemnat în educarea tineretului în spirit socialist, favori­­zînd dezvoltarea trăsăturilor colectivismului şi dezvoltînd dragostea faţă de muncă în agricultura socialistă, la gospo­­dăriile agricole colective tinerii, alături de ceilalţi colecti­­vişti, îşi pun întreaga lor putere de muncă in sprijinul în­tăririi şi consolidării economico-organizatorice a G.A.C. Setea de noi cunoştinţe, dorinţa de a munci tot mai bine sunt fireşti pentru tinerii constructori ai socialismului. Iată ce mărturiseşte o tînără crescătoare de păsări căreia i s-a decernat cu doi ani în urmă Medalia Muncii şi Diploma de Onoare a C.C. al U.T.M. : „Cînd am primit aceste distincţii, am fost foarte emoţionată. Am stat să v­ă întreb dacă merit eu această cinste. E drept, am crescut mii de păsări. Dar aceasta e o faptă obişnuită. Şi apoi, eu nu sunt decit o simplă crescătoare de păsări. Dar pe urmă, tot eu m-am gândit că 13 tocmai datorită faptului că am învăţat şi am muncit tot mai bine, că azi meseria mea este preţuită alături de toate meseriile folositoare poporului, tocmai de aceea mi s-a făcut această mare cinste; îmi dau însă tot atît de bine seama că trebuie să învăţ necontenit, să-mi însuşesc mereu noi cunoştinţe, să aplic în întreaga mea muncă cele mai înain­tate metode”. O mare parte a tineretului nostru învaţă în şcoli şi facul­tăţi, învăţătură cere pasiune, voinţă, perseverenţă, dar cere, mai ales, o privire adîlică spre viitor, acea înţelegere pro­fundă că învăţătura este o parte organică a marelui proces de muncă, îndreptat spre desăvîrşirea construcţiei socialis­mului în patria noastră. Mii şi mii de tineri muncitori, teh­nicieni, ingineri şi specialişti de toate gradele, obţin rezul­tate bune în producţie, tocmai pentru că au obţinut rezul­tate bune în învăţătură, atunci cînd se aflau pe băncile şco­lilor şi institutelor, îmbogăţindu-şi, după aceea, necontenit, cunoştinţele. A lega cele învăţate de munca în producţie şi a învăţa în aşa fel, incit să fii cit mai folositor prin cunoş­tinţele tale societăţii — iată prin ce se exprimă noua atitu­dine faţă de învăţătură,­­ de muncă. Maşinile noi, moderne care folosesc, într-o măsură tot mai mare cuceririle ştiinţei în diferite domenii — electronică, automatică, chimie etc. — cer din partea­­celor ce le comandă, atît cunoştinţe tehnice înaintate, cit şi un nivel de cultură generală tot mai ridicat, în procesul desăvârşirii construirii socialismului şi de trecere treptată spre comunism, ştiinţa este tot mai mult legată de producţie, se deschide perspectiva transformării ei într-o forţă nemijlocită de producţie. Avîntul economiei şi culturii patriei noastre, care înain­tează impetuos pe calea desăvârşirii construirii socialismului, a deschis tineretului studios cele mai largi orizonturi de ac­tivitate ,in­ viitor. Nu există ideal mai înalt, decit acela de a-ţi pune cunoştinţele în slujba înfloririi necontenite a pa­triei. Procesul marii producţii socialiste, cu tehnologia ei com­plexă, cere ordinea cea mai riguroasă, organizare, punctuali­tate şi respectarea strictă de către fiecare tînăr muncitor a regulilor stabilite, a indicaţiilor muncitorilor în vîrstă, ale maiştrilor, a cerinţelor întregului proces de producţie. Or­ 14 11 ganizaţiile­ U.T.M. îi educă pe tineri în spiritul unei înalte discipline în muncă, al atitudinii conştiente, creatoare, faţă de muncă şimvăţatură,­­combătînd,­ în acelaşi timp, cu toată hotărârea unele mentalităţi înapoiate, vechi, rămăşiţe şi in­fluenţe ale moralei şi concepţiei burgheze despre muncă. Un mare rol educativ în întărirea disciplinei îl are opinia pu­blică, critica tovărăşească a lipsurilor în muncă, colectivul. Colectivul socialist răspunde pentru munca tuturor membri­lor săi şi fiecare, membru al colectivului răspunde, la rindul său, pentru munca colectivului. Gospodăria agricolă colectivă este şi ea o şcoală a educării tinerilor colectivişti în spiritul socialismului, şcoala educării unei discipline noi, socialiste a muncii. Mai înainte, cînd fie­care ţăran lucra individual, vecinii nu se interesau de el, cum munceşte şi cit recoltează, dacă munceşte bine sau nu, în gospodăria agricolă colectivă însă, unde munca fiecăruia este o parte din munca obştească de care depinde rezultatul general, comportarea fiecăruia se află în atenţia tuturor co­lectiviştilor. Munca făcuta cu dăruire spre binele societăţii, consti­tuie una din condiţiile cele mai importante pentru desăvîr­şirea construcţiei socialiste şi trecerea treptată la comunism­, cînd munca va deveni o primă necesitate vitală, cînd socie­tatea va înscrie pe steagul său , de la fiecare, după capaci­tăţi, fiecăruia după nevoi. Pentru a transforma munca într-o primă necesitate vitală pentru toţi membrii societăţii, se cer anumite premise economice şi culturale, care se creează în procesul desăvârşirii construirii socialismului şi trecerii trep­tate la comunism. Dar, chiar în cursul creării acestor pre­mise, munca se transformă, capătă treptat trăsături ale mun­cii comuniste, care sunt dezvoltate prin îmbinarea justă a principiului cointeresării materiale cu stimularea morală pentru realizările în muncă. După cum a arătat V. I. Lenin," munca comunistă presupune obişnuinţa de a munci pentru binele general şi atitudinea conştientă (devenită obişnuinţă) faţă de necesitatea muncii pentru binele general. A cultiva şi dezvolta dragostea de muncă la toţi membrii societăţii noastre, la tineretul nostru, înseamnă a educa omul comu-15 nist, deoarece, aşa cum a arătat Lenin, numai „în munca laolaltă cu muncitorii şi ţăranii poţi deveni cu adevărat co­munist”, în procesul muncii socialiste şi al întrecerii, care îmbină armonios interesul personal cu cel social şi care aprinde cu flacăra creatoare a entuziasmului inimile maselor mun­citoare, se formează la oameni sentimentul răspunderii şi în­ţelegerea importanţei muncii lor, a participării lor la efor­turile comune ale întregului popor. Socialismul formează oameni cu caractere şi voinţă ferme, care au un scop precis şi un înalt ţel în viaţă, oameni curajoşi şi îndrăzneţi, con­secvenţi, statornici, plini de abnegaţie, care ştiu în orice îm­prejurare de viaţă să realizeze principiile comunismului şi să înfăptuiască marile idealuri ale poporului. Aceste calităţi se nasc, se dezvoltă şi se întăresc, în primul rînd, în pro­cesul muncii socialiste, care are un rol primordial în for­marea profilului moral al omului. Pe baza muncii colective şi în procesul de educaţie se cultivă sentimentele de tovărăşie­ şi de adevărat umanism, sentimentul stimei reciproce şi al ajutorului reciproc, tovărăşesc, care oglindesc existenţa rela­ţiilor noi, socialiste. Colectivul socialist se interesează de comportarea membrilor săi in toate împrejurările vieţii, în relaţiile de familie, de prietenie şi dragoste, cultivînd un profund sentiment de răspundere al membrilor săi pentru întreaga comportare în societate. Principiul colectivismului în conştiinţa şi comportarea oamenilor, format şi dezvoltat la şcoala muncii socialiste, este o expresie a devotamentului lor faţă de interesele societăţii socialiste. ■k Devenind stăpînii mijloacelor de producţie, oamenii mun­cii dimpatria noastră creează bunuri materiale şi culturale pentru ei înşişi, spre folosul lor şi al întregii societăţi. Muncind în toate domeniile de activitate, participind conştient şi cu înflăcărare la desăvârşirea construcţiei socia­lismului, tineretul îşi realizează propriile lui aspiraţii de a-şi închina toată energia şi puterea de muncă înfloririi necon­tenite a patriei socialiste. " . .16 eveniment istoric din viaţa poporului­ — terminarea colecti­vizării agriculturii.— ridică pe o treaptă mai înaltă alianţa muncitorească-ţărănească şi unitatea moral-politică­ a între­gului popor. Cele două clase sociale prietene­, clasa munci­toare, conducătoare a tuturor oamenilor muncii şi clasa ţără­nimii colectiviste, împreună cu intelectualitatea, merg umăr la umăr înainte, sub conducerea încercată a partidului spre desăvârşirea construirii societăţii socialiste şi trecerea trep­tată la construirea comunismului”. Trecerea mijloacelor de producţie în proprietatea socia­listă, făurirea relaţiilor de producţie socialiste au determinat şi schimbarea radicală a caracterului muncii, ea devenind direct socială, în folosul întregii societăţi. Stăpîni pe mijloacele de producţie, oamenii muncii de la oraşe şi sate, conduşi de partid,­produc bunuri pentru ei inşişi, pentru binele întregii societăţi, al poporului muncitor, pentru continua inflorire a bunăstării lui materiale şi spi­rituale. „Cu palmele de veacuri truditoare Culegem astăzi rodul sfintei munci Ştim cum se-nclină ramurile-n floare Şi steagul drag cum flutură în soare Şi soarele cum rîde-n ochi de prunci Şi tot ce creştem, creştem pentru viaţi Recolte, fabrici noi şi oameni noi... Epoca istorică în care a intrat patria noastră odată cu cucerirea puterii politice de către clasa muncitoare este o epocă de mari realizări a căror strălucire şi putere constau în primul rînd în faptul că forţele creatoare ale omului mun­citor sînt eliberate de toate stavilele ce-i stăteau odinioară împotrivă. „în nici o ţară capitalistă — arăta tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej — oricît ar încerca apologeţii capitalismului să deghizeze regimul de exploatare în „capitalism popular”, nu este cu putinţă o asemenea activitate plină de entuziasm, abnegaţie, spirit inepuizabil de iniţiativă ca aceea pe care o desfăşoară zecile şi sutele de mii de fruntaşi din uzinele și 8 ......... .......... I. wi.wWaikrmi­­­nme. ft ....■I. I 1.1 I

Next