Scînteia Tineretului, august 1964 (Anul 20, nr. 4729-4755)
1964-08-01 / nr. 4729
SĂ FII CONSTRUCTOR! ntr-un singur ceas, ieri, am numărat vreo opt tineri care au deschis uşa , secretariatului In- I stitutului de construcţii din Bucureşti, solicitînd informaţii cu privire la examenul de admitere. Toţi însă, deopotrivă, prin simpla lor prezenţă acolo, mă duceau cu gîndul la o întrebare căreia îi fusesem martor cu cîţiva ani în urmă... ...Se ridica unul din blocurile de pe Drumul Taberei. Construcţia ajunsese la etajul al şaselea. Pînă la al treilea, unde începuseră primele lucrări de finisaj, se putea urca fără nici o complicaţie. De aici însă se deschidea un adevărat traseu alpin. Scara verticală de metal, ţintuită de un cofraj, era accesibilă numai specialiştilor. Betoniştii, sudorii se plimbau pe ea ca pe un bulevard, dar ceilalţi, neiniţiaţii, nu se încumetau nici măcar s-o privească. Şi totuşi, el ajunsese pînă la etajul al șaselea. Cum ? Avea să rămînă un mister. Una dintre echipele de constructori se trezise cu omul acolo. Omul avea cinci ani și pe cap o ciupercă roșie, stropită cu var. — Cum ai ajuns aici, omule ? îl întrebă înspăimîntat un muncitor. Omul zîmbea. Nu pricepea amestecul de uluire şi teama care născuse întrebarea. Căuta cu ochii scara, dar nemaiputîndu-se orienta, renunţă fără pic de regret. Înălţă din umeri şi-şi ţugui buzele, mimîmd o mirare pe care cu toţii o traduseseră prin: „Hai să lăsăm amănuntele. Sînt aici, gata, ce mai vreţi de la mine ?Imi place aici şi — iată-mă-s !“ Printr-un calm desăvîrşit voia să convingă pe toată lumea că nu se întîmplase nimic neobişnuit. Şi izbuti. După ce maistrul îi aşeză pe nas o pereche de ochelari de sudură, îl lăsară să privească nestingherit ploaia torenţială de scîntei. Dar, fireşte, nimeni nu încetă să se întrebe cum de ajunsese omul acolo. Curînd, întrebarea luă amploarea unei discuţii generale, se formulară zeci de supoziţii care de care mai extravagante. Misterul însă nu se risipi pînă cînd, maistrul, invitîndu-i pe toţi la o concluzie comună, cea mai simplă şi cea mai firească, cea care nu cerea nici o explicaţie suplimentară, ci trebuia luată aşa cum era, spuse : „Chestia e simplă, fraţilor. Ne batem capul de pomană. Dacă omul s-a născut cu aripi, uite-i că zboară ! Asta-i tot!..." ...Intr-un singur ceas, ieri, am numărat vreo opt tineri care „s-au născut cu aripi". Secretara Institutului numără în fiecare zi sute. Vor să devină studenţi la Construcţii. Visează de mult la clipa asta. Aripile le-au fost dăruite de însăşi realitatea noastră. Vor să devină ingineri constructori. Se pregătesc pentru examenul de admitere. Algebră, trigonometrie, calcul diferenţial, geometrie plană şi în spaţiu, fizică — însuşirea tuturor acestora are acum pentru ei un scop precis: reuşita la examenul de admitere, primirea primului brevet de pilot care le va deschide întreaga perspectivă spre mult visatele zboruri ale adolescenţei. Alegerea uneia dintre cele 4 facultăţi ale Institutului de construcţii din Bucureşti au făcut-o de mult. O simplă investigaţie printre cei care vin zilnic să ia informaţii de la secretariat îţi oferă replici precise, rostite fără nici o şovăială . — La Construcţii! Secţia clădiri civile ! — Tot la Construcţii. Dar la secţia de clădiri industriale ! — Eu la Hidrotehnică ! — La Instalaţii şi utilaj ! — Eu la Construcţii feroviare. Drumuri şi poduri! Cer prospectul Institutului nu pentru că, încercînd să mai treacă o dată în revistă facultăţile, secţiile, s-ar putea să-şi mai schimbe gîndul. O fac numai spre a nu omite nimic, nici un capitolaş din fizică, nici un paragraf din geometrie, prevăzute în sub titlul „condiţii de admitere". Doar aici intervin dubiile. In rest, vehiculează numai convingeri, numai certitudini. Fiecare dintre ei este un prospect viu al Institutului. Se adună în grupuri, pe coridor sau în curtea localului de pe Bulevardul Republicii, şi discută cu o competenţă care, prin soliditatea ei, nu poate să nu-ţi provoace comparaţia cu una din materiile de curs ale Institutului, mai precis cu cea care poartă numele de... „beton armat“. — Ceea ce mi se pare caracteristic — spune o fată brunetă, strîngînd sub braţ (cu eleganţa cu care ar purta o poşetă) un voluminos manual de algebră — este faptul că numai numărul pe care îl vom reprezenta noi, ca studenţi în anul I, este egal cu cel al tuturor specialiştilor pregătiţi de vechea Şcoală de Poduri şi Şosele şi de Facultatea de Construcţii a Şcolii Politehnice, de la înfiinţare, în 1881, pînă în 1938 ! — Păi, ce-i de mirare ? îi replică un tînăr care s-a întrerupt dintr-o explicaţie savantă cu privire la „operaţiile cu funcţii derivabile“. In 1965, pe întreaga economie, numărul inginerilor va atinge circa 80 000 ! Azi numai dintr-o singură Facultate a Institutului de construcţii din Bucureşti ies anual atîţia ingineri cîţi au ieşit în ’38 din toate institutele tehnice din ţară! Cine nu ştie că peste 80 la sută din inginerii de la noi au fost pregătiţi numai în ultimii 15 ani ?! Fireşte, toţi cei din grup ştiu. Şi ştiu cu exactitate, folosesc cifre şi procente , sunt abia în faţa examenului de admitere, încă nici măcar nu li se poate spune „boboci", dar se exprimă ca nişte autentici specialişti. — 60 la sută din totalul studenţilor Institutului nostru — da, au şi început să-l numească aşa : nostru ! — sunt bursieri ! — Exact. Şi peste 50 la sută locuiesc în cămine şi iau masa la cantine ! — Anul acesta a plecat un număr record de studenţi să-şi petreacă vacanţele la munte şi la mare ! — Ai şi început să te gîndeşti la vacanţe ? rîde posesorul unei frunţi late şi bronzate care ar putea sluji drept tablă într-un amfiteatru. Cel apostrofat oftează şi îşi arată caietul de exerciţii de matematică, prezentîndu-1 drept martor al seriozităţii sale... Şi „specialiştii" în problemele Institutului de construcţii îşi continuă colocviul, demonstrîndu-şi în permanenţă competenţa. Cunosc totul, de la cursuri, seminarii şi lucrări de laborator pînă la examene şi practica în producţie a studenţilor. Dar schimbul de informaţii cu tot,tonul lui doct, nu elimină elementul cel mai caracteristic pentru momentul pe care îl trăiesc eroii acestor discuţii şi care n-are cum fi altul decît emoţia. Intervine însă aici o emoţie de o factură specială. Geneza ei nu este spaima în faţa apropiatului examen de admitere. Ştiu că s-au pregătit temeinic, că încă mai au timp să se pregătească, sunt convinşi că vor reuşi, li adună sub semnul ei emoţia firească a actului de mare importanţă pe care îl întreprind. Mîine vor fi studenţii unui institut care pregăteşte cadre de ingineri solicitate de sectoarele cu cea mai mare pondere în economia noastră socialistă. Verbul „a construi“ are la noi un prezent măreţ, rampa lui de lansare spre viitor are o forţă capabilă să înnobileze un număr incalculabil de energii, talente, pasiuni. Octav Pancu laşi UNDE MERGEM SÂ ÎNVĂŢĂM? ! Librărie cu secţie specială de creioane? Nu. Imaginea este luată la rampa de control a Fabricii ,,Republica" din Sibiu unde Eugenia Smeu controlează „cîteva" creioane din cele 50 de milioane care se fabrică anual aici. Urmări din pag. I Pe ultimii 400 metri de tunel luptei cu roca dură şi extradură, în această luptă au fost înscrise adevărate fapte de eroism. Despre astfel de fapte povestesc mulţi oameni ai şantierului. — Intre metrul 1910 şi 1982, ne spune maistrul Viorel Muşet — tunelul trece pe sub mai multe pîraie. Viiturile puternice de apă, precum şi rocile de pe această porţiune cu rezistenţă puternică la rupere, au pus piedici grele pentru înaintare. Oamenii au lucrat în costume speciale, ca nişte scafandri. Pentru ruperea rocii extradure s-au folosit metode noi de perforare şi împuşcare printre care metoda „Sîmburele cilindric cu găuri de degajare". Planul de înaintare s-a realizat. Membrii brigăzii au învins apa şi stînca. Dar iată că pe altă porţiune s-a produs o surpare. Crişan cu oamenii lui au înlăturat în scurt timp defecţiunea croindu-şi drum înainte... Dar nu numai în condiţiile deosebite, accidentale, îşi dezvăluie oamenii de aici entuziasmul şi dîrzenia. Activitatea zilnică, normală, este un prilej de muncă eroică. La frontul de înaintare am întîlnit una din cele 4 echipe-schimb ale brigăzii, aceea condusă de minerul Cucinschi Herman. Fiecare om din echipă îşi folosea din plin timpul de lucru. Se pregătea armătura, liniile de covil, explozibilul. Peste puţin timp oamenii s-au retras în adăposturi, încă o explozie şi stînca cedează, oamenii îşi croiesc drum înainte cu încă 2 m.l. Pentru folosirea fiecărui minut brigada şi-a întocmit un grafic ciclic ţinîndu-se seama nu de sarcina de plan, ci de angajamentele luate. Astfel, ciclograma prevede o înaintare lunară cu 80 m.l. faţă de plan. Munca bine organizată, metodele bune de muncă, avîntul în întrecerea socialistă între echipe — a făcut ca brigada de la înaintare, condusă de Crişan Petru, să obţină rezultate deosebite : la 20 iulie brigada străpunsese 172 m.l. mai mult cu 50 m faţă de planul lunar ! într-o consfătuire recentă membrii brigăzii lui Crişan Petru au hotărît ca, înaintînd zilnic cîte 9—10 m, să străpungă tunelul și să se întîlnească astfel în preajma zilei de 23 August cu cea de-a Il-a brigadă de înaintare, condusă de Nistor Flutur, de la cealaltă extremitate. Aceasta va însemna realizarea întregului plan anual la înaintrare în aceste zile între cele 2 brigăzi mai este o distanţă de aproximativ 400 m.l. — mereu dintr-o parte şi din alta se aud împuşcăturile. Tunelul va fi străpuns. La Ţicleni adus perfecţionări, îmbunătăţiri. Aşa se face că acum la Ţicleni injecţia cu apă sărată se face concomitent pe ţevile de extracţie şi coloanele de exploatare. Aceasta a permis să se injecteze cu debite şi viteze mari un număr sporit de sonde şi cantităţi masive de nisip. în acest fel, timpul de consolidare s-a redus simţitor, straturile fiind totodată mai bine consolidate, evitînd astfel mai uşor unele deranjamente ce apar în timpul extracţiei. în dezbaterile lor, participanţii la schimbul de experienţă au ajuns la concluzia că metoda injectării intra şi extraconturală poate fi aplicată, cu aceleaşi rezultate, în toate schelele de extracţie din ţară în straturi geologice similare. Ceea ce impresionează în aceste zile premergătoare lui 23 August este avîntul cu care colectivul de la Ţicleni se preocupă ca fiecare sondă să lucreze cu un randament cît mai sporit care să permită extragerea unei cantităţi de ţiţei tot mai mare. Pentru noul an şcolar Pentru noul an şcolar, care va marca încheierea generalizării învăţămîntului de 8 ani, Sfatul popular al Capitalei a trecut încă din primele zile ale vacanţei la aplicarea unui bogat plan de măsuri menit să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor materiale şi a procesului de învăţământ. La peste ,418 şcoli se desfăşoară intens, pe baza unui grafic stabilit din vreme, lucrări de reparaţii curente. Pînă în prezent, la aproape 100 de şcoli reparaţiile au şi fost terminate. La 11 şcoli se fac reparaţii capitale. Pentru asigurarea condiţiilor de şcolarizare, la numărul sălilor de clasă existente se vor mai adăuga anul acesta alte 182 săli noi. La majoritatea dintre acestea, lucrările sunt într-un stadiu , avansat sau se fac finisaje şi se montează mobilierul. Lărgirea spaţiului de şcolarizare a necesitat în acelaşi timp asigurarea cu mobilier şi cu materiale didactice a noilor construcţii. In acest scop, în afară de redistribuirea mobilierului şi a materialului didactic aflat în plus la unele şcoli, unităţile şcolare vor fi înzestrate anul acesta cu mobilier şi material didactic nou în valoare de 13 600 000 lei. (Agerpres) întotdeauna Constanţa a fost numită „Poarta maritimă a ţării". Salba de nestemate a staţiunilor balneare şi de odihnă ridicate în anii din urmă pe litoralul romînesc, a căror faimă a şi făcut ocolul lumii, nu a micşorat cu nimic faima şi importanţa Constanţei ca unul din cele mai mari şi moderne porturi la Marea Neagră. Istoria portului se pierde în negura vremii, contopindu-se cu istoria frămîntată a poporului. Bogăţia comorilor de artă, descoperite în ultimii ani, ne vorbeşte despre Tomis, nu numai ca de o cetate puternică, dar şi ca de un port cu un mare trafic comercial. Mărturii stau în această privinţă numărul mare de amfore de toate mărimile şi formele, uriaşele vase de lut şi piatră în care au fost depozitate mărfurile cît şi vestitul mozaic ce se presupune a se fi aflat în incinta unei burse sau a unei clădiri ce avea directă legătură cu portul. Peste epoca de înflorire a Tomisului au trecut însă ani mulţi şi o dată cu decăderea cetăţii se pare că a slăbit şi importanţa portului. Portul modern, aşa cum l-a construit inginerul Anghel Saligni nu are nici 100 ani. Modern — este un fel de a spune pentru că modern a fost atunci cînd l-a construit Saligni, pentru acele vremuri. In 1944 portul Constanţa, aflat atunci pe locul doi, ca mărime, la Marea Neagră, avea doar 9 macarale. Patru dintre ele, de 3 tone, datau din anul 1927. Alte 3, de aceeaşi capacitate, din anul următor, 1928. Una — din 1911, iar alta, de 40 tone, socotită atunci a fi „cea mai grozavă", luase parte la construcţia portului şi se afla aci din 1890. Toate, la un loc, de-abia puteau să ridice 64 tone. Acesta era tot utilajul „modern" mecanizat, de manipulare a mărfurilor în portul Constanţa. Munca grea, istovitoare a docherilor a inspirat pe mulţi dintre artiştii noştri, care le-au zugrăvit truda în pînze de o mare valoare, în sculpturi şi în alte opere de artă. împreună cu amintirile bătrînilor docheri, sînt singurele mărturii care s-au păstrat. Transporturile mai lungi se făceau în port cu căruţele. In port lucrau zilnic, cînd era de lucru, 300 pînă la 500 căruţe. Dar vremurile acestea au trecut. An de an geografia economică a ţării s-a schimbat; în aceeaşi măsură s-a schimbat şi portul Constanţa. Este un port nou, modern — acum în sensul actual al cuvîntului, o adevărată „poartă" a unei ţări noi. în anul 1951 în portul Constanţa este creată pentru prima dată o secţie de mecanizare. Noua secţie avea să schimbe complet nu numai simpla operaţie de încărcare şi descărcare a navelor, dar însăşi noţiunea pînă atunci cunoscută de docher. Crearea noii secţii a adus după sine crearea unei noi meserii : aceea de mecanizator în manipularea mărfurilor. Treptat, în anii următori, vechii docheri au intrat în şcoli, calificîndu-se mecanizatori, iar ceilalţi, în cursuri scurte, au început să-şi însuşească cunoştinţele necesare manipulării mărfurilor cu ajutorul utilajelor. O dezvoltare mare a cunoscut însă portul Constanţa după cel de-al 111-lea Congres al partidului care stabilea ca sarcină a planului sesenar creşterea de 7,5 ori, faţă de anul 1959, a traficului efectuat de flota noastră. An de an docherii şi marinarii au îndeplinit sarcinile încredinţate de partid. Lucrările de modernizare a portului efectuate în ultimii ani i-au mărit în primul rînd capacitatea de depozitare cu circa 20 de nave zilnic. Dar faptul că în anul 1963 s-a ajuns să se manipuleze circa 6 milioane tone mărfuri generale se datoreşte nu atît creşterii lungimii danelor şi a numărului de muncitori docheri, cît mai ales mecanizării şi modernizării prin înzestrarea portului cu un număr mare de utilaje. Faţă de cei 27 muncitori mecanici aflaţi în statele portului Constanţa în anul 1944, la manipularea mărfurilor lucrează acum 1100 de mecanizatori. Secţia mecanizate a portului dispune acum de 63 macarale (toate danele sunt dotate cu macarale), 99 de autostivuitoare, cu capacitate de 1,5—5 tone, peste 150 de tractoare, 335 de remorci de 3—12 tone, 18 macarale mobile de la 3—16 tone şi alte atelaje şi dispozitive de manipulare a mărfii. Datorită mecanizării şi modernizării portului, un muncitor docher a manipulat în anul 1963 cu 548 tone mai multe mărfuri decît în 1959. Şi, aşa cum era şi normal, a sporit şi viteza medie de operare a vaselor cu 3,75 la sută în 1963 — faţă de 1959. Productivitatea unui metru liniar de dană a crescut în 1963 cu 634 tone faţă de anul 1959, în cinstea celei de-a XX-a aniversări a Eliberării patriei, mecanizatorii şi docherii portului, luptînd pentru îndeplinirea angajamentelor luate în întrecerea socialistă au dobîndit noi și importante succese. Acum, în ajunul sărbătorii lor, „Ziua Marinei R.P.R.", succesele dobîndite de ei în întrecerea socialistă sunt grăitoare. Traficul portuar a continuat să crească, în primul semestru al anului mecanizatorii şi docherii au manipulat 91 000 tone mărfuri generale peste sarcinile de plan. în întrecerea socialistă secţia mecanizate continuă să deţină primul loc. Succesului obţinut în 1963, cînd la sfîrşit de an a fost declarată secţie fruntaşă l-au adăugat pe cel de evidenţiată în întrecerea socialistă în primul semestru al anului. Obiectivul principal al angajamentului luat de mecanizatori (mai mult de 800 dintre ei sunt tineri) în cinstea zilei de 23 August era depăşirea planului cu 2 la sută. Continua ridicare a calificării profesionale, care a dus la o mai raţională exploatare a întregului utilaj şi la folosirea unui mare număr de dispozitive de mică mecanizare la manipularea şi transportarea mărfurilor, introducerea alimentării pe dană cu combustibil a utilajelor, preluarea schimbului la locul de muncă, sunt cîţiva dintre factorii care au contribuit la succesele obţinute de mecanizatori în primul semestru al anului, cînd au depăşit planul de manipulări şi transporturi cu 5,19 la sută şi au redus preţul de cost cu peste 1 000 000 lei. Succesele vecinilor, ale secţiei de docheri, cu care sunt nu numai în întrecere, dar şi într-o strînsă dependenţă de muncă, nu sunt cu nimic mai prejos. în primul semestru angajamentele au fost şi aici cu mult depăşite. S-a obţinut o depăşire a planului de manipulări de 7 la sută, preţul de cost a fost redus cu 2 la sută, realizîndu-se astfel economii şi beneficii în valoare de 3 2x3 966 lei. Panoul de onoare a început să devină neîncăpător pentru toţi cei care obţin rezultate superioare în producţie. în fiecare lună 150—200 docheri au fost declaraţi evidenţiaţi în întrecere. Acum primul loc în întrecere îl deţine brigada de docheri condusă de comunistul Axif Halit. în trimestrul doi, brigada a manipulat 10 988 tone peste plan, cantitate aproape echivalentă cu planul pe o lună al brigăzii. La primul loc candidează şi brigăzile conduse de Ardeleanu Virgil cu o depăşire a planului în trimestrul doi de 9 407, Rusu Miltiade cu 7 865 tone şi cea a tînărului Abil Neazim cu 6 897 tone. Şi tot ceea ce am spus despre port sînt numai succese ale unui început, destul de edificator. Pentru că, în următorii ani, pe baza unei hotărîri a guvernului portul Constanţa va cunoaşte o mare dezvoltare şi modernizare. ION ŞERBU Poarta maritimă a ţârii Un complex modern: Construcţiile zootehnice ale gos podăriei agricole de stat Sînandrei, regiunea Banat. Foto: AGERPRES In atelierul rotărie al Uzinei „Grvita roşie“ din Capitală, tînărul inginer Marius Kepller, împreună cu strungarul Mirel Tudose și Niculae Niculae — controlor receptionet — verifică execuția unei osii montate. Foto: O. PLECAN După orele de practică în cadrul Combinatului de celuloză şi hîrtie din Suceava fac practica de producţie 53 de studenţi ai facultăţilor de chimie a Universităţii „Al. I. Cuza“ şi ai Institutului politehnic din Iaşi. Ei urmăresc întregul proces de fabricaţie, prin rotaţie, în toate secţiile combinatului. In afara programului de practică studenţii participă la toate acţiunile organizaţiei U.T.M. din combinat. Astfel, de curînd au participat la o frumoasă joie a tineretului. Cu acest prilej au ascultat o expunere despre trecutul istoric al bătrînului oraş moldovean ţinută de un muzeograf de la Muzeul regional. In continuare studenţii au participat împreună cu tinerii muncitori la concursurile de dans şi de interpretare a melodiilor de muzică uşoară. VIOREL JUCAN maistru tehnolog „ATENŢIE, FILMĂM!“ In aceste zile, la Timişoara se filmează. Muncitorii ceferişti de la Atelierele de zonă s-au obişnuit deja cu zumzetul de bondar al aparatelor de luat vederi. Aici, printre ei, uneori pînă la ore tîrzii în noapte, se realizează documentarul „Ce nu ştie călătorul". Operator: Szebegy Karol. Sîntem într-o sală de operaţie. Calm, atent, sigur, medicul operează. Un om şi-a pierdut vederea. Convalescenţa se scurge plină de aşteptare. A reuşit operaţia ? Pacientul încearcă să-şi amintească unde a mai auzit vocea medicului. Şi astfel cunoaştem preocupările medicului, un intelectual al zilelor noastre. Filmul artistic „Vocea prietenului meu", pe care îl va realiza Sandu Dragoş, se anunţă interesant. La „studioul" cineaştilor amatori timişoreni se lucrează intens. Proiecte : un scurt metraj „Folclorul bănăţean", un film artistic de scurt metraj „16 kilometri", un altul despre cărţi şi oameni. Deci „al doilea festival al filmului timişorean de amatori" se anunţă bogat. Primul festival, desfăşurat în urmă cu 2 luni, a făcut un bilanţ al potenţialului artistic atins de cineaştii din Timişoara. Cele 5 filme prezentate în festival au dovedit o creştere simţitoare a calităţii filmelor. V. GRIGORESCU JURNAL DE LECTURĂ Un fapt pe cît de firesc tot pe atît de îmbucurător : tinerii poeţi dedică volume întregi universului dificil al copiilor, dificil nu prin inconstanţa specifică vîrstei cît mai cu seamă din cauza unor greu de prins lungimi de undă. Aşadar, o dificultate în spatele căreia se ascunde în fapt o autentică poezie, pentru că ce capricii mai fermecătoare pot alimenta fantezia decît uimitoarele „naivităţi“ infantile ? Regretăm numai că o astfel de literatură despre copii nu tentează prea mult spiritele foarte mobile ale talentaţilor poeţi tineri. Versuri clare în simetrii voit clasice, descripţii adesea animate de o imagine vioaie, niciodată atingînd adîncimile marii simplităţi — iată cîteva atribute ale cărţii de versuri dedicate de Ion Rahoveanu celor de pe „strada mică“. E recompusă în paginile cărţii o lume a peisajelor solare, unde se cîntă fără întrerupere, corul: „De cîte ori văd plaiurile ţării / îmi pare că aud cum cîntă-n cor / Un cîntec despre albăstrimea zării / Cu primăvară-naltă şi cocori“. De altfel peste tot peisajul moralizează, versurile acestea avînd — ca şi altele, din alte volume — o precisă funcţie pedagogică. Abundă, cînd nu e vorba de figuri umane, personificările, adică lucrurile sînt privite, sau se încearcă asta, în însăşi fiinţa lor interioară. Intuiţia, destul de veche, este exactă: ea se sprijină pe animismul infantil. O anume monotonie vine însă de aici, ca şi din inevitabilul didacticism. Cînd nu e prea supus prejudecăţii că versurile pentru copii trebuie să fie absolut „inteligibile“, marcate de o logică strînsă, poetul alunecă mai lin, mai firesc şi, aş spune, mai acordat fanteziei cititorilor săi, în fond, o bună literatură pentru copii nu trebuie numaidecît să impună tipare, chiar abundenţa modelelor e primejdioasă, ci să orienteze fin o mare bogăţie afectivă. Şi, în primul rînd, copilul e un imaginativ fără pereche ale cărui viziuni trebuie numai înţelese. I. RAHOVEANU „STRADA MICĂ“ OTILIA CAZIMIR „POEZII“ Volumul, precedat de un excelent studiu al criticului ieşan Constantin Ciopraga, cuprinde piese din Lumini şi umbre (1923), Fluturi de noapte (1927), Licurici (1930), Cîntec de comoară (1930), Poezii (1939), Baba iarna intră-n sat (1954), Versuri (1957), Poezii (1959), Partidului, de ziua lui (1961), precum şi o serie de piese inedite intitulate generic „împlinire" (1960—1963) — toate ilustrînd o prodigioasă activitate creatoare. Poeta a scris într-o etapă iniţială versuri ce evocă o atmosferă apăsătoare, în tonuri elegiace, cu o nostalgie vag eminesciană. Se poate, apoi, vorbi cu îndreptăţire despre un specific sentiment al anotimpurilor, prezent în lirica Otiliei Cazimir. Toamna, iarna, vara sunt văzute în tablouri ce închid o atmosferă intimă, corelate, deci, unor coordonate afective. Iubirea, una din constantele tematice ale acestei creaţii, colorează intens vibraţia la peisaj. Piese lirice remarcabile închină poeta universului mic, al lumii vegetale şi a insectelor, urmărit cu fiorul trezit de marile creaţii ale naturii. Versurile pentru copii (şi nu numai pentru ei) au aceeaşi notă delicată, de desen pe sticlă. Licuricii sînt bijuterii risipite de tainice domniţe „cu trup de fum", adăpostite în „palat plăpînd şi năzdrăvan". Mirajul e însă spulberat (aici e şi o sursă a poeziei graţios ironice cultivată intens de Otilia Cazimir), smaraldul nefiind decit „un gîndăcel urît şi prost / Pe jumătate mort de frică". Un volum excelent de versuri pentru cei mici este „Baba intră-n sat" (1954)- Poeta transcrie scene încîntătoare, mici piese regizate cu umor înduioşat. Importantă, şi perfect adecvată, e aici scenografia lirică, în gama variată a lirismului Otiliei Cazimir poezia cetățenească are un loc aparte. Un volum intitulat elogios „Partidului, de ziua lui" exprimă, în întregime, bucuria poetei de a fi contemporană marilor realizări ale poporului condus de partid. Versurile au fluența declamației entuziaste, sunt încărcate de lumină și c în C. STANESCU tec.