Scînteia Tineretului, august 1964 (Anul 20, nr. 4729-4755)

1964-08-01 / nr. 4729

SĂ FII CONSTRUCTOR!­ ntr-un singur ceas, ieri, am numărat vreo opt tineri ca­re au deschis uşa , secretariatului In- I stitutului de con­strucţii din Bucu­reşti, solicitînd informaţii cu privire la examenul de admi­tere. Toţi însă, deopotrivă, prin simpla lor prezenţă aco­lo, mă duceau cu gîndul la o întrebare căreia îi fusesem martor cu cîţiva ani în urmă... ...Se ridica unul din blocu­rile de pe Drumul Taberei. Construcţia ajunsese la etajul al şaselea. Pînă la al treilea, unde începuseră primele lu­crări de finisaj, se putea urca fără nici o complicaţie. De aici însă se deschidea un adevărat traseu alpin. Scara verticală de metal, ţintuită de un co­­fraj, era accesibilă numai spe­cialiştilor. Betoniştii, sudorii se plimbau pe ea ca pe un bu­levard, dar ceilalţi, neiniţiaţii, nu se încumetau nici măcar s-o privească. Şi totuşi, el ajunsese pînă la etajul al șaselea. Cum ? Avea să rămînă un mister. Una dintre echipele de con­structori se trezise cu omul acolo. Omul avea cinci ani și pe cap o ciupercă roșie, stropită cu var. — Cum ai ajuns aici, omu­le ? îl întrebă înspăimîntat un muncitor. Omul zîmbea. Nu pricepea amestecul de uluire şi teama care născuse întrebarea. Cău­ta cu ochii scara, dar nemai­­putîndu-se orienta, renunţă fără pic de regret. Înălţă din umeri şi-şi ţugui buzele, mi­­mîmd o mirare pe care cu to­ţii o traduseseră prin: „Hai să lăsăm amănuntele. Sînt aici, gata, ce mai vreţi de la mine ?Imi place aici şi — ia­­tă-mă-s !“ Printr-un calm de­­săvîrşit voia să convingă pe toată lumea că nu se întîm­­plase nimic neobişnuit. Şi iz­buti. După ce maistrul îi aşe­ză pe nas o pereche de oche­lari de sudură, îl lăsară să privească nestingherit ploaia torenţială de scîntei. Dar, fi­reşte, nimeni nu încetă să se întrebe cum de ajunsese omul acolo. Curînd, întrebarea luă amploarea unei discuţii gene­rale, se formulară zeci de su­poziţii care de care mai extra­vagante. Misterul însă nu se risipi pînă cînd, maistrul, in­­vitîndu-i pe toţi la o concluzie comună, cea mai simplă şi cea mai firească, cea care nu cerea nici o explicaţie supli­mentară, ci trebuia luată aşa cum era, spuse : „Chestia e simplă, fraţilor. Ne batem capul de pomană. Dacă omul s-a născut cu aripi, uite-i că zboară ! Asta-i tot!..." ...Intr-un singur ceas, ieri, am numărat vreo opt tineri care „s-au născut cu aripi". Secretara Institutului numără în fiecare zi sute. Vor să de­vină studenţi la Construcţii. Visează de mult la clipa asta. Aripile le-au fost dăruite de însăşi realitatea noastră. Vor să devină ingineri construc­tori. Se pregătesc pentru exa­menul de admitere. Algebră, trigonometrie, calcul diferen­ţial, geometrie plană şi în spa­ţiu, fizică — însuşirea tuturor acestora are acum pentru ei un scop precis: reuşita la exa­menul de admitere, primirea primului brevet de pilot care le va deschide întreaga per­spectivă spre mult visatele zboruri ale adolescenţei. Alegerea uneia dintre cele 4 facultăţi ale Institutului de construcţii din Bucureşti au făcut-o de mult. O simplă in­vestigaţie printre cei care vin zilnic să ia informaţii de la secretariat îţi oferă replici precise, rostite fără nici o şo­văială . — La Construcţii! Secţia clădiri civile ! — Tot la Construcţii. Dar la secţia de clădiri industri­ale ! — Eu la Hidrotehnică ! — La Instalaţii şi utilaj ! — Eu la Construcţii fero­viare. Drumuri şi poduri! Cer prospectul Institutului nu pentru că, încercînd să mai treacă o dată în revistă fa­cultăţile, secţiile, s-ar putea să-şi mai schimbe gîndul. O fac numai spre a nu omite nimic, nici un capitolaş din fizică, nici un paragraf din geometrie, prevăzute în sub titlul „condiţii de admitere". Doar aici intervin dubiile. In rest, vehiculează numai con­vingeri, numai certitudini. Fie­care dintre ei este un pros­pect viu al Institutului. Se a­­dună în grupuri, pe coridor sau în curtea localului de pe Bulevardul Republicii, şi dis­cută cu o competenţă care, prin soliditatea ei, nu poate să nu-ţi provoace comparaţia cu una din materiile de curs ale Institutului, mai precis cu cea care poartă numele de... „be­ton armat“­­. — Ceea ce mi se pare ca­racteristic — spune o fată brunetă, strîngînd sub braţ (cu eleganţa cu care ar purta o poşetă) un voluminos ma­nual de algebră — este faptul că numai numărul pe care îl vom reprezenta noi, ca stu­denţi în anul I, este egal cu cel al tuturor specialiştilor pregătiţi de vechea Şcoală de Poduri şi Şosele şi de Facul­tatea de Construcţii a Şcolii Politehnice, de la înfiinţare, în 1881, pînă în 1938 ! — Păi, ce-i de mirare ? îi replică un tînăr care s-a în­trerupt dintr-o explicaţie sa­vantă cu privire la „operaţii­le cu funcţii derivabile“. In 1965, pe întreaga economie, numărul inginerilor va atinge circa 80 000 ! Azi numai din­tr-o singură Facultate a Insti­tutului de construcţii din Bucureşti ies anual atîţia in­gineri cîţi au ieşit în ’38 din toate institutele tehnice din ţară! Cine nu ştie că peste 80 la sută din inginerii de la noi au fost pregătiţi numai în ultimii 15 ani ?! Fireşte, toţi cei din grup ştiu. Şi ştiu cu exactitate, fo­losesc cifre şi procente , sunt abia în faţa examenului de admitere, încă nici măcar nu li se poate spune „boboci", dar se exprimă ca nişte au­tentici specialişti. — 60 la sută din totalul studenţilor Institutului nostru — da, au şi început să-l nu­mească aşa : nostru ! — sunt bursieri ! — Exact. Şi peste 50 la sută locuiesc în cămine şi iau masa la cantine ! — Anul acesta a plecat un număr record de studenţi să-şi petreacă vacanţele la munte şi la mare ! — Ai şi început să te gîn­­deşti la vacanţe ? rîde pose­sorul unei frunţi late şi bron­zate care ar putea sluji drept tablă într-un amfiteatru. Cel apostrofat oftează şi îşi arată caietul de exerciţii de matematică, prezentîndu-1 drept martor al seriozităţii sale... Şi „specialiştii" în proble­mele Institutului de construc­ţii îşi continuă colocviul, de­­monstrîndu-şi în permanenţă competenţa. Cunosc totul, de la cursuri, seminarii şi lu­crări de laborator pînă la exa­mene şi practica în producţie a studenţilor. Dar schimbul de informaţii cu tot,tonul lui doct, nu elimină elementul cel mai caracteristic pentru mo­mentul pe care îl trăiesc eroii acestor discuţii şi care n-are cum fi altul decît emoţia. In­tervine însă aici o emoţie de o factură specială. Geneza ei nu este spaima în faţa apro­piatului examen de admitere. Ştiu că s-au pregătit temeinic, că încă mai au timp să se pre­gătească, sunt convinşi că vor reuşi, li adună sub semnul ei emoţia firească a actului de mare importanţă pe care îl întreprind. Mîine vor fi stu­denţii unui institut care pre­găteşte cadre de ingineri soli­citate de sectoarele cu cea mai mare pondere în econo­mia noastră socialistă. Verbul „a construi“ are la noi un prezent măreţ, rampa lui de lansare spre viitor are o for­ţă capabilă să înnobileze un număr incalculabil de energii, talente, pasiuni. Octav Pancu­ laşi UNDE MERGEM SÂ ÎNVĂŢĂM? ! Librărie cu secţie specială de creioane? Nu. Imaginea este luată la rampa de control a Fabricii ,,Republica" din Sibiu unde Eu­genia Smeu controlează „cîteva" creioane din cele 50 de mi­lioane care se fabrică anual aici. Urmări din pag. I Pe ultimii 400 metri de tunel luptei cu roca dură şi extradură, în această luptă au fost înscrise ade­vărate fapte de eroism. Despre ast­fel de fapte povestesc mulţi oa­meni ai şantierului. — Intre metrul 1910 şi 1982, ne spune maistrul Viorel Muşet — tunelul trece pe sub mai multe pîraie. Viiturile puternice de apă, precum şi rocile de pe această porţiune cu rezistenţă puternică la rupere, au pus piedici grele pen­tru înaintare. Oamenii au lucrat în costume speciale, ca nişte sca­fandri. Pentru ruperea rocii extra­­dure s-au folosit metode noi de perforare şi împuşcare printre care metoda „Sîmburele cilindric cu găuri de degajare". Planul de îna­intare s-a realizat. Membrii brigă­zii au învins apa şi stînca. Dar iată că pe altă porţiune s-a pro­dus o surpare. Crişan cu oamenii lui au înlăturat în scurt timp de­fecţiunea croindu-şi drum înainte... Dar nu numai în condiţiile deo­sebite, accidentale, îşi dezvăluie oamenii de aici entuziasmul şi dîrzenia. Activitatea zilnică, nor­mală, este un prilej de muncă eroi­că. La frontul de înaintare am în­­tîlnit una din cele 4 echipe-schimb ale brigăzii, aceea condusă de mi­nerul Cucinschi Herman. Fiecare om din echipă îşi folosea din plin timpul de lucru. Se pregătea armă­tura, liniile de covil, explozibilul. Peste puţin timp oamenii s-au re­tras în adăposturi, încă o explozie şi stînca cedează, oamenii îşi cro­iesc drum înainte cu încă 2 m.l. Pentru folosirea fiecărui minut brigada şi-a întocmit un grafic ci­clic ţinîndu-se seama nu de sarci­na de plan, ci de angajamentele luate. Astfel, ciclograma prevede o înaintare lunară cu 80 m.l. faţă de plan. Munca bine organizată, metodele bune de muncă, avîntul în între­cerea socialistă între echipe — a făcut ca brigada de la înaintare, condusă de Crişan Petru, să obţină rezultate deosebite : la 20 iulie bri­gada străpunsese 172 m.l. mai mult cu 50 m faţă de planul lunar ! într-o consfătuire recentă mem­brii brigăzii lui Crişan Petru au hotărît ca, înaintînd zilnic cîte 9—10 m, să străpungă tunelul și să se întîlnească astfel în preajma zilei de 23 August cu cea de-a Il-a brigadă de înaintare, condusă de Nistor Flutur, de la cealaltă extre­mitate. Aceasta va însemna reali­zarea întregului plan anual la îna­­intrare­­ în aceste zile între cele 2 brigăzi mai este o distanţă de aproximativ 400 m.l. — mereu din­­tr-o parte şi din alta se aud împuş­căturile. Tunelul va fi străpuns. La Ţicleni adus perfecţionări, îmbunătă­ţiri. Aşa se face că acum la Ţicleni injecţia cu apă sărată se face concomitent pe ţevile de extracţie şi coloanele de exploatare. Aceasta a permis să se injecteze cu debite şi vi­teze mari un număr sporit de sonde şi cantităţi masive de nisip. în acest fel, timpul de consolidare s-a redus simţitor, straturile fiind totodată mai bine consolidate, evitînd ast­fel mai uşor unele deranja­mente ce apar în timpul ex­tracţiei. în dezbaterile lor, participanţii la schimbul de experienţă au ajuns la conclu­zia că metoda injectării intra şi extraconturală poate fi a­­plicată, cu aceleaşi rezultate, în toate schelele de extracţie din ţară în straturi geologice similare. Ceea ce impresionează în aceste zile premergătoare lui 23 August este avîntul cu care colectivul de la Ţicleni se pre­ocupă ca fiecare sondă să lu­creze cu un randament cît mai sporit care să permită extra­gerea unei cantităţi de ţiţei tot mai mare. Pentru noul an şcolar Pentru noul an şcolar, care va marca încheierea generalizării în­­văţămîntului de 8 ani, Sfatul popular al Capitalei a trecut încă din primele zile ale vacanţei la aplicarea unui bogat plan de mă­suri menit să ducă la îmbunătăţi­rea condiţiilor materiale şi a pro­cesului de învăţământ. La peste ,418 şcoli se desfăşoară intens, pe baza unui grafic stabilit din vreme, lucrări de reparaţii cu­rente. Pînă în prezent, la aproape 100 de şcoli reparaţiile au şi fost terminate. La 11 şcoli se fac re­paraţii capitale. Pentru asigurarea condiţiilor de şcolarizare, la nu­mărul sălilor de clasă existente se vor mai adăuga anul acesta alte 182 săli noi. La majoritatea dintre acestea, lucrările sunt într-un sta­diu , avansat sau se fac finisaje şi se montează mobilierul. Lărgirea spaţiului de şcolarizare a necesitat în acelaşi timp asigu­rarea cu mobilier şi cu materiale didactice a noilor construcţii. In acest scop, în afară de redistri­buirea mobilierului şi a materia­lului didactic aflat în plus la unele şcoli, unităţile şcolare vor fi înzestrate anul acesta cu mobi­lier şi material didactic nou în valoare de 13 600 000 lei. (Agerpres) întotdeauna Constan­­ţa a fost numită „Poarta maritimă a ţării". Salba de nes­temate a staţiunilor balneare şi de odih­nă ridicate în anii din urmă pe litoralul romînesc, a că­ror faimă a şi făcut ocolul lumii, nu a micşorat cu nimic faima şi im­­por­tanţa Constanţei ca unul din cele mai mari şi moderne porturi la Marea Neagră. Istoria portului se pierde în ne­gura vremii, contopindu-se cu is­toria frămîntată a poporului. Bogăţia comorilor de artă, des­coperite în ultimii ani, ne vorbeşte despre Tomis, nu numai ca de o ce­tate puternică, dar şi ca de un port cu un mare trafic comercial. Măr­turii stau în această privinţă nu­mărul mare de amfore de toate mărimile şi formele, uriaşele vase de lut şi piatră în care au fost depozitate mărfurile cît şi vestitul mozaic ce se presupune a se fi aflat în incinta unei burse sau a unei clădiri ce avea directă legă­tură cu portul. Peste epoca de în­florire a Tomisului au trecut însă ani mulţi şi o dată cu decăderea cetăţii se pare că a slăbit şi im­portanţa portului. Portul modern, aşa cum l-a con­struit inginerul Anghel Saligni nu are nici 100 ani. Modern — este un fel de a spune pentru că mo­dern a fost atunci cînd l-a con­struit Saligni, pentru acele vre­muri. In 1944 portul Constanţa, aflat atunci pe locul doi, ca mărime, la Marea Neagră, avea doar 9 maca­rale. Patru dintre ele, de 3 tone, datau din anul 1927. Alte 3, de aceeaşi capacitate, din anul urmă­tor, 1928. Una — din 1911, iar alta, de 40 tone, socotită atunci a fi „cea mai grozavă", luase par­te la construcţia portului şi se afla aci din 1890. Toate, la un loc, de-abia puteau să ridice 64 tone. Acesta era tot utilajul „modern" mecanizat, de manipulare a mărfu­rilor în portul Constanţa. Munca grea, istovitoare a do­cherilor a inspirat pe mulţi din­tre artiştii noştri, care le-au zu­grăvit truda în pînze de o mare valoare, în sculpturi şi în alte opere de artă. împreună cu amin­tirile bătrînilor docheri, sînt sin­gurele mărturii care s-au păstrat. Transporturile mai lungi se fă­ceau în port cu căruţele. In port lucrau zilnic, cînd era de lucru, 300 pînă la 500 căruţe. Dar vremurile acestea au trecut. An de an geografia economică a ţării s-a schimbat; în aceeaşi măsură s-a schimbat şi portul Constanţa. Este un port nou, mo­dern — acum în sensul actual al cuvîntului, o adevărată „poartă" a unei ţări noi. în anul 1951 în portul Con­stanţa este creată pentru prima dată o secţie de mecanizare. Noua secţie avea să schimbe complet nu numai simpla operaţie de încărcare şi descărcare a navelor, dar însăşi noţiunea pînă atunci cunoscută de docher. Crearea noii secţii a adus după sine crearea unei noi mese­rii : aceea de mecanizator în manipularea mărfurilor. Treptat, în anii următori, vechii docheri au intrat în şcoli, calificîndu-se me­canizatori, iar ceilalţi, în cursuri scurte, au început să-şi însuşească cunoştinţele necesare manipulării mărfurilor cu ajutorul utilajelor. O dezvoltare mare a cunoscut însă portul Constanţa după cel de-al 111-lea Congres al partidului care stabilea ca sarcină a planu­lui sesenar creşterea de 7,5 ori, faţă de anul 1959, a traficului efec­­tuat de flota noastră. An de an docherii şi marinarii au îndeplinit sarcinile încredinţate de partid. Lucrările de modernizare a por­tului efectuate în ultimii ani i-au mărit în primul rînd capacitatea de depozitare cu circa 20 de nave zilnic. Dar faptul că în anul 1963 s-a ajuns să se manipuleze circa 6 milioane tone mărfuri generale se datoreşte nu atît creşterii lungimii danelor şi a numărului de munci­tori docheri, cît mai ales mecani­zării şi modernizării prin înzestra­rea portului cu un număr mare de utilaje. Faţă de cei 27 muncitori meca­nici aflaţi în statele portului Con­stanţa în anul 1944, la manipu­larea mărfurilor lucrează acum 1100 de mecanizatori. Secţia me­canizate a portului dispune acum de 63 macarale (toate danele sunt dotate cu macarale), 99 de auto­­stivuitoare, cu capacitate de 1,5—5 tone, peste 150 de tractoare, 335 de remorci de 3—12 tone, 18 ma­carale mobile de la 3—16 tone şi alte atelaje şi dispozitive de manipulare a mărfii. Datorită mecanizării şi moderni­zării portului, un muncitor docher a manipulat în anul 1963 cu 548 tone mai multe mărfuri decît în 1959. Şi, aşa cum era şi normal, a sporit şi viteza medie de ope­rare a vaselor cu 3,75 la sută în 1963 — faţă de 1959. Productivi­tatea unui metru liniar de dană a crescut în 1963 cu 634 tone faţă de anul 1959, în cinstea celei de-a XX-a ani­versări a Eliberării patriei, meca­nizatorii şi docherii portului, luptînd pentru îndeplinirea angaja­mentelor luate în întrecerea so­cialistă au dobîndit noi și impor­tante succese. Acum, în ajunul sărbătorii lor, „Ziua Marinei R.P.R.", succesele dobîndite de ei în întrecerea socialistă sunt grăi­toare. Traficul portuar a continuat să crească, în primul semestru al anului mecanizatorii şi docherii au manipulat 91 000 tone mărfuri ge­nerale peste sarcinile de plan. în întrecerea socialistă secţia mecanizate continuă să deţină pri­mul loc. Succesului obţinut în 1963, cînd la sfîrşit de an a fost declarată secţie fruntaşă l-au adău­gat pe cel de evidenţiată în între­cerea socialistă în primul semestru al anului. Obiectivul principal al angajamentului luat de mecaniza­tori (mai mult de 800 dintre ei sunt tineri) în cinstea zilei de 23 August era depăşirea planului cu 2 la sută. Continua ridicare a ca­lificării profesionale, care a dus la o mai raţională exploatare a între­gului utilaj şi la folosirea unui mare număr de dispozitive de mică mecanizare la manipularea şi transportarea mărfurilor, introdu­cerea alimentării pe dană cu com­bustibil a utilajelor, preluarea schimbului la locul de muncă, sunt cîţiva dintre factorii care au con­tribuit la succesele obţinute de mecanizatori în primul semestru al anului, cînd au depăşit planul de manipulări şi transporturi cu 5,19 la sută şi au redus preţul de cost cu peste 1 000 000 lei. Succesele vecinilor, ale secţiei de docheri, cu care sunt nu numai în întrecere, dar şi într-o strînsă dependenţă de muncă, nu sunt cu nimic mai prejos. în primul se­mestru angajamentele au fost şi aici cu mult depăşite. S-a obţinut o depăşire a planului de manipu­lări de 7 la sută, preţul de cost a fost redus cu 2 la sută, realizîn­­du-se astfel economii şi beneficii în valoare de 3 2x3 966 lei. Panoul de onoare a început să devină neîncăpător pentru toţi cei care obţin rezultate superioare în producţie. în fiecare lună 150—200 docheri au fost declaraţi eviden­ţiaţi în întrecere. Acum primul loc în întrecere îl deţine brigada de docheri condusă de comunistul Axif Halit. în trimestrul doi, bri­gada a manipulat 10 988 tone peste plan, cantitate aproape echi­valentă cu planul pe o lună al bri­găzii. La primul loc candidează şi bri­găzile conduse de Ardeleanu Vir­gil cu o depăşire a planului în tri­mestrul doi de 9 407, Rusu Mil­­tiade cu 7 865 tone şi cea a tînă­­rului Abil Neazim cu 6 897 tone. Şi tot ceea ce am spus despre port sînt numai succese ale unui început, destul de edificator. Pen­tru că, în următorii ani, pe baza unei hotărîri a guvernului portul Constanţa va cunoaşte o mare dez­voltare şi modernizare. ION ŞERBU Poarta maritimă a ţârii Un complex modern: Con­strucţiile zootehnice ale gos­­ podăriei agricole de stat Sînandrei, regiunea Banat. Foto: AGERPRES In atelierul rotărie al Uzinei „Gr­vita roşie“ din Capita­lă, tînărul inginer Marius Kepller, împreună cu strun­garul Mirel Tudose și Nicu­­lae Niculae — controlor re­ceptionet — verifică execu­ția unei osii montate. Foto: O. PLEC­AN După­ orele de practică în cadrul Combinatului de celuloză şi hîrtie din Suceava fac practica de producţie 53 de studenţi ai facultăţilor de chimie a Universităţii „Al. I. Cuza“ şi ai Institutului poli­tehnic din Iaşi. Ei urmăresc întregul proces de fabricaţie, prin rotaţie, în toate secţiile combinatului. In afara programului de practică studenţii participă la toate acţiunile organizaţiei U.T.M. din combinat. Astfel, de curînd au participat la o frumoasă joie a tineretului. Cu acest prilej au ascultat o ex­punere despre trecutul istoric al bătrînului oraş moldovean ţinută de un muzeograf de la Muzeul regional. In continua­re studenţii au participat îm­preună cu tinerii muncitori la concursurile de dans şi de in­terpretare a melodiilor de muzică uşoară. VIOREL JUCAN maistru tehnolog „ATENŢIE, FILMĂM!“ In aceste zile, la Timişoara se filmează. Muncitorii ceferişti de la Atelierele de zonă s-au obiş­nuit deja cu zumzetul de bondar al aparatelor de luat vederi. Aici, printre ei, uneori pînă la ore tîrzii în noapte, se realizează do­cumentarul „Ce nu ştie călăto­rul". Operator: Szeb­egy Karol. Sîntem într-o sală de operaţie. Calm, atent, sigur, medicul ope­rează. Un om şi-a pierdut vede­rea. Convalescenţa se scurge pli­nă de aşteptare. A reuşit opera­ţia ? Pacientul încearcă să-şi amintească unde a mai auzit vocea medicului. Şi astfel cunoaş­tem preocupările medicului, un intelectual al zilelor noastre. Fil­mul artistic „Vocea prietenului meu", pe care îl va realiza San­du Dragoş, se anunţă interesant. La „studioul" cineaştilor ama­tori timişoreni se lucrează in­tens. Proiecte : un scurt me­traj „Folclorul bănăţean", un film artistic de scurt me­traj „16 kilometri", un altul despre cărţi şi oameni. Deci „al doilea festival al filmului timişo­rean de amatori" se anunţă bo­gat. Primul festival, desfăşurat în urmă cu 2 luni, a făcut un bilanţ al potenţialului artistic atins de cineaştii din Timişoara. Cele 5 filme prezentate în festival au dovedit o creştere simţitoare a calităţii filmelor. V. GRIGORESCU JURNAL DE LECTURĂ Un fapt pe cît de firesc tot pe atît de îmbucurător : tine­rii poeţi dedică vo­lume întregi uni­versului dificil al copiilor, dificil nu prin inconstanţa specifică vîrstei cît mai cu seamă din cauza unor greu de prins lungimi de undă. Aşadar, o di­ficultate în spatele căreia se ascunde în fapt o autentică poezie, pentru că ce capricii mai fermecătoare pot a­­limenta fantezia de­cît uimitoarele „nai­vităţi“ infantile ? Regretăm numai că o astfel de literatu­ră despre copii nu tentează prea mult spiritele foarte mo­bile ale talentaţilor poeţi tineri. Versuri clare în simetrii voit clasi­ce, descripţii adesea animate de o imagi­ne vioaie, niciodată atingînd adîncimile marii simplităţi — iată cîteva atribute ale cărţii de ver­suri dedicate de Ion Rahoveanu celor de pe „strada mică“. E recompusă în pagi­nile cărţii o lume a peisajelor solare, unde se cîntă fără întrerupere, corul: „De cîte ori văd plaiurile ţării / îmi pare că aud cum cîntă-n cor / Un cîntec despre albăs­­trimea zării / Cu primăvară-naltă şi cocori“. De altfel peste tot peisajul moralizea­ză, versurile acestea avînd — ca şi alte­le, din alte volume — o precisă funcţie pedagogică. Abun­dă, cînd nu e vorba de figuri umane, personificările, adi­că lucrurile sînt privite, sau se în­cearcă asta, în în­săşi fiinţa lor inte­rioară. Intuiţia, de­stul de veche, este exactă: ea se spri­jină pe animismul infantil. O anume monotonie vine însă de aici, ca şi din inevitabilul didac­ticism. Cînd nu e prea supus prejude­căţii că versurile pentru copii trebuie să fie absolut „inte­ligibile“, marcate de o logică strînsă, poetul alunecă mai lin, mai firesc şi, aş spune, mai acordat fanteziei cititorilor săi, în fond, o bună literatură pentru copii nu trebuie numaidecît să im­pună tipare, chiar abundenţa modele­lor e primejdioasă, ci să orienteze fin o mare bogăţie afec­tivă. Şi, în primul rînd, copilul e un imaginativ fără pe­reche ale cărui vi­ziuni trebuie numai înţelese. I. RAHOVEANU „STRADA MICĂ“ OTILIA CAZIMIR „POEZII“ Volumul, precedat de un exce­lent studiu al criticului ieşan Con­stantin Ciopraga, cuprinde piese din Lumini şi umbre (1923), Flu­turi de noapte (1927), Licurici (1930), Cîntec de comoară (1930), Poezii (1939), Baba iarna intră-n sat (1954), Versuri (1957), Poezii (1959), Partidului, de ziua lui (1961), precum şi o serie de pie­se inedite intitulate generic „îm­plinire" (1960—1963) — toate ilustrînd o prodigioasă activitate creatoare. Poeta a scris într-o eta­pă iniţială versuri ce evocă o at­mosferă apăsătoare, în tonuri ele­giace, cu o nostalgie vag emines­ciană. Se poate, apoi, vorbi cu în­dreptăţire despre un specific senti­ment al anotimpurilor, prezent în lirica Otiliei Cazimir. Toamna, iar­na, vara sunt văzute în tablouri ce închid o atmosferă intimă, co­relate, deci, unor coordonate afec­tive. Iubirea, una din constantele tematice ale acestei creaţii, colo­rează intens vibraţia la peisaj. Piese lirice remarcabile închină poeta universului mic, al lumii ve­getale şi a insectelor, urmărit cu fiorul trezit de marile creaţii ale naturii. Versurile pentru copii (şi nu nu­mai pentru ei) au aceeaşi notă de­licată, de desen pe sticlă. Licuricii sînt bijuterii risipite de tainice domniţe „cu trup de fum", adă­postite în „palat plăpînd şi năz­drăvan". Mirajul e însă spulberat (aici e şi o sursă a poeziei gra­ţios ironice cultivată intens de Otilia Cazimir), smaraldul nefiind decit „un gîndăcel urît şi prost / Pe jumătate mort de frică". Un volum excelent de versuri pentru cei mici este „Baba intră-n sat" (1954)- Poeta transcrie scene încîntătoare, mici piese regi­zate cu umor înduioşat. Importan­tă, şi perfect adecvată, e aici sce­nografia lirică, în gama variată a lirismului Otiliei Cazimir poezia cetățeneas­că are un loc aparte. Un volum intitulat elogios „Partidului, de ziua lui" exprimă, în întregime, bucuria poetei de a fi contempo­rană marilor realizări ale poporu­lui condus de partid. Versurile au fluența declamației entuziaste, sunt încărcate de lumină și c în­ C. STANESCU tec.

Next