Scînteia Tineretului, martie 1966 (Anul 22, nr. 5220-5238)
1966-03-01 / nr. 5220
S de vedere. şeful catedrei de metodică şi practică pedagogică Universitatea Bucureşti „La Universitatea din Bucureşti există o catedră de metodică şi practică pedagogică. Asemenea catedre fiinţează şi la Cluj şi Timişoara. De altfel, noi am preluat experienţa Clujului, care datează de cinci ani. După trei ani de experienţă proprie, putem conchide că această soluţie organizatorică este foarte bună. Am avea de adăugat dezideratul ca şi titularilor cursurilor de Pedagogie generală de la facultăţi să li se normeze contribuţia valoroasă pe care o pot aduce în deosebi pe linia desfăşurării practicii educative. Practica pedagogică este o componentă importantă a procesului de învăţămînt în facultăţile care pregătesc profesori. De îndrumarea ei e firesc deci să se ocupe oamenii cei mai competenţi. Existînd o catedră de me-todică şi practică pedagogică, avem într-adevăr posibilitatea să asigurăm o îndrumare corespunzătoare şi o ţinută ştiinţifică practicii pedagogice. Catedra de metodică este încadrată, pentru fiecare facultate, în afara metodicianului titular al cursului, cu câte 1—3 asistenţi, a căror normă didactică este alcătuită din conducerea şi îndrumarea practicii pedagogice a 3—4 grupe de studenţi. Metodicienii conduc, de asemenea, şi ei direct una-două grupe de practică, în afara sarcinii ce o au de a cond, ncvKcirwUa, Cum desfăşoară practica pedagogică pe întreaga facultate. Avantajele acestui mod de organizare nu se referă numai la posibilităţile sporite de a asigura îndrumarea şi controlul practicii, ci şi la problemele de conţinut. Cuprinşi într-o catedră de practică, metodicienii au posibilitatea să-şi lărgească, într-un cadru organizat, orizontul pregătirii lor, să dobîndească o mai mare competenţă în munca pe care o desfăşoară. In felul acesta, ei desfăşoară o viaţă de catedră într-un colectiv care se ocupă exclusiv de metodica şi practica pedagogică, discută în mod organizat probleme de specialitate, analizează cursurile, desfăşoară — aşa cum e normal pentru un colectiv didactic universitar — o muncă ştiinţifică. Subliniez că la asemenea activităţi participă şi profesorii din şcoli care se ocupă de îndrumarea practicii pedagogice. Totul pledează aşadar pentru înfiinţarea, în toate instituţiile de învăţămînt superior care formează profesori, a catedrelor de metodică şi practică pedagogică. Conducerea Universităţii a analizat deseori desfăşurarea practicii pedagogice; această formă de pregătire se bucură de toată atenţia consiliului ştiinţific. Cu prilejul unor asemenea analize s-au sesizat unele neajunsuri care ne ţin în loc în ceea ce priveşte desfăşurarea normală a practicii. Am să mă refer la unul dintre aceste neajunsuri, care ţine de o defecţiune organizatorică. Noi avem un număr mare de studenţi care desfăşoară practica pedagogică — peste 2 000 pe întreaga Universitate. La ora actuală, nu toate grupele de practică pedagogică sunt îndrumate şi controlate îndeaproape. Există mai multe posibilităţi în rezolvarea acestei situaţii. Prima ar fi repartizarea de către facultăţi a unor conducători de grupă de practică (conferenţiari, lectori sau asistenţi) cărora evident să li se normeze activitatea desfăşurată în practica pedagogică. S-a încercat o asemenea soluţie şi, putem s-o spunem, n-a dat rezultate prea bune. în Universitate există foarte puţine cadre, la unele facultăţi deloc, care să fi lucrat un timp în licee, să aibă experienţa muncii în şcoală, deci să poată da studenţilor îndrumări competente în procesul complex al practicii pedagogice , îndrumări valoroase pedagogice şi metodice în alcătuirea planului de lecţie, în analizele de lecţii, întocmirea caracterizării psiho-pedagogice a elevilor, în munca educativă cu elevii din liceu etc., etc. A doua posibilitate ar consta în mărirea numărului de asistenţi în cadrul catedrei de metodică şi practică pedagogică. Şi în sfîrşit, o a treia soluţie : de a încredinţa această sarcină unor profesori de liceu care să aibă funcţia de bază în liceu, dar să fie degrevaţi de anumite ore pentru a se putea ocupa de practica pedagogică, acordîndu-lise pentru această activitate de la 1/3 sau 1/2 din norma ce-i revine unui asistent. Opiniez pentru luarea în discuţie a ultimelor două posibilităţi, ambele prezentînd deopotrivă avantaje. Este foarte important să corelăm mai bine orarul facultăţii cu cel al şcolilor, să se stabilească perioadele de pregătire, zilele şi orele de practică în funcţie de conţinutul programei şcolare şi cea a studenţilor, de orarul celor doi factori — şcoala şi facultatea. Este poate un amănunt, dar mi se pare un amănunt esenţial. Ar trebui generalizat procedeul ca, la fiecare început de an, de semestru şi, respectiv, de trimestru în şcoală, să se elaboreze în comun orarele, astfel ca şi interesele şcolii şi cele ale facultăţii să fie satisfăcute. Deşi este greu de rezolvat, consider că este posibil să restrîngem numărul şcolilor de bală unde se desfăşoară practica. Aceasta ar avea o mare valoare în asigurarea unei înalte ţinute practicii pedagogice. Cunoaştem ce răspunderi îi revin astăzi unui cadru universitar. Metodicianul şi îndrumătorul de practică este deopotrivă de solicitat ca oricare cadru universitar. Avînd în vedere că aceştia dau studenţilor nu numai cunoştinţe de specialitate, ci îi învaţă — cum arată titlul acestei anchete — arta de a învăţa pe alţii, trebuie să le cerem să-şi perfecţioneze continuu pregătirea, să se autodepăşească continuu. Am arătat că în cadrul catedrelor de specialitate au avantajul unei asemenea pregătiri. Dar mi se pare că, pentru competenţa lor, pentru prestigiul lor, trebuie să le cerem mai mult. Apare de aici, după mine, necesitatea înfiinţării sistemului de calificare prin doctorat şi pentru metodicieni, ca şi includerea lor în acţiunea de trimitere la specializare. Ei se pot înscrie în prezent la doctoratul în specialitatea respectivă — fizica, matematica, chimia etc. — dar foarte mulţi insistă pentru aprobarea doctoratului în Metodică. Studierea şi rezolvarea de către forurile superioare de învăţămînt a acestei probleme ar constitui un stimulent foarte mare pentru metodicieni, în general, iar metodica ca ştiinţă şi disciplină de învăţămînt în şcoala superioară nu ar avea decit de cîştigat ca ţinută şi valoare. Desigur că sunt multe aspecte care trebuiesc studiate în legătură cu continua perfecţionare a practicii pedagogice. Unele au fost arătate şi nu aş vrea să le mai repet. Aş sublinia, între altele, faptul că este neapărat necesar să se lucreze la elaborarea unui regulament de practică pedagogică (aşa cum există un regulament de practică pentru studenţii de la politehnică). Acesta ar asigura sintetizarea celei mai bune experienţe, stabilizarea celor mai bune soluţii în funcţie de speciali- t tăţile diferite, caracter unitar practicii. De asemenea, men-ţionăm şi necesitatea elaborării unei programe generale a practicii pedagogice, programă care ar urma să fie adaptată în funcţie de condiţiile practice pedagogice specifice fiecărei instituţii de învăţămînt superior“, prorector al Universităţii din Timişoara , practica pedagogică este foarte complexă atît prin laturile pe care le cuprinde, cît şi prin factorii care sunt implicaţi în realizarea ei. Aceasta face ca organizarea într-un sistem care să fie considerat general valabil, să întîmpine dificultăţi şi să dea naştere la părerei diferite. Nu văd un lucru rău în aceasta ; dimpotrivă, socotesc că din confruntarea punctelor de vedere se pot sintetiza cele mai bune căi de realizare a unei practici pedagogice pe măsura nevoilor actuale ale învăţămîntului nostru. O justă aşezare a sistemului de practică pedagogică, trebuie să pornească atît de la considerente teoretice, cît şi de la învăţămintele care se desprind din experienţa bogată pe care o avem şi în acest domeniu. Mi-aş permite să enumăr condiţiile esen- ţiale care cred că trebuie să le întrunească practica pedagogică. Să aibă un conţinut corespunzător principalelor aspecte şi componente ale muncii instructiv educative pe care o vor desfăşura tinerii ca profesori ; să aibă o organizare care să asigure o anumită continuitate în consolidarea cunoştinţelor teoretice, informarea priceperilor şi deprinderilor pe care le implică munca didactică în şcoală ; să existe o justă corelare în timp a pregătirii teoretice cu etapele practicii pedagogice ; să fie economicoase ca timp şi ca forţe pe care le foloseşte pentru realizarea obiectivelor ei; să aibă un autentic caracter educativ şi să dezvolte pasiunea pentru profesiunea didactică. Prima concluzie pe care o desprindem din aceste condiţii, este necesitatea de a elabora o programă de practică şi o dată cu aceasta să se stabilească principalele ei forme organizatorice. In ceea ce priveşte programa, sunt de părere că ea va trebui să cuprindă nu numai temele caracteristice din punct de vedere didactic diferitelor obiecte de învăţămînt sau diferitelor compartimente ale muncii didactice, ci şi teme referitoare la metodica folosirii în procesul instructiv-educativ a diferitelor mijloace şi procedee, soluţii orga- nizatorice etc. cu va- loare aplicativă mai generală (cum se folosesc anumite procedee tehnice, modul de a lucra cu clasa etc.). Aceasta ar impune o practică pedagogică sau cel puţin ore de lucrări practice chiar in cadrul cursurilor de pedagogie, cînd se predau cunoştinţele generale (îndeosebi pentru problematica legată de munca educativă). De asemenea, ideal ar fi ca metodicile de specialitate să fie predate înaintea practicii, eventual strîns legată de practica demonstrativă. In acest fel, cunoştinţele de metodică vor reuşi să rutineze practica. După părerea mea, trebuie să fim mult mai atenţi la organizarea şi modul de desfăşurare a practicii demonstrative ; aceasta să ofere studenţilor modele tipice ale muncii instructiv-educative. Studentul intr-adevăr trebuie să observe ceea ce realizează profesorul, dar aceasta nu înseamnă că el trebuie să fie un spectator pasiv. Pentru a preîntîmpina o asemenea situaţie, e nevoie să se accentueze aplicarea noţiunilor teoretice în cadrul unor analize competente şi multilaterale lecţiilor realizate de către profesori pe lingă care studenţii îşi desfăşoară practica. Practica demonstrativă trebuie să dobîndească un pronunţat caracter intensiv şi să nu aibă o durată prea mare. CUM SE ARTA DE A ÎNVĂŢA PE ALŢII ÎNVAŢĂ Reuşita practicii depinde în mare măsură de condiţiile în care se desfăşoară. După părerea mea, s-ar putea studia posibilitatea de a înfiinţa şcoli de aplicaţie — 1—2 pe lingă fiecare institut, după numărul studenţilor — unde să se desfăşoare practica demonstrativă şi probele finale de încheiere a practicii. Aceste şcoli ar constitui pentru viitorii profesori adevărate modele atît ca înzestrare şi organizare, cît şi ca nivel al măiestriei pedagogice a cadrelor didactice. Pentru practica propriu-zisă se pot alege şi alte şcolidinlocalitate sau localităţi învecinate. Trebuie să fim însă atenţi să nu le aglomerăm cu studenţi. Mi se pare rezolvabilă soluţia de a trimite în timpul săptămînii cite 2—3 sturdenţi la practică — aceştia să lipsească în mod programat de la unele cursuri — şi nu să trimitem grupe de 10—15 studenţi într-o zi, într-o şcoală. In acest fel, practica continuă ar lua o altă înfăţişare şi l-am pune pe student în mod individual în legătură cu cadrul didactic din şcoală. Desigur, adoptînd o asemenea soluţie, sporeşte răspunderea cadrului didactic din şcoală. Acesta, aşa cum s-a mai arătat, trebuie eliberat de o parte din sarcinile didactice şcolare, iar indemnizaţia — sporită substanţial — să o primească de la catedra de metodică şi practică pedagogică. Şi pentru că s-a pomenit de catedra de metodică şi practică pedagogică, întăresc propunerea de a se înfiinţa peste tot în institutele care pregătesc profesori asemenea catedre". prorector al Institutului pedagogic de 3 ani din Bacău : „Cerinţele trasate de Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român fac necesară ridicarea în continuare a nivelului pregătirii viitoarelor cadre didactice şi, deci, a nivelului desfăşurării practicii pedagogice din institutele pedagogice. Care sunt, după părerea noastră, principalele direcţii ale acţiunilor ce trebuie întreprinse în acest domeniu, îmbogăţirea şi precizarea conţinutului practicii pedagogice a studenţilor. Practica pedagogică trebuie să asigure absolventului o pregătire multilaterală pentru activitatea ce o va desfăşura în şcoli ca profesor, ca diriginte şi educator, ca activist cultural. Incercînd să suplinim deficienţele din Treuih,mii -am mai tradus, cu bune re- zultate, pe lingă activitatea didactică propriu-zisă şi alte genuri de practică pedagogică. Astfel, s-a acordat o atenţie deosebită practicii educative, fiecare student fiind obligat să ţină cel puţin o oră de dirigenţie. Ne-a preocupat, de asemenea, iniţierea studenţilor cu munca desfăşurată în rîndul pionierilor, în conducerea cercurilor pe obiecte, în activitatea cu elevii pe timpul vacanţelor şcolare etc. In ce priveşte practica didactică propriu zisă, i-am deprins pe studenţi cu ţinerea unor tipuri varite de lecţii, cu confecţionarea şi utilizarea materialului didactic, mînuirea mijloacelor audio-vizuale şi altele. In felul acesta, practica pedagogică capătă un profil propriu la fiecare facultate, făcînd să difere practica pedagogică de la facultatea de educaţie fizică de cea de la facultatea de matematică, filologie ş.a.m.d. Această delimitare a conţinutului practicii pedagogice este valabilă în egală măsură şi pentru practica educativă. Este necesar ca Ministerul Invăţămîntului să concretizeze, în funcţie de aceste elemente, conţinutul practicii pedagogice într-o programă corespunzătoare. După părerea mea, această programă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să asigure pregătire variată şi multilaterală a studenţilor (didactică, educativă culturală), să ■fie adaptată specificului fiecărei facultăţi. Valorificarea optimă a conţinutului practicii pedagogice necesită şi o fundamentare ştiinţifică corespunzătoare. Aceste cerinţe ridică cel puţin două probleme : a) o mai judicioasă corelare a practicii pedagogice cu alte discipline pedagogice ; b) constituirea practicii într-un sistem eşalonat, potrivit anumitor criterii şi anume: asigurarea trecerii de la forme mai simple la forme mai complexe, sporirea gradului de independenţă a studentului în cadrul practicii pedagogice. In ambele laturi, actualul plan de învăţămînt este deficitar prin aceea că unele discipline care ar trebui să premeargă practicii pedagogice, fundamentînd-o din punct de vedere teoretic (metodica, munca culturală de masă, cursul de mijloace audio-vizuale şi altele) sunt predate paralel cu desfăşurarea practicii pedagogice sau către sfîrşitul acesteia, iar practica continuă este intercalată în mijlocul perioadei de desfăşurare a acesteia. Aceasta face ca nici cerinţele privitoare la creşterea gradată şi continuă a dificultăţii şi complexităţii practicii pedagogice, a independenţei studentului în cadrul practicii să nu se realizeze. Firesc este ca practica pedagogică să se desfăşoare în trei etape distincte: practica observativă, practica de probă (cînd studentul ţine lecţii) şi practica continuă. Soluţia optimă ar avea în vedere o eşalonare pe semestre în felul următor : în semestrul 1 să se predea cursul de metodica, întrucît se încheie încă din semestrul I predarea didacticii la pedagogia generală şi se începe practica observativă în şcoli. Astfel şi cursu- I rile de pedagogie şi I . psihologie pedagogică , vor avea de cîştigat de pe urma contactului studenţilor cu şcoala, în semestrele III şi IV să se desfăşoare practica de probă corelată cu predarea disciplinelor, munca culturală de masă şi mijloace audio-vizuale, iar în semestrul V practica să se încheie cu o lună (şi nu două săptămâni) de practică continuă. La sfîrşitul perioadei de practică continuă, studentul să efectueze o zi întreagă de practică pedagogică în care să susţină 2-3 ore lecţii la clase diferite şi o oră de dirigenţie. După aceasta să se treacă la ţinerea lecţiilor finale cu care să se încheie practica pedagogică. Aceasta se poate realiza în condiţiile trecerii la durata de 4 ani a învăţămîntului în institutele pedagogice. Şcoala generală nr. 23 — Bucureşti Aşa cum au arătat şi alţi tovarăşi, practica pedagogică — atît de importantă în procesul pregătirii viitorilor profesori e susceptibilă la îmbunătăţiri şi perfecţionări. In momentul de faţă nu există o unitate de cerinţe în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor de practică. Lipsesc o programă şi o metodică privind desfăşurarea practicii pedagogice. Noi, cei din şcoală mai ales, care ne ocupăm de îndrumarea studenţilor, resimţim mai mult această lipsă şi solicităm remedierea ei. Ştiu că nu se poate elabora atît de rapid o metodică de practică pedagogică care să ne dea jaloanele principale şi pentru realizarea îndrumării. Pînă se realizează o asemenea metodică — dacă se va găsi necesar aceasta — am propune ca profesorii din şcoli să fie mai legaţi de catedra institutului; această legătură să aibă un caracter organizat şi permanent. După părerea mea, prin stabilirea acestei legături s-ar realiza analize periodice a nivelului activităţii cu studenţii practicanţi, schimburi de experienţă, informări asupra ceea ce este nou în domeniul specialităţii respective, cunoaşterea cerinţelor institutului. M-am gîndit că ar fi bine, în interesul spo- ririi competenţei de în- drumători de practică, să se organizeze un cerc pedagogic care să cuprindă, pe specialităţi, pe toţi profesorii de şcoală care se ocupă şi de practică. De asemenea, mă întreb de ce publicaţiile de specialitate nu afectează cu regularitate spaţii dezbaterii de către profesori şi metodicieni a problemelor care-i preocupă privind practica pedagogică. Eu cred că Gazeta învăţămîntului ar putea iniţia o tribună cu profesor viun însrumător de practică, care să apară cu mare regularitate. O altă observaţie, izvorîtă din experienţa proprie, se referă la ceea ce cerem studentului. In general, studenţii au o pregătire teoretică de specialitate şi pedagogică corespunzătoare. La practică îi cerem tînărului ceea ce-i cerem unui profesor după 10 ani de activitate la catedră. E mult prea mult. Nu pledez pentru lipsă de exigenţă ci pentru un spirit realist cînd avem de-a face cu tinerii care se iniţiează în munca didactică. In perioada de practică să avem deci în vedere conţinutul ştiinţific al lecţiilor, să-l iniţiem pe student în metodica ţinerii lor. Aceste iniţieri se fac direct, în procesul ţinerii lecţiilor de către studenţi ,dar, mai ales, ar trebui să se facă foarte dese „disecţii“ ale lecţiilor ţinute de ei şi de către profesori. Sunt de părere că ar trebui să se folosească mai larg magnetofonul pentru aceste disecţii. De ce spun aceasta : metodicianul care face asemenea analize n-are la îndemînă exemple, nici măcar propria sa experienţă didactică în şcoală, deoarece cerinţa ca ei să aibă un număr de ore la catedra şcolii n-a fost satisfăcută. Imprimarea a cît mai multe lecţii pe banda magnetofonului este o metodă foarte eficace şi constituie un material doocumentar valoros. Dar pentru aceasta este nevoie să se organizeze un cabinet metodic , la institut, sau la şcolile de bază unde se face practica, care să fie înzestrat cu magnetofoane, aparate de proiecţie, diafilme, diapozitive etc., iar studenţii să fie iniţiaţi în mînuirea acestora. Liceul „Aurel Vlaicu“ Bucureşti: Fără îndoială că munca în clasă a studentului practicant a ocupat şi ocupă locul major în timpul practicii. Ar fi însă cu totul greşit să se creadă că munca profesorului se limitează numai la activitatea lui din clasă — mai ales pentru un absolvent al facultăţii de filozofie. Rolul său în viaţa socială este cel puţin tot atît de mare ca şi cel de la catedră. De aceea, antrenarea studenţilor la celelalte activităţi ale şcolii,, are rolul să dea acestora o imagine foarte apropiată de cea a condiţiilor în care vor munci după absolvire. Participarea la consiliile pedagogice, la orele de dirigenţie, la lectoratele cu părinţii şi la convorbirile individuale cu aceştia, la unele probleme de conducere a şcolii, ca şi antrenarea lor la munca organizaţiei U.T.C. (pregătirea adunărilor generale a organizaţiilor de bază, participarea la şedinţe de birouri şi de comitet, manifestări cultural-artistice etc.) sunt activităţi în care studenţii s-au încadrat cu multă dăruire. Din activitatea, de , 1 *]îni;.i "acum "mii dau seama că pentru a asigura o practică al cărei scop să se realizeze într-o măsură mai mare este necesară îmbogăţirea acesteia cu unele măsuri pe care va trebui să le ia Ministerul Invăţămîntului. In primul rînd, cred că lecţiile de observare ar fi bine să înceapă în semestrul al II- lea al anului III, pentru ca în anul IV să înceapă practica propriu-zisă: predarea lecţiilor. Numărul de ore rezervat practicii este sub limita necesară pregătirii pedagogice de specialitate. De acest lucru suntconvinşi înşişi studenţii şi un număr de 10 lecţii le-ar asigura un minim de experienţă pentru munca pentru care se pregătesc. O altă observaţie care se impune e în legătură cu programarea practicii. Cele 7 săptămini afectate din cele 35 posibile, sunt acum inutilizabile pentru că programarea lor coincide cu vacanţele elevilor şi studenţilor. O eficienţă reală ar avea dacă s-ar desfăşura numai în trimestrele şcolare I şi III. In plus, socotesc că practica să se desfăşoare pînă înaintea sesiunii de iarnă a anului V, iar ultimul semestru din viaţa de student să fie rezervat exclusiv pregătirii examenului de stat. Cred că îndrumarea atentă şi competentă a grupelor de studenţi cu care lucrăm, impune degrevarea de un număr de ore din norma didactică pe care o avem. Anchetă realizată de LUCREŢIA LUSTIG ub titlul paginei de faţă am publicat în numerele din I şi 10 februarie ale ziarului nostru cîteva puncte de vedere ale unor cadre didactice din Institutul pedagogic de 3 ani din Galaţi şi Braşov. In numărul de astăzi continuăm discuţia. Pline de grijă pentru formarea multilaterală a celor ce vor lucra mîine la catedră, şi alte cadre didactice care se preocupă de pregătirea viitorilor profesori ne-au împărtăşit din părerile lor, ne-au relatat observaţiile pe care le au, propunerile pe care le consideră utile în perfecţionarea unei „discipline“ de mare importanţă pentru însuşirea măiestriei de educator : practica pedagogică. Pagina de astăzi îşi propune să sintetizeze aceste puncte Profesorul preda la catedră. Viitorii profesori, In băncile şcolii Învaţă arta de a involta pe alţii asistlnd la ore. Fotoreporterul nostru Emil Cojocaru, a surprins o asemenea imagine: studente din anul IV — Biologie la o lecţie demonstrativă care a avut loc de aurind la Liceul „Gh. Lazăr“ din Bucureşti