Scînteia Tineretului, decembrie 1966 (Anul 22, nr. 5454-5480)
1966-12-01 / nr. 5454
• Să e sa • Să tăm • Să • Să discutăm discutăm c a discutăm discutăm despre despre diseu despre despre despre SA DÃRUIM VIEŢII VIAŢA! î 7 PERSONAJE PRINCIPALE : mama, tata şi copilul. DECORUL : oraşe şi sate din regiunile Braşov şi Hunedoara. SCENARIU ŞI REGIA: viaţa. ACŢIUNEA se petrece în zilele lui noiembrie 1966. Oraşul Victoria are arhiva doar din 1934. Este un oraş nou pe harta ţării, născut în timpul anilor noştri de construcţie socialistă . O vizită la maternitatea din Oraşul Victoria ne prezintă cîteva date interesante. După ce dr. Ciucu, directorul spitalului ne informează cu satisfacţie că de la 1 ianuarie 1967, maternitatea îşi va dubla paturile, vizităm saloanele. Rodica, Dorin, Gheorghe, Victoria şi iar Gheorghe... Cinci nume, cinci omuleţi care au intrat triumfător pe poarta vieţii şi stau acum sub privirea emoţionată a celor cinci mame care pentru prima oară au născut. Au dăruit vieţii ce li s-a dat şi vor trece ani şi aceşti oameni vor da şi ei viaţă mai departe. Propunere pentru o statuie „Găsesc bine venit decretul Consiliului de Stat privind reglementarea întreruperii cursului sarcinii, ne declară dr. Alexandru Munteanu, şeful maternităţii. Am asistat la aproape 2 000 de naşteri. Am auzit aproape 2 000 de voci care spuneau pentru prima oară într-un limbaj numai lor cunoscut „bun găsit, viaţă“ , dar am asistat cum, fără motiv de cele mai multe ori, femei tinere renunţau la sarcină. Vitalitatea unei naţiuni este in funcţie de numărul de copii care-i are şi nu ne poate fi indiferent ca cetăţeni şi ca patrioţi propăşirea neamului nostru“. Cînd m-am oprit pentru cîteva clipe mai tîrziu pe strada principală a oraşului ca să admir minunata casă de cultură şi partea de sud a oraşului nou, ochii s-au oprit şi asupra statuii din piaţă. Aş fi vrut să văd pe acest loc nu imaginea unui om culcat, pe gînduri ci statuia unei femei înalte cu un copil în braţe, imaginea victorioasă a maternităţii. (Ziarele) dată cu marele combinat chimic de aici. Are 6 717 locuitori şi căsătoriile sunt mereu în creştere. Arborele viguros al familiei La Scorei, în raionul Sibiu, a avut loc de cu- I rind un simpozion pe marginea hotărîrii de partid şi de stat privind creşterea natalităţii şi ocrotirea familiei cu mulţi copii, organizat de comitetul de cultură şi artă raional în colaborare cu secţia sanita- ră şi tribunalul raional. Au participat cîteva su- te de femei în marea majoritate mame cu mai mulţi copii. în pri- j mele rînduri, gătite în frumosul lor port mocănesc, amintind portul femeilor dace, stăteau cele 12 mame al căror număr de copii depăşeşte cifra unei jumătăţi de duzină. — Priviţi-le, mi le-a arătat tovarăşul Gavrilă, preşedintele Sfatului popular din comuna Scorei. Aşa cum stau cu copiii şi nepoţii lor în jur îmi par ca nişte falnici arbori adine înfipţi, în glia satului nostru. Ramuri puternice, mlădiţe tinere, muguri ce aşteaptă să plesnească la viaţă, iată parcă simbolul familiei. Şi ce altceva decit arbore viguros poate fi familia lui Halmagi Ion şi a Anei ? Ei au 6 copii şi al doilea băiat al lor Constantin are şi el la rîndul lui 6 copii. Cel mai mare Nicolae are 17 ■ ani (jumătate vîrsta mamei lui) şi desigur că nu vor trece 5 ani şi pe vechiul arbore al Hălmăgenilor vor mai răsări o mlădiţă. Irina Laufceag a plecat cu un bărbat, în 12 mai 1966, de atunci n-a mai revenit nici la serviciu, nici acasă. „Cred că l-a uitat, ne mărturiseşte îndurerat soţul şi tatăl“. L-ai uitat pe Adrian, Irina Laufceag ? Vreau să-ţi reamintesc că în aceste aproape şapte luni de cînd nu l-ai mai văzut a crescut, s-a mai îngrăşat cu 820 gr (aşa mi-a zis bunica lui, a învăţat încă două poezii şi a fost bolnav de pojar. Şi dacă nici aceste iubilci nu te interesează, noi te rugăm să ne răspunzi ce să îi spunem lui Adi, ce sa-i spuie soţul tău cînd Adi întreabă mereu cînd vine mămica de la spital. Căci tatăl lui n-a vrut şi nu vrea să-i spuie încă adevărul. Aşteptăm răspunsul tău. Copiul liant puternic al căsniciei Sebeşul este capitala I raionului cu acelaşi nu-: • me şi oraş unde a copilărit poetul Lucian Bla- ga. Ne-am oprit la acest oraș semnalînd datele statistice îmbucurătoare pe care le consemnăm mai jos. In oraș: tm O -Z. —D *- fcH —* J T» © 1/1 fS .£ z u o 1955 287 ,152 11 1965 386 146 2 1966 369 144 8 Pe raion s-au înregistrat pe semestrul I 1966, 1 329 căsătorii și pe aceeași perioadă au rămas definitive 29 de divor- Iţuri pe raion. Procent I 8,8 la sută. Interesant de remarcat, ce ne arată datele privitoare la defalcarea divorţurilor pe număr de copii. 18 divorţuri in familii fără copii. 6 divorţuri în familii cu un copil. 3 divorţuri în familii cu doi copii, şi cite unul în familiile cu trei şi peste patru copii. O familie cu copii este totdeauna mai trainică şi soliditatea ei stă în raport direct cu numărul acestora. O spun cifrele. Ispas I-Ispas II La maternitatea din Sebeş, dr. Eneia Maniu ne-a făcut cunoştinţă cu ultimii gemeni născuţi: Ion şi Nicolae Ispas. Pe mînuţele lor o brăţară de pînză pe care o mină grijulie a scris cu amici roşui: Ispas I, Ispas II, Ion şi Nicolae. Mama, Iustina, iar tatăl, o veche cunoştinţă a noastră din Daia . Ion Ispas, cooperator fruntaş, în sat l-am cunoscut şi pe primul lor născut în vîrstă de 4 ani. „De-acum vreau şi o fată, vorba ceea, poate două“, ne-a răspuns la urările noastre de bine ! Ion Ispas. La maternitatea din Sebeş circulă o zicală: „Ziua şi copilul“. Cei de aci ar vrea-o puţin modificată, „Ziua şi copiii“. Pe tovarăşul Tocan Ion l-am găsit pîndind o fereastră a maternităţii cu Sorin, băiatul cel mare, de mină. „O aşteptăm pe Ana să apară la geam. Poate ni-l arată pe Ovidiu. Dumneavoastră l-aţi văzut? E frumos ?“ Desigur, tovarăşe e ! cel mai frumos copil , pe care l-am văzut. „Oare, ne răspunde e Imoţionat tatăl“. Şi o fiară din pădure işi iubeşte pUN (din folclor) Străbatem Ţara Haţegului, vatra strămoşilor noştri daci, mărturie a marii încleştări dintre daci şi romani, leagăn de naştere al poporului român. Ne îndreptăm spre Sarmizegetusa, în drum poposim la Haţeg, raionul cu cele mai puţine divorţuri din regiune. HAŢEG 1984 — 74 de divorţuri 1985 — 68 „ „ 1886 - 44 „ la 1 octombrie 1966. Ce fel de suflet ai Justin L ? Şi totuşi la tribunalele din Haţeg a avut loc de curînd unul din cele mai cutremurătoare procese din regiune. Un dosar cu nr. 812 1966 al unui Tribunal popular din regiunea Hunedoara. O şedinţă publică cu martori, părinţi, oameni din satele din jur. In boxa acuzaţilor un copil. O fată de 15 ani : Emilia. Povestea pare la început simplă şi obişnuită. O femeie, Catinca I., al cărei soţ murise pe front şi o lăsase văduvă cu trei copii l-a întîlnit pe Justin’L. S-a căsătorit cu el şi a mai avut încă doi copii : pe Gheorghe şi pe Emilia. Credea că noua ei căsătorie şi-a atins scopul. După doi ani, Justin a gonit-o de acasă, de unde muncise , şi născuse doi copii. El s-a recăsătorit şi ca în poveştile cu mama maşteră au început pentru Gheorghe şi Emilia zile grele. Bătaia, bătaie cruntă, a început să domnească în casa lor. • Catinca, recăsătorită, a aflat şi şi-a cerut copiii. Justin L. l-a dat doar pe băiat. Emilia, a rămas la el în timp ce Gheorghe, a fost dat la învăţătură şi azi e elev în anul III al unei şcoli profesionale. Ce făcea in acest timp Emilia ? Mînca bătaie. Cu parul. Cu frânghia udă. Cu pumnii. Călcată în picioare O închidea in pivniţa întunecoasă şi nu-i dădea de mîncare cu zilele. Alteori, o bătea, călcînd-o în picioare şi cînd leşina o trezea cu o căldare de apă vărsată pe ea. ’—■ Niciodată acest copil n-a cumpărat vreo bomboană (din declaraţia Măriei Lăzărescu, gestionară la cooperativa din sat). — Trei zile şi trei nopţi a stat fugită, pe cîmp, hrănindu-se doar cu măcriş, înspăimintată şi hăituită ca un animal (din declaraţia lui Vasile Timiş). — S-a aruncat în apa rîului, rugînd să-şi curme zilele (din declaraţia lui V. Sighişan). De ce o bătea atît de crunt omul care se numeşte tatăl ei ? — Pentru că a uitat un ghem de lină pe pat. — Pentru că a luat un patru. — Pentru că-l enerva, pentru că rivnea poate, la o ciocolată pe care niciodată n-a avut-o... La 15 ani, Emilia nu mai este un copil. A îmbătrînit, în sufletul ei, amintirea păpuşilor n-a dăinuit niciodată. Nu le-a cunoscut. Singură bătaia, umilinţa şi durerea loviturilor, ura faţă de omul căruia-i spunea tată, zghriau micuţa ei inimă. „Mi-a spus cineva să fac o faptă urîtă ca să ajung la miliţie pentru că numai aşa voi fi trimisă la corecţie să învăţ în linişte, să deprind o meserie, declară în faţa tribunalului, Emilia Lup. Şi aşa a făcut. La 27 mai 1966 cînd împlinea 15 aur, Emiliei i s-a făcut dosar pentru furt şi vagabondaj, în ziua de 21 mai 1966, a furat nişte haine de la o cunoştinţă. S-a îmbrăcat cu ele. Pentru prima oară cu haine noi, curate. Şi a aşteptat să fie prinsă. A recunoscut imediat fără vreo ezitare, declarînd : „Trimiteţi-mă la închisoare, sau oriunde. Mai rău decit acasă nu poate fi. La tata nu mă mai întorc, eu vreau să învăţ o meserie, să mă calific“, în sală asistau şi mama ei, Catinca şi noul ei soţ, Alexandru Z. Laolaltă cu ceilalţi oameni, a aflat şi această femeie de soarta tristă a fetii ei. Lacrimi amare şi grele i se prelingeau pe obraz. Deodată a simţit cum mina aspră a lui Alexandru, îi strînge mina ei, şi vocea lui uşor răguşită a cerut Tribunalului ca fata „lor“, Emilia să nu fie trimisă la şcoala de corecţie şi să le fie încredinţată. . Acum Emilia este de cîteva săptămîni elevă în clasa a VIII-a. învaţă nu numai carte, dar şi să zîmbească, să redevină copil. Şi în timpul acesta, Justin L. continuă să trăiască în colectivitate, să ruda, să vorbească, şi să poarte numele de tată. Oare nu există o lege care să-i răpească acest drept pe care l-a pîngărit pentru totdeauna ? In sate vechi rde cînd lumea, Clopotiva, Suseni şi Rîu de Mor’i sînt asemenea aşezări. De ele vă voi vorbi. încă din cele mai vechi timpuri, condiţiile biofizice favorabile au determinat o intensă şi permanentă aşezare a oamenilor pe aceste meleaguri. De-a lungul Rîului Mare, pînă departe sub poalele Retezatului oamenii de cînd se ştiu au înjghebat aşezări a căror viaţă se constată pe bază de descoperiri arheologice că are vechime de mii de ani. De aceea un sondaj prin aceste locuri care păstreză o permanenţă a înaltelor virtuţi strămoşeşti ne-a interesat cu deosebire. — în Clopotiva căsătoriile se fac numai din dragoste (Cînde Ana — 76 ani) — Divorţurile la noi se socotesc pe cite un deceniu şi dacă găsiţi vreo patru să ştiţi că ele nu provin din familiile băştinaşilor ci le înregistrăm din numărul celor ce trec prin satul nostru. (Secretarul, sfatului popular din comună) — 22 de copii au absolvit anul acesta 8 clase elementare. Dintre ei 14 au plecat la şcoli medii şi profesionale (directorul Şcolii generale de 8 I ani)— Cîtă-i lumea, toată neam Nu, eu pe nimeni n-am. — Sintem ce-am fost Cu mîndru rost“ (Din cîntece populare) Copiilor li se spune pe-aci „gloate“. Singularul nu se obişnuieşte. (Din bătrîni) De la bunici la strănepoţi în camera mare din noua casă ridicată de familia Ciorogariu miroase a mere aromate şi focul ce arde în vatră , răspîndeşte o lumină ro- r şietică pe mobila de-abia cumpărată. E în amurg. Familia s-a adunat în jurul mesei. Vreo şapte. Ca un vrednic urmaş al nobililor Căciulari ai lui Decebal, bătrinul Ciorogariu poartă răbdător şi dîrz aproape un veac pe umerii săi. Are 98 de ani. Lingă el, sprijinindu-l, nevasta. Pe genunchi stă Elena, strănepoata, de trei ani şi jumătate. Stă şi as- J cultă pentru a cita oa- I ră ? — povestea despre cetatea de îă marginea I satului: Cetatea de Colţ. Şi azi, patru generaţii ascultă cu aceeaşi tainică mîndrie I cum comuna lor a fost I „loc al cnejilor români, unde au domnit întemeietorii Ţării Româneşti. Litovoi şi urmaşii Io- Basarabi “. In aceste părţi longevitatea este un lucru obişnuit. „Şi cumnata mea Paraschiva a trăit tot 100 de ani. Aşa că poate eu şi bărbatul meu vom apuca-o pe Lenuţa cu şorţul de şcoală“. Şi de ce nu ? Azi în locul opaiţului strălucesc prin curţi becuiţi cu neon, încă un Rîu de Mori, încă un Suseni, încă o nouă Clopotiva. Şi azi se mai poartă porţi „făloase“ dar ele nu mai închid privirii sărăcia mândrilor pădureţii şi lasă să se vadă prin gardurile de fier curţile cu hambare îmbelşugate. LIANA ANGHENE „Acum 16 ani aceste locuri nu recunoşteau alte legi decit cele ale naturii, alte locuinţe decit vizuinele fiarelor, iar drumurile erau poteci întunecoase prin pădure fără de sfîrşit“. DATE STATISTICE : Căsătorii Natuferi Divorţuri 1955 82 1929 1960 96 211 15 1965 57 215 15 1966 80 168 10 M-ai uitati mamica ! Aşa întreabă Adrian in fiecare seară încet, cu capul în pernă, înainte să se culce. Unde-i mămica, îl întreabă pe tăticul lui, Iosif Laufceag, maistru filator la Uzinele „Firul roşu“ din Tîlmaci. • „Copiii mei se vor bucura că au părinţi tineri“ • „Greutăţi ? Sunt, dar de cele mai multe ori vorbesc despre ele cei ce nu au copii“ • „Copiii te fac să simţi că, intr-adevăr, merită să trăieşti“ 1.O casă fără copii e ca un cîmpără recoltă, ne scrie un corespondent din Bucureşti. Comparaţii s-ar găsi destule, e suficient să răsfoim volume de versuri, antologii filozofice pentru a ne da seama că nu sînt scriitori sau gînditori care să nu fi pus pentrue elogii la adresa unor sentimente umane înălţătoare cum sunt acelea ale maternităţii. Din nordul Moldovei de la Cîndeşti ne-a sosit zilele acestea la redacţie o scrisoare semnată de TACHE VASILACHE. „La noi în Moldova nu e ceva neobişnuit o mamă cu 8 copii, sunt foarte multe care au şi 10 şi 12 copii". Autorul scrisorii ne prezintă una din aceste familii, cea a muncitorului forestier Gîrbea Gheorghe. Mama celor 8 copii, Catinca, este o femeie tînără, are 34 de ani. Nu i se pare nimic extraordinar că a putut să nască, să educe 8 copii, îşi aminteşte că ea a avut la părinţi 10 fraţi, care sunt acum oameni în toată firea, sănătoşi, cu casa lor. „Sunt mîndria mea aceşti copii, mărturiseşte Catinca Gîrbea. Mi-a fost cam greu cu ei, dar acum, Gheorghe şi Vasilică, cei mai mari, muncesc la cooperativa agricolă, au cîte 200 zile-muncă, mă mai ajută şi pe-acasă, şi mi-e mai mare dragul să-i văd cînd se string seara în jurul mesei". Este un sentiment sincer şi firesc, o dăruire pe care Catinca Gîrbea şi soţul ei o primesc înapoi înzecit, prin fiecare copil al lor. Nemulţumit de „exigenţele" unor ingineri care, avînd o situaţie materială foarte bună, îşi pun zeci de probleme inutile cu privire la creşterea şi educarea copiilor, P. VICTOR din din Bucureşti ne scrie: „Un copil, după părerea mea, înseamnă mult mai mult decît maşinile ultramoderne sau cecurile cu valori băneşti. Şi eu sunt destul de exigent, am analizat bine situaţia familială şi mi-am spus, împreună cu soţia, că putem creşte şi educa copii. Avem abia 23 de ani, sîntem de curînd căsătoriţi, dar cred că e mai bine să avem copii acum. Copiii mei se vor bucura că au părinţi tineri..." A avea copii în primii ani de căsnicie este o problemă pe care şi-o pun mulţi cititori : „încă n-avem de toate, mărturiseşte SIMA ION din Arad, dar mi se pare că un copil va fi un îndemn în căsnicia noastră să fim chibzuiţi, să cumpărăm lucruri folositoare nouă şi lui... Mă bucur la gîndul că soţia mea va naşte foarte curînd, şi am nişte emoţii grozave ca viitor tată..." Este de remarcat faptul că foarte multe probleme legate de copii, de răspunderea celor doi părinţi pentru creşterea şi educarea lor, şi le pun bărbaţii, simţind că în această perioadă, cînd soţia duce şi o activitate socială, datoriile lor faţă de familie cresc infinit. Cităm în acest sens scrisoarea lui NAFTAILA COMAN din Tg. Mureş : „Femeia e sortită de a fi mamă. Dintre multiplele îndeletniciri pe care le are o femeie, aceea de a naşte şi creşte copii, o înnobilează cel mai mult şi o preocupă mai înainte de toate. Nimic în lume nu a fost mai mult slăvit de poeţi şi scriitori ca femeia-mamă. Copiii se nasc cu acordul ambilor soţi, cel puţin aşa ar fi normal şi firesc Nu-i de-ajuns ca singură femeia să dorească copii. O mare răspundere în această privinţă o are bărbatul, căci de cele mai multe ori de atitudinea soţului depinde numărul copiilor în familie. Cînd soţia îşi întreabă cu îngrijorare bărbatul : „oare vom putea să mai creştem încă un copil ?", dacă răspunsul soţului este hotarît şi încurajator, spunîndu-i să nu-şi facă grijă din această privinţă atîta timp cît îl are alăturea de ea, femeia va accepta în majoritatea cazurilor cu multă plăcere, cu multă satisfacţie, chiar cu recunoştinţă, dorinţa soţului de a mai avea încă un copil, cu toate că ştie precis că cele mai multe griji cu creşterea copilului îi revin ei. Adesea se vorbeşte că sunt greutăţi cu creşterea copiilor şi că aceste greutăţi se înmulţesc odată cu numărul lor. De cele mai multe ori vorbesc despre aceste greutăţi acei care încă nu au avut copii. Să nu se uite însă că şi multe bucurii şi satisfacţii aduc ,copiii în familie şi că şi acestea cresc pe măsură ce ei sînt mai mulţi. Acum cînd nici un copil nu mai este în situaţia de a umbla desculţ şi flămînd, datorită condiţiilor materiale asigurate, rîsul şi voioşia se aud în familiile cu mai mulţi copii. Griji şi necazuri există, în îngrijirea şi creşterea copiilor, dar acestea fac ca bucuriile să fie mai împlinite. Ca în orice domeniu, şi la creşterea copiilor eforturile depuse dau satisfacţia ţelului atins. Numai bărbatul care a aşteptat cu nerăbdare o noapte întreagă în holul maternităţii ştie cîtă bucurie simte în clipa cînd e anunţat : e băiat, sau aveţi o fată. Dar această clipă e doar începutul. După momente de răbdare ca să vezi cum face primii paşi, cum pronunţă primele cuvinte, te face să simţi că într-adevăr merită să trăieşti, ca apoi cînd cresc copiii, cînd îmbătrîneşti, să simţi că nu ai trăit în zadar, că ai lăsat în urmă urmaşi". G. B.