Scînteia Tineretului, mai 1967 (Anul 23, nr. 5584-5607)

1967-05-04 / nr. 5584

• In acest număr • în paginil­e • în acest nu­măr • în nncri nil© • In acest număr • In paginile • în acest număr DIN CARTEA DE IMPRESII A CARNAVALULUI * * * * Luminile s-au stins în parcul Herăstrău devenit, pentru o zi, oraşul carna­valului, al tinereţii. Cei aproape 200 000 de oas­peţi ai săi (imaginaţi-vă toţi locuitorii unui oraş de mărimea Braşovului!) şi-au reluat deja ocupaţiile lor zilnice. Oraşul a reintrat în atmosfera sa de lucru, de efort productiv. Dar imaginile proaspete care au întregit albumul de amintiri personale vor dăinui multă vreme. Din cartea de impresii a car­navalului vă relatăm în pagina cîteva secvenţe semnifica­tive. O REALIZARE A STUDENŢILOR TIMIŞORENI Primul calculator electronic de uz didactic Studenţii Doina Epeneag, Ser­giu Budu, Valeriu Cozlovski şi Dan Bedros din anul V al facul­tăţii de electrotehnică a Institu­tului politehnic din Timişoara sunt autorii primului calculator elec­tronic de uz didactic, proiectat şi realizat în ţară. Construit la dimensiuni relativ mari, calculatorul electronic per­mite urmărirea vizuală a struc­turii circuitelor şi a circulaţiei informaţiei. Pentru importanţa lui ştiinţifică şi didactică, calculatorul realizat de studenţii timişoreni sub con­ducerea ştiinţifică a asistentului ing. Walter Bernath, a obţinut premiul I la recenta sesiune a cercurilor ştiinţifice studenţeşti a Institutului politehnic din Timi­şoara. (Agerpres) Fotó: O. PLECAU ­kt­m­ări cu Emi­l 'uilL­­ith cele mai mari unități de a­­cest gen din fără Foto: AGERPRES ÎN PRIMA LINIE A ORGANIZĂRII ŞTIINŢIFICE A PRODUCŢIEI Iniţiativa luată de ziarul „Scîn­­teia tineretului“ de a pune în discuţie în coloanele sale proble­ma utilizării economiştilor o con­sider foarte meritorie. Schimbul de păreri care se realizează pe această cale, ajută, pe de o par­te, la clarificarea concepţiei pri­vind folosirea economiştilor şi, pe de altă parte, deschide o per­spectivă mai largă tinerilor care ar dori să se orienteze către a­­ceastă specialitate. Una din cauzele care au deter­minat în trecutul nu prea înde­părtat o subapreciere a muncii economiştilor a fost confuzia care a existat — şi după părerea mea mai există — în concepţia unor cadre tehnice între economist şi funcţionar administrativ. Aceas­tă confuzie, a­ apărut în special la­ cadrele inginereşti care — so­licitate să rezolve şi probleme tehnice şi economice — şi-au format o părere deformată des­pre munca economistului privin­d-o mai ales prin aspectele ei exterioare şi secundare (colecta­rea de date, completarea de for­mulare de dări de seamă statis­tice etc). Ideea acreditată multă vreme şi chiar legiferată, că pentru o­­cuparea funcţiei de economist nu ar fi strict necesar să ai pregăti­rea de specialitate, a făcut ca în funcţiile de economişti să active­ze cadre cu pregătiri foarte di­verse. Concludente în această privinţă sunt rezultatele înregis­trării cadrelor din economia na­ţională la 1 iunie 1964. Numai 47,6 la sută din totalul posturilor de economişti erau ocupate a­­tunci — între timp situaţia s-a mai îmbunătăţit — de cadre cu studii superioare. Cei cu studii economice superioare reprezen­tau numai 34,4 la sută iar dife­renţa de 13,2 la sută avînd alte specialităţi. Posturile ocupate de cadre cu studii medii reprezen­tau 43,5 la sută iar cele ocupate de cadre cu studii elementare 8,9 la sută din total. Această situaţie exprimă atît lipsa de cadre eco­nomice cu studii superioare, cît şi amploarea extinderii concepţi­ei despre care am vorbit mai sus şi pe care o consider foarte dăunătoare. Dezvoltarea economiei naţio­nale, precum şi deficienţele con­statate în activitatea economică a unor întreprinderi au pus în e­­videnţă necesitatea de a se acor­da mult mai multă atenţie pro­blemelor economice, de a creşte rolul şi răspunderea economişti­lor, ca oameni cu pregătire de specialitate în rezolvarea lor. Mă voi limita în articolul de faţă la acele sarcini care privesc organizarea ştiinţifică a produc­ţiei şi a muncii în industrie şi locul pe care-l ocupă economis­tul în cadrul acestora, înainte de a mă referi la înde­plinirea acestor sarcini în între­prinderile industriale, mă voi o­­pri la activitatea institutelor de proiectare care elaborează docu­mentaţiile tehnice pentru con­struirea de întreprinderi noi sau Conf. univ. PETRE BURLOIU director adjunct în Comitetul de Stat al Planificării (Continuare în pag. a V-a) Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXIII SERIA II, NR. 5584 6 PAGINI 25 BANI JOI 4 MAI 1967 * * * * * * CREŞTEM IN TINERET MIM, DEMIT PUTRIVI­TE Cerinţele noi, complexe ale­ actualei eta­pe de dezvoltare, sarcinile stabilite dle Con­gresul al IX-lea al partidului impun o pre­ocupare sporită din partea organelor şi or­g­anizaţiilor de partid pe linia educării schim­­ului de mîine, al clasei muncitoare, ţără­nimii, intelectualităţii. Iată şi­ motivul pen­tru care în Statutul Partidului Comunist Român se precizează că „Educarea maselor tineretului, formarea tinerei generaţii de constructori ai socialismului şi comunismu­lui­ este o îndatorire de onoare a întregu­lui partid“. În procesul educării şi al formării tine­rilor constructori ai socialismului, un rol de seamă revine Uniunii Tineretului Co­munist. Prin intermediul ei, partidul nostru cultivă în rîndul tineretului înaltele trăsă­turi morale şi de caracter ale omului nou, însufleţit de idealurile nobile ale clasei muncitoare, de devotamentul pentru cauza socialismului. Pe această linie, Comitetul regional Banat al P.C.R. asigură conduce­rea directă şi permanentă a organizaţiilor U.T.C. din regiune, orientarea corespunză­toare a activităţii lor în funcţie de cerin­ţele actuale ale muncii politico-ideologice, de sarcinile ce se cer îndeplinite într-o perioadă sau alta. în procesul de educare patriotică a tine­retului pornim de la principiul că a fi de­votat patriei înseamnă, în anii noştri, a te pregăti bine, a lucra bine, a-ţi îndeplini exemplar îndatoririle la locul tău de mun­că. In acest sens, comuniştii se pot bucura că au reuşit să crească o generaţie tînără VOM C­ftCB ... prim-secretar al Comitetului regional Banat al P.C.R. care face mîndria lor prin hărnicia, price­perea, pasiunea cu care lucrează în între­prinderi, pe ogoare, prin sîrguinţa cu care învaţă în şcoli. Avem zeci de mii de tineri şi tinere de o exemplară frumuseţe morală, devotaţi partidului şi poporului, talentaţi, curajoşi în descoperirea şi aplicarea noului. Imaginea concretă a entuziasmului cu care muncesc tinerii noştri este redată su­gestiv prin cifra celor aproape 57 000 de tineri antrenaţi în prezent în întrecerea so­cialistă ce se desfăşoară în întreprinderile industriale, prin zecile de mii de tineri şi tinere care lucrează în cooperativele agri­cole de producţie sau G.A.S.-uri, prin nu­mărul mare de fruntaşi la învăţătură în şcoli şi facultăţi. In opera de construire a noii societăţi se t­zemnează atitudinea nouă ţâţa fie muncă. Trăsăturile morale proprii omu­lui nou, apar, cum este firesc, condiţionate de factorii vieţii sociale, de sarcinile eco­nomice de bază ce ne stau în faţă. Avînd în vedere acest lucru, în prima lună a a­­cestui an, cînd organizaţiile U.T.C. au ana­lizat sarcinile ce revin tineretului pentru îndeplinirea planului de stat pe 1967, or­ganizaţiile de partid au avut drept sarcină principală să îndrume şi să canalizeze ac­tivitatea organizaţiilor U.T.C. în direcţia îmbinării activităţii de producţie a tinere­tului cu preocuparea continuă pentru lăr­girea orizontului lor de cunoştinţe culturale şi tehnico-ştiinţifice. Şi în regiunea Banat cunoaşte o mare dezvoltare învăţămîntul de toate gradele. Peste 170 000 de tineri învaţă în şcolile de cultură generală şi tehnice din regiune, iar alţi 13 000 în institutele de învăţămînt su­perior. Vîrsta pregătirii tineretului pentru (Continuare in pag. a 11­­-a) Prin grafice, oa-­­­menii muncii au raportat de 1 Mai despre izbînzile dobîndite în în­trecerea socia­listă Foto: I. CUCU La Termocentrala Deva a început glisarea sălii maşinilor Pe zi ce trece Centrala ter­moelectrică Deva, un mare obiectiv al cincinalului, capătă contururi tot mai concrete. Re­cent, a început glisarea sălii principale a maşinilor. La ridi­carea pereţilor înalţi de 29 m a fost folosită îmbinarea armătu­rii prin sudură în baie, ceea ce duce la îmbunătăţirea calităţii lucrării şi la realizarea unor în­semnate economii de fier beton. „CURSUL LIBER“ Iniţiativa timişoreană a fost receptată favorabil la Bucureşti. Alte cinci institute şi facultăţi din Capitală vor inaugura „cursuri libere". Iată ce ne-au spus : Acad. prof. NICOLAE TEO­­DORESCU, decanul Facultăţii de matematică-mecanică : „Con­sider „cursul liber“ forma cea mai înaltă de curs universitar, o modalitate superioară de transmi­tere a cunoştinţelor — şi, în egală măsură, a pasiunii, pentru profesiune — care, în mod obli­gatoriu, trebuie să angajeze într-un colocviu de elevată ţinută ştiinţifică pe dascăl şi student. Asemenea cursuri au ţinut toţi întemeietorii de şcoală în mate­matica românească. Prelegerile lor, la care participau nu numai studenţii şi cadrele didactice ale facultăţii, ci şi specialişti din afară şi studenţi de la alte facul­tăţi, ofereau întotdeauna sugestii de cercetare, semnalau domeniile, direcţiile mai puţin cunoscute ale ştiinţei matematice, îndemnînd la investigaţie. Unii — profesorul Dimitrie Pompei, bunăoară — obişnuiau ca după fiecare aseme­nea prelegere să discute şi liber, apropiat, probleme ştiinţifice, cu oricare dintre auditorii care îşi mărturiseau interesul pentru un aspect sau altul al temei expu­se, în prezent, la noi în facultate, o serie de conferinţe, neorgani­zate însă într-un ciclu de expu­neri cu frecvenţă periodică regu­lată, întrunesc atributele prelege­rilor de care vorbeam cît şi — parţial însă — ale „cursului liber“ de la Timişoara. Din toamnă te vom orga­niza însă într-un ciclu siste­matic, care mi se pare util să cuprindă în primul rînd­­ comu­nicări asupra rezultatelor unor cercetări foarte recente, despre preocupările actuale de investiga­ţie în ştiinţa matematică româ- ION TRONAC (Continuare în pag. a V-a) EFIGIA CETĂ­ŢEANULUI De la „Taica Lazăr“, marele furnizor de „reformături“ de pe vremuri al oropsiţilor de la pe­riferiile bucureştene — salahori, modeşti slujbaşi municipali, po­eţi — şi pînă la „Adam-ul“ nos­tru de astăzi (multiplicat în sute de magazine moderne) care aprovizionează garderoba popu­laţiei masculine, cu toate dichisurile celor patru sezoa­ne — drumul parcurs de haină a fost tot atît de drama­tic ca acel al pîinii. De bună seamă, fiindcă îi cunoşteau ava­tarurile, oamenii care aveau no­rocul să mai posede un rînd de la nuntă, o păstrau cu sfinţenie toată viaţa, ca pe nişte moaşte, n-o scoteau­ din sipet, decit la zile mari (importante evenimente familiale sau naţionale) şi-o lă­sau moştenire feciorilor, nici ei mai procopsiţi (dacă nu cumva o îmbrăcaseră pentru solmenita­­tea de apoi, pe considerentul că accesul la rai prescrie „ţinută corectă“). Era transmisă din tată în fiu, pînă la iremediabila dizolvare şi nimic nu impresiona mai dure­ros în grotescul ei, pe străzile de odinioară, la intrarea restauran­telor sau cinematografelor, decit mărunta siluetă a copilului cu mina întinsă pentru gologanul milei, fluturînd în surtucul flen­­duros al lui taică-său. Există o literatură socială a hainei mize­re — Hugo, Zola, Gorki, Re­­breanu­, Zaharia Stancu — pur­tată de declasaţii dormind pe sub poduri, prin ganguri şi bina­le, pe care o întîlnim fîlfîind vi­jelioasă pe bulevardele aristo­crate în tabloul gloatei răzvrăti­te, „aceste zdrenţe eroice“, cum le-a glorificat poetul Jean Riche­­pin în „Lesqueul“, sau prăbuşită anonim pe caldarîm, dacă nu sus pe baricada însîngerată. Pentru viaţa de toate zilele haina era o carte de vizită şi o recomandare. Ea identifica ime­diat starea socială a individului, chezăşuia şansele solicitantului la postul vacant, ba chiar şi pe acelea ale amorezului la mina domnişoarei cu niscai zestre re­zultată din prăvălia de la obor a babacei. Pe existenţa straielor uzate a dăinuit îndeletnicirea te­­lalului ambulant şi s-au prăsit dughenile cu vechituri şi ceh de locaţiune răsărite în sezonul carnavalului, de unde coconaşii moderni închiriau ţoale ponosite ca să apară la balurile de la „Liedertafel“ şi „Eforie“ in tra­vestiuri de... vagabonzi sau de haimanale. După cum, în sens contrar, pentru visul unor nopţi princiare, studenţi famelici, func­­ţionăraşi romantici închiriau fracuri sau strălucitoare costume de marchiz. Pe atunci haina nouă făcea parte din universul fantasmago­riei şi al mirajului, îmi vine în minte figura „omului cu joben“ de la ușa negustorului din Lips­cani, a cărui marfă mediocră avea nevoie de locvacitatea fantezistă a unui „orator" cu ziua, ca să a­­tragă mușteriii. Insul acesta cul­tiva o iluzie secretă, o nălucire îneîntătoare numai de dînsul că­(Continuare în pag. a V-a) de F. Brunea-Fox

Next