Scînteia Tineretului, mai 1967 (Anul 23, nr. 5584-5607)
1967-05-04 / nr. 5584
• In acest număr • în paginile • în acest număr • în nncri nil© • In acest număr • In paginile • în acest număr DIN CARTEA DE IMPRESII A CARNAVALULUI * * * * Luminile s-au stins în parcul Herăstrău devenit, pentru o zi, oraşul carnavalului, al tinereţii. Cei aproape 200 000 de oaspeţi ai săi (imaginaţi-vă toţi locuitorii unui oraş de mărimea Braşovului!) şi-au reluat deja ocupaţiile lor zilnice. Oraşul a reintrat în atmosfera sa de lucru, de efort productiv. Dar imaginile proaspete care au întregit albumul de amintiri personale vor dăinui multă vreme. Din cartea de impresii a carnavalului vă relatăm în pagina cîteva secvenţe semnificative. O REALIZARE A STUDENŢILOR TIMIŞORENI Primul calculator electronic de uz didactic Studenţii Doina Epeneag, Sergiu Budu, Valeriu Cozlovski şi Dan Bedros din anul V al facultăţii de electrotehnică a Institutului politehnic din Timişoara sunt autorii primului calculator electronic de uz didactic, proiectat şi realizat în ţară. Construit la dimensiuni relativ mari, calculatorul electronic permite urmărirea vizuală a structurii circuitelor şi a circulaţiei informaţiei. Pentru importanţa lui ştiinţifică şi didactică, calculatorul realizat de studenţii timişoreni sub conducerea ştiinţifică a asistentului ing. Walter Bernath, a obţinut premiul I la recenta sesiune a cercurilor ştiinţifice studenţeşti a Institutului politehnic din Timişoara. (Agerpres) Fotó: O. PLECAU ktmări cu Emil 'uilLith cele mai mari unități de acest gen din fără Foto: AGERPRES ÎN PRIMA LINIE A ORGANIZĂRII ŞTIINŢIFICE A PRODUCŢIEI Iniţiativa luată de ziarul „Scînteia tineretului“ de a pune în discuţie în coloanele sale problema utilizării economiştilor o consider foarte meritorie. Schimbul de păreri care se realizează pe această cale, ajută, pe de o parte, la clarificarea concepţiei privind folosirea economiştilor şi, pe de altă parte, deschide o perspectivă mai largă tinerilor care ar dori să se orienteze către această specialitate. Una din cauzele care au determinat în trecutul nu prea îndepărtat o subapreciere a muncii economiştilor a fost confuzia care a existat — şi după părerea mea mai există — în concepţia unor cadre tehnice între economist şi funcţionar administrativ. Această confuzie, a apărut în special la cadrele inginereşti care — solicitate să rezolve şi probleme tehnice şi economice — şi-au format o părere deformată despre munca economistului privind-o mai ales prin aspectele ei exterioare şi secundare (colectarea de date, completarea de formulare de dări de seamă statistice etc). Ideea acreditată multă vreme şi chiar legiferată, că pentru ocuparea funcţiei de economist nu ar fi strict necesar să ai pregătirea de specialitate, a făcut ca în funcţiile de economişti să activeze cadre cu pregătiri foarte diverse. Concludente în această privinţă sunt rezultatele înregistrării cadrelor din economia naţională la 1 iunie 1964. Numai 47,6 la sută din totalul posturilor de economişti erau ocupate atunci — între timp situaţia s-a mai îmbunătăţit — de cadre cu studii superioare. Cei cu studii economice superioare reprezentau numai 34,4 la sută iar diferenţa de 13,2 la sută avînd alte specialităţi. Posturile ocupate de cadre cu studii medii reprezentau 43,5 la sută iar cele ocupate de cadre cu studii elementare 8,9 la sută din total. Această situaţie exprimă atît lipsa de cadre economice cu studii superioare, cît şi amploarea extinderii concepţiei despre care am vorbit mai sus şi pe care o consider foarte dăunătoare. Dezvoltarea economiei naţionale, precum şi deficienţele constatate în activitatea economică a unor întreprinderi au pus în evidenţă necesitatea de a se acorda mult mai multă atenţie problemelor economice, de a creşte rolul şi răspunderea economiştilor, ca oameni cu pregătire de specialitate în rezolvarea lor. Mă voi limita în articolul de faţă la acele sarcini care privesc organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii în industrie şi locul pe care-l ocupă economistul în cadrul acestora, înainte de a mă referi la îndeplinirea acestor sarcini în întreprinderile industriale, mă voi opri la activitatea institutelor de proiectare care elaborează documentaţiile tehnice pentru construirea de întreprinderi noi sau Conf. univ. PETRE BURLOIU director adjunct în Comitetul de Stat al Planificării (Continuare în pag. a V-a) Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXIII SERIA II, NR. 5584 6 PAGINI 25 BANI JOI 4 MAI 1967 * * * * * * CREŞTEM IN TINERET MIM, DEMIT PUTRIVITE Cerinţele noi, complexe ale actualei etape de dezvoltare, sarcinile stabilite dle Congresul al IX-lea al partidului impun o preocupare sporită din partea organelor şi organizaţiilor de partid pe linia educării schimului de mîine, al clasei muncitoare, ţărănimii, intelectualităţii. Iată şi motivul pentru care în Statutul Partidului Comunist Român se precizează că „Educarea maselor tineretului, formarea tinerei generaţii de constructori ai socialismului şi comunismului este o îndatorire de onoare a întregului partid“. În procesul educării şi al formării tinerilor constructori ai socialismului, un rol de seamă revine Uniunii Tineretului Comunist. Prin intermediul ei, partidul nostru cultivă în rîndul tineretului înaltele trăsături morale şi de caracter ale omului nou, însufleţit de idealurile nobile ale clasei muncitoare, de devotamentul pentru cauza socialismului. Pe această linie, Comitetul regional Banat al P.C.R. asigură conducerea directă şi permanentă a organizaţiilor U.T.C. din regiune, orientarea corespunzătoare a activităţii lor în funcţie de cerinţele actuale ale muncii politico-ideologice, de sarcinile ce se cer îndeplinite într-o perioadă sau alta. în procesul de educare patriotică a tineretului pornim de la principiul că a fi devotat patriei înseamnă, în anii noştri, a te pregăti bine, a lucra bine, a-ţi îndeplini exemplar îndatoririle la locul tău de muncă. In acest sens, comuniştii se pot bucura că au reuşit să crească o generaţie tînără VOM CftCB ... prim-secretar al Comitetului regional Banat al P.C.R. care face mîndria lor prin hărnicia, priceperea, pasiunea cu care lucrează în întreprinderi, pe ogoare, prin sîrguinţa cu care învaţă în şcoli. Avem zeci de mii de tineri şi tinere de o exemplară frumuseţe morală, devotaţi partidului şi poporului, talentaţi, curajoşi în descoperirea şi aplicarea noului. Imaginea concretă a entuziasmului cu care muncesc tinerii noştri este redată sugestiv prin cifra celor aproape 57 000 de tineri antrenaţi în prezent în întrecerea socialistă ce se desfăşoară în întreprinderile industriale, prin zecile de mii de tineri şi tinere care lucrează în cooperativele agricole de producţie sau G.A.S.-uri, prin numărul mare de fruntaşi la învăţătură în şcoli şi facultăţi. In opera de construire a noii societăţi se tzemnează atitudinea nouă ţâţa fie muncă. Trăsăturile morale proprii omului nou, apar, cum este firesc, condiţionate de factorii vieţii sociale, de sarcinile economice de bază ce ne stau în faţă. Avînd în vedere acest lucru, în prima lună a acestui an, cînd organizaţiile U.T.C. au analizat sarcinile ce revin tineretului pentru îndeplinirea planului de stat pe 1967, organizaţiile de partid au avut drept sarcină principală să îndrume şi să canalizeze activitatea organizaţiilor U.T.C. în direcţia îmbinării activităţii de producţie a tineretului cu preocuparea continuă pentru lărgirea orizontului lor de cunoştinţe culturale şi tehnico-ştiinţifice. Şi în regiunea Banat cunoaşte o mare dezvoltare învăţămîntul de toate gradele. Peste 170 000 de tineri învaţă în şcolile de cultură generală şi tehnice din regiune, iar alţi 13 000 în institutele de învăţămînt superior. Vîrsta pregătirii tineretului pentru (Continuare in pag. a 11-a) Prin grafice, oa-menii muncii au raportat de 1 Mai despre izbînzile dobîndite în întrecerea socialistă Foto: I. CUCU La Termocentrala Deva a început glisarea sălii maşinilor Pe zi ce trece Centrala termoelectrică Deva, un mare obiectiv al cincinalului, capătă contururi tot mai concrete. Recent, a început glisarea sălii principale a maşinilor. La ridicarea pereţilor înalţi de 29 m a fost folosită îmbinarea armăturii prin sudură în baie, ceea ce duce la îmbunătăţirea calităţii lucrării şi la realizarea unor însemnate economii de fier beton. „CURSUL LIBER“ Iniţiativa timişoreană a fost receptată favorabil la Bucureşti. Alte cinci institute şi facultăţi din Capitală vor inaugura „cursuri libere". Iată ce ne-au spus : Acad. prof. NICOLAE TEODORESCU, decanul Facultăţii de matematică-mecanică : „Consider „cursul liber“ forma cea mai înaltă de curs universitar, o modalitate superioară de transmitere a cunoştinţelor — şi, în egală măsură, a pasiunii, pentru profesiune — care, în mod obligatoriu, trebuie să angajeze într-un colocviu de elevată ţinută ştiinţifică pe dascăl şi student. Asemenea cursuri au ţinut toţi întemeietorii de şcoală în matematica românească. Prelegerile lor, la care participau nu numai studenţii şi cadrele didactice ale facultăţii, ci şi specialişti din afară şi studenţi de la alte facultăţi, ofereau întotdeauna sugestii de cercetare, semnalau domeniile, direcţiile mai puţin cunoscute ale ştiinţei matematice, îndemnînd la investigaţie. Unii — profesorul Dimitrie Pompei, bunăoară — obişnuiau ca după fiecare asemenea prelegere să discute şi liber, apropiat, probleme ştiinţifice, cu oricare dintre auditorii care îşi mărturiseau interesul pentru un aspect sau altul al temei expuse, în prezent, la noi în facultate, o serie de conferinţe, neorganizate însă într-un ciclu de expuneri cu frecvenţă periodică regulată, întrunesc atributele prelegerilor de care vorbeam cît şi — parţial însă — ale „cursului liber“ de la Timişoara. Din toamnă te vom organiza însă într-un ciclu sistematic, care mi se pare util să cuprindă în primul rînd comunicări asupra rezultatelor unor cercetări foarte recente, despre preocupările actuale de investigaţie în ştiinţa matematică româ- ION TRONAC (Continuare în pag. a V-a) EFIGIA CETĂŢEANULUI De la „Taica Lazăr“, marele furnizor de „reformături“ de pe vremuri al oropsiţilor de la periferiile bucureştene — salahori, modeşti slujbaşi municipali, poeţi — şi pînă la „Adam-ul“ nostru de astăzi (multiplicat în sute de magazine moderne) care aprovizionează garderoba populaţiei masculine, cu toate dichisurile celor patru sezoane — drumul parcurs de haină a fost tot atît de dramatic ca acel al pîinii. De bună seamă, fiindcă îi cunoşteau avatarurile, oamenii care aveau norocul să mai posede un rînd de la nuntă, o păstrau cu sfinţenie toată viaţa, ca pe nişte moaşte, n-o scoteau din sipet, decit la zile mari (importante evenimente familiale sau naţionale) şi-o lăsau moştenire feciorilor, nici ei mai procopsiţi (dacă nu cumva o îmbrăcaseră pentru solmenitatea de apoi, pe considerentul că accesul la rai prescrie „ţinută corectă“). Era transmisă din tată în fiu, pînă la iremediabila dizolvare şi nimic nu impresiona mai dureros în grotescul ei, pe străzile de odinioară, la intrarea restaurantelor sau cinematografelor, decit mărunta siluetă a copilului cu mina întinsă pentru gologanul milei, fluturînd în surtucul flenduros al lui taică-său. Există o literatură socială a hainei mizere — Hugo, Zola, Gorki, Rebreanu, Zaharia Stancu — purtată de declasaţii dormind pe sub poduri, prin ganguri şi binale, pe care o întîlnim fîlfîind vijelioasă pe bulevardele aristocrate în tabloul gloatei răzvrătite, „aceste zdrenţe eroice“, cum le-a glorificat poetul Jean Richepin în „Lesqueul“, sau prăbuşită anonim pe caldarîm, dacă nu sus pe baricada însîngerată. Pentru viaţa de toate zilele haina era o carte de vizită şi o recomandare. Ea identifica imediat starea socială a individului, chezăşuia şansele solicitantului la postul vacant, ba chiar şi pe acelea ale amorezului la mina domnişoarei cu niscai zestre rezultată din prăvălia de la obor a babacei. Pe existenţa straielor uzate a dăinuit îndeletnicirea telalului ambulant şi s-au prăsit dughenile cu vechituri şi ceh de locaţiune răsărite în sezonul carnavalului, de unde coconaşii moderni închiriau ţoale ponosite ca să apară la balurile de la „Liedertafel“ şi „Eforie“ in travestiuri de... vagabonzi sau de haimanale. După cum, în sens contrar, pentru visul unor nopţi princiare, studenţi famelici, funcţionăraşi romantici închiriau fracuri sau strălucitoare costume de marchiz. Pe atunci haina nouă făcea parte din universul fantasmagoriei şi al mirajului, îmi vine în minte figura „omului cu joben“ de la ușa negustorului din Lipscani, a cărui marfă mediocră avea nevoie de locvacitatea fantezistă a unui „orator" cu ziua, ca să atragă mușteriii. Insul acesta cultiva o iluzie secretă, o nălucire îneîntătoare numai de dînsul că(Continuare în pag. a V-a) de F. Brunea-Fox