Scînteia Tineretului, iulie 1967 (Anul 23, nr. 5634-5659)
1967-07-01 / nr. 5634
ELECTRONISTII AU FOST CA ÎNTOTDEAUNA PUNCTUALI. IN IMAGINI, PATRU DINTRE EI . (Urmare din pag. I) rea devenise un fel de reşedinţă de vacanţă a studenţilor Facultăţii de filozofie. Din anul 1957 şi pînă anul 1961 în fiecare vară sute de studenţi erau prezenţi aici la munca patriotică. Ziua, pe ogoarele gospodăriei, participau la lucrările agricole. Seara, la club, un program artistic, o reuniune sau o întîlnire cu iubitorii poeziei. Studenţii erau îndrăgiţi pentru hărnicia şi pentru voioşia lor şi primiţi de fiecare dată cu multă ospitalitate. Păcat că tradiţia a fost o vreme abandonată. Dar cine ştie poate că G.A.S. Siliştea va deveni cea de a doua reşedinţă de vacanţă a studenţilor de la Filozofie. „INTR-ADEVĂR, OSPITALITATEA NOASTRĂ DĂ EXAMEN" înconjurat de studenţi, şeful serviciului planificare de la G.A.S. Siliştea, Vladimir Lisnic, dă explicaţii. Conducerea gospodăriei l-a delegat să-i însoţească pe studenţi, să le dea toate detaliile cu privire la organizarea muncii şi odihnei în zilele pe care le vor petrece, la Siliştea. Şi şeful serviciului planificării are ce relata . S-a făcut şi un temeinic plan de lucru, studenţii vor munci la recoltatul păioaselor şi vor fi remuneraţi conform normelor în vigoare. Conducerea gospodăriei speră într-adevăr că studenţii se vor simţi bine, vor lucra bine, şi că vor cere şi în anii viitori să fie oaspeţii G.A.S. Siliştea. Dacă se va întîmpla aşa înseamnă că nu numai hărnicia studenţilor ci şi ospitalitatea siliştenilor va primi un calificativ bun. PREMIERA VACANŢEI VA AVEA LOC ŞI LA FRĂTILESTI i i i Studenţii Facultăţii de Finanţe (I.S.E.-Bucureşti) şi-au alcătuit planul de vacanţă. Unii vor merge pe litoralul Mării Negre, în tabăra studenţească de la Costineşti, alţii la Pîrîul Rece sau la Izvorul Mureşului. Cei mai mulţi vor fi oaspeţii mînăstirilor din nordul Moldovei, ai Văii Prahovei sau ai Munţilor Apuseni, străbătînd itinerariile unor interesante excursii studenţeşti. Dar toate acestea după 20 iulie. Pînă atunci... dar mai bine să-i lăsăm pe ei să vorbească. Ion Bani, secretarul comitetului U.T.C. al anului I : — Mîine, la G.A.S. Frăţileşti va avea loc premiera vacanţei. Sîntem nerăbdători să facem cunoştinţă cu gospodăria, cu specialiştii de aici, cu muncitorii. Ne vom strădui să muncim bine, să contribuim cu bune rezultate la strîngerea la timp a recoltei. Altfel nu ne vom simţi bine în tot restul vacanţei. ''•"’"mmm. DE 800 DE ORI „PREZENT" laţi... Vă rugăm poftiţi în vagoane... Vă dorim călătorie plăcută. ...Şi, treptat, la ferestrele vagoanelor nu se mai văd decît mîinile fluturînd. Alte mîini de pe peron flutură şi ele . „Vă dorim călătorie plăcută“ — rosteşte parcă şi gestul acesta. Cei care au rămas pe peron vor pleca însă şi ei în curînd, în alte părţi. Au venit mai devreme doar să-i conducă pe colegii lor de la alte facultăţi şi să vadă încotro pleacă. Pentru că e poate pentru întîia oară cînd studenţii nu se mai deosebesc între ei după grupe şi facultăţi, ci după locul de destinaţie, întrebarea care se repetă cel mai des acum este „unde pleci ?“, întrebare care îşi găsise însă răspunsul cu multe zile mai înainte. Se ştia deja de cîtva timp, cu exactitate, cine va plecă, unde, cîţi. Băieţii de la Facultatea de limba română la I.A.S. Bărboşi. Cei de la fizică, la Urleasca — Făurei. Cei de la Drept, Fizică-chimie, Arte plastice — la I.A.S. Medgidia, „limbile romanice“ la Topraisar. Două brigăzi de la „limbile slave“ la Moşneni, tot în Dobrogea. Şi aşa mai departe. Acum, prezenţa lor nu face decât să respecte o planificare riguros întocmită anterior. Iar atmosfera de trăire intensă, pe care o degajă sutele de studenţi o completează firesc, mutînd pe peroanele Gării de Nord febrilitatea sălilor de examene. După cîtva timp, crainicul va anunţa din nou : — Trenul nr. 8003 pleacă peste cinci minute în direcţia... 800 de studenţi ai universităţii au pornit ieri dimineaţa cu trenurile care i-au dus în mai multe direcţii, dar cu una şi aceeaşi destinaţie : taberele de muncă voluntar-patriotică. CEREREA ŞI OFERTA sunt care merită să fie consemnat. Pentru Facultatea de geologie-geografie se stabilise un număr de 50 de studenţi — două brigăzi — al căror loc de muncă fusese şi el stabilit : Tulcea, înscrierile n-au vrut însă să ţină seama de cifră. S-au oferit în cele din urmă aproape 70 de studenţi. Şi, pentru că numărul nu putea fi depăşit, a intervenit un criteriu de selecţie şi mai exigent. înrolarea în rîndul celor aleşi devenea astfel recunoaşterea unor merite personale nu numai pe linia activităţii profesionale, ci şi în întreaga comportare de student. Şi cu toate acestea, cele cincizeci de locuri tot n-au putut fi respectate întrutotul : au trebuit să li se mai adauge încă două... Scene asemănătoare s-au repetat însă şi în alte locuri. Conf. univ. Mihai Epuran, prorectorul Institutului de cultură fizică, ne relata că şi locurile repartizate pentru dînşii s-au completat aproape din prima zi, iar cei care au mai solicitat după aceea au rămas pe dinafară. „Cauza acestei stări de lucruri, a precizat dînsul, o văd într-o organizare care n-a întrunit toate calificativele. La nivelul Centrului universitar cred că trebuiau rezolvate nişte relaţii mai apropiate cu unităţile agricole , fără îndoială şi ele ar fi avut nevoie de un număr mai mare de braţe de muncă“. „In orice caz, pentru anii viitori, consider că acţiunea va trebui să înceapă mai din timp, din luna octombrie chiar, afirma şi asist. univ. Feodor Chirilă, secretarul Consiliului U.A.S. al Universităţii bucureştene. Tocmai de aceea s-au semnalat anul acesta unele goluri organizatorice : timpul a fost prea scurt. La anul viitor însă solicitările vor fi evident mai mari şi aceasta impune o pregătire prealabilă pe care a-şi vedea-o sub forma unor ieşiri efectuate şi în cursul anului de studiu la unităţile agricole din jurul Capitalei“. „CANTONAMENTUL" DE LA BUDEŞTI Ştirea captivează, cu toate că cel ce-mi vorbeşte o consideră de domeniul firescului. — Da, am renunţat la cantonamentul de la Snagov, în favoarea muncii patriotice — îmi mărturiseşte Ion Enache, student în anu. III la Institutul de cultură fizică. Şi n-aş vrea să fiu înţeles greşit. Nu e vorba de un act de bravură, ci de o temeinică chibzuinţă. Ce-aş fi făcut la Snagov ? O ieşire pe apă intre două ceasuri de odihnă şi nu mai ştiu cite de somn. Cei voi face la Budeşti? Voi lucra pe combină, la încărcat saci. Efort continuu, solicitare serioasă. Spuneţi şi dv., unde sînt mai cîştigat ? Alegerea mea e bine făcută şi nu trebuie să vă mire. Pentru că aşa, sau aproape aşa, văd eu rostul unui cantonament: locul unde efortul să fie intensificat, faţă de antrenamentele obişnuite. Budeştiul îmi va fi, astfel, un cantonament necesar. . — Parcă numai pentru tine. Pe noi, ceilalţi, ne-ai întrebat, intră în vorbă şi Berthold Albrecht, coleg de grupă. La fel cred şi eu. Cele 20 de zile de muncă voluntar-patriotică vor fi pentru noi toţi un stimul de reconfortare şi repunere în valoare a potenţialului fizic. Mai cu seamă că toată luna iunie, cît am avut examene, a trebuit să schimbăm terenul de antrenament cu scaunul din sala de lectură. La noi, la Binţinţi, continuă el (om fiind uşor pieptul de parcă ar fi vrut să spună : Acolo, de unde a pornit Aurel Vlaicu), se munceşte serios, iar noi, studenţii, nu ne-am codit ca în fiecare vacanţă să dăm o mină de ajutor. Treptat discuţia se lărgeşte, alţii şi alţii avînd un cuvînt de spus , acum, cu 15 minute înainte de pornire. O adevărată „masă rotundă“, alături de cele două maşini cu motoarele încălzite, gata de drum. Sînt printre ei studenţi cu care institutul se mîndreşte, care — după părerea lui Tudor Zoiti — „dacă ar fi să se dea note, vor obţine şi la această „disciplină“ tot 10 “. Cîţiva dintre ei ? Eugen Dănilă, Vasile Marcu, Mircea Ştefănuţ, Emil Ambruş, Ferencz Lehner. ...Orele 10,30. Pe poarta Institutului de cultură fizică două maşini, cu drapele arborate la cabină, ies însoţite de cîntec. Direcţia : G.A.S.-Budeşti. ★ 280 studenţi de la Universitatea Craiova, împreună cu alţi 180 colegi de la I.S.E. — Bucureşti, vor „debarca“ la întreprinderile agricole de stat şi G.A.S.uri din regiunea Oltenia. Comunele Segarcea, Pleşoiu şi altele, vor găzdui studenţii veniţi la o mare acţiune de muncă voluntar-patriotică, întreprinsă în acest an de tineretul studios, în campania de recoltare a păioaselor. Gazdele s-au pregătit să-şi primească oaspeţii după o cunoscută ospitalitate. — Trenul personal 6 001 pleacă peste cinci minute în direc-Un amănunt deosebit s-a relaţia : Urziceni, Făurei, Brăila, Gavat în cursul discuţiilor. Unamă- VALERIU ARDELEANU NICOLAE PANĂ MARIAN CĂLIN DUDU BUJOR Mai nerăbdători, arhitecţii au plecat de ieri . „noi, însă, vom merge cu trenul“... Instantaneu pe peronul Gării de Nord O primă imagine în ţinută de lucru ION BARI, unul din protagoniştii premierei de la Frăţileşti SENTIMENTUL GENEROS AL TIMPULUI (Urmare din pag. I) reţea este momentul sau epoca cînd omul îşi începe cursa lungă în viaţă. Fără această dimensiune la care trebuie ambiţionaţi oamenii încă din adolescenţă să fie cît mai generoşi — a îmbogăţirii continue cu informaţii noi şi cu o specializare a acestei informaţii într-o anume direcţie precum şi cu încrederea necesară pentru a duce sarcinile preluate mai departe — tinereţea nu poate să-şi îndeplinească rolul ei. . (Poet fecund şi excelent apreciat de critica de autoritate, eseist şi romancier, publicist şi dramaturg, fişierul său bibliografic uimeşte prin dimensiuni. Deşi primul să volum de poezie Cîntece de pierzanie apare după ce poetul împlinise 30 de ani, tinereţea sa dovedeşte o „cursă lungă de-o viaţă“ echipată solid încă din anii studenţiei. Feciorul de ţăran din Sebiş se află la vîrsta de 25—26 de ani ca un intelectual format, cu o solidă pregătire ştiinţifică şi cu o pasiune a cercetării care a ocupat în viaţa sa un loc tot atît de însemnat ca şi aceea a creaţiei poetice. Continuînd dialogul cu Mihai Beniuc, opiniile sale despre tineri şi semnificaţia tinereţii se înalţă însăşi din substanţa bogată, a unei vieţi căreia i-a rămas fidel încă din tinereţe). EXISTĂ UN ENTUZIASM LUCID... Rep : Credeţi că la o distanţă de 20 sau 30 de ani, generaţiile tinere îşi modifică, adăugîndu-şi noi valori, structura lor internă ? Cum socotiţi că se particularizează actuala generaţie tînără faţă de cea precedentă, generaţia marilor şantiere ale Reconstrucţiei — sau cea din anii antebelici ? M. B. : Există o generaţie tînără care poate fi numită cea dintre cele două războaie mondiale, există o generaţie de imediat de după război şi o alta, cea actuală, pe care o cunosc mai ales prin studenţii mei. Generaţia dintre cele două războaie era mult mai eterogenă întîi şi-ntîi din cauza structurii sociale a României şi mult mai variată în ceea ce priveşte obiectivele pe care le urmărea, ceea ce nu era un lucru întotdeauna bun fiind debusolată de culoarea politică eterogenă a ţării — unii trăgeau spre dreapta, alţii în altă parte şi o altă categorie a ei tindea încă de atunci spre acel drum pe care se găseşte în momentul de faţă ţara noastră. Ea era vitregită şi pentru că nici posibilităţile de educaţie nu erau aceleaşi şi pentru că mulţi cădeau dezorientaţi datorită influenţelor multiple care se exercitau asupra lor, cu interese contradictorii adeseori. Generaţia de după al doilea război este o generaţie mai omogenă prin faptul că există o unitate în ceea ce priveşte idealurile puse sub acelaşi semn al statului socialist. Fără îndoială că aceste idealuri servite de noi condiţii de muncă şi învăţătură au generat în mod firesc un entuziasm, o încredere care nu avea cum să existe la generaţia premergătoare ei, formată între cele două războaie mondiale, ieşită din copilărie dintr-un război şi aşteptînd să vină un altul. Peste contradicţiile societăţii burgheze se adăuga atunci pericolul tot mai insistent al fascismului. în acest context social-istoric există desigur o radicală deosebire între generaţii. La generaţia tînără actuală se poate lesne observa că tinerii sunt destul de conştienţi de ceea ce trebuie să urmărească în viaţă şi iau lucrurile în serios şi muncesc cu foarte multă tragere de inimă dintr-o conştiinţă exactă a misiunii lor sociale. Cei mai mulţi dintretineri nu fac loc comodităţii care se insinuează acestei vîrste generoasă cu timpul, sustrăgîndu-i de la muncă, dimpotrivă fac mai mult decît îmi închipuiam eu că pot face.Caracteristica esenţială a acestei generaţii care trăieşte în miezul vieţii moderne este efortul specializării în adîncime, ambiţia de a nu se profesionaliza oricum ci printr-o foarte temeinică însuşire a cunoştinţelor necesare pentru a putea duce la îndeplinire sarcinile sale sociale. Rep. : Un anume scepticism afirmă că romantismul vîrstei începe să-şi piardă teren în epoca modernă care cere de la o vîrstă prematură specializarea, profesionalizarea. Se poate face o asemenea observaţie reală ? M. B. Eu cred că romantismul nu este o chestiune de epocă ci de vîrstă pînă la urmă. Să nu uităm că tinereţea este epoca cînd omul pe lingă marea bogăţie de informaţie pe care o poate acapara are şi o faţetă afectivă, mult mai bogată decît la oricare vîrstă şi în consecinţă această latură generoasă poate să ţină entuziasmul la o înaltă temperatură. Chiar dacă la această generaţie în deosebire de cea a marilor şantiere din epoca Reconstrucţiei adîncimea profesionalizării înlocuieşte — ca prim plan — entuziasmul şi romantismul de atiinci, nu aş zice deloc că se poate produce o dispariţie a lor, dimpotrivă, aş crede că ele au condiţii prielnice de a se dezvolta într-o formă mai echilibrată, mai lucidă, dar în orice caz nu poate să lipsească acestui tineret prin însăşi natura vîrstei. Şi realitatea vieţii demonstrează că nu lipseşte. FRANCHEŢEA OPINIEI TREBUIE CENZURATĂ DE URBANITATEA EXPRESIEI Rep . :Mărturisind poetului nedumerirea care ne încearcă ştiindu-i versul ca o lavă pedepsitoare, polemica sa lirică excelînd prin forţa opiniei categorice, fără menajamente, şi raportând profilul său liric de Jupiter tonans la omul cuceritor prin urbanitate, i-am adresat următoarea întrebare : Tinerilor li se cere — în planul educaţiei — să fie cinstiţi, să spună lucrurilor pe nume, în relaţiile practice însă o traducere ad litteram al unei atare educaţii este etichetată uneori ca lipsită de urbanism. Oare cele două aspecte nu sunt puse în contradicţie, nu sunt minate de o anume doză de ipocrizie „pedagogică“? M. B.: Eu cred că se poate spune oricărui lucru pe nume dar fiecare lucru trebuie spus oricînd în aşa fel incit să nu jignească pe cel vizat. Faptul că se vorbeşte de urbanitate nu trebuie să-i facă pe tineri să considere că lucrurilor nu trebuie să le spui pe nume, dimpotrivă ; dar oricare lucru poate fi comunicat fără ca prin aceasta să se ajungă la slăbirea relaţiilor dintre oameni. Nu cred că tinerii ar tre- bui să creadă că avînd relaţii civilizate sau comunicînd opinia lor fără insulte, jigniri, ar fi făţarnici tot aşa cum sînt convins că educaţia ar pierde enorm cînd i-ar învăţa pe tineri, să nu privească sau să nu primească adevărurile în faţă. Altfel, relaţiile călduţe, fără comunicări de opinii principiale favorizează germinaţia unor vicii morale cu implicaţii sociale. Carierismul, ■ bunăoară,, există în toate societăţile omeneşti şi este periculos societăţii minîndu-i structura. Desigur că la noi lucrurile se prezintă altfel, dar carierismul poate să-şi facă loc printr-oinerţie de conştiinţă. Educaţia, ar trebui să aibă un caracter şi mai real şi ar trebui să pregătească oamenii — în special pe cei tineri — în aşa fel încit, fiecare să caute să ajungă acolo.Unde dovedeşte că are reale însuşiri. Educaţia, dar, de asemeni, controlul social, opinia publică pot fi foarte eficiente pentru a împiedica naşterea unor fenomene pernicioase social. „OMUL CARE A ÎNŢELES CÎT POATE ŞTI, CÎT POATE FACE ŞI CÎT POATE SPERA NU MAI POATE CADEA ÎN DEZNĂDEJDE“ Rep. : Există un eseu (Meşterul Manole, 1934) care poate fi socotit alături de Mărul de lingă drum arta poetică a lui Mihai Beniuc. „E o eroare cu ispăşire amară — spunea atunci poetul , citîndu-l pe Th. Mann — să crezi că poţi rupe o floare măcar din cununa de lauri a artfei fără să o plăteşti cu propria viaţă“. Sentimentul timpului, al prevestirii senectuţii străbate, laolaltă cu versul pedepsitor, opera poetică a lui Mihai Beniuc. Un simplu truc poetic ? M- B. Deşi am vorbit încă din primele mele poezii despre moarte şi despre bătrîneţe nu sînt omul — în ciuda scurgerii calendaristice — să se simtă bătrîn. Sentimentul timpului care trece nu e un sentiment pe care-l am numai eu,ci îl au iuţi oamenii. Pentru mine acest sentiment are o valoare pozitivă în sensul că îmi atrage mereu atenţia că mai am multe de făcut, că nu pot pierde zadarnic vremea, că trebuie să duc la îndeplinire ceea ce în tinereţe mi-am fixat. Aşa că pe mine acest sentiment nu mă doboară ci dimpotrivă mă stîrneşte, să fiu mai susţinut în eforturile mele literare, sau ştiinţifice, sau pedagogice. Cred că fiecare om şi mai ales tinerii trebuie să ştie că timpul nu aşteaptă şi dacă nu ştii să-l foloseşti, „te foloseşte“ el pe tine împingindu-te încetîncet la o parte ca apa care împinge o scîndură uscată la marginea ei. Esenţial este ca trăind acut sentimentul timpului să ştii să înoţi în ape adinei şi să mergi înainte. Poate unora acest sentiment le produce efecte negative, mie nu. El îmi dovedeşte prin activitatea mea de-o viaţă că mai am multe de făcut pînă cînd cea mai importantă parte din ceea ce mi-am propus să fi fost terminată. Cum vremea devenim mai zgirciţi cu el, de aceea o precocitate a maturizării acestui sentiment ar fi foarte fecundă vîrstei generoase a tinereţii. Avînd acest sentiment îţi creezi o disciplină interioară ştiind că timpul nu este nelimitat pentru nimeni. ★ Pentru cei care cunosc în profunzime opera şi viaţa autorului, este evident că sentimentul timpului nu este un truc poetic ,ci un memento care angajează permanent creaţia, construcţia. E cel mai optimist mesaj pe care-l adresează tinerilor, poetul PRIMA ZI DE MUNCĂ . Orele 16. Ne parvin cele dintîi veşti de la locurile de destinaţie. La telefon tovarăşul Florin Munteanu, directorul gospodăriei de stat din Popeşti-Leordeni : „Cei 60 de studenţi de la Institutul de arhitectură sosiţi cu o seară ,înainte în mijlocul nostru au, început, astăzi munca. La ora 7 dimineaţa, odată cu ceilalţi muncitori ai gospodăriei au ieşit la cîmp, 15 la strînsul lucernei, 15 la recoltatul orzului iar restul la grădina de legume. Deşi socotită „de acomodare" cea dintîi zi s-a soldat cu rezultate frumoase, care ne îndreptăţesc speranţa că ajutorul pe care ni-l dau studenţii va fi pe măsura aşteptărilor, în ceea ce-i priveşte credem că şi ei se simt bine la noi. I-am găzduit într-o vilă în mijlocul unei livezi, ne îngrijim să le asigurăm o masă pe măsura poftei de mîncare pe care aerul, soareleÎ şi munca le-o dau“. Alte vești continuă să, sosească.