Scînteia Tineretului, iulie 1967 (Anul 23, nr. 5634-5659)

1967-07-01 / nr. 5634

ELECTRONISTII AU FOST CA ÎNTOTDEAUNA PUNC­TUALI. IN IMAGINI, PATRU DINTRE EI . (Urmare din pag. I) rea devenise un fel de reşedinţă de vacanţă a studenţilor Facul­tăţii de filozofie. Din anul 1957 şi pînă anul 1961 în fiecare vară sute de studenţi erau pre­zenţi aici la munca patriotică. Ziua, pe ogoarele gospodăriei, participau la lucrările agricole. Seara, la club, un program ar­tistic, o reuniune sau o întîlnire cu iubitorii poeziei. Studenţii erau îndrăgiţi pentru hărnicia şi pentru voioşia lor şi primiţi de fiecare dată cu multă ospita­litate. Păcat că tradiţia a fost o vreme abandonată. Dar cine ştie poate că G.A.S. Siliştea va de­veni cea de a doua reşedinţă de vacanţă a studenţilor de la Fi­lozofie. „INTR-ADEVĂR, OSPITALITATEA NOASTRĂ DĂ EXAMEN" înconjurat de studenţi, şeful serviciului planificare de la G.A.S. Siliştea, Vladimir Lisnic, dă explicaţii. Conducerea gos­podăriei l-a delegat să-i înso­ţească pe studenţi, să le dea toate detaliile cu privire la or­ganizarea muncii şi odihnei în zilele pe care le vor petrece, la Siliştea. Şi şeful serviciului pla­nificării are ce relata . S-a făcut şi un temeinic plan de lucru, studenţii vor munci la recolta­tul păioaselor şi vor fi remune­raţi conform normelor în vi­goare. Conducerea gospodăriei speră într-adevăr că studenţii se vor simţi bine, vor lucra bine, şi că vor cere şi în anii viitori să fie oaspeţii G.A.S. Si­liştea. Dacă se va întîmpla aşa înseamnă că nu numai hărnicia studenţilor ci şi ospitalitatea si­­liştenilor va primi un califica­tiv bun. PREMIERA VACANŢEI VA AVEA LOC ŞI LA FRĂTILESTI i i i Studenţii Facultăţii de Finanţe (I.S.E.-Bucureşti) şi-au alcătuit planul de vacanţă. Unii vor merge pe litoralul Mării Negre, în tabăra studenţească de la Costineşti, alţii la Pîrîul Rece sau la Izvorul Mureşului. Cei mai mulţi vor fi oaspeţii mînăs­­tirilor din nordul Moldovei, ai Văii Prahovei sau ai Munţilor Apuseni, străbătînd itinerariile unor interesante excursii stu­denţeşti. Dar toate acestea după 20 iulie. Pînă atunci... dar mai bine să-i lăsăm pe ei să vor­bească. Ion Bani, secretarul co­mitetului U.T.C. al anului I : — Mîine, la G.A.S. Frăţileşti va avea loc premiera vacanţei. Sîntem nerăbdători să facem cu­noştinţă cu gospodăria, cu spe­cialiştii de aici, cu muncitorii. Ne vom strădui să muncim bine, să contribuim cu bune rezultate la strîngerea la timp a recoltei. Altfel nu ne vom simţi bine în tot restul vacanţei. ''•"’"mmm. DE 800 DE ORI „PREZENT" laţi... Vă rugăm poftiţi în vagoa­ne... Vă dorim călătorie plăcută. ...Şi, treptat, la ferestrele va­goanelor nu se mai văd decît mîinile fluturînd. Alte mîini de pe peron flutură şi ele . „Vă do­rim călătorie plăcută“ — rosteşte parcă şi gestul acesta. Cei care au rămas pe peron vor pleca însă şi ei în curînd, în alte părţi. Au venit mai devreme doar să-i con­ducă pe colegii lor de la alte fa­cultăţi şi să vadă încotro pleacă. Pentru că e poate pentru întîia oară cînd studenţii nu se mai deosebesc între ei după grupe şi facultăţi, ci după locul de desti­naţie, întrebarea care se repetă cel mai des acum este „unde pleci ?“, întrebare care îşi găsise însă răspunsul cu multe zile mai înainte. Se ştia deja de cîtva timp, cu exactitate, cine va ple­că, unde, cîţi. Băieţii de la Fa­cultatea de limba română la I.A.S. Bărboşi. Cei de la fizică, la Urleasca — Făurei. Cei de la Drept, Fizică-chimie, Arte plas­tice — la I.A.S. Medgidia, „lim­bile romanice“ la Topraisar. Două brigăzi de la „limbile slave“ la Moşneni, tot în Dobro­­gea. Şi aşa mai departe. Acum, prezenţa lor nu face decât să res­pecte o planificare riguros întoc­mită anterior. Iar atmosfera de trăire intensă, pe care o degajă sutele de studenţi o completea­ză firesc, mutînd pe peroanele Gării de Nord febrilitatea sălilor de examene. După cîtva timp, crainicul va anunţa din nou : — Trenul nr. 8­003 pleacă peste cinci minute în direcţia... 800 de studenţi ai universităţii au pornit ieri dimineaţa cu tre­nurile care i-au dus în mai mul­te direcţii, dar cu una şi aceeaşi destinaţie : taberele de muncă voluntar-patriotică. CEREREA ŞI OFERTA sunt care merită să fie consem­nat. Pentru Facultatea de geolo­­gie-geografie se stabilise un nu­măr de 50 de studenţi — două brigăzi — al căror loc de muncă fusese şi el stabilit : Tulcea, în­scrierile n-au vrut însă să ţină seama de cifră. S-au oferit în cele din urmă aproape 70 de stu­denţi. Şi, pentru că numărul nu putea fi depăşit, a intervenit un criteriu de selecţie şi mai exi­gent. înrolarea în rîndul celor aleşi devenea astfel recunoaşte­rea unor merite personale nu numai pe linia activităţii profe­sionale, ci şi în întreaga compor­tare de student. Şi cu toate aces­tea, cele cincizeci de locuri tot n-au putut fi respectate întruto­­tul : au trebuit să li se mai a­­dauge încă două... Scene asemănătoare s-au repe­tat însă şi în alte locuri. Conf. univ. Mihai Epuran, prorectorul Institutului de cultură fizică, ne relata că şi locurile repartizate pentru dînşii s-au completat a­­proape din prima zi, iar cei care au mai solicitat după aceea au rămas pe dinafară. „Cauza aces­tei stări de lucruri, a precizat dînsul, o văd într-o organizare care n-a întrunit toate califica­tivele. La nivelul Centrului uni­versitar cred că trebuiau rezol­vate nişte relaţii mai apropiate cu unităţile agricole , fără îndo­ială şi ele ar fi avut nevoie de un număr mai mare de braţe de muncă“. „In orice caz, pentru anii vi­itori, consider că acţiunea va trebui să înceapă mai din timp, din­­ luna octombrie chiar, afirma şi asist. univ. Feodor Chirilă, se­cretarul Consiliului U.A.S. al Universităţii bucureştene. Toc­mai de aceea s-au semnalat anul acesta unele goluri organizatori­ce : timpul a fost prea scurt. La anul viitor însă solicitările vor fi evident mai mari şi aceasta impune o pregătire prealabilă pe care a-şi vedea-o sub forma unor ieşiri efectuate şi în cursul anu­lui de studiu la unităţile agricole din jurul Capitalei“. „CANTONA­MENTUL" DE LA BUDEŞTI Ştirea captivează, cu toate că cel ce-mi vorbeşte o consideră de domeniul firescului. — Da, am renunţat la canto­namentul de la Snagov, în favoa­rea muncii patriotice — îmi măr­turiseşte Ion Enache, student în anu.­ III la Institutul de cultură fizică. Şi n-aş vrea să fiu înţeles greşit. Nu e vorba de un act de bravură, ci de o temeinică chib­zuinţă. Ce-aş fi făcut la Snagov ? O ieşire pe apă intre două cea­suri de odihnă şi nu mai ştiu cite de somn. Cei voi face la Budeşti? Voi lucra pe combină, la încăr­cat saci. Efort continuu, solicita­re serioasă. Spuneţi şi dv., unde sînt mai cîştigat ? Alegerea mea e bine făcută şi nu trebuie să vă mire. Pentru că aşa, sau aproape aşa, văd eu ros­tul unui cantonament: locul unde efortul să fie intensificat, faţă de antrenamentele obişnuite. Bu­­deştiul îmi va fi, astfel, un can­tonament necesar. . — Parcă numai pentru tine. Pe noi, ceilalţi, ne-ai întrebat, intră în vorbă şi Berthold Al­brecht, coleg de grupă. La fel cred şi eu. Cele 20 de zile de muncă voluntar-patriotică vor fi pentru noi toţi un stimul de re­­confortare şi repunere în valoa­re a potenţialului fizic. Mai cu seamă că toată luna iunie, cît am avut examene, a trebuit să schimbăm terenul de antrena­ment cu scaunul din sala de lectură. La noi, la Binţinţi, con­tinuă el (om fiind uşor pieptul de parcă ar fi vrut să spună : Acolo, de unde­ a pornit Aurel Vlaicu), se munceşte serios, iar noi, stu­denţii, nu ne-am codit ca în fie­care vacanţă să dăm o mină de ajutor. Treptat discuţia se lărgeşte, alţii şi alţii avînd un cuvînt de spus , acum, cu 15 minute înainte de pornire. O adevărată „masă ro­tundă“, alături de cele două ma­şini cu motoarele încălzite, gata de drum. Sînt printre ei studenţi cu care institutul se mîndreşte, care — după părerea lui Tudor Zoiti — „dacă ar fi să se dea note, vor obţine şi la această „disciplină“ tot 10 “. Cîţiva din­tre ei ? Eugen Dănilă, Vasile Marcu, Mircea Ştefănuţ, Emil Ambruş, Ferencz Lehner. ...Orele 10,30. Pe poarta Insti­tutului de cultură fizică două maşini, cu drapele arborate la cabină, ies însoţite de cîntec. Di­recţia : G.A.S.-Budeşti. ★ 280 studenţi de la Universita­tea Craiova, împreună cu alţi 180 colegi de la I.S.E. — Bucu­reşti, vor „debarca“ la întreprin­derile agricole de stat şi G.A.S.­­uri din regiunea Oltenia. Comunele Segarcea, Pleşoiu şi altele, vor găzdui studenţii ve­niţi la o mare acţiune de mun­că voluntar-patriotică, întreprin­să în acest an de tineretul stu­dios, în campania de recoltare a păioaselor. Gazdele s-au pregătit să-şi pri­mească oaspeţii după o cunos­cută ospitalitate. — Trenul personal 6 001 plea­că peste cinci minute în direc-­Un amănunt deosebit s-a rela­­ţia : Urziceni, Făurei, Brăila, Ga­­vat în cursul discuţiilor. Un­amă- VALERIU ARDELEANU NICOLAE PANĂ MARIAN CĂLIN DUDU BUJOR Mai nerăbdători, arhitecţii au plecat de ieri . „noi, însă, vom merge cu trenul“... Instantaneu pe peronul Gării de Nord O primă imagine în ţinută de lucru ION BARI, unul din protago­niştii premierei de la Frăţileşti SENTIMENTUL GENEROS AL TIMPULUI (Urmare din pag. I) reţea este momentul sau epoca cînd omul îşi începe cursa lungă în viaţă. Fără această dimensiune la care trebuie ambiţionaţi oamenii încă din adoles­cenţă să fie cît mai gene­roşi — a îmbogăţirii conti­nue cu informaţii noi şi cu o specializare a acestei in­formaţii într-o anume di­recţie precum şi cu încre­derea necesară pentru a duce sarcinile preluate mai departe — tinereţea nu poate să-şi îndeplinească rolul ei. . (Poet fecund şi excelent apreciat de critica de au­toritate, eseist şi roman­cier, publicist şi dramaturg, fişierul său bibliografic ui­meşte prin dimensiuni. Deşi primul să volum de poe­zie Cîntece de pierzanie apare după ce poetul îm­plinise 30 de ani, tinere­ţea sa dovedeşte o „cursă lungă de-o viaţă“ echi­pată solid încă din anii studenţiei. Feciorul de ţăran din Sebiş se află la vîrsta de 25—26 de ani ca un intelectual format, cu o solidă pregătire ştiinţi­fică şi cu o pasiune a cer­cetării care a ocupat în viaţa sa un loc tot atît de însemnat ca şi aceea a creaţiei poetice. Continuînd dialogul cu Mihai Beniuc, opiniile sale despre tineri şi semnifi­caţia tinereţii se înalţă însăşi din substanţa bo­gată, a unei vieţi căreia i-a rămas fidel încă din tinereţe). EXISTĂ UN ENTU­ZIASM LUCID... Rep : Credeţi că la o distanţă de 20 sau 30 de ani, generaţiile tinere îşi modifică, adăugîndu-şi noi va­lori, structura lor in­ternă ? Cum socotiţi că se particularizează actuala generaţie tî­­nără faţă de cea pre­cedentă, generaţia marilor şantiere ale Reconstrucţiei — sau cea din anii antebe­lici ? M. B. : Există o genera­ţie tînără care poate fi nu­mită cea dintre cele două războaie mondiale, există o generaţie de imediat de după război şi o alta, cea actuală, pe care o cunosc mai ales prin studenţii mei. Generaţia dintre cele două războaie era mult mai eterogenă întîi şi-ntîi din cauza structurii sociale a României şi mult mai variată în ceea ce priveşte obiectivele pe care le ur­mărea, ceea ce nu era un lucru întotdeauna bun fi­ind debusolată de culoa­rea politică eterogenă a ţării — unii trăgeau spre dreapta, alţii în altă parte şi o altă categorie a ei tin­dea încă de atunci spre acel drum pe care se gă­seşte în momentul de faţă ţara noastră. Ea era vitre­gită şi pentru că nici po­sibilităţile de educaţie nu erau aceleaşi şi pentru că­­ mulţi cădeau dezorientaţi datorită influenţelor mul­tiple care se exercitau asu­pra lor, cu interese contra­dictorii adeseori. Genera­ţia de după al doilea răz­boi este o generaţie mai omogenă prin faptul că există o unitate în ceea ce priveşte idealurile puse sub acelaşi semn al statului so­cialist. Fără îndoială că aceste idealuri servite de noi condiţii de muncă şi învăţătură au generat în mod firesc un entuziasm, o încredere care nu avea cum să existe la generaţia premergătoare ei, formată între cele două războaie mondiale, ieşită din copi­lărie dintr-un război şi aş­­teptînd să vină un altul. Peste contradicţiile socie­tăţii burgheze se adăuga atunci pericolul tot mai insistent al fascismului. în acest context social-istoric există desigur o radicală deosebire între generaţii. La generaţia tînără actu­ală se poate lesne obser­va că tinerii sunt destul de conştienţi de ceea ce trebuie să urmărească în viaţă şi iau lucrurile în se­rios şi muncesc cu foarte multă tragere de inimă dintr-o conştiinţă exactă a misiunii lor sociale. Cei mai mulţi dintre­­tineri nu fac loc comodităţii care se insinuează acestei vîrste generoasă cu timpul, sus­­trăgîndu-i de la muncă, dimpotrivă fac mai mult decît îmi închipuiam eu că pot face.­­Caracteristica esenţială a acestei­ generaţii care trăieşte în miezul vie­ţii moderne este efortul specializării în adîncime, ambiţia de a nu se profe­sionaliza oricum ci printr-o foarte temeinică­­ însuşire a cunoştinţelor necesare pentru a putea duce la îndeplinire sarcinile sale sociale. Rep. : Un anume scep­ticism afirmă că roman­tismul vîrstei începe să-şi piardă teren în e­­poca modernă care cere de la o vîrstă prematură specializarea, profesio­nalizarea. Se poate face o asemenea observaţie re­ală ? M. B. Eu cred că ro­mantismul nu este o chesti­une de epocă ci de vîrstă pînă la urmă. Să nu ui­tăm că tinereţea este e­­poca cînd omul pe lingă marea bogăţie de infor­maţie pe care o poate a­­ca­para are şi o faţetă a­­fectivă, mult mai bogată decît la oricare vîrstă şi în consecinţă această latură generoasă poate să ţină entuziasmul la o înaltă temperatură. Chiar dacă la această generaţie în deose­bire de cea a marilor şan­tiere din epoca Recon­strucţiei adîncimea pro­fesionalizării înlocuieşte — ca prim plan — entuzias­mul şi romantismul de a­­tiinci, nu aş zice deloc că se poate­ produce o dispa­riţie a lor, dimpotrivă, aş crede că ele au condiţii prielnice de a­ se dezvolta într-o formă mai echili­brată, mai lucidă, dar în orice caz nu poate să lip­sească acestui tineret prin însăşi natura vîrstei. Şi realitatea vieţii demons­trează că nu lipseşte. FRANCHEŢEA OPINIEI TREBUIE CENZURATĂ DE URBANITATEA EX­PRESIEI Rep . :Mărturisind poetului nedumerirea care ne încearcă şti­­indu-i versul ca o lavă pedepsitoare, polemica sa lirică ex­­celînd prin forţa opi­niei categorice, fără menajamente, şi ra­portând profilul său liric de Jupiter to­­nans la omul cuceri­tor prin urbanitate, i-am adresat următoa­rea întrebare : Tinerilor li se cere — în planul educaţiei — să fie cinstiţi, să spună lucrurilor pe nume, în relaţiile practice însă o tra­ducere ad litteram al unei atare educaţii este etichetată uneori ca lipsită de urba­nism. Oare cele două aspecte nu sunt puse în contradicţie, nu sunt minate de o a­­­nume doză de ipocri­zie „pedagogică“? M. B.: Eu cred­ că se poate spune oricărui lucru pe nume dar fiecare lu­cru trebuie spus oricînd în aşa fel incit să nu jigneas­că pe cel vizat. Faptul că se vorbeşte de urbanitate nu trebuie să-i facă pe ti­neri să considere că lucru­rilor nu trebuie să le spui pe nume, dimpotrivă ; dar oricare lucru poate fi co­municat fără ca prin acea­sta să se ajungă la slăbirea relaţiilor dintre oameni. Nu cred că tinerii ar tre-­­ bui să creadă că avînd re­laţii civilizate sau comu­­nicînd opinia lor fără in­sulte, jigniri, ar fi făţarnici tot aşa cum sînt convins că educaţia ar pierde enorm cînd i-ar învăţa pe tineri, să nu privească sau să nu primească adevărurile în faţă. Altfel, relaţiile căl­duţe, fără comunicări de opinii principiale favori­zează germinaţia unor vicii morale cu implicaţii sociale. Carierismul, ■ bunăoară,, exi­­stă în toate societăţile ome­neşti şi este periculos so­cietăţii minîndu-i struc­tura. Desigur că la noi lucrurile se prezintă altfel, dar carierismul poate să-şi facă loc printr-o­­i­­nerţie de­­ conştiinţă. Edu­caţia, ar­ trebui să aibă un caracter şi mai real şi ar trebui să pregătească oa­menii — în special pe cei tineri — în aşa­ fel încit, fiecare să caute să ajungă acolo.Unde dovedeşte că are reale însuşiri. Educa­ţia, dar, de asemeni, con­trolul social, opinia pu­blică pot fi foarte efici­ente pentru a împiedica naşterea unor fenomene pernicioase social. „OMUL CARE A ÎNŢE­LES CÎT POATE ŞTI, CÎT POATE FACE ŞI CÎT POATE SPERA NU MAI POATE CA­­DEA ÎN DEZNĂDEJDE“ Rep. : Există un eseu (Meşterul Manole, 1934) care poate fi socotit alături de Mărul de lingă drum arta poetică a lui Mihai Beniuc. „E o eroare cu ispăşire a­­mară — spunea a­­tunci poetul , citîn­­du-l pe Th. Mann — să crezi că poţi rupe o floare măcar din cununa de lauri a artfei fără să o plă­teşti cu propria via­ţă“. Sentimentul timpului, al preves­tirii senectuţii stră­bate,­ laolaltă cu ver­sul pedepsitor, opera poetică a lui Mihai Beniuc. Un simplu truc poetic ? M- B. Deşi am­ vorbit încă din primele­­ mele poezii despre moarte şi despre bătrîneţe nu sînt omul —­ în­ ciuda scurgerii calendaristice — să se simtă bătrîn. Sentimentul timpului care trece nu e un sentiment pe care-l am numai eu,ci îl au iuţi oa­­menii. Pentru mine acest sentiment are o valoare pozitivă în sensul că îmi atrage mereu atenţia că mai am multe de făcut, că nu pot pierde zadarnic vremea, că trebuie să duc la­­ îndeplinire­­ ceea ce în tinereţe mi-am fixat. Aşa că pe mine acest senti­ment nu mă doboară ci dimpotrivă mă stîrneşte, să fiu mai susţinut în e­­forturile mele literare, sau ştiinţifice, sau pedagogice. Cred că fiecare om şi mai ales tinerii trebuie să ştie că timpul nu aşteaptă şi dacă nu ştii să-l folo­seşti, „te foloseşte“ el pe tine împingindu-te încet­­încet la o parte ca apa care­ împinge o scîndură uscată la marginea ei. E­­senţial este ca trăind acut sentimentul timpului să ştii să înoţi în ape adinei şi să mergi înainte. Poate unora acest senti­ment le produce efecte negative, mie nu. El îmi­­ dovedeşte prin activitatea mea de-o viaţă că mai am multe de făcut pînă cînd cea mai importantă parte din ceea ce mi-am propus să fi fost terminată. Cu­m vremea devenim mai zgir­­ciţi cu el, de aceea o pre­cocitate a maturizării a­­cestui sentiment ar fi foarte fecundă vîrstei ge­neroase a tinereţii.­ Avînd acest sentiment îţi creezi o disciplină­­ interioară ştiind că timpul nu este nelimitat pentru nimeni. ★ Pentru cei care cunosc în profunzime opera şi viaţa autorului, este evi­dent că sentimentul timpu­lui nu este un truc poetic ,ci un memento care an­gajează permanent creaţia, construcţia. E cel mai op­timist mesaj pe care-l a­­dresează tinerilor, poetul PRIMA ZI DE MUNCĂ . Orele 16. Ne parvin cele dintîi veşti de la locurile de desti­­naţie. La telefon tovarăşul Florin Munteanu, directorul gospo­dăriei de stat din Popeşti-Leordeni : „Cei 60 de studenţi de la Institutul de arhitectură sosiţi cu o seară ,înainte în mijlocul nostru au, început, astăzi munca. La ora 7 dimineaţa, odată cu ceilalţi muncitori ai gospodăriei au ieşit la cîmp, 15 la strînsul lucernei, 15 la recoltatul orzului iar restul la grădina de legume. Deşi socotită „de acomodare" cea dintîi zi s-a soldat cu rezultate fru­moase, care ne îndreptăţesc speranţa că ajutorul pe care ni-l dau studenţii va fi pe măsura aşteptărilor, în ceea ce-i priveşte cre­dem că şi ei se simt bine la noi. I-am găzduit într-o vilă în mijlocul unei livezi, ne îngrijim să le asigurăm o masă pe măsura poftei de­ mîncare pe care aerul, soareleÎ şi­ munca le-o dau“. Alte vești continuă­ să, sosească.

Next