Scînteia Tineretului, septembrie 1967 (Anul 23, nr. 5685-5710)
1967-09-17 / nr. 5699
LA CE LUCRAŢI AZI, CE VEŢI EXECUTA Tinerii Senciuc Ilie, Sávos Ion, Ivanică Paul şi Luca Gheorghe de la secţia chemadsorbţia butadienei se numără printre destoinicii operatori chimişti şi mecanici care se îngrijesc de bunul mers al procesului tehnologic. COMBINATUL DE CAUCIUC SINTETIC GH. GHEORGHIU-DEJ Fotó: O. PLECAN Fantezie şi inteligenţă in ghidajul turistic Turismul modern se poate uşor îmbolnăvi de maladia cinematografului modern , divertismentul frivol furnizat în fiole elegante. Oricit de mult ar pleda generoşii pentru caracterul „recreativ“ al călătoriei, pentru „ieşirea în aer liber, domnule !“, uzura instituţiei eminamente cultural-istorică şi socială reprezentată de turism, prin clişee turistice de agrement şi pură destindere compromite, ca şi în cazul cinematografului, posibilităţile enorme pe care le conţine, dar care, evident, nu se lasă fructificate oricum. Desigur, turismul presupune auxiliar condiţia fizică, dar închipuiţi-vă un turist care ţine la condiţia sa fizică exersindu-şi-o printre monumentele Greciei antice ! Imaginea monstruoasă a excursionistului trecînd în goană pe lîngă monumente istorice, artistice, arhitectonice, în totală necunoştinţă de cauză, nu este chiar aşa de nereală cit ar părea. Propaganda turistică nu se reduce la pliante cu litere de-o şchioapă ori vederi în culori ţipătoare ci tinde, cînd se ia în serios (adică atunci C. ION (Continuare în pag. a II-a) . MIINE? Tînărul din faţa noastră a apăsat pe buton şi strungul s-a oprit. Din universalul maşinii desprinde ultimul bolţ din comanda de 60 de bucăţi cîte a avut de executat. — Şi acum ? — Mă duc după maistru să-i mai cer ceva de lucru ne răspunde strungarul Petre Niţă, şi porneşte prin hală în căutarea acestuia. Cu rare excepţii, sondajul întreprins printre tinerii din secţia strungărie a fabricii bucureştene „Electroaparataj“ ne-a dezvăluit acelaşi „stil“ : voi şti ce am de făcut, după ce termin la ce lucrez acum. Un lucru mărunt ? — Categoric, nu — răspunde tovarăşul conf. dr. Mircea Cristea. A şti ce ai de făcut pe o anumită perioadă, mai lungă sau mai scurtă — în funcţie de poziţia pe care o ocupă fiecare in structura de organizare şi conducere a producţiei reprezintă — fapt demonstrabil prin sine — condiţia continuităţii. Circulă chiar o formulare expresivă pentru ideea în discuţie, fondată pe datele oferite de practică şi trecută în rîndul teoremelor. Directorul unităţii trebuie să aibă perspectiva pe întreg anul, şeful secţiei pe un trimestru, maistrul pe toată luna iar muncitorul pe perioada viitorului apropiat. Cind avem în vedere munca desfăşurată în termen limitat — cazul activităţii de producţie, restrînsă esenţial la durata programului de lucru — cunoaşterea perspectivei funcţionează catalitic — sau invers — în rezolvarea de către cel in cauză a sarcinilor pe care le are. Şi totuşi, în cursul anchetei noastre , organizată în cîteva întreprinderi din Capitală, la puţine locuri de muncă am sesizat preocuparea de a beneficia în sensul propriu al cuvîntului de această latură a organizării producţiei. Se presupune, probabil, că efortul de a încetăţeni practica nominalizării a ceea ce numim, stereotip, sarcina de plan pe o perioadă mai lungă nu ar avea „coeficientul de eficienţă“ teoretic demonstrat. Aşa ne explicăm cazurile întîlnite printre maiştri (ne menţinem tot la un exemplu de la „Electroaparataj“ : maistrul Ion Călinescu) care s-au grăbit să ne convingă : „In atelier se execută lunar multe repere, este imposibil ca fiecare muncitor să ştie ce va avea de făcut“. Cazurile negative evidenţiază, de fapt, elocvent, dominaţia rutinei in îndeplinirea propriei activităţi. Ca in orice domeniu unde cunoaşterea perspectivei este necesară, şi în aria de lucru a muncitorului această cerinţă trebuie asigurată. Fiind vorba, aşa cum aminteam, de o componentă a organizării ştiinţifice a producţiei, cheie de acces spre valorificarea mai bună a timpului, implicit de ridicare a productivităţii şi, ca să ducem pina la cap raţionamentul — o situaţie favorabilă pentru un ciştig mai bun. Or, greşeala porneşte de la minimalizarea, anularea adeseori, a acestui aspect. Dacă perspectiva activităţii a devenit sine qua non la nivelul economiei naţionale, al ramurii, întreprinderii, evident că sistemul trebuie continuat şi către zonele marginale — locul de muncă. Dacă nu se întîmplă aşa, dezacordul este vizibil. In discuţiile purtate cu cea mai mare parte dintre tineri am receptat de altfel repetate încercări de a ni se strecura soluţii de genul : „la intrarea în schimb, vin mai devreme şi maistrul are timp să-mi spună ce am de făcut“. (Matei Cristea, Uzina de maşini electrice). Una din consecinţe, lesne previzibilă de altfel, am şi urmărit-o în „plină desfăşurare“ : cînd maşinile ar trebui să lucreze din plin, ele fac încă „anticameră“. Pentru că nu e atît de uşor ca la cei 172 de oameni cît are secţia strungărie de la Uzina de maşini electrice să le repartizezi simultan sarcinile. — Este, desigur, o faţetă a lucrurilor. Lanţul este insă mult mai lung. De aceea şi vreau să grupez unele sectoare din sfera productivă unde ar trebui privit cu mare atenţie, măcar pentru a admite argumentul în favoarea căruia pledăm prin rîndurile de faţă. Să ne imaginăm că lucrurile ar evolua invers decit în cazurile prezentate. Că fiecare t. N. UDROIU GH. GHIDBIGAN (Continuare în pag. a Il-ă) „fSfte” Iată un fenomen, cel puţin în aparenţă, paradoxal. Un tînăr iubeşte. Iubeşte sincer. In definiţia complicată a acestui fenomen intră, în orice caz şi dorinţa deplină de a oferi cît mai multe bucurii, cît mai multă fericire fiinţei iubite. Cum poţi ajunge la un rezultat contrar, dacă intenţia e atît de nobilă ? In vechea presă, apăreau mereu ştiri despre „crime pasionale“. Era vorba de cazuri cînd, din dragoste, se ajungea pînă şi la crimă. Au dispărut asemenea relatări din presa noastră. Mi se pare că tind să dispară şi din realitatea însăşi. Avem altfel de tineri — şi etica, echilibrul, temperamentul lor, ancorarea lor în probleme majore de viaţă, suprimă, în general, asemenea eventualităţi. Dar, depinde ce înţelegi prin „crimă pasională“. Othello a strangulat-o din gelozie pe Deselemona. E o strangulare fizică, care în orice ţară şi în orice vreme s-a încadrat în articolele codulu penal. Mai există, însă, şi altfel de strangulări. Ele nu intră decit in sfera moralului, căci nici un aticol din justiţie nu le poate nterzice ca atare. Să le spunem strangulări subtile“, nefizice. Am cunoscut, la Braşov, doi tineri, la care dragostea nu putea fi pusă la îndoială. In special dragostea lui, care, apreciată cu năsuri de cantitate, era impresionantă. 11 cheamă I. G. şi e inginer la o uzină metalurgică. S-a căsătorit cu fiinţa pe care o iubea şi o iubeşte. Firesc, el nu-şi închipuie altfel viaţa decit alături de femeia dragă (G. G.), care să-i aparţină numai lui. Cinepoate contesta acest drept ? Dar I. G. e gelos (chestiune de temperament, se spune). G. G. lucrează şi ea. I. G. o aşteaptă cînd iese de la serviciu. Drăguţ din partea lui, nu ? Dar o aşteaptă, în special, ca să vadă cu cine iese de la serviciu, li știe colegii pe dinafară. Dar aproape fiecare este pentru el un inamic posibil. Dacă se întîmplă ca, dintr-un motiv sau altul, G. G. să I. HRISTEA (Continuare in pag. a lll-a) DOUĂ ŞCOLI NOI DEVA (de la corespondentul nostru). Elevii din oraşul Deva vor avea la dispoziţie în noul an şcolar două şcoli noi cu cite 16 săli de clasă fiecare. In prima, aşezată în noul cartier Gojdu, se vor desfăşura cursurile de cultură generală pentru clasele I—VIII iar cealaltă e destinată Liceului industrial de construcţii şi grupului energetic. Pe lîngă sălile de cursuri, mai dispune şi de laboratoare moderne şi ateliere. Investiţiile făcute Puţine locuri împreunează în fiinţa lor atâtea daruri fermecătoare purtate cu o graţie impudică, ai zice inconştiente de valoarea lor. Sunt oraşe pline de orgoliul istoriei, al căror aer te intimidează, iar pe străzile lor mergi ca într-un venerabil muzeu, atent cu sfială la zidurile sure, cufundat în stratul unei realităţi devenită icoană a altor timpi. Ai sentimentul clar al detaşării din ritmul prezent. Din pragul muzeelor timpul curge înapoi, către izvoare. Ruinele templelor ,nu gfimn„... admiraţia cercetătoare, nu-ţi pun întrebări, ghidul este inutil, dacă nu chiar o dovadă de impietate. Reculegerea, contemplarea senină în absenţa oricărei încordări mistice, contemplarea gratuită în sensul naivităţii rafinate, pe care muzeii cînd ei constituie instanţa menită să interogheze şi să dispună. A te potrivi spiritului locului înseamnă a te abandona formulei pe care el însuşi ţi-o propune uitîndu-ţi chiar identitatea, biografia devenind o istorie ce pare povestită de alti demii o atribuie primitivilor — aceasta este singura şi marea reacţie. A te întreba cine a construit cutare templu, a te interesa de detalii tehnice, de formele vieţii etc., a cere, adică istorie acolo unde singura existenţă reală e cea mitologică, illipamnă a intirnga ipotezele. Cînd „ Călinescu scrie . ..visez că sînt grec“ existenţa lui se subordonează acestui tip, iar poezia este o ipoteză trăită cu autenticitate, o experienţă, confirmativă, nu inedită, dar de o voluptate organică. Am intrat în Dubrovnik, răsunîndumi în auz îndemnul exultant al lui N. Iorga : „Dacă marea o voieşti, mai du-te la acel dumnezeiesc cineva. Intri în catedrală ca un credincios, în palatul roman ca un împărat. In moschee precum umilul musulman în faţa lui Alah, iar în fortăreaţă ca un războinic. Cei mai autentici turişti sînt erudiţii care nu aleargă să afle, ci să varifice să-şi confirma oraş al Ragusei dalmatine, cu ziduri sure înălţîndu-se, pare că din marea de cobalt fără valuri, supt cerul de un nemilostiv albastru... ? al Africei uscate; porţi întunecoase, străzi de palate în jurul domului bătrîn, pretutindeni reminiscenţe din vremea Remublicei, pieţe îngrămădite de fructele Sudului, migdale şi smochine proaspete ; mari case pustii, pline de diplome şi de portrete, fine tipuri aristocratice răsărind dintre florile roşii ca sîngele oleandrilor şi, afară, cîmpii din care răsar, ca la noi prunii ori cireşii, smochini şi portocali, buruienile ţepoase ale unei vegetaţii africane ; iar, după ziua caldă, lină, grea de splendoare, copleşitoare de frumuseţe, în răcoarea serii pe malul de piatră, de cealaltă parte, de către munte, venind călări, în superbele lor costume roşii, violete, cusute cu aur ţeranii slabi şi ţerancele palide din Herţegovina, cari te întîmpină, străine ! cu un „dober vecer“, o bună seara ca pe vremea patriarhilor". C. STANESCU (Continuare in __ _Ioaa._CLIVE a)_ DUBROVNIK Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST Cu Argus în universul productivităţii • ÎMPREUNĂ CU CONF. DR. MIRCEA CRISTEA, DE LA INSTITUTUL DE ŞTIINŢE ECONOMICE BUCUREŞTI, DESPRE DATELE RAIDULUI ÎNTREPRINS ÎN CÎTEVA ÎNTREPRINDERI DIN CAPITALĂ PAGINA A ll-a CARNET DE LUCRU Opinii privind dezvoltarea învățămintului superior PAGINA A lll-a MEMENTO ENESCIAN 4 PAGINI - 25 BANI ANUL XXIII. SERIA IL NR. 5699 DUMINICĂ 17 SEPTEMBRIE 1967 TOVARĂŞUL IORE CEAUŞESCU A UII PE AMASADOL REPUBLICII INDIA Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a primit sîmbătă, 16 septembrie 1967, pe ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii India în Republica Socialistă România, Amrik Singh Mehta, în audiență de prezentare. Cu această ocazie a avut loc o convorbire cordială. Vizita primului ministru ill Inmei SOLEMN Sîmbătă dimineaţa, primul ministru al Turciei, Suleyman Demirel, cu soţia, împreună cu ministrul afacerilor externe Ihsan Sabri Caglayangil şi celelalte persoane oficiale turce au plecat cu avionul pentru o scurtă călătorie pe litoral. Oaspeţii turci sunt însoţiţi de Alexandru Roabă, ministrul petrolului, Vasile Şandru, adjunct al ministrului afacerilor externe, şi Ion Drînceanu, ambasadorul Republicii Socialiste România la Ankara. La aeroportul oraşului Constanţa, premierul turc a fost salutat cordial de Petre Nicolae, preşedintele Sfatului popular al oraşului, şi de alte persoane oficiale locale. Tinere în costume naţionale dobrogene au oferit oaspeţilor flori. Numeroşi localnici şi turişti străini aflaţi la aeroport au salutat călduros pe oaspeţii turci. După un scurt popas la sediul Sfatului popular al oraşului Constanţa, unde preşedintele sfatului a făcut oaspeţilor o prezentare a oraşului şi litoralului, au urmat vizite la unele din cele mai cunoscute aşezăminte culturale din localitate, precum şi în localităţile depe ţărmul Mării Negre. In cursul după-amiezii, oaspeţii turci se vor înapoia cu avionul în Capitală. (Agerpres)