Scînteia Tineretului, februarie 1968 (Anul 24, nr. 5815-5840)

1968-02-01 / nr. 5815

SUMAR ÎN PAG. 3 ÎN PAG.­­4 FIȘE ALE UNUI Proletari din toate ţările, unitivă ! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXIV, SERIA II, NR. 58156 PAGINI - 25 BANI JOI 1 FEBRUARIE 1968 PROZA­ORIZONT’67 DICȚIONAR ENCICLOPEDIC ! Avem un tineret minunat. Rea­litatea aceasta — care priveşte generaţia chemată să ducă mai departe opera de înălţare a Ro­mâniei pe treptele superioare ale progresului şi civilizaţiei — are suport trainic în profundele schimbări ce au avut loc în toate domeniile activităţii materiale şi spirituale. Socialismul a statuat — ca o coordonată principală — asigurarea tuturor condiţiilor ca tineretul să se afirme multilateral, în spiritul umanismului. Hotărî­­rea adoptată de plenara C.C. al P.C.R. din 29 noiembrie — 1 de­cembrie 1967 reflectă, o dată mai mult, părinteasca ,grijă a partidului pentru destinele tine­retului patriei. Document de în­semnătate deosebită pentru mun­ca educativă în rîndurile tinere­tului — o muncă de mare fru­museţe, căreia comuniştii i s-au dedicat totdeauna cu pasiune — h­otărîrea statorniceşte un ansam­blu armonios de măsuri şi direc­ţiile de acţiune. Firul lor călăuzi - Maşini destinate legumicultura La Uzina de reparaţii Nă­vodari a intrat în fabricaţie primul lot de 250 de maşini destinate lucrărilor în legu­micultura. Concepute de In­stitutul de cercetări pentru mecanizarea agriculturii, ele înlocuiesc munca manuală la construirea rigolelor pentru udat, a paturilor de însămîn­­ţare a legumelor etc. In­ cursul anului, aici vor intra în fa­bricaţie şi alte utilaje, printre care maşina pentru ridicarea baloţilor de paie şi instalaţia cu racleţi pentru evacuarea gunoiului din grajd. (Agerpres) tot îl constituie preocuparea pen­tru creşterea şi călirea unui tine­ret care să întruchipeze în gîn­­dire, in simţire şi în faptă trăsă­turile omului înaintat al societăţii noastre, patriot înflăcărat şi inter­naţionalist consecvent, construc­tor energic, competent şi plin de îndrăzneală al edificiului comu­nist, însufleţit de înalte năzuinţe, capabil să-şi asume mari respon­sabilităţi şi să le ducă ieri la îndeplinire. Din contextul acestor măsuri, cele referitoare la pregătirea or­ganizată a tineretului pentru apă­rarea patriei — asupra cărora mă voi , opri — constituie sarcini de mare importanţă puse în faţa Uniunii Tineretului Comunist, la realizarea cărora armata îşi va da întregul său sprijin. Ele vin să dea expresie unei cerinţe ac­tuale majore şi totodată se în­scriu pe linia afirmării unor însu­şiri caracteristice ale tinerilor. Cauza apărării patriei, cauză ge­neratoare de forţă şi elan, de acte sublime, a avut totdeauna, pe aceste meleaguri, în generaţiile vîrstei de aur, portstegari înflă­căraţi. Deschizînd sfînta carte a istoriei României şi plecîndu-ne asupra paginilor care descriu ma­rile bătălii prin care poporul nos­tru, sub conducerea unor strălu­ciţi comandanţi, s-a ridicat la luptă, în numele neatîrnării şi al păstrării fiinţei naţionale, ni se înfăţişează în toată măreţia lor şirul nesfîrşit de eroi în floarea vieţii ce nu au precupeţit nimic pentru a-şi face datoria faţă de patrie. Deopotrivă cu vitejia şi spiritul de sacrificiu, cronicarii — români şi străini — au consemnat cu admiraţie şi minunata lor pri­cepere ostăşească. In mîinile a­­cestora, adeseori, chiar şi simpla unealtă de lucrare a pămîntului se transforma într-o armă redu­tabilă. Căci zbuciumul veacurilor a învăţat oamenii ţării noastre să deprindă din fragedă tinereţe meşteşugul armelor, ştiinţa şi arta apărării pămîntului strămoşesc. Tineretul zilelor noastre, al că­rui profil se defineşte prin devo­tamentul fără margini faţă de patria socialistă, prin optimism şi vigoare, continuă şi îmbogăţeşte cu noi fapte tradiţiile moştenite. Visul adolescentului Eminescu : „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Ro­mânie, / Ţara mea de glorii, ţara mea de dor ? / Braţele ner­voase, arma de tărie, / La trecu­­tu-ţi mare, m­are viitor !“ — se întruchipează în realitate. Urcînd pe noi trepte de civilizaţie şi progres social, dezvoltîndu-şi im­petuos forţele de producţie, Ro­mânia socialistă, liberă, indepen­dentă, suverană are şi braţele care să o înflorească şi armele care să o străjuiască demn. In rînd cu cei vîrstnici, tinerii mun­citori, ţărani, ingineri, oameni de Ştiinţă, scriitori şi artişti, plini de îndrăzneală creatoare, de elan şi energie, înscriu în cronica Ro­mâniei socialiste pagini de eroism în muncă. Contingentele care vin an de an în armată dovedesc că tineretul nostru este animat de dorinţa fierbinte de a-şi face datoria ostăşească. In procesul de instrucţie, militarii îşi însuşesc şi-şi perfecţionează priceperea şi deprinderile necesare îndeplinirii misiunilor, înving cu bărbăţie servituţile serviciului şi, nu de puţine ori, săvîrşesc acte impre­sionante de vitejie. Patriotismul este un sentiment activ, el îndeamnă la acţiune con­cretă. Măsurile stabilite în hotă­ General-locotenent ION COHAN Adjunct al ministrului Forţelor Armate şi secretar al Consiliului politic superior Spre muntele Semenic Foto : E. Höjer Imense coloane şi cisterne sunt modelate aidoma unor sculpturi de mîinile pricepute ale cazan­giilor de la Uzinele „Griviţa roşie“ Foto : O. PLEC­AN LASERI Zilele trecute, ziarele anunţau : I „Cel mai mare laser cu bioxid I de carbon din ţara noastră a­­ fost realizat recent de colectivul I laboratorului de metode optice I în fizica nucleară, de la Institu­­­­tul d de fizică atomică din Bucu­reşti“. Curiozitatea tinerilor citi­tori, viu stimulată de caracterul­­ deosebit al unei asemenea știri, I avidă de amănunte, a obligat re- I porterul la o descindere rapidă... Miercuri, 24 ianuarie. In jurul 11 orei 9 dimineaţa, autobuzul nr. I 56 ne duce către comuna Mă­ I­gurele, din apropierea Capitalei.­­ La capătul liniei , Institutul de a fizică atomică. Cunoştinţa cu „lu- I mea laserilor“ începe opt minu­­­­­te după ora nouă, intr-un grup I de tineri fizicieni, ingineri, teh­­s nicieni şi muncitori. — Cititorii doresc să afle mai­­j multe amănunte despre dum­­- neavoastră... — Suntem­ colectivul care lu­crează sub conducerea prof. dr. docent Ion Agîrbiceanu, membru corespondent al Academiei R.S.R. Să vorbim, deci, despre Iaseri... Timp de aproape două ore, conversaţia a cumulat treptat în­­ intervenţia unuia sau altuia din- I tre interlocutori, după cîteva de­­j­monstraţii practice cu laseri puşi I la lucru, suma de date ce pot e- I difica asupra preocupărilor şi 3 muncii lor de fiecare zi. La sfîr­­j­şitul vizitei, aveam datele nece­­­­sare unei succinte conturări a I drumului străbătut către realiza-1 5 rea care ne adusese în laborator. Mai întîi, o scurtă istorie... LASER . Pentru descoperirea! ' principiului său de funcţionare, fizicianului american C. H. Tow­­j­­es şi fizicienilor sovietici N. C. ■ Basov şi A. M. Prohorov le-a fost decernat Premiul Nobel pentru I fizică pe anul 1964. Denumirea acestei senzaţionale cuceriri a ştiinței contemporane îşi are iz- I corul în iniţialele unor cuvinte englezeşti: „light amplification by I stimulated emission of radiation". In traducere: lumină amplifica- jj tă prin stimularea emisiei radio-­­ active. Aşadar, este vorba de I surse de radiaţii. Ele emit de la î lungimi de undă învecinate cu jj microundele, trecînd în infra-ro- r­șu vizibil, pînă la ultra-violet.­­ In funcţie de „mediile active“ 3 folosite la construirea lor, laschii­­ se clasifică în trei tipuri : solizi, lichizi şi gazoşi. Ca surse de lu­mină, se deosebesc radical de ce­le clasice — becul, descărcările în gaze, flacăra sau sursele lu- i minescente. Au proprietăţi speci­ale : monocromaticitate (liniile spectrale emise sunt de milioane­­ de ori mai înguste decit acelea jj emise de sursele obişnuite); in-­­ tensitate foarte mare ; un grad de ji coerenţă nebănuit de ridicat, o ji mare directivitate. Tocmai ase- | menea proprietăţi fac ca utiliza- | rea laserilor în cercetarea fun- | damentală, în diferite domenii­­ ale tehnicii, pentru comunicaţii la distanţă, să aibă consecinţe deosebit de importante. Tradiţia şcolii românești de optică, preocupările colectivului laboratorului de metode optice în fizica nucleară, condus de pro­fesorul Ion Agărbiceanu, au fă­cut posibilă construirea primului laser românesc cu gaz în 1962, la numai un an după realizarea pri­mului laser cu gaz din lume. O­­rientarea anterioară a cercetărilor şi mijloacele tehnice de care a dispus laboratorul au permis ca cercetările româneşti în acest domeniu să capete o dezvoltare rapidă, astfel incit astăzi dispu­nem de toate tipurile importan­te de laseri gazoşi. Pentru co­lectivul laboratorului, sfîrşitul a­­nului 1967 a fost sinonim unei adevărate avalanşe de succese. In mai puţin de trei luni, s-au construit trei tipuri de laser cu bioxid de carbon, unul portabil. ION TRONAC (Continuare în pag. a V-a) (Continuare în pag. a ’­ll-a) Şedinţa Consiliului de Stat In ziua de 31 ianuarie 1968, a avut loc, la Palatul Republicii, şedinţa Consiliului de Stat, pre­zidată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, preşedintele Consi­liului de Stat. Au luat parte tovarăşii Emil Bodnaraş, Constanţa Crăciun şi Ştefan Peterfi, vicepreşedinţi ai Consiliului de Stat, Constantin Stătescu, secretarul Consiliului de Stat, şi Anton Breitenhofer, Ion Cosma, Constantin Daicovi­­ciu, Vasile Daju, Constantin Drăgan, Suzana Gâdea, Nicolae Hudireanu, Athanase Joja, Ion Popescu-Puţuri, Cristofor Simio­­nescu, Gheorghe Stoica, Ludovic Takacs şi Iacob Teclu, membri ai Consiliului de Stat. Consiliul a examinat şi adoptat mai multe proiecte de decrete interesînd diferite domenii ale activităţii de stat. Printre acestea figurează decretul privind orga­nizarea Consiliului Economic, po­trivit hotăririi Conferinţei Na­ţionale a Partidului Comunist Român din 6-8 decembrie 1967; decretul pentru modificarea unor articole din Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări so­ciale de stat şi pensia suplimen­tară ; decretul pentru completa­rea articolului 19 al Decretului nr. 76/1953 cu privire la econo­mia vînatului şi pescuitului, pre­cum şi decretul prin care s-au abrogat, cu data de 1 ianuarie 1968, unele dispoziţii referitoare la sistemul de colectare la carne, producătorii fiind scutiţi, pe a­­ceeaşi dată, de obligaţiile res­tante rezultate din aplicarea dis­poziţiilor abrogate. De asemenea, Consiliul de Stat a ratificat Tratatul cu pri­vire la principiile care guver­nează activitatea statelor în ex­plorarea şi folosirea spaţiului ex­­tra-atmosferic, inclusiv Luna şi celelalte corpuri cereşti, semnat la 27 ianuarie 1967 și a adoptat decretul privind aderarea Repu­blicii Socialiste România la Con­venția vamală relativă la impor­tul temporar de material profe­sional, încheiată la Bruxelles, la 1 iunie 1961. Consiliul a rezolvat apoi lu­crările curente. • ••••• Nimic mai lesne decit să scrii un rechizitoriu împotriva celor care, în secolul nostru, în ritmul nostru tumultos de viaţă etc. etc. îşi permit lu­xul să se plictisească. De pildă: „Bine, da, azi, cînd sînt atîtea de făcut, de învă­ţat, cînd cunoştinţele ştiinţi­fice se dublează din zece în zece ani, cînd ne ridicăm ni­velul cultural, azi, cînd unii n-au timp să răsufle, cînd se plîng că ziua nu are 100 de ore, îndrăzniţi să spuneţi că... ?“ Se poate şi mai „tare“ Aict de tare că, dacă pui ţi­nui tînăr întrebarea „te plic­tiseşti ?“ poţi fi sigur că se va scutura ca de necuratul, gra­­bindu-se să-ţi spună: „Vai, eu să mă plictisesc ? Cum vă dă prin cap una ca asta ?". In continuare, tînărul va spune că are o viaţă plină de evenimente, şi ţi le va în­şira : „douăsprezece ore pe zi şcoala şi studiul individual (studenţii Remus Georgescu, Ion Vasile din Bucureşti, Alexandru Lungu din Cluj, „seraliştii“ Ion Angh­el şi Paul Popescu din Braşov etc.); „cînd nu învăţ citesc; cînd nu citesc fac sport, cînd nu fac sport ascult muzică; cînd nu ascult muzică, mă întîlnesc cu prietenii, prietene, discu­tăm cu pasiune“ (inginerul Matei Ionescu, din Oradea, medicul Gheorghe Drăgan din Bucureşti etc)... Nu pun la îndoială nici o mărturie; de altfel cine nu cunoaşte acest ritm de activitate, caracteris­tic epocii pe care o trăim...­­ Şi totuşi.Dincolo de acest real „n-am timp să mă plic­tisesc“ cu care poţi umple pa­gini întregi de anchetă, concluzionînd senin că nu-i decit o falsă problemă, simţi că, intenţionat sau nu, unii interlocutori se feresc să facă o mărturisire „infamantă". Plictiseala nu-i la modă. Să fi dispărut oare din viaţa noastră, a tuturor, acele clipe dintre două perioade de muncă încordată, in care, ră­mas cu tine însuţi, nu ai chef să faci nimic şi laşi vremea să treacă, fadă, monotonă, plicticoasă . Dar atunci în­seamnă că am devenit ma­şini cibernetice­­... Nu apăr „dreptul la plicti­seală". N-o recomand şi n-o scuz. Dar să nu ne grăbim să spunem că fenomenul a dis­părut, s-a topit la tempera­tura vieţii contemporane. Şi mai ales, să să nu ne grăbiră să-i situăm de regulă pe cei care „se plictisesc cite o dată", ca eroul unui cunoscut cîntec al lui Jacques Brel, în cate­goria acelor pierde — vară (pierde — iarnă, ca să fim actuali) care umplu cafenelele sau barurile de zi şi de noapte. Pentru ei n-ar merita scrisă o anchetă şi, în orice caz, nu această anchetă. SÂ ÎNCERCĂM O DEFINIŢIE Las la o parte formulările teoretice, ca să nu... plicti­sesc. Definiţia, sper să apară din fapte. Voi începe prin a da cuvîntul unui interlocutor decedat acum aproape 15 ani. Regretata actriţă Sara Manu, juca aproape seară de seară, repeta ziua, participa la nu­meroase acţiuni sociale, lucra la radio-difuziune în­­timpul IONEL HRISTEA (Continuare în pag. a V-a) Tovarăşul Nicolae Ceauşescu .n -­ s-a intilnit cu delegaţia P. C. din Izrael Miercuri, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al C.C. al P.C.R., s-a întîlnit cu de­legaţia Partidului Comunist din Izrael, formată din tovarăşii Sa­mud Mikunis, secretar general al P.C.R., şi Moshe Sneh, membru al Biroului Politic al C.C. al P.C.R. In cursul şederii în ţara noas­tră, delegaţia P.C. din Izrael a avut convorbiri, cu tovarăşii­ Paul Niculescu-Mizd, membru al Co­mitetului Executiv, al Prezidiului Permanent, secretar al C.C. al P.C.R., şi Mihai Dalea, secretar al C.C. al P.C.R. A participat to­varăşul Constantin Vasiliu, ad­junct de şef de secţie la C.C. al P.C.R. In cadrul întâlnirilor părţile s-au informat reciproc asupra ac­tivităţii celor două partide şi­ au făcut un schimb de păreri asupra unor probleme ale situaţiei­ inter­naţionale actuale şi mişcării co­muniste şi muncitoreşti. Ele au relevat necesitatea de­ a se depune eforturi susţinute pentru întări­,­rea unităţii partidelor comuniste şi muncitoreşti, a tuturor forţe­lor antiimperialiste în lupta pentru pace, independenţă naţio­nală, democraţie şi socialism. Convorbirile s-au desfăşurat într-o atmosferă caldă, tovără­şească. ■k Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a oferit, miercuri seara, o masă în cinstea oaspeţilor. Şcoala, clădită toată din piatră, avea megieşă în dreapta o fintînă, cea mai a­dîncă din împrejurimi, de aproape nouăzeci de metri. Un zid înalt, lung şi el că obosea un copil să-l măsoare, ţinea umbră şi era gard tot­odată la curtea conacului Zarea. Recreaţia copiilor cu­noştea un singur joc şi aces­ta se desfăşura încet, cu pa­uze, nesfîrşit ca un vis cu pocnete din adîncuri, rotun­de, cînd părea a se ridica pe coate pămîntul şi a vorbi tăi­nuit. Rînd pe rînd copiii luau piatra din zid şi o aruncau în fîntînă. Un hăuit sec, semn că piatra atinsese adîncul, urmat în răstimpuri de ecou­rile rotunjite în sus ca o voce în rătăcire. Sunetul se crispa în pereţi şi se istovea afară, parcă trăgea cineva cu praştia din apă şi îşi primea el singur înapoi căderea din văzduh. Ascultau cei mici cu urechea scoică la pămînt şi sunetul ii ridica deo­dată în picioare, ţopăind ca iezii de plăcere, aler­­gind cu bulgări, pietre mai mărunte, gresii, cremeni ciuruite, muchi de calcar, tot ce povîrnea de la încheieturi zidul şi bombardau cu chiot cerul din adine al puţului. .Apă în el nu mai era, ci doar un nămol rece, băltos. Izvoa­rele adevărate îl părăsiseră JOC DE UNUL de A. I. Zăinescu rupînd mai la deal, dintr-un mal. Şi aşa fîntîna devenise a copiilor şi-a vrăbiilor care îşi odihnea pe o piatră din colac cuiburile de împuiat şi de iernat. Dragomir Scarlat îşi odihnea pe o piatră din faţa porţii, la soare, în fie­care zi, bătrîneţele. Aştepta recreaţiile copiilor ca pe un joc al lui, dincolo de care se vedea alergînd şi întocmai ca aceştia scrutînd zidul şi po­­vîrnindu-l cu chiot în fîntî­nă, aşa cum de fapt îi fusese şi lui bucuria. în întrecere cu alţii, conii de seama lui, as­tăzi unii moşnegi, alţii duşi, în vremea alfabetului, toţi într-o clasă, cu un monitor care bea de stingea şi punea în genunchi pe coji uscate de nucă. Jocul acesta cu arun­catul bolovanilor în fîntînă se născuse o dată cu şcoala şi însoţise rînd pe rînd recrea­ţiile­ tuturor elevilor ei. Zi după zi, ceas după ceas, vre­me de aproape şaptezeci de ani, zidul se scurtase și scă­zuse într-atît incit îl sărea acum și o broască. Darmite o capră, darmite un cal. Nu mai era zid, cone­­l nu mai avea apărarea gardului. Și asta, cum își spunea el întoreîn­­du-şi la soare cînd fata, cînd spatele, ca să se întărească bine oasele, să nu plesnească, asta fiindcă nimeni nicio­dată nu i-a i-mpiedicat, ba cind învăţătorul le-a interzis copiilor el singur a fost acela care i-a îndemnat bătrîneşte să nu zică o asemenea pe­deapsă, că piatră e cu­ lumea în dealuri şi pentru copii (se gîndea şi la el atuncea) a­­runcatul pietrii într-o viroa­­gă sau într-o fîntînă părăsită a fost de cînd se ştie un joc cuminte şi frumos. Mai erau şi alte jocuri, dar. Iui aceasta îi rememora cel mai bine copilăria. Privea cum zidul scade, auzea ecoul rotunjit al fîntinii, se bucura de ţi­pătul copiilor.

Next