Scînteia Tineretului, noiembrie 1968 (Anul 24, nr. 6050-6075)
1968-11-01 / nr. 6050
ANUL XXIV, SERIA II, NR. 60504 PAGINI — 30 BANI Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST VINERI 1 NOIEMBRIE 1968 ELEMENT PERFECTIBIL ÎN ACTIVITATEA COMITETELOR DE DIRECŢIE O existenţă redusă la numai cîteva luni ar putea fi considerată neconcludentă pentru a exprima opinii asupra activităţii comitetelor de direcţie. Ne contrazic faptele. In scurtul răstimp de la constituire, noile organe de conducere colectivă a activităţii întreprinderilor şi-au legat deja numele de rezolvarea a numeroase probleme izvorîte din necesitatea îmbunătăţirii continue a rezultatelor economice în unităţile respective. Este confirmată astfel oportunitatea discutării în colectiv a diferitelor chestiuni legate de activitatea întreprinderii, deciziile adoptate conţinînd soluţii cu un coeficient superior de exactitate, de profunzime. Dovadă, sporurile de producţie înregistrate, creşterea eficienţei economice. In municipiul Braşov, de exemplu, unde am localizat ancheta noastră, în lunile trimestrului trei toate întreprinderile şi-au realizat planul de producţie. Nu avem însă în intenţie să reluăm, să întocmim un centralizator al plusurilor evidente în activitatea proaspetelor organe colective de conducere din întreprinderi. Dimpotrivă, considerîndu-le pe acestea de bun augur pentru munca de viitor, am urmărit în paralel să identificăm acele semne de inconsecvenţă care, perpetuate pot atenta la randamentul în perspectivă al comitetelor de direcţie. — Intr-o recentă şedinţă de birou, ne spune tovarăşul Con- J stantin Cîrţînă, prim-secretar al comitetului municipal de partid Braşov, noi am analizat chiar a- a ceastă problemă. Concluzia care s-a desprins a fost aceea că în ■ cepului activităţii comitetelor de ■ direcţie este bun. De aceea am şi ţinut să generalizăm experienţa dobindită. Am sesizat însă o serie de minusuri asupra cărora am reţinut atenţia. Intre altele, stilul de muncă defectuos al unor organe, neacomodate încă la noua situaţie. In mod obişnuit comitetele de direcţie şi-au stabilit ca sistem de întîlnire, o şedinţă de lucru pe lună, ceea ce şi conferă acestor şedinţe caracterul decisiv în ceea ce priveşte conţinutul lor. Se presupune luarea în discuţie, în vederea adoptării celor mai indica-NEAGU UDROIU (Continuare în pag. a II-a) • Muzeul din Cîmpulung-Moldovenesc a identificat şi achiziţionat de curînd încă 20 obiecte cu mare valoare etnografică. Printre acestea se află un original card de munte cu două roţi, din zona Brodina. El are rotile masive, realizate dintr-o singură secţiune de copac. • In centrul universitar Iaşi au luat fiinţă atenee studenţeşti la Universitatea ..Al. I. Cuza“, Institutul politehnic şi Conservatorul de muzică. Primele manifestări programate aici au şi avut loc. • Din iniţiativa Consiliului Central al U Uniunii Generale a Sindicatelor, joi s-a deschis în Capitală în colaborare cu Asociaţia Cineaştilor (A.C.I.N.) un curs al responsabililor cinecluburilor sindicatelor din întreaga ţară, cu o durată de 10 zile. Această primă acţiune de acest gen de la înfiinţarea cinecluburilor reuneşte peste 10 cineaşti amatori din aproape toate judeţele ţării. Un colectiv condus de conf. dr. ing. Marin Păunescu, de la Facultatea de construcţii a Institutului politehnic din Timişoara, în colaborare cu institute de cercetări şi întreprinderi din ţară, a proiectat şi realizat un vibrator de mari dimensioni destinat executării fundațiilor de poduri și de alte construcții aflate sub nivelul apei. Face casă, cum se spune, un film nordic pe care nu l-am văzut din cauza cozilor interminabile. M-am întrebat ce atrage spre pînza banală, umplută de imagini trecătoare masele de spectatori şi cunoscînd vag subiectul am început să fac presupuneri. Mi se pare că e vorba acolo despre dragoste, moarte şi cancer, despre tămăduirea prin inimă şi parcă înţeleg uşor unde este cheia succesului. Cît am crede că societatea omenească este năpădită de cinici şi de iresponsabili, de criminali şi de hoţi, ne înşelăm. Nu vreau să spun că am lichidat cu cuţitul înfipt în inimă şi ca atacul băncii cu mitralierele , am citit cu stupoare cum aiurea un tînăr dement a ucis mai multe persoane cu o puşcă, fără să aibă habar pe cine vînează cu arma, am parcurs zguduitorul roman „Cu singe rece" şi am văzut la New- York şi filmul turnat după acest reportaj al unei crime. Pot cita faptele incredibile din Nigeria şi Biafra, ştiu pe dinafară cifrele deplorabile în morţi ale războiului vietnamez. Zilnic ziarele vorbesc despre condamnări şi execuţii, se pare că, din perspectiva lor, omenirea nu a făcut nici un salt înainte în conştiinţă, că trăim încă într-o noapte fără lumină a sufletului. Ceva crud, tiranic, plin de scîrbă şi fără lege, domini unele suflete. Sublime şi multe fapte omeneşti trebuie să se alinieze lingă cele mai incredibile abjecţiuni. Iată acest film despre care nu am auzit să fie o capodoperă strîngind mii de oameni pe la uşile cinematografelor, bă mari flagele. Se vorbeşte des şi cu o insistenţă grosolană despre necomunicare, despre înstrăinarea omului în faţa omului, despre izolarea lui intr-o lume aglomerată, şi iată că eu nu pot să cred, auzind de succesul acestui film. Este poate o înclinare a compatrioţilor mei pentru melodramă, poate „Prinţesa“ reeditează pe ecran succesul din literatură al lui „Cuore“, dar asta trădează un lucru minunat : că bunătatea şi încrederea în alţii nu au murit, că sîntem în plin respect faţă de romantism, că nu întruchipăm cu cinism dragostea trimisă prin flori şi vers. Succesul pe care-l are proiectarea „Prinţesei“ este nu numai un succes comercial, este un fapt social foarte semnificativ, tind recordurile peliculelor cu aventuri şi Tarzan. Care e secretul ? Oamenii vor puţină încredere de la semenii lor, vor să creadă că dincolo de rău şi de bine nu s-a pierdut acea dragoste eternă faţă de semen, că iubirea poate învinge cele mai PRINŢESA de EUGEN BARBU PARTI CONSTITUTIVE ALE... Partea întii , părea să corespundă unei adunări de alegeri. S-a format un prezidiu, au fost alese toate comisiile care urmau să, asigure desfăşurarea normală a şedinţei. S-a votat ordinea de zi. Darea de seamă pe care o citea secretara comitetului U.T.C., profesoara Mioara Chişiu, trăda seriozitatea cu care a fost elaborată. Uteciştii găseau sintetizată în această dare de seamă activitatea organizaţiei lor din Liceul pedagogic şi Institutul de doi ani — Oradea. Nu li se prezentau lucruri inedite, nici n-ar fi fost normal ; era activitatea lor, starea de seamă le-o înfăţişa aşa cum au trăit-o cu meritul de a opera interpretarea foarte lucidă a succeselor şi limitelor ei. Se vorbea despre învăţătură, despre ceea ce a întreprins organizaţia pe acest plan în sprijinul şcolii, iar procentele şi amănunţirea unor activităţi de mai mare sau mai mic succes nu erau prezentate în scopul liniştirii uteciştilor, că tot ce s-a ■pifuh feaut .S-a fericit, împotrivă, erau folosite ca un îndemn pentru un început de discuţie despre ceea ce urmează să fie întreprins pentru stăvilirea mediocrităţii, pentru crearea unui climat favorabil. LUCRETIA LUSTIG MARIETA VIJIBAŞCU (Continuare în pag. a II-a) Aseară, la orele amurgului bucureştean, cursa specială Tarom IL-18, care a străbătut întinse distanţe albastre, a aterizat pe aeroportul Băneasa, aducînd de la Ciudad de Mexico solii sportului românesc care au onorat prezenţa României la olimpiada mexicană ’68. In întâmpinarea lor ,au sosit, alături de rude şi colegi de club, mii şi mii de bucureşteni, iubitori ai sportului, cu tot atîtea mii de buchete de flori, care au ţinut mai întîi de toate să facă, într-un decor de toamnă plin de farmec, o primire aşa cum se cuvine celor care au purtat spre glorie culorile sportive ale ţării. Cînd răsuflarea puternicelor motoare este tăiată şi uşa ar • • • • FLORI LINGĂ MEDALII IERI, PE AEROPORTUL BANEASA, IUBITORII SPORTULUI AU ORGANIZAT O VIE MANIFESTARE DE SIMPATIE CU PRILEJUL ÎNTOARCERII OLIMPICILOR ROMÂNI le lor în Mexic şi aparţinînd compozitorilor George Grigoriu şi Temistocle Popa, îndrăgostiţi şi ei de viaţa mirifică a stadioanelor. Urmează un moment pur şi simplu dramatic. Cele două sportive, emoţionate de manifestarea sinceră şi sentimentală ce li se face, rămîn locului, pe scara avionului şi cad pradă unui plîns în hohote. Reporterii şi fotoreporterii înregistrează pe bandă, notează în bloc-notesuri sau pe peliculă, fraze sugrumate de plîns sau chipuri cu obrăjii înşiroiaţi delacrimi. Scenele care au loc după aceea — îmbrăţişări, felicitări, schimbul primelor impresii de acolo şi de -acasă — demonstrează, înălţător, însemnătatea momentului, semnificaţia succeselor repurtate de sportivii noştri în îndepărtata ţară a culturii aztece. Această manifestare de bucurie vine să confirme, o dată în plus, sentimentele de gratitudine şi fericire pe care le trăiesc miile de iubitori ai sportului din ţara noastră, atunci cînd idolii lor le îndreptăţesc aşteptările, speranţele, prin dobîndirea unor victorii de mare răsunet. Pentru sportul românesc, jocurile de la Ciudad de Mexico coincid cu cel mai important succes obţinut de-a lungul participării sale la Olimpiade : 15 medalii, dintre care 4 de aur, 6 de argint şi 5 de bronz, clasarea a numeroşi concurenţi în rîndul primilor şase din lume, un loc în clasamentul general alături de marile naţiuni sportive, acesta este bilanţul cu care reprezentanţii C.CONSTANTIN gintie a navei se deschide, apar în cadrul ei Viorica Viscopoleanu şi Lia Manoliu ; mulţimea izbucneşte în urale şi aplauze, în aclamaţii de bucurie nemărginită. Fanfara intonează, în semn de salut, dragi melodii populare. Dintr-un punct al mulţimii răzbat, dominînd aeroportul, cîntecele executate de un cor organizat ad-hoc : „Bravo fetelor“ şi „Tinerii de la Olimpiadă“, inspirate de victorii-Salutînd pe cei dragi care au transformat, pentru o oră, aeroportul în amfiteatru olimpic noştri se reîntorc acasă. Prezenţa României socialiste la Olimpiada mexicană este marcată, mai ales, prin valoarea performanţelor obţinute în sporturi olimpice importante şi tradiţionale, ca atletismul, scrima, luptele greco-romane. Medaliile cîştigate de Viorica Viscopoleanu, Lia Manoliu, Mihaela Peneş, Ileana Silai au avut un mare răsunet în lumea sportului, au dat prestigiu şi strălucire culorilor noastre sportive, după cum victoria lui Ion Drîmbă în proba de floretă a fost elogiată de toţi experţii scrimei. Dar, să ne apropiem şi să încercăm să obţinem pentru cititorii noştri, cîteva impresii, confesiuni de la aceia care au V. CABULEA V. RANGA V. BABA (Continuare în pag. a lll-a) ÎN PAG. A 2-A: © Pentru cine scriu ? pentru scriu? UNICUL RĂSPUNS — CĂRŢILE © PUNCT ŞI DE LA CAPĂT ÎN PAG. A 4-A: ce # CINCI DECENII DE A COM SOMOLULUI ACTIVITATE Tovarăşul ION ILIESCU, prim-secretar al C.C. al U.T.C., ministru pentru problemele tineretului, ne vorbeşte despre vizita sa în U.R.S.S. Combinatul petrochimic Piteşti. Vedere da ansamblu a complexului de pituliză Lacrimile nu pot fi stăvilite Reîntoarcere de pe baricadele Olimpiadei Fotografii: O. PLECAN Mesajul adresat de tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, secretar general al C.C. al P.C.Rpreşedintele Consiliului de Stat, corpului profesoral şi studenţilor din Institutele de invăţămint tehnic şi superior din Stimaţi tovarăşi, Aniversarea unui secol şi jumătate de la înfiinţarea, în Bucureşti, a primelor cursuri de inginerie în limba română, îmi oferă plăcutul prilej de a aduce corpului didactic, întregului tineret din învăţămîntul superior tehnic, salutul cald al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, al Consiliului de Stat şi al guvernului Republicii Socialiste România. Inaugurarea, cu 150 de ani în urmă, a cursurilor de inginerie iniţiate de Gheorghe Lazăr, eminent om de cultură şi înflăcărat patriot, a reprezentat un eveniment remarcabil în istoria învăţămîntului, ştiinţei şi culturii noastre. In decursul existenţei sale, Şcoala tehnică superioară din Bucureşti a format zeci şi zeci de promoţii de ingineri. Din rîndul lor s-au ridicat memorabile figuri de savanţi şi profesori care făcînd parte din pleiada intelectualilor înaintaţi, au jucat un rol de seamă în propăşirea materială şi spirituală a naţiunii române. In anii socialismului, ca o expresie elocventă a grijii partidului nostru pentru dezvoltarea învăţămîntului, pentru ridicarea nivelului de cultură al poporului, şcoala tehnică superioară din Bucureşti — cea mai importantă sursă de formare a cadrelor tehnice inginereşti în toate ramurile economiei naţionale — a cunoscut o puternică dezvoltare. Pentru învăţămîntul tehnic superior, socialismul a însemnat o creştere considerabilă a numărului de institute şi facultăţi, de studenţi şi cadre didactice, o îmbunătăţire permanentă a condiţiilor de studiu şi de viaţă ale tineretului studios. Doresc, şi cu acest prilej, să exprim înalta apreciere pe care partidul şi statul nostru o acordă activităţii rodnice, devotare a corpului profesoral care îşi îndeplineşte îndatoririle de onoare ce-i revin, aducînd o contribuţie deosebit de valoroasă la formarea celui mai ales şi mai preţios produs al societăţii noastre, omul temeinic şi multilateral pregătit — constructor al socialismului. Temeiuri de îndreptăţită satisfacţie ne dau tinerele vlăstare ale intelectualităţii tehnice, întreaga noastră studenţime care se pregăteşte cu răspundere pentru a purta mîine, spre noi culmi, cuceririle gindirii şi creaţiei ştiinţifice şi tehnice contemporane, pentru a participa cu dăruire de sine la soluţionarea problemelor complexe pe care le ridică opera de desăvîrşire a construcţiei socialiste. Sărbătoarea de azi constituie un prilej de a cinsti tradiţiile înaintate ale învăţămîntului tehnic superior din România, de a omagia actul patriotic care a pus temeliile lui şi de a reliefa marile lui succese de azi. Cu sentimentul mîndriei de a fi continuatorii operei unor iluştri înaintaşi, dumneavoastră toţi — profesori din toate generaţiile şi studenţi — aveţi înalta îndatorire de a ridica pe noi trepte tradiţiile luminoase ale şcolii tehnice româneşti, pentru a răspunde încrederii şi dragostei ce vi le poartă întregul popor, pentru a contribui mai direct, cu mai mare eficienţă, la înălţarea măreţului edificiu al României socialiste. Mulţumindu-vă pentru invitaţia pe care mi-aţi adresat-o de a lua parte la această sărbătoare, vă adresez urări de noi şi mari succese, vă doresc multă sănătate, fericire şi realizări însemnate în activitatea dumneavoastră închinată propăşirii patriei noastre socialiste. Citiji in pag. a 3-a: Adunarea festivă din Capitală consacrată aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea primelor culturi de inginerie în limba română