Scînteia Tineretului, ianuarie 1969 (Anul 25, nr. 6103-6127)

1969-01-03 / nr. 6103

Pag. 2 SCÂNTEIA TINERETULUI TOASTURI PENTRU ANUL 25 (Urmare din pag. I) GAUDEAMUS 1969! Revelion studenţesc...! Cite semne de exclamare sunt ad­misibile pentru a sublinia fer­voarea acestui moment ? Pre­tutindeni, o atmosferă de bu­curie robustă, de optimism, de tonică efervescenţă a senti­mentelor. La Cluj sau la Iaşi, la Timişoara sau la Bucureşti, facultăţile au îmbrăcat „ţinuta de gală“. Studenţii şi profeso­rii s-au adunat, după tradiţie, să ciocnească o cupă de vin şi să-şi facă urări în clipa cînd se întâlnesc anii. E multă vese­lie, iar „spiritul academic“ cu care ne-a obişnuit lumea am­­fiteatrelor se simte — şi în acest cadru — bine. E atmos­fera studenţească a anilor noş­tri, cu revărsarea ei, de tine­reţe şi elanuri, cu certitudi­nea înaintării în timp spre noi bucurii şi împliniri. ...Interviu-fulger în faţa să­lii de revelion, luminată săr­bătoreşte, a Institutului poli­tehnic. In jur totul e fasci­nant. Sîntem de fapt într-un adevărat oraş studenţesc, un „oraş“ cu blocuri elegante, multe terminate în 1968, care oferă o ambianţă de confort modern pentru 7 500 de stu­denţi . Complexul de cămine „Regie“, în apropiere se înalţă siluetele noului local al Insti­tutului politehnic, aflat în con­strucţie, care va fi cea mai modernă instituţie de învăţă­­mînt din ţara noastră. Un ase­menea decor îndeamnă la re­flecţii mature, la proiecte pri­vind activitatea de viitor. Mai ales că interlocutoarea noas­tră, Doina Marinescu, studentă în anul V la Facultatea elec­­troenergetică, în anul 1969 va deveni inginer. — Pentru ce veţi închina paharul în noaptea aceasta ? — Sînt convinsă că nici un fel de activitate creatoare nu este posibilă fără arta de a şti să imbini inteligenţa cu pasiu­nea. Acum cînd închin pentru Anul Nou, am multe gînduri, multe dorinţe... Îmi doresc ca în profesiunea mea să fiu în­totdeauna inteligentă, recep­tivă la nou, şi, în acelaşi timp, pasionată. Sînt calităţi pe care patria noastră le cere tuturor slujitorilor ei, tuturor tineri­lor. Fără aceste calităţi este greu să realizezi ceva durabil. Dacă inteligenţa fără pasiune este rece şi nu are forţă dina­mică, pasiunea fără inteligenţă este oarbă. Această cerinţă de sinteză şi armonie presupune de fiecare dată existenţa unui al treilea factor : ritma. Orice muncă de creaţie are nevoie de rîvnă. De aceea, inchinind pentru profesorii mei, pentru facultate, le mulţumesc in pri­mul rînd pentru eforturile fă­cute de a înnobila personali­tatea noastră cu asemenea tră­sături. ...Există un domeniu unde, prin exigenţă, noţiunea de fru­mos se simte „la ea acasă“­­ arhitectura. In această noapte de Revelion, împodobind sălile de petrecere aşa cum numai ei ştiu s-o facă, studenţii Insti­tutului de arhitectură au con­ferit frumosului un­ plus de generozitate. Noaptea aceasta , pentru care studenţii s-au pregătit cu mult timp înainte, reuşind să închege un pro­gram artistic bogat — are nu numai un farmec tradiţional, ci şi un anume specific : e o noapte de petrecere, dar o noapte cînd se gîndeşte intens, cînd se fac bilanţuri şi se con­turează proiecte. La sărbătorirea Revelionu­lui, pe care îl petrec în localul ce s-a extins de curînd, adău­­gîndu-i-se încă un corp de clădire, inchinind paharul cu profesorii lor şi urîndu-şi noi şi importante succese, studen­ţii au adresat cuvinte de pro­fundă recunoştinţă, de fierbin­te mulţumire pentru tot ceea ce le oferă partidul şi statul, şcoala şi profesorii, pentru po­sibilitatea de a se forma ca specialişti de valoare. ...In clădirea Facultăţii de drept, împodobită cu gust şi fantezie, unde viitorii jurişti petrec Revelionul alături de colegii lor de la Facultatea de chimie şi de la Facultatea de limbă şi literatură română, au venit — ca invitaţi de onoare ai studenţilor — foarte multe cadre didactice. Constantin Mitrache, asistent la Faculta­tea de drept ne-a spus : — Sfîrşitul anului 1963 ne-a adus nouă, cadrelor di­dactice, încă un semn de pre­ţuire : Hotărîrea privind majo­rarea salariilor. Acum, cînd intîlnim Anul Nou împreună cu studenţii, cînd închinăm cu ei pentru succesele noastre, ne gîndim că in anul care vina va trebui să facem mai mult pen­tru educarea multilaterală a tineretului studios, să fim mai mult in mijlocul studenţilor, nu numai la activităţile didac­tice ci şi în ceasurile de răgaz. Să răspundem cu maximă efi­cienţă veşnicii curiozităţi ştiin­ţifice a studenţilor, pasiunii lor de a afla, de a şti, de a cu­noaşte. ...Cantina complexului stu­denţesc Grozăveşti. Aici pe­trec Revelionul peste 900 de tineri, studenţi din facultăţile Matamatică-m­ecanică, Geogra­fie,-geologie, Biologie. Cadrul nu e tocmai prielnic pentru un interviu: se cîntă, se dansea­ză, se spun glume. Totuşi.: — Cum vă numiţi ? Un răspuns timid. — Lucreţia Păun, anul III, Facultatea de biologie. Şi un răspuns ceva mai si­gur : — Ion Vătafu, anul IV, Fa­cultatea de biologie. Aflu că amîndoi sînt pasio­naţi cercetători, membri ai aceluiaşi cerc ştiinţific : siste­matica plantelor. — Ce vă doriţi pentru anul 1969 ? — „Darul“ de a simţi mai mult, de a înţelege mai bine esenţa faptelor care pulsează în cunoştinţele pe care le adu­năm. Şi cu­ mai mult spirit şti­inţific... Au răspuns amîndoi în ace­laşi timp... Gînduri care sînt, de fapt, ale tuturor. Şi interlocutorii noştri, inchi­nind paharul pentru viitor, l-au închinat cu sentimentul că acesta le aparţine din plin. Şi acum, toată lumea dan­sează !Şi „FOC CONTINUU“ — ANII NOŞTRI TINERI Locurile unde sărbătorirea­­Anului Nou se arată a fi cea mai emoţionantă, rămîn totuşi acelea în care procesul mun­cii nu se poate întrerupe. „Fo­cul continuu“, iată o metaforă ce uneşte într­e ei anii de muncă, de creaţie, pe care po­porul nostru ştie să-i pună în slujba patriei socialiste, a pro­păşirii ei. Rămaşi la datorie să asigure această continuitate în împliniri, o bună parte dintre tovarăşii noştri au ser­bat într-adevăr în chipul cel mai original trecerea spre anul IV al cincinalului. Profe­siile lor sunt profesii-cheie, acelea fără de care existenţa însăşi a unei societăţi moder­ne nu poate fi concepută, în marile uzine de oţel cald, în combinatele chimice, unde reacţiile au flux neîntrerupt, la centralele electrice desfăşu­rătoare de energii, la căile fe­rate şi la posturile de coman­dă ale altor mijloace de trans­port, în camerele de gardă, unde se veghează vieţi ome­neşti, pe punţile de comandă ale vapoarelor aflate în curse, unele poate tocmai de partea cealaltă a globului şi, bineîn­ţeles, de jur împrejurul patriei, lanţ de veghe luînd forma hăr­ţii însăşi a pămîntului româ­nesc, — iată doar cîteva dintre locurile unde mii de oameni au ascultat sirena trecerii din­tre ani îndeplinindu-şi, ca în toate celelalte ore de mun­că, datoria faţă de popor. Iar dacă în noaptea de veselie pe care am petrecut-o cu toţii ne-am gîndit în mod deosebit la ei, este pentru a le putea transmite mulţumirile ce da­torăm clipelor de răgaz asigu­rate prin strădania şi respon­sabilitatea lor. Ştirile transmise de cores­pondenţii noştri din trei mari centre ale „focului continuu“ ne demonstrează că acei căro­ra le-a revenit această cinste şi-au îndeplinit-o cu succes. ...în noaptea de Anul Nou blumingul de 1300 mm de la Hunedoara avea de îndeplinit primele sale sarcini de plan ; activitatea febrilă care se des­făşura la această oră, era, aşa­dar, o repetiţie generală în vederea asaltului care se a­­propie. După predarea schim­burilor, peste cele 5 posturi de comandă s-a lăsat liniştea. Manevranţii ascultau sarcini­le trasate prin televorbitor de la postul principal de către şeful de schimb, inginerul Emil Popa. Deşi în faţă nu i se deschidea decit o imagine parţială a halei, prin cele 3 a­­parate de televiziune instala­te în cabină el avea posibili­tatea să observe întregul blu­­ming,­­ moderna instalație aflată la ora primului reve­lion. Sirenele au început să sune prelung. In acel moment la televorbitor inginerul Emil Popa s-a adresat pe­ rînd cu o voce solemnă fiecărui post de comandă : „La mulţi ani, băieţi !“ — La mulţi ani, tovarăşe inginer ! au răspuns din toate colţurile halei, voci emoţio­nate. La care inginerul a adău­gat : Trageţi, băieţi, să depă­şim primul nostru plan de producţie ! Numai de la postul C al la­minorului de semifabricate n-a venit răspuns. De abia într-un tîrziu s-a auzit la tele­vorbitor vocea manevrantu­­lui Tiberiu Băbuţ, un tînăr de 25 de ani. — La mulţi ani, tovarăşe inginer ! Mă iertaţi că nu v-am putut face urarea la vreme. Chiar cînd sunau sirenele s-a produs un mic deranjament la foarfecă de tăiere. Taglele veneau una după alta. Nu pu­teau aştepta. Dar am rezolvat totul rapid. Şeful de schimb i-a mulţu­mit, apoi a apăsat pe un alt buton, solicitînd o nouă legă­tură. Munca a intrat în coor­donatele ei normale, parcă ni­mic nu se întîmplase. La tele­vorbitor locul urărilor a fost luat de instrucţiunile de lucru : „Laminat pentru 650. Schim­baţi pentru 750“. în micile răgazuri, şeful de schimb vorbea însă despre hărnicia oamenilor. La termi­narea schimbului ne-am con­vins că vorbele inginerului Emil Popa nu conţineau nici un pic de exagerare. La blu­mingul de 1300 mm planul fu­sese realizat în proporţie de 150 la sută. Şeful de schimb afirmă că este cel mai înalt nivel de producţie obţinut de la darea lui în folosinţă. Dacă s-ar lamina în acelaşi ritm pînă la finele lui 1969 s-ar pro­duce peste plan aproape ju­mătate milion tone blumuri. Să fie, deci, de bun augur acest început! ...Cel de-al cincilea revelion pe care Combinatul craiovean îl sărbătoreşte prin muncă, a găsit la datorie mulţi tineri care au întreţinut aprinsă fla­căra procesului de producţie. La Fabrica de azotat, operato­rul principal al tabloului de comandă, Ion Trnbăr, supra­veghează atent parametrii şi instalaţia, asigurînd încăr­carea cu materii prime şi con­trolul întregii instalaţii. Pe raportul de lucru stă caligra­fiată urarea „La mulţi ani“, pe care colegii din cealaltă tură i-au lăsat-o ca un gînd bun de succes. La celălalt ca­păt al procesului tehnologic un alt tînăr, Ion Roşoală, asi­gură caracteristicile produsu­lui finit. In această noapte încă o importantă cantitate de azotat de amoniu granulat a fost pregătită pentru ogoarele patriei. Cealaltă fabrică a sec­ţiei îngrăşăminte, fabrica de uree, funcţionează normal. Me­dia de vârstă a personalului ce o deserveşte nu depăşeşte 23 de ani. Toţi sunt absolvenţi ai promoţiei 1964, tineri cu o înaltă pregătire, teoretică şi practică, majoritatea seralişti sau studenţi la cursurile fără frecvenţă. După un an de la punerea în funcţiune, fabrica de uree a reuşit să se încadre­ze în consumurile specifice de materii prime şi utilităţi proiectate, neînregistrindu-se pierderi de producţie. Chiar în jurul orei ZERO sîntem anunţaţi că instalaţia funcţio­nează la capacitate, existînd premiza să se înregistreze la sfîrşitul schimbului o depăşire de plan. Cu aceeaşi perfectă funcţionare intră în noul an şi Fabrica de catalizatori anor­ganici, singura din ţară care realizează acest produs pentru sinteza şi conversia amonia­cului. Fabrica şi-a mărit ca­pacitatea la oxid de carbon mergând cursiv cu 1 400 kg/24 ore. Ea furnizează catalizatori anorganici combinatelor din Tg. Mureş, Făgăraş, Turnu Măgurele, înlocuind pe cei din­­ import. ...La Galaţi, la oţelărie, mais­trul Constantin Zamfir dă semnalul: la ora zero începe elaborarea şarjei nr. 1. „Acum un an — spun unii — eram la Hunedoara. Nu bănuiam că revelionul următor îl vom face pe malul Dunării, la Combinatul siderurgic de aici“. Desigur, sentimentele trăite la cumpăna timpului calendaristic, sunt în general aceleași, indiferent de loc. Foarte tânăr, oțelarul Cornel Hristache şi-a terminat spe­cializarea anul trecut, odată cu intrarea în funcţiune a primului convertizor la Galaţi. Acum numărarea şarjelor la a căror elaborare a contribuit este încă uşoară. Dar peste un an ? Dar peste mulţi alţii ? La ziuă se face primul bi­lanţ : 7 şarje elaborate de schimbul maistrului Constan­tin Zamfir. S-au dat peste plan 100 de tone de oțel.­ Calita­tea — bună. „Este pentru pri­ma dată — ni se spune — cind lucrăm aici, la acest com­binat, după o programa­re zilnică. Am intrat deci în­­tr-o nouă fază. Pînă acum ni se impunea doar calitatea, în­­cepînd cu primele ore din 1969 ni se cere şi o cantitate dinainte prevăzută. Dar, spre bucuria noastră, încă de la în­ceput am depăşit planificarea. Un asemenea succes, un start atît de bun l-am obţinut fiind­că noi ne cunoaştem meseria iar convertizorul merge exce­lent. Putem garanta, cu tot simţul de răspundere, că în 1969 — dacă furnalul ne va furniza fontă suficientă şi de bună calitate — noi vom doborî multe recorduri“. Foc continuu, foc neîntre­rupt. Elaborarea oţelului gălă­­ţean este luat din mers de schimbul maistrului Gheorghe Baba, care a obţinut anul tre­cut cele mai bune rezultate. Maistrul şi oamenii săi iau cu­noştinţă de rezultatele schim­bului anterior şi pornesc la locurile lor de muncă. Este, de fapt, al doilea schimb care porneşte să ducă la îndeplini­re marile angajamente pe care colectivele de muncă şi le-au luat drept răspuns la chema­rea lansată de unele organiza­ţii de partid de a întîmpina marile evenimente ale anului 1969 cu rezultate remarcabile în îndeplinirea tuturor obliga­ţiilor profesionale. Şarjele ela­borate sunt primele din seria pe care ei şi tovarăşii lor le închină celei de a 25-a aniver­sări a Eliberării patriei, celui de-al X-lea Congres al Parti­dului. In noaptea îngemănării timpu­lui, a predării şi preluării simbo­lice a ştafetei, cînd paharele se umplu, deopotrivă, pentru bucu­riile trăite, dar şi pentru împlini­rile ce vor fi, cutreierăm Bărăga­nul. Sub mantia albă, pămîntul, bine semănat, dospeşte pîinea a­­nului 1969. Pe uliţe se aud vo­cile colindătorilor. In case, me­sele sînt încărcate, o uşă deschi­să lasă să ajungă pînă în dram­aromele belşugului rînduit pe me­se de gospodari. Răzbat urări de bine. La BORĂNEŞTI, o parte din­tre săteni şi-au dat întilnire în sala căminului cultural. Mese bo­gate, oameni veseli. — Pentru ce toastaţi la miezul nopţii ? i-am întrebat pe cîţiva meseni. — Pentru belşug în cîmp şi fe­ricire în familie — ne-a răspuns Dumitru Gheorghe — preşedin­tele cooperativei agricole. Ne-am propus să creştem suprafaţa iri­gată cu încă o sută de hectare, să obţinem producţii medii de trei mii kilograme grîu, patru mii cinci sute kilograme porumb şi două mii litri lapte. — Pentru prietenie şi sănătate — a urat cooperatorul Petre Mi­hail. — înainte de toate pentru fe­tiţa noastră, Daniela, a cărei vîr­­stă nu depăşeşte decit cu cîteva zile pe cea a Anului Nou — au răspuns soţii Constanţa şi Con­stantin Tudor. — Pentru un an de pace, cu ma­gazii pline, cu bucurii pentru fie­care om, şi-a formulat dorinţa coo­peratorul Virgil Bănică. Pe urmele colindătorilor, ne-am­­ continuat drumul în cel mai în­tins şi roditor şes al ţării. Casele cu ferestre înalte, antenele tele­vizoarelor şi radio-urilor, lumina electrică, gardurile de beton sau din ulucă frumos croită, reflectă­m şi la Dridu şi la Ion Roată şi la Gheorghe Doja, şi la Săveni, şi la Călugăreni — bogăţia ani­lor ce-i trăim, hărnicia gazde­lor prinse acum în uriaşa horă a petrecerilor de Anul Nou. La Co­­şereni, cea mai mare din încăpe­rile sediului cooperativei agrico­le a fost împodobită de către ti­neri cu un frumos pom de iarnă, cu steluţe argintii şi ghirlande de brad. Brigadierii Cleopatra Ştefan şi Emil Andrei, mecanizatorii Va­sile Dină, Ştefan Uleşteanu şi Ion Stoian, cooperatorii Nicolae Trifu, Ştefan Sava şi toţi ceilalţi au cioc­nit pahare pentru izbînzile anului 1968, pentru bucuriile pe care le aşteaptă de la 1969. Le-au adus la miezul nopţii urarea lor, colindătorii, iar răspun­sul la urare se desprinde din an­gajamentele formulate cu o zi înainte de către organizaţia U.T.C., ca răspuns la chemările de întrecere lansate de către Conferinţele judeţene U.T.C. Pra­hova şi Teleorman , nici un tî­năr în afara producţiei, numărul mediu de zile muncă efectuat fiind de cel puţin 200 ; amena­jarea pentru irigaţii a cinci hec­tare, redarea circuitului agricol a opt hectare, desfăşurarea unei ast­fel de activităţi care să permită creşterea producţiilor medii cu cel puţin trei sute kilograme grîu. In drumul nostru am oprit şi URARE LA FERESTRELE SATULUI Anul Nou 1969 sărbătorit de tehnicianul Niculae Pindaru de la uzina „Tractorul“ din Braşov, alături de soţia sa Lucreţia şi cei doi copii, Nicuşor şi Nicoleta J® casa lui mo? Gheorghe Micşan, Casă mare, deretecată, frumos gospodărită. Sîntem poftiţi înăun­­tru- In lupi mesei, familie mare. Toţi îmi sînt copii, gineri, muon, opt nepoţi. Au venit cai« alÄUne°t s° ^ unii din sat, denaâ, A Bno'reşti , de mai departe, de pe ui,(je ;_aa Iile, munca, datoriile. ...Am urat ani mult f»­­milii de săteni şi tutu^ ^ef0f prin faţa caselor cărora «ta tre­­cut. An nou, bun, ogoarelor ro^ neşti, locurilor unde se plămă­deşte pîinea anului în care am in­trat. Noapte albă in palatul cu oglinzi Noaptea albă a revelionului a fost petrecută de tinerii din Tîrgu-Mureş în somptuoasele săli ale Palatului culturii. Români, maghiari şi germani s-au adunat în jurul meselor sărbătoreşti ca să cinstească prima cupă cu vin pentru succesele pe care le-au cucerit împreună şi, tot împreu­nă, să ţeasă aspiraţii frăţeşti pen­tru viitor. Muncitori, ingineri, elevi şi stu­denţi şi-au trimis pe scenă amba­sadorii veseliei, „stelele fără nume“, cum i-au numit ei (dar de acum încolo cu nume!), ti­nere talente, consacrate prin a­­plauze şi „bis“-uri zgomotoase. Spectacolul de estradă a debutat — surpriză de revelion — cu evoluţia Ansamblului tineretului, formaţie artistică nouă, care s-a pregătit cu emoţie pentru acest eveniment. Carnavalul i-a atras apoi in­tr-un „spectacol fără regie“ (şi cu atît mai pasionant!) pe toţi cei prezenţi. S-au întrecut la dans, ca şi la „pavilionul jocuri­lor distractive“, şi-au încercat norocul la tombolă, iar „miss Carnaval“, regina întronată de admiraţia tuturor, şi-a­ plimbat cu generozitate paşii printre... muritori. In juruil bradului cu globuri strălucitoare şi sub cu­pola ghirlandelor, o lume multi­coloră, tînără, veselă, înfrăţită în bucurii, cîntece şi proiecte, s-a reflectat în masivele oglinzi de cristal ale palatului, pînă cînd scînteierile şi luminile colorate s-au topit în strălucirea albă a zilei... Studenţii — viitori medici, pro­fesori şi actori — şi-au petrecut revelionul la moderna cantină a centrului universitar Tg. Mureş. Dominanta serii — pe scenă ca şi în sală — a fost veselia. Un sentiment cu sute de autori şi sute de inimi deschise ca să-l primească. Iată-i, într-un colţ retras al ringului de dans, pe studenţii Anton Paraschiv şi Kiss Marik­a. In vreme ce paşii lor urmează meandrele calde ale muzicii, cei doi tineri îşi vorbesc încetişor la ureche. Despre ce-şi vorbesc ? Poate despre faptul că anul acesta vor absolvi facultatea. Poate despre altceva... Să nu-i tulburăm. Să ne îndepărtăm în vîrful picioarelor... Urările pluguşorului, concursu­rile de epigrame şi răvaşe, ale­gerea celor mai buni solişti, jocu­rile distractive au făcut ca orele, minutele şi secundele să treacă asemenea unui vis, pînă la prima bătaie de orologiu pe cadranul înstelat al miezului de noapte. Asemeni tuturor tinerilor patriei, cei prezenţi au ridicat atunci paharul — ascultînd însufleţitoril mesaj al tovarăşului Nicolae Ceauşescu adresat poporului nos­tru — pentru izbînzile şi bucu­riile care vor veni, făcînd şi mai frumoasă patria noastră comună, România socialistă, şi viaţa fie­căruia dintre noi. Zăpadă, brazi şi sportivi... Atenţie la cronometru ! In se­cunda cînd acest cronometru —­ de fapt, o pendulă cu sunete me­lodioase — marca startul noului an, 150 de tineri — componenţi ai loturilor de „speranţe olimpice“ la gimnastică şi fotbal, aflaţi la Poiana Braşov — au izbucnit în aplauze și urale. Sala de gim­nastică din Poiana Braşov a deve­nit, în această noapte, de nere­cunoscut, în locul aparatelor de sport — şiruri de mese pline cu bucate, dominate de un somptuos brad împodobit cu... fantezie spor­tivă. In locul schemelor de gim­­ niContinuare în pag. a 111-a)

Next