Scînteia Tineretului, mai 1969 (Anul 25, nr. 6206-6231)

1969-05-01 / nr. 6206

N­ e-am deprins în fiecare an construc­tiv — din aceşti 25 de ani de la Eli­berare — cu o nouă măsură a timpu­lui socotit în intensitatea faptelor. Zi de primăvară şi tinereţe, zi de sinteză şi de bi­lanţ, zi la care flamurile celor ce muncesc, flu­­turînd în bătaia vîntului, simbolizează forţa solidarităţii muncitorimii de pretutindeni, hotărîrea de luptă, speranţa şi pacea, ziua de 1 Mai adună, pe pămîntul nostru, toate me­ridianele de hărnicie ale ţării, într-o vastă proiecţie de spectacol sărbătoresc. Ne-am deprins în fiecare an constructiv — din aceşti 25 de ani de la Eliberare — să ra­portăm, de Ziua Muncii, victoriile noastre în construcţia şi desă­vârşirea noului edi­ficiu al ţării, operă a partidului înfăp­tuită de milioane de mîini. An de an, în prima zi de mai, ceea ce o pătrime din an e socotit la noi anotimp, cu o frenetică distribu­ţie de culoare, lumi­nă, farmec în geo­grafia zilelor, s-a concentrat — în a­­cest ultim sfert de veac — pe semnifi­caţia unui anotimp­­primăvără. Am des­chis un arc prin care am unificat primăverile şi con­tinuăm a lucra cu mistrcile sul­ bolta lui. O dată cu prima zi a lui mai intrăm nu numai cosmic în plin anotimp al prefacerilor, dar acest 1 Mai, fiecare 1 Mai din ultimele decenii, se leagă în memoria noastră de amin­tirea primei izbucniri populare de energie, a primei mari sărbători populare într-o ţară in­trată la ac­eia libertăţii. Sărbătoarea primei zile a lui Mai îşi spo­reşte astăzi semnificaţiile prin proiecţia — în orizontul acestui an —,a două evenimente de o deosebită însemnătate în viaţa patriei, a naţiunii noastre socialiste : aniversarea unui sfert de veac de la Eliberare şi Congresul al X-lea al partidului. Este, în acelaşi timp, un an decisiv în înfăptuirea obiectivelor cincina­lului şi în pregătirea bazei materiale pentru trecerea la viitorul plan de cinci ani în curs de elaborare. Victoriile pe care Ie raportează, în aceste zile, oamenii muncii din industrie şi agricultură, din construcţii, de pe şantierele ştiinţei, culturii şi artei, ale întregii noastre vieţi sociale, aflată în plină perfecţionare şi dezvoltare, sînt elocvente pentru hotărîrea fier­binte, profund patriotică, a întregului nostru popor, de a-şi consacra toate forţele îndeplini­rii exemplare a sarcinilor cincinalului, obiec­tivelor de însemnătate istorică stabilite de Congresul al IX-lea şi Conferinţa Naţională a P.C.R. întrecerea, desfăşurată pe scară naţio­nală, pentru îndeplinirea şi depăşirea planului de stat pe 1969 în industrie şi agricultură, întrecerea între institutele de proiectare şi cerce­tare, consacrată ridicării pe o treaptă superioară a activităţii ştiinţifice, au imprimat acestui an, încă din primele sale zile, amprenta unor cău­tări novatoare in toate domeniile, pentru fructi­ficarea tuturor rezervelor existente, pentru spo­rirea eficienţei muncii, a ridicării ei la indici de calitate tot mai înalţi. In competiţia spori­rii zestrei economice naţionale, a făuririi unor valori materiale tot mai înalte, tineretul, ală­­turi de întregul popor, îşi înscrie aportul său SUB SEMNUL MARILOR CREA­ŢII propriu, aducînd— prin întrecerile în care s-a angajat, mobilizat de Uniunea Tineretului Comunist — un timbru specific, distinct, în concertul muncii şi creaţiei româneşti. Toate aceste victorii, care sporesc capacitatea econo­mică, tehnică şi ştiinţifică a României socialiste, dînd măsura înaltă a unui popor, a resurselor creatoare cu care se angajează în dialogul cu lumea şi timpul, sunt favorizate de cadrul nou al vieţii noastre sociale, în care îşi dovedesc eficienţa măsurile stabilite de partid privind îmbunătăţirea conducerii şi planificării econo­miei, continua întărire a democraţiei noastre socialiste, perfecţionarea societăţii româneşti în ansamblul ei. Pe întreg cuprin­sul patriei, oamenii muncii — români, maghiari, germani, şi de alte naţionali­tăţi — vor aduce, la sărbătorirea acestui 1 Mai, o dată cu panourile pe care sînt înscrise rezulta­tele muncii, hotărî­rea fermă de a-şi dedica întreaga lor energie aplicării în viaţă a programului de dezvoltare eco­nomică şi socială a României, stabilit de Congresul al IX-lea al Partidu­lui Comunist Ro­mân. In această zi, pe cîmpiile ţării, a­­colo unde se de­cide în aceste clipe soarta recoltei, pe şantierele de construcţii care transpun în viaţă vastul pro­gram de investiţii stabilit de partid. Ziua Muncii „Scînteia tineretului" (Continuare in pag. a V-a) Desen de SERGIU GEORGESCU NOI, ÎN „MAI ’69“ GHEORGHE TOMOZEI A vorbi despre 1 Mai nu înseamnă doar a colora o pagină de istorie mereu nouă ci, redescoperind sensuri­le zilei-simbol,"poţi să anticipezi vîrste vii­toare, elanuri şi lu­mini pe care încă nu le-ai încercat, te poţi conecta la înalte ten­siuni sufleteşti, "desă­­vîrşind, desăvîrşindu­­te. Să i se îngăduie po­etului ca — măcar cu acest prilej — să facă un schimb : să pri­mească de la tinerii care, deşi nu mînuiesc condeiul, au totuşi o vibrare lăuntrică, soră cu poezia, să primeas­că simplitatea felului lor de a vorbi despre Mai renunţînd, la rîn­­du-i, în favoarea lor, la Inefabilele piese de recuzită ale meşteşu­gului său — imaginile. Altcineva se cade, de­cit el, să ducă la îm­plinire metaforele de oţel şi beton ale ma­rilor construcţii, altci­neva coace în cuptoa­re de cărămidă culori­le înnoirii, altcineva sapă — la modul cel mai concret cu putinţă — la temeliile timpu­lui. El, poetul, ar pu­tea vorbi despre sem­nificaţiile lui Mai '69 folosindu-se de cea mai fertilă dintre scri­eri : aceea în haine de lucru, aceea purtînd cu sine mesajele încă ne­afirmate ale generaţii­lor ce vor fi, descin­­zînd din rîndurile ce­lor ce alcătuiesc ge­neraţia de azi ; A muncii pline de devotament pentru ca instituţiile socialismu­lui să caute cu mindre turle văzduhul ; A încrederii în ener­giile poporului — va­tră genetică, de mi­racole ; A speranţei. Generaţie care e gata să iasă in stra­dă cu steagurile lui Mai fluturînd deasu­pra coloanelor fără sfîrşit, pentru a-şi a­­firma încă o dată stri­gătul vital, dorinţa de a-şi întemeia viitorul pe solide temelii. Tinerii înţeleg ca pe o îndatorire de răsu­net primordial con­struirea cu migală şi înalt sentiment al răs­punderii a obiective­lor celor mai îndrăz­neţe pe care sfaturile Uriaşei Obşti, călă­uzite de partid, le-au gîndit pentru a conso­lida temeliile socialis­te ale ţării. N-au trecut multe săptămîni de cînd am trăit cu entuziasm acel moment electoral care ne-a îngăduit să ne facem auzită opţiu­nea. S-a văzut cu lim­pezime ce drumuri se înfiripă sub paşii noş­tri. A fost mărturisită dragostea faţă de un partid care şi-a asu­mat istorice răspun­deri şi care a căpătat încrederea şi fierbin­tele ataşament al tu­turor oamenilor mun­cii : Partidul Comu­nist Român. Ne-am re­afirmat setea de pace. Dorul de linişte. Şi cine vrea ca ţara să trăiască în pace şi să urce trepte de belşug e, implicit, apropiat de inima bătînd ge­neroasă a partidului. Da, de ales . A fi comunist înseamnă a răspunde la modul cel mai lucid chemărilor timpului, a te depăşi, a avea mereu puterea de a evita ireparabi­lul detectînd izvoarele cele mai sigure ale izbînzii. (Continuare în pag. a V-a) Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, împreună cu tovarăşul Ion Gheorghe Maurer, a primit, miercuri la amiază, pe tovarăşul Vaclav Vales, vicepreşedinte al guvernului federal cehoslovac, a­­flat în România cu prilejul des­chiderii Expoziţiei industriale cehoslovace. La primire a participat tova­răşul Ion Păţan, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. Oaspetele a fost însoţit de Karel Kurka, ambasadorul Ceho­slovaciei la Bucureşti. In timpul întrevederii au fost abordate probleme privind dez­voltarea relaţiilor economice ro­­mâno-cehoslovace, în avantajul ambelor ţări, în numele guver­nului federal cehoslovac, oaspe­tele a exprimat calde mulţumiri guvernului român pentru spriji­nul acordat organizării Expoziţiei industriale cehoslovace. întrevederea s-a desfăşurat în­tr-o atmosferă prietenească. MUNCA LA CARE NE RAPORTĂM Promoţiile tinereţii faţă in faţă cu harta de azi şi de mnime a patriei ! Virsta muncii — virsta creaţiei • Ştiinţa de a cîştiga întrecerea cu timpul Arde o flacără romantică • O zi de muncă in România socialistă Ziua Muncii... O sărbăto­rim a douăzecişicincea oară pe pămîntul unei Românii li­bere, al unei Românii care, sfîrşind cu trecutul de asupri­re capitalistă, a ridicat pe o­­mul muncitor la rangul de stăpîn al ţării, al bogăţiilor ei, al propriei vieţi. A douăzecişicincea oară, anul acesta, prin faţa tribune­lor, la înălţimea cărora vom zări chipurile conducătorilor partidului şi statului, trecem sărbătorindu-ne munca, împli­nirile, demnitatea. Vom con­semna un sfert de secol de la data cînd „azi“ se despărţea de „ieri“. Un sfert de secol de la acel prim ! Mai cînd fap­tul că voiai să-ţi cinsteşti pro­priul efort creator nu mai era privit cu duşmănie. Ziarele de dincolo de această graniţă­ eră, chiar din zilele cele mai bune de altădată, păstrează imagini despre un Intîi Mai ce se­măna cu un zîmbet al îndrăz­neţului aflat sub constrîngeri : celor care nu munceau, o săr­bătoare a muncii li se părea­ subversivă, iar cei ce duceau de-o întreagă istorie greul muncii, departe de a se le­păda de acest efort dat omu­lui ca o măsură a forţei sale, ■BBSnBaMMUBHnHBBM voiau să facă din ea o sărbă­toare. O năzuinţă demnă de adevăratul chip al clasei mun­citoare, de pretutindeni. Privim imaginile din zia­rele timpurilor trecute, imagi­nile de stradă, scenele de mi­tinguri ţinute în cine ştie ce sală strimtă, întîlnirile cam­pestre sub soarele întîiei zile, adevărate, a primăverii, şi ne întrebăm ce era dominant, a­­tunci, în actul sărbătorii, ci­tim (sau subînţelegem) că ceea ce se visa în primul rînd era ca munca să fie liberă. (Continuare în pag. a 11-a) SUPREMA VALOARE GRIGORE HAGIU HARTA PATRIEI Mi-e dor de iarbă, spaţiu, şi de lume, de înţelegere în zori de zi, cînd a vedea e una cu a şti şi porţi pe gură doar al ţării nume. Ce-nalte semne cerul ni-l brăzdară ? Ce seve tainic ne-au plutit preaplinul ? să ne ghicim mai clar, din nou, destinul pe-a douăzeci şi cincea primăvară. Să-mi las, să nu îngheţe, ziua trece armura pe-un arbust de liliac ? Ori peste haine, însumi să mi-o trag sub norul ameninţător şi rece ? Oricum, întoarceri nu-s ! Doar înainte arată vîsla, cîrma, braţul sting, cel înflorit mereu mai din adine din tot mai roşul inimei fierbinte. Sub steag va fi o vară, caldă, mare, seminţele­­ ocrotite la un loc : le-auzi tu, viaţă, dulce cum se coc în legea patriei zămislitoare ? Pămîntul către înălţimi albastre cîndva de şi-a deschis vreun ochi rotund, aceia-i, dintre toate cel mai scump, de bună seamă, harta ţării noastre. - ■ - -ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXV, SERIA II NR. 6206­6 PAGINI — 30 BANI JOI 1 MAI 1969 ZIUA SOLIDARITĂȚII A CELOR CE INTERNATIONALE MUNCESC! Proletari din toate ţările, iniţtâNfr VIZITA CONDUCĂTORILOR DE PARTID ŞI DE STAT LA EXPOZIŢIA INDUSTRIALĂ CEHOSLOVACĂ Tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnaraş, Virgil Trofin, Ilie Verdeţ, János Fazekas, Manea Mănescu, Emil Drăgănescu, Dumitru Popa, Mihai Dalea, precum şi Mihai Marinescu şi Ion Păţan, vicepreşedinţi ai Consiliului de Miniştri, au fă­cut miercuri o vizită la Expo­ziţia industrială a Republicii Socialiste Cehoslovace. La intrarea în expoziţie, conducătorii de partid şi de stat au fost întîmpinaţi de Vaclav Vales, vicepreşedinte al Guvernului Federal al R. S. Cehoslovace, conducătorul de­legaţiei guvernamentale ceho­slovace, şi membrii acesteia, Karel Kurka, ambasadorul Ce­hoslovaciei la Bucureşti, Al­fred Lenard, directorul expo­ziţiei. Erau de faţă Corneliu Mă­nescu, Bujor Almăşan, Alexan­dru Roabă, Ion Avram, Ni­colae Bozdog, miniştri, Dumi­tru Bejan, prim-adjunct al mi­nistrului comerţului exterior, Victor Ionescu, preşedintele Camerei de Comerţ. Conducătorii de partid şi de­ stat au vizitat standurile expoziţiei în care este pre­zentată o mare diversitate de produse ce oglindesc nivelul actual de dezvoltare al econo­miei R. S. Cehoslovace. Bogat reprezentată este ramura in­dustriei construcţiei de maşini — produsele industriei de au­tomobile, maşini-unelte, ma­şini agricole,­ maşini pentru construcţii, machete ale unor instalaţii complexe pentru in­dustria energetică, maşini tex­tile şi grafice. Sunt expuse, într-o gamă variată maşini de precizie, produse ale industriei electrotehnice de curenţi slabi, produse chimice şi farmaceu­tice, precum şi produse ale industriei textile şi de con­fecţii, instrumente muzicale, bijuterii, porţelanuri, crista­luri, obiecte de artizanat. In timpul vizitei, oas­peţii au primit explicaţii am­ple referitoare la calitatea produselor, precum şi asupra modului de funcţionare a ma­şinilor şi utilajelor. Tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer şi cei­lalţi conducători de partid şi de stat au apreciat nivelul tehnic la care sunt realizate produsele, precum şi modul de organizare a expozi­ţiei. Preşedintele Consiliului de Stat şi-a exprimat convin­gerea că expoziţia va contri­bui la dezvoltarea şi adîncirea in continuare a colaborării e­­conomice româno-cehoslovace, înainte de plecare, tovară­şii Nicolae Ceauşescu şi Ion Gheorghe Maurer au consem­nat în cartea de onoare a ex­poziţiei : „Expoziţia cehoslova­că ne-a oferit o grăitoare ima­gine a progreselor obţinute de poporul cehoslovac în organi­zarea şi dezvoltarea unei in­dustrii de înalt nivel tehnic. Ea constituie o semnificativă expresie a talentului, pregăti­rii tehnice şi capacităţii de creaţie a muncitorilor şi teh­nicienilor, a inginerilor şi spe­cialiştilor din industria socia­listă a Cehoslovaciei. Felicitînd din inimă pe or­ganizatorii expoziţiei, urăm poporului Cehoslovaciei fră­­ţeşti noi şi mari succese în dezvoltarea economiei şi în ri­dicarea nivelului de trai, în edificarea socialistă a patriei sale“. Vicepreşedintele Guvernului Federal al R. S. Cehoslovace, Vaclav Vales, a mulţumit con­ducătorilor de partid şi de stat pentru vizita făcută şi pentru cuvintele de caldă a­­preciere la adresa expoziţiei şi a produselor prezentate. (Agerpres) ASTĂZI, la ora 9:00, postu­rile noastre de radio şi tele­viziune vor transmite în di­rect, din Piaţa Aviatorilor din Capitală, mitingul şi demons­traţia oamenilor muncii cu prilejul zilei de 1 Mai.

Next