Scînteia Tineretului, octombrie 1969 (Anul 25, nr. 6338-6364)

1969-10-01 / nr. 6338

ÎN PAG. A 2-A: ÎN PAG. A 5-A: Noua noastră rubrică saptăminată de sport: ANTICAMERELE ARENEI ÎN 17 CENTRE, PENTRU CEI 150 000 DE STUDENŢI AI ŢÂRII, ALMA MATER ÎŞI DESCHIDE, AZI, PORŢILE! TIMPUL ÎNVĂŢĂTURII timp al marilor responsabili­tăţi sociale prof. univ. MIRON CONSTANTINESCU, ministrul invăţămintului Sărbătorim astăzi deschiderea cursurilor in invăţfimintul superior. Anul universitar 1969—1970 Începe in atmosfera de însufleţire generală şi de puternic avînt constructiv determi­nate de luminosul program de dezvoltare multilaterală a so­cietăţii socialiste, adoptat de Congresul al X-lea al P.C.R. şi de bogatul bilanţ al primului sfert de veac de construcţie so­cialistă. Acest moment festiv din viaţa şcolii noastre superioare este marcat de transpunerea în fapt a unor noi şi importante măsuri, stabilite de partid şi de stat, pentru continua perfec­(Continuate în pag. a IV-a) VALORIFICAREA FONDULUI DE EXPERIENŢĂ EXISTENT INACTIVITATEA ASOCIAŢIILOR STUDENŢEŞTI Aşadar, vacanţa s-a încheiat Studenţii inaugurează azi o pe­rioadă de muncă al cărei de­ziderat esenţial este profunzimea pregătirii — trăsătură ce va fi susţinută, fără îndoială, prin efortul unanim al cadrelor di­dactice, sprijinite efectiv de asociaţiile studenţeşti. In ceea ce priveşte obiectivele muncii educative, îndeplinirea lor este garantată în mare măsură de faptul că în noul an de învă­­ţămînt sunt create condiţii su­perioare pentru afirmarea de­plină a asociaţiilor studenţeşti ca organizaţii revoluţionare, di­namice ale vieţii universitare. Precedînd firesc festivitatea deschiderii cursurilor, Plenara Consiliului U.A.S.R — desfă­şurată la sfîrşitul săptămînii trecute în Bucureşti — a pri­lejuit tocmai în acest sens o amplă dezbatere cu privire la modalităţile în care asociaţiile îşi vor desfăşura activitatea. Adrian Vasilescu : In Plenara Consiliului U.A.S.R. s-a acre­ditat ideea că asociaţiile dispun de numeroase resurse, nevalo­rificate încă pe deplin, dar care, existente în toate colectivele studenţeşti, se anunţă deosebit de promiţătoare. Ce perspective se conturează în acest sens ? Traian Ştefănescu : Cred că este foarte important să subli­niez faptul că după Conferinţa a Vil-a a U.A.S.R. , care a realizat incontestabil o analiză complexă şi a stabilit întreaga fundamentare principială a ro­lului şi atribuţiilor ce revin asociaţiilor tocmai în funcţie de realităţile existente în viaţa universitară — a început o largă activitate de adoptare a măsu­rilor concrete pentru anul uni­versitar 1969-1970. Aş vrea să menţionez contribuţia activiş­tilor Comitetului Executiv al U.A.S.R., a celor peste 1500 de cadre de asociaţie pre­zente în vara aceasta în Ta­băra de instruire de la Izvorul Mureşului, unde practic a func­ţionat sediul nostru, a unui mare număr de studenţi la ela­borarea unor documente în care sunt concretizate obiectivele principale stabilite la cea de-a VlI-a Conferinţă. Astfel, am pu­tut prezenta Plenarei — spre dez­batere şi aprobare — Programul de activitate al Comitetului Executiv al U.A.S.R., Regula­mentul privind activitatea şti­inţifică a studenţilor, Regula­mentul privind casele de cul­tură şi cluburile studenţeşti, Regulamentul privind trimite­rile la odihnă, tratament şi asis­tenţă socială a studenţilor, In­strucţiunile privind regimul de utilizare a fondurilor materiale şi băneşti, precum şi un nu-Interviul nostru cu TRAIAN ŞTEFĂNESCU secretar al Comitetului Central al U.T.C., preşedintele Consiliului U.A.S.R. măr de reglementări care de­rivă din adaptarea Statutului U.A.S.R. şi se referă la alegerile organelor de condu­cere, primiri de membri în asociaţiile studenţeşti, elabo­rarea recomandărilor pentru primirea în partid, cotizaţii. De asemenea, pe baza mandatului acordat de cea de-a VlI-a Conferinţă, în cadrul Plenarei a fost adoptat şi Statutul U.A.S.R. , care consacră ca­racterul asociaţiilor studenţeşti ca formă specifică de activitate a Uniunii Tineretului Comunist în mediul universitar. A. V : După cum se vede, sunt realizate premisele organiza­torice care să permită desfăşu­rarea unei activităţi efective încă din primele zile ale anului universitar. T. Ş : Aprecierea prezentată în raportul tovarăşului Nicolae Ceauşescu la Congresul al X-lea şi anume că „..în învăţămîntul superior hotărîtoare pentru pe­rioada următoare este munca organizatorică, practică, de con­cretizare a măsurilor stabilite ______Interviu realizat de ADRIAN VASILESCU (Continuare în pag. a IV-a) ASTAZI (1 OCTOMBRIE) ÎN JURUL OREI 12:00, POSTURILE NOASTRE DE RADIO SI TELEVIZIUNE VOR TRANSMITE, IN­DI­RECT, MITINGUL CE VA AVEA LOC IN CAPITALĂ, CU OCAZIA DESCHI­DERII NOULUI AN UNI­VERSITAR 1969—1970. LECŢIA DE DESCHIDERE Cunosc undeva o sală de seminar. Răspundea la un nume mai mult decit inexpresiv — Sala nr. 7. Şi, totuşi, mi-o amintesc cu tainică emoţie la fiecare început de an universitar. Inven­tarul ei era modest : cîteva bănci, o tablă mereu persecutată de „rezervele“ de spirit ale vreunuia dintre colegi, o masă simplă de după care — în timpul confruntărilor polemice — asistenţa îşi trăda îngrijorarea de a nu putea stăpîni spiritele ori de a nu putea urmări ideile pe toată durata înălţimii lor. M-am îndreptat Întotdeauna spre această sală, situată în apro­pierea amfiteatrului „Bălcescu“, nu sub imperativele sentinţelor de orar, ci chemat de interesul datorat argumentelor — cîteo­­dată scânteietoare — ale unora dintre colegii mei, cit şi de ti­mida uimire de a descoperi perseverenţele cîtorva dintre ei în rostirea cu ochii închişi a frazelor notate cu grijă la vreun curs fără istorie. în acei ani de început ai studenţiei mele, universitatea se afla intr-un proces lent de înălţare spre sine însăşi : se renunţa, de pildă, treptat la deformări brutale ale operei sacre a lui Eminescu, deformări produse cu un curaj ce ar fi trebuit să înspăimînte ; se audiau cursurile echilibrate şi adinei ale pro­fesorului Vianu (de la care nu toţi tinerii selectaţi pentru ca­rieră universitară ştiau că trebuie să înveţe) ; rezonau amplu în conştiinţe expunerile marelui Călinescu, întotdeauna impre­vizibile, purtîndu-te prin teritorii literare ce ţi se revelau aproape doar ca să-ţi sugereze depărtările lor (inaccesibile pen­tru o comodă atitudine spirituală). Am consemnat, deci, an de an, procesul, nu pe de-a-ntregul încheiat, al înălţării Universităţii spre sine însăşi, proces diri­ (Continuare în pag. a 11-a) SPIRITUL MODERN AL CERCETĂRII ISTORICE Interesul pentru istoria na­ţională este semnul unei con­­ştiinţe de sine deosebită. Cro­nicarii români de început pre­cizau că sunt îndemnaţi să scrie şi pentru că analele ţări­lor vecine nu cuprind sufici­ente ştiri despre români, lacu­nelor adăugîndu-li-se, adesea, inexactităţile. Cu scriitorii de letopiseţe, începe şirul celor ce vor porni la munca de cucerire treptată a necunoscutului, prin descoperiri de izvoare şi edifi­carea, cu ajutorul lor, a unei istorii naţionale. N-au lipsit punctele de vedere opuse, opi­nii divergente și trebuie spus că tocmai această lipsă de una­nimitate a concluziilor a dus la progresul cercetărilor prin înlocuirea unei ipoteze vechi cu SORIN DELEANU NICOLAE ADAM (Continuare în pag. a IV-a) Proletari din toate ţările, uniţi-vă! ANUL XXV. SERIA II NR. 6338­6 PAGINI — 30 BANI MIERCURI 1 OCTOMBRIE 1969 Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a primit pe preşedintele Comisiei de energie atomică a S. U­. A. Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, a primit marţi după-amiază pe preşedintele Co­misiei de energie atomică a Sta­telor Unite ale Americii, dr. Glenn T. Seaborg, care se află într-o vizită în ţara noastră. La primire au participat acad. Horia Hulubei, preşedintele Co­mitetului pentru energia nuclea­ră, şi prof. Ioan Ursu, prim-vice­­preşedinte al aceluiaşi comitet. A fost prezent Leonard Oser­penter Meeker, ambasadorul S.U.A. la Bucureşti. In cursul întrevederii, care s-e desfăşurat într-o atmosferă cor­­dială, au fost discutate unele as­*­pecte ale dezvoltării colaborării şi cooperării între cele două state în domeniul folosirii în scopuri paşnice a energiei nu­cleare. (Agerpres) DE LOC ACORDAT! TINERETULUI IN AGENDA ACTIVITĂȚII DV„ TOVARĂȘE MINISTRU ? De vorbă cu ing. ALEXANDRU BOABĂ, ministrul industriei chimice .Tovarășe ministru, pentru că mîine încep cursurile universitare, vom ignora puțin schemele prestabilite ale interviului de ziar, formulînd astfel prima întrebare : ce joc ocupă instrucfia su­perioară în profilul slujitorului industriei pe care o conducefi ? — Alături de celelalte ramuri industriale, ramura industriei chimice solicită permanent, și din ce în ce mai mult, ingineri, oameni cu o pregătire mereu mai bună, mai modernă. Nu,mai de­parte decît în aceste zile, au trecut pragul profesiei peste 900 de absolvenţi ai facultăţilor de specialitate. — Se poate oare observa, la noile promoţii de ingineri, o creştere a volumului de cunoştinţe profesionale ? Este facultatea de specialitate în pas cu efervescenţa pe care o cunoaşte industria noastră chimică ? — Cred că se poate răspunde : da ! Industria chimică a primit promoţii de ingineri care prin stagiul din ce în ce mai redus, de acomodare la cerinţele pro­ducţiei, de integrare profesiona­lă intr-o perioadă mai scurtă, ne fac să apreciem eforturile şcolii noastre superioare pentru reali­zarea acestui important dezide­rat : şcoala în slujba producţiei moderne. In acelaşi timp, pot să vă asigur, că industria noastră oferă studenţilor posibilităţi pen­tru efectuarea, la un nivel supe­rior, a practicii de producţie, ca şi, ulterior, pentru afirmarea ta­lentului şi pasiunii lor profesio­nale. PUBLICUL — MARELE CUNOSCUT NECUNOSCUT PAG. 2 In continuarea articolului cu acelaşi titlu publicat în această pa­gină, dăm cuvîntul, în pagina a doua a ziarului, tovarăşilor Ovidiu Bădina, doctor în filozofie, directorul Centrului de cercetări pentru problemele tineretului, şi Grigore Smeu, cercetător principal la In­stitutul de filozofie. Urmărind să publicăm, în continuare, şi alte răspunsuri, nu putem trece peste posibilitatea unor noi întrebări, deja mai aproape de fondul real al problemei, sugerate chiar de opiniile pertinente ale celor doi Interlocutori.. CASA TEHNICII — UN PALAT 7 PAG. 3 Ce este — sau, mai exact, ce ar trebui să fie — „Tehnic-clubul“, această casă a tehnicii pentru tineret ? Cel mai adesea, cei însărci­naţi să se ocupe de organizarea lui îl văd — justificîndu-şi astfel actualele lacune din activitatea lor — într-o, obligatorie, ipostază monumentală, cu multe încăperi, cu laboratoare şi ateliere ultra­moderne, cu depozite de materiale etc. Perfect ! Dar pînă atunci î­n anchetă prin cadrele de conducere din învăţămîntul nostru su­perior, privitoare la noile planuri de învăţămînt care intră în vi­goare începînd cu această toamnă, la Iniţiativele care se prefigurea­ză, la ceea ce va urma, în mod practic, după festivitatea deschiderii cursurilor universitare. — După cîte ştim, aţi fost nu­mit în conducerea acestui minis­ter în această primăvară, după ce, în urmă cu patru ani, aţi ocupat postul de adjunct al mi­nistrului. S-au întîmplat, în a­­ceastă perioadă, schimbări esen­ţiale în industria chimiei ? — Răspunsul e uşor de ghicit. Directivele Congresului al X-lea sunt, în acest sens, edificatoare. Ca specialist, pot afirma că schimbările din domeniul chi-Convorbire consemnată de VARTAN ARACHELIAN (Continuare în pag. a III-a) ORA PROIECTELOR ORGANIZATORICE O IMAGINE IDEA­LA! Amănunte în pag. 3 cunoscut necunoscut Publicul nu este o noţiune abstractă. Publicul este format din milioanele de constructori ai so­cialismului, oameni cărora orîn­­duirea noastră le asigură şi le perfecţionează condiţiile deplinei afirmări, în folosul dezvoltării neîntrerupte a tuturor sectoare­lor de activitate şi al lor. Ar fi neştiinţific să vorbim de dezvol­tare, de progres, ignorind facul­tăţile civice şi spirituale ale celor care participă la făurirea pro­gresului. Ar fi neştiinţific să nu luăm în considerare, cînd vor­bim de progres, de progresul so­cietăţii noastre socialiste, să nu avem în vedere, să nu încercăm a determina multilateralitatea virtuţilor spre care năzuim şi pe care le cultivăm, în făurirea omu­lui pe care fiecare îl visează, por­nim de la cunoaşterea realităţii lumii contemporane, de la sesi­zarea sensului evoluţiei tuturor valorilor. In aprecierea acumulării va­lorilor există încă destule aproxi­maţii. Pe scară largă, acumula­rea activă, profund înţelegătoare, conduce la ideea publicului re­ceptor. Intre altele, receptor de valori artistice, de valori umane întruchipate (într-un fel sau altul) în opere de artă. Aşadar, ce ştim despre public — nu numai spre mai buna tuturor informare dar pentru a şti mai exact, ştiinţific exact, pe ce căi valorile au şansa maximă de a intra în procesul viu de asimilare ori respingere. Ce ştiu profesioniştii sociologiei despre public ? Ce cred creatorii despre public ? Ce ştie şi ce crede publicul despre el însuşi ? Iată întrebări la care nu vrem să confecţionăm răspunsuri şi în jurul cărora toţi cei citaţi sînt interesaţi să mediteze, să încerce formularea măcar a cîte unei părţi de răspuns, ştiut fiind că adevărul, întrucît nu e însumare cantitativă, se relevă prin natura interogaţiei, aceasta din ce în ce mai aproape de adevărul cău­tat. Aşadar, iată prima serie de întrebări, generale, avînd ca prin­cipal scop obţinerea unor răs­punsuri care să ne permită apro­pierea, treptată, de acele între­bări în a căror natură se va fi întrezărind, cu mai multă clari­tate, conturul real al publicului de artă . C. STANESCU (Continuare în pag. a ll-a)

Next