Scînteia Tineretului, martie 1970 (Anul 26, nr. 6466-6491)

1970-03-02 / nr. 6466

„SCâNTEIA TINERETULUI“ pag. 2 ARTICOLE — INFORMAȚII LUNI 2 M­AR 1970 O manifestare care va deveni tradiţională Duminică, 1 martie 1970, a avut loc, în sala de recepţie a Casei de cultură a studenţilor din Cluj, vernisajul primului Salon naţio­nal studenţesc de artă fotografi­că. Această manifestare iniţiată pentru prima oară în ţara noas­tră, de către Consiliul Uniunii A­­sociaţiilor Studenţeşti din Cluj şi Casa de cultură a studenţilor a avut un larg ecou în rîndul stu­denţilor, care s-a concretizat atît prin numărul mare de fotografii şi diapozitive trimise pe adresa organizatorilor, cît şi prin calita­tea exponatelor. Pînă la 20 ia­nuarie 1970 studenţii de la cursu­rile de zi şi serale au trimis 500 de fotografii şi 150 de diapozitive, reprezentînd portrete, aspecte din peisajul patriei, din activitatea profesională, culturală, turistică, sportivă şi distractivă a studen­ţilor. După deliberări, au fost oprite în concurs 127 de fotografii alb­­negru, 4 fotografii color şi 34 de diapozitive color. Juriul a acordat premii şi men­ţiuni pentru cele mai reuşite lu­crări, dintre care menţionăm : „Prioritate" de Emilian Urse, din Bucureşti (premiul I), „Linişte" de Vasile Antal din Cluj, (premiul II); „Din umbră“ de Gheorghe Pop din Timişoara, (premiul III) , pentru fotografiile alb-negru ; „Ecou" de Mircea Albu din Cluj, pentru fotografii-color; „Coloa­na" şi „Răsărit de soare" ale stu­denţilor Aurelian Sima şi Bela Marton din Cluj pentru diapozi­tive color. Cu prilejul vernisajului, sîmbă­­tă 28 februarie a avut loc un co­locviu privind „Probleme actua­le ale tehnicii şi artei fotografice" , cu participarea unor specialişti şi concurenţi din centrele uni­versitare. VIOREL CIOBANU Informarea ştiinţifică 1 7 (Urmare din pag. I) rea traseelor informaţionale. — Cum va ajuta noul sistem procesul de cercetare ştiinţi­fică ? — Informaţia constituie o condiţie „sine qua non“ în desfăşurarea unei cercetări ştiinţifice valabile, competiti­ve pe plan mondial. Datorită noului sistem se vor înlătura îndeosebi eforturile de cerce­tare inutile, „paradoxale“, ca­re duc la descoperirea unor lucruri deja realizate. Indi­rect, existența sistemului, prin centrele sale pe ramură, va conduce la întărirea legăturii dintre ministere, întreprinde­rile producătoare şi institutele de cercetare respective. Din întărirea centrelor pe ramură mai rezultă o altă consecinţă pozitivă : va fi încurajată mult mai consistent activitatea spe­cialiştilor şi cercetătorilor, spiritul de iniţiativă, „nouta­tea“ în general, pe care Insti­tutul naţional va avea sarcina — dacă se poate spune aşa — să o „patroneze“ şi să o valo­rifice la maximum. — V-am ruga să ne vorbiţi, în încheiere, despre actualita­tea şi importanţa transferului internaţional de informaţii, despre posibilitatea ca ţara noastră să fie integrată în a­­cest circuit.­­ Evident, astăzi doar un sistem de informare adecvat dotat cu o bază materială mo­dernă (care nu se poate asi­gura decât în aceste condiţii), poate întreţine un schimb de informaţii „viu“, util cu ce­lelalte ţări. De aceea, organi­zarea sa este o condiţie pen­tru afilierea ţării noastre la sisteme internaţionale de in­formaţii, cum sunt sistemul in­formaţional al ţărilor C.A.E.R. şi Sistemul Mondial de Trans­mitere a Informaţiilor, care este în curs de organizare sub egida U.N.E.S.C.O. şi a Consi­liului Internaţional al Uniunii Ştiinţifice. (Urmare din pag. I) preocupărilor tuturor categorii­lor de tineri, a cerinţelor pe care profesia, vîrsta, nivelul lor de pregătire le reclamă. Apare de o mare însemnătate intensi­ficarea muncii culturale la nive­lul organizaţiilor şi grupelor U.T.C., sporirea preocupărilor organizaţiilor U.T.C. şi cadrelor de conducere ale acestora faţă de cerinţele fiecărui tînăr, faţă de nevoile lui culturale şi spiri­tuale. Nu peste tot s-a înţeles în suficientă măsură necesitatea organizării tuturor acţiunilor culturale cu mijloacele şi posibi­lităţile specifice fiecărei organi­zaţii în parte, ale fiecărei cate­gorii de tineret. In această di­recţie, din dezbaterile plenarei a reieşit că acolo unde lipseşte atitudinea activă faţă de cultură, acolo unde cunoaşterea concretă a cerinţelor tinerilor este igno­rată, organizaţiile se cantonează în activităţi mărunte, lipsite de rezonanţă, formale. Deşi o serie de manifestări de amploare (fes­tivaluri, concursuri etc.) au contribuit la obţinerea unei ex­perienţe pozitive, ele nu rezolvă atragerea tuturor membrilor or­ganizaţiile U.T.C. la o activitate concretă şi continuă nu se pot substitui muncii perseverente, migăloase, lipsită de spectaculo­zitate ,dar singura capabilă să facă din fiecare tînăr un citi­tor pasionat, un statornic şi exi­gent prieten al sălilor de spec­tacole, concerte şi expoziţii. Organizaţiile U.T.C. din şcoli şi facultăţi sunt datoare să con­ceapă toate acţiunile întreprinse pe această linie astfel încît ele să cultive pasiunea pentru stu­diu, pentru învăţătură a elevi­lor şi studenţilor ; în fabrici, u­­zine, unităţi agricole, activitatea cultural-educativă de masă tre­buie să răspundă mai direct de­zideratului antrenării la muncă a tuturor tinerilor. Plenara a constatat că nume­roase organizaţii nu au găsit încă mijloacele necesare pentru atragerea masei de tineri în cir­cuitul activităţilor cultural-edu­cative şi că, pe de altă parte, în însuşi acest circuit, în pro­gramele caselor de cultură, ale cluburilor tineretului, persistă încă fenomene de inadecvare la cerinţele reale ale vieţii. în a­­ceste instituţii, intervenţia orga­nizaţiei de tineret ar trebui să se facă mai des şi mai pregnant simţită, pentru a contribui la orientarea corespunzătoare a conţinutului activităţilor ce se desfăşoară aici. De un sprijin deosebit din partea organizaţiilor U.T.C. de la sate ar trebui să se bucure activităţile ce au foc la căminele culturale. Posibilităţile oferite de ele sunt folosite însă insuficient , trebuie depusă încă o muncă stăruitoare la toate nivelele organizaţiei U.T.C. pen­­ru transformarea tuturor cămi­nelor în adevărate case de cul­tură ale satului socialist. Există însă, din păcate, locuri în care căminele culturale nu satisfac nici pe departe cerinţele din ce în ce mai evoluate, disponibili­tăţile tot mai largi pentru cul­tură, artă, ştiinţă, tehnică ale tineretului din sate, nu exprimă cu nimic existenţa în sat a unui număr considerabil sporit de in­telectuali şi specialişti cu califi­care medie, au un aspect neîn­grijit, şi este de neacceptat ca tinerii, membrii organizaţiei U.T.C. să stea cu braţele încru­cişate, să contemple cu pasivi­tate lipsa de activitate şi chiar deradarea fizică a acestor lăca­şuri de cultură. O serie de experienţe fructu­oase s-au revelat în domeniul activităţii artistice şi distractive, în care s-a manifestat poate cel mai larg iniţiativa comitetelor judeţene, municipale şi orăşe­neşti, a organizaţiilor U.T.C. Plenara a precizat însă, pe bună dreptate, că mişcarea artistică a tineretului nu poate fi concepută ca o activitate în sine, desprin­să de finalitatea educativă a­ întregii activităţi a organizaţiei noastre. Este profund greşită concepţia, care se face simţită în activitatea unor organe şi or­ganizaţii U.T.C., că obiectivele majore ale educaţiei patriotice, etice sau estetice revin numai unor conferinţe sau simpozioa­ne, in timp ce activităţii artis­tice şi distractive i se atribuie exclusiv funcţia de divertisment sau de descoperire a unor ta­lente. Furate de goana după re­zultate cu orice preţ, după dis­tincţii şi evidenţieri, multe or­ganizaţii absolutizează această latură a activităţii lor, ignorîn­­du-i funcţia esenţială : forma­rea multilaterală a conştiinţei şi personalităţii tinerilor. In acest sens, nu se acordă suficientă atenţie conţinutului muncii­­ ar­tistice, ideilor cărora trebuie să slujească repertoriului forma­ţiilor de amatori. Caracterul sporadic al activităţii multor formaţii artistice de amatori a­­rată tocmai această excesivă preocupare de ilustrare compe­­tiţională în dauna consecvenţei cu care ar trebui să contribuie la formarea moral-politică a ti­neretului, la cultivarea valorilor sigure şi durabile. Plenara a scos în evidenţă ne­cesitatea îmbunătăţirii calităţii, operativităţii şi permanenţei co­laborării dintre organizaţia de tineret şi celelate foruri răs­punzătoare de educaţia tinerei generaţii. A fost socotită pe drept cuvînt, o tendinţă negativă conceperea „sectaristă" a unor acţiuni culturale lipsite de forţa pe care le-o pot da conlucrarea organizaţiilor U.T.C. cu celelalte organizaţii obşteşti şi instituţii de cultură. Paralelismele, lipsa de colaborare sunt dăunătoare şi duc, în ultimă analiză, la folo­sirea insuficientă a bazei mate­riale a culturii. Trebuie înţe­les, o dată pentru totdeauna, că toate casele de cultură, căminele culturale, sălile de distracţie cu întreaga lor dotare constituie o bază materială ce se cere a fi integral valorificată, utilizată, indiferent de stricta lor aparte­nenţă. E evident că această bază, nu peste tot suficient de largă, poate fi încă îmbogăţită apelîn­­du-se la inventivitatea şi spiritul de iniţiativă al tinerilor, a căror contribuţie în această privinţă nu a fost suficient valorificată. Subliniind necesitatea unei ac­tivităţi cultural-artistice de maximă eficienţă, care să aibă în centrul ei obiectivele funda­mentale ale muncii Uniunii Ti­neretului Comunist — educarea tinerei generaţii in spiritul înal­telor idealuri ale societăţii noas­tre, al patriotismului şi al inter­naţionalismului socialist, for­marea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste, stimularea iniţiativei creatoare, a dragostei de muncă, crearea receptivităţii faţă de va­lorile ştiinţei, culturii şi artei, creşterea exigenţei şi a spiritu­lui de discernămînt în aprecie­rea şi însuşirea lor — plenara C.C. al U.T.C. a relevat că pen­tru atingerea acestor obiective de mare importanţă conducerile organizaţiilor U.T.C. au datoria să acţioneze cu perseverenţă şi inventivitate în formele cele mai adecvate cerinţelor diverse­lor categorii de tineri, utilizînd cu maximum de eficienţă toată gama de mijloace de care dis­pun. Comitetele judeţene U.T.C. trebuie să asigure o temeinică instruire cadrelor care lucrează în domeniul culturii, întregului activ, să ia toate măsurile ne­cesare deplasării centrului de greutate al activităţii cultural­­artistice la nivelul organizaţiilor şi grupelor U.T.C. Activitatea culturală a orga­nizaţiei noastre înseamnă un in­strument de o reală forţă de în­­râurire, de formare şi modelare a conştiinţei, a caracterelor, în spiritul întregii munci de edu­caţie comunistă desfăşurată în întreaga noastră societate. Răs­­punzînd cu cinste sarcinilor în­credinţate de partid, organiza­ţiile U.T.C. au datoria de a con­tribui şi pe această cale la for­marea ţintii tineret cu mare dra­goste de muncă, devotat idealu­rilor societăţii noastre socialiste, înzestrat cu acele calităţi mo­rale şi spirituale ce-i consolidea­ză demnitatea de a se şti un factor de progres al României socialiste. INSTRUMENT DE EDUCARE mai minim. (Urmare din pag. I) că se conturau încă din momen­tul în care prima obligaţie a tînă­­rului muncitor de azi era să-şi însuşească — teoretic şi practic — meseria. — Deşi avem obligaţia să le asigurăm dulapuri de scule — ne mărturiseşte maistrul Stelian Pe­­trescu — acest lucru nu este însă la ora actuală în întregime rea­lizat... Aşa stînd lucrurile, proaspătul angajat a trebuit să apeleze la bunăvoinţa unui coleg de mun­că pentru a-i acorda o parte din dulapul pe care-l deţine. De cele mai multe ori, însă, tînărul este obligat să apeleze direct la ma­gazie. Dar şi aici... — Lucrez de o săptămînă la un lot de o sută de piese, bucşe - planice, ne spune tînărul Ion Ioniţă. în prima zi, mi-a lipsit un spital de „zece“, a doua zi, găsindu-1, mi-a trebuit o mandrină, a treia zi o freză. Dar la magazie nu erau. Acelaşi interlocutor ne infor­mează că­ mai am încă de aproa­pe trei săptămîni de executat niște repere. N-am putut să le fac întrucît mi-a lipsit un cuțit special cu rază. — Trei zile la rînd — relevă Ion Iorga — a trebuit să umblu pînă să mi se elibereze un cuțit de care aveam neapărată nevoie încă din prima zi. Exemplele de acest fel pot continua. Conţinutul lor, cu foar­te mici modificări, este identic în toate cazurile celor 35 de tineri rămaşi sub normă. Iată aşadar că pe fondul insuficientei pregătiri profesionale s-a grefat artificial elementul Reasigurării cu scule, dispozitive şi verifica­toare. Semnificativă ni se pare în același context nedumerirea unuia din tinerii cu care stăm de vorbă. — De ce, dacă, într-adevăr, nu există scule, atunci cînd la numai cîteva minute după ce le solici­tasem eu și-mi fuseseră refuzate, pentru altcineva se găsesc ? Ce-i drept o astfel de argu­mentare ar putea fi pusă sub semnul întrebării, ar putea fi interpretată drept tendenţioasă. Cum însă o găsim şi într-un stu­diu analitic şi fundamentat efec­tuat de comitetul U.T.C. coordo­nator, studiu ce-şi propunea şi a reuşit să facă o investigaţie asu­pra condiţiilor de muncă şi viaţă ale tinerilor, adevărul ei este în afara oricăror bănuieli. După cum la fel de cert este — şi re­­glorul Nicolae Bălan, secretarul comitetului U.T.C. de la secţia 1 prelucrări mecanice ţine să ne confirme — că în acest atelier se practică nu arareori repartizarea lucrărilor „după ochi“ prin care o serie de tineri, cu deosebire noii angajaţi sunt în mod vădit nedreptăţiţi. Aşa se explică în mare parte şi salariile în jurul sumei de 200—300 lei pe care le-au încasat la sfîrşit de lună tinerii de care vorbeam. „ Dacă n-ar fi fost cei 47 de elevi ai şcolii profesionale angajaţi la strungăria uşoară — declară cu seninătate maistrul Stelian Petrescu — s-ar fi înregis­trat o îndeplinire medie anuală de normă de 114 la sută. Aşa însă normele s-au realizat doar în proporţie de 81 la sută. ...Dacă practica în producţie a ucenicilor s-ar fi făcut în condiţii normale, adăugăm noi, dacă uzi­na s-ar îngriji să pună la dispo­ziţia tinerilor tot ce le este nece­sar pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii, dacă repar­tizarea lucrărilor s-ar face în mod echitabil, dacă asistenţa teh­nică ar fi corespunzătoare, atunci fără nici o îndoială neîndeplini­­rile de normă nu ar exista. „Educaţia copilului în faţa progresului ştiinţei şi tehnicii contemporane“ Înscriindu-se în cadrul ma­nifestărilor ce vor avea loc în 1970 sub auspiciile „Anului internaţional al educaţiei“ conferinţa reprezintă o iniţia­tivă a Organizaţiei Naţionale a Pionierilor din ţara noastră. Ea va avea loc între 20—27 iulie, reunind delegaţi din peste 40 de ţări cît şi o serie de reprezentanţi ai unor orga­nisme internaţionale speciali­zate. In cadrul unei conferinţe de presă ţinute la Casa Zia­riştilor, tovarăşul conf. dr. Virgil Radulian — preşedinte al Consiliului Naţional al Or­ganizaţiei Pionierilor, adjunct al ministrului învăţămîntului , a oferit o serie de detalii. Se preconizează ca lucrările conferinţei să se desfăşoare în şedinţe plenare pe baza ra­poartelor prezentate de dele­gaţi. Din partea ţării noastre vor fi prezentate trei rapoarte principale. Cu prilejul Conferinţei va fi deschisă şi o expoziţie in­ternaţională cuprinzînd crea­ Conf­erinţe internaţional ţii tehnice ale copiilor şi ele­vilor. Ea va fi organizată în două părţi distincte, una cu­prinzînd lucrările premiate la expoziţiile ce vor avea loc în toate judeţele, în cadrul celei de a Ill-a ediţii a concursului „Minitehnicus“, şi o alta in­­cluzînd exponatele din cele­lalte ţări (circa 10—15 pen­tru fiecare ţară participantă). Expoziţia va cuprinde trei secţiuni: 1. electrotehnică, electronică, radiotehnică, au­tomatizare, cibernetică; 2. modele aero-navale şi auto­mobile, motoare de rachete ; 3. orice alte lucrări de utili­tate practică, jucării mecani­ce etc. Intre 20 şi 24 iulie participanţii la conferinţă vor vizita taberele organizate în ţara noastră pe genuri de ac­tivităţi tehnico-ştiinţifice. Precedînd această manifes­tare internaţională, în zilele de 13 şi 14 aprilie va avea loc un simpozion naţional cu tema „Copiii şi progresul tehnico­­ştiinţific contemporan“, la care şi-au anunţat deja parti­ciparea peste 80 de cercetă­tori. A. B. DOLJ CLUB DE NOUTĂŢI TEHNICO­­ŞTIINŢIFICE In comuna Caraula din judeţul Dolj a luat fiinţă Clubul noută­ţilor tehnico-ştiinţifice. Conce­put ca un cerc de dezbatere pe probleme din diferite domenii: medicină, agronomie, literatură, istorie, artă, clubul reuneşte in­telectuali de diferite profesii din comună, care, de două ori pe lună, organizează întîlniri tema­tice pe probleme specifice do­meniului lor de activitate. La discuţii participă şi numeroşi ti­neri cooperatori din comună. M. C. In Ţara Vrancei, Spiritul creator al na­turii a zăbovit pare mai mult. Frumuse­ţea peisajului impri­mă puritate şi trăini­­cie,în bazinele fores­tiere mărginite de apele Nărujei, Putnei, Suşiţei şi Milcovului aurului verde i se deschid noi drumuri spre noi întruchipări. Alte puncte de lucru au apărut de curind. Ele poartă nume de rezonanţă unică : Zar­na, Zboina sau Mor­­oianu. Tineri şi vîrst­­nici mînuiesc fierăs­traie mecanice sau manevrează tractoare, pe cînd sus, deasu­pra cuptoarelor, funi­­cularele aleargă în­cărcate cu aur verde. Interlocutorul nostru, directorul unităţii de exploatare şi indus­trializare a lemnului din Focşani, ne asi­gură că mijloacele tehnice care au intrat anul acesta în dota­rea şantierelor fores­tiere vor contribui la creşterea indicelui de mecanizare a lu­cirilor cu peste doi la sută faţă de 1969. Despre tineri nu are decit cuvinte de lau­dă. Argumentele sunt cuprinse în cele peste 60 000 m.c. de masă lemnoasă care a luat deja calea valorifi­cării superioare. I. C. VRANCEA AUft VERDE VII. GRĂDIŞTE E ora 6 şi jumătate şi noi suntem­ în autobuz. De aproape trei săptămîni filmăm fără întrerupere la Grădişte, pe malul Argeşului. De obicei în autobuzul nostru se rîde în permanenţă dar de vreo săptămînă nu mai rîde nimeni. Nu mai are putere nimeni nici să vorbească. Toţi băieţii dorm în autobuz şi cînd ajung la locul de filmare se îndreaptă ca nişte roboţi spre caii lor. E sfîrşit de iulie şi Argeşul frige. Dacă laşi 5 minute casca şi sabia jos, nu mai poţi pune mina pe ele. Trebuie să le stropeşti cu apă. Îmi aduc aminte de aceste trei săptămîni ca prin ceaţă, ca des­pre nişte lucruri care nu mi s-au întâmplat mie. A fost o muncă salahorică. Foarte puţini băieţi au scăpat de la Grădişte fără crestături de sabie. „Grădişte“a fost ultimul examen de cascadorie. Ca să ai o oarecare experienţă în cascadorie trebuie să faci cel puţin 10 filme sats,să prinzi un „Grădişte" Tot cam în perioada aceea a început procesul de formare al casca­dorilor ca familie. Sunt familii în care înţelegerea domneşte în per­manenţă şi altele în care cearta este un lucru la ordinea zilei. Fa­milia noastră, a cascadorilor, este o familie tare zbuciumată şi bîntuită de atîtea idei şi păreri cite capete există dar e totuşi o familie şi încă o familie destul de unită. L-am văzut o dată pe Mîrza care de-abia se certase cu un alt băiat intrînd înapoi într-o casă cuprinsă de flăcări că i se păruse că celălalt nu apucase să iasă. Casa se mai finea de vînt, că pereții se prăbuşiseră. 15 „PĂSĂRI ŞI OGA“ Activitatea revoluţionară, miş­carea de rezistenţă antifascistă constituie teme preferate ale ci­neaştilor bulgari. Filme precum : „Voci în insulă", „Tutunul", „Ţar şi general“, „Stolul cap­tiv", „Am fost tineri“ înscriindu­­se printre cele mai bune reali­zări. Ultimul, inspirat din lupta ilegală a tineretului comunist e poate cea mai de seamă realizare a cinematografiei bulgare. Pe o temă asemănătoare aces­teia, tînărul regizor Gheorghi Stoianov, după ce absolvă la Pa­ris IDHEC-ul, îşi realizează fil­­mul-poem „Păsări şi ogari". Acţiunea filmului e o ilustrare a comentariului unuia dintre e­­roi, din cei care în metafora fil­mului fac parte dintre „păsări“ — adolescenţii grupului antifas­cist ce cade în lupta inegală cu „ogarii“ — poliţia, armata, auto­rităţile civile, toate forţele opre­sive ale regimului fascist Tinerii parcurg dramaticul drum de la revolta spontană la acţiunea organizată în datele unui subiect filmic structurat pe formula modernă a întoarcerii în timp cu secvenţe gradate alter­nativ de poezie sau de epic tra­diţional. Există chiar un „abuz" de poezie care, spre final, devi­ne obositor, rămînînd un frumos dar nefuncţional exerciţiu de stil. începutul, acea „Introducere" în mediul micului oraş provin­cial, în primii ani ai celui de al doilea război mondial, rămîne o promisiune pe care în întregul său filmul lui Stoianov o uită, furat — după cum aminteam — de viziunea unei poezii cinemato­grafice în sine. E de fapt în a­­ceastă manieră principalul punct de răscruce al filmului modern care redescoperă imaginea cu o fascinaţie adeseori „paralizantă". Şi e cu atît mai trist cu cît, e şi cazul acestui film, „abuzul" se face în dauna unui subiect gene­ros care avea toate datele auten­ticei poezii epice. Oricum, „Păsări şi ogari" a vrut să nu semene cu „Am fost tineri" — tema şi subiectele lor fiind mult asemănătoare — şi, parţial, a reuşit. Există aici ori­ginalitatea unei vehemente sa­tire la adresa filistinismului bur­ghez. Secvenţele procesului, cu discursul tîmp al unui procuror, sînt exemplare în acest sens. Un autentic recital pe care-l susţine actorul Konstantin Koţev, unul dintre cei mai buni interpreţi ai filmului bulgar, cunoscut spec­tatorilor noştri din „Inspectorul şi noaptea", „Prima lecţie", „Drumuri" etc. „Păsări şi ogari" se înscrie în „tradiţia" filmelor debut unde regizorii întrec întotdeauna mă­sura, oferindu-ne de toate, ne­răbdători să-şi demonstreze ta­lentul, să-şi certifice realele lor predispoziţii pentru toate genu­rile cinematografice, urmînd ca la al doilea sau al treilea film să-și găsească drumul. TUDOR STANESCU Cadru din film Cascadorii s-au format şi s-au unit şi în lupta surdă pe care o duc în permanenţă cu oameniii care nu înţeleg de ce marea majo­ritate a cascadorilor care ar putea să muncească în orice altă me­serie, fac cascadorie. Gr­ecu Sofronie, un băiat bun şi muncitor, intrase într-un cerc de hippy şi-şi lăsase părul extraordinar de lung. Purta mărgele la git şi brăţări. — Măi Grecule. N-am nimic cu părul sau cu mărgelele tale. N-am nimic nici cu hippy şi aş purta şi eu părul lung că-mi stă bine, dar tu nu vezi că toţi pletoşii şi toţi pierde-vară care vînd bilete la suprapreţ la cinematograf zic că’s cascadori ? — A­tunci tu cum vrei să te deosebeşti de ei ? — Eu mă deosebesc oricum de ei. — Da, Grecule. Tu ştii să cazi de pe cal, tu eşti un om munci­tor, pe tine nu te aude nimeni vorbind decit încet şi nu te cerţi cu nimeni, dar oricine te poate întreba dacă n-ai un bilet în plus gîndindu-se că ai vreo douăzeci. Băieţi ! Să se tundă sau poate rămîne aşa ? — Să se tundă ! — Te tunzi, Grecule. Nu şcolăreşte dar măcar d­l Beatles-ii, ce mama dracului! — Zău, Grecule, că și eu aş vrea să mă pot îmbrăca oricum, dar prea ne bagă toată lumea în aceeași oală cu toate haimanalele. Intr-o zi eram la coadă la un cinematograf și am intrat în vorbă cu un tip ca să treacă timpul mai repede. M-a întrebat ce meserie am și eu i-am spus o meserie oarecare. El mi-a spus că e cascador Și încă o jumătate de oră mi-a povestit ce treburi formidabile fac ei la „Buftea". Îmi vorbea ceva si de niste avioane. In „Buftea" în afară de un corp de­ avion fără aripi n-am văzut ceva care ar putea zbura. Trei sferturi din c­ei ce bat fără rost bulevardele spun că-s cascadori. O parte din ei au făcut figuraţie sau au cărat sacul cu echipamentul de protecţie al vreunui cascador. AUREL GRUŞEVSCHI (VA URMA) 16 GALAŢI Consfătuire cu tinerii medici de la sate La Galaţi a avut loc ieri o consfătuire cu tinerii medici de la sate, absolvenţi ai institutelor medico-farmaceutice din anul 1969, care îşi desfăşoară activita­tea în unităţile sanitare din ju­deţ. Consfătuirea a fost organi­zată de biroul Comitetului Jude­ţean de partid Tinerii medici şi cadrele cu munci de răspundere din reţeaua sanitară au prezentat informări despre problemele me­dicale şi organizatorice întîlnite în activitatea de circumscripţie şi dispensare, au făcut numeroase propuneri pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale, a propriilor condiţii de muncă şi de viaţă, în încheierea consfătuirii a­ luat cu­­vîntul tovarăşul Constantin Dăs­­călescu, prim secretar al Comite­tului Judeţean de partid, preşedin­tele Consiliului popular judeţean. I. CHIRIC LUNI, 2 MARTIE 1970 © 18,00 Zilele lui Martie 1945. Mărturii — emisiune pentru ti­neret • 18,30 Muzică la xilofon, interpretată de Nicolae Albulescu © 18,40 Actualitatea în economie : Contractul în acţiune © 19,00 Tele­jurnalul de seară © 19,20 Dansuri populare interpretate de un grup de dansatori ai Ansamblului „Nicolae Bălcescu“ © 19,30 Repor­­taj-anchetă. Imaginaţia obligă la imaginaţie © • 20,00 Reflector • 20,10 Anunţuri — Publicitate © 20,15 Roman foileton : „Mîndrie şi prejudecată“ (V) © 20,45 Mîine, ediţia a IlI-a a Concursului şi Festivalului internaţional de mu­zică uşoară Braşov — România 1970 * 21,00 Campionatul mondial de hochei — grupa B : România- S.U.A. (repriza a III-a). Transmi­siune directă de la patinoarul ,,23 August“ din Capitală * 21.45 A­­genda politică de Eugen Mândrie • 21.55 Actualităţi muzicale • 22.25 Telejurnalul de noapte 6 22,35 Scena. Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“ — reportaj mo­nografic. Adolescenţă (Urmare din pag. I) unor personalităţi în formare. Aud adesea din partea celor mai vîrstnici, părinţi sau educatori, reproşuri făcute celor care iubesc prea mult muzica beat, mini­­jupul, dansul, care sunt capabili să comenteze ceasuri întregi ul­tima melodie a Beatles-ilor sau un roman poliţist. De undeva, din rigiditatea şi poate inerţia ce­lor intraţi adine în viaţă, aces­te reproşuri devin răuvoitoare prin lipsa lor de adevăr. Cînd s-a auzit de adolescentul acela — minune de la Bistriţa-Năsăud —­­care a cucerit, prin cunoştinţele sale de fizică, un senat de aca­demicieni, unii au exclamat: dar este o excepţie­­ atît e de matur şi de serios la 18 ani ? Glumind s-ar putea spune că este o excep­ţie care confirmă regula şi că maturitatea, seriozitatea adoles­cenţilor este acum, mai mult de­cit altă dată, un adevăr. Preocu­paţi în realitate de destinele lu­mii, ca atîtea alte generaţii dina­intea lor, ei nu se opresc în a-şi pune doar aceste probleme ci în­cearcă, vor, caută soluţii, rezol­vări, între întrebarea „ce este o floare ?“ şi aceasta : „înaintînd în domeniul ştiinţific, în tehnică, credeţi că riscăm să ne pierdem sensibilitatea specific omeneas­că ?“ există, de fapt, o legătură emoţională cre o circumscrie uni­versul adolesc.F­itm datelor lor iniţiale, cunoscute din psihologie, dar şi altora, încă greu de dis­cernut sau de acceptat. Este un profund gest de responsabilitate umană să scormoneşti viitorul nu cu iluzii şi cu romantisme ieftine ci cu maturitatea unor elemen­te pe care ţi le oferă realitatea înconjurătoare. Este un gest de candoare şi frumuseţe sufleteas­că să notezi la rubrica „cel mai frumos cuvînt“ : om, iubire, spe­ranţă sau fericire, sau, sintetic, viaţă. Este o dovadă de curiozi­tate şi de multilateralitate a gus­turilor să discuţi despre Beetho­ven, despre Hemingway, despre moda ideală pentru tineri şi des­pre formaţia beat preferată sau despre Ursula Andrews. Nu au nimic adolescenţii din schematismul cu care îi judecăm adesea. Ei ies din schemă nu nu­mai cu faptele lor rele, necon­forme normelor stabilite, ci mai ales cu cele bune, cu gîndurile lor de mare profunzime şi lim­pezime, cu marea lor încredere în ei, în viitor, şi mai ales în cei maturi. Căci numai o deose­bită încredere în oameni îţi dă curajul să gîndeşti frumos, să speri şi să te preocupi de întin­derea universului uman. Pute­rea de convingere, de argumen­tare a adolescenţilor este nesfîr­­şită. Şi ce minunată este conştiinţa acestei puteri ! „Nu peste mult timp, — scrie, în ul­timele pagini, Simona Colo­­bicchio — voi spune cu părere de rău şi lacrimi în ochi: adio, adolescenţă! Ai fost fermecătoa­re şi m-ai învăţat multe. M-ai învăţat că viaţa e frumoasă şi trebuie trăită. Mulţumesc, ado­lescenţă !“. ÎN SPATELE ZIŞILOR (Urmare din pag. I) produce în ochii celor care, precauţi, nu vor să se expu­nă confuziilor nici ca emiţă­tori, nici ca ingureitatori. De aici credinţa atîtora, mai ales din tînăra generaţie, că o mină bine păzită, că un to­nus redus al gesturilor îî fereşte — „ca va“ ! — de jal­nica postură a sentimentalis­mului demagogic E bine, e foarte bi­ne, cu singura con­diţie ca in spatele irişilor noştri severi să conservăm tot timpul nişte Carpaţi plini de zăpezi şi gînduri.

Next