Scînteia Tineretului, octombrie 1971 (Anul 27, nr. 6959-6984)

1971-10-14 / nr. 6970

Kim DE­MSA-centrul de greutate al întrecerii pe meserii Ancheta „Scînteii tineretului" in municipiul Braşov Prezent in repetate rînduri la desfăşurarea întrecerilor profe­sionale, la numeroase şi diferite nivele, autorul acestor rînduri a putut observa pe viu priza deo­sebită pe care asemenea con­cursuri o au în rîndul tinerilor, ca şi preocuparea deosebită a organizatorilor — organizaţiile U.T.C. — pentru a le extinde în continuare aria de existenţă. Ne-a îndemnat la acest sondaj, efectuat la Braşov, suita de în­trebări care rezultă firesc după un interval de timp cînd — preocupaţi să continuăm cu re­zultate cit mai bune o expe­rienţă, fără echivoc, pozitivă — e necesar să folosim cu price­pere concluziile oferite de prac­tică. DE CE SE LEAGĂ, NEMIJLOCIT, SUCCESUL? — Aş porni de la faptul că am participat la primul con­curs al strungarilor, la Uzina de tractoare Braşov. De atunci am fost invitat la diferite ac­ţiuni pe această temă. In peri­oada respectivă am tras o con­cluzie foarte importantă pentru mine : reuşita acestor concursuri în viitor o văd legată de men­ţinerea în actualitate, de perma­nentizarea lor, ne spune ing. Ladislau Mina, vicepreşedinte al Consiliului judeţean Tineret Muncitoresc. Tradiţionalizarea concursurilor nu face decât să uşureze popularizarea lor. Noi, la Uzina nr. 2, am experimentat în acest an un concurs pe teme de protecţia muncii, care ne-a reuşit tocmai pentru că am dat atenţie fazei de masă. Şi încă ceva : cu cit avem mai mulţi ciştigători autentici cu atît re­zultatele se pot considera mai bune. POATE FI CONTURAT UN „MODEL" ORGANIZATORIC ? — Dacă am încerca să pu­nem problema astfel ar însem­na să căutăm cu orice preţ re-NEAGU UDROIU (Continuare în pag. a V-a) Proletari din toate ţările, uniţi-vă! CE AŢI ÎNTREPRINS PENTRU DEZVOLTAREA CARACTERULUI PRACTIC AL INVĂŢĂMlNTULUI? Comturînd coordonatei« dez­voltării şcolii româneşti, tova­răşul Nicolae C­eauşescu a sub­liniat la deschiderea anului uni­versitar deosebita importanţă pe care o are legarea strînsă a invăţămîntului de producţie, de viaţă. In această perspectivă cerinţele actuale ale învăţămin­­tului superior sînt nemijlocit proporţionale cu gradul de a­­propiere al conţinutului său de practică, de producţie, de ace­le sectoare care, de fapt, repre­zintă viitorul cîmp de activitate al tinărului specialist. In cadrul Institutului poli­tehnic „Traian Vuia“ din Timi­şoara încă din cursul anului tre­cut studenţii facultăţilor de chimie industrială, construcţii, electrotehnică au avut posibili­tatea realizării unor sarcini de producţie, a muncii in sfera unei profesiuni legată nemijlo­cit de viitoarea specialitate. To­tuşi, aici încă lipseşte baza ma­terială corespunzătoare pentru acoperirea tuturor cerinţelor de practică pentru studenţii din primii ani — atelierul şcoală. După cum ne spunea prof. dr. ing. Ioan De Sabata, pro­rectorul Institutului politehnic, „proiectul acestui atelier-şcoală este gata, el fiind realizat inte­gral de către cadrele didactice. In acelaşi timp, studiul tehnico­­economic este definitivat şi aş­teaptă acum avizul organelor lo­cale. Acest atelier va constitui chiar din stadiul iniţial de rea­lizare un efectiv loc de muncă pentru studenţii de la construc­ţii, electrotehnică, mecanică. In final, atelierul şcoală va cuprin­de laboratoare extrem de utile anilor mari şi săli de calcul do­tate cu aparate Mecipt 3, în curs de fabricaţie, laboratoare puse permanent la dispoziţia ca­drelor didactice şi studenţilor din cercurile ştiinţifice. Atelie­rul va satisface toate nevoile a­­nilor 1, 2 şi 3 în domeniul elec­tric, mecanic şi electronic. Dotat cu maşini simple dar şi cu uti­laje, dispozitive şi agregate ca­pabile să dezvolte indici supe­riori, atelierul-şcoală va oferi studenţilor posibilitatea de a realiza produse care vor fi valo­rificate prin contracte cu unită­ţile economice. Astfel, trecerea legăturii între învăţămînt şi practică la nivelul antrenării în munca efectivă cu responsabili­tatea produsului realizat inclu­de preluarea unor sarcini de lu­cru în corelaţie cu posibilităţile de rezolvare, în funcţie de spe­cialitate şi pregătire“. Absenţa atelierului şcoală este deocam­dată suplinită de practica de producţie organizată la­ un nivel superior anilor trecuţi, în pri­mul rînd prin posibilităţile de calificare oferite de întreprin­deri studenţilor practicanţi. Ast­fel, la facultatea de construcţii practica organizată în colabora­re cu Trustul de construcţii­ Timişoara va facilita calificarea studenţilor într-o meserie cir­cumscrisă viitorului domeniu de activitate : montator prefabri­cate, zidar-betonist, fierar-beto­­nist, dulgher, mozaicar, faian­­ţar, pavator, asfaltator, fierar terasamente etc., fără aglome­rări nejustificate la punctele de lucru, cu o tematică adecvată, realizată în colaborare de cadre didactice şi specialişti din pro­ducţie. In acelaşi timp corela­rea dintre practica de proiecta­re şi cea de producţie este ma­terializată de angajarea studen­ţilor din anii mari la proiecta­rea unor străzi care vor fi exe­cutate de colegii lor în cel de al doilea semestru. Nu mai puţin important este angajamentul facultăţii de a proiecta şi reali­za un cămin. Tovarăşul prof. ing. Dan Mateescu, decanul fa­cultăţii de construcţii, menţio­­nind faptul că „studiile de foraj s-au încheiat, ne arăta că­ par­ticiparea efectivă a studenţilor pe şantierul acestui obiectiv va putea începe de la sfîrşitul lu­nii, proiectul urmînd să fie con­cretizat prin participarea mai multor secţii, acoperindu-se toa­te specialităţile profesiunii de constructor". In acest sens nn calin stanculescu (Continuare in pan. a ll-a) ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXVII, SERIA II, Nr. 69706 PAGINI —30 BANI JOI 14 OCTOMBRIE 1971 „AICI, APA NU VA MAI FI O POVARĂ PENTRU OGOARE Răspunzînd chemării tinerilor constări­ţeni, 10 000 de utecişti din judeţele BIHOR şi SATU MARE participă la înfăptuirea programelor locale de îm­­­­bunătăţiri funciare P­e o bună parte a cîmpiilor bogate din partea de vest a ţării apa adunată din ploi sau din revărsările nume­roaselor rîuri ce-şi poartă meandrele pe aici, stagnează mai mult decit trebuie, deve­nind o povară păgubitoare pen­tru mii de hectare cultivate. Desecările ocupă, de aceea,­aici, un loc important în cadrul am­plelor acţiuni ’’de îmbunătăţiri fi funciare ce s-au preconizat a fi executate în actualul plan cinci­nal. In judeţul BIN­OR, de pil­dă, trebuie indiguită şi deseca­­tă o suprafaţă ce măsoară a­­proape 3.500 hectare, 700 din ele urmînd să fie terminate chiar­­ în acest an. Răspunzînd chemă­rii tinerilor din judeţul Con­stanţa, de a contribui la înfăp­tuirea programului naţional de irigaţii şi îmbunătăţiri funciare, uteciştii bihoreni s-au angajat să pună serios umărul la toate lucrările aferente din judeţul lor, pentru ca acestea să se în­cheie la timpul planificat. Să-OCTAVIAN MILEA (Continuare în pag. a ll-a) PLENARE ALE COMITETELOR JUDEŢENE U.T.C. • HUNEDOARA : Fiecare tînăr — un mili­tant înflăcărat pentru înfăptuirea politicii partidului • GALAŢI : In centrul atenţiei, al preocupă­rilor organizaţiei — tineretul muncitoresc • BRAŞOV : Cultivarea înaltei responsabili­tăţi sociale — obiectiv major al activităţii U.T.C. • GORJ : O prezenţă mai activă a tinerilor în organizarea şi desfăşurarea muncii educative PAG. 3 „SUPLINITOR —de profesie — CAUT CATEDRĂ • • • Nu este nici- o lună de zile de cînd porţile şcolilor de toa­te gradele s-au deschis larg pentru milioanele de elevi ai ţării. Sălile de clasă, labora­toarele, atelierele, sălile şi terenurile de sport — renovate şi bine utilate, i-au întîmpinat, la fel de primitoare, pe „bo­bocii“ cu ghiozdan ca şi pe „ve­teranii“ care se gîndesc de pe acum la bacalaureat. Abeceda­re şi manuale, milioane şi ele, s-au aflat aliniate pe pupitre. La catedre , profesorii ! Se ştiu, în general, puţine lu­cruri despre pregătirile ce pre­ced întîiul sunet de clopoţel , de pildă, alcătuirea şi echilibra­rea unui orar, pregătirea pla­nurilor tematice, numirea ca­drelor didactice... Problema ul­timă, îndeosebi, dă cel mai mult de furcă inspectoratelor şcola­re. Un întreg aparat specializat de inspectori triază dosare, ce­reri şi decizii încă din tim­pul verii, urmărind să regle­menteze „mişcarea" complica­tă a personalului. Lesne de în­ţeles că datorită acestui speci­fic existenţa unei categorii de pedagogi cu statut special — SUPLINITORII — devine o ne­cesitate. Cine sunt ei ? Cine sunt aceşti profesori gata să ocupe temporar orice catedră ? Exis­tă implicaţii, legate de dinami­ca lor, în procesul instructiv­­educativ al elevilor? Suplini­rea este o ipostază de tranzit profesional sau o ocupaţie in sine ? Iată cîteva întrebări la care ancheta noastră încearcă să răspundă. In fiecare marţi, la amiază, atunci cînd au loc audienţele suplinitorilor pentru judeţul Ilfov, una din­­ sălile Liceului pedagogic bucureştean cunoaşte , o animaţie cu totul ieşită din comun. Profesorii, în marea lor majoritate, sunt tineri. In cere­rile lor — felurite argumentări. O singură notă le este comună tuturor : fiecare se crede în­dreptăţit la o „navetă uşoară“ şi, în orice caz, la o catedră completă în aceeaşi şcoală. ...Profesoara de limba română Achilina Popescu a terminat cu 3 ani în urmă cursurile Uni­versităţii. — N-aţi primit, la absolvire, o repartizare ? — A, ba da... undeva prin ju­deţul Teleorman. Nici nu reţin comuna... Doar nu era să mă duc acolo !... — De ce să nu vă fi dus acolo ? — Asta-i bună ! Cum să ac­cept aşa ceva ? Şi-apoi, dacă e nevoie, pot face rost şi de cer­tificat medical... Să fi fost vot­ VIOREL BABA ANDREI BÂRSAN (Continuare in pag. a V-a) 4 4 Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a -­ l pe Mario Zagari, ministrul comerţului exterior al Italiei Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Co­munist Român, preşedintele,Con­siliului de Stat al Republicii So­cialiste România, a primit, miercuri după-amiază, pe minis­trul comerţului exterior al Ita­liei, Mario Zagari, care face o vizită în ţara noastră. La primire a luat parte Cor­nel Burtică, ministrul comerţu­lui exterior. A fost de faţă Niccolo Mos­­cato, ambasadorul Italiei la Bucureşti. In cadrul convorbirii care a avut loc au fost abordate pro­bleme privind stadiul actual şi perspectivele dezvoltării schim­burilor comerciale, ale cooperă­rii economice şi tehnice româno­­italiene. S-a subliniat că, în pla­nuri multiple, relaţiile dintre România şi Italia se dezvoltă fa­vorabil şi s-a exprimat dorinţa co­mună ca acestea să înregistreze în continuare un curs pozitiv, în interesul ambelor state, al cola­borării şi progresului general. Au fost discutate, de aseme­nea, unele aspecte ale situaţiei internaţionale. întrevederea s-a desfăşurat în­tr-o atmosferă cordială. în Editura Politică a apărut: * NICOLAE CEAUȘESCU Cuvîntare la plenara lărgită a Comitetului municipal București al Partidului Comunist Român, 11 octombrie 1971 Timpul lucrului agricol a devenit dens, important în fiecare clipă a lui. Cele mai multe din lucrări au, acum, numele specios de lucrări­­imperativ nume de fierbinte poruncă şi chemare. De aceea în aceste zile sunt pe cîmp nu numai ţăranii cooperatori, lucrătorii din I.A.S. şi me­canizatorii, dar şi studenţii şi elevii, şi, alături de ei, în primele rinduri, ostaşi ai forţelor noastre armate. De pildă, în Insula Mare a Bră­ilei — acolo unde cele 36 000 de hectare cultivate cu po­rumb au produs, în medie, peste cinci mii de kilograme boabe STAS la hectar — muncesc cu sîrg şi tinerii ce­tăţeni in uniformă militară. Aşa cum au făcut-o în atî­tea rînduri — de pildă în mai 1970, cînd, tot pe Insulă, s-au împotrivit vitejeşte ape­lor năvalnice — ei pun acum umăr disciplinat şi puternic lingă efortul celorlalţi pentru cîştigarea marii bătălii a re­coltei. In felul acesta, ostaşii se înfrățesc o dată mai mult cu glia pe care o au de apă­rat.­­ Foto GH. CUCU 0­71- OASPETE ANN SALCIA In comuna Salcia sunt 5 978 de locuitori, 2 autoturisme, 18 mo­tociclete, 26 de motorete, 655 de biciclete, 404 televizoare, 521 a­­parate de radio, 29 mașini de spălat rufe, 848 de aragaze, 2 mori, o gară, un oficiu poștal, 43 km de drumuri, 3 magazine universale, un magazin de con­fecţii, 2 magazine alimentare, o librărie, o cofetărie, 3 bufete, un liceu, 3 şcoli generale, 3 grădi­niţe, 1 485 de elevi, 63 de cadre didactice, 2 cămine culturale cu 650 de locuri, o bibliotecă co­munală cu 16 000 de cărţi, 2 coo­perative agricole cu 5146 hec­tare de pămint cultivabil, me­dici, ingineri, şi tractoare, multe tractoare. în acest an, ţăranii din Salcia au obţinut o producţie medie de 2 650 kg. de griu şi 2 700 kg. de porumb la hectar... Enumerarea de mai sus cu­prinde datele „la zi" ale unei aşezări rurale de condiţie medie de pe Valea Călmăţuiului, co­ ordonate fizice ale unei comune ca atîtea altele existente în pei­sajul general al satului româ­nesc contemporan. Deci, nu a­­ceste date m-au atras ANUME aici. Ceea ce m-a determinat să po­posesc pentru o zi in Salcia este cu totul altceva. SALCIA, pe numele ei literar OMIDA, a fă­cut ocolul pămîntului. Darie, U­­ţupăr, Evanghelina şi ceilalţi „desculţi“ din Omida anilor 1907 s-au adresat lumii prin interme­diul a 47 de traduceri, au intrat în casele de pe cele mai înde­părtate meridiane şi au povestit tuturor cum a fost atunci, au vorbit cu oamenii de pretutin­deni despre exploatare şi răz­boaie, despre viaţă şi moarte, despre muncă, bucate şi spe­ranţă. Multe aveau de povestit ţăranii din Omida desculţii... De aceea, asemenea altor locuri „li­terare“, Salcia se bucură de o notorietate aparte, îmbiindu-te s-o cunoşti IN REALITATE, s-o confrunţi cu plăsmuirea literară. Aşa­dar, am dorit să fiu, pentru o zi, locuitor în Salcia, să stau de vorbă cu oamenii, să le ur­măresc mîinile şi privirile, să-i ascult şi să le descifrez cit de cit nota spirituală specifică. ...Am ajuns în sat pe la 10 di­mineaţa. La acea oră ca mierea, de început de toamnă, pe uliţi şi prin bătături domnea o li­nişte „arhaică". Numai în mar­ginea drumului, pe iarbă, ciţiva copii făceau avioane din caiete vechi de şcoală. — Cum te cheamă ? il Întreb pe unul dintre ei. — Dănuţ şi sunt in clasa a Il-a — Şi de ce nu sînteţi la şcoală ? — Noi începem peste o săptă­mână. Ăi mari sunt toţi la cîmp. Şi tovarăşele învăţătoare sunt tot acolo... „Ai mari“, după cum am în­ţeles mai tîrziu, sint, pentru Dă­nuţ toţi cei care au trecut cel puţin in clasa a IV-a. — Mergi cu mine pînă colo ? — Merg. Da’ de ce ? Sinteţi Inspector ? — Nu, nu sint inspector. EMANUEL ISOPESCU (Continuare în pag. a V-a) Jocul cu focul de NICOLAE ŢIC Nu o dată, în apărarea delincvenţilor minori — părinţii, rudele, ba chiar şi unii educatori (cam plictisiţi de profesia lae care şi-au ales-o, poate în lipsă de altceva...) aduc nişte argumente răsuflate, de care fac haz şi cei în cau­ză, inculpaţii : „E un copil ! Ce pricepe el ? !“ Copil ! — dumnealui avînd şaisprezece, şaptesprezece ani, şi cîteva furturi la activ. Ce pricepe el ! Ea pricepe chiar prea multe şi numai rele, pricepe cum să trăiască de pe urma altora, cum să se sustragă legilor de convieţuire socială etc. La şaisprezece ani a devenit un expert în fărădelegi. Părinţii, rudele şi educatorii de care pomeneam ar trebui să se-n­­trebe de ce „copilul" din boxa acuzaţilor nu pricepe şi lu­crurile bune — şi să încerce un răspuns cinstit. Un astfel de răspuns i-ar face, fără îndoială, să se ruşineze. „A fost un copil bun ! susţine mama, cu convingere şi lacrimi în ochi. Pînă acum, n-am avut ce să-i reproşez. A greşit şi el o dată şi vreţi­ să-l duceţi la tribunal !" Mai exact , dum­nealui a furat o motocicletă şi-a pornit cu ea la drum lung. După vreo două sute de trietri a poposit, fără voie, într-un­­ şanţ. Numai o întîmplare fericită i-a salvat viaţa. Dar, în concepţia mamei, asta se cheamă greşeală ! Motocicleta a furat-o din marea dumnealui pasiune pentru tehnică !... De obicei, ca să-l dezveţi pe copilul de doi-trei anişori de jo­cul cu focul, îl faci să simtă arsura. Asta o ştiu mulţi pă­rinţi. Şi dezvălîndu-i pe copii de jocul cu focul, mulţi con­sideră că şi-au îndeplinit misiunea de părinţi-educatori. Anii trec, şi vine o zi cînd copilul începe să se joace cu legile statului. „Dar e un copil ! Ce pricepe el ?" Şi dum­nealui rîde pe sub mustaţă : ehe, de-ar şti părinţii cîte pri­cepe el. Pricepe multe, cît zece părinţi la un loc, numai că­­ a făcut o greşeală, n-a acordat suficientă atenţie unui amănunt, şi astfel, a dat de bănuit. „Asta, gîndeşte dumnealui, să-mi fie învăţătură de minte". Şi plănuieşte o „lovitură perfectă", de mare efect. „A fost un copil bun. Numai că, într-o zi, a luat-o razna !" Şi părinţii nu pot să-şi explice ziua nefericirii lui şi-a lor ? ! Iar copilul mai să se prăpădească de rîs ! Oho, de cînd a plănuit el să dea o lovitură ! Cîte sfaturi a cerut altora, experţi ! Cîte luni a pîndit momentul favorabil... Poate că n-a ales momentul. Or, şi mai exact, încă nu are suficientă expe­rienţă. Aşa se-ntîmplă prima dată, nimereşti unde nu tre­buie, la miliţie, aproape toţi au păjit-o­. Părinţii varsă la­crimi, cer îngăduinţă, încearcă intervenţii , familie onora­bilă, nu suportă mustrarea publică. „Cum l-aţi controlat pe băiatul dumneavoastră ? Ştiaţi unde-şi petrece nopţile, cu cine se-ntîlneşte ?" Astfel de întrebări i se par tată­lui cît se poate de nepotrivite : „Ce control ? Doar e om în toată firea. Ştie să-şi poarte şi singur de grijă !" Deci in­culpatul minor nu mai e un copil, ci om în toată firea ! În clipa cînd tatăl simte că va fi tras la răspundere — dă cu odrasla de pămînt ! Nu mai e un copil ! Mulţi dintre delincvenţii minori sînt trimişi la şcoli de reeducare, unde să-nveţe carte, o meserie, ceva şi, neapărat, legile statului. Părinţii rămîn acasă, să-şi vadă de treburile lor, mulţumiţi că nu există şcoli de reeducare a părinţilor.

Next