Scînteia Tineretului, noiembrie 1971 (Anul 27, nr. 6985-7010)

1971-11-25 / nr. 7006

„SÂNTEIA TINERETULUI" pag. 4 Secretarul de organizaţie o prezenţă vie în CONSILIILE PEDAGOGICE De la tribuna ultimului Con­gres al U.T.C. s-a pus problema prezenţei secretarului U.T.C. la consiliul pedagogic — forul uni­tăţii şcolare în care analiza ac­tivităţii, programele de mani­festări îşi capătă contururile definitive. De cele mai multe ori însă participarea secretarului U.T.C. se rezumă la buna inten­ție de a fi invitat la un consiliu pedagogic — intenție nedusă ni­ciodată pînă la capăt sau, în cel mai bun caz, rezumîndu-se la comunicări făcute prin in­termediul cadrului didactic de­semnat ca îndrumător U.T.C. Este cazul întîlnit în cinci, şcoli brăilene vizitate recent. In unanimitate, noii secretari U.T.C. aleşi sau cei care au ac­tivat în această funcţie în anul şcolar trecut ne-au răspuns ne­gativ referitor la participarea lor la consiliile pedagogice. Pro­blemele care ar fi putut fi mai obiectiv analizate, sugestiile sau propunerile venite din partea uteciştilor prin intermediul se­cretarului U.T.C., nu ar fi fost deloc puţine, sau lipsite de im­portanţă pe ordinea de zi a consiliilor pedagogice. Pentru exemplificare dăm cuvîntul ele­vilor : Elena Popa, fostă secretară U.T.C. la Liceul economic, mem­bră a comitetului judeţean U.T.C. : „Deşi în timpul activi­tăţii mele ca secretară nu fu­sese lansată propunerea partici­pării noastre la consilii, aceasta nu ar fi fost lipsită de interes dacă mă gîndesc la multitudi­nea de probleme pe care le-am fi putut ridica. Astfel, proble­mele noastre de natură profesio­nală, etică, implicaţiile reparti­ţiei absolvenţilor ar fi putut fi teme de discuţie de pe ordinea de zi a unor consilii. Am fi putut solicita mai operativ spri­jinul in concretizarea unor me­tode pentru pregătire, am fi pu­tut evita poate elementele con­venţionale din pregătirea noas­tră. Ar fi trebuit să solicităm consiliilor grupe diferenţiate de pregătirea, sincronizarea teme­lor de bacalaureat cu conţinutul practicii, stabilirea unor legă­turi operative ale școlii cu în­treprinderile pentru realizarea lucrărilor de bacalaureat“. Mar­cela Zăvoiu — secretară U.T.C. ceul economic adăuga că „nici după Congresul U.T.C. nu s-a concretizat participarea secreta­rilor U.T.C. la consiliile pedago­gice, deși aici, de exemplu, am fi putut solicita editarea pro­gramelor de bacalaureat şi chiar de admitere în învăţămîntul superior mai repede decît s-a făcut (numai cu un trimestru înainte de examen)". Caterina Vartolomei, secretara comitetu­lui U.T.C. de la Liceul nr. 4 „Panait Istrati“ ne spunea : „N-am fost niciodată invitată la un consiliu pedagogic. Poate ar fi trebuit să atrag atenţia tovarăşului director sau tovară­şului îndrumător U.T.C. să le sugerez aceasta. în consiliu aş fi putut ridica destule aspecte ale activităţii organizaţiei : comportarea unor elevi slabi la învăţătură, organizarea activită­ţilor politico-ideologice. Am fi dorit ca unele cazuri de indisci­plină petrecute la noi să nu fie sancţionate numai administrativ în consiliu ci analizate şi pe li­nie U.T.C. să ştim ce a discutat consiliul şi să intervenim şi noi, dar ni s-a spus că o eli­minare e suficientă, deşi aceas­ta se transforma intr-un fel de „chiul“ legal. Am putea discuta în consiliu propunerile elevilor pentru îmbunătăţirea pregătirii pentru examene. Nu totdeauna comitetul U.T.C. este informat de discuţiile din consiliile pe­dagogice referitoare la activita­tea organizaţiei U.T.C. Deşi în­drumătorii U.T.C. din şcoli cu­nosc din anul şcolar trecut fap­tul că ar trebui să participăm şi noi la consiliile pedagogice nu am fost niciodată invitaţi“. Emanoil Munteanu, secretar al comitetului U.T.C. Liceul „Gh. Munteanu Murgoci“ ne enumera printre actualele pro­bleme înscrise intr-o posibilă agendă de participant la consi­liul pedagogic — fixarea date­lor muncii patriotice, aspectele pregătirii profesionale, activita­tea cercurilor pe materii. „Dar, pînă astăzi, n-am participat la nici un consiliu pedagogic“. Se­cretarul U.T.C. coordonator, pe Centrul şcolar de chimie, Nico­­lae Ion, ne-a menţionat o altă serie de subiecte destinate unei eventuale participări la lucră­rile consiliilor pedagogice : acti­vitatea în internat, pregătirea practică a viitorilor absolvenţi, eficienţa muncii instructiv edu­cative. „Aş fi putut probabil contribui la o analiză mai obi­ectivă a unor abateri discipli­nare, la o programare mai ju­dicioasă a orelor de pregătire, la analiza activităţii orelor şcolii profesionale în producţie. Din cauza lipsei unui dialog efici­ent, cu noi, organizaţia U.T.C. cadrele didactice, nu cunosc tot­deauna cauzele, motivaţiile unor atitudini, sau comportări ale elevilor“. Complexitatea problemelor care ar fi putut fi obiectul unor discuţii constructive în consiliile pedagogice între profesori, con­ducerea şcolilor şi secretarul or­ganizaţiei U.T.C. atestă elocvent necesitatea participării acestuia la lucrările consiliilor. Motivele ridicate de conducerile şcolilor nu au permis pînă acum parti­ciparea efectivă a reprezentan­tului organizaţiei U.T.C. în con­silii, ni se par puţin întemeiate. La Liceul economic, tovarăşul prof. Gh. Gorincu, director ad­junct, preciza : „Prezenţa se­cretarului U.T.C. nu ne incomo­dează. Consider că el poate par­ticipa la punctele referitoare la activitatea elevilor. Am auzit nişte discuţii referitoare la par­ticiparea secretarilor U.T.C. la consilii, dar n-am primit nici o indicaţie în acest sens. Mi se pare că s-a spus acest lucru la U.T.C.“. Tovarăşul director al Liceului „P. Istrati“ spunea, la rîndul său că „prezenţa secre­tarului U.T.C. la consiliul peda­gogic este potrivită. Poate aşa am putea transmite în rîndul tenţiile şcolii în domeniul in­­structiv-educativ". La Liceul „Gh. Munteanu Murgoci“, tova­răşa directoare adjunctă Florica Gorincu, menţiona că într-o şe­dinţă a biroului organizaţiei de bază a fost analizată activitatea comitetului U.T.C. cu participa­rea acestuia. Dar acesta este un alt aspect al problemei. Consiliile pedagogice ale liceu­lui au continuat să se desfăşoare în absenţa reprezentantului ele­vilor Am primit, totuşi, aici asigurarea că de acum încolo secretarul U.T.C. va participa la discuţia oricărei probleme care vizează orice latură a ac­tivităţii elevilor. Tot cu asigu­rări de aceeaşi natură am fost întîmpinaţi la Şcoala profesio­nală „Progresul“ unde tovară­şul director adjunct Iacob Sava remarca posibilitatea participă­rii nu numai a secretarului, ci şi a uteciştilor din birou. Scu­zele prezentate pentru­­lipsa se­cretarului la discuţia şi aproba­rea planului comun de măsuri al organizaţiei U.T.C. şi al şco­lii în consiliul pedagogic, ni se par destul de subţiri. „Elevii nu erau în şcoală, se desfăşura munca patriotică“. Ansamblul de motivaţii ale absenţei reprezentantului orga­nizaţiei U.T.C. din consiliul pe­dagogic nu rezistă la nici un ar­gument. Faptul că unele consilii se ţin spontan, că altele au ca puncte de discuţie şi alte pro­bleme care nu vizează direct organizaţia U.T.C. nu sunt cauze obiective pentru neparticiparea sistematică a secretarului. Con­secinţele pozitive ale prezen­­tenţei secretarului U.T.C. şi nu a îndrumătorului U.T.C. — în consilii sunt clare şi ele au fost reluate şi într-o discuţie cu to­varăşul profesor Timotei Petride, inspector general şcolar . „Prin participarea secretarului organi­zaţiei de tineret la discuţiile forului unităţii şcolare realizăm ideea atît de generoasă ca ute­­ciştii să participe nemijlocit la viaţa şcolii, să-i integrăm în problemele ei care sunt, în fapt problemele lor. Sînt însă si­gur că unele cadre didac­tice, e drept, puţine la număr, nu privesc cu ochi buni această participare, considerînd-o gre­şit ca o scădere a prestigiului consiliului pedagogic. Cred, dimpotrivă, că acesta are nu­mai de cîştigat, şi nu numai ca prestigiu, dar ca eficienţă a autorităţii prin participarea re­prezentantului elevilor. Deşi această măsură a mai fost co­municată, o voi repeta, cu an­gajamentul unui control, la proxima întîlnire cu directorii unităţilor şcolare". CĂLIN STANCULESCU (Urmare din pag. 1) celorlalţi factori de răspundere din unităţile respective. De la elaborarea şi intrarea în vigoa­re a legii amintite s-au scurs cîteva luni — timp suficient pentru ca aplicarea ei să devi­nă de-acum un fapt împlinit, pentru a putea trece de-acum la analiza modului în care a debutat această acţiune, per­spectivele în care se desfăşoa­ră. De la aceste considerente a pornit convorbirea noastră. „ Statistic vorbind, recicla­rea a început ca o acţiune cu caracter de masă în toate uni­tăţile Ministerului Industriei Metalurgice, ne spune interlo­cutorul nostru şi putem afirma, pe baza controalelor repetate, a rapoartelor primite că ea de­curge, în general, satisfăcător. Pentru această primă etapă care se va încheia în cursul a­­nului viitor noi ne-am propus cuprinderea în acţiunea de per­fecţionare a unui număr de 56 908 muncitori calificaţi ceea ce reprezintă mai mult de ju­mătate din efectivul total, pes­te 2 300 maiştri, adică aproxi­mativ 70 la sută dintre ei şi 1 650 cadre cu pregătire superi­oară. Aceste proporţii dau de fapt adevăratele dimensiuni ale activităţii în acest domeniu, amploarea sa în toate combina­tele şi întreprinderile noastre. Acest prim sumar bilanţ pe care îl încearcă tovarăşul direc­tor este rezultatul unei atente pregătiri prealabile a deschide­rii cursurilor de perfecţionare, a seriozităţii cu care M.I.M. a abordat această problemă, a e­­laborat şi urmărit programul­­cadru pe etape şi pe durata în­tregului cincinal. în baza aces­tui program, aprobat în colegiul ministerului, fiecare centrală şi unitate şi-a întocmit apoi pro­grame proprii, a constituit co­lective de specialişti pentru sprijinirea conducerii în organi­zarea şi desfăşurarea acestei ac­tivităţi. S-au întocmit listele nominale ale cursanţilor, tema­ticele programelor, s-au stabi­lit cadrul şi baza materială a cursurilor adică toate condiţii­le pentru ca ele să-şi atingă scopul. S-au avut desigur în vedere toate categoriile de sa­lariaţi. — Perfecţionarea pregătirii muncitorilor — ne relatează în continuare ing. Gh. Damian — a fost concepută prin mai mul­te forme : cursuri cu şi fără participarea în producţie, in­struirea la locul de muncă sub îndrumarea maiştrilor, şefilor de ateliere şi secţii, policalifi­carea, îndrumarea unui număr cit mai mare de muncitori spre forme superioare de calificare cum ar fi cursurile de scurtă durată gradul II, absolvirea şcolii profesionale serale, şcoli tehnice de maiştri, licee indus­triale serale. Cum mai spuneam, pînă la sfîrşitul acestui an un număr de 56 908 muncitori ca­lificaţi vor fi cuprinşi în acţiu­nea de perfecţionare prezentă, adică 59,5 la sută din efectiv. Restul muncitorilor vor fi în­cadraţi în activităţi similare în 1972. — Am dori să faceţi cîteva referiri asupra conţinutului a­­cestor forme de instruire pen­tru muncitori. — In mare, conţinutul lor este strict legat de nevoile produc­ţiei, de specificul locului de muncă, în raport cu nivelul de cunoştinţe al cursanţilor. Instrui­rea la locul de muncă urmăreşte să asigure cunoaşterea temeinică a instrucţiunilor de lucru şi a tehnologiilor, funcţionarea uti­lajelor, instalaţiilor şi aparatu­rii de măsură şi control, a mo­dului de exploatare şi întreţi­nere a acestora, a normelor tehnicii securităţii muncii. Se acţionează în acelaşi timp pen­tru îmbogăţirea cunoştinţelor legate de introducerea unor tehnologii şi utilaje moderne, de mecanizare şi automatizare a proceselor tehnologice. Nu se neglijează de asemenea, în ex­punerile lectorilor şi în reco­mandarea materialului biblio­grafic, în examinările regulate la care sunt supuşi cursanţii, noţiunile economice şi de or­ganizare precum şi sarcinile muncitorilor în domeniul utili­zării raţionale a capacităţilor, îmbunătăţirii calităţii produse­lor, gospodăririi judicioase a materiilor prime, semifabrica­telor şi produselor finite, re­ducerii consumurilor specifice, creşterii productivităţii muncii. Cu alte cuvinte se acţionează prin aceste cursuri pentru în­zestrarea muncitorilor cu cu­noştinţe şi deprinderi care să răspundă sarcinilor lor com­plexe la zi ca şi a celor în perspectivă. O cuvenită atenţie se acordă în unităţile M.I.M. perfecţio­nării pregătirii în specialitate a maiştrilor. Ea a fost con­cepută în trei cicluri: de per­fecţionare în probleme de con­ducere şi instruire a persona­lului, în probleme economice şi de organizare a producţiei şi muncii şi în probleme teh­nologice corespunzător pregă­tirii profesionale de speciali­tate a fiecăruia. — Cine şi cum asigură ins­truirea maiştrilor în acest con­text, cum este organizată prac­tic activitatea lor în cadrul cursurilor existente? — S-au luat măsuri din timp pentru pregătirea instructorilor necesari fiecărei unităţi. In acest scop au fost organizate patru cursuri de pregătire a instructorilor pentru ciclul 1 — două la minister, unul la centrala industrială Hunedoara şi unul la Galaţi. În această acţiune au fost angrenaţi peste 600 de ingineri, şi economişti. Ei au elaborat circa 480 lecţii cu conţinut eco­nomic şi de specialitate care au fost multiplicate, pentru absolut toţi maiştrii cursanţi din unităţile ministerului nos­tru. Ca mod de desfăşurare s-a procedat astfel : pentru preda­rea materialului din ciclul I maiştrii au fost scoşi din pro­ducţie — pe timp de o săptă­­mînă cu excepţia Combinatului siderurgic Galaţi care a pre­ferat metoda CEPECA (2 ore pe zi dimineaţa, timp de trei săptămîni) iar pentru ciclurile 2 şi 3 cunoştinţele se predau sub formă de expuneri şi dez­bateri, fără scoatere din pro­ducţie. — în întreprinderile minis­terului dv. lucrează un număr foarte mare de cadre cu pre­gătire medie. Ce soluţii s-au găsit pentru reciclarea acestei categorii de salariaţi?­­ Majoritatea tehnicienilor care lucrează direct în produc­ţie au fost cuprinşi în progra­mele de perfecţionare împre­ună cu maiştri. Tehnicienii şi normatorii din serviciile de normare şi din serviciile de organizare a producţiei şi a muncii au urmat cursuri pen­tru studiul şi măsurarea mun­cii. Aceste cursuri au fost ab­solvite pînă în prezent de 103 tehnicieni şi alţii 101 sunt în curs. Ca lectori au fost folo­siţi ingineri şi economişti din minister, centrale şi întreprin­deri care au absolvit la rîndul lor un program similar de per­fecţionare în cadrul CEPECA şi posedă certificate de spe­cialişti instructori in proble­me de organizare şi studiul Restul tehnicienilor, din com­partimentul C.T.C., proiectanţi şi desenatori etc., au fost in­cluşi în programe de speciali­zare specifice activităţii lor iar un număr de 607 tehnicieni ur­mează şcoala de specializare postliceală. Perfecţionarea cadrelor cu pregătire superioară, în funcţii de conducere şi de execuţie a fost concepută in două domenii principale : conducerea şi orga­nizarea activităţilor de dezvol­tare industrială, de planificare, tehnice şi de producţie, comer­ciale, întreţinere şi reparaţii, financiare, contabile etc. in scopul însuşirii unor tehnici şi metode moderne în domeniul conducerii şi organizării dife­ritelor activităţi, precum şi al cunoştinţelor economice nece­sare executării sarcinilor de serviciu. Colective de specia­lişti din minister, institute de proiectare şi cercetare, din centrale şi întreprinderi au elaborat tematicile cadru pen­tru toate programele de per­fecţionare prevăzute. Ele au fost difuzate unităţilor, adaptate specificului fiecăreia. Dezbate­rea lor a început în toate uni­tăţile ministerului. — Ar fi util pentru cititori să le faceţi cunoscut, la modul general, desigur, cuprinsul te­maticii adresate cadrelor cu pregătire superioară. — Ele se referă printre al­tele la procedee tehnologice noi în industria metalurgică, tendințe mondiale în domeniul tehnologiei metalurgice, meto­de de determinare previzionată pe termen lung a căilor de dezvoltare ale industriei meta­lurgice, analiza aspectelor eco­nomice şi adaptarea soluţiilor tehnice şi tehnologice în pre­gătirea noilor obiective indus­triale. Ele se referă apoi la metalurgia anului 2000, la sis­temul informaţional, calcula­toare electronice şi progra­mare, balanţa legăturilor din­tre ramuri şi folosirea ei în metalurgie, marketingul şi in­troducerea lui în producerea şi desfacerea metalului, etc. Aşadar, o tematică foarte strîns legată de condiţia ac­tuală a specialistului, a sarci­nilor curente din industria noastră la zi. — Din constatările noastre în unele întreprinderi şi com­binate şi desigur şi ale dum­neavoastră cu prilejul controa­lelor efectuate, dincolo de acest cadru organizatoric şi mate­rial — de altfel bine pus la punct — se manifestă şi unele neajunsuri în desfăşurarea perfecţionării pregătirii profe­sionale, se remarcă formalis­mul şi superficialitatea unor cursuri. Vă rugăm să v­ă refe­riţi la ele şi să precizaţi ce măsuri are ministerul în ve­dere pentru îmbunătăţirea ac­tivităţii de reciclare în toate compartimentele şi unităţile? — într-adevăr, în multe lo­curi, cadrele tehnice din sec­ţie, absorbite de treburile cu­rente ale producţiei nu se ocu­pă suficient de buna pregătire şi desfăşurare a acestor cursuri. De cele mai multe ori expu­nerile teoretice nu răspund unor nevoi reale ale producţiei iar instruirea practică nu se desfăşoară sub o supraveghere atentă şi permanentă care să asigure formarea unor de­prinderi corecte, la muncitorii tineri în special, fără experi­enţă profesională. In majorita­tea cazurilor apoi, cursurile sînt programate la sfîrşitul schimbului cînd cursanţii sînt obosiţi, in săli nu întotdeauna proprii, fără materiale didac­tice strict necesare. Nici par­ticiparea unor categorii de sa­lariaţi, cum ar fi navetiştii, nu a fost rezolvată. Aş vrea de asemenea să adaug că adeseori conducerile centralelor şi întreprinderilor se preocupă sporadic de buna organizare şi desfăşurare a acţiunilor de reciclare. Com­partimentele personal şi învă­­ţămînt se ocupă şi ele destul de defectuos de îndrumarea cursurilor şi celorlalte activi­tăţi pe această linie, ele nefi­­ind încadrate corespunzător din punct de vedere numeric şi mai ales calitativ. Sarcina rezolvării acestei probleme o au conducerile centralelor şi a întreprinderilor şi numai ele sunt răspunzătoare dacă aceste compartimente nu sunt bine organizate. In ce ne priveşte noi am luat la nivelul ministerului o serie de măsuri pentru o mai bună îndrumare şi control, pentru sprijinirea efectivă a activită­ţii de perfecţionare a pregăti­rii profesionale a tuturor cate­goriilor de salariaţi. In para­lel, am extins acţiunea de în­tocmire a instrucţiunilor teh­nologice de lucru (tehnologii de buzunar) începute la Galaţi, Hunedoara şi Reşiţa. Pînă acum, s-au întocmit 30 aseme­nea instrucţiuni tehnologice şi sunt în curs de elaborare şi editare alte 20. Avem de ase­menea în vedere amplificarea publicaţiilor şi a celorlalte forme de material documen­tar şi legarea mai strînsă a conţinutului acestora de cerin­ţele­­ programelor. Hotărîtoare rămîne însă seriozitatea, in­transigenţa cu care cadrele de conducere, inginerii, maiştri, ceilalţi factori de răspundere se ocupă în sectoarele lor, de desfăşurarea corectă a reci­clării, de modul în care i se conferă un caracter practic, de lucru, urn­ărindu-se eficiența concretă a fiecărei teme, a fie­cărei dezbateri. (Urmare din pag. 1) ment dat rămîneri în urmă din ce în ce mai greu de recuperat. In afară de acestea, a existat o perioadă cînd înseși, eforturile unui activist sau altuia erau a­­preciate nu atît după prezența sa în mijlocul tinerilor, cit după organizarea unor instruiri sau rezolvarea unor sarcini imediate, curente, în dauna celor de pers­pectivă , nu atît după capacita­tea de a acţiona independent, punînd accentul pe rolul său de concepţie, cit după rezultatele obţinute ca bun executant şi atît. Din cauza aceasta s-a a­­juns treptat ca unii din activişti să-şi limiteze contactele cu ti­nerii doar la cîteva ocazii în­­tîmplătoare, atunci cînd îi con­­vocau la cite o adunare, sau să rămînă doar la nivelul comite­tului de cîte ori intrau într-o organizaţie, ceea ce a făcut ca între tineri şi activist să se stre­coare bariere artificiale, depăr­­tîndu-i pe unii de celălalt, lă­sau nu, pentru care unii din noi ocolesc întîlnirile şi dialo­gul cu cei pe care vrem să-i e­­ducăm este şi acela că tinerii ridică de multe ori probleme di­ficile sau delicate, ale mâncii şi vieţii lor, iar activistul ar­e deseori sentimentul că nu le poate rezolva şi atunci preferă să se retragă, în loc să dea piept cu greutăţile. O „rezolvare" poate mai comodă, e adevărat, însă de loc lăudabilă pentru stilul de muncă al unui activist. Recentele documente adop­tate de partidul nostru ne în­deamnă şi ne obligă, în acelaşi timp, să operăm modificări sub­stanţiale în modul de a aprecia noţiunea de activist şi de a ne evalua propria muncă după cri­teriile mult mai exigente ale unei activităţi educative de înaltă angajare şi maturitate politică. Expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu la plenara din noiembrie a C.C. al P.C.R formulează în mai multe para­grafe o adevărată definiţie a ceea ce înseamnă a fi comunist, definiţie care se aplică cu atît mai mult unui activist, dezvă­luind posibilităţi multiple de afirmare a statutului politic al muncii sale. Una din trăsăturile care intră în mod necesar în portretul ac­tivistului este tocmai curajul de acţiune, datoria sa de a fi pre­zent în mijlocul tinerilor nu oricum, ci în locurile cele mai grele, acolo unde este nevoie acută de sprijinul său şi unde îi este chiar aşteptată interven­ţia. Cu atît mai mult, cu cît aşa­­numitele „probleme dificile“ ale colectivelor de utecişti nu sunt deloc şi irezolvabile, iar unele din ele au devenit „probleme“ numai fiindcă s-a amînat mereu soluţionarea lor. Am fost, de pildă, nu de mult, în schimbul de noapte la o organizaţie U.T.C. de la Şantierul naval din Turnu Severin şi am întîlnit, într-adevăr, nişte nereguli, unele din ele de ordin social, altele legate de procesul de producţie, şi unele şi altele sur­se de nemulţumiri în rîndul ti­nerilor. Am început însă ime­diat să acţionez pentru a le în­lătura şi acum multe din ele au intrat deja pe făgaşul normal al lucrurilor. Dar mă gîndesc, în acelaşi timp, cîţi alţi activişti U.T.C. n-au trecut prin acelaşi loc şi au preferat să nu le ob­serve decît să se confrunte di­rect cu ele. De aceea aş zice că a acţiona cu curaj nici nu înseamnă, de multe ori, decît a nu te da la o parte din faţa so­licitărilor realităţii şi a inter­veni în mod firesc pentru rezol­varea lor Această îndrăzneală trebuie să ne caracterizeze în permanenţă. Aş adăuga la această schiţă de portret asupra rolului politic al activistului U.T.C., funcţia sa agitatorică, necesitatea de a cataliza masele de tineri , prin prezenţa sa, de a le mobiliza nu pe bază de convocatoare şi sem­nături, ci prin înseşi cuvintele şi faptele sale. Un activist, odată intrat într-o comună, trebuie să devină prin întreaga sa com­portare agitatorul nr. 1 al ei, în aşa fel încît să fie urmat din convingere de toţi tinerii, la ori­ce acţiune la care îi antre­nează. Altfel, trebuie să recu­noaştem, am fost deseori mar­tori la activităţi de muncă pa­triotică, îndeosebi în care toa­te amănuntele tehnice erau pu­se la punct şi mobilizarea tine­rilor, şi asigurarea uneltelor sau frontului de lucru, însă se pierdea din vedere tocmai lu­crul cel mai important, conţi­nutul adine educativ al lucră­rii executate, însemnătatea ei, adică ceea ce ar fi putut să în­sufleţească participarea şi s-o transforme în act conştient. în sfîrşit, un alt element­ in­dispensabil mi se pare iniţiati­va proprie a activistului, capa­citatea de a acţiona nu întot­deauna după cum ai aflat la in­struire, ci şi după cum îţi dic­tează împrejurările, avînd deci dreptul de a lua singur o hotă­rîre în care experienţa perso­nală să facă loc şi receptivităţii la nou. Propriile cunoştinţe nu pot deveni o frînă în afirma­rea acestei trăsături, ci dimpo­trivă trebuie să stimuleze spi­ritul de iniţiativă, să-i încu­rajeze raportarea la condiţiile specifice ale unei organizaţii sau alteia. Atunci cînd, de e­­xemplu, s-a ivit o problemă mai nouă cum a fost înfiinţa­rea atelierelor-şcoală pentru a apropia mai mult procesul de instrucţie de practică, unul din activiştii noştri a avut ideea ca elevii din şcolile profesionale să execute şi sculele necesare dotării şcolilor generale. Pro­punerea a fost îmbrăţişată cu multă bucurie şi a declanşat chiar întreceri aprinse între u­­teciştii şcolilor profesionale, în­tre organizaţii întregi. Aşadar, o iniţiativă bine venită, izvorî­­tă din cunoaşterea şi respecta­rea unor realităţi obiective, a căpătat, în cele din urmă, şi un pronunţat caracter agitatoric. Acestea sînt doar cîteva din exigenţele pe care partidul le pune în faţa muncii noastre, în faţa misiunii de activist, şi pe care sîntem conştienţi că nu le-am atins întru totul. Mobili­zaţi de adevărul ideilor cuprin­se în ultimele documente de partid, am înţeles că activita­tea de educare politică şi ideo­logică a tinerilor se află într-o perioadă care solicită eforturi mult mai mari faţă de noi în­şine şi am încercat să răspun­dem prin trecerea la acţiune concretă. Aşa, de pildă, am ini­ţiat în ultima vreme două dez­bateri, cu participarea întregu­lui aparat al comitetului jude­ţean U.T.C., una în prezenţa inspectorului general al Inspec­toratului şcolar, cealaltă cu te­ma : „Educatorul trebuie nu nu­mai să ştie să educe, ci să fie el însuşi educat“. Bineînţeles, aceste două dezbateri fac par­te dintr-un întreg ciclu, a că­ui durată este de fapt nelimi­tată. Am hotărît, apoi, în ur­fiecare din noi să-şi formeze o bibliotecă social-politică pro­prie, în care, alături de docu­mentele de partid şi de stat, să-şi afle locul şi studiile sau lucrările pe diverse domenii ale cercetării politice şi sociologi­ce. Sîntem în plină desfăşura­re cu acţiunea de a închega în jurul celor mai buni activişti ai noştri nişte adevărate nuclee de pregătire politico-ideologi­­că, prelungind rolul agitatoric şi mobilizator al acestora chiar în rîndurile noastre. De aseme­nea, iniţiativa ca fiecare acti­vist U.T.C. să devină propa­gandist, luînd în conducerea sa directă unu-două cercuri de în­­văţămînt politico-ideologic este de acum şi la noi o realitate. Prin aceasta sînt convins că ac­tivistul se va lega mai mult de organizaţie, de tineri, că va a­­vea nu numai datoria de a ur­mări de undeva din afară pro­cesul de pregătire politică, cl îl va conduce nemijlocit, ceea ce va contribui şi la ridicarea nivelului său de competenţă. Bineînţeles, ştim foarte bine că toate încercările noastre de pînă acum nu sînt decît un mo­dest început, un prim pas care trebuie în mod necesar conti­nuat de fiecare în parte, prin efort personal, perseverent. Ac­tiviştii Comitetului judeţean Mehedinţi al U.T.C. sînt însă ferm hotărîţi să facă din pre­gătirea lor ideologică un pro­ces neîntrerupt, să nu rămînă cu nimic datori marilor sarcini ale etapei actuale și propriei lor misiuni politice. STATUTUL POLITIC AL ACTIVISTULUI­­ U.T.C Din peisajul industrial reşiţean JOI 25 NOIEMBRIE 1971 75 de ani de la naşterea marelui actor GEORGE VRACA Tinărul care la 21 de ani făcuse războiul ca ofiţer, se pregătea să devină agronom şi nu fusese pînă atunci decît de trei ori la teatru, termina peste ciţiva ani Conservatorul — şef de pro­moţie — şi după alţi ciţiva ani realiza în „Faust“, pe scena Teatrului Naţional, una dintre cele mai răsună­toare creaţii actoriceşti. Au urmat apoi, pentru George Vraca, alte 50 de roluri în opt ani, tot pe prima scenă a ţării, roluri din marele re­pertoriu naţional şi străin, care au rămas in istoria teatrului românesc prin ace­eaşi strălucită interpretare. „Viaţa lui de actor n-a cu­noscut şovăieli şi pauze — scria Tudor Arghezi — Vra­­ţa avea în el pregătită pu- ■ terea de afirmare întreagă şi conturul unei medalii care zăcură mii de timpuri la piatră, iese la lumină cu strălucirea ei de început. Talent interior şi de tena­citate metalică. Vraca era gata făurit şi complet cînd a intrat din culise în spec­tacol. De atunci, fără o slă­biciune, artistul, egal cu sine şi strîns, stă încordat ca o strună de oţel plină de murmure şi în repaus“. Egal cu sine, dar totodată în mare luptă cu sine, fiind­că marele artist, în cei pes­te 40 de ani de teatru, a fost exemplu de neobosită strădanie pentru desăvîrşi­­-rea artei sale. Dotat cu în­suşiri scenice de excepţie, Vraca şi-a cizelat cu minu­ţie talentul, a căutat în per­manenţă noi mijloace de expresie, adăugind cultură şi efort creator la fiecare interpretare. Unul dintre cei mai valo­roşi regizori ai Naţionalu­lui, dintre cele două războa­ie, Soare Z. Soare, îl carac­teriza astfel : „Prezenţa lui într-o trupă înseamnă un program. Numele lui pe afiş, o chezăşie de succes“. Şi astfel a rămas, de la de­butul dintr-o piesă de Vic­tor Eftimiu, pînă la ultima creaţie, Richard al IlI-lea, murind cu o replică shakes­peareană pe buze. Vraca a jucat în trupe româneşti de prestigiu, alături de marii actori ai veacului nostru, pe scena Naţionalului sau a Teatrului Nottara, pe care l-a condus cu mare dăruire pină in ultima clipă. El a fost Glauco pescarul, savan­tul Faust, romanticul Ro­meo, Hypolit şi Prometeu, melancolicul Jacques, avîn­­tatul Troilus ; a fost Geor­ge Hell, Raskolnikov şi Di­­mitrie Karamazov, Vasca Pepel, neliniştitul Hamlet şi tragicul Orin, Horaţiu şi Ovidiu, Vlaicu Vodă şi Brîncoveanu. Vraca a iubit teatrul, dar in mod egal cinematograful pe care l-a servit cu mare credinţă chiar de la primele pelicule. In noul teatru românesc, George Vraca a fost totoda­tă artist şi cetăţean, înţele­­gînd adevăratele rosturi ale scenei noastre, alegînd ca­lea către o artă capabilă să lumineze cugetul, să înalţe spiritul. Viaţa lui de mare seriozitate şi devotament artistic, rămîne un exemplu pentru tinerii actori, căro­ra le-a­ adresat un perma­nent îndemn către muncă : „Pentru a intra pe poarta mare a teatrului trebuie să ai suflet curat şi onestitate, sentimentul datoriei şi al răspunderii“... V. TANASESCU SATRAPUL A FOST Învins de-o fată... (Urmare din pag. I) constituie ca o supremă valență umană, curajul de a-l exprima este nu numai o libertate ga­rantată, ci și o datorie. Și sînt nenumărate dovezile prin care societatea noastră socialistă promovează acest principiu. Publicînd zilele trecute un articol („Specificul de şantier“ nu poate scuza abaterile de la normele morale !“ — Scînteia tineretului, nr. 7 000) consem­nam şi „argumentul“ de nein­tervenţie, de necombativitate, susţinut de membrii unui co­rectiv in cadrul caruia apăru­seră abuzuri, încălcări ale normelor eticii şi echităţii so­cialiste — abateri săvîrşite de însuşi responsabilul acestui mic colectiv. Dar care a fost opinia colegilor de muncă ? Ci­tăm : „ştiţi cum se întîmplă uneori, tu sesisezi unele nere­guli şi tot asupra ta se întoar­ce necazul. Iată, îl suportăm pe Czeller (şeful — n.n.) de un an. Am tot crezut în acest timp că-l dăm la nivel. De-asta n-am spus nimănui nimic". Ce s-a făcut, însă, pentru „a fi dat la nivel“ cel ce săvîrşea a­­buzurile ? Cum s-a procedat ? Trebuie spus aici deschis că la o revedere amănunţită a situa­ţiei, nu s-a întreprins nimic, sau aproape nimic, care să ducă la extirparea acestor a­­bateri, la reaşezarea relaţii­lor de muncă pe baze sănă­toase. Membrii echipei, deşi cunoşteau totul, au preferat să tacă, să lase lucrurile la voia întîmplării. Şi atunci te întrebi cu îndreptăţită indigna­re : de unde concepţia că ac­tul critic nu-şi face efectul scontat, cînd nici n-ai manifes­tat o atare opinie ? Oare nu este vorba la mijloc de teamă, de lipsa de curaj a acestor inşi, de frica de opinie — tocmai e­­lementele nedorite care confe­ră aşa-zisa aureolă de necriti­cabili unor astfel de indivizi răzleţiţi în peisajul nostru so­cial ? Şi de aici, toleranţa faţă de abuz, compromisul tacit cu cel ce abuzează. Iar ca scuză „obiectivă“, ca suprem „argu­ment“ al neputinţei sau retra­gerii conştiente în cochilia nepăsării — insinuarea unor atare neîntemeiate motive, cu pretenţia de fapt general. Nimic mai străină, mai nea­venită relaţiilor ce guvernează societatea noastră socialistă, decît o astfel de „concepţie" ce tolerează gesturi în totală con­tradicţie cu însăşi esenţa soci­alismului. O dovadă o constituie, la proporţiile cuvenite, şi cazul iată, tînara care ne-a scris despre neregu­lile din echipa cu care lucrează pe un şantier de construcţii din Capitală n-a păţit nimic, ni­meni n-a admonestat-o cu ceva. Dimpotrivă, supuse in­tervenţiei critice a opiniei publice , avem convingerea fermă că lucrurile se vor în­drepta. Dar energia unei atari intervenţii poate trezi la reali­tate şi pe cei ce-au săvîrşit a­­semenea abateri. Replica pre­lungită a atitudinii ferme, in­transigente a opiniei publice o constituie, într-un fel, însăşi Scrisoarea pe care a trimis-o redacţiei şeful de echipă, Cze­ller Elinor, ale cărui abateri le încriminam în articolul publi­cat. „Am recitit de cîteva ori cele scrise — se spune în scri­soare — un aspru dar meritat rechizitoriu la adresa mea și vă spun drept că mie nu îmi vine să cred că eu sînt acela, că am ajuns să îmi fie * rușine de mine". Intrebîndu-se „cărui fapt m-am făcut de ocară", Czeller Elinor, într-un bănuit moment de sinceritate cu el însuşi, pe care nu-1 putem re­voca nimănui, continuă : „ner­vii" mi i-am transformat în in­jurii şi grosolănii, am zis că to­tul mi se cuvine, nu m-am pus în situaţia celor din jurul meu (...) m-am complăcut în această situaţie, crezînd că toate vor trece cu timpul. Dar nu s-a întîmplat aşa“. Convins — măcar acum în ceasul al 12-lea — că „bine­înţeles, eu nu pot avea nici o scuză pentru purtările mele“ din aceeaşi scrisoare mai reie­se şi faptul că abaterile lui erau cunoscute în echipă mai demult. In consecinţă, susţi­nem noi, existau suficiente po­sibilităţi ca să fie barată calea spre abuz, spre tulburarea cli­matului etic al unui colectiv. Dacă măcar unul ar fi îndrep­tat degetul acuzator spre cel în culpă, dacă colegii de mun­că, membrii echipei n-ar fi făcut chitic, dacă s-ar fi sim­ţit datori să intervină, lucruri­le puteau fi rezolvate mai din timp, tentaţia de a încălca nor­mele de conduită stăvilită încă din faşă. Spre folosul colecti­vului şi­ al individului in cau­ză. Să fim bine înţeleşi. Nu în­cercăm prin nimic să aducem vreo scuză faptelor şefului de echipă. Ca şi în articolul pre­cedent, susţinem sancţionarea lor cu toată tăria. Luminînd şi din acest unghi faptele, ne sim­ţim îndemnaţi şi aşezăm pe aceeaşi bancă a acuzării lipsa de curaj, mentalitatea „plecă­rii“ capului în faţa abuzului, neîncrederea în forţa opiniei. Iar pentru că efectul nociv al unei atari, nesănătoase concep­ţii mai poate fi încă întîlnit în diverse locuri — este de dato­ria noastră, a fiecărui cetăţean — cu atît mai mult a celor ce muncim într-un astfel de loc — să-l­ depistăm, combătîndu-1 cu fermitate, cu intransigenţă. Pentru că o astfel de opinie îşi face întotdeauna efectul nece­sar. P. S. — In legătură cu situaţia ce a constituit obiectul artico­lului de zilele trecute — sîntem anunţaţi că comitetul U.T.C. al sectorului construcţii din Ca­pitală pregăteşte o dezbatere a uteciştilor pe tema profilului moral al tînărului constructor, a climatului etic al şantierelor. Presupunînd că în cadrul acestei dezbateri un punct important va fi şi necesitatea cultivării cu­rajului în spiritul adevărului, al opiniei combative împotriva unor asemenea abateri de la normele morale, nu vom întîr­­zia să facem cunoscute și citito­rilor opiniile exprimate.

Next