Scînteia Tineretului, ianuarie 1972 (Anul 28, nr. 7038-7062)

1972-01-14 / nr. 7048

„SCâNTEIA TINERETULUI" pag. 3 GENERALITĂŢILE (Urmare din pag. I) unităţii, a căror rezolvare ar con­duce la sporirea producţiilor, a veniturilor. Generalităţile nu îşi mai au locul în acest proces care trebuie să concorde cu ritmul de dezvoltare al agriculturii prevă­zut în planul de stat. De aceea, aceste cercuri trebuie să fie or­ganizate pe ferme şi în cadrul acestora pe formaţiuni de coope­ratori, pe anumite culturi şi chiar operaţii din tehnologie, pe cate­gorii de animale etc. In progra­mele lecţiilor consultate, ni s-a oferit din păcate prilejul de a constata prezenţa, încă manifestă, a formalismului, a lucrului făcut în pripă,­­din birou, fără cores­pondenţă exactă cu realitatea. Am întîlnit titluri ca : „Tehnologia culturii porumbului", „Cultura sfeclei de zahăr“, „Producţia de lapte“, prevăzute a fi epuizate într-o singură lecţie. De oricît ta­lent pedagogic ar dispune lecto­rul şi oricît de mare ar fi capab­i­citatea de înţelegere a cursanţi­lor, este imposibil să se trateze cum se cuvine doar într-o lecţie asemenea subiecte foarte ample. Unul din cele trei cercuri orga­nizate la cooperativa agricolă din Năsturelu este cel de zootehnie la care sunt înscrişi 26 de cursanţi. Lecţiile tratează şi pro­bleme de îngrăşare a tineretului taurin şi probleme de creştere a ovinelor, pentru că cei 26 de în­grijitori provin din ambele sec­toare. In acest sistem, cu sigu­ranţă că la predarea lecţiilor pri­vind îngrăşarea tineretului tau­rin îngrijitorii de la sectorul ovin nu vor fi decit foarte puţin in­teresaţi, şi invers în cazul celor­lalte teme. Bine era dacă se ini­­ţiau două cercuri, fiecare avînd de dezbătut doar problemele, şi aşa numeroase, ale unei singure specii. Iată un alt exemplu : la cooperativa agricolă „Hărnicia“ Brătăşani există un singur cerc la un singur profil : cultura mare. Cursanţi — doar 56 de cooperatori (să notăm că în imi­tate numai titeciştii sunt în număr de 67). Tematica lecţiilor, de toate pentru toţi. Evident, în a­­semenea lecţii, tovarăşul inginer Ion Stanciu, în postura sa de lector, nu va putea expune ele­vilor săi decit generalităţi şi lu­cruri incomplete. Drept iniţiativă bună, întîlnită în marea majoritate a cooperati­velor agricole de producţie, sem­nalăm ampla dezbatere care se face, în cadrul cercurilor agrozoo­tehnice, a problemelor legate de generalizarea acordului global. Experienţa bună care s-a acumu­lat în decursul anului 1971, re­zultatele convingătoare, impun o intensă muncă de popularizare pentru ca acest sistem superior de retribuire să fie aplicat în toate unităţile, înţelegerea per­fectă a esenţei acestuia, a moda­lităţilor de aplicare, a sistemului de calcul, se face mai bine ca oriunde în cadrul acestor cercuri. O condiţie indispensabilă pentru reuşită, pentru ridicarea produc­ţiei, este predarea tehnologiilor de producţie pentru fiecare ra­mură (grîu, porumb, sfeclă de za­hăr, îngrijirea taurinelor pentru îngrăşat, a porcinelor etc) în strînsă corelare cu principiile de aplicare a acordului global. Alături de conţinutul lecţiilor ne-a interesat şi celălalt aspect al programului de perfecţionare a pregătirii profesionale , cum, în ce condiţii învaţă cursanţii ? Sunt unităţi, cum este cazul coopera­tivei agricole din Brînceni, care au organizat un cadru adecvat, stimulator, pentru cei care iau loc în bănci. Sălile încălzite, rechi­zitele necesare predării, bogăţia materialelor documentare ajută­toare fac uşoară atît expunerea cît şi aprofundarea cunoştinţelor de către participanţi. In altele însă, cei care vin sînt întîmpi­­naţi de săli reci, fără bănci, de multe ori cu „profesorul“ lipsă la apel. Statul a investit milioane de lei pentru difuzarea, prin in­termediul televiziunii, a unor lec­ţii expuse de cei mai buni spe­cialişti şi practicieni în materie. Chiar dacă la Brătăşani, Brînceni, Bujoru, Bragadiru, există televi­zoare, cei care iau loc în faţa mi­cului ecran sunt puţini. La Năs­tureni­, conducerea cooperativei nu s-a ostenit nici măcar pentru a pune la dispoziţia cooperatori­lor un asemenea aparat-profesor. Ne aflăm aproximativ la jumă­tatea anului de învăţămînt, în multe unităţi chiar la primele lecţii. Există, aşadar, posibilita­tea înlăturării neajunsurilor de pînă acum şi mai ales a conti­nuării celorlalte lecţii într-o con­cepţie care să determine antre­narea tuturor cooperatorilor şi a­­profundarea celor mai importante probleme organizatorice şi de producţie pe care le are unita­tea respectivă. Organizaţiilor U.T.C. de la sate le revine mi­siunea de a susţine o permanen­tă muncă de mobilizare a tine­rilor cooperatori, pentru ca par­ticiparea acestora la cursurile a­­grozootehnice să fie corespunză­toare nu numai numericeşte ci şi ca eficienţă. (Urmare din pag. I) de către Ministerul educaţiei şi al invăţămîntului. Ne-am convins­­, însă că problema principală care-i preocupă pe organizatorii în­­văţămîntului din judeţele cu specific agricol, este profilarea activităţilor practice potrivit perspectivelor mecanizării ma­sive a muncilor agricole, realizarea unei vaste reţele de irigaţii, şi de fapt, potrivit transformării fundamentale a ocupaţiei de agricultor in me­serie. Am consemnat, cu prilejul unei „mese rotunde“ organizate de redacţia noastră, la care au participat inspectori şcolari generali, inspectori şefi şi de specialitate din judeţele Ialo­miţa, Teleorman, Mureş şi A­­rad, în ce constau aceste pro­puneri, cum se perfecţionează profilul practicii productive a elevilor în mediul rural. Titus Niţu, inspector general al Inspectoratului şcolar jude­ţean Ialomiţa sublinia : „Mini­sterul educaţiei şi al învăţă­mântului a lăsat judeţelor posi­bilitatea să acţioneze concep­tual, dinamic şi eficient, co­respunzător posibilităţilor şi necesităţilor locale în organi­zarea activităţilor tehnico-pro­­ductive, ceea ce, cred eu, a du­blat răspunderea noastră In­spectoratul şcolar a pornit de la criterii specifice judeţului, în condiţiile în care activitatea economică preponderentă este agricultura mecanizată în pro­porţie de 70 la sută, un sistem de irigaţii care cuprinde 60 la sută din teritoriul judeţului şi perspectiva de mare dezvoltare a unor ramuri industriale cu obiective tangente agriculturii, ca industriile alimentară şi chi­mică, în raport cu cele de pînă aici, se observă şi schim­bări profunde în­ structura populaţiei, creşterea elementu­lui muncitoresc, creşterea in­teresului pentru tehnică. Por­nind de la aceste­­condiţii, în mediul rural al judeţului s-au organizat 80 de ateliere săteşti profilate pe lăcătuşerie, meca­nică agricolă, motopompe. Pen­tru perioadele cînd lucrările a­­gricole nu permit efectuarea practicii în cîmp, sunt prevă­zute lucrări în ateliere anexe, prelucrarea maselor plastice, ţesătorii de covoare, iar pentru fete — croitorie. Sunt locali­tăţi unde funcţionează labora­­toare-ateliere pentru reparaţia uneltelor electrice de uz casnic, electrotehnică, radio — la Gră­diştea şi in comuna Griviţa“. Preocuparea de a forma în şcoala generală muncitorul a­­gricol specializat este prezentă şi în judeţul Teleorman,­­ a­­flăm de la tovarăşul Petre Ioan, inspector şcolar şef. Aici funcţionează 170 de ateliere şco­lare săteşti pentru meseriile de lăcătuşerie, tîmplărie, do­­gărie Pentru asigurarea acti­vităţii permanente, s-au înfiin­ţat bio-bazele agricole, atelie­rele de ţesut covoare. De ase­menea, elevii au luat în exploa­tare cîteva iazuri, ocupîndu-se cu piscicultura. „Ni se pare im­portant să dezvoltăm spiritul gospodăresc al elevilor, în ocu­paţiile din mediul rural împle­­tindu-se nenumărate aspecte „SPECIFIC LOCAL“ are marii agriculturi intensive, dar şi ale grădinăritului, api­culturii, îngrijirea livezilor, de­prinderi pe care nu trebuie să le neglijăm“. Tovarăşul Mitea Constantin, inspectorul general şcolar din judeţul Mureş, consideră că le­garea invăţămîntului de viaţă vizează în perspectivă posibi­litatea de integrare rapidă a tineretului in munca productivă pentru aceasta însă, este nece­sar ca în activităţile practice cu elevii claselor a IX-a şi a X-a ale şcolii generale din me­diul rural, aceştia să fie iniţiaţi în problemele mecanizării şi întreţinerii maşinilor agricole. „Pe elevi trebuie să-i pregătim pentru mecanizare şi electrifi­care, pentru culturi mari şi mai ales pentru admiterea în şcolile profesionale. Mergînd pe linia minimei rezistenţe, li­­mitîndu-ne la artizanat, cojocă­­rie, cioplitorie, dogărit sau pro­­movînd numai aspectul produc­tiv, alergînd după venituri nu vom răspunde sarcinii de con­ţinut şi, mai ales, nu vom realiza premisele integrării profesionale rapide a tine­rilor“. Reluînd ideea pregătirii ele­vilor pentru examenele de ad­mitere în învăţămîntul profe­sional, inspectorul general şco­lar al judeţului Arad, tovarăşul Gogu Gheorghe, observă că re­ducerea perioadei de şcolari­zare în şcoala profesională în strictă concordanţă cu genera­lizarea învăţămîntului de 10 ani, obligă şi şcoala din mediul rural să profesionalizeze ele­vii de la sat şi în meserii in­dustriale incit aceştia să nu fie handicapaţi la concursul de admitere de către elevii veniţi din medii industriale Pornind de la acest considerent, în ju­deţul Arad s-au organizat 42 de ateliere săteşti iar echipe de elevi sunt afiliate în fiecare comună cooperativelor meşte­şugăreşti „Nu trebuie să ne imaginăm că mecanizarea masivă a agri­culturii înseamnă totodată că fiecare agricultor va lucra pe un tractor sau o semănătoare , ocupaţiile se diversifică, în co­mune va fi nevoie de mese­riaşi de toate categoriile, me­canici, timplari, electrotehni­­cieni, croitori, frizeri, de aceea şi practica in şcolile din me­diul rural trebuie să fie diver­sificată, să servească orientarea profesională şi formarea spiri­tului gospodăresc". Ceea ce ne-a surprins a fost­­faptul că în discuţie nu s-au reliefat preocupări pentru or­ganizarea activităţilor practice în sectorul zootehnic. Intrebînd de ce se întîmplă lucrul acesta, am aflat că ar exista unele restricţii de ordin sanitar, nu întotdeauna cel mai judicios elaborate. Şi totuşi, credem că de zootehnicieni este şi va fi nevoie, că unele incercări s-ar putea face, pe linia aceasta. Deci, pe cînd grupuri de prac­tică şi în zootehnie ? In timpul discuţiilor s-a con­turat clar ideea că activitatea practică a elevilor şcolilor ge­nerale din mediul rural trebuie să se structureze , pe de o par­te, pe ideea mecanizării masive a proceselor de muncă agrico­lă, iar pe de altă parte, să dea elevilor deprinderi de muncă echivalente cu a acelora din mediul urban incit, în situaţia în care optează pentru o şcoa­lă profesională cu profil in­dustrial ei să fie iniţiaţi în me­serie, însă în şcoala generală. (Urmare din pag. I) — Suntem­ cu un an în avans, ne spune tovarăşul inginer Vlad Popescu. Lucrările care se fac acum erau prevăzute iniţial pentru începutul anului 1973. O vom da în folosinţă într-o primă etapă cu un an mai devreme. — Cu ocazia vizitei făcute în şantierul nostru în iulie anul tre­cut, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a arătat că interesele economiei naţionale cer ca Uzina de utilaj chimic şi forjă din Rîmnicu- Vilcea să intre in funcţiune cu un an mai repede, ne explică tovarăşul Gheorghe Bolboşe, se­cretarul comitetului de partid pe platforma chimică. In urma vi­nei analize temeinice, de amă­nunt, cu toţi factorii de răspun­dere — constructor, beneficiar şi proiectant — s-a văzut că in­trarea parţială în funcţiune cu un an mai devreme a acestei uzine este pe deplin posibilă. Este lesne de înţeles de ce a­­tenţia noastră este îndreptată in permanenţă spre acest mare obiectiv. — In toamnă am avut aici o mare concentrare de forţe : s-au montat în paralel stîlpi de beton armat, grinzile precomprimate şi chesoanele pentru acoperiş, adaugă tovarăşul inginer Vlad Popescu. în acelaşi timp s-au montat şi construcţiile metalice pentru hala mare. Aşa am reu­­şit să intrăm în iarnă cu hala mică acoperită, pregătiţi să menţinem ritmul de avansare al lucrărilor impus de noul grafic. Intrăm în şantier. Hala, aşa­­numită mică, are o suprafaţă a­­proximativ egală cu trei tere­nuri de fotbal alăturate. Dar a­­coperite cu chesoane. — Tot ce vedeţi aici, de noi e făcut, ne spune cu mîndrie pri­mul muncitor pe care-l intîlnim, dulgherul Ion Budică din echipa lui Ilie Diaconu. Lucrăm la fun­daţia cuvelor şi decofrarea cori­dorului tehnic la turnul de ră­cire şi la blocul administrativ. Fiecare din cei 18 oameni cîţi numără echipa ştie ce are de făcut. Treaba merge strună. Continuăm turul celor trei „te­renuri de fotbal“ acoperite cu chesoane spre următoarele fron­turi de lucru. Este ora 11. Echipa lui Nicolae Zorod­in trăieşte un eveniment de care îşi va aminti multă vreme , toarnă primul ca­mion de beton, apoi al doilea din pardoseala halei mici. — Ne mai vin cel puţin 8 ma­şini pînă deseară, ne spune şeful echipei, pentru că betonierele merg la întreaga capacitate, reu­şesc să acopere cererile noastre. La 31 martie hala mică trebuia să fie complet închisă şi cu pardoseala terminată, ne spune inginerul Gheorghe Ciocoiu, şeful şantierului. Se lucrează in două schimburi pentru a putea turna cite 60 m3 de beton pe zi. La celelalte fronturi de lucru, alte echipe de sudori, betonişti sau dulgheri muncesc în acelaşi ritm, se străduiesc să execute cit mai repede şi mai bine lucră­rile care le-au fost repartizate. „ Intr-o lună trebuie să dăm gata instalaţiile de scurgere pentru a putea trece la hala mare, ne spune sudorul Dumi­tru Traşcă din echipa lui Ciur­­lea Cristache. In această luptă cu timpul victoria constructori­lor este asigurată printr-o per­fectă organizare de şantier, prin aprovizionarea ,,la mină“ cu ma­terialele şi sculele necesare. „La ora actuală nu ne lipseşte nimic, avem absolut tot ce ne trebuie pentru a respecta noul grafic al lucrărilor, ne spune şeful şan­tierului. Nu ne rămîne decit să ne organizăm bine treaba şi în continuare. Suntem­ siguri că vom reuşi să închidem pină la 30 ia­nuarie hala mare, că la sfirşitul lunii septembrie în hala mică se vor putea fabrica primele utilaje chimice. Continuînd raidul nostru pe şantierul Uzinei de sodă nr. 3 am întîlnit aceeaşi concentrare de forţe dublată de o organizare de şantier menită să asigure o maximă eficacitate a muncii. Şi aici constructorii se străduiesc să asigure intrarea parţială in funcţiune a uzinei înainte de termenul iniţial. — Pentru Uzina de sodă nr. 3 o parte din utilajele comandate la import au venit încă din 1971, ne spune tovarăşul inginer Vlad Popescu. S-a creat, astfel, posi­bilitatea intrării în funcţiune cu cel puţin un an înainte de ter­men a cuptoarelor de var. Prin organizarea judicioasă a activi­tăţii constructorilor s-au creat premise certe ca această posibi­litate să devină realitate. Echipa de betonişti condusă de Nicolae Simionescu a turnat deja 4 cuptoare şi jumătate din cele şase cite sunt de toate. Se toarnă în continuare fără între­rupere chiar dacă plouă şi tem­peratura este apropiată de 0°C. — Nu ne sperie pe noi ploaia, ne spune rîzînd Nicolae Simio­nescu. Ploaia, frigul, celelalte difi­cultăţi fac şi ele parte din „pro­gram“, sînt primite de construc­tori cu familiaritate, ca nişte dificultăţi la care se aşteptau, care pot fi depăşite cu fruntea senină, fără să diminueze reali­zările. CU UN AN MAI DEVREME * Tinerii creatori sînt de pe acum preocupaţi de lucrările care ii vor reprezenta în apropiata expoziţie consacrată aniversării semicentenarului Uniunii Tineretului Comunist. O privire ori­­cit de fugară asupra proiectelor lor, proiecte ce vor cunoaşte sensibile şi fireşti transformări pînă la stadiul lucrării defi­nitive, ne dezvăluie stăruinţa de a da chip sentimentelor, idealurilor Ce animă societatea noastră socialistă, o societate aflată intr-o continuă şi profundă transformare. In lucrările lor, extrem de diverse ca tematică şi stil, exprimate intr-un limbaj plastic limpede, pregnant şi convingător descoperi, în primul rînd, dorinţa de a celebra dimensiunile eroice, profund semnificative ale existenţei noastre cotidiene, de a lumina ro­mantismul ei, patosul ei revoluţionar Ideile generoase, aspi­raţia către un nou umanism sunt elocvente — fără îndoială din­colo de realizarea valorică diferită, datorată unor talente şi po­sibilităţi diferite, — pentru modul de a gîndi, de a se integra eforturilor generale de emancipare a întregii­­societăţi, a celei mai tinere generaţii de artişti. Ziarul nostru îşi face o obligaţie firească din a aduce la cunoştinţa publicului preocupările lor, prin publicarea unor proiecte comentate de autorii înşişi. Ac­ţiunea de publicare a acestor proiecte are desigur un caracter selectiv suficient de larg, însă, pentru a promite, aducerea la cunoştinţa publicului a unui număr cit mai mare de tineri şi lucrări dedicate semicentenarului organizaţiei noastre. NICUPETRE: „Un omagiu puterii de muncă. Pe invenţie şi de sacrificiu ! a omului" Am închipuit o coloană oma­­gială, capabilă, cred eu să evo­­ce privitorului un sentiment de tenică, descătuşare. Un zbor u­n avînt încremenit simbolic , ntro clipă. Pe o coloană m­­­uros geometrică, calmă, cize­­ată minuţios, vibrată de cîteva puternice caneluri am aşezat ceastă arhitravă avîntată, agi­­ată, simbol al aspiraţiilor noas­­re, al dorinţei­­ noastre de de­­ăvirşire, de mişcare, de ac­­­Une In ciuda acestei „antite-­0“, volum calm, volum agitat, udtarea are cred Un echilibru­­ o rigoare care se revendică vechii arte monumentale gre­­eşti, pentru că descopăr în imanismul acesteia destule si­­militudini cu umanismul epocii noastre, cu modul în care este elebrată puterea de muncă, de avenţie şi de sacrificiu a a­­mului. Am intenţia să realizez ceastă lucrare din trei mate­­iale diferite : piatră, lemn şi netal. Mă obsedează asocierea acestor materiale şi posibilită­ţile ei noi de expresie. Nu ştiu dacă o voi face pînă la sfîrşit. Poate voi amina această­­ „în­drăzneală“ pentru altă dată. Aş fi fericit dacă lucrarea finită va însemna o realizare, pentru că urmăresc realizarea unei lu­crări şi nu doar o festivă par­ticipare nominală, dacă ea va întruni adeziunea publicului. BENONE SUVĂILĂ:­­ „Marile teme cer expresii simple, larg accesibile" Mi-am ales ca temă 0 „Ma­ternitate“. O temă, am zice, epuizată. Poate că de aceea am şi ales-o. Eu o cred mereu nouă. Nu i-am căutat nu ştiu ce soluţii plastică inedite, complicate cu orice preţ, cu nu ştiu ce filozofie absconsă, nu ştiu ce preţioasă „meditaţie" asupra naşterii materiei vii şi pur şi simplu o „maternitate", un echivalent cit mai firesc, mai omenesc al acestei veşnice minuni, al dragostei pentru cel mai tînăr vlăstar al omului. Nu am făcut intenţionat nici o metaforă. Dar cînd metafora este excesiv cultivată, cînd în­cepem să vorbim în simboluri, orice reprezentare simplă, fi­rească cum e viaţa însăşi, de­vine paradoxal o metaforă. Sau e suspectată de metaforă. Ceea ce infăţişez e numai o schiţă, o eboşe. Lucrarea va arăta, altfel, dar nu esenţial altfel. MIHAI BUCULEI: „Vreau să realizez un personaj pe înţelesul tuturor" Lucrarea mea pentru apro­piata expoziţie consacrată ani­versării Semicentenarului U.T.C. va reprezenta un personaj sim­bolic intitulat „Tinereţe". Un personaj realizat într-o ma­nieră figurativă, limpede, pe înţelesul tuturor straturilor pu­blicului. Un personaj care să NICAPETRE: „Omagiu“ (strigă) BENONE ŞUVAILA: „Maternitate“ (dreapta) traducă frumuseţea, eroismul existenţei tineretului nostru, existenţă care, să nu uităm, n-a fost dintotdeauna aşa, exi­stenţă asigurată cum se ştie cu preţul eforturilor întregii so­cietăţi. Acestei imagini fericite a tinereţii noastre îi datorăm toată puterea noastră de mun­că, de creaţie, căci ea nu este un „dar", ci un fapt la reali­zarea căruia se cuvine să con­tribuim zi de zi, cu fiecare fap­tă şi noi, tinerii. In proiect n-am adîncit de­taliile.­­Am căutat sentimentul, viziunea generală a noii lucrări, proporţiile, structura ei compo­ziţională. Sunt convins că voi interveni asupra proiectului Nu este o promisiune formală ci pur şi simplu dorinţa mea de a realiza un lucru de va­loare, un lucru care să mă re­prezinte. In ce măsură am să reuşesc nu se va putea şti de­cit în momentul confruntării cu publicul, cu critica. Deci în expoziţie. Anchetă realizată de C.R. CONSTANTINESCU MIHAI BUCULEl — „Tinereţe“ VINERI 14 IANUARIE 7972 Ma cALINEscu: „Clasicismul european“ Pentru cine cunoaşte activita­tea lui Matei Călinescu această carte (apărută la Editura Enci­clopedică Română) ar putea să pară surprinzătoare. Interpret al „titanismului eminescian“, simpatizant declarat al roman­tismului şi al literaturii secolu­lui al XVIII-lea, critic al poeziei moderne și moderniste, explora­tor al „Conceptului modern de poezie", preocupat de cristaliza­rea conceptului românesc de poezie modernă (vezi articolul din „Literatura în actualitate", Editura Dacia, 1971), eseist imperturbabil, Matei Călinescu abordează acum domeniul atît de cunoscut şi atît de controver­sat al clasicismului. Chiar dacă legitimă, înaintea lecturii, stupe­facţia dispare imediat după parcurgerea celor circa 200 de pagini. Fixîndu-şi ca domeniu de investigație vasta arie a cla­sicismului european, Matei Căli­nescu nu oferă nici „o istorie strict factologică“ (ar fi „nu nu­mai o exagerare, ci o gravă gre­şeală intelectuală") dar nici nu foloseşte tema ca un pretext pentru divagaţii mai mult sau mai puţin tangenţiale cu aceasta. El se supune conştiincios obiec­tului, îi pătrunde sensurile, reu­şind, pînă la urmă, să-i fixeze cadrul şi structura, dominîndu-l dezinvolt. Fără a ajunge la de­naturările, să zicem, ale celor care au încercat să asimileze clasicismul barocului sau altor fenomene, dar şi fără exageră­rile celor care l-au supraesti­mat, Matei Călinescu oferă ima­ginea actuală a clasicismului, un clasicism în accepţia moder­nă. Ultima pagină a cărţii pre­zintă crezul autorului. Citindu-l pe T.S. Eliot, el crede, ca şi acesta, „că nu este absurd ca trecutul să fie modificat de pre­zent, după cum prezentul este îndrumat de trecut“. Căci, zice Matei Călinescu, noul „nu in­tervine ca o ruptură“, şi chiar dacă uneori aşa se înfăţişează, „el nu-şi dovedeşte autenticita­tea decit atunci cînd iluzia rup­turii se risipeşte şi ceea ce tre­buia să continue continuă“. Ideea continuităţii îl călăuzeşte pe eseist. De aici, meritul pe care îl găseşte el unor termeni şi concepte pe cît de uzitate de unii, pe atît de discreditate de alţii. Şi tot de aici, conştiin­ţa relativismului valorilor, al re­ceptării lor, de mare supleţe intelectuală şi real bun simţ: „Desigur, reprezentările pe care le-au avut istoricii literari des­pre acest clasicism s-au schim­bat. Nu încape îndoială că ele se vor schimba şi de aici înain­te“. Dar asta nu pune sub sem­nul îndoielii „însuşi conceptul de clasicism, suficient de flexi­bil spre a le putea cuprinde fără să-şi piardă identitatea se­mantică­, şi nici legitimitatea studierii sale. Am insistat mai mult asupra acestei ultime pagini a eseului, deoarece ea mi s-a părut deo­sebit de importantă pentru etica criticii actuale și pentru că ori­ginalitatea acestui eseu o­ dă în primul rînd metoda, sensul in­vestigaţiei. Preocupat de g­ândul unei perspective generale şi moder­ne, precum avertizează la înce­put, Matei Călinescu ajunge la ceea ce şi-a propus,, prin îm­pletirea celor două căi ale stu­dierii clasicismului: cea istorică şi cea tipologică, fără exces nici într-o parte, nici în cealal­tă. Această împletire îi oferă mobilitatea de care avea nevoie pentru a se putea detaşa de obiect şi a-l analiza într-un plan al generalităţii, pentru a privi, in fond, clasicismul cu ochii modernităţii. După un ca­pitol de „Terminologie“ menit să avertizeze asupra relativis­mului termenilor de clasic şi clasicism, şi după un altul des­pre baroc, criticul analizează poetica, doctrina estetică a cla­sicismului şi, apoi, manifestările concrete ale literaturii clasice. Cu privirea ţintind mereu gene­ralul şi perspectiva ansamblului, el epuizează lapidar toate impli­caţiile. Lapidaritatea sa fiu înseamnă însă superficialitate. Căci a vedea, de pildă, in­dis­preţuiţii şi ridiculizaţii preţioşi „nişte premergători ai marilor moralişti clasici“, presupune nu o îndrăzneală de limbaj, nici o supraestimare a preţiozităţii, nici o subestimare a clasicismului, dar o pătrunzătoare observaţie, în spatele căreia e de bănuit o efervescentă şi îndelungată me­ditaţie. Neajunsul acestei cărţi ■— dacă trebuie căutat unul — rezidă tocmai în cuminţenia, în modestia şi discreţia sa. O oa­recare monotonie şi un anume iz de didacticism tocmai de la această cuminţenie pornesc. Cu­minţenie care vine puţin în contradicţie cu mobilitatea şi elasticitatea de spirit a criti­cului. In fine, nu înţelegem prea bine omisiunea lui Caragiale şi Creangă dintr-o lucrare care studiază clasicismul european, inclusiv difuziunea sa in lite­ratura română. Dacă „Scrisori­le“ lui Eminescu înseamnă „cul­minaţia“ genului satiric şi epis­tolar (pag. 182), dacă pe alocuri sunt citaţi Stendhal, Balzac şi Proust, iar în cazul fabulei, se menţionează chiar numele lui Arghezi (pag. 186), e de neînţe­les de ce numele lui Caragiale, Creangă sau Coşbuc nu apar. Asupra clasicismului lor nu cred că Matei Călinescu se în­doieşte. FANUS baileşteanu Este îmbucurător faptul că după succesele incontestabile dobîndite de marile noastre formaţii de amatori a sporit şi numărul publicaţiilor desti­nate lor, dar nu mai puţin a valorii acestora. Dacă nu de­mult se putea vorbi de un nu­măr apreciabil de lucrări ti­părite, calitatea lor era totuşi îndoielnică. In recentele tipă­rituri introducerea unui mai mare număr de compozitori profesionişti şi de cintece şi poeme expresive a făcut ca prin simplitate să nu se mai înţeleagă simplism, ca în acce­sibilitate să se includă şi no­ţiunea de măiestrie. In culege­rea „Cîntare muncii“ apărută sub egida Uniunii Generale a Sindicatelor din România s-au tipărit lucrări inspirate din bu­curia muncii. Ce tradiţie fru­moasă avem în această privin­ţă ! Nu a creat Mandicevski cintecul mobilizator, reliefînd sensul cuvintelor in virtutea cărora adevărata muncă în ea însăşi îşi găseşte răsplata ? , nemaivorbind de catrenul lui Blaga tălmăcit expresiv de Doni Popovici: „Uşor nu e nici cintecul / Zi şi noapte ni­mic nu-i uşor pe pămînt / Căci rouă e sudoarea privighetori­lor ! Ce s-au ostenit toată noaptea cîntînd". In această culegere atrage atenţia mobilizatorul opus „Cintecul tinerilor brigadieri“ de Gh. Dumitrescu pe text de S. Meiţoiu care reprezintă prin tonul său luminos o certă reu­şită corală. Doru­ Popovici a folosit tehnica madrigalului renascentist cu versuri nobile de Irina Toma („Munca e sim­bolul nostru / prin ea făurim binele...“). Foarte dramatic cintecul „Bătrînul ceferist“ de Laurenţiu Profeta (versuri N. Bulgaru), plină de pros­peţime bucolica lui Zoltán Aladar „Pădurea ne chea­mă­", în timp ce „Mîini de aur“ de Liviu Dandara (ver­suri Ovidiu Alexandru) ne apare ca un cîntec dina­ Trei culegeri de cintece corale mic şi senin. Mai adăugăm lucrările expresive de Andrei Peretz, Gh. Dumitrescu, Florin Comişel, Gh. Bazavan, Zaha­­ria Popescu, Sava Ilin, Gh. Stănescu. Al doilea ciclu închinat muncii: este „Munca e izvor de bucurii“. De data aceasta sentimentul muncii este tălm­ă­­cit in lucrări mai larg accesi­bile. Se detaşează pregnant „Cintecul marinarilor“ de Gh. Dumitrescu, arătînd multila­teralitatea preocupărilor corale ale autorului. O bogată expe­rienţă corală o reclamă Matei Socor în expresivul cîntec „Din firiz şi din săcure". Un lirism fremătător se desprinde din nobila piesă „Doina“ de Grigore Iosub şi o policromie vocală din compoziţia „De s-ar afla cineva“ de A. Goroev, care atrage atenţia nu numai asupra talentului său dirijo­ral, ci şi componistic, mai pu­ţin cunoscut. O simplitate ex­presivă se remarcă în piesa „De nuntă" de Gh. Vancu, în timp ce o fluienţă folclorică larg accesibilă, nu în detrimen­tul calităţii, se conturează în cintecul lui Constantin Ro­­maşcanu „Munca noastră e floare rară“. Adăugind şi piesele inspirate ale lui D. D. Stancu, S. Ale­­xandrescu, N. Petri, Birtalan Joszef, putem vorbi de o cule­gere care şi-a atins intr-ade­văr scopul. Un al treilea ciclu, editat tot de Uniunea Generală a Sindicatelor, poartă titlul „Par­tid erou, partid victorios“. Cintecul lui D.D. Botez, care poartă de altfel acelaşi titlu ca şi al culegerii ne apare cel mai expresiv, dovedind pe de o parte simplitatea vocală, pe de altă parte măiestrie incon­testabilă. Piesa lui Gh. Dumi­trescu „Rodit­a holda noastră iarăşi“ este interesantă nu nu­mai prin scriitura corală, ci şi prin figuraţiile pianistice pre-I tabile la o frumoasă orchestra­­ție. Un caracter pastoral se con­turează în piesa „Slăvite zile­le" de Laurențiu Profeta pe versuri de Miron Radu Paras­­chivescu. Ne-am bucura dacă și alți compozitori de cintece de masă ar arăta exigenţa lui Profeta în alegerea textului li­terar, deoarece oricît de bun ar fi cintecul, el nu se poate separa de vers. Mai amintim în această ambianţă lucrările lui Emil Sorescu, Teodor Bra­­tu, Norbert Petri etc. Cum Radiodifuziunea a im­primat în ultimul timp peste 200 de cintece patriotice, spe­răm că nu­ va neglija nici aces­te recente apariţii. Ba chiar am sugera un ciclu de emisi­uni — Tema muncii oglindită în muzica românească de azi. Nici Televiziunea nu ar trebui să rămînă indiferentă, dar mai ales ansamblurile de amatori, fiindcă culegerile oferă deo­potrivă piese simple, unele de un grad mediu şi unele ceva mai pretenţioase, soluţii di­verse pentru repertoriul dife­ritelor ansambluri corale. Nici nu ne închipuim apa­riţia acestor 3 culegeri decit ca un început promiţător, care trebuie continuat cu atît mai mult cu cît Editura Muzicală nu beneficiază de un număr de tiraje aşa­ de mare. lată de ce sîntem îndreptăţiţi să aş­teptăm acum un caiet dedicat tineretului, formaţiilor cora­le ale acestuia, menit să completeze un repertoriu specific îndeajuns de să­rac, dar în acelaşi timp să contribuie şi la consolida­­­­rea unei tradiţii revoluţio­nare şi a unei reale vocaţii româneşti pentru cintecul co­ral. DOINA MOGA O MINĂ DE AJUTOR! (Urmare din pag. I) verbală sau scrisă (pe ziduri, prin lifturi), de vocabularul indecent și primitiv („Gagiu", „Cafteale“, „Haleală", etc.), toate vînturate în prezența celor mai mici decit ei, care le preiau la început fără discernămînt, propagînd, la rin­­dul lor, cele „împrumutate". Ce-ar fi, mă întreb, dacă adolescenţii în general — cei mai mulţi foarte serioşi, civilizaţi, demni, alegîndu-şi modele admirabile dintre adulţii pe care-i intîlnesc — şi-ar propune ca, la rîndul lor, să fie MODELE pozitive de urmat pentru copii, pentru generaţie imediat urmă­toare (şi, totodată, să-i combată pe acei colegi de-ai lor, colegi de vîrstă, care consideră, în cel mai bun caz, că răspunderea lor se exercită doar de la ei în sus, adică faţă de adulţi, şi nu şi în direcţie contrarie, de la ei în jos, adică faţă de copii). Ar fi un punct cîştigat, o garan­ţie în plus a evoluţiei cît mai fericite, din punct de vedere educativ, a celor mici, un deosebit de important ajutor dat celor mari. Nu vreţi voi, adolescenţi, să ne daţi o mină de ajutor . Ba, vreţi ! Sînt absolut convins.

Next