Scînteia Tineretului, februarie 1973 (Anul 29, nr. 7373-7396)
1973-02-01 / nr. 7373
MAȘINILE AGRICOLE PROPUSE PENTRU CASARE VOR LUCRA CEL PUȚIN ÎNCĂ DOI ANI Utecistii nu accepta decit un singur calificativ: „FOARTE " In ateliere e virf de... campanie. Mecanizatorii pregătesc utilajele pentru muncile cîmpului din anul hotărîtor privind îndeplinirea înainte de termen a prevederilor cincinalului. La Diosig, in Bihor, 34 de utecişti - şi nu numai ei — şi-au concentrat eforturile pentru îndeplinirea angajamentului făcut cunoscut . MAŞINI AGRICOLE IN VALOARE DE 5 723 800 DE LEI, AJUNSE LA VIRSTA INDUSTRIALA DE CASARE VOR LUCRA CELUJIN INCA DOI ANI. In acest scop, spaţiile de producţie ale atelierelor şi maşinile unelte sunt intens utilizate 16 ore din zi. Se lucrează în două schimburi. Ritmul de lucru, calitatea reparaţiilor şi efectuarea unor cheltuieli minime sunt aspectele ce preocupă cel mai mult. In pagina a 3-a „Mie mi-a fost tare dragă cătănia, dar eu n-am avut noroc de ea, că-n anul cinci să plec militar m-a betegit zdravăn un copac pe cînd tăiam la pădure şi-am zăcut rău, cu oasele piciorului drept fărîmate în două părţi, şi dacă s-a întîmplat aşa, radio armată“. Ion Cotoc, ţăran cooperator din comuna Şieuţ, judeţul Bistriţa-Năsăud, pune degetul pe o rană, bănuiesc niciodată vindecată. Se învinuieşte că nu s-a zbătut suficient ca să smulgă doctorilor avizul „apt pentru serviciul militar“. „D-apoi să-mi trăiască feciorii — se consolează el — c-o să lucre ei pentru armată, că eu aşa i-am învăţat : „Măi, băieţi, le-am zis, dacă veţi fi silitori la carte, cuminţi şi disciplinaţi, veţi putea bate la poarta liceului militar, c-aceia e o şcoală foarte bună pentru voi, vă pregăteşte pentru meseria de ofiţer, muncă bărbătească, la care n-ajunge oricine". Feciorii lui badea Cotoc, venit de cu zori să-i vadă, sunt elevi ai Liceului militar „Ştefan cel Mare“. Zaharia — în anul 3, Ionel — în anul 2, iar Petruc — în primul an. Privesc, ca şi mine, la tatăl lor. Parcă ar audia o lecţie. Am trei feciori şi nu le duc grijă de fel. Aşa ceva nu s-a mai pomenit. Mulţumită partidului şi statului au îngrijire şi condiţii minunate. Doar silinţă la Învăţătură, disciplină şi ascultare li se cere. Eu şi soţia mea suntem comunişti şi am căutat să creştem copiii aşa cum pe învaţă partidul — cu munca şi cinstea, cu dragostea de ţară şi respectul faţă de legi, c-atunci ies oameni buni, folositori patriei, socialismului. Şi-acum, cind îs la liceu, în vacanţă, îi luăm cu noi la pădure, la secerat, la cosit, să asude dimpreună cu noi. Munca e pentru om cea dinţii cinste, şi noi aşa le spunem, să nu fugă de muncă — fie c-o fac cu braţele, fie cu mintea, că şi aceea tot muncă se cheamă. Şi dacă ei îşi fac cinste muncind, avem şi noi părinţii cinste că i-am crescut“. In ce măsură această povaţă a părinţilor a prins rădăcini în modul de a fi al fraţilor Cotoc ? Iată mărturisirea comandantului batalionului de elevi, maiorul Aurel Eleîncă : „Sunt trei, însă l-aş dori şi pe al patrulea, dacă ar fi. Uitîndu-mă în catalog, n-aş putea să spun că au notele cele mai mari. Dar pe toţi îicaracterizează disciplina, preocuparea serioasă de a se prezenta la clasă cu lecţiile însuşite, strădania de a se afirma prin fapte de merit. Sub acest aspect sunt adevărate exemple“. Trei fraţi, trei elevi ai liceului militar. Chipeşi, vioi, volubili, spirituali. „Cînd mergem prin comună toţi trei în uniforma asta frumoasă, tata se găteşte numaidecit şi-şi găseşte de treabă, numai ca să defileze cu noi prin faţa lumii“. (Zaharia). „Mamei nu-i scapă săptămina ca să nu ne scrie, fiecăruia în parte, deşi noi scriem cu rîndul, unul despre toţi“. (Nelu) „Dorul e o floare şi dacă aş putea le-aş trimite în fiecare zi cite un buchet“. (Petruc). Dorul ii îndeamnă adesea pe soţii Cotoc să-şi ia fetiţa de mină, al patrulea copil al lor, şi să bată drumul spre Cimpulung Moldovenesc, peste munţi. Vin să-i vadă, să se intereseze de situaţia la învăţătură a băieţilor, să le mai dea un sfat, să se bucure de ei. Şi dacă mai au ocazia să-i vadă şi pe scena clubului, dansînd toţi trei jocuri din comuna natală sau pe teren, în echipa de fotbal — toţi trei sau admirînd — toţi trei, de pe Rarău priveliştea înconjurătoare, bucuria n-are margini. Lt. col. DRAGNEA STELIAN FECIORII IUI ION COTOC Proletari din toate ţările, uniți-vă! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXIX, SERIA II, Nr. 7373 6 PAGINI —30 BANI JOI 1 FEBRUARIE 1973 m CONFERINŢELE ORGANIZAŢIILOR JUDEŢENE PRAHOVA ŞI GORJ ALE U. T. C. •* Tribuna cititorului CALITATEA ÎNVĂŢĂTURII EXPRIMĂ O ATITUDINE POLITICĂ ŞI CIVICĂ A ELEVULUI . Tovarăşa, secretară, am reţinut din dicuţia de lucru organizată, recent, la C.C. al U.T.C. cu preşedinţii consiliilor judeţene ale elevilor, insistenţa cu care s-a vorbit despre inaugurarea unui trimestru şcolar, al doilea, cu totul deosebit — ca solicitare a eforturilor elevilor, ale organizaţiilor U.T.C., ca metode de muncă şi ca rezultate, evident. — Era cit sepoate de justificat să se discute în acest fel. Practica de lucru a organizaţiei noastre nu acceptă pasul pe loc, limitarea la rezultate acceptabile. Să ne amintim cu cită căldură a urat secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, şcolărimii ţării, atunci, în prag de An Nou — să înveţe bine, să obţină note bune, pentru că poporul aşteaptă de la ei să se formeze la nivelul eforturilor ce se fac ca ei toţi să trăiască copilăria şi tinereţea împlinirilor totale. Se obişnuieşte totuşi ca în organizaţia revoluţionară a tineretului să discutăm, aşa cum ne învaţă comuniştii, deschis, să spunem adevărurilor pe nume, fără menajamente. In numele acestui principiu, apreciem că au fost destui acei elevi care, în faţa unui asemenea generos îndemn, au trebuit să plece capul ruşinaţi. Avem, adevărat, în şcoli rezultate lăudabile, avem elevi care şi-au înscris numele, cu demni-Interviul nostru cu tovarăşa SILVIA ILIE Secretar al C.C. al U.T.C. tate, la panoul de onoare al învăţăturii şi muncii, sunt şi organizaţii care au ştiut să facă din obiectivul din plan — învăţătura — obiectiv al muncii practice. E bine să le spunem tuturor acestora cuvinte de laudă, să-i îndemnăm să cultive propriile rezultate, să le ofere pilduitor spre generalizare, dar, în acelaşi timp, să ne ocupăm mai mult, mai atent de ceilalţi, care au nesocotit acest obiectiv ori l-au tratat superficial. — Critica trebuie adresată în primul rînd lor, cred, fiindcă vîrsta utecistă presupune să ştii ce înseamnă răspunderea propriei pregătiri... — De bună seamă că lor trebuie să le fie adresată, în primul rînd, şi nu numai de la catedră, ci aş aprecia că, înainte de toate, din bancă, din postură de colegi, de utecişti, de tineri responsabili. Dar, evident, şcoala şi organizaţia nu se pot disculpa în faţa unei situaţii precare la învăţătură cu care unele colective de clasă au început noul trimestru. Ne îngăduim să subliniem că o asemenea oglindă deformată a ceea ce trebuie să constituie viaţa de elev, o prezintă acele şcoli care s-au ocupat mai puţin de învăţătură in primul trimestru. Acestea nu au intrat in alertă în faţa notelor slabe pe care nu puţini elevi le adunau în carnetele lor, justificînd, nepedagogic, că, în mod obişnuit, primul trimestru este o etapă de şcoală a notelor mai mici, dar neconcludente, că profesorii înşişi se dovedesc mai zgîrciţi cu notarea la început de an. Firesc este să adincim analiza în ceea ce ne priveşte, să procedăm aidoma proverbului, şi să privim în ograda noastră, să vedem cum a reacţionat şi trebuie să reacţioneze organizaţia U.T.C. Repet un adevăr cunoscut — iar uneori e bine să repetăm şi adevăruri cunoscute aspectele esenţiale ale muncii U.T.C. în şcoală sunt cele ale şcolii — pregătirea profesională şi politică a elevilor. Dacă rezultatele sunt slabe în multe colective de clase, înseamnă, implicit, că organizaţia acelei clase a lucrat slab. Tocmai pentru a corecta radical o atare stare de fapt, am chibzuit astfel obiectivele trimestrului al doilea. Incit fiecare organizaţie U.T.C. din şcoală să se edifice exact asupra problemelor ei specifice de lucru. Şi cind spunem organizaţia U.T.C., ne gindim in mod direct la uteciştii care o formează. Trebuie să-i ajutăm să desprindă in pro-Convorbire consemnată ele LUCREȚIA LUSTIG (Continuare în pag. a 111 -a) IDIRIU NU ŞTIE O PASIUNE COMUNĂ: CALIN RADULESCU, elev, anul IV, Liceul nr. 1, Roşiorii de Vede DOREL ŞTEFAN GAINA, student, anul I Institutul de arte plastice. Cluj Iată-i şi pe cei care, aşa cum vă anunţam săptămina trecută, au primit distincţii de prestigiu pentru îndrăzneală creatoare în domeniul tehnicii soldată cu lucrări realizate la vîrsta cravatei roşii, cînd profesia este încă departe, dar pasiunea conduce mintea şi mina spre invenţii. Ieri, cu toate onorurile, aceste vîrfuri ale „Minitehnicusului“ au mai primit o nouă confirmare a faptului că merită să trăieşti anii de şcoală cu intensitatea învăţăturii şi devoţiune pentru o pasiune care se numeşte tehnică : diplomele şi medaliile de argint sosite de la Tîrgul internaţional de invenţii ale elevilor, Tokio, 1972. Simbolic, trofeele le-au fost înmînate de tovarăşii Ion Traian Ştefănescu, prim secretar al C.C. al U.T.C., ministru pentru problemele tineretului, şi Virgil Radulian, preşedinte al C.N.O.P. Spunem simbolic, pentru că actualii laureaţi sunt utecişti, şi a fost un prilej să se discute cum poate fi mai rodnică colaborarea celor două organizaţii intr-o acţiune comună care poate fi numită cîştigarea copiilor şi adolescenţilor pentru tehnică. Dar despre aceasta vom vorbi intr-un număr viitor, lăsînd azi prioritate felicitărilor aduse celor pe care vi-i Înfăţişăm mai jos. LU TOADER ADRIAN, elev, Liceul Industrial de construcţii, an II Constanţa RADU PAPAZIAN, elev, anul II, Liceul Industrial energetic, Bucureşti NICOLAE BLEDEA, elev, Liceul Industrial de construcţii nr. 1 Baia Mare VIRGIL CALARASEANU, elev, an III, matematică, Liceul „N. Bălcescu", Medgidia „Pensionarii" din Călan întîmpla astfel. „Noi ce facem acum, nu ne pregătim ?“ întreabă el pe un ton voit glumeţ, stîrnind hohote de ris şi admiraţie în jur după care o roagă pe ospătară să mai aducă un rînd... In timp ce la uzină, aflată în imediata apropiere, se lucrează din plin, mai mulţi fotbalişti — cu exactitate n-am putut afla cîţi — „trudesc" şi ei din greu lingă paharele cu coniac şi ceştile cu cafea, promiţînd suporterilor naivi marea cu sarea. Că la ora aceasta ar trebui să producă nu observă nici unul... 5 ianuarie 1973. Sărbătorile de iarnă au rămas undeva în urmă, pe primul plan trecînd, acum, problemele producţiei, preocupările pentru îndeplinirea exemplară a sarcinilor de plan aferente celui de-al treilea an al cincinalului. Intrăm la serviciul C.T.C. al uzinei unde, după informaţiile pe care le deţinem, sunt încadraţi doi dintre componenţii echipei de fotbal „Victoria". Se află ei la posturi alături de ceilalţi salariaţi ? întrebarea — pusă fără o prea lungă introducere — îl descumpăneşte pe tehnicianul Anton Timiş, locţiitorul şefului de serviciu. Din modul în care reacţionează se observă că nimeni nu a mai cerut pînă acum o asemenea lămurire. Întrebarea — părea el să spună — este chiar absurdă de vreme ce toată lumea ştie care este programul de lucru al colegilor fotbalişti. ALEX. BALGRADEAN (Continuare în pag. a V-a) Orele 10. Cofetăria din oraşul vechi Călan este arhiplină. Stinc ciorchine în jurul meselor, mai mulţi consumatori discută aprins. Se înţelege că despre fotbal. Unul susţine că după plecarea antrenorului Voinescu la Hunedoara, echipa („Victoria" din divizia C) nu va mai reedita rezultatele bune din toamna. Un tînăr — am înţeles imediat că este fotbalist după înverşunarea cu care îşi apăra coechipierii — îi dă asigurări ferme că nu se va 0 „TERRA INCOGNITA“ PENTRU DRAMATURGIA ROMANEASCĂ „Ne cunoaştem sau nu“ : „Ne regăsim sau rămînem indiferenţi ?“ Iată citeva din propoziţiile pe care le poate pronunţa cu îndreptăţire cititorul ori spectatorul în faţa unei cărţi sau a unui spectacol. In momentul in care cititorul sau spectatorul „se recunoaşte“ sau „se regăseşte" o intimă comunicare cu opere de artă, se stabileşte. Contactul s-a realizat între carte şi lector, între scenă şi auditor, distanţele se micşorează. Ce înseamnă însă „a te recunoaşte“ şi ce înseamnă „a te regăsi“. Mai întîi e nevoie ca cel ce încearcă să se regăsească într-o operă fie ea literară, fie ea dramatică să se cunoască bine pe sine. Altfel operaţia identificării devine cu totul relativă. A te regăsi şi a te recunoaşte într-o carte, într-un film, într-o reprezentaţie teatrală nu înseamnă a reacţiona surprins şi fericit la prezenţa pe scenă sau în carte a unor elemente pe care le putem cu uşurinţă considera ca foarte familiare nouă. Aceasta nu e decit condiţia primă. Important este să regăsim în această carte, in aceste filme, în aceste spectacole frămintările proprii şi mai bine spus, problematica proprie. Fiecare timp îşi are problemele lui specifice, fiecare etapă social-politică îşi configurează altfel intersectările de aspiraţii de tentative, de interese. Conflictele au şi ele, după epocă, un sigiliu aparte. A ne recunoaşte înseamnă a şti dinainte care este locul nostru în această intersectare de linii de forţă, a şti către ce aspirăm, ce vrem, ce realizăm de fapt Tineretul român, tinerii utecişti aflaţi firesc în cele mai variate sectoare de muncă şi creaţie şi-au aflat în cărţi, în filme, în spectacole „perechea“ artistică? Se regăseşte el în aceste spectacole ? Ne oprim asupra dramaturgiei româneşti de azi şi constatăm cit de absent şi de puţin sincronic cu tinărul real este cel închipuit de autorii dramatici. Este tinereţea o stare care nu interesează dramaturgia de azi ? Este tineretul o categorie umană, socială, politică care nu poate procura materie de inspiraţie dramaturgului ? Cu gîndul la o dezbatere pe această temă am solicitat părerea unor dramaturgi contemporani. Publicăm azi în pagina a IV-a primele opinii. Anchetă realizată de MIHAT ELIN CĂRŢI DE EDUCAŢIE SOCIALĂ de AUREL DRAGOŞ MUNTEANU . Se discută la noi adesea o categorie de apariţii destinate îndeosebi tinerilor de vîrsta şcolară, cu apetituri variate, în toate domeniile ştiinţei. Poate că trăsătura cea mai vie a acestei virste este curiozitatea, capacitatea de a trece pe tot registrul preocupărilor umane, cu o mobilitate greu de realizat mai apoi. Ar fi greşit să ne închipuim că putem continua moda istorioarelor moralizatoare, cu personaje năzdrăvane şi concluzii simpliste, într-o vreme cînd performanţele cosmice întrec orice imaginaţie, iar băiatul meu, în vîrstă de cinci ani, s-a bucurat auzind la televizor despre încetarea războiului din Vietnam. Cu atit mai mult, un adolescent va fi atras de cărţile de informare, de ştiinţele pozitive şi de viaţa savanţilor care s-au dedicat progresului, de analize sociale şi de concluzii riguros fundamentate, chiar dacă nu expuse in amănunt. Se mai practică uneori, in legătură cu tineretul, un didacticism învechit, o tendinţă de „dopare" ideologică şi morală, extrem de păgubitoare, pentru că falsifică procese fireşti şi idealuri alese. Educaţia trebuie făcută în sensul tendinţelor spontane ale vîrstelor generoase, urmărind satisfacerea unor cerinţe determinate social, pentru că cel mai bun educator este însăşi societatea socialistă, mediul ambiant, cu finalităţile sale şi cu mijloacele de realizare a lor. Motorul sau mai bine zis principiul acţiunilor umane constă în acele cauze finale, cum au fost denumite idealurile, scopurile determinate istoriceşte, ţinta tuturor eforturilor. Omul munceşte şi trăieşte ca să realizeze ceva, el este înzestrat cu finalitate, introduced în natură scopuri care îl transcend şi îl ridică deasupra instinctelor. Tînărul se formează in acest sistem de voinţe culturale, încordate pentru atingerea ţelurilor fixate, iar atmosfera marilor realizări este incitantă, creatoare de emulaţie pentru energiile în formare. Cred că un elev sau un student vor citi cu multă pasiune colecţii dedicate unor domenii sociale şi economice, eventual strînse într-o serie mai largă, sub denumirea generală . Ce ştim despre... sau alta de acest tip, lucrări de cel mult o sută de pagini, conţinînd esenţialul, prezentat într-o formă (Continuare în pag. a II-a)