Scînteia Tineretului, februarie 1973 (Anul 29, nr. 7373-7396)

1973-02-01 / nr. 7373

­ MAȘINILE AGRICOLE PROPUSE PENTRU CASARE VOR LUCRA CEL PUȚIN ÎNCĂ DOI ANI Utecistii nu accepta decit un singur calificativ: „FOARTE " In ateliere e virf de... campanie. Mecaniza­torii pregătesc utilajele pentru muncile cîm­­pului din anul hotărîtor privind îndeplinirea înainte de termen a prevederilor cincinalului. La Diosig, in Bihor, 34 de utecişti - şi nu nu­mai ei — şi-au concentrat eforturile pentru în­deplinirea angajamentului făcut cunoscut . MAŞINI AGRICOLE IN VALOARE DE 5 723 800 DE LEI, AJUNSE LA VIRSTA INDUSTRIALA DE CASARE VOR LUCRA CEL­­UJIN INCA DOI ANI. In acest scop, spaţiile de producţie ale atelierelor şi maşinile unelte sunt intens utilizate 16 ore din zi. Se lucrează în două schimburi. Ritmul de lucru, calitatea repara­ţiilor şi efectuarea unor cheltuieli minime sunt aspectele ce preocupă cel mai mult. In pagina a 3-a „Mie mi-a fost tare dragă cătănia, dar eu n-am avut noroc de ea, că-n anul cinci să plec militar m-a bete­­git zdravăn un copac pe cînd tăiam la pă­dure şi-am zăcut rău, cu oasele piciorului drept fărîmate în două părţi, şi dacă s-a întîmplat aşa, r­adio armată“. Ion Cotoc, ţăran cooperator din comu­na Şieuţ, judeţul Bis­­triţa-Năsăud, pune degetul pe o rană, bă­nuiesc niciodată vin­decată. Se învinuieş­te că nu s-a zbătut suficient ca să smul­gă doctorilor avizul „apt pentru serviciul militar“. „D-apoi să-mi tră­iască feciorii — se consolează el — c-o să lucre ei pentru arma­tă, că eu aşa i-am în­văţat : „Măi, băieţi, le-am zis, dacă veţi fi silitori la carte, cu­minţi şi disciplinaţi, veţi putea bate la poarta liceului mili­tar, c-aceia e o şcoală foarte bună pentru voi, vă pregăteşte pentru meseria de ofi­ţer, muncă bărbăteas­că, la care n-ajunge oricine". Feciorii lui badea Cotoc, venit de cu zori să-i vadă, sunt elevi ai Liceului mili­tar „Ştefan cel Mare“. Zaharia — în anul 3, Ionel — în anul 2, iar Petruc — în primul an. Privesc, ca şi mi­ne, la tatăl lor. Parcă ar audia o lecţie. Am trei feciori şi nu le duc grijă de fel. Aşa ceva nu s-a mai pomenit. Mulţumită partidului şi statului au îngrijire şi condiţii minunate. Doar silin­ţă la Învăţătură, dis­ciplină şi ascultare li se cere. Eu şi soţia mea suntem­ comunişti şi am căutat să creş­tem copiii aşa cum pe învaţă partidul — cu munca şi cinstea, cu dragostea de ţară şi respectul faţă de legi, c-atunci ies oameni buni, folositori pa­triei, socialismului. Şi-acum, cind îs la li­ceu, în vacanţă, îi luăm cu noi la pădu­re, la secerat, la cosit, să asude dimpreună cu noi. Munca e pen­tru om cea dinţii cin­ste, şi noi aşa le spu­nem, să nu fugă de muncă — fie c-o fac cu braţele, fie cu mintea, că şi­ aceea tot muncă se cheamă. Şi dacă ei îşi fac cin­ste muncind, avem şi noi părinţii cinste că i-am crescut“. In ce măsură a­­ceastă povaţă a părin­ţilor a prins rădăcini în modul de a fi al fraţilor Cotoc ? Iată mărturisirea coman­dantului batalionului de elevi, maiorul Au­rel Eleîncă : „Sunt trei, însă l-aş dori şi pe al patrulea, dacă ar fi. Uitîndu-mă în catalog, n-aş putea să spun că au notele cele mai mari. Dar pe toţi îi­­caracterizează dis­ciplina, preocuparea serioasă de a se pre­zenta la clasă cu lec­ţiile însuşite, străda­nia de a se afirma prin fapte de merit. Sub acest aspect sunt adevărate exemple“. Trei fraţi, trei elevi ai liceului militar. Chipeşi, vioi, volubili, spirituali. „Cînd mer­gem prin comună toţi trei în uniforma asta frumoasă, tata se gă­teşte numaidecit şi-şi găseşte de treabă, nu­mai ca să defileze cu noi prin faţa lumii“. (Zaharia). „Mamei nu-i scapă săptămina ca să nu ne scrie, fie­căruia în parte, deşi noi scriem cu rîndul, unul despre toţi“. (Nelu) „Dorul e o floare şi dacă aş pu­tea le-aş trimite în fiecare zi cite un bu­chet“. (Petruc).­ Dorul ii îndeamnă adesea pe soţii Cotoc să-şi ia fetiţa de mi­nă, al patrulea copil al lor, şi să bată dru­mul spre Cimpulung Moldovenesc, peste munţi. Vin să-i vadă, să se intereseze de si­tuaţia la învăţătură a băieţilor, să le mai dea un sfat, să se bucure de ei. Şi dacă mai au ocazia să-i vadă şi pe scena clu­bului, dansînd toţi trei jocuri din comu­na natală sau pe te­ren, în echipa de fot­bal — toţi trei sau admirînd — toţi trei, de pe Rarău priveliş­tea înconjurătoare, bucuria n-are mar­gini. Lt. col. DRAGNEA STELIAN FECIORII IUI ION COTOC Proletari din toate ţările, uniți-vă! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXIX, SERIA II, Nr. 7373 6 PAGINI —30 BANI JOI 1 FEBRUARIE 1973 m CONFERINŢELE ORGANIZAŢIILOR JUDEŢENE PRAHOVA ŞI GORJ ALE U. T. C. •* Tribuna cititorului CALITATEA ÎNVĂŢĂTURII EXPRIMĂ O ATITUDINE POLITICĂ ŞI CIVICĂ A ELEVULUI . Tovarăşa, secretară, am reţinut din dicuţia de lucru organizată, recent, la C.C. al U.T.C. cu preşedinţii consi­liilor judeţene ale elevilor, insistenţa cu care s-a vorbit despre inaugurarea unui tri­mestru şcolar, al doilea, cu totul deosebit — ca solici­tare a eforturilor elevilor, ale organizaţiilor U.T.C., ca metode de muncă şi ca re­zultate, evident. — Era cit se­­poate de justi­ficat să se discute în acest fel. Practica de lucru a organizaţiei noastre nu acceptă pasul pe loc, limitarea la rezultate accepta­bile. Să ne amintim cu cită căldură a urat secretarul general al partidului, to­varăşul Nicolae Ceauşescu, şcolărimii ţării, atunci, în prag de An Nou — să înveţe bine, să obţină note bune, pen­tru că poporul aşteaptă de la ei să se formeze la nivelul efor­turilor ce se fac ca ei toţi să trăiască copilăria şi tinereţea împlinirilor totale. Se obişnuieş­te totuşi ca în organizaţia re­voluţionară a tineretului să dis­cutăm, aşa cum ne învaţă comu­niştii, deschis, să spunem ade­vărurilor pe nume, fără menaja­mente. In numele acestui prin­cipiu, apreciem că au fost destui acei elevi care, în faţa unui asemenea generos îndemn, au trebuit să plece capul ruşinaţi. Avem, adevărat, în şcoli rezul­tate lăudabile, avem elevi care şi-au înscris numele, cu demni-Interviul nostru cu tovarăşa SILVIA ILIE Secretar al C.C. al U.T.C. tate, la panoul de onoare al în­văţăturii şi muncii, sunt şi orga­nizaţii care au ştiut să facă din obiectivul din plan — învăţă­tura — obiectiv al muncii prac­tice. E bine să le spunem tutu­ror acestora cuvinte de laudă, să-i îndemnăm să cultive pro­priile rezultate, să le ofere pilduitor spre generalizare, dar, în acelaşi timp, să ne ocupăm mai mult, mai atent de ceilalţi, care au nesocotit acest obiectiv ori l-au tratat superficial. — Critica trebuie adre­sată în primul rînd lor, cred, fiindcă vîrsta ute­­cistă presupune să ştii ce înseamnă răspunderea propriei pregătiri... — De bună seamă că lor tre­buie să le fie adresată, în pri­mul rînd, şi nu numai de la ca­tedră, ci aş aprecia că, înainte de toate, din bancă, din postură de colegi, de utecişti, de tineri responsabili. Dar, evident, şcoala şi organizaţia nu se pot dis­culpa în faţa unei situaţii pre­care la învăţătură cu care unele colective de clasă au început noul trimestru. Ne îngăduim să subliniem că o asemenea oglin­dă deformată a ceea ce trebuie să constituie viaţa de elev, o prezintă acele şcoli care s-au ocupat mai puţin­ de învăţătură in primul trimestru. Acestea nu au intrat in alertă în faţa note­lor slabe pe care nu puţini elevi le adunau în carnetele lor, jus­­tificînd, nepedagogic, că, în mod obişnuit, primul trimestru este o etapă de şcoală a notelor mai mici, dar neconcludente, că pro­fesorii înşişi se dovedesc mai zgîrciţi cu notarea la început de an. Firesc este să adincim ana­liza în ceea ce ne priveşte, să procedăm aidoma proverbului, şi să privim în ograda noastră, să vedem cum a reacţionat şi tre­buie să reacţioneze organizaţia U.T.C. Repet un adevăr cunos­cut — iar uneori e bine să re­petăm şi adevăruri cunoscute­­ aspectele esenţiale ale muncii U.T.C. în şcoală sunt cele ale şcolii — pregătirea profesională şi politică a elevilor. Dacă rezultatele sunt slabe în multe colective de clase, înseamnă, implicit, că organizaţia acelei clase a lucrat slab. Tocmai pen­tru a corecta radical o atare stare de fapt, am chibzuit ast­fel obiectivele trimestrului al doilea. Incit fiecare organizaţie U.T.C. din şcoală să se edifice exact asupra problemelor ei specifice de lucru. Şi cind spu­nem organizaţia U.T.C., ne gindim in mod direct la uteci­­ştii care o formează. Trebuie să-i ajutăm să desprindă in pro-Convorbire consemnată ele LUCREȚIA LUSTIG (Continuare în pag. a 111 -a) ID­IR­IU NU ŞTIE O PASIUNE COMUNĂ: CALIN RADULESCU, elev, anul IV, Liceul nr. 1, Roşiorii de Vede DOREL ŞTEFAN GAINA, student, anul I Institutul de arte plastice. Cluj Iată-i şi pe cei care, aşa cum vă a­­nunţam săptămina trecută, au primit distincţii de prestigiu pentru îndrăz­neală creatoare în domeniul tehnicii soldată cu lucrări realizate la vîrsta cravatei roşii, cînd profesia este încă departe, dar pasiunea conduce min­tea şi mina spre invenţii. Ieri, cu toa­te onorurile, aceste vîrfuri ale „Mini­­tehnicusului“ au mai primit o nouă confirmare a faptului că merită să trăieşti anii de şcoală cu intensitatea învăţăturii şi devoţiune pentru o pa­siune care se numeşte tehnică : diplo­mele şi medaliile de argint sosite de la Tîrgul internaţional de invenţii ale elevilor, Tokio, 1972. Simbolic, trofeele le-au fost înmînate de tovarăşii Ion Traian Ştefănescu, prim secretar al C.C. al U.T.C., ministru pentru proble­mele tineretului, şi Virgil Radulian, preşedinte al C.N.O.P. Spunem simbo­lic, pentru că actualii laureaţi sunt utecişti, şi a fost un prilej să se dis­cute cum poate fi mai rodnică colabo­rarea celor două organizaţii intr-o ac­ţiune comună care poate fi numită cîştigarea copiilor şi adolescenţilor pentru tehnică. Dar despre aceasta vom vorbi intr-un număr viitor, lă­­sînd azi prioritate felicitărilor aduse celor pe care vi-i Înfăţişăm mai jos. L­­U TOADER ADRIAN, elev, Liceul Industrial de construcţii, an II Constanţa RADU PAPAZIAN, elev, anul II, Liceul Industrial energetic, Bucureşti NICOLAE BLEDEA, elev, Liceul Industrial de construcţii nr. 1 Baia Mare VIRGIL CALARASEANU, elev, an III, matematică, Liceul „N. Bălcescu", Medgidia „Pensionarii" din Călan întîmpla astfel. „Noi ce facem acum, nu ne pregătim ?“ întreabă el pe un ton voit glumeţ, stîr­­nind hohote de ris şi admiraţie în jur după care o roagă pe os­pătară să mai aducă un rînd... In timp ce la uzină, aflată în imediata apropiere, se lucrează din plin, mai mulţi fotbalişti — cu exactitate n-am putut afla cîţi — „trudesc" şi ei din greu lingă paharele cu coniac şi ceştile cu cafea, promiţînd suporterilor naivi marea cu sarea. Că la ora aceasta ar trebui să producă nu observă nici unul... 5 ianuarie 1973. Sărbătorile de iarnă au rămas undeva în urmă, pe primul plan trecînd, acum, problemele producţiei, preocupă­rile pentru îndeplinirea exempla­ră a sarcinilor de plan aferente celui de-al treilea an al cincina­lului. Intrăm la serviciul C.T.C. al uzinei unde, după informaţiile pe care le deţinem, sunt încadraţi doi dintre componenţii echipei de fotbal „Victoria". Se află ei la posturi alături de ceilalţi sa­lariaţi ? întrebarea — pusă fără o prea lungă introducere — îl descum­păneşte pe tehnicianul Anton Ti­miş, locţiitorul şefului de servi­ciu. Din modul în care reacţio­nează se observă că nimeni nu a mai cerut pînă acum o aseme­nea lămurire. Întrebarea — părea el să spună — este chiar absurdă de vreme ce toată lumea ştie care este programul de lucru al colegi­lor fotbalişti. ALEX. BALGRADEAN (Continuare în pag. a V-a) Orele 10. Cofetăria din oraşul vechi Călan este arhiplină. Stinc­ ciorchine în jurul meselor, mai mulţi consumatori discută aprins. Se înţelege că despre fotbal. Unul susţine că după plecarea antrenorului Voinescu la Hune­doara, echipa („Victoria" din di­vizia C) nu va mai reedita re­zultatele bune din toamna. Un tînăr — am înţeles imediat că este fotbalist după înverşunarea cu care îşi apăra coechipierii — îi dă asigurări ferme că nu se va 0 „TERRA INCOGNITA“ PENTRU DRAMATURGIA ROMANEASCĂ „Ne cunoaştem sau nu“ : „Ne regăsim sau rămînem indiferenţi ?“ Iată citeva din propozi­ţiile pe care le poate pronunţa cu îndreptăţire cititorul ori spectatorul în faţa unei cărţi sau a unui spectacol. In momentul in care cititorul sau spectatorul „se recunoaşte“ sau „se regă­seşte" o intimă comunicare cu opere de artă, se stabileşte. Contactul s-a realizat între carte şi lector, între scenă şi auditor, distanţele se micşorează. Ce înseamnă însă „a te recunoaşte“ şi ce înseamnă „a te regăsi“. Mai întîi e nevoie ca cel ce încearcă să se regăsească într-o operă fie ea literară, fie ea dramatică să se cunoască bine pe sine. Altfel operaţia identificării devine cu totul relativă. A te regăsi şi a te recunoaşte într-o carte, într-un film, într-o reprezentaţie teatrală nu înseamnă a reacţiona surprins şi fe­ricit la prezenţa pe scenă sau în carte a unor elemente pe care le putem cu uşurinţă considera ca foarte familiare nouă. Aceasta nu e decit condiţia primă. Important este să regăsim în această carte, in aceste filme, în aceste specta­cole frămintările proprii şi mai bine spus, pro­blematica proprie. Fiecare timp îşi are proble­mele lui specifice, fiecare etapă social-politică îşi configurează altfel intersectările de aspiraţii de tentative, de interese. Conflictele au şi ele, după epocă, un sigiliu aparte. A ne recunoaşte înseamnă a şti dinainte care este locul nostru în această intersectare de linii de forţă, a şti către ce aspirăm, ce vrem, ce realizăm de fapt­ Tineretul român, tinerii utecişti aflaţi firesc în cele mai variate sectoare de muncă şi crea­ţie şi-au aflat în cărţi, în filme, în spectacole „perechea“ artistică? Se regăseşte el în aceste spectacole ? Ne oprim asupra dramaturgiei româneşti de azi şi constatăm cit de absent şi de puţin sin­cronic cu tinărul real este cel închipuit de au­torii dramatici. Este tinereţea o stare care nu interesează dramaturgia de azi ? Este tine­retul o categorie umană, socială, politică care nu poate procura materie de inspiraţie drama­turgului ? Cu gîndul la o dezbatere pe această temă am solicitat părerea unor dramaturgi con­temporani. Publicăm azi în pagina a IV-a pri­mele opinii. Anchetă realizată de MIHAT ELIN CĂRŢI DE EDUCAŢIE SOCIALĂ de AUREL DRAGOŞ MUNTEANU . Se discută la noi adesea o categorie de apariţii destinate îndeosebi tinerilor de vîrsta şcolară, cu apetituri variate, în toate domeniile ştiinţei. Poate că trăsătura cea mai vie a acestei virste este curiozitatea, capacitatea de a trece pe tot registrul preocupărilor umane, cu o mobilitate greu de rea­lizat mai apoi. Ar fi greşit să ne închipuim că putem continua moda istorioarelor moralizatoare, cu personaje năzdrăvane şi concluzii simpliste, într-o vreme cînd performanţele cosmice întrec orice imaginaţie, iar băiatul meu, în vîrstă de cinci ani, s-a bucurat auzind la televizor despre încetarea războiului din Vietnam. Cu atit mai mult, un adolescent va fi atras de căr­ţile de informare, de ştiinţele pozitive şi de viaţa savanţilor care s-au dedicat progresului, de analize sociale şi de con­cluzii riguros fundamentate, chiar dacă nu expuse in amă­nunt. Se mai practică uneori, in legătură cu tineretul, un di­dacticism învechit, o tendinţă de „dopare" ideologică şi mo­rală, extrem de păgubitoare, pentru că falsifică procese fireşti şi idealuri alese. Educaţia trebuie făcută în sensul ten­dinţelor spontane ale vîrstelor generoase, urmărind satisfa­cerea unor cerinţe determinate social, pentru că cel mai bun educator este însăşi societatea socialistă, mediul ambiant, cu finalităţile sale şi cu mijloacele de realizare a lor. Motorul sau mai bine zis principiul acţiunilor umane constă în acele cauze finale, cum au fost denumite idealurile, scopurile deter­minate istoriceşte, ţinta tuturor eforturilor. Omul munceşte şi trăieşte ca să realizeze ceva, el este înzestrat cu finalitate, in­troduced în natură scopuri care îl transcend şi îl ridică de­asupra instinctelor. Tînărul se formează in acest sistem de voinţe culturale, încordate pentru atingerea ţelurilor fixate, iar atmosfera marilor realizări este incitantă, creatoare de emulaţie pentru energiile în formare. Cred că un elev sau un student vor citi cu multă pasiune colecţii dedicate unor domenii sociale şi economice, even­tual strînse într-o serie mai largă, sub denumirea generală . Ce ştim despre... sau alta de acest tip, lucrări de cel mult o sută de pagini, conţinînd esenţialul, prezentat într-o formă (Continuare în pag. a II-a)

Next