Scînteia Tineretului, noiembrie 1977 (Anul 33, nr. 8847-8872)
1977-11-01 / nr. 8847
"SCâNTEIA TINERETULUI" pag. 2 FRUNTAŞI ÎN ÎNTRECEREA UTECISTA UN SEMNIFICATIV SEMN DE MARCAJ: A 2 500-A LOCOMOTIVĂ In urmi cu 13 ani Ilie Anton absolvind şcoala profesionali, a fost repartizat si lucreze într-una din cele mai importante unităţi economice dinari — întreprinderea ,,Electroputere“ din Craiova. Inci de la încadrare a găsit aici un colectiv de oameni harnici, de adevăraţi comunişti, gata să-i îndrume primii paşi pe singurul drum posibil afirmării, acela al muncii cinstite. A fost ajutat nu numai să stăpînească toate tainele meseriei, să cunoască toate aspectele muncii din secţia confecţii metalice, ci să-şi lărgească orizontul cultural. Timp de 13 ani, Ilie Anton a fost un permanent exemplu în muncă pentru colegii săi, realizîndu-şi cu maximă corectitudine sarcinile profesionale, contribuind astfel la creşterea productivităţii muncii în secţia in care lucrează. Spiritul său organizatoric, permanenta preocupare pentru rezolvarea problemelor din cadrul secţiei, au făcut să i se încredinţeze munca de şef de brigadă. Coordonează acum munca unui colectiv format din 29 de tineri. Mulţi dintre aceştia sunt fruntaşi. Lăcătuşii Virgil Trristaru, Aurel Bojan, Vasile Cîrjan, şi Ion Gomătliceanu, sudorul Viorel Spătaru etc. s-au impus prin competenţa lor pro- CETĂŢENEŞTI fesională, prin entuziasmul şi promptitudinea cu care răspund tuturor iniţiativelor lansate de organizaţia U.T.C. din care fac parte, în prezent, împreună cu brigada sa, Ilie Anton lucrează la asamblarea locomotivei nr. 400 pentru C.F.R. „Este — mi-a spus tinărul brigadier — în activitatea mea, un semnificativ semn de marcaj. Am participat pînă acum la realizarea a 2 500 locomotive“. N. N. NEGULESCU, strungar ’ ŞCOALA După-amiezile libere ale brigadierului Ilie Anton au devenit ore de căutare febrilă a unor noi căi spre perfecţionare. Iatâ-l, la masa sa de lucru, a plecat asupra schemei unui noutip de locomotivă, analizînd-o ansamblu cu ansamblu, în căutarea unui procedeu mai rapid de efectuare a operațiilor. Dar ,,lămpile“ exigenţei? In ..Scînteia tineretului4 din 25 octombrie a.c., in cadrul acestei rubrici căreia mă adresez ifi eu, publicaţi sub titlul „Televizorul cu bucluc“ opinia unui cetăţean dinjudeţul Maramureş, privind modul în care unii lucrători din sfera serviciilor către populaţie înţeleg sa... nu-şi facă datoria. In cele ce vă voi relata, voi extinde puţin problema, referindu-mă şi la raportul producător-consumator. In urmă cu două luni, am cumpărat ca şi cetăţeanul din Maramureş, un televizor ,,Diamant“. După trei zile televizorul s-a defectat. L-am încredinţat pentru reparaţiile necesare cooperativei „Prestarea“ din Iaşi. Mi s-a spus că lămpile arse nu pot fi înlocuite fiindcă deocamdată nu se găsesc nicăieri pe piaţă. De cele spuse de şeful acestei unităţi m-am convins şi singur încercînd să le caut în diverse magazine din mai multe localităţi. Concluzia este că aparatul meu, în starea în care se află nu mai este bun de nimic. Am plătit deci 3 500 lei ca să pot urmări emisiile T.V. timp de trei zile. Mă întreb oare controlorii tehnici de calitate nu au procedat și în cazul acestor aparate la un control riguros înainte de a fi livrate consumatorilor ? O altă problemă este cea a pieselor de schimb. De ce cooperativele respective nu sunt aprovizionate cu piese de schimb, care, după cum se vede, sînt atît de preţioase ? Dr. ing. EMIL LAZARESCU CĂMINUL CULTURAL, O PREZENŢĂ ACTIVĂ Viaţa culturală a unei comune îşi găseşte un loc plenar de manifestare la căminul cultural, înţeles nu ca o prezentă efemeră, ci ca un factor decisiv de conservare a tradiţiilor şi de petrecere a timpului liber. „Este cunoscut faptul că numărul mare de mijloace audio-vizuale îndepărtează sau rezervă puţin timp liber tineretului pentru a frecventa căminul cultural — ne spune directorul Căminului cultural din Islaz, profesorul Dima Constantin. Totuşi, am reuşit să imprimăm tinerilor din comună dragoste pentru activitatea culturală, dindu-le posibilitatea să activeze informaţii de dansuri, în brigăzi artistice, să constituim echipe cu care ne-am prezentat şi deplasat in alte comune, cu care am participat la Festivalul „Cintarea României“. In atenţia conducerii comunei, a conducerii Căminului cultural din Islaz stă pregătirea permanentă pentru a participa cu şi mai mult entuziasm şi dăruire la etapa a doua a Festivalului „Cintarea României“. Formaţia de cor, de dansuri mixte, echipa de teatru cuprind in cadrul lor pe tinerii profesori, medici, cooperatori, muncitori din Combinatul chimic de la Turnu-Măgurele Pe Hamagiu Georgica, cooperatoare la C.A.P. Islaz, am intilnit-o la repetiţiile formaţiei de dans popular, alături de tinerii profesori Dinu Văruian şi Magargiu Sebastian. „Eu, deşi lucrez la Turnu-Măgurele, am activat in echipa de dansuri, am participat şi particip cu regularitate la repetiţii nu dintr-o obligaţie, ci dintr-o obişnuinţă“ , ne spune muncitorul Motoi Ion. Aceeaşi obişnuinţă am întîlnit-o şi la tinerii Trandafir George, şofer la I.T.A. Tr. Măgurele, Băia George, muncitor la Combinatul chimic Tr. Măgurele. Nania Floricel, inginer la C.A.P. „Unirea“, toţi membri ai echipei de dansuri. BUCUR DEMETRIAN profesor, comuna Islaz, Teleorman ŞI PRODUCŢIA SPECIALIZARE CONFORM MESERIEI Cînd un tînăr muncitor se hotărăşte să se înscrie pentru continuarea studiilor la un liceu seral, cînd colectivul in care lucrează, inţelegindu-i dorinţa, ii înlesneşte această posibilitate, creindu-i condiţii să lucreze, cînd este cazul, intr-un singur schimb, se urmăreşte, in mod firesc, ciştigul pe care-1 va avea întreprinderea cînd tinarul, la absolvire, va fi în stare să presteze o muncă pentru care se cere o mai înaltă calificare, o mai mare pricepere. Vreau să subliniez faptul că tot ce şi-a însuşit tinărul pe parcursul anilor de studii, va fi pus în slujba intereselor întreprinderii care i-a creat, condiţii pentru aceasta. Este firesc deci, ca un muncitor din industrie să se înscrie la un liceu industrial şi să frecventeze o clasă cu profilul meseriei in care acesta deja lucrează. Eu sunt electrician. Lucrez la I.R.E. în oraşul Giurgiu. Am absolvit şcoala profesională şi după susţinerea examenelor de diferenţă, am fost declarat admis în anul III C al Liceului industrial nr. 2 din Giurgiu. Numai că, spre surprinderea mea, am luat cunoştinţă că am fost repartizat la o clasă de sudură. Cînd m-am înscris la acest, liceu credeam că mi se va da posibilitatea să învăţ mai mult în legătură cu meseria pe care o practic. Observ însă că sunt nevoit să pătrund într-un domeniu care îmi este complet străin, şi mai mult decit atît, a cărui însuşire nu mă ajută cu nimic la locul meu de muncă. Dacă ar fi fost o meserie înrudită, nu aş fi avut nimic împotrivă dar aşa, consider că eforturile mele şi ale colegilor mei de muncă, ale întreprinderii, vor rămîne fără rezultatul aşteptat. Situaţia mea probabil se va rezolva. Părerea mea este că la repartizarea cursanţilor in clase, să se ţină cu mai multă seriozitate seama de meseria pe care aceştia o practică la locurile lor de muncă. DUMITRU BALAN, electrician Rubrică realizată de DOMNIŢA VADUVA BUNĂSTAREA NOASTRĂ DEPINDE DE MUNCA NOASTRĂ cu gândul recunoştinţei ŞI DATORIEI PERMANENTE Relativ nouă, profesia de muncitor chimist s-a impus astăzi ca o prezenţă demnă în dezvoltarea industrială, în economia ţării. Gigantice instalaţii se ridică pretutindeni ca urmare a celei mai dinamice dezvoltări de ramură, valorificînd superior bogăţiile naturale şi obţinînd produse de cea mai largă utilizare şi de înaltă competitivitate. Lucrez în cel mai mare combinat petrochimic din ţară, cel de la Piteşti. Sunt umecist, adică fac parte din cea mai reprezentativă meserie a industriei chimice moderne. In sine, această poziţie ne dă dreptul, mie şi colegilor, să ne socotim cu adevărat nişte oameni de nădejde. Aşa ne şi străduim să fim. Eu şi soţul meu lucrăm în aceeaşi secţie de patru ani de zile. Suntem tineri, amîndoi facem parte din rîndul comuniştilor şi activăm în cadrul organizaţiei U.T.C. Ne bucurăm de stima şi respectul colegilor pentru rezultatele bune în muncă. Asta ne dă tuturor satisfacţia lucrului realizat cum se cuvine, cum ni se cere. Vă daţi seama de ce suntem acum atît de satisfăcuţi pentru majorarea retribuţiei noastre începînd cu această lună. Dar dincolo de acest sentiment avem şi mai treaz în conştiinţă gîndul recunoştinţei pentru partid, pentru acest părinte în permanenţă grijuliu de soarta ţării, a fiecărui cetăţean. Ne dăm seama că datoria noastră de a munci mai bine, de a rămîne mereu în primele rînduri, nu trebuie să ne părăsească nici o clipă. Muncind pentru producţii cit mai înalte şi parametri calitativ superiori, muncim de fapt pentru noi înşine. Din aceste valori suplimentare se acordă şi măririle de retribuţie. Aşa cum ne-am dat seama, ele sunt acordate tuturor categoriilor de oameni ai muncii, gradat, pe etape, in acest cincinal şi constituie un real spor de venituri în bugetul familiei. Eu şi soţul meu, , după numai 4 ani de zile am ajuns la categoria a IV-a de retribuire, cu un cîştig lunar de 1 601 lei fiecare, in urma acestei majorări, vom primi fiecare cite 1918 lei. Aceasta înseamnă pentru familia noastră un spor de 634 lei, ceea ce trebuie să recunoaştem este substanţial. Iar ca noi beneficiază, începînd de astăzi, mii de lucrători din ramura chimiei. Este unul din argumentele cele mai concrete ale aprecierii şi preţuirii înaltei valori umane acordate la noi omului şi activităţii sale creatoare. GABRIELA CENUŞE, muncitor A.M.C., Combinatul petrochimic Piteşti O VIAŢĂ DEMNĂ, FERICITĂ (Urmare din pag. I) — In afară de dorinţa de a cunoaşte — ne spune el — consider că am datoria morală de a contribui, prin mijlocele de care dispun, la creşterea propriei mele bunăstări. După cum ştiţi, noi, lucrătorii din industria chimică, facem parte dintr-un nou eşalon de oameni ai muncii care beneficiază — de la 1 noiembrie anul acesta — de o mărire sensibilă a veniturilor. Retribuţia mea, de exemplu — şi gindiţi-vă că eu muncesc abia de cîţiva ani — creşte de la 1443 la 1124 lei pe lună, la care se adaugă sporul de acord global. Or, această sumă suplimentară, nu vine de undeva, din cer, ci trebuie justificată printr-o mărire a eficienţei muncii. Politica partidului şi statului de ridicare continuă a nivelului nostru de prosperitate, de civilizaţie mizează şi pe efortul meu, pe puterea mea de înţelegere a sensului timpului în care trăim. Vreau să fiu la înălţimea acestor aşteptări. La fel gândeşte tinărul operator chimist Gheorghe Vulpescu, de la instalaţia de condiţionare a detergenţilor, faza uscare — etapă a procesului tehnologic de care depinde in mare măsură calitatea producţiei. — Începînd de la 1 noiembrie cîştig — în loc de 1 123 de lei cit primeam înainte — 2 050 de lei lunar. Alocaţia pentru cei doi copii ai mei se ridică, la Tinoul ei, la suma de 310 lei, iar veniturile soţiei vor creşte, de asemenea, în curind. In modul acesta, ne va veni mult mai uşor să plătim ratele pentru apartamentul modern, proprietate personală in care locuim, să ne îmbrăcăm mai bine şi mai frumos, să tăcem excursii împreună cu Alina si Gilda, fetiţele noastre să trăim, intr-un cuvint mai confortabil, bucurindu-ne din plin de toate avantajele civilizaţiei. Sint conştient insă că tot ceea ce se face în această ţară pentru bunăstarea noastră se bazează pe munca de zi cu zi, a fiecăruia dintre noi. De aceea, sint hotărît sâ muncesc mai bine decit pînă acum. Pe noi ne preocupă în mod special calitatea producţiei şi, pentru a o asigura, trebuie să fim exigenţi in primul rind cu noi înşine. Totodată, ne străduim să eliminăm orice risipă de timp. O iniţiativă valoroasă a tinerilor este, în această privinţă, policalificarea, care ne dă posibilitatea de a interveni fără întârziere in reglarea sau repararea instalaţiilor. Eu, de exemplu, sunt şi electrician şi învăţ, în prezent, şi noţiuni elementare din celelalte meserii necesare întreţinerii aparatelor şi utilajelor. La întreprinderea „Dero“ Ploieşti, ca în toate locurile unde se munceşte, ei, oamenii, sunt adevăraţii protagonişti. Şi nu numai pentru că maşinile, oribit de mari şi complexe, li se supun fără şovăire, ci şi fiindcă întreaga activitate are drept unic scop creşterea bunăstării şi prosperităţii lor, a posibilităţii de a se realiza pe deplin, ca fiinţe demne şi fericite. Vom fi alături de deputat. (Urmare din pag. I) circumscripţie un exemplu. Lucrurile nu sunt simple, deoarece este o circumscripţie grea, care are acum nu 15 străzi ci 49, cu probleme ce ţin de disciplină, aprovizionare etc. Vom fi alături de deputatul nostru — au asigurat adunarea Vasile Crăciun, Constantin Constantin, Cosma Lazăr. Angajamentul acesta izvorăşte din deplina înţelegere a adevărului că vorbele devin fante numai în măsura în care toţi pun umărul. Şi oamenii s-au obişnuit să-şi alăture puterile. Altfel nici nu se putea schimba fizionomia acestui cartier, în al doilea rind încrederea în capacitatea şi seriozitatea tineretului. De mai multe ori am net, o asemenea apreciere : „Mă bucur că vom avea un deputat tînăr, un băiat serios, cu experienţă“. Unii îl cunoşteau pe Micu din activitatea de fiecare z.A. ca secretar al comitetului U.T.C. de sector. L-au întîlnit ■ In atîtea rînduri, simbăta si duminica, la lucrările de prelungire a liniei de tramvai, care va rezolva una din cele mai importante probleme : transportul. Alti vorbitori au lucrat împreună cu el în Uzina ,,Vulcan“ sau i-au fost colegi la liceu. Un amănunt impresionant : cei 3 000 de utecişti vulcanişti i-au încredinţat lui Mişu Tudor mandatul de a vorbi în numele lor despre Micu. ..îl cunosc de mulţi ani, a spus Mişu Tudor, este un tînăr destoinic, serios, cu forţă de muncă impresionantă, care se bucură de respect. De dimineaţa pînă seara este alături de tineri, la realizarea sarcinilor economice, în acţiunile de muncă patriotică. Cu ajutorul lui noi, cei de la „Vulcan“, am ocupat, locul I pe Capitală în întrecerea utecistă“. N-am mai notat cele ce s-au spus despre Alexandru Micu ca deputat în circumscripţia 40, pînă la 20 noiembrie, pentru că ştiam multe lucruri. I-am văzut carnetul în care-şinotează cu migală de şcolar propunerile, criticile, observaţiile celor cu care se întilneşte în adunări, la el sau la ei acasă, pe stradă. Un carnet pe care-l consultă mereu. De fapt cunoscusem eforturile depuse pentru încadrarea unor tineri în muncă, pentru dotarea din resurse proprii a locurilor de joacă pentru copii, pentru buna aprovizionare a magazinelor. îl ştiam pe Micu de mulţi ani cînd, secretar al comitetului U.T.C. de la „Vulcan“, lansase o iniţiativă care avea să facă ocolul ţării „Procesul milimetrilor“. Au vorbit despre el, ca semn al garanţiei, alţi colegi. Cornelia Ottulescu, secretar al comitetului U.T.C. de sector, Petruţa Popazu, a vorbit Mihai Pintilie membru al biroului Frontului Unităţii Socialiste din sectorul 6. A vorbit şi Micu, emoţionat, dar hotărît să fie în primele rînduri, unde cer interesele alegătorilor. în al treilea rind, şi nu în ultimul, am reţinut sensul adine pe care alegătorii de aici îl dau evenimentului de la 20 noiembrie. „Vom merge la vot — spunea Ştefan Ion ca la cea mai mare sărbătoare“. Şi ca lucrurile să fie aidoma cu fapta oamenii s-au angajat să întîmpine 20 noiembrie şi Conferinţa naţională a partidului cu noi realizări în acţiunile edilitare gospodăreşti. Foto : V. TANASOF CONFERINŢE DE DARE DE SEAMĂ Şl ALEGERI ÎN ORGANIZAŢIILE U.T.C. ŞI A.S.C. Am participat la Conferinţa de dare de seamă şi alegeri a utieciştilor din cea mai mare întreprindere a judeţului Timiş — I. M. Timişoara. Notă dominantă a făcut maturitatea de gîndire a tinerilor — trăsătură dobindită pe parcursul unui intens proces de educare politică şi profesională, în miezul căruia organizaţia U.T.C. a ştiut întotdeauna săse implice nemijlocit. Perspectivele de dezvoltare în viitor ale întreprinderii, atît din punctul de vedere al dublării capacităţilor de producţie cit şi din cel al creşterii gradului de complexitate tehnică impun încă de pe acum o modelare in pregătirea corespunzătoare noilor sarcini. Asupra felului în care participanţii la discuţii au dezbătut acest aspect al promovării noului, în domeniul muncii profesionale şi politice, dorim să ne oprim în continuare. Angajarea masivă la înfăptuirea prevederilor cincinalului revoluţiei tehnico-ştiinţifice înseamnă nu numai optimizarea traseelor tehnologice pe baze cibernetice, ci şi instituirea de modalităţi de lucru noi.in pregătirea şi educaţia tinerilor. „Cu tot cu elevii grupului nostru şcolar suntem în întreprindere 4 000 de tineri. Aproape 1 000 frecventează cursurile liceelor serale. Mulţi sunt absolvenţi de liceu. Vreau să spun prin aceasta, menţiona muncitorul Cornel Răcoare, că acţiunile cu caracter profesional, pe care le vom organiza de acum înainte, trebuie să se ridice la nivelul de cultură tehnică al tinerilor“. Criticile aduse in conferinţă formulelor vechi, cum ar fi expunerile tehnice pe tema prelucrării prin aşchiere a metalului, organizarea unor olimpiade pe meserii vizează in primul rind fondul desfăşurării lor, în acelaşi sens, si cu aceeaşi putere de înţelegere a necesităţii de a depăşi rutina de care suferă majoritatea iniţiativelor uteciste a vorbit si Simion Jivan, din secţia mecanică I : „Valorificăm insuficient prezenţa in mijlocul nostru a specialiştilor cu studii superioare. Am aflat că, în total, sint peste 200. Numai jumătate dintre ei, atîti cit sint tineri, dacă i-am folosi in conducerea microgrupurilor profilate pe repere de produse nou asimilate ar putea să asigure participarea a peste 1 000 de tineri în cursuri de specializare. Vreau să spun că astfel nu numai că am putea reduce perioada de asimilare şi am determina o creştere a productivităţii muncii mai intensivă, ci am contribui şi la creşterea calitativă a colaborării dintre munca de concepţie şi cea de execuţie. Sentimentul apartenenţei la acelaşi colectiv se va consolida şi el mai mult“. A cerut apoi să vorbească inginerul Liviu Eger : „Deşi aveam de gînd să iau cuvintul, intervenţia antevorbitorului m-a încurajat şi mai mult în ceea ce aveam să spun. într-adevăr dispunem de un potenţial uman cu un bagaj de informaţie tehnică pe care il valorificăm insuficient. Numai în organizaţia noastră — tehnic-concepţie — activează 42 de utecişti. în cadrul propriului Centru de calcul au fost elaborate noi baze tehnologice pentru produsele şi piesele tipizate. Transferate producţiei se observă o oarecare reţinere din partea tinerilor explicată prin frica de a nu greşi. Pe de altă parte, discutind cu ei, mi-am dat seama că ceea ce le lipseşte este lipsa de sistematizare a propriilor cunoştinţe suplimentar dobîndite în liceu. Tocmai ■ de aceea consider că la baza viitoarelor acţiuni cu caracter profesional trebuie să stea cunoaşterea temeinică a acestor aspecte. Viitoarea sesiune de comunicări ştiinţifice pe care, personal, o văd realizată cit mai repede trebuie să prezinte lucrări semnate nu individual ci de colective alcătuite deopotrivă din specialişti şi tineri cu însuşiri profesionale deosebite“. Accentul pus pe seama îmbunătăţirii calitative a muncii desfăşurată de organizaţia U.T.C. în domeniul profesional nu înseamnă, insă, numai sesizarea posibilităţilor şi formularea propunerilor. Criticile severe aduse vechiului comitet de Ilie Olaru, Octavian Rada, Victor Surdu, Gheorghe Ciorogaru, au evidenţiat necesitatea ca noul organ ales să se bazeze pe tineri cu multiple disponibilităţi organizatorice de cultură tehnică, pasionaţi şi cu o profundă înţelegere a răspunderii ce li se încredinţează. Iată de ce acelaşi discernămînt analitic a fost prezent şi atunci cînd s-au făcut propunerile pentru noul comitet. Un singur exemplu în acest sens ni se pare edificator. Despre tinărul inginer, Gheorghe Văduva, secretarul U.T.C. din secţia sculerie. Ioan Danciu spunea următoarele : „Avem nevoie de un comitet în care membrii săi să poată răspunde la solicitările noastre şi atunci cînd cineva are de rezolvat o complicată problemă tehnică şi atunci cînd, împreună, dorim să participăm la o acţiune comună, fie ea sportivă, culturală sau artistică“. Această cerinţă a fost îndeplinită de delegaţii la conferinţă. Cei cărora li s-a acordat mandatul de a conduce activitatea organizaţiei urmează acum să răspundă ei înşişi prin calitatea şi rezultatele muncii lor ION OANCEA PRESTIGIUL PROFESIONAL AL CELOR ALEŞI -CONDIŢIE A ÎNDEPLINIRII MANDATULUI LA PETROŞANI: O scarer de ştiinţă şi tehnică O dezbatere pe probleme ştiinţifice este cu atît mai interesantă cu cit numărul celor care îşi dau întîlnire într-un asemenea cadru este mai numeros, cu cit emulaţia de idei, propuse de o parte şi de alta a participanţilor, este mai puternică. Vineri seara la Petroşani am fost martorii unei asemenea manifestări la care se vine cu mintea şi sufletul însetate de cunoaştere, deschise spre orizonturile mereu mai largi ale acesteia. La invitaţia comitetului municipal al U.T.C., redacţia revistei „Ştiinţă şi tehnică“ a organizat pentru tinerii din Petroşani o seară dedicată ştiinţei şi tehnicii. Citeva sute de tineri, mineri, constructori de utilaj minier, elevi, studenţi au umplut din vreme incăpătoarea sală a Casei de cultură a sindicatelor din localitate. De partea cealaltă, specialişti din domeniul mineritului, astronomiei şi biologiei, medicinei,mecanicii fluidelor şi construcţiilor aerospaţiale, istoriei, cercetători din mai multe institute bucureştene veniţi în Valea Jiului pentru a răspunde zecilor de întrebări puse de tinerii din sală, pasionaţi in aceeaşi măsură de meseria lor dar şi de cuceririle dintr-un ţărim sau altul al ştiinţei. Dialogul purtat a prilejuit un fructuos schimb de opinii asupra unor probleme importante, ce fac obiectul muncii şi preocupărilor tinerilor din bazinul carbonifer al Văii Jiului şi a evidenţiat interesul acestora pentru cele mai diverse domenii de activitate. In aceeaşi seară, pe stadionul „Jiul“ a avut loc o demonstraţie de aeromodele şi apoi pe scena Casei de cultură a sindicatelor, un concurs Cine ştie răspunde cu tema .„File din istoria mineritului în Valea Jiului“ cîştigat de tinărul maistru miner Isidor Căpeţ. NICOLAE MILITARU A îndemn la autodepăşire continuă Pentru fiecare cetăţean tînăr al patriei, bucuria de a munci într-o ţară liberă pe destinul său, de a avea satisfacţie pentru tot ceea ce realizează, de a împlini ceea ce şi-a visat este cu adevărat cea mai mare cucerire în favoarea omului, a prosperităţii poporului însuşi. Se ştie, şi faptele conving grăitor, zi de zi, că sîntem o societate a omului. Totul pentru om, pentru nevoile sale — iată o deviză urmată consecvent de partidul şi statul nostru in întreaga lor politică. Dovada cea mai recentă şi concludentă este însuşi programul de majorare eşalonată a retribuţiilor personalului muncitor din toate fariuriile şi domeniile de activitate in cursul actualului cincinal. O serie de categorii beneficiază deja de aceste majorări. începînd de astăzi, X noiembrie 1977, noi, lucrătorii din proiectare şi cercetare ne bucurăm de această majorare substanţială a retribuţiei. Ca inginer proiectant, grupa a IlI-a, în cadrul Institutului de proiectări automatizări (I.P.A.) Bucureşti, sunt retribuit cu suma de 2 389 lei, o gradaţie primind chiar în cursul acestui an. Incepind din această jilită, la retribuţia respectivă se vor adăuga incă 371 lei. După 9 ani vechime în muncă, retribuţia lunară de 2 700 lei mi se pare echitabilă în raport cu munca mea, cu meritele pe care mi le-am cîştigat în cadrul acestui colectiv, împreună cu retribuţia soţiei, profesoară la un liceu din Capitală, realizăm un, venit suficient nu numai pentru asigurarea întreţinerii familiei, ci şi a tuturor condiţiilor necesare continuării pregătirii noastre spirituale, a unei baze temeinice pentru viitorul nostru. O asemenea inaltă preţuire a muncii personalului din domeniul cercetării ştiinţifice, inginerie tehnologică, proiectare şi activitate de informatică ne obligă la o mobilizare mai bine organizată, mai eficientă, a forţelor noastre, a posibilităţilor de creaţie, ne îndeamnă la autodepăşire continuă. Mai ales că facem parte dintr-un institut de prestigiu, care s-a situat consecvent, prin realizările sale, în fruntea acestei activităţi de proiectare şi cercetare. Este o satisfacţie şi o datorie faţă de partid şi de stat, pe care trebuie să ni le manifestăm prin propriile noastre fapte. Ing. DAN RADULESCU, I.A.P. Bucurts. MARȚI 1 NOIEMBRIE 1977 CIT DE GREA ESTE O CARTE? Da, cit de grea e ? Nu la figurat, ci în modul cel mai propriu. Pe cintar ! Ei bine, o carte potrivit de groasă trage cam cu o jumătate de pline, cu jumătatea de pâine pe care o mincăm zilnic, dacă nu facem muncă fizică grea sau dacă nu suntem exagerat de lacomi. Două cărţi, o piine. O bibliotecă de citeva sute de volume, pâinea unui om intr-un an. Nu cred că o carte poate fi cîntărită in grame. Nu are nici un gram e făcută din vis, din năzuinţă, din dragoste, din iluzie — cum ai putea să le măsori pe toate acestea in grame şi în kilograme ? Numai in piine pot fi cintărite cărţile, şi aceasta nu pentru că hirtia e de multe ori făcută din griu, din paie de griu, ci pentru că doar pâinea e o unitate de măsură la fel de nobilă ca nobila carte. O carte, o mare carte con- _____________ tează cu o pâine. „Don Quijote“ de Cervantes, de pildă. Iar rindurile noastre de azi pornesc de la o replică a Cavalerului Tristei Figuri, din adaptarea pentru ecran urmărită duminică seara pe micul ecran. Cărţile, cărţile cu cavaleri rătăcitori l-au zăpăcit pe bătrinul domn Quijano , l-au făcut să se creadă un mare luptător pentru dreptate, l-au determinat să se socotească eliberatorul celor oropsiţi, l-au obligat să devină prea bun, prea generos, prea înţelept, prea viteaz. Să-şi piardă simţul realităţii existente (sărăcie, inchiziţie etc.), pentru a-şi căpăta simţul realităţii posibile (o lume de oameni viteji şi drepţi, de luptători împotriva laşităţii şi a strimbătăţii). L-au zăpăcit ele, cărţile, iar prietenii lui, poate bine intenţionaţi, dar sigur ignoranţi, le aruncă pe foc. A fost cea mai bună scenă a filmului, cea mai actuală şi cea mai combativă, cu aluzii directe la rugurile de cărţi ale inchiziţiei şi ale fascismului. Cărţile lui Don Quijote erau cuprinse de flăcări, iar cavalerul le privea îndurerat şi spunea : „Pe mine mă ard, Sancho.“ Şi nu puteam să nu mă gindesc că, totuşi, cărţile mai pot fi cintărite şi nu altceva, nu numai in piine. Iar cel mai sublim cintar l-am descoperit noi, cei de pe aceste locuri, atunci cind (am văzut această imagine cu ochii mei şi nu am s-o uit cu, voi trăi după cutremurul din martie, adunam cărţile din dărimături şi le căram cu tărgile „Salvării“, ca pe nişte oameni, cu grijă să nu clătinăm prea tare tărgile, să nu facem cărţile rănite să sufere. In acele clipe, minunchiurile de cărţi aveau nu numai greutatea plinii,, ci greutatea cea mai emoţionantă care se poate închipui... greutatea trupurilor omeneşti. Cărţi salvate de la moarte, aşa cum ai salva un om — una dintre cele mai pregnante imagini ale, umanismului pe care le poate imagina un creier omenesc. Văzindu-i pe acei bucureşteni care cărau cărţile cu targa, ca pe răniţi, don Quijote cel înţelept ar fi prins de fericire. —In vizibil progres se află emisiunile Ora tineretului şi Clubul tineretului. Cea dintâi, redactată în ultima Săptămână de Anca Arion (realizator excelent) a izbutit să surprindă cu inteligentă aspecte ale activităţii tinerilor din comunăStoicăneşti-Olt. După părerea conducătorilor cooperativei agricole de producţie de aci,tinerii reprezintă (nu doar ei ■ desigur) „tehnica“, adică învăţătura, cartea... Au terminat şcoli, sunt parheul învăţaţi, deci ■_ trebuie să li se dea, chiar, dacă Unii ii mai ____________ consideră „copii“, misiuni de răspundere. Şi li se dau asemenea misiuni, fiind numiţi brigadieri, şefi de echipă, fermieri, in ciuda opoziţiei de-.moment a neîncrezătorilor. Rezultatele, aşa cum demonstrează Anca Arion, sunt excelente. Cartea, cartea contează din ce în ce mai mult ,... Iar oamenii mai în virstă tot datorită învăţăturii izbutesc să fie în rind cu tinerii, iar uneori să-i şi întreacă. Clubul tineretului (realizatori : Liana Molnar şi Octavian Greavu) s-a ocupat, ca şi săptămîna trecută, de problemele tinerilor actori şi regizori de film. O absolventă doreşte ca in următorii fiece ani să semneze zece filme, două piese de teatru ,.publicate“ şi un roman, tot „publicat“. Desluşim, în răspunsul ei, dat cu umor, fascinaţia cărţii... Cartea mai atrăgătoare decit filmul 7 Chiar şi pentru oamenii filmului 7 Se poate , de ce nu?Nimeni şi nimic, niciodată, nu va putea să înlocuiască, in sufletele noastre, dragostea pentru carte. Nici filmul. Nici teatrulNici tele-, viziunea. Pentru că,aşa cum observa bătrinul şi înţeleptul cavaler, cărţile suntem „noi înşine“. Cum să trăieşti, fără cărţi ? E ca şi cum ai trăi fără piine sau fără tine însuţi, de Florin Mugur SALONUL TINERETULUI REŞIŢEAN * , în cartierul Govindari, din municipiul Reşiţa, a fost deschis „Salonul tineretului“. In fiecare marţi, organizaţiile U.T.C. din municipiu îi invită pe tineri la întilniri cu muzica populară şi uşoară, la recitaluri de poezie şi microspectacole de teatru, la expoziţii de grafică şi pictură. Interpreţii sunt artişti amatori şi profesionişti, remarcaţi la diferite manifestări la Festivalul naţional „Cintarea României“, I. D.