Scînteia Tineretului, februarie 1982 (Anul 38, nr. 10164-10187)
1982-02-01 / nr. 10164
„CCIUZE1A mIEREWUJJ" pag. 2 SA TRAEMN S3 SA MUNCIM SUB SEMNUL EXIGENTELOR ETICII SI ECHITĂȚII SOCIALISTE Călătoream, in piscjina sărbătorilor, cu rapidul 331 ; pe la 536 după masă, în autobuz erau oameni destul de puţini. Nimic deosebit. In spatele maşinii, un snip de ad -Iescenţi- Nimic deosebit. Pe bancheta din spate, lingă un bărbat cam la .50 de ani, s-a aşezat o imara femeie, îngrijit îmbrăcată, cu două sacoşe grele trimină. Implic deosebit nici piuă aici. Şi totuşi .. Unul dintre tineri, aşa, poate din neatenţie, a Lovit-o cu calul in cap pe tînăra femeie. Ea s-a mişcat jenată, dar n-a zis nimic. Abia după al doilea, poate al treilea ghiont, am au- t rit . ..Puteţi să spuneţi ■ măcar pardon 17 A urmat un comen- , tenie prompt. : „După ce că i stai pe scaun, mai ai şi pretenţii !” Femeia a căutat ochii [ celor din jur. Operind un■ a’ j.utbr , călătorul de alături, dîndu-şi seama că lui i se cuvine primul gest da ca.vale’ rism, a atras tihărului a* tenîia asupra felului cum i se poartă, cu politeţea dtdl, ceapă a celor care preferă ■ să nu se amestece. „Ce tupe-l istă e s-a mai mirat timorul , in faţa celor trei băieţi şi a fetei din grup, care mulfăiau şi noi gumă , şi întărindu-şi vocea, ca să audă toţi călătorii, timp in care mai dădea şi cite un cot. a continuat să poves- - tească despre „shok“-ul lui din , , «k fttu care cofetărie sau bar, unde „copoii" iţi cer legitima- ; ha la intrare şi unde, chiar el, î agonflat" pe unul din ,,muşterii", iar „copoimea" l-a „suflat", tot. pe „ăla". Bărbatul a V. 1 mai făcut totuşi o încercare : a irsrşitat-o pe femeia cu sacoşe grele să facă schimb de locuri , dar tînărul şi-a schimbat şi el pozi ia de atac. Indignată, lipsită de ajutor, femeia a încercat şi ea o nouă strategie de replică „Păcat de părinţii care te-au crescut, să te vadă acum, le-ar crăpa obrtud de ruşine , păcat şi de fata care acceptă să-ţi asculte...“ „Ţâranco !“ n-a lâsat-o tînărul să termine. „Ţăranca!“, a mai strigat, cu o grimasă ele greaţă pe gură şi cu tonul cel mai voit UN APELATIV jignitor. Şi a coborit, cu ceilalţi din grup, la Piaţa Dorobanţi, a plicind, în fugă, un ultim ghiont. Aici comentez moralitatea, de fapt lipsa de moralitate, a comportamentului acestui tinăr cu geacă bleumarin „gonflată“ și cu căciulă neagră de blană. Dar două întrebări nu vor totuşi să tacă : 1. Opinia publică — o utopie ? 2. Ce-o fi intelegind eroul din autobuzul 331 (erou care, am dedus din discuţie, era fiu de următor de aprozar, cu parale multe de pe urma ţăranilor) prin ţăraneg. Poate a-ţi rupe mânile cu sacoşele plin a da cumpărături. Poate a avea o răbdare fără margini, in nici un caz nu îndrăznesc şi cred că o fi citit vreodată celebrul vers blagian : „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat!" Cit de țărani or fi în capul lui (dacă au ajuns pină acolo) Creangă, Rebreanu, Marin Preda sau Ion Gheorghe ! Iar dacă, din intimplare, doar din intimplare, ar deschide o carte ris interviuri cam la pagina 395, cu cită surprindere ar citi răspunsul la întrebarea lui Adrian Păunescu, „Octavian Pater ar putea redeveni sătean?” : „Intr-un fel, sufleteşte, chiar redevin in cele mai neaşteptate împrejurări. Eu susţin că orăşenii pur singer nu ştiu să vadă cerul. Pentru ei, plouă, ninge, e soare sau înnorat, e zi sau noapte. Atit. N-au sentimentul singurătăţilor cosmice pe care ţi le dau numai nopţile cind pe această planetă pădurile foşnesc întunecat şi tresar greierii sub lunecarea de gheţari a stelelor de dimineaţă. Eu, de cite ori mă trezesc noaptea şi mă uit la cer, imi regăsesc uimirea virginală dinţii şi imi reiau d in ceasul acela cetăţenia unui sat din Făgăraş. E ca o boală a simţurilor, sau dacă vreţi, ca o ieşire bruscă, uneori, dintr-o amnezie. Ştiţi că eu, de pildă, sunt incapabil să văd, oriunde, iarbă, fără ca prin reflex să vaă gândesc dacă e uşor de cosit sau nu? O simt sub coasă, înţelegeţi ?...“ Ce simţire de om crescut la ţară! CAROLINA ILICA — O bună parte din activitatea dumneavoastră este consacrată cercetării fenomenelor de psihologie socială, intre ele se înscrie şi opinia publică. De ce consideraţi că sunt importante cercetarea şi cunoaşterea opiniei publice ? Cum o definiţi ? — Există o „definiţie“ populară a opiniei publice, uşor reparativă, uşor sarcastică : „gura lumii”. Există insă şi o definire ştiinţifică mai precisă, mai riguroasă, mai amplă , pentru cunoaşterea căreia invit pe cititor să se adreseze recentului „Dicţionar de psihologie socială”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică. Căci noţiunea de opinie publică desemnează un, fenomen psihosocial, care constă din opţiunile, aprecierile, judecăţile de valoare ale unui public precis determinat asupra unui eveniment, fapt, comportament etc. exprimate la un moment dat, în viaţa cotidiană există o puzderie de fapte, evenimente, comportamente şi chiar opinii care devin obiect de opinie publică , de la multitudinea de ştiri parvenite zilnic prin presă, radio, televiziune, pină la diferitele atitudini şi comportamente ce le întilnim la semenii noştri la locul de muncă, in mijloacele de transport în comun, in instituţiile publice, in sălile de spectacol, pe stadioane, pe stradă, in magazine etc. Ca fenomen psihosocial, opinia publică e modul de manifestare, de exteriorizare şi de acţiune (mai exact de interacţiune) a conştiinţei sociale. O conştiinţă socialistă va genera o opinie publică socialistă — aşa cum o conştiinţă înapoiată se va regăsi in aprecieri retrograde. — Se vorbeşte atit de mult de opinia publică. Ea să intervină, ea să facă. Mi se pare uşor de zis. Mai complicat e să se şi intimpie aşa. — Da, e uşor să evoci „opinia publică”. Mult mai complicat este s-o creezi in fiecare, caz in parte, să determini din partea unui public eterogen, cu moduri de gindire diferite, o opinie unitară, avariată, combativă. Opinia publică — ar trebui să înţelegem acest lucru elementar, dar esenţial — nu preexistă evenimentului obiectului asupra căruia se pronunţă ; ea apare după eveniment şi numai dacă oamenii ii acordă atenţie, manifestă interes faţă de el, emite judecăţi estre întotdeauna se raportează la o tablă de valori proprie grupului social sau individului. Ce se întimplă in realitatea vieţii cotidiene ? întâlnim cazuri, evident fireşti, cind faţă de comportamente negative (absenţa nemotivată de la şcoală sau de la muncă, risipă sau muncă de slabă calitate, necinste, imoralitate, manifestări de huliganism ş.a.) se constituie o opinie colectivă intransigentă care ,,taie pofta” împricinaţilor să recidiveze. Dar intîlnim şi cazuri, mai numeroase decit; e firesc să existe, cinci din pricina indiferenţei, a unui moral scăzut de constanţă cinică, a unui climat de toleranţă absolut neprincipial, opinia publică pur şi simplu nu se constituie, nu-şi manifestă funcţiile sale ,,punitive“ sau preventive (profilactice), ceea ce îngăduie unor oameni certaţi cu normele socialiste de muncă, de viaţă, de comportare civilizată in societate sau familie să comită acte care viciază, uneori grav, securitatea relaţiilor şi activităţilor social-umane. — Există o reţetă pentm formarea unei opinii colectiveavansate, combative, in fiecare caz in parte cind sint solicitate atitudinea şi judecata publică in viaţa cotidiană . — Nu. ..reţetă” nu există, dar există căi şi mijloace verificate in practică de formare, cristalizare, manifestare şi menţinere a unei opiniipublice avansate. Enumăr citeva : societatea noastră socialistă a creat numeroase si variate forme instituţionalizate,— bine cunoscute de noi toţi — de dezbatere şi exprimare a opiniilor — esenţialul este insă ca ele să fie ferite sau eliberate de orice formalism, să fie animate de „lideri” de opinii avansate, conştienţi de răspunderile lor sociale şi politice ; esenţialul este apoi ca aceştia, recurgând la pedagogia „mută” a exemplului personal, să se comporte in aşa fel in toate împrejurările vieţii cotidiene, publice şi private, tacit să impună, să stimuleze curentele avansate de opinie, să le descurajeze şi să le blocheze pe cele înapoiate. Eventual este, de asemenea, ca atitudinile şi comportamentele negative să fie încă „din faşă”, din mugure, din starea lor incipientă dezvăluite, combătute in mod adecvat, pentru a preveni degenerarea „celulei”morale a semenilor noştri. în această ordine de idei nu pot să nu observ că unii tineri înţeleg in mod greşit sentimentul de colegialitate, de prietenie sau de „solidaritate de grup” atunci cind in numele acestuia cocoloşesc lipsurile sau abaterile. în munca educativă pe care o desfăşoară zi de zi şcoala, familia, organizaţia, mijloacele de comunicare şi educare in masă se cere pusă cu francheţe ideea că manifestarea exigenţei tovărăşeşti, prieteneşti faţă de semeni este o formă de respectare (şi nu de „persecuţie”) a omului de către om. — Gare ar fi particularităţile sau nuanţele in procesul de constituire şi manifestare a opiniei publice, in diferite medii sociale (sat-oraş ) 7 Dar în colectivele de tineri 7 — Evident că — pe fondul general al mecanismelor comune de constituireşi manifestare a opiniei publice — există particularităţi, generate firesc de profesie, nivele de pregătire, locuri de rezidenţă (sat-oraş), sex şi virstă. Se ştie că în comunităţile săteşti, unde reţeaua* .relaţiilor interpersonale e foarte ramificată, tradiţiile, şi obiceiurile sunt foarte influente, opinia publică se constituie relativ repede şi are o forţă de „coerciţiune” şi educativă puternică. In schimb, in comunităţile urbane în care se produce inevitabil procesul de anonimizare a indivizilor, ei înşişi foarte eterogeni, iar oamenii se tratează reciproc mai ales în puterea lor de statusuri şi roluri sociale, procesul constituirii şi afirmării unei opinii colective corespunzătoare este mai lent, mai dificil şi uneori rămîne chiar nefinalizat. Dar tocmai oraşul oferă posibilităţi materiale şi umane mari şi mai diversificate pentru instruirea şi educarea oamenilor, pentru promovarea unui comportament civilizat. Sînt de părere că trebuie neapărat să unim valorile pozitive ale moralei săteşti- tradiţionale (hărnicia, modestia, bunul simţ, cuviinţa, solidaritatea, dragostea de natură şi respectul ei, dragostea faţă de limba maternă etc.) cu valorile pozitive ale vieţii moderne, bazată pe tehnică şi ştiinţă, combătind cu energie atit kitsch-ul, cit si manifestările cosmopolitismului, chiar si in cele mai ,,nevinovate” forme s-ar manifesta ele îmbrăcăminte, limbaj, lecturi, muzică. CORNEL NISTORESCU NENUMĂRATE FAPTE DEVIN OBIECT DE OPINIE. DAR -Qr CE FEL DE OPINIE ? Dialog cu prof. univ. dr. PETRE PAfIZARU Casa. Perimetrul în care ne petrecem cel puţin o treime din zi. Spaţiul de odihnă, meditaţie, dialog, spaţiul căruia ii imprimăm personalitatea proprie, abia in cele din urmă, înaintea noastră, a celor ce o locuim, fizionomia casei o hotărâse alţii , cei ce o fac. Constructorii. Fie oamenii unei profesii deloc uşoare, sunt, la rindu-le, beneficiarii muncii pe care o practică. Calitatea efortului — obligatorie pentru orice meserie — este, in cazul celei despre care vorbim şi care se subdivide in atitea şi atitea specialităţi, decisivă. Pentru că, aşa cum remarca plin de amărăciune (de ce, vom vedea pe parcursul investigaţiei ce urmează) unul din interlocutori, nu construim pentru o lună sau pentru un an, nici măcar pentru o viaţă, ci pentru timp mult mai îndelungat. Construim bine, locuim în condiţii corespunzătoare . Nu facem lucru de ţinută, suntem afectaţi şi noi, cei care nu ne facem datoria cum trebuie. Logica raţionamentului, a acestei judecăţi etice indiscutabile e uneori contrazisă de realitate. An fixat ca perimetru al investigaţiei noastre Capitale, oraşul unde se edifică in permanenţă şi pe scară impresionantă, Capitala, locul de muncă a peste 10 mii de zidari, monitori, imolişti, mozaicari, macaragii, timplari etc. I IN SPATELE UŞILOR ÎNCHISE V■ Şantierul 4 al Grupului III I.C.M.R. începe in apropiere de intersecţia Bulevardului Muncii cu Leontin Sălăjan. Punctul de lucru îşi anunţă prezenţa încă de la complexul alimentar din ■ apropiere unde ciţiva tineri in salopete pătate cu var achiziţionează, nu în pauză, ci în timpul de lucru pini, sticle de lichior, salam etc. îl urmez pe unul din ei pină in preajma unui bloc aproape terminat. „ Sunt locuinţe proprietate persoonală ? întreb şi interlocutorul , după ce işi pune la adăpost sticla in buzunarul larg al pufoaicei catadicseşte să îmi arunce peste umăr . Nu şti« ci« care-s, da’ tot »11 drac ! Şeful de lot lipseşte, e „cam bolnav“ şi a plecat „acum citeva minute", mă asigură maistrul principal Marin Borondel pe care îl găsesc la telefon intr-o rulotă rezervată conducerii şantierului. Il rog să mă însoţească la un obiectiv aflat in faza de recepţie şi iată-ne urcind scările, deja ciobite, ale blocului A15. Este un bloc de garsoniere destinate fondului locativ de stat. Pe palierul etajului I, ciţiva păşi înaintea noastră şchioapăta o bătrinică. Aş vrea să-mi văd şi eu casa, ne spune. Am nr. 13. Maistrul o asigură că e imposibil , uşile sunt sigilate. Viitoarea locatară ne urmează totuşi intr-un apartament rămas deschis. Tabloul, recunosc, îndreptăţeşte exclamaţia înăbuşită a femeii. Un perete seamănă cu harta in două culori a mărilor şi oceanelor. Pete mari de umezeală se lăfuie după plac pe tencuiala camerei şi se regăsesc în formaţii diferite în bucătărie şi baie. „Au fost infiltraţii — îmi explică maistrul Borondel, dar nici o grijă i se usucă. Ce vreţi, lucrăm in condiţii speciale. Iarna aşa e.” Ii reamintesc că i-a promis bătrinicii venite de cine ştie unde să işi vadă noua locuinţă, că, intr-o săptămină, va fi in posesia cheii. „O să se usuce. Etajele 3 şi 4 nu au avut asemenea probleme Lemnăria este plesnită, vopsită de mintuială, pătată, muchiile pereţilor sint „cariate” de miini nepăsâtoare. ..In fond, şi repede şi bine nu se poate ! — îmi explică Marin Borondel. Finisajul a început in decembrie”. Reintorşi lingă telefonul unde il găsisem şi in faţa carnetului de reporter, îşi aminteşte că finisajul, adică munca pe care o coordonează, a început d in noiembrie, ba nu, de ce să nu fim exacţi ? se corectează plin de bunăvoinţă, in octombrie. Patru luni deci, numai pentru finisaje, a Ceea ce nişte oameni urmează să numească în curind casa lor”. Casa maistrului este situată pe Şoseaua Giurgiului nr. 6. e un apartament proprietate personală cu trei camere, nu are infiltraţii şi arată cum e firesc să arate un loc un , care trăieşte o familie. Oricit ar încerca să mă convingă proprietarul că nici la el finisajul nu-i prea grozav intre „cuibuşoarele” viitorilor locatari de pe Aleea Socului Unde este situat blocul A15 şi propriu-i cuib diferenţa este vizibilă. Şi apartamentul lui Tudor Ovedenie, şeful unei echipe de mozaicari de la Grupul 5 I.C.M.R., situat în strada Covasna nr. 35, se prezintă din punct de vedere al finisajului cu totul diferit de ceea ce lucrătorul respectiv împreună cu oamenii săi au executat intr-unul din blocurile situate pe şoseaua Olteniţei. Să fim, bine înţeleşi , fiecare are dreptul să trăiască într-un spaţiu casnic civilizat, confortabil. Anomalia, de ordin etic în primul rînd, stă indiferenţa dintre ceea ce ne rezervăm nouă, cei din interiorul profesiei de constructor, şi ce oferim celor din afara ei, beneficiarilor la fel de îndreptăţiţi ai unei munci de calitate. „Eu lucrez la întreprinderea optică română — imi spunea unul din beneficiarii apartamentelor dintr-un bloc vecin lui A15 dat de curind in folosinţă, M 9. Mă numesc Baciu Gheorghe şi sunt controlor tehnic. In general aici la noi s-a lucrat mai cu atenţie, fiind vorba de locuinţe proprietate personală, dar probleme legate de finisaj s-au mai ivit.. Poate e o deformare profesională, în munca mea o deviere de ordinul micronului înseamnă rebut, dar cred că şi constructorii ar trebui să îşi pună problema calităţii în nişte parametri mult mai exacţi“. PE PROPRIILE URME... Pe Drumul Sării se afla o căsuţă care nu işi pierde cochetăria nici acum în plină iarnă. Păşim pe o alee umbrită in anotimpul cald de o boltă cu viţă şi urcăm citeva trepte pentru a pătrunde in locuinţa maistrului Ioan Petre. L-am cunoscut pe şantier, dar ne-a invitat să ii vedem casa, construită acum mai bine de 40 de ani de ei şi părintele său. „Altădată se făcea lucru de calitate, imi explică. Acum cei care lucrează, mai ales tinerii se grăbesc, ştiu că dacă sfirşesc mai repede o lucrare încasează şi banii cuveniţi mai repede”. „Există asemenea situaţii — avea să imi confirme intr-o discuţie ulterioară Carol Fekete, subinginer, şef de lot pe şantierul 5 finisaj situat in zona Berceni—Olteniţa. Lotul pe care il conduc este unul fruntaş, situat pe primul loc din punct de vedere al numărului de apartamente realizate, precum şi al calităţii muncii. Dar probleme s-au ivit şi la noi. Probleme care ţin, in primul rind, de conştiinţa mancitorească.” La blocul 122 din şoseaua Olteniţei, echipa de finolişti condusă de Ion Vasiliu a trebuit să se reîntoarcă pe unde a trecut pentru a reface lucrările. Covorul PVC pus de ei s-a umflat din cauza nerespectării normelor. Culmea, unul din membrii echipei, finolistul Petre Dobra urma să locuiască, chiar in blocul cu pricina. „Oricum, aş mai fi intervenit în apartamentul meu după darea in folosinţă” — mărturiseşte. Iată o altă optică decurgînd din cea pe care am conturat-o anterior. Revenirea pe propriile urme pentru a-şi asigura doar sieşi confortul de care trebuie să aibă parte toţi beneficiarii muncii sale. Conştiinţa muncitorească pe care o invoca şeful de lot păleşte în faţa cîştigului tentant şi grabnic. Numai că, iată, in blocul cu pricina şi nu numai în el locuiesc electronişti, tricoteze, electricieni etc. Oameni cu profesii de pe urma cărora beneficiază direct şi linoistul nostru. Ce-ar fi dacă fiecare şi-ar face lucrul de mintuială ştiind că propria e-i pricepere îi va da posibilitate de a-şi asigura sieşi un obiect de calitate ? Nu construim pentru o lună sau pentru un an... reluăm cuvintele pline de amărăciune ale unuia din viitorii locatari ai unui apartament situat pe Bulevardul 1 Mai (grupul 1 de şantiere I.C.M.R.) , inginerul Ion Paşca. „Este a treia oară cind construcţia in care urmează să locuiesc este refuzată la recepţie de beneficiar”. De trei ori, şi în alte cazuri, de mai multe, constructori grăbiţi sau viabili se reîntorc pe propriile urme. După lucru, deşi ar trebui să acordăm acest termen numai muncii de calitate şi nu oricărui fel de efort, merg acasă, intră într-un perimetru pe care şi l-au gindit şi executat cit mai confortabil cu putinţă şi uită că din vina lor oameni care au tot ătita drept la relaxare şi linişte pătimesc pe nedrept. Sau nici nu se gândesc la asta şi, poate, aici, in acest fel de a pune problema şi a demonstra lucrurile stă una din soluţiile de remediere a acestor costisitoare, nu numai în plan material, ci şi moral, carenţe. A mentalităţii care ar suna cam aşa : DUPĂ MINE — EU, DAR NUMAI PENTRU MINE. SOFIA SCORTARL-PLN DUPĂ MINE - EU, DAR NUMAI PENTRU MINE NOBLETEA EFORTULUI Fotografia de VALERIU TANASOF Desene de SORIN POSTOLACHE LUNI 1 FEBRUARIE 1982 Un plan bine pus la punct pînă la ultima floare Aşteptau cu predilecţie luna decembrie dooarece in anotimpul rece florile erau solicitate pe piaţă mai ales in perioada sărbătorilor de iarnă. Planul lor era bine pus la cale pină la ultimul punct. Mai precis, pină la ultima floare. Floare care se găsea la discreţie in întreprindere, de spre 30 Decembrie, judeţul Giurgiu. Ei erau ciţiva care se numesc : Gheorghe Răvăşilă, Călin Popa, Alexandru Velea, Ion Trăistaru, Ion Bunduc, Ştefan Trincă, Tudor Crăciun. Şapte adică, cifra fatidică. Florile în schimb erau mai multe, citeva zeci de mii de fire de garoafe, care nu ştiu cum se făcea, dar înfloreau peste zi, iar in dimineaţa zilei următoare nu mai era prin seră nici una înflorită. O iarnă aşa, a doua aşa, între o iarnă şi alta mai era timp de uitare pentru florile înflorite peste zi şi dispărute subit. Cine se mai gindea la ele ? Dispărute subit pentru că Velea şi Popa iubeau cu pasiune florile. Mai ales de cind lucrau la I. S. 30 Decembrie. Deviza lor era : flori la serviciu şi flori acasă. Şi asta n-ar fi fost nimic dacă pasiunea lor pentru flori s-ar fi oprit aici. Ceea ce puneau ei la cale semăna de departe cu un week-end. Plecau din Bucureşti cu maşina lui Răvăşilă, se apropiau de seră, se cobora cu o pătură în mină în care urmau să fie puse garoafele (să nu cunoască drumul înapoi !), se trecea printr-un canal de irigaţie, se îndepărtau nişte geamuri, se ajungea, in fine, in seră. Se culegeau garoafele înflorite şi restul era, simplu. Simplu pentru că in cea de-a doua iarnă paznicul de noapte al serei, Florea Gamote, Ie-a dat o mină de ajutor substanţială, l-a lăsat să fure pe saturate, în schimbul unei sume de bani fireşte. Numai că în cea de-a doua iarnă cineva şi-a amintit de povestea cu înfloritul garoafelor scara şi cu sera plină de boboci a doua zi. Şi cei şapte au fost prinşi. Prinşi, nu cu o floare la butonieră, ci cu un buchet substanţial calc de două ierni, însumînd nu mai puţin de 87 000 de lei obţinuţi prin vinzarea lor. Alături de urarea de la mulţi ani pe care de data asta au primit-o de la cei în drept. ARETA ŞANDRU Legi morale şi legi penale Auzim uneori expresia „este major, il priveşte...“. Se referă, desigur, la persoane care, potrivit virstei, poartă răspunderea deplină pentru actele şi faptele lor, vizind, insă, mai ales, pe cele care săvirşesc abateri de la normele regale... Din această categorie fac parte şi tinerii Nicolae Gheorghe, de 20 ani, din comuna Chitilă, str. „8 Mai” nr. 26, mecanic la întreprinderea de avioane Bucureşti şi Dănuţ Vlad, de 21 ani, din aceeaşi comună, str. Donca Simo nr. 34, neîncadrat in timpul muncii, avind, in schimb — subliniem — antecedente penale. în ceea ce-l priveşte pe Dănuţ Vlad, sfidarea legii morale este evidentă prin însăşi neincadrarea intr-o activitate utilă, prin postura deplorabilă de parazit social in care se află. Dănuţ Vlad este consătean şi prieten cu Nicolae Gheorghe. De dorit ar fi fost ca acesta din urmă, prin poziţia sa socială, fiind încadrat intr-o unitate economică, să dovedească o conştiinţă civică mai dezvoltată şi să-l influenţeze el pozitiv pe D. V. După cum se constată insă, N. Gh. n-a prea fost receptiv la morala sănătoasă a colectivului de muncitori din care a făcut parte şi, probabil, nici cei din jur ni s-au ocupat îndeajuns de el, pentru a-i cunoaşte preocupările, anturajul şi a-l determina să aibă un comportament corespunzător. Așa se explică faptul că el s-a lăsat atras in aventura periculoasă inspirată de Danul Vlad, lăurind împreună cu acesta, in noaptea de 1011 decembrie 1981, autoturismul „Dacia-1306“, proprietatea pensionarului Nicolae Alexandru, parcat pe str. Pajurei. Săvirşind furtul, Nicolae Gheorghe a încălcat, implicit, şi alte prevederi legale, prin aceea că a condus un autovehicul pe drumurile publice, deşi nu are permis de circulaţie. în aceste împrejurări, a pierdut controlul volanului, intrind cu autoturismul in curtea imobilului de pe Şos. Chitilei nr. 108, rănindu-l foarte grav pe Dănuţ Vlad, care se află internat la Spitalul clinic de urgenţă, şi producind pagube de circa 30 000 lei. MIHAI GROZAVU