Scînteia Tineretului, iunie 1982 (Anul 38, nr. 10267-10292)

1982-06-01 / nr. 10267

­,SCÎNTEIA TINERETULUI" pag. 2 1 IUNIE SĂRBĂTOAREA COPIILOR, SARBATOAREA VIEŢII Fără-ndoială, unul dintre cele mai tonifiante aspecte die vieţii noastre sociale îl reprezintă copiii. Copiii Sîn­t partea cea mai frumoasă a peisajului patriei. Ei sînt cei care se bucură, aici şi acum, de o copilărie vecină cu nemărginirea. Prin mediul de familie, prin grădiniţe, creşe, şcoli, instituţii de învăţămînt superior, prin atîtea şi atîtea profesii minunate, prin vîrsta de şoim, pionier şi utecist, prin acţiuni de petrecere a timpului liber, prin toată această roată de lumină şi can­doare a copilăriei din România socialistă se intră direct în civilizaţie, în cele bune şi frumoase, în adevăruri şi vise. Sîntem alături de oamenii mileniului trei, vom fi oamenii mi­leniului trei. Construind şi construindu-ne copilăria cu unel­tele şi termenii şi obişnuinţele basmelor. O copilărie ce stră­luceşte. O stare de creştere şi împlinire într-un viitor sigur şi generos. Prin copilărie un zbor, în fiecare clipă un zbor spre m­ine. Un mîine pe temeliile faptelor de azi, un mîine ăl tuturor copiilor patriei zidit pe toate cele ce sînt de-acum şi fac anii copilăriei sublimi, senini, bogaţi în neuitări prin grija de părinte a partidului, prin marea iubire de copii şi marea încredere în copii, în toţi tinerii patriei a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al partidului, preşedin­tele Republicii. Cind un copil are la înde­­mînă materiale sau obi­ecte din care se poate clădi, el constru­ieşte. Atunci cind ar­e un cre­ion şi o hîrti­e albă sau un pe­rete — chiar dacă lui e voie! (in imensitatea lui mortocoloră el apare Copilului ca o uriaşă coală de hîrtie), sau cind are creţa Colorată şi un asfalt, co­­rpilu­l construieşte. Pe baza ex­perienţei lui — pe care noi i-am ajutat să o dobindească — Şi, mai ales, şi mai ales în ultima vreme ca o trăsătură generală, pe bază imaginaţiei, construieşte, alcătuieşte o lume formată din obiecte şi vietăţi care ar face posibilă­­existenţa aievea a visului co­pilăriei. Căci î­nainte de a fi concretă realitatea este vis. Există o realitate a­­ visului şi un vis al realităţii pentru copii şi pentru maturii cărora nu le-a murit copilăria care dis­trug barierele obişnuitului, ale hangiului, ale locului comun. Copiii se inspiră din poveste, din lumea minunată care le tulbură sensibilitatea, ei se iau la întrecere cu feţii-frumoşi şi chiar­ cu zmeii şi — lucru fi­­resc — inventează: unii cu a­­jutorul culorilor, alţii cu aju­torul cuvintelor, alţii cu fel al sunetelor muzicale, iar alţii cu pricepere tehnică. Dar nu nu­m­ai povestea, ii inspiră ci şi o discuţie a părinţilor preocu­paţi de 0­ problemă tehnică, 0 informaţie­­ „furată“ de la ra­dio sau de la televizor, o e­xcursie într-un joc deosebit, în mai puţine cuvinte, o infor­maţie care re­suscită interesul şi entuziasmul. Şi atunci „se pun“ pe proiecte: case ale vii­torului,, instrumente a­le viito­rului, vehicule­ ale viitorului, şosele ale viitorului, maşini şi Utilaje ale, viitorului. Toate creaţiile lor sunt, ale viitorului. Pentru, că iii ..activitatea lor, copiii nu copiază realitatea, ci o reinventează adăugîndu-i e­­lemente de fantastic, creironîn­­d-o după gîndul Şi inim­a lor; pentru ingeniozitatea lor, ni­mic nu este imposibil. Nici excursiile curente pe Lună, nici longevităţi matusalemice, nici viteze „astronomice“ (ar fi trebuit un alt termen pe care insă copilăria mea nu l-a inventat), nici călătorii inter­­galaxice. Dar copiii nu ..sunt numai visători. Ei trăiesc în prezent. Şi prezentul viitoru­lui cere ingeniozitate şI pasi­une. Pasiunea fără de care nu se­­poate realiza nimic şi, mai ales, descoperirea. Un copil găseşte o bucătă de sirmă, din lemn, din metal, o piatră şi o priveşte cu interes. Acesta este un semn. Un copil repetă tema construcţiilor din cuburi sau din nisip. Şi aces­ta este un semn. Altul este în­­gîndurat că se munceşte prea mult la culesul cartofilor. Al­tul întirzie la marginea unei păşuni zdrobită de copitele a­­nimalelor, dar insuficient folo­site. Şi aceste gesturi-semn se repetă până într-o zi în­ care el îşi propune să pună capăt existenţei unei stări fizice, me­ca­nice, a unui obiect, a unui făpt. Şi trece la treabă. NU ştiu dacă exact acesta este Scenariul urmat de creațiil­e copiilor. Oricum, este unul po­sibil. Cert este că finalul are un „happy end“, adică este fi­nalizarea unei idei, final des­pre care mulți declară cu mo­destie: „Nu Sunt minuni ale tehnicii“. ........ ii .....ni ii Exemple ilustre vin să ates­te­ veridicitatea expresiei me­taforice a lui Lucian Blaga : „Copilăria este inima tuturor virstelor“, în popilarie Se nâsc „primele iubiri“ duse în ma­turitate cu­ străşnicia celui care ştie că posedă comoara apei vii a activităţii. Copilăria În­săşi este cea mai deplină ac­tivitate pentru că e preocupată să descopere lumea şi să-i dea­ tot mai multe chipuri. Uneori,­ pentru mături, ea, lumea co­pilăriei, este o lume ciudată, fantastică, ireală, pentru cei ce fac­ parte­­ din ea dimpotrivă, vnea reală, şi plină de armonie. Creativitatea copiilor a­­ pă­­truns in curtea oamenilor ma­turi şi ajută prin forţă ei la ob­­nduiala cit mai bună a o­­grăzii. Aşa se întîmplă şi la pasa pionierilor şi şoimilor pa­triei din comuna Vulcan, ju­deţul Braşov (ca dealtfel în­mbate focurile unde sunt copii în ţara noastră). Un singur exemplu poate fi elocvent. La Cercul de construcții electro­nice condus de­­profesorul Die­ter­ Krestels, 60 de copii afir­ma că ceea ce fac ei nu este deosebit. Și poate că privite de pe culmile tehnicii contem­­porane nu sunt deosebite, nu sunt chinurii. Cert este însă că ei, copiii. Sunt deosebiți și mi­nunați. Preocupările lor, ale Copiilor care­ au îndrăgit elec­tronica şi-i caută tainele lui a a­plicabilitatea intr-un domeniu despre care afirmă : „parcă-i un­ copil orfan in privinţa e­­lectronicii“, in agricultură, sunt demne de interes. Titluri­le lor de nobleţe sunt faptele care se numesc: „Păstor elec­tric“ — un dispozitiv cu com­ponente indigene, care are nu­meroase efecte economice (re­ducerea personalului muncitor, exploatarea raţională a pajişti­lor,­ creşterea producţiei de carne şi de lapte, protecția culturilor), în lucru se află acum :„Detector de metale în furajele animalelor“ și „Ter­mometru de siloz“, , alte, două lucrări cu o eficiență mare în agricultură. S-ar putea vorbi mult despre parametri tehnici ai lucrărilor efectuate de co­piii din Vulcan., Câțiva dintre ei, cu regretul că îi î­-i pot a­­minti Pe toți, sunt: Laurențiu Bucică, Octavian Nicoară, Mi­­haela Ioană, Gabriel Băeșu­, Dorin Ene, Ionuț Popă, Adrian Gârboveanu, Ioan Stănilă. Ei sunt, doar cițiva dintre minuna­ții copii ihvelitetbri ai Româ­niei socialiste, cițiva dintre cei carii transformă creativitat­ea, ingeniozitatea în fapte ale co­pilăriei. Constructori de vis şi rod Eleva Mariana Ivan de la școala generala nr. 36, deținătoarea premiului I la concursul international de pictură organizat itn Grecia Agenţia de presă COPILĂRIA nu este o invenţie reportericească. Agenţia de presă COPILĂRIA transmite silnic veştile inocenţei, ale jocului, ale visului, ale speranţei ţi­n­e încrederii. Reporterii ei sunt veşnic in căutare de ştiri tonifiante despre jocuri, jucării, cărţi, poveşti, creaţie tehnică (minicreaţie tehnică), dulciuri, sport, excursii. Agenţia de presă COPILĂRIA atrage atenţia că singurul cer sub care subiectele ştirilor pot creşte, se pot dezvolta, este cerul păcii. AGENŢIA DE PRESĂ COPILĂRIA tronsm­ite pe toate meridianele dorinţa de pace a copiilor lumii. AGENŢIA DE PRESA COPILĂRIA TRANSMITE Peisaj Eu în acest tablou am vrut să arăt cum e localitatea mea.­ Localitatea mea este mare. Ea are un cer senin pe care l-am colorat albastru. Soarele e rotund şi­­bun căru­ia i-am făcut ochi şi gură cu care e a se zimbească in fiecare dimineață. Pe dea­luri sunt pomi, şi o cetate veche, istorică, unde noi nu aveam voie, să ne jucăm. Ca­sele sunt frumoase și înalte și au mai multe culori. Pe cimp copiii se joacă. — Și aici, cine e, Herta ? . — Aici ant eu care pictez toate astea ! Oraşul meu în 2000 ■ Noi am pornit de la ideea cum o să arate oraşul nostru în anul 2000. Casele vor fi foarte înalte şi toate vor avea încălzire solara, ca in aceste machete. Pe drumurile publice vor circula automobile cu pernă de aer.. Copiii se­ vor juca în acest parc ce are toate formele, de relief ale ţării, noas­tre ,­ munţi înalţi cu brazi falnici, dealuri cji îivezi bogate, cimpuri mănoase şi rîuri albastre. . .„„ ţ . Dar ce se vede ne turnul de control al cosmo-dropoului vostru.?. — Pe turnul de control, noi am plantat flori. Ca să se vadă din orice narte a lumii. La fermă La ferma zootoftftica a C.A.P. Vîrtoiu muncesc doi oameni tineri, Elena şi Mihai Prişan care sînt îngrijitori la două­­ loturi de vaci cu lapte. Părinţi de copii, Mărioa­­ra în clasa a treia. Daniela de, 5 aniv,cei doi işi duc aproape zilnic copiii în fermă. Şi niciodată nu s-a întîmplat vreun acci­dent şi niciodată Mărioara Isat­ Daniela unii s-au speriat de vreo vacă, „mai urîtă“. Chiar casa lor e aproape de fermă. La o sută, său două de metri. Cu geamurile spre fermă. Copilăria are loc buh și fru­mos și aici. Comitetul se respectă De vreo lună și ceva blocul CD 2 din Drumul Taberei — București are un comi­tet, al micilor .Idcaturi. Comitet de locatari mici, dar cu ambiţii, şi fapte remarcabile. Spaţiul verde din jurul blocului a fost pus „la punct“. Holurile au fost pavoazate. Liniştea e literă de lege de la ora prinzu­­lui şi pînă la .17. Gazeta de perete a comi­tetului se­ntan­este, „Ghimpele“ şi chiar în ghimpă straşnic. Redactor prim al aces­tei găzete este Oana Arghir. Mai sunt şi întrecerile Spottive,­ şi schimburile de teh­nică audio, şi... teatrul, în aceste momente s­e făc ultimele pregătiri (repetiţii, costu­me) pentru „Serbarea verii.“. Serbare ce va avea loc in această după-amiază. Să aplaudăm de pe acum. Jocuri (i) Eu, ziceaţi, ca eram astronautul. Ca ban­ca eră rach­eta. Ş i că noi doi plecam pe altă planetă, păi dacă tu ziceai că nu eşti băieţel cuminte, eu nu mai ziceam că eram astronaut şi nu plecam nicăieri. Vis Aş vrea să ţin între palmele mele Pă­­mîntul. / Să. fi.e. g. floare . /. Soarele blind Coborînd lumină florii mele / Să o prefaci un v­îmbet. / Ating cu pleoapele mele pă­mîntul Pămintului / Aş vrea să-mi spună Câ nu e vis 1 Sport şi cutezanţă Duminică, într-o palpitantă întrecere desfăşurată pe aleile Parcului tineretului — cu­­participarea celor mai buni ciclişti — vizînd spiritul celor mai aprige dispute sportive şi în prezenţa unui public nume­ros şi foarte entuziast — triciclistul Andrei — pentru fiecare an o roată — a primit : diploma p­entru fair-play, diploma pentru cel m­ai tînâr participant, diploma pentru cel mai, curajos sportiv, diploma pentru cea dinţii întrecere din viaţa sa şi un mor­cov pentru, iepuraşul de pe tricoul pe care l-a purtat. în teribilul concurs Jucării Oameni nu. ne scăpiţi jocul. Şi jucăriile nu ni. le. .striviţi. Căci. jocul e viata noas­­trăL Tar nni... tini «în­tpm iiirariilp. TVTn.ro) .cmu'rtf.nnnl mare! Joi, 27 mai, post-meridian, grupa mică a grădiniţei de copii a întreprinderii „Tri­codava“ a dat mare spectacol mare. Veniţi, părinţi veniţi !, a fost cuvîntul de ordine al celor ajunşi la venerabila vânstă de trei ani şi. Educatoarele Ileana Strugaru şi Anca Popescu au prezentat o „trupă de Zile mari şi de înalt profesionalism, după cum ne-au declarat imediat după specta­col martori oculari. „Sărbătoarea florilor“, aşa s-a numit spectacolul, a ţinut mai bine de un ceas şi s-a bucurat de nemaipome­nita prezenţă a Zînei zorilor. Publicul a oferit prea tinerilor artişti ciocolată, ecler şi suc. Educatoarele au primit flori. In final, artişti şi părinţi sărutat dulce şi îm­brăţişat. Jocuri (ii) Noi ne jucăm „De-a constructorii“, „De-a miliţenii“, „De-a doctorii“, „De-a muncitorii“, „De-a...“ şi uneori chiar „De-a copiii“. Noi nu ne mai jucăm „De-a răz­boiul“. Ne plac poveştile cu lupte, în care Făt-Frumo­s se bate cu Zmeul sau cu Ba­laurul pentru că Făt-Frumos învinge me­reu. Noi, copiii lui ne mai jucăm de-a lupta pentru că am văzut la televizor cum mor copii şi oameni mari, nu aşa cum ne jucam noi — astăzi murea unu­l, mîine altul, cum era jocul şi cum eram noi împărţiţi in tabere, ei mor cu adevarat. Şi ne-au spus părinţii că războiul nu este un joc, este un lucru grav in care pot interveni doar oamenii mari adunaţi toţi la un loc. Noi le propunem oamenilor mari să inveţe de la noi jocul de-a viaţa, de-a fericirea. Haideţi să ne jucăm cu toţii „De-a viaţa“ ! Pagină realizată de : MIOARA VERGU, EUGEN MIHAESCU, NASTASE, CONSTANTIN SIAN GABRIEL ........ Am stat de vorba în prag de iunie, în prag de sărbătoare a copiilor lumii, cu ciţiva dintre cei mai mici elevi din şcolile generale numărul 1 şi numărul 201 ale Capitalei. Am vorbit, despre multe dar mai ales, pentru că afară era multă lumină şi pe pupitre in loc de cărţi rideau cireşe de mai şi pe catedre înfloriseră tranda­firii, pentru că, privind purita­tea, candoarea şi ingenuitatea aliniate pe trei rinduri mi-am amintit „Ora de dictare“ a lui „Prevenir­, şi am simţit gindul lor spre acea lumin­ă de afară, ne-am îngăduit, sub privirile la rindul lor îngăduitoare, ale „tovarăşelor“, să stăm «­ai mult de vorbă despre... apro­piata vacanţă ! „Ce-aţi vrea să faceţi în vacanţă ?“ i-am în­trebat, punînd in mod delibe­rat această întrebare sub sem­nul prezumţiei, urmărind­­cu o undă de reproş in­gind că în acest, dialog al purităţii şi adevărului eram singurul care urmărea un scop precis l) pu­terea lor de imaginaţie, de vis, punsă în slujba unei inegalabile îndeletniciri : jocul. Am aflat ăstfel pâ : , Andrei va vedea filme ştiinţifice,­ că Valentina va merge la ştrand, la Bănea­­sa, Cristina la Predeal şi la bunici, la Topoloveni,­ Andreea va merge la munte şi va mer­ge şi la filme, Rareş, la caba­na Mâlăieşti şi pe muntele Ceahlăul şi la Slănic Prahova, Măriuca, la cabana Trei Brazi, Alina la o expoziţie, Horina în tabără la munte, Maria-Elena la delfinariu, Anda-Corima la mare, la munte şi la circ, Ruxantera, la Moreni, la găi­nuşa ei, Mărin­ca, Eugenia va iperge cu tractorul la ţară şi la ştrand, Viorel „se va da“ cu telefericul. Laura va învăţă să înoate şi să joace tenis. Nicole­­ta o să se bronzeze,­ Cătălin va sta la hotel şi va mînca pa­panaşi, Cosm­in va merge în vizită, Gabriel va culege scoici şi ciuperci,­ Arin se va plimba mult. Va citi mult şi va vedea o mulţime de locuri frumoase, Cjeorge va pluti cu barca, Flo­ricică o­ să culeagă fructe din livada, Ionuţ o să meargă la pădure, Mihaela la teatru de păpuşi, Victor la Curtea de Argeş, Dorin în excursie in străinătate, Alis Ste va „umbri“ in ..valurile nesfirşite“ iar mai tîrziu, la ţară va termina de citit „Coliba unchiului Tom­, Daniela va construi castele de nisip. Gorina va merge la Bra­şov unde se va juca „cu un căţel şi cu nişte copii“, Ruxan­dra la Herculane, unde va ad­mira „crestele munţilor şi susurul apei de izvor“... Vi se vor părea dumneavoastră a­­c­este răspunsuri, poate, obiş­nuite ! Şi in fapt, ele chiar sunt obişnuite. Dar, atenţie : la o întrebare pusă sub semnul prezumţiei, sub semnul, lui „ce-aţi vrea să faceţi ?“ toţi cei aproape o sută de copii cu care ar­ stat de vorbă au răs­puns fără nici o ezitare, cu certitudine, că „vor face aste sau asta“, nici unul că „ar vrea să radă !“ Pentru ei, aşadar siguranţa dorinţei împlinite nu poate îi în nici un caz condi­ţionată de ceva. Atunci când spun atit de limpede, dar cu fermitate, atit de candid dar cu siguranţă, „eu merg la mare“ sau „la munte“, sau „la bunica“, sau „la teatru“, „la film“, „la delfinuriu“, „pe Ceahlău“, „la hotel“, „voi în­văţa să înot“, „să joc tenis“, „eu voi citi asta sau asta“, nici unul din aceşti copii nu se îndoieşte de posibilitatea îm­plinirii dorinţei lor, ei ştiu că totul se poate, că este ceva fi­resc, că asta, în fond, li se în­­tâmplă în fiecare vară, în fie­­care vacanţă, zi de zi, că este normal, că este drept să fie aşa­, că este bine să fie aşa, că altfel nu se poate, că „altfel“ nu există, pentru că lumea lor este aceasta, unică, cea mai bună şi cea mai frumoasă din­tre lumi, că in această lum­e unde, e drept, mai sunt şi oa­meni mari, toate dorinţele le sunt îndeplinită. Ce frumoasă această senină­tate a copiilor n­oştri, această certitudine a lor, această în­credere intr-o lume în care toate visele lor devin, trebuie să devină, realitate ! Ce fru­mos acest gind curat al lor, ocolind cu dezinvoltura ino­cenţei încruntarea tuturor răi­lor pămintului, făcîndu-ne, la rindul nostru, mai frumoşi şi mai buni, ca un îndemn de a opune acestui secol tulburat de vinturile şi ploile nebuniei nu­cleare,, inocenţa, ca limbaj uni­versal al destinderii, încrede­rii şi păcii, interegind mai bine rosturile noastre şi ale întregii lumi. Şi nu se poate, privind aceste chipuri senine, as­cul­­tînd aceste glasuri înfiorate de bucurie, să nu ne gindim, mai încrezători, mai demni, mai adevăraţi noi înşine, la întrea­ga devenire şi acestei ţări, la vtitorul modernităţii sale, al afirmării sale libere şi demne în coordonatele universalităţii, la secretari­il­ general a­l parti­­dului, preşedintele Republicii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cel care, afirrrîînd „întot­deauna gîndul meu e la copiii ţârii mele, la tineretul, la po­porul nostru !“ consfinţeşte, profund certitudinile noastre, constituindu-se în garantul suprem al împlinirii viselor şi aspiraţiilor acestor copii, ase­menea aspiraţiilor noastre, ale tuturor ! Cu dngenfil pe nisip său cu o crenguţă de brad desenând lu­mea albastră a inocenţei, copiii României socialiste de astăzi definesc simplu, curat şi atit de fru­mos o sintagmă cu va­loare de simbol : copilărie fericită. Certitudine şi inocenţă Copii d­intr-o duminică maramureşeană Foto : MIHAI DANCUȘ MARTI­I IUNIE 1982

Next