Scînteia Tineretului, octombrie 1984 (Anul 40, nr. 10991-11017)
1984-10-01 / nr. 10991
"JCENTEI A TINERETULUI"'pag. 2 O întîmplare (sau poate o tulburătoare coincidentă) a făcut ca de fiecare dată cînd am venit la Mărăşeşti vremea să fie incertă, mohorită, cu ceaţă agasantă, cu umiditate nedezlănţuită, făcînd pomii sau arbuştii ornamentali de pe aleea ce duce la Monument să fie lăcrimaţi- A fost să fie aşa, sau va fi fiind mereu la Mărăşeşti ceaţă învăluind obiectele spre a le individualiza, scoţîndu-le din cadrul general, cadru care altfel este paşnic, agricol planuri nesfirşite de porumb sau floarea-soarelui. Nu ştiu, deşi cred că orice monument are o doză de tristeţe indescriptibilă chiar evocînd momente înălţătoare, poate pentru că ele, aceste monumente, s-au ridicat în memoria eroilor, iar eroii mor şi ei (sau numai morţii sunt cu adevărat eroi?). Mărăşeştii înseamnă mai mult decit un simbol, sunt imaginea vie, de netăgăduit a preţului cu care ne-am plătit libertatea şi nu poţi tulbura nesfârşita odihnă a celor ce sunt numiţi nu eroi necunoscuţi, ci „Un soldat român“. Da, la Mărăşeşti cei neidentificaţi poartă acest nume ce te înfioară mai mult chiar decât o identitate civilă foarte exactă: un soldat român. Am urmărit trăsăturile de pe chipul acestor eroi nu numai în cei peste 100 mp de scene de lupte — aşa cum au fost ele realizate de Ion Jalea şi Cornel Medrea — ci şi (sau mai ales) în fotografiile-document de la muzeul mausoleului şi, cred, am reuşit să descifrez de ce, după opinia generalului francez H. M. Berthelot ei erau „cei mai buni soldaţi din lume“. Uniformele lor militare, tranşeele, zilele de luptă şi confruntarea zilnică cu moartea nu le ascunseseră firea lor adevărată de ţărani români. Strania linişte cu care privesc în jur, uşoara adumbrire a privirilor le trădează gîndurileîndreptate către cei de acasă, către momentul în care şi războiul se va fi terminat şi ei se vor întoarce acasă. Nu au flama şi orgoliul militarilor din carieră pentru care războiul este o meserie, departe gîndul distrugerii cu orice preţ, se întrevede chiar tristeţea de a fi nevoiţi să se lupte cu alţi oameni (care, in alte condiţii, ar fi fost oaspeţi dăruiţi cu bunătate şi înţelegere), dar pentru pămîntul lor, pentru cele sfinte lor nu precupeţesc, îşi pun în joc viaţa pentru ca al lor să poată exista mai departe. Pierderile la Mărăşeşti au fost mari şi de o parte şi de alta, armata I română lăsînd pe cîmpurile de aici peste 27 000 de ţărani români îmbrăcaţi în uniforme militare (la care se adaugă alţi 20 000 de ruşi, în timp ce armata austro-germană a pierdut 65 000 de oameni). Iar victoria a fost de partea noastră pentru că atunci dacă pierdeam am fi pierdut totul în timp ce adversarii ar fi cîştigat un pămînt străin, iluzorie dominaţie asupra unei clipe ce n-ar fi devenit niciodată istorie. Parcurgînd lista cu pierderile suferite de noi ca români în primul război mondial ne dăm seama că greul a fost suportat de satele române : 600 000 de cai, 1 400 000 de vite mari, 4 400 000 de oi, 1 273 182 tone de grîu, 491 370 tone porumb. Plus satele pustiite de tinerii lor, plus familiile întregi îndoliate de „războiul blestemat“. Pelerinajul tăcut ce se petrece zilnic la mausoleul de la Mărăşeşti este piosul omagiu al unui soldat român. Un soldat român, care a ştiut că lumea merge mai departe. Dar că lumea noastră nu poate merge oricum mai departe, cum pe drept sublinia secre- tarul general al partidului : „Mărăşeştii vor rămîne în veci un simbol al eroismului poporului român — înaltă trăsătură morală pe care o afirmă astăzi cu strălucire munca plină de entuziasm desfăşurată de oamenii muncii sub conducerea partidului pe frontul larg al construcţiei socialismului“. CONSTANTIN S. Simbol al eroismului unui popor tinerele educaţie .. răspunderi ISTORIA - O MARE LECŢIE DE PATRIOTISM DE SPIRIT REVOLUŢIONAR Tinerii — fată in fină cu istoria. O imagine am putea spune cotidiană. Pionieri, elevi, tir. teri muncitori, ţărani, intelectuali — ii întîlnim itt orice vizită la vetrei încărcate de istoria neamului, în orice sală de muzeu sau de expoziţie. Contactul permanent al celei mai tinere generaţii a ţării cu istorii, patriei este răspunsul direct, concret al organizaţiei noastre revoluţionare la înaltele exigenţe formulate de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, privind creşterea forţei penetrante in conştiinţa tinerilor a faptelor de jertfă şi eroism ale înaintaşilor noştri, consolidarea, şi în acest mod, a înaltelor trăsături morale proprii comunistului, omului nou. Ro 9 al unei politici înţelepte, clarvăzătoare, a grijii deosebite purtate de partid, de secretarul său general tinerei generaţii, contactul tinerilor cu istoria, participarea nemijlocită a acestora la marea lecţie oferită de istorie îşi arată roadele, familiarizaţi încă din primii ani de invăţămînt cu fripta de veacuri dusă de poporul nostru pentru cucerirea libertăţii, independenţei şi demnităţii, buni cunoscători ai documentelor ce atestă permanenţa noastră pe acest pămînt, tinerii poartă în conştiinţe şi în inimi aleasa iubire de ţară, respectul pentru faptele tin eroism ale înaintaşilor şi dorinţa lor fierbinte de a fi la înălţimea acestora, de a participa cu entuziasmul şi dăruirea caracteristice virstei lor la scrierea istoriei noastre contemporane. Intr-adevăr, ce altă dovadă mai clară a însuşirii temeinice, profunde a marii lecţii de viaţă dreaptă reprezentată de istoria noastră, naţională am putea avea decât însufleţirea cu care tinerii muncesc pe tot întinsul patriei pentru a edifica o societate nouă, pentru a da viaţă celui mai cutezător şi mai măreţ program de progres, programul partidului ? Organizaţiile revoluţionare de tineret au o experienţă bogată in organizarea unor acţiuni vii, dinamice, emoţionante prin intermediul cărora adevărurile glorioasei noastre istorii devin oputernică forţă educaţională, un izvor din care tînăra generaţie işi trage cele mai nobile sentimente ale sale — dragostea de patrie, spiritul revoluţionar, devotamentul faţă de cauza dreaptă a libertăţii care însufleţeşte de veacuri poporul român. Despre asemenea acţiuni şi despre valoarea lor înalt educativă ne propunem să vă vorbim în această pagină, despre modul activ în care tinerii îşi însuşesc marea lecţie de istorie a patriei. Luminile neuitării Linişte, multă linişte la Cărei. Soldatul dăltuit dre Vida Géza in piatră scrutează din plin centrul oraşului, depărtările. Ochii săi văd, neîndoielnic, luminile toamnei revărslndu-se de pretutindeni pe străzi, împodobind cu aur oamenii şi ferestrele caselor. Totodată, insă, privirea ostaşului anonim pătrunde înapoi în timp, zăbovind asupra unui trecut nu foarte îndepărtat. Spre acest trecut se întorc, deseori, amintirile multora dintre mai vîrstnicii locuitori ai Careiului. Oraşul de azi, asemenea ţării întregi, îşi datorează noua întemeiere evenimentelor petrecute atunci, evenimente care, cum bine se ştie, au culminat la Cărei cu reaşezarea pămîntului nostru natal între hotarele sale. De cîte jertfe a fost însă nevoie pentru a se scrie pînă la capăt cronica Eliberării! Mii şi mii de iscălituri de stage stau mărturie la paginile ei. Spre acele zile de fierbinte eroism se îndreaptă, iată, şi rândurile Anei Pereş, director al cabinetului orăşenesc de partid. „Aveam 14 ani pe atunci — rosteşte cu emoţie interlocutoarea mea, îmi aduc bine aminte, înaintarea armatei noastre a fost salutată cu nemărginită bucurie. Am ieşit la înfiruptaarea soldaţilor cu pline. Două săptămtai i-am tatîmpinat, de dimineaţa pînă seara, cu pîine. Aud şi acum şuieratul gloanţelor. Neuittat nimic îmi este parcă şi mai dragă liniştea de astăzi a Careiului, liniştea ţării. După război, mulţi dintre fiii oraşului s-au întors acasă. Au rămas definitiv aici, întinerind locul cu tinereţea lor, punînd umărul acolo unde a fost nevoie“. La Cărei, ca peste tot, de altminteri, a fost, într-adevăr, nevoie să se pună umărul. Despre asta vorbeşte cum nu se poate mai bine însăşi înfăţişarea oraşului de acum. Dacă în urmă cu patru decenii existau aici numai o fabrică de cărămidă, una de tutun şi două mori, azi economia Careiului cuprinde întreprinderi deosebit de puternice, cu o bază materială modernă. Careienii se mîndresc astăzi cu o fabrică de instalaţii şi utilaj tehnologic, o fabrică de mobilă, o întreprindere de ta şi craepă, o filatură de bumbac, la care se adaugă alte cîteva unităţi economice aparţinând industriei uşoare. De la 9,2 milioane lei, cit însuma producţia industrială globală la 1948, s-a ajuns la 1984 la 2,4 miliarde lei. In toată această perioadă de timp, populaţia oraşului s-a dublat, apropiindu-se de cifra de 30 000 locuitori. Cei mai mulţi dintre aceştia s-au mutat la case noi. Peste 5 000 de asemenea case s-au construit numai la ultimele trei decenii. Au apărut pe harta oraşului cartiere precum „Mihai Viteazul", „Republicii", „1 Mai“. Cartiere frumoase, cochete, concepute după toate rigorile „prozodiei“ urbane. Aşadar, la Cărei, unde s-a scris la toamna anului 1945 o tulburătoare filă a istoriei noastre naţionale, oamenii desăvîrşesc astăzi pagini de istorie nouă, omagiind prin semnificative fapte de muncă prezentul luminos in care trăiesc, dar si pildele de eroism ale trecutului. Monumentul lui Vida Geza din centrul oraşului este semnul durabil al neuitării. Soldatul necunoscut veghează din lăuntrul eternităţii sale de piatră eternitatea vie a oamenilor şi lucrurilor, vegheat la rîndul său de numeroşi trandafiri. Au culoarea sîngelui trandafirii. Culoarea vieţii adică. De jur împrejur, luminile toamnei stratificîndu-se lin. In aşezarea sătmăreană, ca la toate aşezările patriei, anotimpurile intră cu blîndeţe la viaţa oamenilor împrumutîndu-le chipul, dăruindu-le frumuseţe. Linişte, multă linişte la Cărei. Dincînd la cînd se desluşeşte foşnetul frunzelor. Şi, desigur, al amintirilor. ŞTEFAN MITROI Muzeul, sânt de părere specialiştii, constituie una dintre instituţiile cele mai adecvate însuşirii lecţiei de istorie. Stăm de vorbă cu directorul Muzeului de istorie a Partidului Comunist, a mişcării revoluţionare şi democratice din România, una dintre instituţiile educative cele mai frecventate de tineri. „Marea majoritate a vizitatorilor noştri o formează tinerii, şi ne simţim mîndri că am reuşit să realizăm acest lucru, ne mărturiseşte tovarăşul Nicolae Cioroiu. Există o strinsă colaborare între muzeu şi organizaţia de pionieri, între muzeu şi organizaţiile de U.T.C. din şcoli, din întreprinderi, din instituţii. Copiii, tinerii au învăţat sau învaţă la clasă date esenţiale ale istoriei milenare a poporului nostru şi vin aici animaţi de curiozitatea frumoasă a întâlnirii cu documentele luptelor nestinse pentru libertate şi demnitate naţională, a aflării de noi amănunte privind cronica de vitejie a neamului. Aşa cum realist sublinia secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu,“ istoria noastră este una singură, istoria unei , neostoite lupte pentru păstrarea fiinţei naţionale, pentru libertate şi dreptate. Muzeul nostru este organizat pe acest principiu şi astfel 11 se oferă tinerilor vizitatori posibilitatea de a lua contact cu istoria patriei sub forma unui întreg, a continuităţii, a devenirii noastre fireşti. Parcurgînd sălile muzeului, studiind exponatele, tinerii se conving, o dată în plus, de permanenţa noastră pe aceste plaiuri, de continuitatea luptei poporului pentru o viaţă mai bună şi mai dreaptă. Parcurgem sală după sală, încăperile muzeului, contopindu-ne cu un mare grup de pionieri. Copiii se opresc plini de interes în faţa documentelor ce atestă apariţia primeor organizaţii muncitoreşti, în faţa dovezilor rolului activ jucat de muncitorimea română in cadrul mişcărilor progresiste internaţionale, ascultă atenţi explicaţiile competente referitoare la crearea în 1893 a partidului politic al clasei muncitoare din România, privesc cutremurătoarele documente ale răscoalei de la 1997, retrăiesc dorinţa de unitate naţională a întregului popor manifestată în perioada primului război mondial, studiază materialele referitoare la marea unire din 1918. In ochii tinerilor Citim emoţia , ghidul le vorbeşte despre marile greve ale muncitorimii române. Ne oprim în dreptul unui mare panou care prezintă condiţiile creării Partidului Comunist Român. Este unul dintre locurile preferate de copii şi de tineri pentru a organiza solemnitatea primirii in rîndurile organizaţiei de pionieri sau U.T.C. Anii ilegalităţii, lupta comuniştilor prezentată pe larg, cu o mare bogăţie de documente, îi ajută pe tineri să înţeleagă mai bine capacitatea de sacrificiu a comuniştilor, crezul fierbinte ce i-a susţinut în primejdioasa lor luptă. O fotografiedocument atrage în mod deosebit atenţia. Este imaginea unui copil aflat în pragul adolescenţei care-şi făcea intrarea în focul luptei revoluţionare — tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Tinerii, copiii de azi cercetează cu emoţie toate documentele referitoare la viaţa şi lupta acestui comunist, viaţă şi luptă dedicate în întregime cauzei nobile a socialismului şi progresului naţional. „Viaţa şi lupta revoluţionară ale comunistului care astăzi se află în fruntea partidului şi a ţării, ne spune directorul muzeului, constituie cel mai pregnant model de viaţă, de acţiune oferit tinerei generaţii. Aprofundînd aici, în faţa documentelor, rolul jucat de comunişti în eliberarea patriei, în transformarea ei într-o ţară puternică, dezvoltată tinerii învaţă să respecte şi să preţuiască lupta înaintaşilor lor, sufletele li se umplu de dorinţa de a se dovedi la înălţimea acestora, de a le continua, opera“. Lupta antifascistă, în cadrul căreia tînărul comunist Nicolae Ceauşescu a jucat un rol de frunte, constituie un alt moment marcant al vizitei în muzeu. Steagurile, armele cu care ostaşii români, comuniştii au făcut să triumfe revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă de la 23 August sădesc în conştiinţă tinerilor alese sentimente de mindrie patriotică. Anii reconstrucţiei cu primele şantiere naţionale de tineret le prezintă pionierilor şi uteciştilor participarea nemijlocită a tinerei generaţii la zidirea noii societăţi. Un alt moment emoţionant, în faţa panourilor ce prezintă documentele referitoare la desfăşurarea celui de al IX-lea Congres al P.C.R., dată ce avea să se înscrie cu litere de aur în istoria noastră socialistă. Imaginile ce ne însoţesc de acum înainte prezintă chipul nou al patriei, aflată pe drumul său triumfător spre progres, spre noi culmi de civilizaţie. Pe ogoare, în fabrici, în uzine, pe şantierele naţionale ale zilelor noastre, în şcoli, în facultăţi, comuniştii, vîrstnici şi tineri, dau un sens nou prin munca lor neobosită, cutezătoare, faptelor de eroism ale Înaintaşilor. Aceasta este istoria noastră nouă, istoria noastră contemporană, istoria unui popor care continuă neabătut lupta de veacuri pentru o viaţă liberă şi demnă pe acest pămînt. Aceasta este marea lecţie de spirit revoluţionar pe care muzeul o oferă tinerilor. MONICA ZVIRJINSCHI Înaltul exemplu al comuniştilor LUNI 1 OCTOMBRIE 1984 „Legea morală în noi / Şi Alba Iulia deasupra noastră“ Ningea, ningea ca atunci, după cum spun bătrânii ce şi-au transmis peste vremi orice amănunt legat de ziua Marii Uniri, ningea şi peste întreg platoul ,se lăsase o linişte ciudată, stranie, o linişte de muzeu în aer liber, o linişte din care puteai descifra murmurul unei istorii milenare. Cînd şi-a scos pălăria, păşind către microfon, părul lui alb a părut nins de amintiri, a părut nins de istorii. Un freamăt şi o emoţie teribilă i-au cuprins pe toţi cei ce sosiseră la Alba Iulia şi cărora li s-a adresat simplu şi firesc : fraţi români !. Din acea zi de 1 decembrie 1983 imaginea acestui istoric, înclinindU şi capul cu respect către istoria ce trebuia evocată şi către istoria prezentă ce ne înconjura, ce respira adine de jur împrejurul nostru a rămas adine întipărită sufletului meu şi cred nu numai al meu. Erau acolo, in ziua cind se împlineau 85 de ani de la Marea Unire, aşa cum prin grija şi eforturile Biroului de turism pentru tineret mai fuseseră prezenţi la intilnirea cu istoria şi la vetrele dacice, şi la Mărăşeşti sau la Padeş, citeva mii, citeva zeci de mii de tineri veniţi din întreaga ţară pentru a participa la manifestările legate de sărbătorirea Marii Uniri, refacind, peste ani, traseul celor 100 000 de oameni ce se adunaseră in „sfifba cetate“ la îndemnul lăuntric pe care cineva încercase, modest, să-l imprime pe-o foaie volantă. „Veniţi cu miile, cu zecile de mii ! Lăsaţi la o parte grijile voastre de acasă, căci in această zi vom pune temeliile unui viitor mai bun şi fericit pentru întregul neam românesc“. Peste 65 de ani, nepoţii şi strănepoţii celor ce lăsaseră grijile lor ,grijind la soarta tuturor, lăsaseră grijile lor prezente, grijind la viitor, erau acolo, la Alba Iulia dind seamă tocmai despre acest viitor fericit. Lecţia de istorie predată la Alba Iulia in ziua de 1 decembrie 1983 a fost vie şi emoţionantă. Documentele istorice de la Muzeul Unirii, monumentele istorice ce impînzesc oraşul ca nişte fire istorice, cetatea evocatoare a autor şi alitor aspiraţii, visuri şi neămpliniri decit vremelnice păreau a prinde viaţă, păreau a fi însuşi sufletul nostru românesc în mişcarea şi dorul lui continuu de libertate, de demnitate. Iar Alba Iulia refăcea in acele clipe, prin acei adolescenţi ce ştiu a fi şi gravi şi adine responsabili atunci cind Sensul moral al istoriei li se relevă din plin şi le face să rezoneze inima, momentul atit de puternic consemnat cu mîndrie de un ziar : „Un astfel de popor nu mai poate fi robul altuipopor, şi este o impunătoare demnitate în drumul acesta lung şi greu ce-l fac pe jos pentru ca să fie martori la dezrobirea lui. Mergem pe jos, pe sus, în văzduh, un gînd şi acolo vom fi toţi, toţi dintr-o suflare, ţărani şi cărturari, să strigăm intr-un glas şi o dorinţă, să ştie o lume întreagă d> că unu mai vrem, nu mai putem !■ să fim iobagi“. Fascinanta clipă in care se anunţa „Adunarea Naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi părinţile ungurene a primit rezolu-ţiunea prezentată prin Vasile Goldiş şi astfel unirea acestor provincii româneşti cu ţaramamă este pentru toate veacurile pecetluită“ se repeta in timp, se transmitea tinerei ge- neraţii ca pe un dar de preţ, se transmitea cu atâta intensitate incit seara, la lumina torţelor ; pe străzile Albei Iulii am intilnit grupuri-grupuri de tineri cîntind cintecele libertăţii şi demnităţii noastre. M-am intîlnit în răstimpul acesta cu mulţi dintre cei ce au fost atunci, la 1 decembrie 1983, la emoţionanta sărbătoare, fie la Botoşani, fie la Blaj, fie la Craiova sau Bucureşti. Brusc, amintindu-ne clipa, discuţiile noastre au căpătat, parcă un ton mai grav, mai drept şi mai exact cumpănindu-ne cuvintele. Descifram astfel lecţia de istorie tradusă în existenţă, o lecţie nicicînd uitată şi de neuitat. Şi de fiecare dată îmi părea că aud aceste versuri ale unui poet de-o vîrstă cu noi : „Legea morală in noi / Şi Alba Iulia deasupra noastră“. C. STAN Cea mai frumoasă moştenire Craiova — un oraş care îşi afirmă modernitatea în comparaţie cu monumentele presărate pe cuprinsul ei in milenara sa existenţă. Un oraş de mîine care s-a născut ieri, aşa cum aveau să afirme Luchian Deaconu, directorul Muzeului Olteniei din Craiova, profesorii Ioan Anastasia, Virgil Andronescu şi muzeografa Otilia Gheorghe. Un oraş care, construindu-se pe sine de-a lungul istoriei, a ţinut cont de modernism, dar şi de tradiţie. Craiovenii au avut nevoie în egală măsură de case, de pâine ca şi de propria lor istorie. De aceea poate discuţia noastră despre devenirea oraşului a început in incinta Muzeului Olteniei din Craiova. Aici, am participat la citeva ore de eroism în imagini, de o semnificaţie deosebită pentru trecutul istoric al neamului,nostru. Un trecut pe care vin să-l descopere mii de oameni, vrednici, pe măsura realizărilor de azi ale României socialiste. Sunt consemnate aici mărturii şi documente de mare importanţă, piese de o inestimabilă valoare, îngrijite cu veneraţie şi migală, obiecte care au aparţinut unor personalităţi istorice, politice şi militare de prim ordin. Sunt jalonate marile evenimente din istoria Craiovei, aspecte din pregătirea şi desfăşurarea revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă, organizată şi condusă de P.C.R., epopeea participării armatei române, sprijinită de întregul popor, la războiul antihitlerist, contribuţia sa de fapte şi de singe la eliberarea poporului. Cele şapte milenii din momentul construirii culturilor neolitice şi pînă în zilele noastre înseamnă o permanenţă de viaţă şi civilizaţie din punct de vedere arheologic şi istoric pe teritoriul Craiovei. Craiova, avea să ne spună elevul Romeo Popescu, este una din aşezările geto-dacice mai importante din zonă, şi a purtat numele de Pelendava. Am locuit în una din casele Glagoveanu în care a învăţat şi a slujit Tudor Vladimirescu. Sunt mîndru că pe aceste locuri a trecut Mihai Viteazul în drumul său spre Timişoara in 1596, în martie 1598 şi în octombrie 1600 după bătălia de la Bucov. Aici au luat hotărâri ale căror implicaţii au depăşit de cele mai multe ori hotarele Olteniei, cinstiţii bani, răsfringîndu-se asupra Ţării Româneşti în urmă cu secole, în vestitele case ale Craioveştilor, pe platoul din jurul Casei Băniei. Au fost, fără îndoială, şi alte mărturii ale trecerii pe aceste locuri a celor care au făurit visul de aur al Unirii, intervine elevul Octavian Stanciu, iar Theodor Aman va reţine un tablou naţional pe care îl dedică acestui moment de o deosebită importanţă istorică. Tot aici, Al. I. Cuza e primit în sala mare a Şcolii centrale . Unirea din 1859 a rămas pentru totdeauna în conştiinţa craiovenilor. Aşa după cum au rămas, continuă eleva Aneta Palincaş, trecerea marilor personalităţi, precum şi a mii şi mii de anonimi, iar evenimentele care le-au dat Viaţă au fost consemnate în opere de artă, lucrări ştiinţifice, reviste, şi cărţi, în străzi şi construcţii monumentale, în instituţiile de învăţămint şi cultură. Şi să nu uităm că tot aici în Craiova a venit părintele sculpturii moderne, Constantin Brâncuşi. Am aflat şi am învăţat că aici, pe strada Calea Severinului la tr. 7, au fost trimişi în stare de arest numeroşi comunişti antifascişti, patrioţi români. Acest loc are profunde rezonanţe în mişcarea revoluţionară din România. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a exprimat aici protestul său, ca , delegat al tineretului revoluţionar din Capitală, împotriva proceselor intentate de burghezie conducătorilor clasei muncitoare. Fiecare obiect, fiecare obiectiv capătă valori aparte prin semnificaţia istorică, artistică, sentimentală pe care o încorporează. Aceste obiecte şi aceste obiective sunt cinstite zilnic de cei ai căror paşi se îndreaptă spre Muzeul Olteniei. Alături de ei, elevii Romeo Popescu, Octavian Stanciu, Aneta Palincaş, câţiva doar din miile de elevi ai Craiovei de azi care se alătură firesc faptelor celor care au rezistat eroic în faţa vicisitudinilor istoriei, ale celor care şi-au păstrat sentimentul datoriei, pentru apărarea ţării pînă in ultima clipă. Craiova este un oraş compus „diin citeva tirguri adunate“, spune Arghezi. Multe din mărturiile epocii sînt încă depozitate in adincuri, sub pămîntul pe care pulsează viaţa şi ritmurile lumii de azi, munca celor ce, păstrind moştenirea sacră a lui Mihai Viteazul dau dimensiuni aspiraţiei de progres şi civilizaţie. Sînt fără îndoială şi alte multe mărturii ale trecerii pe aceste locuri a celor care au făurit visul de aur al craiovenilor. Rămîne ca cei tineri de aici să-l păstreze şi să-l continue ca pe cea mai frumoasă moştenire a lor. ARETA ŞANDRU