Scînteia Tineretului, octombrie 1984 (Anul 40, nr. 10991-11017)

1984-10-01 / nr. 10991

"JCENTEI A TINERETULUI"'pag. 2 O întîmplare (sau poate o tulburătoare coincidentă) a fă­cut ca de fiecare dată cînd am venit la Mărăşeşti vremea să fie incertă, mohorită, cu ceaţă agasantă, cu umiditate nedezlănţuită, făcînd pomii sau arbuştii ornamentali de pe aleea ce duce la Monument să fie lăcrimaţi- A fost să fie aşa, sau va fi fiind mereu la Mărăşeşti ceaţă învăluind o­­biectele spre a le individuali­za, scoţîndu-le din cadrul ge­neral, cadru care altfel este paşnic, agricol p­lanuri nesfirşite de porumb sau floa­­rea-soarelui. Nu ştiu, deşi cred că orice monument are o doză de tristeţe indescripti­bilă chiar evocînd momente înălţătoare, poate pentru că ele, aceste monumente, s-au ridicat în memoria eroilor, iar eroii mor şi ei (sau numai morţii sunt cu adevărat eroi?). Mărăşeştii înseamnă mai mult decit un simbol, sunt imaginea vie, de netăgăduit a preţului cu care ne-am plătit liberta­tea şi nu poţi tulbura nesfâr­şita odihnă a celor ce sunt nu­miţi nu eroi necunoscuţi, ci „Un soldat român“. Da, la Mărăşeşti cei neidentificaţi poartă acest nume ce te în­­fioară mai mult chiar decât o identitate civilă foarte exactă: un soldat român. Am urmă­rit trăsăturile de pe chipul a­­cestor eroi nu numai în cei peste 100 mp de scene de lupte — aşa cum au fost ele realizate de Ion Jalea şi Cor­nel Medrea — ci şi (sau mai ales) în fotografiile-document de la muzeul mausoleului şi, cred, am reuşit să descifrez de ce, după opinia generalului francez H. M. Berthelot ei erau „cei mai buni soldaţi din lume“. Uniformele lor milita­re, tranşeele, zilele de luptă şi confruntarea zilnică cu moartea nu le ascunseseră fi­rea lor adevărată de ţărani români. Strania linişte cu care privesc în jur, uşoara adum­­brire a privirilor le trădează gîndurile­­îndreptate către cei de acasă, către momentul în care şi războiul se va fi ter­minat şi ei se vor întoarce acasă. Nu au flama şi orgoliul militarilor din carieră pentru care războiul este o meserie, departe gîndul distrugerii cu orice preţ, se întrevede chiar tristeţea de a fi nevoiţi să se lupte cu alţi oameni (care, in alte condiţii, ar fi fost oaspeţi dăruiţi cu bunătate şi înţe­legere), dar pentru pămîntul lor, pentru cele sfinte lor nu precupeţesc, îşi pun în joc viaţa pentru ca al lor să poată exista mai departe. Pierderile la Mărăşeşti au fost mari şi de o parte şi de alta, armata I ro­mână lăsînd pe cîmpurile de aici peste 27 000 de ţărani ro­mâni îmbrăcaţi în uniforme militare (la care se adaugă alţi 20 000 de ruşi, în timp ce ar­mata austro-germană a pierdut 65 000 de oameni). Iar victoria a fost de partea noastră pentru că atunci dacă pierdeam am fi pierdut totul în timp ce adver­sarii ar fi cîştigat un pă­mînt străin, iluzorie domi­naţie asupra unei clipe ce n-ar fi devenit niciodată isto­rie. Parcurgînd lista cu pier­­derile suferite de noi ca ro­mâni în primul război mon­dial ne dăm seama că greul a fost suportat de satele româ­ne : 600 000 de cai, 1 400 000 de vite mari, 4 400 000 de oi, 1 273 182 tone de grîu, 491 370 tone porumb. Plus satele pus­tiite de tinerii lor, plus fami­liile întregi îndoliate de „răz­boiul blestemat“. Pelerinajul tăcut ce se pe­trece zilnic la mausoleul de la Mărăşeşti este piosul omagiu al unui soldat român. Un sol­dat român, care a ştiut că lu­mea merge mai departe. Dar că lumea noastră nu poate merge oricum mai departe, cum pe drept sublinia secre-­ tarul general al partidului : „Mărăşeştii vor rămîne în veci un simbol al eroismului po­porului român — înaltă trăsă­tură morală pe care o afir­mă astăzi cu strălucire munca plină de entuziasm desfăşura­tă de oamenii muncii sub con­ducerea partidului pe frontul larg al construcţiei socialis­mului“. CONSTANTIN S. Simbol al eroismului­­ unui popor tinerele educaţie .. răspunderi ISTORIA - O MARE LECŢIE DE PATRIOTISM­ DE SPIRIT REVOLUŢIONAR Tinerii — fată in fină cu istoria. O imagine am putea spune coti­diană. Pionieri, elevi, tir. teri muncitori, ţărani, intelectuali — ii întîlnim itt orice vizită la vetrei­­ încărcate de istoria neamului, în orice sală de muzeu sau de expoz­iţie. Contactul permanent al celei mai tinere generaţii a ţării cu istorii­­, patriei este răspunsul direct, concret al orga­nizaţiei noastre revoluţion­­are la înaltele exigenţe formulate de secretarul general al partidului, tova­răşul Nicolae Ceauşescu, privind creşterea forţei penetrante in conştiinţa ti­nerilor a faptelor de jertfă şi eroism ale înain­taşilor noştri, consolidarea, şi în acest mod, a înaltelor trăsături morale proprii comunistului, om­ului nou. Ro­ 9 al unei politici în­ţelepte, clarvăzătoare, a grijii deosebite purtate de partid, de secretarul său general tinerei generaţii, contactul tinerilor cu istoria, participarea nemijlocită a acestora la marea lecţie oferită de istorie îşi arată roadele, f­amiliarizaţi încă din primii ani de invăţămînt cu f­ripta de veacuri dusă de poporul nostru pentru cucerirea libertăţii, independenţei şi demnităţii, buni cunoscători ai documentelor ce atestă permanenţa noastră pe a­cest pămînt, tinerii poartă în conştiinţe şi în inimi aleasa iubire de ţară, respectul pentru faptele tin eroism ale înaintaşilor şi dorinţa lor fierbinte de a fi la înălţimea acestora, de a participa cu entuziasmul şi dăruirea caracteristice virstei lor la scrie­rea istoriei noastre contemporane. Intr-adevăr, ce altă dovadă mai clară a însuşirii temeinice, profunde a marii lecţii de viaţă dreaptă repre­zentată de istoria noastră, naţională am putea avea decât însufleţirea cu care tinerii muncesc pe tot întinsul patriei pentru a edifica o societate nouă, pentru a da viaţă celui mai cutezător şi mai măreţ program de progres, programul parti­dului ? Organizaţiile revoluţionare de tineret au o experienţă bogată in organizarea unor acţiuni vii, dinamice, emoţio­nante prin intermediul cărora adevărurile glorioasei noastre istorii devin o­­puternică forţă educaţională, un izvor din care tînăra generaţie işi trage cele mai nobile sentimente ale sale — dragostea de patrie, spiritul revoluţionar, devotamentul faţă de cauza dreaptă a libertăţii care însufleţeşte de veacuri poporul român. Despre asemenea acţiuni şi despre valoarea lor înalt educativă ne propunem să vă vorbim în această pagină, despre modul activ în care tinerii îşi însuşesc marea lecţie de istorie a patriei. Luminile neuitării Linişte, multă linişte la Cărei. Soldatul dăltuit dre Vida Géza in piatră scrutează din plin centrul oraşului, depărtările. Ochii săi văd, neîndoielnic, luminile toamnei re­­vărslndu-se de pretutindeni pe străzi, împodobind cu aur oame­nii şi ferestrele caselor. Totodată, insă, privirea ostaşului anonim pătrunde înapoi în timp, zăbovind asupra unui trecut nu foarte în­depărtat. Spre acest trecut se în­torc, deseori, amintirile multora dintre mai vîrstnicii locuitori ai Careiului. Oraşul de azi, asemenea ţării întregi, îşi datorează noua în­temeiere evenimentelor petrecute atunci, evenimente care, cum bine se ştie, au culminat la Cărei cu reaşezarea pămîntului nostru na­tal între hotarele sale. De cîte jertfe a fost însă nevoie pentru a se scrie pînă la capăt cronica Eliberării! Mii şi mii de iscălituri de stage stau mărturie la pagi­nile ei. Spre acele zile de fierbinte eroism se îndreaptă, iată, şi rân­durile Anei Pereş, director al ca­binetului orăşenesc de partid. „Aveam 14 ani pe atunci — ros­teşte cu emoţie interlocutoarea mea, îmi aduc bine aminte, îna­intarea armatei noastre a fost sa­lutată cu nemărginită bucurie. Am ieşit la înfiruptaarea soldaţilor cu pline. Două săptămtai i-am tatîm­­pinat, de dimineaţa pînă seara, cu pîine. Aud şi acum şuieratul gloanţelor. Neuittat nimic îmi este parcă şi mai dragă liniştea de astăzi a Careiului, liniştea ţării. După război, mulţi dintre fiii ora­şului s-au întors acasă. Au rămas definitiv aici, întinerind locul cu tinereţea lor, punînd umărul aco­lo unde a fost nevoie“. La Cărei, ca peste tot, de alt­minteri, a fost, într-adevăr, ne­voie să se pună umărul. Despre asta vorbeşte cum nu se poate mai bine însăşi înfăţişarea oraşului de acum. Dacă în urmă cu patru decenii existau aici numai o fabrică de cărămidă, una de tutun şi două mori, azi economia Careiului cu­prinde întreprinderi deosebit de puternice, cu o bază materială modernă. Careienii se mîndresc astăzi cu o fabrică de instalaţii şi utilaj tehnologic, o fabrică de mobilă, o întreprindere de ta şi craepă, o filatură de bumbac, la care se adaugă alte cîteva unităţi economice aparţinând industriei uşoare. De la 9,2 milioane lei, cit însuma producţia industrială glo­bală la 1948, s-a ajuns la 1984 la 2,4 miliarde lei. In toată această perioadă de timp, populaţia oraşu­lui s-a dublat, apropiindu-se de cifra de 30 000 locuitori. Cei mai mulţi dintre aceştia s-au mutat la case noi. Peste 5 000 de asemenea case s-au construit numai la ul­timele trei decenii. Au apărut pe harta oraşului cartiere precum „Mihai Viteazul", „Republicii", „1 Mai“. Cartiere frumoase, cochete, concepute după toate rigorile „prozodiei“ urbane. Aşadar, la Cărei, unde s-a scris la toamna anului 1945 o tulbură­toare filă a istoriei noastre na­ţionale, oamenii desăvîrşesc astăzi pagini de istorie nouă, omagiind prin semnificative fapte de mun­că prezentul luminos in care tră­iesc, dar si pildele de eroism ale trecutului. Monumentul lui Vida Geza din centrul oraşului este semnul du­rabil al neuitării. Soldatul necu­noscut veghează din lăuntrul eter­nităţii sale de piatră eternitatea vie a oamenilor şi lucrurilor, ve­gheat la rîndul său de numeroşi trandafiri. Au culoarea sîngelui trandafirii. Culoarea vieţii adică. De jur împrejur, luminile toamnei stratificîndu-se lin. In aşezarea sătmăreană, ca la toate aşezările patriei, anotimpurile intră cu blîndeţe la viaţa oamenilor împru­­mutîndu-le chipul, dăruindu-le frumuseţe. Linişte, multă linişte la Cărei. Din­­cînd la cînd se desluşeşte foşnetul frunzelor. Şi, desigur, al amintirilor. ŞTEFAN MITROI Muzeul, sânt de părere spe­cialiştii, constituie una dintre instituţiile cele mai adecvate însuşirii lecţiei de istorie. Stăm de vorbă cu directorul Muzeului de istorie a Partidu­lui Comunist, a mişcării revo­luţionare şi democratice din România, una dintre institu­ţiile educative cele mai frec­ventate de tineri. „Marea ma­joritate a vizitatorilor noştri o formează tinerii, şi ne simţim mîndri că am reuşit să reali­zăm acest lucru, ne mărturi­seşte tovarăşul Nicolae Cio­­roiu. Există o strinsă colabo­rare între muzeu şi organiza­ţia de pionieri, între muzeu şi organizaţiile de U.T.C. din şcoli, din întreprinderi, din instituţii. Copiii, tinerii au în­văţat sau învaţă la clasă date esenţiale ale istoriei milenare a poporului nostru şi vin aici animaţi de curiozitatea frumoasă a întâlnirii cu docu­mentele luptelor nestinse pen­tru libertate şi demnitate na­ţională, a aflării de noi amă­nunte privind cronica de vite­jie a neamului. Aşa cum rea­list sublinia secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu,“ istoria noastră este una singură, istoria unei , neostoite lupte pentru păs­­­trarea fiinţei naţionale, pen­tru libertate şi dreptate. Mu­zeul nostru este organizat pe acest principiu şi astfel 11 se oferă tinerilor vizitatori posi­bilitatea de a lua contact cu istoria patriei sub forma unui întreg, a continuităţii, a deve­nirii noastre fireşti. Parcurgînd sălile muzeului, studiind ex­ponatele, tinerii se conving, o dată în plus, de permanenţa noastră pe aceste plaiuri, de continuitatea luptei poporu­lui pentru o viaţă mai bună şi mai dreaptă. Parcurgem sală după sală, încăperile muzeului, conto­­pindu-ne cu un mare grup de pionieri. Copiii se opresc plini de interes în faţa documente­lor ce atestă apariţia primeor organizaţii muncitoreşti, în faţa dovezilor rolului activ jucat de muncitorimea româ­nă in cadrul mişcărilor pro­gresiste internaţionale, ascultă atenţi explicaţiile competente referitoare la crearea în 1893 a partidului politic al clasei muncitoare din România, pri­vesc cutremurătoarele docu­mente ale răscoalei de la 1997, retrăiesc dorinţa de unitate naţională a întregului popor manifestată în perioada pri­mului război mondial, stu­diază materialele referitoare la marea unire din 1918. In ochii tinerilor Citim emoţia , ghidul le vorbeşte despre ma­rile greve ale muncitorimii române. Ne oprim în drep­tul unui mare panou care pre­zintă condiţiile creării Parti­dului Comunist Român. Este unul dintre locurile preferate de copii şi de tineri pentru a or­ganiza solemnitatea primirii in rîndurile organizaţiei de pionieri sau U.T.C. Anii ile­galităţii, lupta comuniştilor prezentată pe larg, cu o mare bogăţie de documente, îi ajută pe tineri să înţeleagă mai bine capacitatea de sacrificiu a comuniştilor, crezul fierbinte ce i-a susţinut în primej­dioasa lor luptă. O fotografie­­document atrage în mod deo­sebit atenţia. Este imagi­nea unui copil aflat în pra­gul adolescenţei care-şi fă­cea intrarea în­ focul luptei revoluţionare — tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Tinerii, copiii de azi cercetează cu emoţie toate documentele re­feritoare la viaţa şi lupta acestui comunist, viaţă şi luptă dedicate în întregime cauzei nobile a socialismului şi progresului naţional. „Viaţa şi lupta revoluţionară ale co­munistului care astăzi se află în fruntea partidului şi a ţării, ne spune directorul muzeu­lui, constituie cel mai preg­nant model de viaţă, de ac­ţiune oferit tinerei generaţii. Aprofundînd aici, în faţa do­cumentelor, rolul jucat de comunişti în eliberarea pa­triei,­ în transformarea ei în­­tr-o ţară puternică, dezvoltată tinerii învaţă să respecte şi să preţuiască lupta înaintaşi­lor lor, sufletele li se umplu de dorinţa de a se dovedi la înălţimea acestora, de a le continua, opera“. Lupta antifas­cistă, în cadrul căreia tînărul comunist Nicolae Ceauşescu a jucat un rol de frunte, con­stituie un alt moment marcant al vizitei în muzeu. Steagurile, armele cu care ostaşii români, comuniştii au făcut să triumfe revoluţia de eliberare socia­lă şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă de la 23 Au­gust sădesc în conştiinţă tine­rilor alese sentimente de min­­drie patriotică. Anii recon­strucţiei cu primele şantiere naţionale de tineret le pre­zintă pionierilor şi uteciştilor participarea nemijlocită a ti­nerei generaţii la zidirea noii societăţi. Un alt moment emo­ţionant, în faţa panourilor ce prezintă documentele referi­toare la desfăşurarea celui de al IX-lea Congres al P.C.R., dată ce avea să se înscrie cu litere de aur în istoria noas­tră socialistă. Imaginile ce­ ne însoţesc de acum înainte pre­zintă chipul nou al patriei, aflată pe drumul său triumfă­tor spre progres, spre noi culmi de civilizaţie. Pe ogoare, în fabrici, în uzine, pe şantie­rele naţionale ale zilelor noastre, în şcoli, în facultăţi, comuniştii, vîrstnici şi tineri, dau un sens nou prin munca lor neobosită, cutezătoare, faptelor de eroism ale Înain­taşilor. Aceasta este istoria noastră nouă, istoria noastră contemporană, istoria unui popor care continuă neabătut lupta de veacuri pentru o viaţă liberă şi demnă pe acest pămînt. Aceasta este marea lecţie de spirit revoluţionar pe care muzeul o oferă tine­rilor. MONICA ZVIRJINSCHI Înaltul exemplu al comuniştilor LUNI 1 OCTOMBRIE 1984 „Legea morală în noi / Şi Alba Iulia deasupra noastră“ Ningea, ningea ca atunci, după cum spun bătrânii ce şi-au transmis peste vremi orice amă­nunt legat de ziua Marii Uniri, ningea şi peste întreg platoul ,se lăsase o linişte ciudată, stranie, o linişte de muzeu în aer liber, o linişte din care puteai descifra murmurul unei istorii milenare. Cînd şi-a scos pălăria, păşind către microfon, părul lui alb a părut nins de amintiri, a părut nins de istorii. Un freamăt şi o emoţie teribilă i-au cuprins pe toţi cei ce sosiseră la Alba Iu­lia şi cărora li s-a adresat simplu şi firesc : fraţi români !. Din acea zi de 1 decembrie 1983 imaginea acestui istoric, încli­­nindU­ şi capul cu respect către istoria ce trebuia evocată şi către istoria prezentă ce ne în­conjura, ce respira adine de jur împrejurul nostru a rămas adine întipărită sufletului meu şi cred nu numai al meu. Erau acolo, in ziua cind se împlineau 85 de ani de la Marea Unire, aşa cum prin grija şi eforturile Bi­roului de turism pentru tineret mai fuseseră prezenţi la­ intil­­nirea cu istoria şi la vetrele da­cice, şi la Mărăşeşti sau la Pa­­deş, citeva mii, citeva zeci de mii de tineri veniţi din întreaga ţară pentru a participa la ma­nifestările legate de sărbăto­rirea Marii Uniri, refacind, peste ani, traseul celor 100 000 de oameni ce se­ adunaseră in „sfifb­a cetate“ la îndemnul lăun­tric pe care cineva încercase, modest, să-l imprime pe-o foaie volantă. „Veniţi cu mii­le, cu zecile de mii ! Lăsaţi la o parte grijile voastre de acasă, căci in această zi vom pune te­meliile unui viitor mai bun şi fericit pentru întregul neam românesc“. Peste 65 de ani, nepoţii şi strănepoţii celor ce lăsaseră grijile lor ,­grijind la soarta tuturor, lăsaseră grijile lor prezente, grijind la viitor, erau acolo, la Alba Iulia dind seamă tocmai despre acest vii­tor fericit. Lecţia de istorie pre­dată la Alba Iulia in ziua de 1 decembrie 1983 a fost vie şi emoţionantă. Documentele isto­rice de la Muzeul Unirii, monu­mentele istorice ce impînzesc oraşul ca nişte fire istorice, ce­tatea evocatoare a au­tor şi ali­tor aspiraţii, visuri şi neămpli­niri decit vremelnice păreau a prinde viaţă, păreau a fi însuşi sufletul nostru românesc în miş­carea şi dorul lui continuu de libertate, de demnitate. Iar Alba­ Iulia refăcea in acele clipe, prin acei adolescenţi ce ştiu a fi şi gravi şi adine responsabili atunci cind Sensul moral al is­toriei li se relevă din plin şi le face să rezoneze inima, mo­mentul atit de puternic consem­nat cu mîndrie de un ziar : „Un astfel de popor nu mai poate fi robul altui­­popor, şi este o im­punătoare demnitate în drumul acesta lung şi greu ce-l fac pe jos pentru ca să fie martori la dezrobirea lui. Mergem pe jos, pe sus, în văzduh, un gînd şi acolo vom fi toţi, toţi dintr-o suflare, ţărani şi cărturari, să strigăm intr-un glas şi o do­rinţă, să ştie o lume întreagă d> că unu mai vrem, nu mai putem !■ să fim iobagi“. Fascinanta clipă in care se anunţa „Adunarea Naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi pări­n­ţile ungurene a primit rezolu-­­­ţiunea prezentată prin Vasi­le Goldiş şi astfel unirea acestor provincii româneşti cu ţara­­mamă este pentru toate veacu­rile pecetluită“ se repeta in timp, se transmitea tinerei ge-­­ neraţii ca pe un dar de preţ, se­­ transmitea cu atâta intensitate incit seara, la lumina torţelor ; pe străzile Albei Iulii am intil­­nit grupuri-grupuri de tineri cîntind cintecele libertăţii şi demnităţii noastre. M-am intîlnit în răstimpul acesta cu mulţi dintre cei ce au fost atunci, la 1 decembrie 1983, la emoţionanta sărbătoare, fie la Botoşani, fie la Blaj, fie la Craiova sau Bucureşti. Brusc, amintindu-ne clipa, discuţiile­­ noastre au căpătat, parcă un ton mai grav, mai drept şi mai exact cumpănindu-ne cuvintele. Descifram astfel lecţia de isto­rie tradusă în existenţă, o lec­ţie nicicînd uitată şi de neuitat. Şi de fiecare dată îmi părea că aud aceste versuri ale unui poet de-o vîrstă cu noi : „Legea mo­rală in noi / Şi Alba Iulia deasupra noastră“. C. STAN Cea mai frumoasă moştenire Craiova — un oraş care îşi afirmă modernitatea în com­paraţie cu monumentele presă­rate pe cuprinsul ei in milenara sa existenţă. Un oraş de mîine care s-a născut ieri, aşa cum aveau să afirme Luchian Deaconu, directorul Muzeului Olteniei din Craiova, profesorii Ioan­ Anastasia, Vir­gil Andronescu şi muzeogra­fa Otilia Gheorghe. Un oraş care, construindu-se pe sine de-a lungul istoriei, a ţinut cont de modernism, dar şi de tradiţie. Craiovenii au avut nevoie în egală măsură de case, de pâine ca şi de propria lor istorie. De aceea poate discuţia noastră despre deve­nirea oraşului a început in incinta Muzeului Olteniei din Craiova. Aici, am participat la citeva ore de eroism în ima­gini, de o semnificaţie deose­bită pentru trecutul istoric al neamului,nostru. Un trecut pe care vin să-l descopere mii de oameni, vrednici, pe măsura realizărilor de azi ale Româ­niei socialiste. Sunt consemnate aici mărturii şi documente de mare importanţă, piese de o inestimabilă valoare, îngrijite cu veneraţie şi migală, obiecte care au aparţinut unor perso­nalităţi istorice, politice şi mi­litare de prim ordin. Sunt ja­lonate marile evenimente din istoria Craiovei, aspecte din pregătirea şi desfăşurarea re­voluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi anti­­imperialistă, organizată şi condusă de P.C.R., epopeea participării armatei române, sprijinită de întregul popor, la războiul antihitlerist, con­tribuţia sa de fapte şi de singe la eliberarea poporului. Cele şapte milenii din­ momentul construirii culturilor neolitice şi pînă în zilele noastre în­seamnă o permanenţă de viaţă şi civilizaţie din punct de ve­dere arheologic şi istoric pe teritoriul Craiovei. Craiova, avea să ne spună elevul Ro­meo Popescu, este una din aşezările geto-dacice mai im­portante din zonă, şi a purtat numele de Pelendava. Am lo­cuit în una din casele Glago­­veanu în care a învăţat şi a slujit Tudor Vladimirescu. Sunt mîndru că pe aceste locuri a trecut Mihai Viteazul în dru­mul său spre Timişoara in 1596, în martie 1598 şi în oc­tombrie 1600 după bătălia de la Bucov. Aici au luat hotă­râri ale căror implicaţii au de­păşit de cele mai multe ori ho­tarele Olteniei, cinstiţii bani, răsfringîndu-se asupra Ţării Româneşti în urmă cu secole, în vestitele case ale Craioveş­­tilor, pe platoul din jurul Ca­sei Băniei. Au fost, fără îndo­ială, şi alte mărturii ale tre­cerii pe aceste locuri a celor care au făurit visul de aur al Unirii, intervine elevul Octa­­vian Stanciu, iar Theodor Aman va reţine un tablou na­ţional pe care îl dedică aces­tui moment de o deosebită importanţă istorică. Tot aici, Al. I. Cuza e primit în sala mare a Şcolii centrale . Unirea din 1859 a rămas pentru tot­deauna în conştiinţa craiove­­nilor. Aşa după cum au ră­mas, continuă eleva Aneta Pa­­lincaş, trecerea marilor perso­nalităţi, precum şi a mii şi mii de anonimi, iar evenimentele care le-au dat Viaţă au fost consemnate în opere de artă, lucrări ştiinţifice, reviste, şi cărţi, în străzi şi construcţii monumentale, în instituţiile de învăţămint şi cultură. Şi să nu uităm că tot aici în Craiova a venit părintele sculpturii moderne, Constantin Brâncuşi. Am aflat şi am învăţat că aici, pe strada Calea Severinului la t­r. 7, au fost trimişi în stare de arest numeroşi comunişti antifascişti, patrioţi români. Acest loc are profunde rezo­nanţe în mişcarea revoluţio­nară din România. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a exprimat aici protestul său, ca , delegat al tineretului revoluţionar din Capitală, împotriva proceselor intentate de burghezie condu­cătorilor clasei muncitoare. Fiecare obiect, fiecare obiec­tiv capătă valori aparte prin semnificaţia istorică, artistică, sentimentală pe care o încor­porează. Aceste obiecte şi a­­ceste obiective sunt cinstite zilnic de cei ai căror paşi se îndreaptă spre Muzeul Olte­niei. Alături de ei, elevii Ro­meo Popescu, Octavian Stan­­ciu, Aneta Palincaş, câţiva doar din miile de elevi ai Craiovei de azi care se alătură firesc faptelor celor care au rezistat eroic în faţa vicisitudinilor istoriei, ale celor care şi-au păstrat sentimentul datoriei, pentru apărarea ţării pînă in ultima clipă. Craiova este un oraş compus „diin citeva tir­­guri adunate“, spune Arghezi. Multe din mărturiile epocii sînt încă depozitate in adincuri, sub pămîntul pe care pulsea­ză viaţa şi ritmurile lumii de azi, munca celor ce, păstrind moştenirea sacră a lui Mihai Viteazul dau­ dimensiuni aspi­raţiei de progres şi civilizaţie. Sînt fără îndoială şi alte mul­te mărturii ale trecerii pe a­­ceste locuri a celor care au făurit visul de aur al craio­­venilor. Rămîne ca cei tineri de aici să-l păstreze şi să-l continue ca pe cea mai fru­moasă moştenire a lor. ARETA ŞANDRU

Next