Scînteia Tineretului, decembrie 1986 (Anul 42, nr. 11664-11690)
1986-12-01 / nr. 11664
„SemniA TINERETULUI" pag. 3 (Urmare din pag. I) care urmăreau, de asemenea, scopuri expansioniste. Acţiunea lui Mihai Viteazul din anul 1600, care a întruchipat năzuinţele poporului din cele trei ţări româneşti spre unitate statală, urmărea, între altele, creşterea forţei poporului român pentru a putea face faţă năvălitorilor străini, oprimării otomane, pentru a-şi putea deschide calea progresului şi a-şi apăra libertatea. Izvorîtă din nevoia adine resimţită de inmănunchere a tuturor forţelor pentru înlăturarea asupririi străine, această primă unire politică a dobândit putere de simbol şi a răsunat peste secole ca un îndemn şi ca o îmbărbătare în lupta pentru eliberare şi făurirea unităţii statale. In cartea de aur a ţării au rămas nemuritori marii conducători de oşti ca Mircea cel Mare, loan de Hunedoara, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, loan Vodă cel Viteaz, Mihai Viteazul, Constantin Brincoveanu, Dimitrie Cantemir şi atiţia alţii care au ridicat neînfricaţi spada pentru unitatea şi neatârnarea poporului lor. Dar şi mai mulţi sunt eroii anonimi, masele largi populare care, timp de sute şi sute de ani, au făcut zid in calea cotropitorilor, păstrînd prin, vremuri, ca o flacără sacră, libertatea pămîntului străbun. Urmînd firul istoriei, constatăm că, prin veacurile al XVXII-lea şi al XlX-lea, ideea de unitate, aspiraţiile de unitate, politica de unitate au devenit cheia de boltă a vieţii şi activităţii românilor, năzuindu-se să fim „tot un loc şi o ţară“. Cert este faptul că dacă vitregia istoriei nu le-a îngăduit să îşi refacă unitatea politică , într-o formă statală centralizată, tradiţională, ea s-a exprimat în unitatea de cultură şi civilizaţie, în continuarea luptei pentru libertate, în păstrarea nealterată a conştiinţei de sine şi de neam a poporului. Au valoare de simbol cuvintele cărturarului român Dimitrie Cantemir, care arăta că: „Neamul moldovenilor, muntenilor, ardelenilor, cu toţi cu un nume de obşte Români se cheamă“. Manifestindu-se tot mai mult în dimensiunea şi perspectiva ei reală, ideea unirii, a fost scoasă în prima linie de luptă pe la, mijlocul veacului trecut şi spre realizarea ei au convers toate energiile şi eforturile poporului român string în jurul Carpaţilor. Preludiu al formării României moderne, revoluţiile din anii 1784, 1821, de la 1848, prin caracterul lor unitar, determinat de faptul că au ţintit peste tot la înlăturarea formaţiunii social-economice feudale, la unirea naţională a românilor intr-un singur stat, de unitatea ei ideologică burghezo-democratică şi naţională, de programele sale militare, de contactele dintre cei mai de seamă dintre conducătorii ei — Nicolae Bălcescu, V. Alecsandri, A. Tr. Laurian, Eftimie Murgu, Mihail Kogălniceanu, Avram Iancu, Costache Negri, Ioan Ghica etc. — au constituit momente de mare însemnătate in lupta poporului român pentru unitate statală. Veacul al l£lX-lea se caracterizează prin profunde transformări revoluţionare în viaţa poporului nostru, care au dus la accelerarea dezvoltării forţelor de producţie, la apariţia relaţiilor noi capitaliste, la schimbarea structurii sociale prin intrarea pe arena istoriei a burgheziei în ascensiune şi a noii clase revoluţionare, a proletariatului, prin realizarea de reforme economice, sociale şi politice. S-a intensificat, de asemenea, lupta pentru unitate, care a culminat cu împlinirea visului secular al unirii Moldovei si Munteniei intr-un singur stat, ce a marcat un moment istoric în viaţa poporului român, punctul de plecare în formarea statului national unitari Unirea Moldovei cu Muntenia — rod al luptei duse de masele populare, de cărturarii patrioţi ai timpului, de întregul popor român — a pus bazele României moderne, deschizînd o nouă etapă în procesul de emancipare naţională. Crearea statului naţional român, dezvoltarea forţelor de producţie şi a noilor relaţii sociale, precum şi situaţia politică internaţională au pus la ordinea zilei, în modul cel mai imperios, lichidarea oricăror relaţii de dependenţă faţă de Poartă şi abolirea prevederilor Tratatului de la Paris, ce stabilea dreptul de garant al marilor puteri europene fată de România. Cucerirea deplinei independente de stat a ţării apărea ca o necesitateobiectivă pentru afirmarea noilor clase si forte sociale, pentru progresul multilateral al societâţii si afirmarea naţiunii libere în marea familie a popoarelor lumii. în memorabila zi de 9 mai 1877, sfatul ţării a proclamat, prin vot unanim, deplina independenţă de stat a României, care a fost consfinţită prin jertfe grele pe cimpurile de bătălie ale războiului din 1877—1878. După cucerirea independenţei României, eforturile românilor au fost prioritar îndreptate,din continuare, spre desăvârşirea procesului de formare a statului român unitar ca o cerinţă impusă atit de tradiţia istorică, cit şi de însăşi dezvoltarea societăţii. Crearea, în 1893, a partidului politic al clasei muncitoare din România a impulsionat lupta clasei muncitoare pentru libertatea socială şi naţională, pentu propăşirea patriei. Contactul permanent dintre socialiştii români din toate provinciile româneşti, acţiunile lor comune au căpătat dimensiuni noi in primele decenii ale secolului nostru. Legităţile dezvoltării istorice impuneau cu stringentă încheierea procesului de formare a statelor naţionale aflate sub dominaţia marilor imperii din Europa. In mişcarea popoarelor europene pentru autodeterminare naţională şi scuturarea dominaţiei străine se încadrează şi lupta maselor populare din România şi din teritoriile româneşti aflate sub dominaţia străini, pentru formarea statului naţional român unitar. Lupta proprie şi energică a poporului român, pentru înfăptuirea înaltului ideal naţional a putut fi încununată de succes în condiţiile favorabile create prin prăbuşirea imperiilor otoman, habsburgic şi ţarist, sub presiunea luptei de eliberare a popoarelor. Cel dinţii război mondial a pus în prim plan conştiinţa naţională a popoarelor şi a zguduit din temelii imperiile vremii create prin forţă şi la masa verde a tratativelor internaţionale, unde ţările şi popoarele mici erau prada cu care statele mari îşi împăcau rivalităţile. Este semnificativ faptul că, in condiţiile create de desfăşurarea evenimentelor din timpul războiului, lupta popoarelor oprimate pentruemanciparea naţională şi socială, pentru constituirea de state naţionale s-a intensificat îmbrăcînd forme diferite. Momentul culminant al revoluţiei sociale şi naţionale din Transilvania l-a constituit Marea Adunare Naţională de laAlba Iulia, convocată din iniţiativa Consiliului Naţional Român Central, consiliu ce constituia „unicul for care reprezenta voinţa poporului Român“. Alegerea delegaţilor, pe baza sufragiului universal, în cercurile electorale sau în organizaţiile politice şi în instituţiile româneşti de pe întreg cuprinsul Transilvaniei, participarea la Adunare, pe lingă cei 1 228 delegaţi aleşi, a peste 100 000 de oameni atestă faptul că hotărârile adoptate au fost emanaţia voinţei unui întreg popor. In „Declaraţia de la Alba Iulia“, Marea Adunare Naţională a proclamat solemn „unirea Transilvaniei şi Banatului cu România pentru toate veacurile“. Unirea a fost întărită de aderarea naţionalităţilor conlocuitoare la acel act istoric, exprimată atit in cadrul organismelor care au adoptat hotăririie de autodeterminare si unire, cit si in adunări populare. Operă durată cu inimă şi căldură, îndelung pregătită cu ştiinţă şi conştiinţă, făurirea statului naţional român unitar a fost asemuită cu o „admirabilă piramidă ridicată din voitele jertfe ale neamului nostru, clădită din sute de mii de trupuri şi sfinţită cu potop de suferinţi, de lacrimi şi singe“. Act politic progresist, făurirea statului naţional unitar român „nu a fost rezultatul nici unui tratat de pace, nu a fost voinţa unei puteri din afară ; unirea a fost rezultatul voinţei poporului român, dornic de libertate şi independenţă“. Unirea din anul 1918 a avut, consecinţe deosebit demari în planul afirmării poporului român, al progresului social, economic si politic, ea a dat un uasu şi puternic imbold aspiraţiilor si străduinţelor naţiunii noastre de a-şi, făuri o viaţă mai bună, de a fi liberă şi stăpână in propria ţară, înscrisă în hronicul vremii cu peste sase decenii si jumătate in urmă, privită de la altitudinea epocii pe care o trăim, definită ca un nume de destin „Epoca Nicolae Ceauşescu“, cea mai strălucitoare in înfăptuiri din istoria de peste două milenii şi jumătate a poporului român, formarea statului naţional unitar român in anul 1918 a pus în mod concludent in evidenţă faptei că ideea unirii, născută din tulpina etnică a poporului nostim şi trăită in brazda românească, idealul constituirii unui stat puternic pe meleagurile Daciei „nu au putut fi ucise niciodată, pentru că ele sunt adine împlintate in înseşi sîngele, in conştiinţa şi spiritul întregului nostru popor !“. Anul 1918 reprezintă pentru poporul român mult mai mult decit o delimitare calendaristică in istoria sa, ei constituind uin moment de adîncă semnificaţie. Realizarea acestui deziderat istoric vital a fost rodul luptei maselor largi populare, a muncitorimii, ţărănimii, intelectualităţii, a cercurilor înaintate aleburgheziei, a principalelor clase şi pături ale societăţii, opera întregului popor, a întregii naţiuni. Punerea în mod concludent in lumină a acestor adevăruri istorice se constituie intr-un act ştiinţific si politic de însemnătate esenţială, de stringentă actualitate in apăra-, rea independenţei, suveranităţii si integrităţii, a prezentului si a viitorului României socialiste. Unitatea socialistă a poporului român este un fenomen social calitativ nou in istoria ţării. Ea este rezultatul unui proces logic, obiectiv, al dezvoltării istorice a societăţii româneşti, fiind alcătuită din elemente tradiţionale şi din elemente specifice realităţii de astăzi a României. Intre aceste părţi constitutive ale unităţii naţiunii socialiste există ui raport de continuitate — elementele tradiţionale fiind preluate, dezvoltate şi completate cu elemente ale realităţii noi, socialiste. Această unitate constituie o puternică forţă motrice a dezvoltării ţării noastre pentru că, aşa ducă cum arăta tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU. „Toate măreţele realizări pe care le-am obţinut pe calea făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate le datorăm, în primul rind, eforturilor oamenilor muncii, fără deosebire de naţionalitate — români, maghiari, germani, sirbii, întregului nostru popor, care, intr-o deplină unitate, înfăptuieşte neabătut politica internă şi externă a partidului şi statului nostru“. Cinstind marile evenimente ale istoriei neamului nostru, ne marii noştri înaintaşi şi faptele lor de glorie, oamenii muncii din întreaga ţară, strins uniţi în jurul partidului, al secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, simbolul unităţii de nezdruncinat a naţiunii române, acţionează cu toată energia şi capacitatea lor de creaţie pentru a face din România o ţară tot mai puternică şi înfloritoare, pentru făurirea noii istorii a patriei, a istoriei sale, socialiste și comuniste. 1 DECEMBRIE 1918 LUNI 1 DECEMBRIE 1986 68 DE ANI DE LA FĂURIREA STATULUI NAŢIONAL UNITAR ROMÂN Piatră de hotar în devenirea istorică ai poporului român Moment cu profunde şi multiple semnificaţii în procesul devenirii istorice a poporului român, înfăptuirea statului naţional unitar din memorabilul an 1918 — „încununarea unor lupte de secole, a năzuinţelor românilor de pretutindeni de a avea un stat unitar independent, de a trăi liberi, în pace şi colaborare cu vecinii, cu alte popoare“, după cum, pe bună dreptate, a apreciat secretarul general al partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, „ziua cea mare“ de la 1 Decembrie 1918, a avut un puternic ecou internaţional, bucurîndu-se de sprijinul larg al opiniei publice din numeroase ţâri ale lumii, convinsă de justeţea istoricelor hotăriri ale poporului român, precum şi de legitimitatea istorică a unităţii naţional-statale a românilor: „The Washington Post“, „The New Times“, „The Evening Star“ (din Statele Unite ale Americii), „The Times“, „Manchester Guardian“, „Daily Expres“ (din Anglia), „Le Temps“, „Le Matin“, „Le Figaro“ (din Franţa), „II Giornale d’Italia“. .,Il Corriere della Sera“ (din Italia), „Journal de Geneve“ (din Elveţia) şi multe altele s-au făcut purtătoarele de cuvint ale derulărilor evenimentelor de însemnătate epocală din viaţa poporului român, lămurindu-şi cititorii asupra dezideratelor seculare de unitate ale românilor, asupra celor mai însemnate momente ale procesului înfăptuirii statului naţional unitar român. Caracterizată de cotidianul englez „The Times“ drept „o mare sărbătoare a românilor“, căci a „proclamat solemn unirea Transilvaniei cu România“, măreaţa adunare naţională de la Alba Iulia a impresionat pe toţi corespondenţii de presă acreditaţi în România, unii dintre ei martori oculari pe timpul lui Horea ori în alte zone ale ţării, de unde au putut să înregistreze ecoul istoricei hotăriri de la Alba Iulia. „Această zi istorică s-a desfăşurat cu un entuziasm de nedescris şi cu demnitate“, avea să scrie presa franceză, în vreme ce presa americană ţinea să remarce că în istorica cetate a Albei Iulii „o mulţime de peste 100 000 de oameni, in variate costume pitoreşti [...] a aclamat cu entuziasm cuvântările fruntaşilor naţionali“, românii exprimîndu-şi, după cum afirma intr-un fulminant articol ziarul „The New York Times“, „dorinţa de a fi uniţi intr-un singur stat naţional“. Intr-unul din numerele sale de la începutul anului 1919, cotidianul londonez „The Times“ consemna, la rîndu-i, că „Unirea tuturor provinciilor surori este un izvor permanent de entuziasm şi rămine princinalul subiect de conversaţie“. La rîndul ei, presa franceză a afundat spaţii largi prezentaţii evenimentelor care au condus la desăvârşirea unităţii naţional-statale. Amploarea manifestaţiei de la 1 Decembrie 1918 şi semnificaţia ei erau surprinse de gazeta „Le Matin“ care, în numărul său din 1 decembrie 1918, consemna : „Comitetul [Consiliul — n.n.] Naţional- Român din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş a proclamat unirea provinciilor române la regatul României. Drapelul român flutură pe toate edificiile publice. Entuziasmul este de nedescris. Oamenii pling şi se îmbrăţişează pe străzi“. Şi oficiosul francez „Le Temps“ a consacrat mai multe numere evenimentelor din România reproducînd, totodată, o ştire apârută în organul central al socialiştilor din Ungaria, „Népszava“, potrivit căreia „secţia română a Partidului Socialist Ungar a hotărit în unanimitate să se asocieze Consiliului Naţional Român din Ungaria şi din Transilvania pentru eliberarea completă a naţiunii române şi unirea tuturor românilor intr-un singur stat“. La 4 decembrie 1918, „II Giornale d’Italia“ reproducea scrisoarea adresată de ministrul de externe Giorgio Sidney Sonnino Comitetului naţional al unităţii românilor, prin care îşi exprima „simpata profundă şi constantă a guvernului italian faţă de aspiraţiile juste şi legitime ale poporului român“. . Dar nu numai presa din diferite state ale lumii a consemnat cu admiraţie evenimentele ce se derulau în România in cursul anului 1918, ci şi diferiţi oameni politici, personalităţi ale vieţii ştiinţifice şi culturale mondiale. Aşa, de pildă, diplomaţii străini acreditaţi în România informau cu regularitate cancelariile străine despre pregătirea, desfăşurarea şi semnificaţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. Astfel, consulul general al Germaniei la Budapesta comunica la Berlin la 15/ 28 noiembrie : „Duminică, 1 decembrie, are loc la Alba Iulia Marea Adunare Naţională a tuturor românilor din Ungaria, la care participă deputaţi din toate statele şi oraşele, episcopii şi alţi demnitari. Această Constiuantă va proclama unirea tuturor românilor şi va stabili in special sarcinile politicii viitoare a Transilvaniei, precum şi îndeplinirea lor şi va hotărî postulatele care vor fi susţinute la Conferinţa generală a păcii". Ministrul Spaniei la Bucureşti comunica la Madrid, intr-un raport din 22 noiembrie/5 decembrie că „in timp ce în acest oraş [Bucureşti — n.n. 30 loc serbările şi manifestaţiile oficiale şi populare cu care se celebrează întoarcerea în capitala regatuluia celor evacuaţi la Iaşi — n.n. dincolo de hotarele vechii Românii se petrec fapte de o incalculabila importanţă. Ceea ce s-a mai petrecut o singură dată şi pe o perioadă mică de timp, nit a durat domnia principelui român Mihai cel Brav în anul 1600, anume faptul că tot neamul românesc s-a aflat unit in hotarele vechii Dacii a lui Traian, pare că se va realiza — continua el — şi nu prin forţa firmelor, ci prin voinţa liberă a provinciilor care alcătuiesc această ţară“. La numai cîteva zile de la măreaţa adunare de pe timpul lui Horea, o telegramă a Consulatului General german la Budapesta aducea la cunoştinţă modul cum s-a desfăşurat istorica manifestare de la Alba Iulia : „Din toate părţile Transilvaniei — se consemna în document — au venit timp de cîteva zile mase mari de oameni , au participat la adunare circa 100 000 de oameni (...] numărul celor cu mandat a fost de 1 228, printre care femei şi soldaţi“, iar din Stockholm, o telegramă sintetizînd cele ce scria presa ungară, transmitea că pregătirile pentru Adunarea Naţională de la Alba Iulia au fost grandioase : „în permanenţă, trenuri speciale transportau populaţia românească, care aclama România Mare“. La rîndul său, ministrul Belgiei la Bucureşti, Ypersele de Strihou, declara delegaţiei române venite să-şi exprime mulţumirea pentru simpatia şi sprijinul acordat de Belgia luptei pentru unitatea naţională a românilor : „Eliberarea Transilvaniei şi unirea ei cu România au provocat in ţari mea — afirma diplomatul belgian — o foarte sinceră bucurie“. Diplomaţii francezi din România nu au intîrziat nici ei să transmită la Paris ecourile şi semnificaţia actului istoric al Unirii Transilvaniei cu România, consfinţit de Adunarea Naţională de la Alba Iulia. Astfel, la 7 ianuarie 1919, reprezentantul diplomatic al Franţei işi anunţa superiorii că „reunirea tuturor provincrilor româneşti din Transilvania și Ungaria, adică inclusiv Banatul, hotărită de Adunarea de la Alba Iulia a fost notificată acolo ca un fapt împlinit“. De o largă răspîndire s-a bucurat în acele istorice zile broşura intitulată „Dreptatea cauzei României“ publicată de publicistul Q. W. A. Leeper la Londra, New York şi Toronto in care autorul — simpatizant al luptei românilor pentru unitate naţională — demonstra pe bază de date şi fapte necesitatea şi inevitabilitatea prăbuşirii Imperiului, austro-ungar şi unirea neamului românesc în vatra străvechii Dacii a lui Burebista şi Decebal, pe care o vedea drept „rezultatul firesc al rolului eroic al grelelor suferinţe indurate de România pentru realizarea acestui ideal“. După el, actul de la 1 Decembrie 1918 reprezenta „un mare ciştig pentru cauza progresului şi a democraţiei şi faptul acesta este universal admis“. Demn de relevat este faptul că presa străină, rapoartele diplomatice, declaraţiile diferitelor personalităţi politice ori culturale au susţinut, într-o impresionantă unanimitate, viabilitatea noului stat. După o vizită de două luni la România, corespondentul special al cotidianului britanic„The Times“ scria în numărul său din î1 martie 1919 un amplu reportaj cu titlul „Adevărul despre România Mare“, din care se degajă optimismul cu privire la viitoarea dezvoltare a ţării. „România se pregăteşte de o eră nouă — arăta el — o eră a reformelor sociale şi a politicii înţelepte“. Pe aceeaşi time, ziarul american „The Washington Post“ din 13 aprilie 1919 insera în coloanele sale un articol in care se arăta : „Minunata vitalitate şi calităţile remarcabile cu care poporul român este dotat oferă garanţia că această naţiune îşi va îndeplini cu credinţă" misiunea sa istorică şi internaţională, acteea de santinelă a culturii şi civilizaţiei latine in Orientul Europei“. Evenimentele care au urmat au confirmat din plin încrederea şi speranţele românilor intr-un viitor mai bun, ca şi ale statelor lumii, care-şi manifestaseră, in istoricul an 1918, întreaga simpatie şi aprobare faţă de evenimentele din România. De-a lungul timpului, in anii care au urmat înfăptuirii istoricei hotăriri de la Alba Iulia, România, întregită între hotarele sale fireşti, liberă şi independentă, şi-a luat soarta în propriile mîini, con-, struindu-şi viitorul după propria sa voinţă, in deplin consens cu aspiraţiile şi năzuinţele sale, cele mai înalte spre pace, spre un viitor luminos, înălţător. Dr. DORINA N. RUSU ZIUA CEA MARE ZIUA MARII ÎMPLINIRI în conştiinţa poporului român, ziua de 1 Decembrie 1918 a rămas, prin însemnătatea sa, alături de marile date ale istoriei patriei : 24 Ianuarie, 9. Mai, 23 August, ca una din cele mai glorioase pagini ale istoriei noastre naţionale, încununarea aspiraţiilor de veacuri ale poporului, de dreptate, libertate şi unitate naţională, piatră de hotar in dezvoltarea României moderne. Din cele mai îndepărtate regiuni s-au îndreptat spre Alba Iulia, pentru a sprijini actul de voinţă al naţiunii, zeci de mii de români, unii pornind la drum aproape imediat ce a fost comunicată data şi locul Adunării, toţi cîntînd „Deşteaptă-te, române“ şi purtînd steaguri tricolore. „N-avem nevoie să ne-o spunem unul altuia — scria în acele zile militantul socialist Ile Cristea în ziarul „Glasul Ardealului“ — e destul să ne privim în ochi pentru ca să ne convingem că ceasul a sosit. Cuvîntul, păstrat pînă acum în cutele cele mai adinei ale sufletului, se va rosti unanim, măreţ şi nestrămutat. Unirea noastră va fi indiscutabilă“. La 1 Decembrie 1918 a avut loc, aşadar, măreaţa Adunare Naţională ,de la Alba Iulia — localitate încărcată de istorie, vechi centru al Daciei, al celei dinţii uniri politice a românilor sub Mihai Viteazul, locul martiriului lui Horea şi Cloşca, al pătimirii lui Avram , Iancu in temniţa imperială. Aici erau întrunit, incepînd de la orele 7 dimineaţa, in marea piaţă a oraşului, împodobită sărbătoreşte, cu steaguri tricolore. In perfectă ordine, şirurile nesfîrşite de oameni veniţi din sate şi oraşe, de pe Criş şi de pe Timiş, de pe Tirnave, Olt, Iza şi Someş, îmbrăcaţi în hainele, lor de sărbătoare, împodobite cu cocarde tricolore, în şiruri de cite patru si in grupuri de cite 150—200, cîntînd „Deşteaptă-te, române“, „Pe-al nostru steag“, „La arme“ defilau prin clădiri unde erau găzduiţi membrii Marelui Consiliu Naţional Printre cei .. peste 100 000 de muncitori, ţărani,meseriaşi, veniţi săi consfinţească actul logic obiectiv şi progresist de încheiere a procesului de formare a statului naţional unitar român se găseau femei şi fete tinere in costume naţionale, cu panglici şi drapele, intelectuali în haine de oraş, călăreţi pe cai, împodobiţi cu steaguri tricolore. Nenumărate sunt mărturiile despre entuziasmul şi amploarea participării maselor la marele act istoric al Unirii. Dintre acestea, iată impresiile unuia dintre cei 228 de delegaţi aleşi prin vot de cercurile electorale sau de organizaţiile politice şi de instituţiile din Transilvania : „Imensa cimpie era o mare de oameni, orânduiţi pe judeţe. Predominau ţăranii, spre încintarea ochilor, care nu se săturau admirînd marea frescă naţională, comorile etnografice de pe toate văile şi cimpiile transilvane, de la Iza şi Someş pînă la Timiş şi Cerna, de la cele trei Crişuri pină la Mureş şi Olt“. Aufost prezenţi 150 de delegaţi ai socialdemocraţiei române, reprezentînd aproape 70 000 de muncitori organizaţi, atit români cit şi de alte naţionalităţi. Impresionanta înfăţişare a celor peste 100 000 de participanţi este practic descrisă în ziarul „Alba Iulia“ sub titlul „Cea mai mare sărbătoare naţională a românilor“. Poporul rorrtân din Transilvania „răpit de vraja idealului său măreţ, a curs din toate părţile, murirîuri, spre cetatea istorică a lui Mihai Viteazul. (...) Adunarea a fost anunţată abia cu cîteva zile mai înainte , şi totuşi îndată după primirea avizului, ca minaţi de o putere nevăzută, au plecat cete de oameni spre Alba Iulia. Au venit din toate colţurile locuite de români, ca un simbol, că de acum s-au sfărimat graniţele vitrege, pe care sbirii noştri de ieri le credeau veşnice şi pe care doar sufletele noastre obidite le puteau trece, în zborul lor fîlfiitor“. Membrii Consiliului Naţional au fost primiţi în sala Cazinoului cu însufleţitoare aplauze. Fundalul sălii era decorat cu drapelele statelor constituite după destrămarea Imperiului austro-ungar. Peretele era împodobit cu tabloul lui Mihai Viteazul, sus, iar mai jos cu tablourile celor trei eroi-martiri : Horea, Cloşca şi Crişan. Cel dinţii care rosteşte cuvîntul este Ştefan Cicio-Pop, preşedintele Consiliului Naţional Român Central. Cu aceasta, Consiliul Naţional işi depune mandatul în mîinile naţiunii române, chemată să-şi spună răspicat cuvîntul. Discursul festiv şi solemn a fost rostit de Vasile Goldiş, care a rostit adevăruri de o înaltă etică politică, supunînd spre aprobare Măreţei Adunări Naţionale hotărîrea de unire : „Adunarea naţională decretează Unirea românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească şi teritoriile locuite de ei cu România“. Adunarea reprezentativă de la 1 Decembrie 1918 a aprobat Istorica „Declaraţie de la Alba Iulia“, document memorabil al unirii, la care şi-au adus contribuţia toate forţele politice şi sociale române din Transilvania. In Declaraţie se arăta : „Veacuri de-a rîndul poporul românesc, adevăratul şi legitimul proprietar al pămîntului ce fusese odată Dacia, a fost socotit străin şi sclav pe pămîntul Său strămoşesc. Bucăţirea trupului românesc a fost act de barbarie. Distrusă barbaria, unirea tuturor românilor intr-un singur stat este cea mai firească preţuire a civilizaţiei“. O „uriaşă simfonie a conştiinţei naţionale“ este caracterizată atmosfera de pe platoul Romaijjior de ziarul „Românul“. De pe numeroase tribune, semănate peste tot întinsul platoului, în timp ce în Sala Unirii se desfăşurau lucrările oficiale, oratori improvizaţi dar inspiraţi explicau poporului însemnătatea momentului. Unirea, înfăptuită de masele populare, de forţele naţional-revoluţionare, prin actele plebiscitare din 1918, s-a impus Europei drept încununarea victorioasă a luptei seculare duse de poporul român, sub conducerea celor mei înaintaţi fii ai săi, deschizînd pentru întreaga naţiune un drum al progresului şi civilizaţiei.A venit să confere românilor locul legitim în rindul popoarelor şi naţiunilor lumii. Dr. ŞTEFAN PÂSLARU