Scînteia Tineretului, decembrie 1986 (Anul 42, nr. 11664-11690)

1986-12-01 / nr. 11664

„SemniA TINERETULUI" pag. 3 (Urmare din pag. I) care urmăreau, de asemenea, scopuri expansioniste. Acţiunea lui Mihai Viteazul din anul 1600, care a întruchi­pat năzuinţele poporului din cele trei ţări româneşti spre unitate statală, urmărea, între altele, creşterea forţei poporu­lui român pentru a putea face faţă năvălitorilor străini, opri­mării otomane, pentru a-şi pu­tea deschide calea progresului şi a-şi apăra libertatea. Izvorîtă din nevoia adine resimţită de inmănunchere a tuturor forţe­lor pentru înlăturarea asupririi străine, această primă unire politică a dobândit putere de simbol şi a răsunat peste secole ca un îndemn şi ca o îmbărbă­tare în lupta pentru eliberare şi făurirea unităţii statale. In car­tea de aur a ţării au rămas nemuritori marii conducători de oşti ca Mircea cel Mare, loan­ de Hunedoara, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, loan Vodă cel Viteaz, Mihai Viteazul, Con­stantin Brincoveanu, Di­mitrie Can­temir şi atiţia alţii care au ridicat neînfricaţi spada pen­tru unitatea şi neatârnarea po­porului lor. Dar şi mai mulţi sunt eroii anonimi, masele largi populare care, timp de sute şi sute de ani­, au făcut zid in calea cotropitorilor, păstrînd prin, vremuri, ca o flacără sacră, libertatea pămîntului străbun. Urmînd firul istoriei­, consta­tăm că, prin veacurile al XVXII-lea şi al XlX-lea, ideea de unitate, aspiraţiile de uni­tate, politica de unitate au de­venit cheia de boltă a vieţii şi activităţii românilor, năzuin­­du-se să fim „tot un loc şi o ţară“. Cert este faptul că dacă vitregia istoriei nu le-a îngă­duit să îşi refacă unitatea poli­­­tică , într-o formă statală cen­tralizată, tradiţională, ea s-a exprimat în unitatea de cultură şi civilizaţie, în continuarea luptei pentru libertate, în păs­trarea nealterată a conştiinţei de sine şi de neam a poporului. Au valoare de simbol cuvintele cărturarului român Dimitrie Cantemir, care arăta că: „Nea­mul moldovenilor, muntenilor, ardelenilor, cu toţi cu un nume de obşte Români se cheamă“. Manifestindu-se tot mai mult în dimensiunea şi perspectiva ei reală, ideea unirii, a fost scoasă în prima linie de luptă pe la, mijlocul veacului trecut şi spre realizarea ei au convers toate energiile şi eforturile po­porului român string în jurul Carpaţilor. Preludiu al formă­rii României moderne, revolu­ţiile din anii 1784, 1821, de la 1848, prin caracterul lor unitar, determinat de faptul că au ţin­­tit peste tot la înlăturarea for­maţiunii social-economice feu­dale, la unirea naţională a ro­mânilor intr-un singur stat, de unitatea ei ideologică burghe­­zo-democratică şi naţională, de programele sale militare, de contactele dintre cei mai de seamă dintre conducătorii ei — Nicolae Bă­lcescu, V. Alecsan­­dri, A. Tr. Laurian, Eftimie Murgu, Mihail Kogălniceanu, Avram Iancu, Costache Negri, Ioan Ghica etc. — au constituit momente de mare însemnătate in lupta poporului român pen­tru unitate statală. Veacul al l£lX-lea se caracte­rizează prin profunde transfor­mări revoluţionare în viaţa po­porului nostru, care au dus la accelerarea dezvoltării forţelor de producţie, la apariţia relaţii­lor noi capitaliste, la schim­barea structurii sociale prin intrarea pe arena istoriei a bur­gheziei în ascensiune şi a noii clase revoluţionare, a proleta­riatului, prin realizarea de re­forme economice, sociale şi po­litice. S-a intensificat, de ase­menea, lupta pentru unitate, care a culminat cu împlinirea visului secular al unirii Moldo­vei si Munteniei intr-un singur stat, ce a marcat un moment istoric în viaţa poporului ro­mân, punctul de plecare în for­marea statului national unitari Unirea Moldovei cu Muntenia — rod al luptei duse de masele populare, de cărturarii patrioţi ai timpului, de întregul popor român — a pus bazele Româ­niei moderne, deschizînd o nouă etapă în procesul de emanci­pare naţională. Crearea statului naţional ro­mân, dezvoltarea forţelor de producţie şi a noilor relaţii so­ciale, precum şi situaţia politică internaţională au pus la ordinea zilei, în modul­ cel mai imperios, lichidarea oricăror relaţii de dependenţă faţă de Poartă şi abolirea prevederilor Tratatului de la Paris, ce stabilea dreptul de garant al marilor puteri eu­ropene fată de România. Cuce­rirea deplinei independente de stat a ţării apărea ca o necesi­tate­­obiectivă pentru afirmarea noilor clase si forte sociale, pen­tru progresul multilateral al so­cietâţii si afirmarea naţiunii li­bere în marea­ familie a popoa­relor lumii. în memorabila zi de 9 mai 1877, sfatul ţării a pro­clamat, prin vot unanim, depli­na independenţă de stat a României, care a fost consfin­ţită prin jertfe grele pe cimpu­­rile de bătălie ale războiului din 1877—1878. După cucerirea independenţei României, eforturile românilor au fost prioritar îndreptate,d­in continuare, spre desăvârşirea procesului de formare a statu­lui român unitar ca o cerinţă impusă atit de tradiţia istorică, cit şi de însăşi dezvoltarea so­cietăţii. Crearea, în 1893, a partidului politic al clasei muncitoare din România a impulsionat lupta clasei muncitoare pentru liber­tatea socială şi naţională, pen­­tu propăşirea patriei. Contactul permanent dintre socialiştii ro­mâni din toate provinciile ro­mâneşti, acţiunile lor comune au căpătat dimensiuni noi in primele decenii ale secolului nostru. Legităţile dezvoltării istorice impuneau cu stringentă înche­ierea procesului de formare a statelor naţionale aflate sub do­minaţia marilor imperii din Europa. In mişcarea popoarelor europene pentru autodetermi­nare naţională şi scuturarea dominaţiei străine se încadrea­ză şi lupta maselor populare din România şi din teritoriile româneşti aflate sub dominaţia străini, pentru formarea statu­lui naţional român unitar. Lup­ta proprie şi energică a poporu­lui român, pentru înfăptuirea înaltului ideal naţional a putut fi încununată de succes în con­diţiile favorabile create prin prăbuşirea imperiilor otoman, habsburgic şi ţarist, sub pre­siunea luptei de eliberare a po­poarelor. Cel dinţii război mondial a pus în prim plan conştiinţa na­ţională a popoarelor şi a zgu­duit din temelii imperiile vre­mii create prin forţă şi la masa verde a tratativelor internaţio­nale, unde ţările şi popoarele mici erau prada cu care statele mari îşi împăcau rivalităţile. Este semnificativ faptul că, in condiţiile create de desfăşura­rea evenimentelor din timpul războiului, lupta popoarelor oprimate pentru­­emanciparea naţională şi socială, pentru con­­stituirea de state naţionale s-a intensificat îmbrăcînd forme diferite. Momentul culminant al revoluţiei sociale şi naţionale din Transilvania l-a constituit Marea Adunare Naţională de la­­Alba Iulia, convocată din ini­ţiativa Consiliului Naţional Ro­mân Central, consiliu ce consti­tuia „unicul for care reprezenta voinţa poporului Român“. Ale­gerea delegaţilor, pe baza su­fragiului universal, în cercurile electorale sau în organizaţiile politice şi în instituţiile româ­neşti de pe întreg cuprinsul Transilvaniei, participarea la Adunare, pe lingă cei 1 228 de­legaţi aleşi, a peste 100 000 de oameni atestă faptul că hotărâ­rile adoptate au fost emanaţia voinţei unui întreg popor. In „Declaraţia de la Alba Iulia“, Marea Adunare Naţională a proclamat solemn „unirea Tran­silvaniei şi Banatului cu­­ Româ­nia pentru toate veacurile“. Unirea a fost întărită de ade­rarea naţionalităţilor conlocui­toare la acel act istoric, expri­mată atit in cadrul organisme­lor care au adoptat hotăririie de autodeterminare si unire, cit si in adunări populare. Operă durată cu inimă şi căldură, îndelung pregătită cu ştiinţă şi conştiinţă, făurirea statului naţional român unitar a fost asemuită cu o „admira­bilă piramidă ridicată din voite­le jertfe ale neamului nostru, clădită din sute de mii de tru­puri şi sfinţită cu potop de su­­ferinţi, de lacrimi şi singe“. Act politic progresist, făurirea sta­tului naţional unitar român „nu a fost rezultatul nici unui tra­tat de pace, nu a fost voinţa unei puteri din afară ; unirea a fost rezultatul voinţei poporului român, dornic de libertate şi independenţă“. Unirea din anul 1918 a avut, consecinţe deosebit de­­mari în planul afirmării po­porului român, al progresului social, economic si politic, ea a dat un uasu şi puternic imbold aspiraţiilor si străduinţelor na­ţiunii noastre de­ a-şi, făuri o viaţă mai­ bună, de a fi liberă şi stăpână in propria ţară, înscrisă în hronicul vremii cu peste sase decenii si jumă­tate in urmă, privită de la alti­tudinea epocii pe care o trăim, definită ca un nume de destin „Epoca Nicolae Ceauşescu“, cea mai strălucitoare in înfăptuiri din istoria de peste două mile­nii şi jumătate a poporului ro­mân, formarea statului naţional unitar român in anul 1918 a pus în mod­ concludent in evidenţă faptei că ideea unirii, născută din tulpina etnică a poporului nostim şi trăită in brazda româ­nească, idealul constituirii unui stat puternic pe meleagurile Daciei „n­u au putut fi ucise niciodată, pentru că ele sunt adine împlintate in înseşi sîn­­gele, in conştiinţa şi spiritul în­tregului nostru popor !“. Anul 1918 reprezintă pentru poporul român mult mai mult decit o delimitare calendaristi­că in istoria sa, ei constituind uin moment de adîncă semni­ficaţie. Realizarea acestui dezi­derat istoric vital a fost rodul luptei maselor largi populare, a muncitorimii, ţărănimii, inte­lectualităţii, a cercurilor înain­tate ale­­­burgheziei, a principa­lelor clase şi pături ale socie­tăţii, opera întregului popor, a întregii naţiuni. Punerea în mod concludent in lumină a acestor adevăruri istorice se constituie intr-un act ştiinţific si politic de însemnătate esenţială, de stringentă actualitate in apăra-, rea independenţei, suveranităţii si integrităţii, a prezentului si a viitorului României socialiste. Unitatea socialistă a poporului român este un fenomen social calitativ nou in istoria ţării. Ea este rezultatul unui proces lo­gic, obiectiv, al dezvoltării is­torice a societăţii româneşti, fiind alcătuită din elemente tra­diţionale şi din elemente speci­fice realităţii de­ astăzi a Româ­niei. Intre aceste părţi consti­tutive ale unităţii naţiunii so­cialiste există u­i raport de con­tinuitate — elementele tradiţ­io­nale fiind preluate, dezvoltate şi completate cu elemente ale realităţii noi, socialiste. Această unitate constituie o puternică forţă motrice a dezvoltării ţării noastre pentru că, aşa ducă cum arăta tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU. „Toate măreţele realizări pe care le-am obţinut pe calea făuririi societăţii socia­liste multilateral dezvoltate­ le datorăm, în primul rind, efor­turilor oamenilor muncii, fără deosebire de naţionalitate — români­, maghiari, germani, sirbi­i, întregului nostru po­por, care, intr-o deplină unita­te, înfăptuieşte neabătut poli­tica internă şi externă a parti­dului şi statului nostru“. Cinstind marile evenimente ale istoriei neamului nostru, ne marii noştri înaintaşi şi faptele lor de glorie, oamenii muncii din întreaga ţară, strins uniţi în jurul partidului, al secreta­rului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, simbolul unităţii de nezdruncinat a na­ţiunii române, acţionează cu toată energia şi capacitatea lor de creaţie pentru a face din România o ţară tot mai puterni­că şi înfloritoare, pentru fău­rirea noii istorii a patriei, a istoriei sale, socialiste și comu­niste. 1 DECEMBRIE 1918 LUNI 1 DECEMBRIE 1986 68 DE ANI DE LA FĂURIREA STATULUI NAŢIONAL UNITAR ROMÂN Piatră de hotar în devenirea istorică ai poporului român Moment cu profunde şi mul­tiple semnificaţii în procesul devenirii istorice a poporului român, înfăptuirea statului na­ţional unitar din memorabilul an 1918 — „încununare­a unor lupte de secole, a năzuinţelor românilor de pretutindeni de a avea un stat unitar indepen­dent, de a trăi liberi, în pace şi colaborare cu vecinii, cu alte popoare“, după cum, pe bună dreptate, a apreciat secretarul general al partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, „ziua cea mare“ de la 1 De­cembrie 1918­­, a avut un pu­ternic ecou internaţional, bucurîndu-se de sprijinul larg al opiniei publice din nume­roase ţâri ale lumii, convinsă de justeţea istoricelor hotăriri ale poporului român, precum şi de legitimitatea istorică a unităţii naţional-statale a ro­mânilor: „The Washington Post“, „The New Times“, „The Eve­ning Star“ (din Statel­e Unite ale Americii), „The Times“, „Manchester Guardian“, „Daily Expres“ (din Anglia), „Le Temps“, „Le Matin“, „Le Fi­garo“ (din Franţa), „II Gior­­nale d’Italia“. .,Il Corriere della Sera“ (din Italia), „Jour­nal de Geneve“ (din Elveţia) şi multe altele s-au făcut pur­tătoarele de cuvint ale derulă­rilor evenimentelor de însem­nătate epocală din viaţa po­porului român, lămurindu-şi cititorii asupra dezideratelor seculare de unitate ale româ­nilor, asupra celor mai însem­nate momente ale procesului înfăptuirii statului naţional u­­nitar român. Caracterizată de cotidianul englez „The Times“ drept „o mare sărbătoare a românilor“, căci a „proclamat solemn uni­rea Transilvaniei cu România“, măreaţa adunare naţională de la Alba Iulia a impresionat pe toţi corespondenţii de presă a­­creditaţi în România, unii din­tre ei martori oculari pe timpul lui Horea ori în alte zone ale ţării, de unde au pu­tut să înregistreze ecoul isto­ricei hotăriri de la Alba Iulia. „Această zi istorică s-a desfă­şurat cu un entuziasm de ne­­descris şi cu demnitate“, avea să scrie presa franceză, în vre­me ce presa americană ţinea să remarce că în istorica ceta­te a Albei Iulii „o mulţime de peste 100 000 de oameni, in va­riate costume pitoreşti [...] a aclamat cu entuziasm cuvântă­rile fruntaşilor naţionali“, ro­mânii exprimîndu-şi, după cum afirma intr-un fulminant articol ziarul „The New York Times“, „dorinţa de­­ a fi uniţi intr-un singur stat naţional“. Intr-unul din numerele sale de la începutul anului 1919, coti­dianul londonez „The Times“ consemna, la rîndu-i, că „Uni­rea tuturor provinciilor surori este un izvor permanent de entuziasm şi rămine princina­­lul subiect de conversaţie“. La rîndul ei, presa franceză a a­­f­undat spaţii largi prezentaţii evenimentelor care au condus la desăvârşirea unităţii naţio­nal-statale. Amploarea mani­festaţiei de la 1 Decembrie 1918 şi semnificaţia ei erau surprin­se de gazeta „Le Matin“ care, în numărul său din 1 decem­brie 1918, consemna : „Comi­tetul [Consiliul — n.n.] Naţio­nal- Român din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş a proclamat unirea provinci­ilor române la regatul Româ­niei. Drapelul român flutură pe toate edificiile publice. En­tuziasmul este de nedescris. Oamenii pling şi se îmbrăţi­şează pe străzi“. Şi oficiosul francez „Le Temps“ a consa­crat mai multe numere eve­nimentelor din România re­­producînd, totodată, o ştire a­­pârută în organul central al socialiştilor din Ungaria, „Népszava“, potrivit căreia „secţia română a Partidului Socialist Ungar a hotărit în unanimitate să se asocieze Consiliului Naţional Român din Ungaria şi din Transilva­nia pentru eliberarea comple­tă a naţiunii române şi unirea tuturor românilor intr-un sin­gur stat“. La 4 decembrie 1918, „II Giornale d’Italia“ reprodu­cea scrisoarea adresată de mi­nistrul de externe­ Giorgio Sid­ney Sonnino Comitetului na­ţional al unităţii românilor, prin care îşi exprima „simpa­­t­a profundă şi constantă a gu­vernului italian faţă de aspi­raţiile juste şi legitime ale po­porului român“.­­ . Dar nu numai presa din di­ferite state ale lumii a con­semnat cu admiraţie eveni­mentele ce se derulau în România in cursul anului 1918, ci şi diferiţi oameni politici, personalităţi ale vieţii ştiin­ţifice şi culturale mondiale. Aşa, de pildă, diplomaţii străini acreditaţi în România informau cu regularitate can­celariile străine despre pregă­tirea, desfăşurarea şi semnifi­caţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia de la 1 De­cembrie 1918. Astfel, consulul general al Germaniei la Buda­pesta comunica la Berlin la 15/ 28 noiembrie : „Duminică, 1 decembrie, are loc la Alba Iu­lia Marea­ Adunare Naţională a tuturor românilor din Un­garia, la care participă depu­taţi din toate statele şi ora­şele, episcopii şi alţi demnitari. Această Constiuantă va pro­clama unirea tuturor români­lor şi va stabili in special sar­cinile politicii viitoare a Tran­silvaniei, precum şi îndeplini­rea lor şi va hotărî postulatele care vor fi susţinute la Confe­rinţa generală a păcii". Minis­trul Spaniei la Bucureşti co­munica la Madrid, intr-un ra­­port din 22 noiembrie/5 decem­brie că „in timp ce în acest oraş [Bucureşti — n.n.­ 30 loc serbările şi manifestaţiile ofi­ciale şi populare cu care se celebrează întoarcerea în capi­tala regatului­­a celor eva­cuaţi la Iaşi — n.n.­ dincolo de hotarele vechii Românii se petrec fapte de o incalculabila importanţă. Ceea ce s-a mai petrecut o singură dată şi pe o perioadă mică de timp, nit a durat domnia principelui ro­mân Mihai cel Brav în anul 1600, anume faptul că tot nea­mul românesc s-a aflat unit in hotarele vechii Dacii a lui Traian, pare că se va realiza — continua el — şi nu prin forţa firmelor, ci prin voinţa liberă a provinciilor care alcă­tuiesc această ţară“. La numai cîteva zile de la măreaţa adunare de pe timpul lui Horea, o telegramă a Con­sulatului General german la Budapesta aducea la cunoştin­ţă modul cum s-a desfăşurat istorica manifestare de la Alba Iulia : „Din toate părţile Tran­silvaniei — se consemna în do­cument — au venit timp de cîteva zile mase mari de oa­meni , au participat la aduna­re circa 100 000 de oameni (...] numărul celor cu mandat a fost de 1 228, printre care fe­mei şi soldaţi“, iar din Stock­holm, o­ telegramă sintetizînd cele ce scria presa ungară, transmitea că pregătirile pen­tru Adunarea Naţională de la Alba Iulia au fost grandioase : „în permanenţă, trenuri spe­ciale transportau populaţia ro­mânească, care aclama Româ­nia Mare“. La rîndul său, ministrul­ Bel­giei la Bucureşti, Ypersele de Strihou, declara delegaţiei ro­mâne­ venite să-şi exprime mulţumirea pentru simpatia şi sprijinul acordat de Belgia luptei pentru unitatea naţio­nală a românilor : „Eliberarea Transilvaniei şi unirea ei cu România au provocat in ţari mea — afirma diplomatul bel­gian — o foarte sinceră bucu­rie“. Diplomaţii francezi din România nu au intîrziat nici ei să transmită la Paris ecourile şi semnificaţia actului istoric al Unirii Transilvaniei cu România, consfinţit de Aduna­rea Naţională de la Alba Iulia. Astfel, la 7 ianuarie 1919, re­prezentantul diplomatic al Franţei işi anunţa superiorii că „reunirea tuturor provinc­r­ilor româneşti din Transilva­nia și Ungaria, adică inclusiv Banatul, hotărită de Adunarea de la Alba Iulia a fost notifi­­­cată acolo ca un fapt împli­nit“. De o largă răspîndire s-a bucurat în acele istorice zile broşura intitulată „Dreptatea cauzei României“ publicată de publicistul Q. W. A. Leeper la Londra, New York şi Toronto in care autorul — simpatizant al luptei românilor pentru u­­nitate naţională — demonstra pe bază de date şi fapte nece­sitatea şi inevitabilitatea pră­buşirii Imperiului, austro-un­gar şi unirea neamului româ­nesc în vatra­­ străvechii Dacii a lui Burebista şi Decebal, pe care o vedea drept „rezultatul firesc al rolului eroic al grele­lor suferinţe indurate de România pentru realizarea a­­cestui ideal“. După el, actul­ de la 1 Decembrie 1918 reprezenta „un mare ciştig pentru cauza progresului şi a democraţiei şi faptul acesta este universal admis“. Demn de relevat este faptul că presa străină, rapoartele diplomatice, declaraţiile dife­ritelor personalităţi politice ori culturale au susţinut, într-o impresionantă unanimitate, viabilitatea noului­ stat. După o vizită de două luni la Româ­nia, corespondentul special al cotidianului britanic­­„The Ti­mes“ scria în numărul său din î1 martie 1919 un amplu re­­portaj cu titlul „Adevărul des­pre România Mare“, din care se degajă optimismul cu privire la viitoarea dezvoltare a ţării. „România se pregăteşte de o eră nouă — arăta el — o eră a reformelor sociale şi a poli­ticii înţelepte“. Pe­ aceeaşi ti­m­e, ziarul american „The Washington Post“ din 13 apri­lie 1919 insera în coloanele sale un articol in care se arăta : „Minunata vitalitate şi calită­ţile remarcabile cu care po­porul român este dotat oferă garanţia că această naţiune îşi va îndeplini cu credin­ţă" misiu­nea sa istorică şi internaţiona­lă, acteea de santinelă a cultu­rii şi civilizaţiei latine in Ori­entul Europei“. Evenimentele care au urmat au confirmat din plin încrede­rea şi speranţele românilor in­­tr-un viitor mai bun, ca şi ale statelor lumii, care-şi manifes­taseră, in istoricul an 1918, în­treaga simpatie şi aprobare faţă­ de evenimentele din România. De-a­ lungul timpu­lui, in anii care au urmat în­făptuirii istoricei hotăriri de la Alba Iulia, România, întregită între hotarele sale fireşti, li­beră şi independentă, şi-a luat soarta în propriile mîini, con-, struindu-şi viitorul după pro­pria sa voinţă, in deplin con­sens cu aspiraţiile şi năzuin­ţele sale, cele mai­ înalte spre pace, spre un viitor luminos, înălţător. Dr. DORINA N. RUSU ZIUA CEA MARE ZIUA MARII ÎMPLINIRI în conştiinţa poporului ro­­­mân, ziua de 1 Decembrie 1918 a rămas, prin însemnătatea sa, alături de marile date ale is­toriei patriei : 24 Ianuarie, 9. Mai, 23 August, ca una din cele mai glorioase pagini ale istoriei noastre naţionale, în­cununare­a aspiraţiilor de veacuri ale poporului, de drep­tate, libertate şi unitate naţio­nală, piatră de hotar in dez­voltarea României moderne. Din cele mai îndepărtate regiuni s-au îndreptat spre Alba Iulia, pentru a sprijini actul de voinţă al naţiunii, zeci de mii de români, unii pornind la drum aproape ime­diat ce a fost comunicată data şi locul Adunării, toţi cîntînd „Deşteaptă-te, române“ şi pur­­tînd steaguri tricolore. „N-a­vem nevoie să ne-o spunem unul altuia — scria în acele zile militantul socialist Ile Cristea în ziarul „Glasul Ar­dealului“ — e destul să ne pri­vim în ochi pentru ca să ne convingem că ceasul a sosit. Cuvîntul, păstrat pînă acum în cutele cele mai adinei ale­­ sufletului, se va rosti unanim, măreţ şi nestrămutat. Unirea noastră va fi indiscutabilă“. La 1 Decembrie 1918 a avut loc, aşadar, măreaţa Adunare Naţională ,de la Alba Iulia — localitate încărcată de istorie, vechi centru al Daciei, al celei dinţii uniri politice a români­lor sub Mihai Viteazul, locul martiriului lui Horea şi Cloşca, al pătimirii lui Avram , Iancu in temniţa imperială. Aici erau întrunit, incepînd de la orele 7 dimineaţa, in marea piaţă a oraşului, împodobită sărbătoreşte, cu steaguri trico­lore. In perfectă ordine, şiru­rile nesfîrşite de oameni ve­niţi din sate şi oraşe, de pe Criş şi de pe Timiş, de pe Tir­­nave, Olt, Iza şi Someş, îm­brăcaţi în hainele, lor de săr­bătoare, împodobite cu cocar­de tricolore, în şiruri de cite patru si in grupuri de cite 150—200, cîntînd „Deşteaptă-te, române“, „Pe-al nostru steag“, „La arme“ defilau prin clădiri unde erau găzduiţi membrii Marelui Consiliu Na­ţional­ Printre cei .. peste 100 000 de muncitori, ţărani,­­meseriaşi, veniţi săi consfin­ţească actul logic obiectiv şi progresist de încheiere a pro­cesului de formare a statului naţional unitar român se gă­seau femei şi fete tinere in costume naţionale, cu panglici şi drapele, intelectuali în hai­ne de oraş, călăreţi pe cai, împodobiţi cu steaguri trico­­lore. Nenumărate sunt mărtu­riile despre entuziasmul şi amploarea participării mase­lor la marele act istoric al U­­nirii. Dintre acestea, iată im­presiile unuia dintre cei­­ 228 de delegaţi aleşi prin vot de cercurile electorale sau de or­ganizaţiile politice şi de in­stituţiile din Transilvania : „Imensa cimpie era o mare de oameni, orânduiţi pe jude­ţe. Predominau ţăranii, spre încintarea ochilor, care nu se săturau admirînd marea fres­că naţională, comorile etno­grafice de pe toate văile şi cimpiile transilvane, de la Iza şi Someş pînă la Timiş şi Cer­na, de la cele trei Crişuri pină la Mureş şi Olt“. Au­­fost pre­zenţi 150 de delegaţi ai social­­democraţiei române, reprezen­­tînd aproape 70 000 de munci­tori organizaţi, atit români cit şi de alte naţionalităţi. Im­presionanta înfăţişare a celor peste 100 000 de participanţi este practic descrisă în ziarul „Alba Iulia“ sub titlul „Cea mai mare sărbătoare naţiona­lă a românilor“. Poporul ro­­rrtân din Transilvania „răpit de vraja idealului său măreţ, a curs din toate părţile, m­uri­­rîuri, spre cetatea istorică a lui Mihai Viteazul. (...) Adu­narea a fost anunţată abia cu cîteva zile mai înainte , şi to­tuşi îndată după primirea a­­­vizului, ca minaţi de o putere nevăzută, au plecat cete de oameni spre Alba Iulia. Au venit din toate colţurile lo­cuite de români, ca un simbol, că de acum s-au sfărimat graniţele­ vitrege, pe care sbi­­rii noştri de ieri le credeau veşnice şi pe care doar su­fletele noastre obidite le pu­teau trece, în zborul lor fîlfii­­tor“. Membrii Consiliului Naţional au fost primiţi în sala­ Cazi­noului cu însufleţitoare aplau­ze. Fundalul sălii era decorat cu drapelele statelor consti­tuite după destrămarea Impe­riului austro-ungar. Peretele era împodobit cu tabloul lui Mihai Viteazul, sus, iar mai jos cu tablourile celor trei eroi-martiri : Horea, Cloşca şi Crişan. Cel dinţii care rosteşte cu­vîntul este Ştefan Cicio-Pop, preşedintele Consiliului Na­ţional Român Central. Cu a­­ceasta, Consiliul Naţional işi depune mandatul în mîinile naţiunii române, chemată să-şi spună răspicat cuvîntul. Dis­cursul festiv şi solemn a fost rostit de Vasile Goldiş, care a rostit adevăruri de o înaltă etică politică, supunînd spre aprobare Măreţei Adunări Na­ţionale hotărîrea de unire : „Adunarea naţională decretea­ză Unirea românilor din Tran­silvania, Banat şi Ţara Ungu­rească şi teritoriile locuite de ei cu România“. Adunarea re­prezentativă de la 1 Decembrie 1918 a aprobat Istorica „De­claraţie de la Alba Iulia“, do­cument memorabil al unirii, la care şi-au adus contribuţia toate forţele politice şi socia­le române din Transilvania. In Declaraţie se arăta : „Veacuri de-a rîndul poporul românesc, adevăratul­ şi legiti­mul proprietar al pămîntului ce fusese odată Dacia, a fost socotit străin şi sclav pe pă­­mîntul Său strămoşesc. Bucă­­ţirea trupului românesc a fost act de barbarie. Distrusă bar­baria, unirea­ tuturor români­lor intr-un singur stat este cea mai firească preţuire a ci­vilizaţiei“. O „uriaşă simfonie a conşti­inţei naţionale“ este caracteri­zată atmosfera de pe platoul Romaijjior de ziarul „Româ­nul“. De pe numeroase tribu­ne, semănate peste tot întin­sul platoului, în timp ce în Sala Unirii se desfăşurau lu­crările oficiale, oratori impro­­vizaţi dar inspiraţi explicau poporului însemnătatea mo­mentului. Unirea, înfăptuită de ma­sele populare, de forţele na­­ţional-revoluţionare, prin ac­tele plebiscitare din 1918, s-a impus Europei drept încunu­narea victorioasă a luptei se­culare duse de poporul român, sub conducerea celor mei îna­intaţi fii ai săi, deschizînd pentru întreaga naţiune un drum al progresului şi civili­zaţiei.A venit să confere româ­nilor locul legitim în rindul popoarelor şi naţiunilor lumii. Dr. ŞTEFAN PÂSLARU

Next