Scânteia, mai 1946 (Anul 3, nr. 513-537)
1946-05-01 / nr. 513
Clasa muncitoare îi niîeraîira m , lături de Istoric, care consemnează tîcă îmbogăţeşte patrimoniul culturii I intr'un mod amănunţit şi cu in universale, cu accente noi, inedite, cu strumente de lucru cari li sunt valori cari capătă o nouă semnificaţie, caracteristice, marile etape din cursul In locul protestului impotriva exproaprefacerilor sociale ale umanităţii, literării, găsim de astădată In literatura ratura vine să complectele aceste date sovietică, exprimată erija pentru apădle istoriei, cu un material care alăturarea cuceririlor uriaşe ale lumii numiti criteriul calitativ, reprezentat prin eitoare, pentru ridicarea la o treaptă forţa de evocare şi perfecţiunea limba din ce in ce mai înaltă a acestor curului utilizat, prezintă şi un interes de comentar Deşi mai înceată decât cursul istoriei şi venind în urma transformărilor cerbri In tocul masei nediferenţiate din romanele lui Zola şi ale continuatorilor săi, apar In literatura sovietică tipadânci, structurale, cari au avut loc la file de eroi ai clasei muncitoare, simbolizând efortul uriaş depus de două sute de mlioane de oameni, cari consun moment dat, literatura fixează cu mijloacele cari ii stau la îndemână imaginea acestor transformări, astfel că triesc socialismul, pe o șesime din înavem posibilitatea de a Urmări un fe tinderea globului pământesc. Nu ne vom nomen social nu numai răsfoind pagi opri asupra numeroaselor figuri, realiunile istoriei, dar străbătând literatura rare cu un puternic simț al realului de unei epoci în urmărirea personagiilor scriitorii sovietici, figuri caracteristice sale preferate, pentru diferitele perioade prin care a Pentru epoca modernă de exemplu, trecut construcţia socialismului. Vom este imposibil sâ nu folosim materialul alege numai două figuri de eroi ai rode o impresionantă bogăţie şi variaţie mauulul sovietic, aparţinând la două ai „Comediei Umane“ a lui Balzac. Acest epoci hotărîtoare, nu numai pentru înuriaș al literaturii — pentru a cărui mia socialismului dar pentru întreaga operă, Marx avea atâta iubire fistimă, umanitate dornică de libertate și pro- Incât în repetate rânduri a fost ispitit Dres social. Pavel Corceaghin, eroul rode a lăsa cercetările sale de economie Planului „Așa a'«Sat otelul’' al scrii* politică, sociologie șl filosofle, pentru iorului N. Ostrovschi, simbolizează Ina-l fixa imaginea In cadrul unei mo- ascensiunea rapidă șl hotărltă a nografil critice — ne-a lăsat „cel mal clasei muncitoare, valorificarea posiblmare depozit de document* pe care datSfilor el In toate domeniile de manievein asupra naturii umane“ cuvintele testare aie activităţii umane, ne trasealunt ale lui Taine. *ă drumul greu plin de dificultăţi cari Şi criticul adaugă : „Trebue să In- au fost trecute cu succes, dar şi cu preţul semnăm că aceste documente, dacă ana unor lupte istovitoare până la această lizează sentimente eterne, poartă totuşi, poziţie de avantgardă a umanităţii pro- In anumite privinţe, semnul timpului presiste, pe care muncitorimea o ocupă lor, şi poate aceasta nu este deloc o notă astăzi Piu de muncitori, Pavel Corde inferioritate”. cesgin participă la Marea Revoluţie So Străbătând opera lui Balzac vom găsi clatistă, participă la luptele duse penprinsă cu lux de amănunte. Imaginea tril eliberarea teritoriului sovietic de neguţătorilor, bancherilor, ţăranilor, trupele albe Interventionists, participă oamenilor politici, clericilor, dar In za cu ardoare la construcţia socialismului, dar vom căuta o evocare mai puternică Paralizat, In urma unei răni căpătata a unei figuri din lumea muncitoare. 9» frontul Revoluţiei, nemaiputând Caroline Clochard, brodeuza din Dou »«nici opera constructivă uriaşă care sable Familie“, sau meşterul Tascheron desfăşoară In juru! Iul, Corceaghin Indin „Gură de Village“, sau muncitorul «P« să citească, începe să înveţe, dss- Brigant din „Fierrette“ nu sutit decât cifrează cu pasiuns, cu răbdare şi tonagimpli pioni In accromia romanului citate, resorturile ascunse ale curturU. balzacian fără a se ridica măcar la In clipa In care orbeşti, devanlt • înălţimea modestă a unei ovocărl mal masă de carne imobilă, ci începe al atente. Faptul nu trebue să ne uimească strălucească In lumina unei vieţi noi, dacă ne gândim la epoca pe care Bai l îl serveşte mai departe poporul, ecrinizac o cuprinde In „Comedia umană” , du-şi viaţa, viaţa unul luptător pentru epoca Restaurării şi a Monarhiei din cauza dreaptă a poporului. Şi romanul Iulie, epocă care marchesază înfrânge acesta, unul din cele mai impresionante rea definitivă a mari nobilmi funciare din literatura universală capătă un Inşi reuşita socială a marei burghezii, alătele, mai profund, pentru cine ştie că furi de care mica burghezie cunoaşte o Pavel Corceaghin nu este decât insuşi rapidă ascensiune. Este epoca de tineret» N. Ostrovschi şi că viaţa eroului cărţii a capitalismului, epoca de debut a ma este viaţa autentică a aceluia care a sinismului şi a industrializării, care nu scris-o. „Aşa e’a călit oţelul“ este un cunoaşte încă mari aglomerări de mun- document nu numai al cuceririlor acocitori Industriali şi In care artizanatul nomice şi sociale ale clasei muncitoare, mai persistă Ir.că, dar al victoriilor muncitorimii, pe Muncitorimea intră In literatură şi tărâmul culturii. In conştiinţa cititorilor odată cu Zola. Al doilea erou de care vrem să ambnArest maestru al naturalismului, des- fim, este căpitanul Saburov din rochide larg porţile prozei literare pentru mâiui „Zile şi Nopţi” al scriitorului , oamenii muncii. Dar Zola trăeşte o S.monov. Semnificaţia acestui erou este altă epocă. La un mi« Interval de timp »H« decât a Iul Pavel Corceaghin, »lineare nu cuprinde decât trei sau patru bolul pe care II reprezintă este unuH decenii după epoca balzaciană profilul mai larg şi mai cuprinzător societăţii s’a modificat. Este intervalul Daca Pavel Corceaphin este un erou \i care marchearfl distanţa dintre revolu al realizării lumii socialiste, căpitanul ţia din 1830 şi revoluţia din 1848. Zola Saburov, apărător al Stalingradului. .. trăeşte epoca transformării micii in- »mu! care asaltat de cerbicia armatelor ** limpede tn stare să adustri i (văzută In „l’Assomir”) tn ma hiiler este şl copleşit de forţa şl superio- de ,,*f “TOd s!“ rea industrie tipică pentru desvoltarea etatea numerică a unui duşman necru- despicarea fiLxri ‘lor* 2âb°v,P*te n Travail”). Zola trăește începutul mari- P» pământ pe care o apără și asistă tn # grupările chemate să se‘nsilP tn lor exploatări miniere „Germina!”) și ««]« din urmă la înfrângerea tiusmanu- ului serbătoresc de ziua de’ntăl Mai al exploatării drumurilor da fler („La !**•• este un erou al întregul umanităţi Moldoveneasca in care-l întocmit o Bâte humaine”). In răpitsnul Saburov se vor regăsi ma- fi adăopând or n’o fi adăoaănd la pi-oaeia acestui fecund portretist al so- «fulsareti francezi, partizanii Ini Tito, torpscul acelui manifest (ciubotarii cietăţii timpului său, cuprinde nu nu "in Frontul Pa’rUrtta bulgar, toți d* mai diferite modalități de exploatare luglătorii din «rma’sle regulate sau din pT/ivfljie (t) (p_ . hrutarirPavem ni» a muncii umane și diferitele tipuri de formaţiunii« de pari.ram Ctrl au lupirt tari ,, ,^,smart pentru căciulari), dar lucrători, cu mentalitatea oferită de împotriva fascismului In căpitanul Sadantatea nu e, tot ruşie fel ştirbită munca specializată a fiecăruia, dar ne burov se oglindeşte dorinţa Intregei prin acea tinctură dialectală, înfăţişează pentru întâia oară In lite- umanităţi progresiste de a lupta pentru latura universală, solidaritatea de clasă 0 dace îndelungată și pentru o democraa proletariatului In fața „exploatării ne î'e adevărată ȘI întocmai cum că mi lease a banului, „Germinal", este prl- Ptanul Saburov a știut, In fruntea lup- -st -se —-I -X u..u«X unul roman in care găsim redată. Inlâtoritor răi, să reziste și să învingă HIUI rumon III uai C yao ii/umow ... tr’un mod impresionant, desfășurarea ,as«limul, tot astfel class muncitoare, unei greve uriașe a muncitorilor mi- antrenând după sine toate elementele ineri şi ciocnirea sângeroasă in forţa darnice de libertate şi progres ale lumii * s-z----r ___ -Zi „X_X.U„U la. publică, apărătoare a intereselor txploa ta lor Hor. Lumea oamenilor muncii, pătrunde de aer încolo din ce în ce mal mult . In literatura modernă Maxim Gorki inviaţă mai bun& opera sa ne redă pe lângă lumea declasaţilor, resturi ale acestei puternice — măcinări sociale între interese diverintregi, va şti să cureţe rămăşiţele fascismului învins, să înfrângă piedicile cari ii mai stau In cale şi Să construiasă o pace durabilă Intre ponoare şl O Ion Vitneretatea de fier şl moloz A ’nflrtrit cu oameni şi steaguri. Trec care bătute în aux Șl trec nesfârşite Şiraguri Ctt ramuri şi frunze de laur. Undeva în frunte * corul, Pân’la cer se înalţă poporul. I ctffi.A» TAffin Jtfaeottef Spre arAafă „SCÂNTEIA” ^ Ls'^â'ro.ânu in publicaţiile periodice ale Vechii Migrări, transcriem un manifest Alcătuit cu prijd pentru cuvântul Tată-i textul : ,,Pas*tÉda Muncitori!Or” către orăşeni Duminică 19 Aprilie, »au 1 Mai stil nou se sărbătoreşte «i în oraşul nostru In Botoşanii, cum se sărbătoreşte în toată lumea, o şi mare Un fel de Paşti al muncitorimii de toate naţiile. Dacă până acum am stat răslit, ne-am deosebit unii de alţii şi poate ne-am şi luptat între noi, a venit vremea să ne dăm mâna, muncitorii şi muncitoarele de orice neam şi breaslă, sâ facem sâ facă ura pe care am hrănit-o şi pe care mulţi am moştenit-o de veacuri, a venit vremea să ne răzbunăm de neajunsurile trecutului, înfrăţindu-ne. Partida munctorilor nici n’apucase sâ se intemeeze bine şi să se arate la lucru şi tot felul de născociri au început să se răspândească pe socoteala ei. Duminică ziua în care toată suflarea muncitoare mai luminată de pe faţa pământului a hotărît să manifeste că doreşte şi va putea sâ trăiască liberată de orice soi de apăsări, de nevoi Duminică Partidul Muncitorilor din Botoşani vrea să arate în auzul tuturor credinţele şi scopurile ei Oamenii cari lucrează cu mintea ori cu braţele şi cari produc lucruri de folos, muncitori de toate breslele agricultori erortori, croitorese ori cusătoare, ciubotari, pietrari dulgheri, zugravi, pălărieri, cărămidari cărăuşi, băieţi de dugheană calfe, ceasornicari, pitari, tăetori de lemne, hamali, coşmari, cojocari, fierari, tipografi, bărbieri, curelari, tinichigii, olari, vizitii, funcţionari mici, lucrători de la azi şi nu ştiu cum vor mai duce mâne, sânt Invitaţi să ia parte le sărbătoarea noastră, la sărbătoarea muncii Duminică vom încerca să facem o alcătuire a muncitorilor pe bresle Vom încarca să durăm un locul luptei pentru trai atât de grozavă şi de amară azi, o însoţire, o tovărăşie pentru luptă. Lumea se adună de dimineaţă la Clubul Muncitorilor din Strada Mare, în dosul Regiei Hennig- Apoi, cu steagul Clubului Pe care stă scris • Proletari din toate ţările uniţi-vă şi cu o mulţime de alte steaguri roşii, pornim pe urîţi până la frumoasa grădină Petrino din marginea oraşului, partea dintre Apus. Acolo vom sta la vorbă, vom canta, vom privi şi asculta la teatru, vom Petrece în sfârşit, cum se petrece la o sărbătoare mare. Muncitori şi muncitoare de toate breslele şi de orice neam, veniţi cu toţii. Din partea Clubului Muncitorilor. Botoşani 1892 Aprilie 1I.*1 Urmarea acestui apel „ Stare« de amoaă maşinist! şi orice "alt ~bot sediu, trupe de cavalerie postate la de muncitori cu soţiile şi copiii taberide oraşului, fran« osăndiţi la lor, societăţile evreeşti, toţi şi ţoa--------W-I ww 91 lA/a y _ ---te cari zar sub apăsarea zilei de (Continuare tn pag. 7) «* * ** W4 # gente şi lumea muncitorimii conştienta. "j, n. dimineaţa aceia la toate şcoorganizate, hotărltă să lupte cu fermi- I *‘*e. secu®^are din oraş se . . . ... . ... , striga catsii, în curte, în tale pentru obţinerea unei vieţi maiflta tntrepel sco u'toate că nu b€ bune Romanul „Mama reda epoca meau cursuri, frământată din jurul anului 1805 când Rânduiţi în front clasă lângă clasă, masele populare, zguduie puternic ah- elevii şi elevele aşteptau cu emoţie solurismul ţarist. In „Mama" găsim re- surpriza ce le va aduce ziua. Feudată pentru prima oară, credem, piniţele cu şorţuri negre şi cu guleraşe presionantă manifestafia de 1 Mai. ziua scrobite, băeţii în uniforme de solidarităţii de luptă a lumii muncitoare fie: “T*. T ^ ... ... , _ . x x . toate toţi deosebit de îngânduraţi. In întreaga literatura modernă, găsim Ceru, tubastul deschise itr8, din ce in ce mai numeroşi exponenţi al veziu, părea o rochiţă, de păpuşă, intereselor clasei mureitoare, scriitori pus8 \B svântat. Pogora de sus râ- ~ pătrunşi de importanţa pe care lumea coarea, ca o respiraţi* Înmiresmată, dar cu o barbă lungă, lungă, de la excursie «cn ♦ n In ascensiune a muncitorimii o prezin- peste copacii de un verde fraged coperă pieptul şi burta. _ ţn i d ° ~ ® drept strigoi, lă pentru îmbogăţirea şi Inoirea ma- vântul nărea să-şi plimbe na Imn mân- Maestrul de »Imnocti.i ... , “,ma. lui Iopescu, care ?tie serialului literar, pentru inoirea »spectului culturii moderne, în general. „ . , _ _ . „ . „ , , revărsa o neasemuită voi* bună. putere, __ . • —---- ---------— Barbusse. «omain Roland» Dab î» r*r»r»Ht nUrMn r»A «ton ta rvfinHă «A _ p* »_ *__* , are înfăţişarea unui copil cu barbă — Iţi place ăl de face seceră şi „Nici muncă fără pâine, nici pâine mocanul pe pereţi ?•„ întreabă. Că fără muncă !”, vrea să se aleagă deputaţi toţi ăia _ Nu mai ceti aşa tarei În mustră de se duce pe Sfântu Ionică... directorul $1 cum îşi mângâia barba — Nu-rm place domnu 'Popescu I pare un pitic fugit dintr’un parc răspunse Martafoi... unde stătuse ascuns în iarbă şi între — Treci atunci de-o parte : am o pietreb , ... spania mi ropescu, care ştie ce Şi cu toate că, mai toţi ştiau ca sum Vorbă cu tine! Il întrerupe domnu Se nncmdseară cu o şcoală de fete vântul părea să-şi plimbe palma mân- Maestrul de gimnastică !?i potri are de făcut dar totul trebuie să se duşi pe drumuri „ca să le facă boală nnt:tnn cari zumzute ca nişte albine cântece “ gâietoare sbârnâia văzduhul ca miveşte glasul în aşa fel, ca să bage petreacă solemn, corect, deşi nu se socialiştilor* — bine nu le părea: • şi mii de sunete mici nevăzute şi se însperieţi întreg liceul şi tuşeşte cu ştie ce poate ieşi de aici Directorul fiindcă erau deranjaţi, într o zi care Marţafoi era bătăuşul şcolii adunşi îşi fâlfâie micuţele lor steguleţe torul lui Popescu în toate împrejur de hârtie ! Barbusse, (Jomain Roland, dodii. Copiii păreau că stau 1* pândă să — Pe două rânduri, un frontiel cu burta umflată parcă s’ar fi ln- * f „ * 6 Jean Richard Broch, Aragon, Eluard ș. a. Vadă de unde va veni o primejdie. Martafoi Petre, du-te pân’la canoe- H , . , , . r . — A2*, bâeti — făcu direct,,, u-o ae gmnasttoa la «-âr-iumile din hale. rând! își agită bastonul domnu Po-In Franța; Thomas Hardy. Jackson simțiră însă, încetul eu încetul cum laire șl adu cataloagele !._ p T ^rcpdu?î ?LîL*f, * ®* rJrcă Pe seară 08 9ă para ,‘nai tnale la viorbă de burtă șl profiru ln n»=cu don, G B Shaw i. sl In Anglia. Upton timpul îl fiară cu vraja Iul, cum Hat- Pe maestrul de gimnastică 11 ., ,e Bourailueste dar —■•zi mai mare ca cea de Florii. Ar excursii, plimbări. Toate secretei» Dar coloana de muncitori trece Sinclair Theodore Dreiser, John Dos peste svonurile, șoaptele, temerile ce chema Popescu. Fusese însă poreclit . *j '51'®ca vTM", mindenul, pe care l-am moștenit dela maestrului de gimnastică el le cuno- fără să se întări nie nimic, fără să ststot^k, Caîdw.îlTa nn Strânseseră inima în clește, toate câte Grigoriță Baston și sub porecla asta ^ deace'a' 0 * altcuiva strămoșii noștri reman! cari va să stea. * * “ pass«, atemuuch, naiuwe se răspândiseră în zilele din urmă. era încovoiat ca o cârjă cum 11 închi- Cu maestrul de gimnastică e altă zică au stăpânit lumea fiindcă erau Cataloagele trec în mâna lu’ Gri America. formai puiau acei ce-l cunoşteau doar după poveste La dexterităţi nimeni nu răbun! militari şi buni oratori al ser „„riti Baston unul după altul. Literatura aceasta prezintă un carac- — Nu va fi pâine, nu va fi nici la poreclă. Dimpotrivă, avea înfăţişarea corigent sau repetent. Grigo- băm ca să nu zică alţii că-i a! lor _ Croitoru Costache I gr general bine definit: este manifesta- mină, nici lapte şi vor ieş! din ascun- slujbaşului clasic curăţel îmbrăcat, rită Baston s’a băgat însă secretar al Sfintele Paşti le-aţi petrecut în sâ- _ Aic) ; tea protestului hotărit al lumii munci- zisub fel de fel de arătări şi va fi gospodărie cu grădiniţa de lângă casă, liceului ca să facă mrizerii elevilor nulfamiliei. Ziua de azi aveţi să oâândiri.gin tlie i moarte împotriva tendinţei din ce în ce mare răsturnare înaintea alegerilor! poiată de păsări şi cu mare trecere la intervină pe lângă alţi profesor! netreceţi o parte. între domb! pro- _ Prezenţi mal '„„rin «vnrlmati a lumii re nctto- Tătucul Averescu mai pusese tunn- cardimairul din mahala. El se simţea să-i prindă la strâmtoare pe leneşii fesori şi colegi, o parte acasă Nu _ Marțafoi să mi-l ţii Sub supramai apng ‘ 1 , ' rile să tragă, când s’au răsculat la dator să bată şi să se bată, mai cu dela gimnastică. Mare scofală nu aveţi să purtaţi mâţişori de sălcii d veghere pe ăştia doi Să nu cumva nare, de a supune uni nem lease ex- bage la 907 Atunci ie îndreptase seamfi la chef, ca să-şî merite, pe- acea era de răzbunările lui, fiindcă steguleţe, aveţi să vedeţi lumea care dezerteze la Inamic... ptoatari. Alături de aceata şi prszcn- cătunelor. Acum, poate f« semne, porecla, elevii erau mai cu trecere decât vă va folosi la botanică ca să aflaţi când o strălucire şi o valoare deosebita pal de pe dâmbu Ţăcăiiel ca să Pân’să aducă băeţandrul acela vot- dânsul unde sunt punctele cardinale... Se comandă pornirea. Clasele rade însemnată, nu numai pentru clasa dată spre miază-noapte, spre atelienri, bălan şi cu umbletul greoi eata Elevii acestui liceu erau nu deobşte Se aude un Sexei putemto urmai perioare înainte,■ele inferioare apoi muncitoare, dar pentru întreaga lume rele drumului de fier, de acolo de loagele, ca să fie pe placul băeţilor, „băeţi de familie bună”, dispreţuind de vcntturi puternice şi râsete în fun îii frunte maestru, de gimnastică cu progresistă, este literatura sovietică, tinde răbufneşte mânia cea mare, ca să şi-l apropie, cum ştia el, a pe cei rău îmbrăcaţi, urând pe seldate, ceia ce îl tulbură şi-l sileşte să-şi bătut ţinut ca o sabie scoasă din . ______ __ Literatură a reușitei depline a clasei — Ai să strigi catalogul, Pope runcă unele glume cam nesărate, cialişti, vorbind despre ,,gunoierii” întrerupă la mijloc discursul. teacă Pe trotuar păşeşte încet, di n oase n’aţ mai auzit , Martafoi înmuncitoare în lupta ei de un secol In ecu*e rT,re lipseşte O dăm în con- presărate cu vorbe de pungaşi şi der- cari au ieşit la o manifestaţie — sin- Maestru] de gimnastică încearcă să rectorul ca un cetăţean oarecare, a scrie-1 pe listă care cântă d’astea cu „ ’ iu..»...* torinţ., ,i, afară din şcoală, fără drept bedel, puse câte o întrebare unuia şi gurii pe cari i-au observat la demon- risipească atmosfera de golănie, vând aerul că nu are nicio legătură roşu c® să-l avem ln vedere la purcoaie, literatura a ,, _Ta 3’ ‘", de examen la sfârşitul anului!... altuia. Directorul se încruntă. Nu-i stratiţe de mH şi zeci de mii de — Clasa întâi, atenţie la minei cu »coala. tare... când una din cele mal hotărîtoare »Pod rosteşte fornăit directorul, omuleţul place să se glumească în faţa luî. A muncitori — ca despre rvste nori de «trio5 pî _ Dario fi şi o fi la o adică să nu JlAUWU lAMBnllKlII IU«» pAul» * -w -cai) de S£)ata^* ecuJ^ P* PWOW* primit dispoziţia să scoată şcoala la Lăcuste, ca despre nişte spaime care produc mişcări de front, băeţii vă risipiţi ca găinele" proaste"I Ţara (continuare int.VII) qi„ (.to,t. v.owvvu, yiacv sa se glumească în fața Iul. A muncitori ca despre niște nori de strigă el. — Ba... „Vrem amnistie 1" .1 — rările Fuma șl se ducea cu maestrul — in ordine — ordinea în primul directorul care de gmnastică la fâniumile din baie. rând 1 ‘ ‘ * — facă nimfunul nici un rău numai unele fete din coloană fac semne prieteneşti băştilor de liceu şi cântă cu voci plăcute Zuimre şi fetelor de şcoală este arorvenit de vocile puternice ale muncitorilor din coloană .Haî la lupta cea mare !“ Molod’a răsună atât de puternic ŞÎ frumoasă Că până şi unîi şcolari Om peană şi repetă în cort Hal la lupta cea mare Rob cu rob să ne unim" Gută Baston se supără : — Haide, hal ! Cântece mal fiu *1 I din satul cu multe fiiori I Din tufa trifoiului, Patrula jandarmilor, Calfele pândarilor Şi-i mână la tren, la garl Până nu se face seară. Şi când fu în asfinţit Erau turmă de pornit, Iar când fu la zori de d A’nceput a bubui, Sângele a ţâşni Şi tunurile-a prăvălil Feciorii din ut cu flori Când pe cer mijea de zori. În hotarul satului. Pe locul suhatului, Pe dările dusului, Pe calea intorsulu! Slugile neamţului La cărul ţăranului — Coborlţi femeilor, luţirea ardeilor. Florile macilor, Parpenele dracilor Şi daţi ne cei juncani De-o mărime, hulubani, Să cărăm obuzele, Nu fete, lehuzele ! Să cărăm noi grimele. Din cuptoare pâinile Şi nu popuşoaiele. Nevasta lui Pintilei Se ruga aşa de el ! — Cinstiţilor, românilor, Nemţilor, păgânilor, O clipă să zăboviţi Că mi's boii istoviţi Nemâncaţi, neadăpaţi Şi la‘ drumuri ne’nvăţaţi Mă duc colo la izvor, La fântâna din pripor Să-i «dăp să întăresc Şi apoi să vi-i dăruiesc. La fântână se ducea, Spanţul din sân işi scotea, Pe juncani îi săruta, Plânsul Că o podidea, Şi*n ureche* cu cereri. Lângă roşii cânărei, Vâra spânţul otrăvit Pentru moarte pregătit. Boii din izvor »orbesc, Puterile îi Sleiesc, Iar în câmp cu florile Pustii rămân zările, răspund la apel şi ca bătăi de do- şi-a pus nădejdea în voi! zice domnii can regulat răsună regulat strigările Baston, grele şi răspunsurile subţirele. Când ajung pe bulevardul Marfa, — Marţa loi Petre ! strigă deodată la coborîre® spre Piaţa Mare şi Hale, mai tare domnu Baston. îi întâmpină o coloană de muncitori — Zent I şi muncitoare cu steagurile roşii de»* — Ce răspunzi în surdină ? N’ai făşurate şi pancarte. Elevii silabisesc mâncat azi î cu glas tare : ^ In lanul ciocoiului, in satul cu multe flori Pleacă cârduri de feciori în război, un răsărit, Unde nemţii-au năofilit Şi ard oamenii de vii, Pe bătrâni şi pe copii Au pornit căruţele Şi-i petrec drăguţele Ln piepturi cu afurie. E petrec surorile. Mamele, nurorile, Ii petrec câini ne’nfricaţi Şi Juncanii înjugaţi, Ce mugesc şi se opresc, Picioarele îşi proptesc în hotarul satului, Pe locul suhatului Dragii mei fraţi hulubei V’am crescut de mititei Cu mătăşi de porumbei, In canafuri şi cercei, Descântaţi la vrăjitori Să nu fiţi la Vânzători Să vă dea la abator!, Ci numai în câmp cu flori Să araţi ogoarele. Să sorbiţi izvoarele, Să păşteţi otăvile Şi toate isprăvile Să le faceţi cu tărie Şi să-mi fiţi de vrednicie. — Cu mătăsi de porumbei, In canafuri şi cercei Ne-ai crescut de mititei Petre-Afloarei Pintildi, Dar în vânturi amiroasă Vremea rea şi secetoasă, Amiroasă a pustii, Sfirige, morţi şi vijelii. Or rămâne câmpiile, Câmpiile, pustiile Mă tot le izvoarelor, Pârloaga popoarelor, Plugurile or rugini, Jugurile or putrezi, Iar pe noi că ne-or porni Şi la nemţi ne-or dărui. Fă-te mai bine haiduc Cu flintă din lemn de nuc Şi’n câmpul cu florile Nemţilor la zilele, Ciocoilor averile Şi le dă săracilor, Fraţilor, ortacilor,