Scânteia, mai 1948 (Anul 5, nr. 1112-1134)

1948-05-01 / Numar special

DE SERIA IN­ ANUL XVII 10 IEI NUMĂR SPECIAL PROLETARI DIN TOATE TARI­E. UNITI-VA! REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Bucureşti, str. Dobro­geanu Gherea No. 8 Centrala tele­fonică : 3.26.20 _______Cont cec poştal Nr. 1381______ ABONA­MENTE1 Lunar 120 lei Pe trei luni Pentru ţărani, muncitori $1 învățători lunar: 1 Taxa Rost. plătită In numerar conf. aprob. Ph­. Gen. PTT I MAI MO M 100 Id 118.578/944 1 MAI 1948 de VASILE LUCA SECRETAR AL P. M R. Clasa muncitoare şi, ală­turi de ea, massele largi populare sărbătoresc cu cel mai mare entuziasm ziua de luptă şi de solidaritate internaţională a celor ce muncesc. Pentru poporul nostru muncitor, 1 Mai 1948 are o importanţă deosebită. Este primul 1 Mai în Republica Populară Română, sub oblăduirea nouii Constituţii — Constituţia care a consfinţit marile cuceriri democratice realizate de poporul nostru muncitor prin lupte grele duse împotriva reacţiunii, împotriva exploatatorilor şi asupritorilor. Pentru întâmpinarea pri­mului 1 Mai în R.P.R., în fabrici şi uzine, în mine şi pe ogoare, s’au desfăşurat, într’o mare fierbere de pre­gătire, entuziaste întreceri pentru ridicarea producţiei şi terminarea, cu rezultate necunoscute în zeci de ani, a campaniei de însămân­­ţări. Muncitorimea ştie şi sim­te că ridicarea producţiei însemnează ridicarea nive­lului său de trai, însemnea­ză întărirea economică şi financiară a tinerei noastre Republici Populare. Odată cu mărirea pro­ducţiei, rezultat al ridicării­­­­roductivităţii muncii şi în­­ăririi disciplinei în între­p­­rinderi, a crescut şi circu­­aţia bunurilor în oraşe şi sate şi, ceia ce este foarte important, guvernul a pu­tut să vie la 1 Mai cu o reducere serioasă de pre­ţuri, reducere care va îef­­teni simţitor viaţa, va ridi­ca puterea de cumpărare a salariilor. Ţărănimea, care îşi lu­crează pământul său cuce­rit dela moşieri cu ajutorul clasei muncitoare, n’a ră­mas nici ea în urmă în lupta şi munca pentru înlă­turarea definitivă a ruine­lor rămase de pe urma răz­boiului. Pentru reconstruc­ţia ţării pe baze noui, ţără­nimea a mers alături de clasa muncitoare. Munci­tori, ţărani şi intelectuali, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni au participat cu en­tuziasm la munca voluntară f­ie şantierele naţionale, reg­­izând noi şi noi succese în reconstrucţia drumurilor, a căilor ferate şi a altor bunuri obşteşti. Lupta pen­tru a obţine sute de mii de hectare de pământ arabil din mlaştini, lupta pentru explorarea şi exploatarea bogăţiilor subsolului în fo­losul întregului popor, este în plină desfăşurare. Poporul, în frunte cu clasa muncitoare condusă de P.M.R. sărbătoreşte în ziua de 1 Mai 1948 ma­rile sale cuceriri democra­tice pe teren economic, po­litic şi social, cuceriri care au făcut ca ţara noastră să nu mai fie inelul slab în u­­riaşa luptă a clasei mun­citoare şi a forţelor demo­cratice din întreaga lume pentru pace şi libertate. Pe calea marilor reali­zări, într’un singur an — dela 1 Mai 1947 până la 1 Mai 1948 — clasa munci­toare din ţara noastră a făcut un salt uriaş înainte. La 1 Mai 1947 ne găseam în plină anarhie economică. Reacţiunea din afara şi din lăuntru! guvernului, în ac­ţiunea ei criminală împotri­va poporului trăgea nădej­de că va putea compromite democraţia, slăbind rezis­tenţa noastră în faţa si­tuaţiei economice dezas­truoase şi a foametei ce a­­meninţa ţara datorită sece­tei timp de doi ani conse­cutivi. Cercurile imperialiste an­­glo-americane credeau că va fi uşor să ne cumpere ţara şi libertatea dându ne în schimb cătuşe. Aceste cercuri imperia­liste, ca şi agenţii lor, s’au înşelat însă. Planul lor de înfometare precum şi pla­nul lor criminal de a răs­­cula poporul împotriva lui însuşi, pentru ca moşierii să-şi recapete moşiile ex­propriate şi pentru ca liber­tatea să fie din nou încă­tuşată, iar poporul român transformat în carne de tun — de astă dată pentru imperialiştii de peste ocean — s’au prăbuşit în faţa re­zistenţei supra-omeneşti a poporului, condusă tî­e către partidul nostru. Clasa mun­citoare, massele populare fără deosebire de naţiona­litate, într’un spirit de sa­crificiu la care numai un popor care îşi apără liber­tatea sa naţională şi regi­mul său democratic este capabil, au respins cătuşele, au învins foametea, au do­­borît reacţiunea şi bastio­nul ei cel mai puternic — monarhia. Ducând clasa muncitoare şi aliaţii ei la luptă în bătă­lia contra foametei, a reac­­ţiunii şi imperialismului, Par­tidul Comunist Român a ve­nit cu marele său program de înfăptuiri — Propunerile P.C.R. pentru îmbunătăţirea situaţiei economice a ţării— mobilizând massele populare la luptă şi în muncă. Sub conducerea avantgar­­dei clasei muncitoare s’a realizat reforma monetară, s’au obţinut importante suc­cese în mărirea producţiei, s’a putut păşi la un început de micşorare a preţurilor, a început să se puie ordine în economia ţării. Astfel po­porul nostru a pornit cu ho­­tărîre pe drumul care duce la desvoltarea economiei noastre naţionale şi la re­construcţia din temelii a ţării noastre conform unui plan. După marea victorie ob­ţinut­­ în­­ alegerile parla­mentare dela 28 Martie a. c. de Frontul Democraţiei Populare, după votarea (Continuare !, pag. VI col 6,7,8) TRAIASCA 1 MAI, ZIUA SOLIDARITĂŢII INTERNAŢIONALE A CELOR CE MUNCESC Trăiască Partidul Muncitoresc Român, avantgarda clasei muncitoare, forţa conducătoare a democraţiei din România! Desen de Marfui Copan şi Lucian Brat­u m [«CUStlMUtlCiOARE-CETATI* OTELULUI Reportaj de VICTOR RUSSU Când trfenul a intrat in gara Hunedoara, fluerul locomotivei s’a întretăiat cu cel al sire­nei dela fabrică. In câteva se­cunde vagoanele s’au golit. U­­lița gării e plină de muncitori cari se îndreaptă spre uzină, în lumina fragedă a soarelui care poleeşte deopotrivă cu­polele negre ale furnalelor şi crestele ascuţite ale castelului Hum­axilor. Faţă în faţă, două aspecte ale istoriei: turnurile şi castelul feudal deoparte, furnalele înalte şi cuptoarele Siemens-Martin, de cealaltă parte. Astfel stau faţă în faţă două cetăţi: castelul, cetate retro­gradă din alt ev şi uzina, ce­tate a muncitorilor, cetate a progresului. Tom­a Mihai şi Ştefan Adam, ajutori-turnători s-au întâlnit în poarta uzinei cu ajutor-mai­­strul jurnal­ist Bocanu Ion. Primii doi au venit de la Va­­lea­ Nandrului, cale de 16 km pe Jos Oţelar şî furnalist s’au oprit în faţa pavilionului care indică mersul zilnic al produc­ţiei. Deasupra în bătaia vân­tului fâlfâie trei steaguri ro­şii: în ziua precedentă, cele trei secţii — furnale oţelăria şi laminoare — au depăşit pro­gramul. Cu câteva luni în ur­mă, steagurile erau înălţate numai la jumătate. Secţiile îşi împlineau doar programul, fără a-l depăşi. Mai înainte însă— Cu peste IOO la sută... înainte însă, nu fâlfâiau de­loc steagurile deasupra pavi­lionului producţiei. Pe atunci, lucrurile nu mergeau deloc Aşa cum trebue. Pe drept cuvânt, tovarăşii cei mai buni din Hu­nedoara — care au muncit zile şi nopţi dea rândul di cele mai grele condiţiuni — pot fi mândri de ceea ce au realizat — şi mai ales — au deci să fie încrezători în viitor. O spun cifrele în graiul lor pre­cis : în linia Martie, produc­ţia de fontă a furnalelor a fost de 4.574 tone. In aceiaşi lună a anului 1838 Uzinele de Fier­ ale Statului din Hune­doara au produs 2.112 tone fontă. Aşa­dar, PRODUCŢIA ANULUI 1938 A FOST DE­PĂŞITĂ CU PESTE SUTA LA SUTA. Şi n’a fost deloc uşor să se ajungă aici. Muncitorii şi teh­nicienii cei mai conştienţi,­­strâns uniţi în jurul organiza­ţiei de Partid, au avut de dat­ o bătălie aprigă cu sabotajul, nepăsarea, indolenţa, lenea, co­­modita­tea, chiulul, toate raci­lele unui trecut nenorocit. Fie­care zi a fost o luptă fiecare victorie a fost câştigată cu sa­crificii grele. Din cinci furnale, lucra dea­­bia unul singur şi nici acela cu întregul său potenţial. Secţiile lăsate în paragină, maşinile îmbrăcate într’un strat greu de praf. Muncitorii­­ se învâr­teau hai-hui, fără treabă. Prin­­tre ei, se infiltraseră nume­roase unelte ale duşmanului, sabotori şi agenţi instigatori: „De ce bun să vă scuipaţi su­fletul la uzină? Aşa ori aşa, nu , tot una ? Atunci la ce să munciţi ?" Aşa vorbeau instigatorii la sabotaj cu vorba mieroasă şi sufletul otrăvit. Şi la vremea asta, ţara — greu lovită de război — cerea fier, cerea oţel, după cum ce­rea cărbune, pentru a-şi lecui rănile şi a începe zidirea vie­ţii celei noui. Atunci a răsunat puternic cuvântul Partidului de avant­­gardă al clasei muncitoare, rostit prin glasul Iov­ Gh. Gheorghiu-Dej la Conferinţa naţională din 1945 : „...PROGRESUL TARII NOA­STRE ESTE IN DIRECTA SI (Continuare In pag. lila) tradiţiile eroice ale avantgardei clasei muncitoare din România ,t»l n râTMâ", ,n itt0r'i, .m,ScârB noastre muncitore ril amintirea eroicelor lupte ale deţinuţilor comunişti. De câte Doftanei Ros» adevărat“1 n " Ve*h,n *ctivi?ti ai partidului nostru ti se pare că retrăeşti împreună cu el anii glorioaselor lupte tru Să evocăm din am- ",vesitate în care s’au faurit s’a“ călit cele mai minunate cadre — adevărate cadre ale Partidului t rru, sa evocam din amintirile lor un 1 Mai la Doftana. D’abia de un ceas să fi înce­tat să sune toaca. Deodată se auzi in noapte zgomot de lan­ţuri târşite, ţipete, lovituri în­fundate, întunericul parcă prin­­se viaţă.........Postul No. 6 bineee...” apoi iar vaete, lan­ţuri.­ Dela o celulă la alta prin ciocănituri repetate în perete se transmite: „a venit Bela”. In noaptea aceea nici un „po­litic” n’a mai închis ochii. In poarta cea mare a Doftanei, Bela Brainer si tovarăşii veniţi odată cu el de la Văcăreşti erau bătuţi cu ciomegele şi vinele de bou, apoi, după ce fuseseră călcaţi in picioare de cişmele ţintuite ale gardienilor, au fost târîţi in lanţuri, cu hainele rupte, însângeraţi, cu faţa um­­flată şi plină de vânătăi spre secţia celulelor „Haş". la închisoarea Văcăreşti o consfătuire cu Gheorghiu-Dej şi Vasile Luca »•» Deţinutul politic Bela Brainer­­unul din organizatorii în 1932 a Congresului al V-lea al P.G.R.,­embru în Secretariatul Partidu­­l— fusese transportat la Dof­tana. In Martie fusese la Bucu­reşti. Aci împreună cu Iov Gheorghiu-Dej, Vasile Luca, Ghi­­vu Stoica, ia parte la elaborarea planului de luptă al deţinuţilor politici antifascişti din toate în­chisorile. Planul fusese întocmit în urma unei adânci analize a si­tuaţiei politice internaţionale şi interne. In faţa proletariatului ro­mâin se deschideau perspectivele unor noui şi sângeroase lupte împotriva fascismului, pentru pâi­ne, pace, pământ şi libertate. In această perioadă lupta comunişti­lor din închisori trebuia să mear­gă mână în mână cu lupta de a­­fară a forţelor antifasciste în frunte cu avantgarda proletaria­tului. În aceste momente, Bela Brauner primeşte din partea con­ducerii Partidului sarcina de a prelucra cu colectivul tovarăşilor închişi la Doftana planul de lup­tă elaborat la Văcăreşti, şi apoi de a conduce lupta pentru cuce­rirea unui regim politic la Dof­tana. In Aprilie la închisoarea Văcăreşti avea să se redacteze un manifest către clasa munci­toare prin care se cerea întări­­­rea Frontului unic de jos în lup­tă împotriva fascismului şi a războiului, pentru eliberarea de­­­ţinuţilor politici antifascişti. „Pro­cesul nostru e procesul întregii clase muncitoare din România iar noi continuăm lupta şi din închi­soare“ spunea manifestul semnat, de tov. Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Doncea, Petrescu, în nu­mele ceferiştilor întemniţaţi. La Bucureşti, Cluj, Timişoara se orga­nizează acţiuni pentru eliberarea eroilor luptelor din Februarie 1933. In cursul manifestaţiilor şi a grevelor, masse tot mai largi leagă lupta pentru libertăţi cre­­mocratice cu protestele împotri­va teroarei din închisori. Departe peste Hotare, în Africa de Sud, în America, la Paris şi în Sue­dia, în întrunirile muncitoreşti e glorificată lupta ceferiştilor şi a eroilor Doftanei Roşii. Până şi în îndepărtatele regiuni ale Chi­nei, eliberate de către forţele populare, un cătun pierdut în munţi la numele Doftanei... Doftana, Aprilie 1934 Regim celular. Fiecare „Politic“ e închis singur într-o celulă. Fără cărţi. Fără vorbitor. Fără creion. Fără hârtie. Fără alimente de afară. Fără să fie scos la aer. Fără să aibe dreptul ae a vor­bi nici cu tovarăşul pe care-l vede pe fereastră in celula din faţă. Regimul tăcerii. Raţia zilnică: 4—4,50 lei. Mă­­m­ăligă întinsă, amară, zeamă de saramură cu un morcov muce­găit. Baie: odată la 12—14 luni, când se anunţa vizita unor „tu­­rişti‘‘, vizitatori din străinătate. In cameră, un hârdăn spart, op­tat din două scânduri de gro­simi diferite, ale căror colţuri intrau în coaste, un rest de ro­gojină ruptă. Asta era tot. Gea­murile, sparte. Iarna apa inghe­­ta în pahar­e­ toată noaptea se auzea umbletul exasperant, cinei Paşi până la uşă, cinci până la fereastră, ai tovarăşilor care nu se culcau ca să nu degere ! Pentru abateri de la regula­­ment era „Haş“-ul. Secţia întu­necoasă. Pe jos asfalt. Tavanul de tablă de pe care picura apa. Nici pat, nici scândură, nici ro­gojină. Asfaltul jilav, întuneric şi şobolani. Atât. Ba nu, era şi ra­ţia reglementară : trei zile pe săptămână post, restul mămăligă amară şi apă. Lanţuri de mâini şi de picioare. Noaptea gardienii bateau toaca, să nu cumva şi adoarmă comuniştii. Zilnic bă­taie. 25 lovituri cu vâna de bou înfăşurată în sârmă. 25 lovituri după regulament. Apoi, pe dea­supra regulamentului bătaie cu (Continuare in pag. V col. 6,7,8) Fascicula l-a specială (6 pagini) se va distribui odaia cu fascicola ll-a, în acelaş preț

Next