Scânteia, mai 1948 (Anul 5, nr. 1112-1134)

1948-05-01 / Numar special

2 ŢARANI şi ŢARANCE! Pământul aparţine celor ce-l muncesc. Munciţi vă cu râvnă ogoarele! Vă asiguraţi bunul trai, vouă şi întregului popor, dând ţării mai multă pâine! In Conţeştul Teleormanului, la 41 de ani dela revolta din 1007 1 MAI, TOVARASE, şi sărbătoarea noastră a plugarilor ‘De im veneau muncitorii, de nu ne ajuta Partidul, am fi muşcat ţărâna ca în 807, pentru dreptate, pentru pământ Aldea, Gh. Marchidan din Conţeşti şi toţi plugarii au aşteptat zadarnic ajutor în 1907 punem capăt nevoilor- Mâine vin oamenii stăpânirii să ne mă­soare pământul”. Aşa vorbea Ilie Urucu, aşa gândeau cei mai mulţi. Dar n’au venit să le dea pă­mânt. Nici a doua, nici a treia d­. Căci cele două partide boe­­reşti — liberal şi conservator — două feţe ale aceluiaş taler, care până atunci se certau pentru putere, ameninţate în Interesele lor de jefuire a ţărănimii, s’au împăcat pentru a porni împreu­nă să înăbuşă răscoala, să înece ţara în sânge. Au venit trupe din Regimentul 4 Argeş, care au strâns bărbaţii din sat, l-au in­­gen­unchiat în mijlocul drumului, în faţa şcolii şi au început să-l bată, să-l schingiuiască. Gheor­ghe Aldea, Anton Filip Cioran, Gheorghe Marchidan — or mai fi fost poate şi alţii — şi-au a­­runcat privirile spre Cervenia (acolo au văzut primul conac ar­zând, de acolo a venit svonul că se dă pământ), apoi pe dealul Frumoasa şi satul Păuleasca. Aş­teptau un prieten, un ajutor, aş­teptau scăparea. Dar cei care ar fi vrut să le dea ajutor, munci­torii, n’au putut să-i ajute atât cât aveau nevoe­ Căci pe e­­tniei nu era destul de puternic organizată clasa muncitoare. Lui Gh. Aldea, Mărchidan şi Filip Cioran 11 s’a tras moartea din bătae. 40 de ţărani au fost în­chişi câte 6 luni la Turnu Mă­gurele. Boerim­a s’a răzbunat crunt pe ţăranii care s’au ridi­cat pentru dreptate, pentru pă­mânt. 38 de ani «nai tâ^M, din nou la luptă In Februarie 1945 plugarii din Conţeşti-Telaorman, au pornit din nou la luptă, din acelaş loc­­ de unde in 19«, «u 33 de ani mai înainte, copiii spărgeau cu pietre geamurile dela conace şi ajutau părinţilor să dea foc şi­relor cu pae şl gardurilor boe­­reşti. Nu vânt pustiitor, ci vânt de libertate a abătut asupra satu­lui. Nu s’au mai aprins maga­ziile, hambarele dela ,,curte”, nici o căpiţă de fân n’a mai ara­t deşi focul revoltei, mai mare, mai puternic ca in 1907, ardea in sufletul fiecărui plu­gar. Pe malul stâng al râului Vedea, pe dealul Frumoasa nu s’au mai rătăcit privirile nimănui ci­tând za­darn­­e după ajutor. Plu­garii din Conteşti-Teleorman, fiii şi nepoţii celor dela 907, ca şi cel din Vlaşca, din Ialomiţa, din toată ţara, nu mai erau singuri acum. Partidul Comunist Român chemase poporul la luptă pentru dreptate, împotriva asupririi bo­­ereşti. Cu muncitorii în frunte, ţăranii au pornit plugurile pe moşiile boereşti In Capitală, muncitorii cereau pământ Pentru ţărani. Dela Gri­viţa CFR, dela atelierele STB, muncitorii comunişti porneau în toate judeţele. Să ducă îndem­nul, chemarea la luptă a Părti­­dolui. Cu el în frunte au pornit ţă­ranii plugurile pe moşiile boe­­reşti, cu ei în frunte au pornit şi plugarii din Comţeşti-Teleor­man. 1907. Martie 9. Cum ard căr­bunii pe vatră, mocnit, pân’să a­­prindă paiele şi oglinjul a­­rm­enit deasupra, aşa fierbea revolta în sufletele plugarilor din Conţeştii Teleormanului. Cuţitul pătrunsese adânc în carne, ajunsese la os. Nu mai puteau răbda asuprirea. Ca şu­voaiele apelor Dunării Când se revarsă primăvara, în topitul zăpezii, măturând totul în ca­lea lor, au pornit ca unul să-şi facă singuri dreptate. Focul a cuprins conacele de la răspântii ale lui Marin şi Niţă Rădu­­lescu, moşierii satului. „Să ardă, că-i din munca noastră. Nici noi, nici ei. Să fie şi ei săraci ca noi” — strigau cât puteau de tare ca să aco­pere glasul mulţimii, Gheorghe Aldea şi Anton Filip Cioran. Deavalma, bărbaţi, femei, copii în picioarele goale, cu securi, topoare, furci de fier, resteul de la jug sau leuca de un car des­chideau drum focului, să ardă mai repede, să răzbune acum tot ce au pătimit de veacuri moşii şi strămoşii lor. „Fraţilor, o să avem pământ de muncă... Destul am pătimit pe ogor străin. Cuvintele lui Florea Răboj îl îndârjeau şi mai mult. Prin glasul lui vor­beau mulţimile înfometate, dor­nice să scape de jugul boş­­nesc. ,,Acu să ’ntâlnesc pe boer, două vorbe să-i spun”. Şi Gheorghe Mărghidan a strâns pumnul, a înfipt dinţii în bara de jos pân’a dat sângele. Faţa îi era slăbită de suferinţă, brăzdată de cute adărci, urme de boală şi sărăcie. *Dărâmă tot, cărămidă să nu rămână, spunea Stan Mătă­­rângă, ţiganilor robi pe moşie (acasă-i plângeau de foame co­piii bolnavi de pelagră, Iar ne­vasta îi făcea mămăligă din ,,Tovarăşi, nu-i vreme de pier­,-- ^ dut. Să pornim acum măsurătoa* doi pumni de mălai mucegăit). rea. O să vină Ieşea pe urmă. 70 de ani împlinise Moş Ta­rtase Rogojină (barba-n cărun­tă ajungea la brâu, iar părul alb îi cădea in plete pe umeri). A e pus mâna în pieptul șefului de post: rhai cu noi la răs­coală, slugă de ciocoi,^să vezi cum se face dreptatea". Și focul ardea înainte. Mis­tuia, clădiri, magazii, tot ce pu­tea arde. N-a scăpat nici co­nacul dela „Bumaz", la 8 km. depărtare de sat. O aducem noi dacă nu vine ea” Sub îndrumarea muncitorilor ce­ferişti s’au întocmit tabelele de cei îndreptăţiţi, cu ei In frunte au pornit să măsoare moşiile, să bată ţăruşi pe zăpadă, să facă împroprietărirea. Anghel Cojo­caru­ şi Florea Oală erau cei care măsurau cu lanţul de 30 metri lungime. Au împărţit în­tâi moşiile lul Ştefan şi Con­stantin Bădulescu, fiii lui Marin Bădulescu, cel din timpul revol­tei dela 907, pe urmă, pământu­rile moştenitorilor lui Niţă Bă­dulescu, apoi moşia lul Teodor Oroveanu pe care obştea voise într’o vreme s’o cumpere, dar nu i se aprobase. Au primit pământ feciorii lui Firi­ea V. Răboj, ai lui Moş Ilie ,,O să legăm gură pânzei, o să Urucu, nepoţii ţiganului Stan Mătărângă, care a rămas beteag de un picior din bătaie în 907, strănepoţii lui Moş Dobrin, care purtase pe frunte cerc şi coarne de fier cu placă de alamă pe care sta scris numele robului şi moşia boerească, au primit toţi cei peste 370 îndreptăţiţi. •„De nu veneau muncitorii, de nu ne ajuta Partidul ,am fi muş­cat ţărâna ca ’n 907, pentru dreptate, pentru pământ” (cu vârful opincii Florea Vârtuş a dat la o parte zăpada, să vadă brazda neagră din ogorul boie­rului, arat de cu toamnă­ acum era al lui). Fraţilor, a spus el celorlalţi să fim şi noi gata de câte ori ne-o chema Partidul. Şi a venit apoi timpul să în­lăture prefectul reacţionar, să ocupe Prefectura N’au stat o clipă la îndoială cel din Con­­ţeştii Teleorma­nului. In fru­nte cu Florea, feciorul lui Voicu Oală, Gheorghe Cocoş, Florian Văituş, Traian Manga — învă­ţătorul din sat ,­ Oprea Văi­tuş, au pornit la Turnu Măgu­rele şi Împreună cu cel din Slo­­bozia-Mândra, Piatra, Frumoasa, Bragadiru, Salcia, ajutaţi de muncitorii din Alexandria şi de tovarăşii de la STB şi Griviţa CFR l-au alungat pe prefectul lui Rădescu şi au instalat la Pre­fectură pe Florea Creţeanu, pro­fesor, fecior de ţăran din Odaia. 24 de ore mai târziu i-au în­conjurat oamenii lui Rădescu, aproape 2000, ».Părăsiţi Prefectura, l-a somat comandantul garnizoanei, aţi ui­tat pe 907­7”. „Nu, nu l-am uitat, de aceia n’o părăsim- Sărim cu toţii în aer, dar n'o dăm. Partidul ne învaţă să nu dăm înapoi". Şi n’au dat. Zadarnic le-au între­rupt lumina, apa, n’aveau lemne de foc, mâncau la două zile oda­tă, ca să le ajungă hrana cât mai mult timp 6 Martie, veni­rea guvernului Groza la putere i-au găsit făcând de gardă la Prefectură. Reforma agrară o terminaseră de mult ! Mai este și sărbătoarea noastră „N'au trecut decât trei ani de atunci — ne-a spus acum câteva zile plugarul Gheorghe III« Văituş al Iul Gancea — şi par’câ s'a schimbat faţa sa­tului, la conducerea comunei avem primarul nostru, om sărac, ales dintre al noştri, care ne ştie durerile, necazurile Pe drumurile iudeciţii n'o să mai fim purtaţi nici când de boari, PE LOCUL UZINA Era noaptea târziu, când în­tunericul are luciri albăstrii, când străzile sunt cufundate într'o linişte grea, linişte de apă adâncă. In biroul său tovarăşul Gheorghiu-Dej lucra mai de­parte, dupa o zi întreagă de muncă încordată, continuă. O zi ca fiecare alta când munca din zori şi până în zori, a con­ducătorilor noştri îndrumă m­unca întregului popor către viitorul fericit care, cu fiecare răsărit de soare, mijeşte mai aproape. Trecuse deabinelea de mie­zul nopţii când tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej termină lucrul din ziua aceea şi când unul dintre tovarăşii cu care lucrase îl întrebă ceva despre şantie­rul dela A.P.A.C.A. Dar tovarăşul Gheorghiu-Dej nu s'a mulţumit să răspundă l­a întrebări. Pe neaşteptate le-a propus tovarăşilor de lucru : — „Vreţi să mergem acum pe şantier?" Au plecat cu toţii. Erau a­­proape orele 2 noaptea. . .­ . • • ) ................................ . Când au ajuns sus, pe dea­lul Cotrocenilor, uzina imensă ridicată pe locul fostelor rui­ne, dărâmături și maidane, scli­pea în bătaia reflectoarelor, scăldată într'o lumină albă, ca o minune ieșită din pământ şi beznă. Lucra schimbul da noapte, cele 4 brigăzi care urmează celor 8 brigăzi care lucrează ziua. Fierbea şi duduia şantierul. De Jos, de la betonierele greoaie care înghiţea p­uruind sacii de ciment şi pietriş şi până sus, pe schelăria ziduri­lor uzinei, unde furnicatul ti­nerilor lucra la ziditul terasei, bătea tocurile ferestrelor, urca stivele de cărămizi şi mo­zaicuri, trăgea ţevile de calo­rifer, căra maşinile electrice. Nu l-a observat nimeni in forfota aceea uriaşă. Fiecare privea la munca lui. In fund au întâlnit o echipă care se întorcea de la masă. Cu steagurile înainte, cântând, spre şantier... Au trecut câteva rânduri de tineri. Din mers câţiva au pri­vit spre grup. Cam din mijlocul coloanei, un tânăr cu ochii ageri a pri­vit şi el, a scrutat semiintune­ricul curţii : — „Parcă ar fi... şi l-a recunoscut ! — „E aici tovarăşul Gheor­ghiu-Dej !" Pentru ca în clipa următoare întreaga echipă să scandeze acelaș cuvânt, înflăcărat, ar­zător : Gheor-ghiu-Dej ! Gheor-ghiu- Dej ! Gheor-ghiu-Dej ! Fără să se oprească din mers, păşind înainte spre șan­tier cu pumnul ridicat, cu o bucurie care parcă nu mai în­căpea în piepturi... Șantierul e vast, echipa avea fixat locul ei de muncă şi n'au mai putut spune nimănui. Aşa că tinerii care lucrau risipiţi pe şantier au putut avea fie­care bucuria de a-l recunoaşte deodată lângă ei, zâmbindu-le. De zeci de ori s'au ridi­cat furtuni de urale, dar munca nu s'a întrerupt şi tinerii au rămas fiecare la locurile de muncă. La APACA nu se mai umblă de colo până colo, când fiecare ceas apropie ziua de 1 Mai, ziua până la care ti­nerii şi-au luat angajamentul să termine lucrarea. Lucrarea făurită cu braţele lor, născută din îndemnul celui care după o zi de muncă grea venise printre ei să vadă cum cresc aceste două minuni : Uzina şi brigadierii. Va fi o bucurie munca la APACA O uzină de mare importanţă pentru economia Statului nos­tru. Nu e numai faptul că uzina APACA de la Cotroceni va lu­cra 400.OO0 de costume pe an, putând îmbrăca, spre exem­plu, ÎNTREAGA POPULAŢIE A ORAŞELOR CONSTANŢA TIMI­ŞOARA, ARAD ŞI CLUJ LA UN LOC. Dar numai din resturile, care de obicei rămâneau în mâna antreprizelor particulare se pot confecţiona 40.000 de costume pe an, mai mult de­cât populaţia Bacăului sau a Turnului Severin... Iată deci un nou câştig pen­­tru Stat şi popor, care înainte umfla cassele de bani ale an­treprizelor particulare. Aceasta în afară de preţul obişnuit al confecţiunilor, care va rămâne Statului de aci înainte, pentru noi şi investiţii în reconstrucţia ţării. Uzina va fi un model în ce priveşte condiţiunile de mun­că. Condiţiuni aşa cum înţele­ge să creeze muncitorimii, un regim de democraţie popu­lară. Sălile de lucru sunt imense: dela un capăt la altul, omul se vede mic. Ferestrele sunt mari, largi şi luminoase. Dealungul tavanului, conducte speciale asiguri condiţionarea aerului, fiind făcute instalaţii speciale pentru absorbirea scamelor de la cusut. Fiecare sală are stâlpii îm­brăcaţi în mozaicuri de culori care diferă de la etaj la etaj. Maşinile de cusut, fabricate în ţară, la întreprinderile meta­­lurgice ale Statului, funcţio­nează electric, curat şi cu un randament mult sporit. Va fi o bucurie munca la A­­paca, în imensele săli albe cu o arhitectură simplă şi fru­moasă. Aşa a dorit tov. Gheorghiu- Dej. Şi în toate lucrările şan­tierului se simte această dra­goste pentru muncitori, pentru a li se asigura un fel de viaţă cu totul deosebit. Apaca va avea în afara U­­zinei terenuri de sport, bazine. Curtea va fi o uriaşă grădină cu pomi şi alei. Cantina uzi­nei Apaca va fi cea mai mare din ţară. 1.800 de muncitori vor putea lua masa deodată, într-o singură serie. La parter, spălătoria vastă cât o sală de maşini, cu chiuvete­­fântâni ca nişte ciuperci enor­me de porfirat roşu. Tot la parter, într-o altă sală de fa­ianţă albă, va fi creşa. Aici muncitoarele îşi vor putea lăsa copiii în timpul lucrului. Aco­perişul întregei uzini formează o singură terasă cu o supra­faţă de sute de metri pătraţi unde se va amenaja un solar Tov, Gheorghiu-Dej a îndru­mat personal alcătuirea planuri­­lor, el a explicat inginerilor ce trebuie să fie Apaca, O uzină de un tip nou, în care fiecare muncitor să trăiască o viaţă nouă. Şi înainte ca uzina să fie gata, înainte ca muncitorii care lucrează acum în vechile ate­liere mizare de la vechea fa­brică APACA să treacă în noua uzină, viaţa nouă a şi crescut pe şantier. Cu tinerii voluntari care ter­mină în 3 luni o lucrare a că­rei durată a fost apreciată de tehnicieni la un an! Pe nerăsuflate! La etajul I, instalarea maşini­lor e pe terminate. Sus, la e­­tajul 4, se mai zideşte. iar e­­tajul I va şi intra în producţie. Pentru temelia cantinei mai trebuiesc săpaţi şi transportaţi cu vagonetele multe sute de metri cubi de pământ. Dar peste porţiunea săpată s-a şi turnat imensa placă de beton. La parter se mai zugrăveşte în spre scară. Dar sala de spălă­torie este gata, complect cură­­ţită şi amenajată. Pe scara dela etajul I la II, mai e noroi de ciment şi apă, se mai lucrează la mozaic. Dar, în urmă, primul etaj sclipeşte de curăţenie. La etajul II încă nu erau puse toate ferestrele când s'a înce­put montarea maşinilor de cu­sut electrice. Aşa se înaintează, pe neră­suflate. Dimineaţa nu mai recunoşti ceea ce ai lăsat seara. Voinţa tuturor tinerilor voluntari e îm­pletită într-un singur gând, care-i stăpâneşte, care-l ab­soarbe, care-l înflăcărează : „Să terminăm până la 1 Mai !" Şi fiecare munceşte cât poate el mai mult, dar şi mai bine. Conducerea şantierului are de luptat acum ca unele brigăzi să respecte programul de lu­cru, să nu rămână pe şantier, în ciuda ordinelor primite, mai mult de 11 ore. A crescut mult simţul de răs­pundere colectivă Când în organizaţia de bază a Partidu­lui, de pe şantier s'a discutat despre unele cazuri de risi­pire sau stricare de material, hotărîndu-se o campanie de e­­conomisire a materialelor, şi când brigadierii U.TM.-işti au început să prelucreze această hotărîre, massa voluntarilor s'a angajat cu entuziasm în a­­ceastă bătălie. O miniatură a ţarii şi oamenilor noui Acestea sunt rezultatele mun­cii voluntare şi ale muncii stă­­ruitoare de educare şi îndru­mare dusă de Partid. Organi­zaţia de bazi a Partidului de pe şantier are legătura or­ganizatorică directă cu Organi­zaţia Capitalei a Partidului Muncitoresc Român, care a dat pe şantier forţe necesare pen­tru ridicarea politică a oameni­­lor şi lărgirea orizontului lor. In fiecare săptămână se ţin şedinţe pe brigăzi sau adunări plenare. Articolul de fond şi pagina de ştiri externe din „Scânteia” se citesc şi se dis­cută zilnic în colectivul fiecă­rei grupe de 10 tineri. Pe şan­tier funcţionează o şcoală de cadre a U.T.M.-ului. Numărul celor care împrumută cărţi şi broşuri creşte neîncetat. Şi se poate spune că, mai repede decât zidurile uzinei, a crescut conştiinţa poetică a ti­nerilor. El încep să ştie clar PENTRU CE ŞI PENTRU CINE lu­crează. Toţi au o singură dorinţă şi o singură cerere : după termi­nare, — la 1 Mai I — să li se dea noul şantiere ,să mun­cească mai departe ! Tov, Gheorghiu-Dej a spus despre şantierul de la Apaca: — „Ceea ce facem acolo, e numai o miniatură...". O miniatură a ţării nouă, cu o industrie puternică, cu fa­brici frumoase şi oameni noui. Nicolae Corbu ne-am ales asesori populari dintre noi, judecători de ai­­ noştri, pe Stancu Po­pa şi Şte-­­ fan Stancu. Iar în Marea Adu­­nare Naţională avem trimişii noştri, plugari Aliu Ci­of­a I­că de la Buzeşti, Nicolae Oprescu de la Sobozia-Mândia, Melucă Ion din Brânceni, toţi deputaţi de Teleorman, iar Florea Oală,­ deputat de Olt­e chiar din­ Conteşti a muncit şi a luptat­ laolaltă cu noi. Altfel de viaţă e în sat, pen-­ tru că altfel muncim acum pă­mântul nostru, pentru care am suferit atât, pentru care s'au ridicat mo­şii noştri. Şi de aia e acum grâul crescut de două palme şi jumătate O să ne încordăm puterile Să terminăm şi pasul de boabe, înainte de Paşti să putem înlătura lipsu­rile. Noi am câştigat mult, nu nu­mai pământul ce-l muncim. Pen­­trucă am mers alături de mun­citori ne-am deprins dela ei să lucrăm şi să luptăm uniţi. Cu cât suntem mai uniţi, cu atât suntem mai tari şi biruim vrăjmaşii. Ne-a învăţat 1907 când am fost singuri, ne-a în­văţat 1945 şi timpul ce s'a scurs de atunci, de când avem sprijinul muncitorilor. Deaceea mergem pe acelaş drum alături de muncitori, să scăpăm de sărăcie, de nevoi. Căci greutăţi mai avem încă murite. E drumul drept, ade­vărat, pe care ni-l arată mi­nistrul muncitor Gheorghiu Dej. Deaceia lupta muncitorilor, sărbătorile lor, sunt şi ala noa­stre.­­ Mai, tovarăşi, e şi sărbă­toarea noastră. Gh. Oiştea TINERII AU ÎNVINS PULUI STERP SE RIDICA A 1» A C A Cu drapelul înainte. Aşa vin tinerii voluntari pe şantier Pe terasa ultimului etaj vântul suflă năpraznic. Dar brigadieri­lor nu le pasă, s au urcat sus pe vagonet să dea mai repede cime­ntul S­ CÂNTEIAI in Statele Ue Unite justiţia e scoasa la mezat Scriitorul Howard Whitman a făcut de curând o anchetă în rândurile judecătorilor a­­maricani Voia să afle ce părere au judecătorii despre rolul lor in societate. Şi n­e a­flat, a descoperit încă o breaslă coruptă până în mă­duva oaselor. Sforile magistraturii ame­ricane sunt trase de politi­cienii locali. La Chicago, de pildă, este lucru ştiut că re­prezentanţi ai partidului re­publican şi ai partidului „de­mocrat” se întrunesc regulat ori de câte ori trebuesc ,fi­­teşi” noua magistraţi şi ho­tărăsc, în bună înţelegere, câţi să fie ai unui partid şi câţi ai celuilalt. Dar aceasta este încă o me­todă din cele mai... cinstite. Căci în afara acestor înţele­geri între partide mai există şi presiuni exercitate chiar de cei in cauză, de magis­traţi. In cursul anchetei Whit­man a descoperit că locurile de judecători au un preţ fix, la care se adaugă taxe de ur­genţă, „de garanţie politică" etc., ajungând la 25.000 do­lari — în regiunile periferice — şi la 50.000 dolari — la Naiv-York­ şi Washington. Preţul acesta este, fireşte, ile­gal dar­­ respectat mai abi­tir decât cine ştie ce lege. Sunt puţini acei magistraţi a­­merican, care să rm-şi fi do­bândit postul lor în felul a­­cesta. Desigur că odată numiţi, bravii ,oameni ai dreptăţii, au grijă să-şi scoată îndărăt banii cu vârf şi Îndesat, con­damnând pe muncitorii gre­vişti, pe oamenii săraci care — chipurile — i-au ales şi în­casând sparturi grase de la marii industriaşi Cum să ne mire atunci in­­dignarea acestor slujitori ai justiţiei­ americane când au auzit de existenţa judecătorilor populari din România ? Pentru că, e drept, şi în Statele Unite judecăto­rii sunt aleşi, dar acolo sunt aleşi după suma pe care o pot plăti (25—5­0.000 dolari) nu după meritele lor în muncă şi dreaptă judecată şi funcţionează conform aşa zi­sei democraţii americane şi sperţurilor încasate, servind prin „dreptatea“ lor părtini­toare poftele nesăţioase şi in­teresele murdare ale marilor capitalişti. In tot mai multe ramuri industriale A fost depăşit nive producţiei din 193 înainte, spre noui succese în producţie, pentru asigurarea bunului trai al poporului I — CHIBRITURI CIMENT* FIRE DE BUMBAC I3UI7 17.819 21.989 OŢEL. 12 869 TI 20 FONTA SODA CAUSTICA 13 120,3 TRACTOARE UI 6 27 90. 000 22.875.000 SARMA 5779 HARTIE 1.955 55.880 LOCOMOTIVE anvirope-camb­e LEGENDA O 1918 madia lunara 1918 luna Martie In numeroase sectoare Industriale, In luna Martie a fost depăşit cu mult nivelul producţiei din 19a8 Este aci un rezultat direct al luptei continue şi înde­­lungate a clasei muncitoare îndrumată de Partidul ei de avantgardă; este un rezultat direct al eforturilor e­­roice ale oamenilor muncii, ale muncitorilor, tehnicienilor şi Inginerilor. Propunerile Partidului C­omunist Român pentru îmbu­nătăţirea situaţiei economice şi financiara a ţării au constituit­­ aşa cum a arătat tovarăşul Gh. Gheorghiu. Dej­a „momentul de cotitură” pe calea lichidării greu­­tăţilor care stăteau In calea ridicării producţiei. In baza acestor Propuneri au fost Itocmite programele de pro­­ducţie, din a căror împlini­re şi depăşire oamenii muncii şi-au făcut o sarcină de onoare. Acum, când nivelul producţiei din 1038 a fost depăşit In ramurile principale ale Industriei de bază, clasa mun­­citoare condusă de avantgarda ei si-a pus in faţă sarcini noul care trebuesc duse la îndeplinire înainte tovarăşi, pentru continua ridicare a producţiei, pentru depăşirea programelor de producţie pentru de­­păşirea mai departe a nivelului producţiei din 19381 înainte, pentru pregătirea temeliilor ce ne vor per­mite să trecem la forme superioare de planificare şi să asigurăm desvoltarea şi înflorirea ţării, bunul trai al poporului­ înainte la muncă şi la luptăr

Next