Scȃnteia, iunie 1949 (Anul 18, nr. 1439-1463)

1949-06-09 / nr. 1446

. Cei care străbat judeţul Bihor de la Răsărit la Apus şi de la Miazănoapte la Miază­zi, îşi dau bine seama că lo­zinca „Nici un petec de pă­mânt neînsămănţat” a devenit prin aceste meleaguri o vie realitate. Ore întregi, trenul te poartă numai printre lanuri, unele de un verde proaspăt, crud, altele începând să bată în auriu. Şi deşi sunt încă multe lanurile sugrumate între ha­turi ca între nişte zăbrele, totuşi întâlneşti uneori lanuri întinse cu grâul des ca peria, mătăsos şi unduind în sufla­rea vântului... Le recunoşti din goana trenului: sunt ogoarele Gospodăriilor Agri­cole de Stat sau ale ţăranilor muncitori întovărăşiţi. Pe aici au trecut tractoarele aducă­toare de spor şi belşug... Iată-ne ajunşi la Oradea. Ne îndreptăm spre sediul Co­mitetului Provizoriu Judeţean. Şedinţa de lucru de dimi­neaţă e pe sfârşite. Tocmai dă raportul tovarăşa Maria Jurcuţ. Fosta primăriţă din comuna Topa de Jos e azi membră în Comitetul Provi­zoriu Judeţean, responsabila Secţiunii Sanitare. — S’au făcut inoculări an­­titifice-paratifice în plasa Centrală, în 42 de comune. Deasemeni in plasa Beiuş unde ele continuă. Zilele a­­cestea am vizitat plasa Ceica. Ţăranii muncitori au început să-şi clădească, prin muncă voluntară, dispensare. Pentru utilarea lor cu apara­tele medicale necesare am ur­mătoarele propuneri...”. Tovarăşa Maria Jurcuţ vor­beşte dând date precise cu acea siguranţă pe care ţi-o dă priceperea şi cunoaşterea a­­mănunţită a lucrurilor. Au­zind-o cineva şi-ar putea în­chipui că, — în ciuda bujori­lor tiner­lţii care-i strălucesc în obraji, — e o veche func­ţionară cu experienţă admini­strativă şi organizatorică, sau, poate, o doctoriţă. Dar nu e niciuna, nici alta. Tovarăşa Maria Jurcuţ este plugăriţă... — „Atunci ăsta te duci a­­stăzi la Hidrocentrală, iar eu mâine la orezării. Ei tovarăşi, la treabă! Noroc bun”. Şi to­varăşul Balogh, preşedintele Comitetului Provizoriu ridică şedinţa. In drum cu tovarăşul Varga, secretarul Comitetului Provi­zoriu, către Hidrocentrala de la Vadul Crişului. Vântul bate a ploaie. Norii plumburii, umflaţi, atârnă greu. Lanurile bogate, viile, grădinile se infioară parcă de o suflare răcoroasă. Peste puţin, mai întâi cu stropi rari, apoi tot mai deşi şi mai mari, ploaia începe învioră­toare. — Mai mergem, tovarăşe Varga? Mai găsim oamenii la lucru? Tovarăşul Varga nu răs­punde; zâmbeşte doar. Ca să ajungem la Hidro­centrală, ne abatem de la şo­seaua naţională şi apucăm pe un drum ce duce către satul Vadul Crişului. îşi are povestea lui şi drumul acesta, povestea tuturor drumurilor noastre moştenite din trecut. Numai gropi şi hârtoape, se înăbuşeau oamenii în praf pe vreme uscată, iar pe vreme de ploaie se cufundau căru­ţele în noroi până la osiile roţilor. Acum se lucrează de zor. Se nivelează şi se lărgeşte dru­mul, se aşterne cu piatră. Ţăranii muncitori din împre­jurimi vin bucuroşi să ajute prin muncă voluntară. Cei din Vadul Crişului s’au oferit să lucreze, în frunte cu pri­marul lor, tovarăşul Matei Ion, un kilometru de drum pentru care singuri aduc pia­tră, o sparg, o aştern. Mân­dria lor, kilometrul acesta să nu coste Statul nici un leu. Iată-i şi acum uzi de ploaie, care cu un sac pe umeri sau pe cap, muncind voioşi cu bu­curia omului care munceşte pentru sine. Din satul Vadul Crişului, nu mai e mult până la Hi­drocentrală. Străjuit de coama înverzită a muntelui Codru­lui, se află şantierul de cap­tare a apelor Crişului Re­pede. Tovarăşul Varga îmi vor­beşte despre Hidrocentrală, cu o voce înăbuşită: „Primă­vara veneau mari apele Cri­şului Repede... Se năpusteau puhoaiele peste pământurile oamenilor... Rupeau şoseaua. In locul ogoarelor şi al co­cioabelor cât vedeai cu ochii o mare Înspumată. Prăpăd, tovarășă, prăpăd ! Au făcut pe atunci între­prinderile Comunale din Ora­­dia un proect de hidrocen­trală. Proect ca pe vremuri... Plan de jaf. S’a dat lucrarea unui grup de ingineri. Trei. Și ajunseseră cei trei ingineri, la început tineri, să împli­nească la un loc aproape 200 de ani, fără ca să facă ni­mic. Numai să sugă lefuri grase... Şi an cu an, veneau puhoaiele Crişului,­­ spre desnădejdea nevoiaşilor. Şi acum, uite...!” se întrerupse tovarăşul Varga. La poalele muntelui Codru­lui, uşor umbrit de aburii înserării, se întinde barajul şi bazinul. Proectul prinde viaţă în cadrul Planului de Stat. Un baraj puternic având în prelungirea sa un bazin uriaş, betonat. Aici vor fi îmblânzite apele Crişului Repede, aici se va în­nagazina energia care va da viaţă centralei electrice. La stânga în coasta unui deal se cască o gură neagră, largă de încape omul în picioare, gura unui tunel care străbate dealul. Prin acest tunel și apoi printr’un canal de vreo 10 km, apa din bazin va fi condusă la locul unde va fi instalată uzina. — „Sfârşitul lucrărilor e pre­văzut pentru anul 1950. Dar sperăm să terminăm înainte”, spune tovarăşul Varga. Iar mugetul betonierelor, scrâşne­tul ascuţit al cimentului şi nisipului frământat cu pietri­şul, vuietul nelămurit al şan­tierului, toate aceste sgomote fremătănd de viaţă îţi par un glas care rosteşti, cu hotărîre că aşa va fi. Că înainte de termen, din locurile acestea peste care se lasă acum întu­nericul nopţii, va porni şuvoi orbitor de lumină către o bună parte a judeţului Bihor. ★ A doua zi, îl însoţesc pe tovarăşul Balogh către orezu­­riile Gospodăriilor Agricole de Stat din plasa Salonta. Dacă in celelalte regiuni ale judeţului verdeaţa lanu­rilor, pământul gras şi mă­nos îţi bucurau privirile, in unele ţinuturi din plasa Sa­lonta, dimpotrivă, vezi mai mult pământuri uscate cu păşuni slabe, terenuri sără­­turoase. Dar nici aceste regiuni nu vor rămâne sub stăpânirea sărăciei. La câţiva zeci de ki­lometri trece Crişul Negru. Terenurile pot fi date cultu­rilor numai prin Irigaţie. Şi atunci ? Ce sunt câteva zeci de kilometri faţă de voinţa Înflăcărată a oameni­lor muncii, dornici să lupte pentru înflorirea fiecărui pe­tec de ţară ? Aşa s’a născut ideea con­struirii unui canal care să pornească dela Crişul Negru şi să aducă apele în împre­jurimile oraşului Salonta. Şi astăzi, se lucrează de zor la acest canal, canalul Tăut- Salonta. Organizaţiile de Partid din comune, agitatorii din Oradea ca şi cei din Salonta au des­făşurat o muncă susţinută, rodnică în rezultate. Au venit ţăranii muncitori din Tamaşina şi Avram Iancu, din Mădăraşi şi Homorog, din Ciumeghin şi Arpăşel şi din alte şi alte comune... Şi peste trei sferturi din lucrările de „ până acum au fost realizate prin muncă voluntară. S’a lucrat în condiţiuni grele, de multe ori în frig şi apă, până au sosit maşinile speciale necesare lucrărilor, draglinele care scot pămân­tul. Au sosit şi tractoarele de mare putere cu ajutorul că­rora pământul este adunat şi nivelat. Acest canal, care va con­duce circa 3.000 litri de apă pe secundă şi va putea iriga 3.000 hectare orezării, va fer­tiliza regiunea, inier­ând crearea grădinilor de leg­e a fâneţelor şi păşunilor ,­gate, a eleşteelor de peşte, etc. Ajungem la Centrul de pompare Nr. 1 al orezăriei. Se lucrează la instalarea ma­­şinei de pompat apa pentru inundarea terenului. Munci­torii şi tehnicienii au lăsat lucrul, strângându-se roată în jurul pompei, dornici să asiste la prima încercare. Dar câ­teva defecţiuni întârzie lu­crările, înteţind nerăbdarea oamenilor. In sfârşit... un şuvoi de apă, ţâşneşte gros cât trunchiul unui­­ arbore, sare în jghiabul înclinat îm­­proşcând puzderie de stropi care strălucesc în bătaia soa­relui ca diamantele... şi ia drumul câmpurilor către ore­zării. Dar şi mai puternică stră­luceşte bucuria pe feţele muncitorilor. Ei mângâe cu privirile şuvoiul clocotitor, înspumat, care împreună cu alte şuvoaie, de la alte Cen­tre de pompare vor aduce peste pământurile sărăturoa­­se, pământurile trecutului, o viaţă nouă de bogăţie şi bel­şug, aşa cum începe să înflo­rească pe toate plaiurile bi­­horene, în toată ţara noastră dragă­ "Holy Tornai ★ Note de călătorie PE PLAIURILE BIHORENE înfăptuirea unei lozinci. — „Primăvara veneau mari apele Crișului Repede...“ — Hidrocentrala. — Cum biruie oamenii Salon­tei pământurile sărăturoase Să construim o cooperaţie sănătoasă de massă de RODICA BARTOI membră în Comisia Centrală de organizare a Cooperaţiei Pentru Republica noastră Populară, acum când pu­terea politică şi principalele mijloace de producţie indus­trială se află în mâinile oa­menilor muncii, cooperaţia capătă o însemnătate deo­sebită. Activitatea coopera­ţiei face parte din vasta muncă de construire a socia­lismului în ţara noastră. Rezoluţia şedinţei plenare a C. C. al P.M.R. din 3-5 Martie 1949 asupra sarcinilor Partidului în lupta pentru în­tărirea alianţei clasei mun­citoare cu ţărănimea munci­toare şi pentru transforma­rea socialistă a agriculturii a trasat sarcina desvoltării unei întinse reţele de coope­rative şi în primul rând de cooperative de aprovizionare şi desfacere la sate — ca ve­rigă principală în realizarea sarcinii de trecere de la for­mele cele mai simple de coo­peraţie, la cele mai avansate, gospodăriile agricole colec­tive. Mişcarea cooperatistă tre­buie să devină o mişcare largă, cu caracter real de massă, curăţată de elementele capitaliste, chiaburi şi afa­cerişti, curăţată de metodele burgheze de muncă şi de men­talitatea birocratică. Reorga­nizarea cooperativelor are ca scop să facă din cooperaţie o organizaţie bazată pe parti­ciparea­­ largă a membrilor săi în întreaga activitate, de jos şi până sus, o organizaţie în care membrii participă activ la adunările generale, controlează şi critică activi­tatea conducerii. Cooperaţia din ţara noas­tră îşi va putea astfel în­deplini cu adevărat menirea de a contribui în tot mai mare măsură la îmbunătăţi­rea condiţiilor de viaţă a oa­menilor muncii de la oraşe şi sate, de a sprijini ţărănimea săracă şi mijlocaşă în lupta ce o poartă împotriva chia­burim», încadrată în Pla­nul de Stat, cooperaţia trebue să ocupe un loc din ce in ce mai însemnat în cir­culaţia mărfurilor, mai ales în schimbul de mărfuri din­tre sat şi oraş. Ea are de în­deplinit sarcina de răspun­dere de a aduce la sate măr­furile fabricate de muncitorii din întreprinderile socialiste şi a dirija către oraşe, mai ales în centrele muncitoreşti, mărfurile produse de ţăranii muncitori, valorificându-le prin desfacerea sau prelu­crarea lor. Tovarăşul Stalin ne învaţă ce rol important are coope­raţia în circulaţia mărfurilor. „Pentru ca viaţa econo­mică a ţării să poată în­­tr’adevăr pulsa din plin iar industria şi agricultura să fie stimulate a-şi spori şi mai mult producţia, este nevoie de încă o con­­diţiune şi anume: de o largă desfăşurare a circu­laţiei de mărfuri între o­­raş şi sat, între raioanele şi regiunile ţării, între di­feritele ramuri ale econo­miei naţionale. Trebue ca ţara să fie acoperită cu o reţea deasă de depozite, de magazine, de prăvălii. Tre­bue ca, mărfurile să cir­cule fără întrerupere de la locurile de producţie la consumator, canalizate fiind prin aceste depozite, magazine şi prăvălii. Tre­bue ca la acest lucru să ia parte şi reţeaua comer­ţului de Stat şi reţeaua comerţului cooperativ şi industria locală şi colhozu­rile şi ţăranii cu gospodării individuale. Aceasta este tocmai ce­­ea ce numim noi comerţ sovietic desfăşurat, comerţ fără capitalişti, comerţ fără speculanţi” (Proble­mele leninismului, ed. II pag. 735). îndeplinind sarcina impor­tantă de a asigura în folosul poporului muncitor schimbul de produse între sat şi oraş, cooperaţia este o armă puter­nică în lupta pentru îngrădi­rea exploatării chiabureşti la sate precum şi pentru limita­rea şi înlăturarea rămăşiţe­lor capitaliste şi a speculan­ţilor din comerţ. Astfel, acti­vitatea cooperaţiei este unul din cele mai importante mij­loace de întărire a alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare. Cooperativele organizate pe baze noul, sprijinindu-se pe activitatea largă a membrilor lor, vor educa massele ţără­nimii muncitoare în spiritul muncii în comun şi al intere­sului obştesc, uşurându-le astfel calea către salvarea lor din exploatare şi sărăcie, că­tre agricultură înaintată, bazată pe mari gospodării a­­gricole colective. „ Ţăranii muncitori nu pot ridica producţia agricolă de­cât prin activitatea lor co­mună, iar obişnuinţa de a re­zolva în comun problemele lor de producţiei ei o pot do­bândi cel mai bine prin ex­perienţa rodnică ce o capătă în cadrul cooperativei. Foloasele cooperativei vor fi cu atât mai mari cu cât fiecare va contribui la bu­nul ei mers. Ţăranii muncitori învaţă astfel că prin eforturi comune, pot să-şi îmbunătă­ţească starea lor materială. Comisiile judeţene de or­ganizare a cooperaţiei, insta­late de curând în fiecare ju­deţ, au sarcina de a lupta cu hotărîre pentru lichidarea tuturor rămăşiţelor din prac­tica vechii cooperaţii care în timpul regimului burghezo­­moşieresc era un mijloc de jefuire a populaţiei munci­toare. Sub îndruntarea şi cu sprijinul organizaţiilor de Partid, Comisiile judeţene de organizare a cooperaţiei au sarcina de a mobiliza massele largi de ţărani săraci şi mij­locaşi în acţiunea de înlătu­rare din conducerea coopera­tivelor şi din cooperative a tuturor celor care au furat şi au făcut afaceri pe seama cooperativei, a chiaburilor care au folosit cooperativele în scopul de a jefui şi exploata ţărănimea muncitoare. O mare atenţie trebue dată­­înregistrării membrilor coo­perativelor, acţiune care va trebui să ducă la "eliminarea din cooperaţie a elementelor chiabureşti, corupte şi afa­ceriste. Nu trebue să uităm nici un moment că organiza­rea cooperaţiei se face în condiţiile înăspririi luptei de clasă atât la oraş cât mai ales la ţară. De aceea, vigi­lenţa noastră trebue să fie foarte ascuţită. „ Comisiile judeţene au sar­cina de a mobiliza massele largi ale oamenilor muncii de la oraşe şi sate în acţiunea de organizare a cooperaţiei, de a pregăti adunările ge­nerale pentru alegerea noui­­lor consilii de conducere. Comisiile judeţene trebue să ţină seama de faptul că activitatea economică a coo­perativelor nu trebue între­ruptă în perioada de reorga­nizare, ci dimpotrivă, intensi­ficată. Trebue înlesnit şi des­­voltat schimbul de mărfuri între oraş şi sat. In acest scop, cooperativele trebue să colaboreze cu comerţul de Stat. Aceasta nu va trebui să însemne amestecul cooperaţiei în comerţul de Stat şi nici amestecul comerţului de Stat în cooperaţie. Amân­două vor activa independent, iar relaţiile dintre ele trebue să fie relaţii de colaborare şi întrecere pentru o cât mai bună aprovizionare a oameni­lor muncii de la oraşe şi sate. Comisiile judeţene au de înlăturat multe deprinderi vechi care în trecut au com­promis cooperaţia în faţa masselor. Astfel, ele trebue să lichideze atitudinea de nepă­sare faţă de nevoile coopera­torilor, lipsa de gospodărire şi birocratismul unora din fos­tele federale sau Centro­­com-uri. Iată câteva exemple: Cooperativelor din Muscel le-au fost repartizaţi şi tri­mişi nişte saboţi pe care ni­meni din regiune nu-i poartă­­ şi nu-i cumpără; federala I Miercurea Ciuc a trimis tea­scuri de vin unor cooperative dintr’o regiune de munte; cooperativele din satele jud. Arad au primit maşini... de făcut îngheţată; cooperative­lor din regiunea viticolă a jud. Putna li s’au trimis plu­guri de câmp care nu pot fi folosite în această regiune; s’a trimis sticlărie dela Bucu­reşti cooperativelor situate în regiuni cu industrii de sti­clărie, ca de pildă judeţului Turda; magazinul de Stat „Textil” din Craiova a obli­gat cooperativele să ia canti­tăţi de stofă slabă, atunci când delegaţii acestora s-au prezentat să ridice cotele de pânză, iar societatea de Stat „Alimentara” din Bucureşti a obligat cooperativele să cum­pere şi marmeladă, atunci când acestea şi-au ridicat cotele libere de zahăr. Asemenea lucruri dovedesc o totală nepăsare faţă de ne­voile masselor muncitoare, lipsă de gospodărire, putregai birocratic moştenit de la coo­­peraţia burgheză. Cum altfel decât aşa poate fi numită de exemplu atitu­dinea fostei federale Năsăud, care în Martie 1949 a trimis cooperativelor din Bucureşti brânză prost prelucrată, ce a trebuit să fie respinsă, sau a­­titudinea fostei federale Ca­­raş, care a trimis în toamna anului trecut, mere adunate cu furca din drum, ameste­cate cu pietre şi pământ. Comisiile judeţene de orga­nizare a cooperaţiei nu tre­bue să uite că nu vom putea avea o cooperaţie bine con­dusă, bine gospodărită, dacă nu vom crea cadrele necesare. Trebue acordată toată aten­ţia pregătirii de noul cadre de specialişti, directori, tehni­cieni, contabili, gestionari­­vânzători, casieri, secretari, etc. Va trebui înfiinţată o largă reţea de şcoli şi cursuri de cooperaţie de toate gradele. Aceste şcoli vor avea sarcina de a pune la dispoziţia coope­rativelor, Uniunilor şi Cen­tralelor, cadre capabile, de­votate clasei muncitoare şi mişcării cooperatiste. Toate aceste sarcini im­portante pot fi îndeplinite numai cu sprijinul neîncetat al Comitetelor judeţene de Partid şi al organizaţiilor de Partid de la oraşe şi sate. Mobilizând în jurul lor massa mare a membrilor cooperati­velor, urmând îndrumările Partidului şi cerând sprijinul lui, Comisiile judeţene de or­ganizare a cooperaţiei vor putea îndeplini cu succes sar­cina de a reorganiza coopera­ţia pe temelii noui şi sănă­toase, în aşa fel ca aceasta să contribue puternic la ridica­rea nivelului de trai al oame­nilor muncii, la crearea con-­­ diţiilor pentru transformarea­­ socialistă a agriculturii. .,---­ SCÂNTEIA Nr. 1446 Sarcinile sindicatelor din industriile metalo-chimice Concluzii la conferinţa de lucru cu preşedinţii şi secretarii sindicatelor din Uniunea Metalo-Chimica Conferinţa convocată zilele trecute de către Uniunea Sin­dicatelor Metalo-Chimtice şi Sticlărie, la care au luat par­te preşedinţii şi secretarii sin­dicatelor din aceste ramuri de producţie, a avut ca scop analizarea principalelor pro­bleme ce stau acum în faţa acestor sindicate. In lumina succeselor dobân­dite şi a lipsurilor avute în muncă, au fost concretizate apoi sarcinile ce urmează a fi duse la îndeplinire, pe baza schimbului de experienţă care a fost prilejuit de discuţiile purtate în spirit critic şi au­tocritic, în cadrul conferin­ţei. SA DAM UN NOU AVÂNT ÎNTRECERII SOCIALISTE Printre problemele desbă­­tute în cadrul conferinţei, organizarea întrecerii socia­liste a constituit un punct central. Atât din raportul prezentat de către Uniune, cât şi din discuţiile ce au urmat, a reeşit că Sindicatele Metalo-Chimice sunt preocu­pate a da un conţinut cât mai larg întrecerii socialiste, ca factor principal pentru îndeplinirea şi depăşirea sar­cinilor prevăzute de Planul de Stat. In luna Aprilie, în întâm­pinarea zilei de 1 Mai, au fost antrenaţi în întrecerea socialistă 24.789 de salariaţi din siderurgie şi metalurgie, faţă de 20.154 de salariaţi în luna Martie. întrecerea socialistă în cin­stea zilei de 1 Mai a avut un conţinut mai larg decât în trecut şi cu obiective mai precise. Ea n’a mai fost dusă — ca în luna Martie — nu­mai pe criteriul îndeplinirii cantitative şi calitative a programului de producţie, ci a îmbrăţişat şi problema fo­losirii raţionale a utilajului, productivitatea muncii, eco­nomii la materii prime, com­bustibil, energie electrică, etc., reducerea rebuturilor şi a ab­senţelor nemotivate, şi al­tele. Rezultatele obţinute în si­derurgie în cadrul întrecerii au fost mulţumitoare. Astfel prevederile Planului de Stat pe luna Aprilie au fost de­păşite simţitor la fontă, oţel şi laminate. Depăşiri însem­nate ale programelor de pro­ducţie au fost înregistrate şi în numeroase întreprinderi metalurgice. Muncitorii uzi­nelor Vulcan — câştigători ai drapelului de producţie — au depăşit planul pe luna Apri­lie cu 43%/#. SPOREŞTE PRODUCTIVITA­TEA MUNCII ŞI SE MĂRESC CÂŞTIGURILE MUNCITORILOR Datorită întrecerii socialiste şi a stimulentului permanent pe care-l găsesc salariaţii în noul sistem de salarizare ba­zat pe principiul retribuţiei după cantitatea şi calitatea muncii, s’au obţinut rezultate îmbucurătoare şi în ce prive­şte sporirea productivităţii muncii. Astfel, la furnale producti­vitatea a sporit pe luna A­­prilie cu 5,25%, la oţel cu 7,7 la sută şi la laminate cu 16 la sută, faţă de media primu­lui trimestru al anului 1949. Pretutindeni unde întrece­rea socialistă a fost bine or­ganizată şi stimulată şi sala­riaţii au înţeles să întrebuin­ţeze metode mai bune de mun­că, s-a înregistrat şi o creşte­re simţitoare a câştigurilor muncitorilor. lichidarea lipsurilor IN ORGANIZAREA ÎNTRECERII SOCIALISTE, O SARCINA CENTRALA A SINDICATELOR Atât din raportul prezentat de Uniune, cât şi din discu­­­iile ce au urmat, a reeşit că rezultatele obţinute în cadrul întrecerii socialiste pe luna Aprilie, trebue să constitue­­un punct de plecare pentru obţinerea de nouă succese, iar experienţa câştigată de către sindicate trebue să ducă la lichidarea lipsurilor avute în muncă. Intr’adevăr, rezultatele în­trecerii puteau fi mult mai rodnice, dacă sindicatele ar fi popularizat în permanenţă nouile metode de muncă şi pe fruntaşii în producţie, ţi­nând la curent pe muncitori cu rezultatele eforturilor de­puse de ei în îndeplinirea şi depăşirea angajamentelor luate în întrecere. O altă lipsă a sindicatelor a fost aceea că nu peste tot ele au reuşit să cuprindă munca până jos şi să spri­jine grupele sindicale în or­ganizarea întrecerii. Datorită acestui fapt, în unele locuri mişcarea întrecerii a avut un caracter birocratic, fără să antreneze grupele sindicale. La rândul ei, Uniunea Me­­talo-Chimică nu a reuşit în suficientă măsură să-şi pla­nifice munca, pentru a putea urmări îndeaproape desfăşu­rarea întrecerii, felul cum se organizează schimbul de experienţă între întreprin­deri, etc. De asemenea, Uniu­nea nu s-a preocupat de or­ganizarea întrecerii socia­liste în întreprinderile chi­mice de bază. Trăgând învăţăminte din analiza muncii de până a­­cum, conferinţa a trasat sar­cini pentru viitor stabilind şi metodele organizatorice pe care trebue să Ie folosească­­ sindicatele în activitatea lor. IN SECTORUL PARTICULAR INCHEEREA CONTRACTELOR COLECTIVE TREBUE SA AIBA LA BAZA PRINCIPIUL LUPTEI DE CLASA Un alt punct desbătut în conferinţă, a fost acela al în­cheierii contractelor colective. S-a accentuat că, deşi unele sindicate şi conduceri de în­treprinderi au avut lipsuri mari in ce priveşte formula­rea precisă a angajamentelor, totuşi campania de încheiere a contractelor colective în sec­torul de Stat din ramura me­­talo-chimică a fost terminată, inregistrându-se până în pre­zent un număr de 250 con­tracte din totalul de 259 care urmează să fie încheiate. Un număr important de propuneri venite din partea salariaţilor a înlesnit încheie­rea unor contracte bune, după specificul locurilor de muncă. Din cele 4.500 de propuneri primite, au fost adoptate și incluse circa 60%. Rămâne acum ca o sarcină pentru toate sindicatele şi co­mitetele de întreprindere să vegheze la justa aplicare a contractelor colective, căci nu­mai în acest fel contractul co­lectiv va putea deveni un in­strument de mobilizare în lupta pentru realizarea şi de­păşirea Planului de Stat şi pentru îmbunătăţirea condi­ţiilor de muncă şi de trai a celor ce muncesc. In sectorul particular, tre­­buesc încheiate circa 1.000 de contracte colective în între­prinderile metalo-chimice. Sin­dicatele trebue să fie vigi­lente la încheierea acestor contracte. Ele trebue să se călăuzească de principiul lup­tei de clasă, pentru a asigura drepturile cuvenite salariaţi-­ lor, continuitatea producţiei şi păstrarea in bună stare a instalaţiilor. L. Ţintea Muncitorii de la Atelierul de grup lupeni obţin economii prin întrebuinţarea fierului vechi La mina Lupeni se simţea de mai mult timp lipsa de cărucioare pentru transportarea materialului lemnos la locurile de muncă şi în abatajele subterane. Vechile căru­cioare aveau sasiurile din lemn de stejar, care nu dura mai mult de 2 ani. In urma încercărilor maistrului mecanic de la atelierul divizionar de reparaţie, s-a reuşit să se con­­fecţioneze sasiuriie din bucăţi de fier profilat, vechi, care nu pu­teau fi folosite în abataje, din cau­ză că erau prea scurte. Saşiurile astfel confecţionate durează d—6 ani. Prin confecţionarea a 153 că­rucioare cu saşiu din fier vechi, s-a realizat o economie însemna­tă. La această muncă au contribuit muncitorii: Erkert Emil, Greff Ár­pád, Pavel Gheza, Farkas Ioan, I Habina Nicolae, Maier Petru, Cioflica Simion. La Constanţa se construeşte o fabrica de ghiaţa La Constanţa a început de curând, cu sprijinul Comitetu­lui Provizoriu, construirea unei fabrici de ghiaţă. Noua fa­brică va fi înzestrată cu tot uti­lajul necesar şi va avea o ca­pacitate de producţie suficientă pentru a satisface nevoile popu­laţiei locale. Tot datorită sprijinului Co­mitetului Provizoriu a fost pusă zilele acestea în funcţiune o baie comunală. Baia dispune de 8 căzi, 16 duşuri şi o spa­ţioasă sală de aburi. In prezent, se lucrează la a­­menajarea unei spălătorii şi călcătorii mecanice. E­milian Satmari coresp. Li *. 11 ;-;tl II Bl la r­âu­l il'.fc.-SIII Pe drumul lichidării neştiinţei de carte Numeroşi muncitori din Capitală au absolvit cu succes examenele de alfabetizare La ţesătoria „Dâmboviţa” examenul şcolii de alfabeti­zare s’a ţinut într’o atmosferă de adevărată sărbătoare. La drept vorbind, a trece acest examen, a putea citi şi scrie, este pentru muncitorul ţinut atâta timp în întuneric de capitalişti o adevărată sărbătoare. Una din muncitoare a venit la examen cu copilul ei. Ea deabia acuma învaţă carte, în timp ce copilul ei să tot fie vreo trei ani de când a păşit pragul şcolii primare. Pe drum a zărit o firmă atârnând undeva deasupra unui magazin. A citit-o. — Aci scrie... „Librăria Noa­stră”. Nu-i aşa ? — Da, mamă, ai citit bine, i-a răspuns copilul. Amuzescu Maria e şi ea muncitoare la „Dâmboviţa”. La 1 Mai reprezentantul Co­mitetului Provizoriu al Capi­talei i-a prins pe piept o de­coraţie. Era „Medalia Muncii”. S’a gândit atunci că dacă ar şti mai bine carte, ar putea munci şi mai bine. A pornit şi mai vârtos la învăţătură. Şi astăzi, iată şi ziua exa­menului. S’au prezentat 50 candidaţi, majoritatea femei. Pe tabla neagră au răsărit literele scrise de cei examinaţi. Cu multă emoţie este citit abece­darul, se fac socoteli de în­mulţire şi împărţire. Candi­daţii trec curajos prin „focul” examenelor. Din 50 au fost admişi 46 şi respinşi 4. Cei care au trecut exame­nele nu trebue insă să uite că datoria lor este de a îndruma şi pe ceilalţi muncitori spre şcoala de alfabetizare şi mai cu seamă nu trebue să uite că învăţătura nu s-a oprit odată cu examenele. Ei trebue să meargă mai departe, să înveţe mereu, să-şi ridice ne­contenit nivelul profesional şi cultural pentru a deveni mun­citori de frunte ai ţării noastre. D . Goldhab­er învăţătoare coresp. Zilele trecute s’au ţinut şi la întreprinderea „Scrisul Li­ber” examenele celor ce-au urmat cursurile de alfabeti­zare. Examenele s’au desfăşu­rat într’o atmosferă de en­tuziasm. Timiditatea dela început a unor elevi a dis­părut repede când au văzut că pot răspunde la întrebă­rile ce li se pun. Cei 16 muncitori şi munci­toare din ciclul I şi cei 27 din ciclul II au fost cu toţii promovaţi, ceea ce denotă că pregătirea lor a fost făcută cu conştiinciozitate şi că ei înşişi şi-au dat silinţa să în­veţe cât mai bine. ★ Satul Măineasca-Ilfov era un sat în care jaful şi fără­delegile moşierilor aduseseră nu numai mizerie şi foamete dar şi un procent foarte mare­ de analfabeţi. Din Iniţiativa organizaţiei locale de Partid a luat fiinţă în cursul anului trecut o şcoală de alfabetizare pentru ţăranii muncitori, care cu­prindea 49 de elevi. Zilele acestea ca şi în multe alte comune s’a dat şi în Măineasca examenul şcolii de alfabetizare. Din 49 de elevi, un număr de 47 au absolvit şcoala. Acum in satul Măineasca­ se va deschide un nou ciclu al şcolii de alfabetizare pen­­tru ca niciun ţăran muncitor să nu mai fie neştiutor de carte. P­opeştii Ioan Coresp. ★ La moara „Constantin Da­vid” au dat examen de ab­solvire a şcolii de alfabeti­zare, 31 elevi pentru ciclul I şi 19 pentru ciclul II. Au absolvit în total 38 elevi din 50 prezentaţi. Dacă organi­zaţia de Partid şi sindicatul ar fi dat mai mult sprijin şcolii, mobilizând şi îndru­mând permanent pe elevi, dacă s’ar fi pus la dispoziţia elevilor un local propriu, re­zultatele ar fi fost mult mai bune. Cu toate aceste lipsuri, şcoala de alfabetizare a mo­rii „Constantin David” a în­registrat totuşi un prim suc­ces pe calea lichidării anal­fabetismului. C. C&praru Coresp. '’ . ★ In sala de cursuri a Tea­trului Muncitoresc C.F.R. fru­mos pavoazată cu drapele, lozinci, flori, s’au ţinut exa­menele de absolvire a cursu­lui de alfabetizare ciclul I şi n. Au absolvit cu succes aceste cursuri 22 de muncitori şi muncitoare. S’au remarcat tov. Răulescu Luca, Uncheşeli Ioana şi Cioagă Agripina. ★ La fabrica „Istria” au dat examen 12 muncitoare dela „Istria” şi 10 dela „Drapelul­ Roşu”, aproape toate fruntaşe in producţie. Pe feţele lor •«* putea citi bucuria omului , poate lua acum contactul­­ mijlocit cu cartea. Acum când ele vor putea studia metodele de muncă ale celorlalţi muncitori şi muncitoare fruntaşe, ale oa­menilor muncii din Uniunea Sovietică, vor putea să-şi îm­bunătăţească şi mai mult munca. Examenul acesta a fost ul­timul. La fabrica „Istria” şi la „Drapelul­ Roşu”, NU A MAI RAMAS NICIUN ANALFABET. ★ Zilele trecute s-au încheiat examenele şcolii de alfabeti­zare la garajul S.T.B.—Tei. Au dat examen 19 elevi de la garajul Tei şi Depoul Bucu­­reştii-Noi. Toţi candidaţii au fost declaraţi reuşiţi. Tov. Copăceanu Tudor, şofer, in vârstă de 40 de ani a fost declarat premiant, obţinând media generală 10. T­ârlîe Nicolae Coresp. 8390 neştiutori de carte din judeţul Sălaj au absolvit şcolile de alfabetizare în anul şcolar 1948—1949 In anul şcolar 1948—49, în ju­deţul Sălaj 11.920 neştiutori de carte au frecventat cursurile de alfabetizare. Printre aceştia 11.572 erau dela sate, iar 348 dela oraş. Au promovat în taral 8.390 elevi. In timpul anului au funcţionat 422 de şcoli cu 1.040 preparatori în­văţători şi 224 preparatori volun­­tari, dintre care 210 erau munci­tori agricoli. Totuşi, încă nu s’a făcut destul în acest domeniu. Dintre 60.000 analfabeţi din judeţul Sălaj moşte­­niţi dela regimurile trecute, numai 22.402 s-au înscris la cursuri şi numai 11.920 le-au frecventat. A­ceasta se datoreşte în primul rând lipsei unei bune organizări a acţiunii de alfabetizare pe judeţ, iar pe de altă parte slabei munci de lămurire duse în rânduril­e populaţiei neştiutoare de cart­e. In cadrul campaniei s-au eviden­ţiat o serie de şcoli, cum ar fi aceea din comuna Siciu, unde toţi cei 60 elevi care au urmat cursu­rile au fost promovaţi; şcoala din Simian, unde au promovat toţi cei 151 elevi şi şcolile din Dobra, Bobota, Gârceiu şi Satu-Mic, unde au promovat 90 de din elevi. In unele sate însă, munca de alfabetizare a fost complect negli­jată. Astfel, în satul Căţelul, din 68 înscrişi, abia 7 au putut pro­mova, la Reghea din 30 au pro­movat 7, la Sânicăluş din 12 nu­mai unul, la Vicea din 15 numai doi, la Târcea din 20 numai patru, iar la Nuşfalau din 22 au pro­movat cinci. Din bilanţul muncii de alfabeti­zare din cadrul anului şcolar 1948- 49, se pot trage învăţăminte pre­ţioase pentru viitor, atât în ceeae priveşte organizarea cursurilor, cât şi în ceea ce priveşte îndru­marea şi lămurirea populatăe muncitoare pentru a le urma cu regularitate. A APARUT IN EDITURA P. M. R.: L. A. LEONTIEV: Economia politică a socialis­mului în operele lui Lenin și Stalin. A APĂRUT IN EDITURA DE STAT. Procesul grupului de complotişti, trădători şi spioni Textul complect al desbaterilor care au avut loc in faţa Tribunalului Militar din Bucureşti între 27 Octombrie — 2 Noembrie 1948 A apărut în Editura de Stat: „ISTORIA PEDAGOGIEI’ (450 pagini, 170 lei) lucrare întocmită de acad. Mihail Roller, conf. univ. I. Bălănescu, conf. univ. I. Berea şi prof. E. Weigl, pe baza unui documentat ma­terial sovietic şi a unui ma­terial inedit.

Next