Scȃnteia, iunie 1950 (Anul 19, nr. 1747-1772)

1950-06-10 / nr. 1755

/­itt. 1755 « Sa înlăturam putregaiul birocratic în lupta pentru strângerea recoltei! Ţara întreagă se pregă­teşte pentru strângerea re­coltei. A început o luptă măreaţă: lupta pentru pâi­nea poporului. Muncitorul care stă ore în şir încordat lângă strung, sporind producţia, apărând astfel pacea şi fericirea Pa­triei, trebue să mănânce bine. Minerul care sfrede­leşte straturile dure de căr­bune, plugarul care asudă din greu peste brazdele mă­noase, copiii crescând spre un viitor luminos, toţi aceş­­tia au nevoie de hrană bu­nă şi îmbelşugată. Tractoarele, şuierătoarele şi batozele sunt arme pre­ţioase ale paşnicei bătălii. Fiecare atelier mecanic de la sat sau oraş este o tabără de pregătire a luptei, iar Comitetele Provizorii şi co­misiile de reparaţii sunt posturi de conducere pe te­ren, cu o înaltă răspundere. Ele au sarcina de a se în­griji îndeaproape de buna orânduire a maşinilor şi u­­neltelor necesare la strân­gerea recoltei. Să vedem cum îşi duc munca aceste posturi înain­tate din comuna Cenadul Mare, judeţul Timiş. REPEDE, LESNE ŞI...PROST! Agentul agricol pare un funcţionar destul de con­ştiincios­ Lucrează la Co­mitetul Provizoriu al co­munei şi este şi membru al comisiei de reparaţii. Acum câtva timp a primit sarcina de a întocmi un tablou cu situaţia maşinilor agricole din comună, necesare cam­­paniei de strângere a recol­tei. Prin urmare, s’a apucat să-l întocmească. A între­bat, i s’a răspuns şi a scris: — Cine mai are seceră­­toare, fraţilor? — a zis dum­nealui către colegii de bi­rou. — Păi­­, şi Iovănuţ Gheor­­ghe are una...— i-a răspuns careva de prin preajmă. — Şi-i bună? — Bună, da! Ei dacă a auzit omul cu urechile lui, ce să mai stea pe gânduri? Aşa­dar, „Io­vănuţ Gheorghe, una sece­­rătoare-legătoare în stare bună”. Şi tot aşa mai departe. — Da cu batozele cum stăm? — Una la Tom! Gheor­ghe, una la Şuştrean... In sfârşit, au eşit la so­coteală şase batoze, dease­­menea în stare de funcţio­nare. N’a trecut multă vreme şi tablourile au fost înaintate la Sânnicolaul Mare, la Comitetul Provi­zoriu al plăşii. — Ce repede şi ce uşor merge treaba — îşi zicea foarte mulţumit agentul a­­gricol — mai ales când nu te controlează nimeni! Şi cine să te controleze? Pre­şedintele Comitetului Pro­vizoriu se ocupă mai­ mult de băutură decât de servi­ciu, Munteanu Nicolae, se­cretarul, e în concediu — aşa că totu-i în regulă! Deci în tablou s'au aşter­nut frumos şase batoze, şapte tractoare şi 26 sece­­rătoare-legătoare — cele mai multe în bună stare. Aşa arăta situaţia pe hârtie- Din păcate, numai pe hâr­tie... Pentru că peste câteva zile, când a pornit pe teren comisia de reparaţii, adevă­rul s’a dovedit a fi cu totul altul. Procesele verbale în­tocmite la faţa locului stau mărturie. De pildă, chiaburul Do­­gojie Gavrilă este trecut pe tablou cu una secerătoare Lanz în bună stare. Dar procesul verbal (pe care chiaburul nu vrea să-l is­călească, pentru că nu vrea să-şi repare maşina) arată că această secerătoare are ambreajul rupt. Iar dacă te duci să vezi cu ochii ce-i cu povestea asta, îţi dai seama că secerătoarea chiaburului necesită reparaţii foarte se­rioase, care nu se pot face decât la Timişoara. Se în­ţelege că nu-i convine lui Dogojie să cheltuiască a­­tâtea parade. Doar s’a „stră­duit” mult până le-a jec­mănit!... Cât despre secerătoarea lui Iovănuţ Gheorghe, de­parte de a fi bună, ea are roata de transport ruptă, ca şi aceea a lui Munteanu Gheorghe, care nici măcar nu figurează în tablou. Nu-i vorbă, din tablou lipsesc şase secerătoare, pe care tovarăşii de la Comite­tul Provizoriu le-au desco­perit abia mai târziu. MAI MULTĂ VIGILENŢĂ! Lipsurile nu se opresc aici. Majoritatea batozelor duc lipsă de sine. Pânzele pentru secerătoare lipsesc sau sunt într’o stare foarte proastă. Tabloul cu pricină pome­neşte prea puţin despre asta. Şase maşini care necesită reparaţii sau sunt reformă, agentul agricol le înregis­trează drept bune. Cinci se­cerătoare nu sunt trecute, iar patru nu au fost veri­ficate. Ce rezultă din toate a­­cestea ? Rezultă că situaţia înaintată la plasă este de­parte de adevăr, este o si­tuaţie falsă, care în loc să uşureze munca de pregătire a campaniei, o îngreunează. Agentul agricol n’a înţeles importanţa sarcinii sale, a lucrat de mântuială, lipsit de vigilentă. El nu s’a gândit la pâinea poporului, care nu poate fi as’gurată printr’o asemenea atitudine în muncă a organelor de Stat. Comitetul Provizoriu şi comisia de reparaţii nu s’au îngrijit să supravegheze executarea reparaţiilor în termen­ La cele 3 ateliere din comună nu s'au repa­rat până la 28 Mai decât trei secerătoare din treizeci, două batoze şi două trac­toare. Ori, termenul pen­tru repararea secerătoarelor expiră la 10 Iunie. Va veni vremea culesului — care nu te aşteaptă — şi oame­nii se vor trezi fără maşini! Nimeni nu are nicio grijă, pentru că pe tabloul înain­tat la plasă, secerătoarele şi batozele din Cenadul­ Mare sunt „în bună stare” cele mai multe — pe când, în realitate, nici un sfert nu pot funcţiona în bune con­­diţiuni. Aşa se întâmplă, când întocmeşti situaţii „din birou“, fără a contro­l pe teren! Controlul acesta este sarcina Comitetului Provizoriu al comunei şi a comisiei de reparaţii. E da­toria agentului agricol, a preşedintelui Comitetului Provizoriu, a preşedintelui cooperativei locale , care fac parte din respectiva co­misie. Trebue îndeplinită a­­ceastă datorie, nu de formă, nu la voia întâmplării, ci cu seriozitate, cu dragoste şi devotament. Numai aşa se va putea asigura un suc­ces deplin al marii bătălii pentru strâng­erea recoltei, pentru bunăstarea şi ferici­rea poporului muncitor. SITUAŢIA TREBUE ÎMBUNĂTĂŢITĂ GRABNIC Comitetul Provizoriu şi comisia de reparaţii din Ce­nadul Mare trebue să ia grabnice măsuri pentru îm­bunătăţirea acestei situaţii. Şi le poate fi exemplu în această privinţă, acţiunea Gospodăriei Agricole Colec­tive „Ştefan Plavăţ” din­ a­­ceeaşi comună, care este a­­proape gata cu toate repa­raţiile maşinilor şi uneltelor necesare strângerii recoltei. Acolo s’au putut face repa­raţii la vreme şi în bune condiţiuni, pentru că a exis­tat conştiinţă patriotică şi o bună organizare a muncii. Astăzi, când lupta între forţele păcii şi banda de ticăloşi care aţâţă la un nou răzoi se îndârjeşte, când în frunte cu marea U­­niune Sovietică, oamenii muncii de pretutindeni dau lovituri de moarte imperia­lismului, fiecare membru al aparatului de Stat din ţara noastră trebue să fie un luptător devotat pentru cau­za păcii. Este de datoria organiza­ţiei de partid din comună să ajute şi să îndrumeze activitatea acestora, pentru lichidarea neîntârziată a lip­surilor de până acum. Bătălia pentru strângerea recoltei trebue să fie o iz­bândă măreaţă a clasei muncitoare din Republica noastră, o cruntă lovitură dată imperialiştilor anglo-a­­mericani, aţâţători la război şi lacheilor lor sângeroşi, de teapa lui Tito! Dan Deşliu Gazeta de uzină „Tractorul“ La 10 Septembrie 1943 a apărut primul număr al gaze­tei „Tractorul", organ al or­ganizaţiei de partid şi orga­nizaţiei,­­rndicare de la uzinele „Sovromtractor''-Braşov. La apariţia primului număr al gazetei „Tractorul", scule­rul Sinea Ilie, exprimându-şi bucuria şi dorinţa de a sprijini în viitor gazeta, s-a angajat să scrie pentru fiecare număr articole de la locul său de mun­că şi din secţia în care lu­crează. Tov. Gheorghiu Ale­xandru, maistru electrician, vi­novator, care , şi-a luat acelaş angajament cu ocazia apariţiei ziarului, a scris mai multe ar­ticole, ajutând colectivul de conducere să scoată o gazetă cât mai bună. La fel şi tov. Gherendi Iuliu, iniţiatorul intro­ducerii metodei de tăiere ra­pidă a metalelor, şi Karácsony Emeric, iniţiatorul tăierii rapi­de cu 8 cuţite deodată, cuno­scând însemnătatea presei de partid, au sprijinit gazeta de la apariţia primelor numere prin articole şi informaţii, care să contribue la extinderea meto­delor sovietice in uzinele „Sov­romtractor '' -Braşo­v. Datorită sprijinului primit din partea corespondenţilor şi cola­boratorilor din uzină, munci­tori fruntaşi și tehnicieni, gazeta „Tractorul" a izbutit să trateze o serie de probleme importan­te privind sarcinile centrale ale uzinei, mersul întrecerii socialiste, etc. Astfel, în numărul al doi­­lea, ziarul ia atitudine hotă­rîtâ împotriva timp­lor de lucru umflați, arătând prin­tre altele că „muncitorii con­știenți consideră majorarea pro­gresivă a normelor (redu­cerea de timpi) ca ceva firesc pentru progresul economic al industriei noastre, ca o datorie de cinste". Acest articol a a­­vut un larg răsunet în rândul muncitorilor, care au adresat sindicatului peste 250 cereri pentru reducerea timpilor de lucru şi stabilirea normelor pe baze tehnico-ştiinţifice. Articolul de fond „Controlul tehnic" din Nr. 3 al gazetei atrage atenţia asupra atribu­ţiilor laboratorului în cadrul controlului tehnic la turnatorii. Gazeta se ocupă şi de con­diţiile de trai ale muncitorilor. Astfel, în numărul 4 al ga­zetei „Tractorul" a fost publi­cat un articol critic despre cantina uzinei. Conducerea cantinei şi direcţiunea admi­nistrativă au fost criticate­­cu multă combativitate, arătân­­du-se printre altele: „Cei mai mulţi abonaţi nu consumă a­­desea nici jumătate din mân­care din cauza proastei cali­tăţi"... „Cartofii sunt insufi­cient spălaţi. Nu simt rare ca­zurile când se găsesc în mân­care nisip şi alte „condimente" cum ar fi de pildă: păr, ca­pete de sfoară, scobitori şi chiar ace cu gămălie". In coloanele ziarului au mai fost desbătute şi numeroase alte probleme legate de mun­ca şi viaţa muncitorilor din uzină. Gazeta „Tractorul” nu tra­tează însă în mod destul de organizat problemele din uzi­nă. Eforturile depuse de mun­citori în cadrul întrecerii so­cialiste pentru realizarea nu­mărului sporit de tractoare pla­nificat in acest an nu sunt urmărite şi susţinute destul de sistematic. S'a scris puţin despre acti­vitatea brigăzilor de producţie, constituite intri-un număr des­tul de însemnat în uzina „Sov­romtractor". Despre creşterea producţiei şi productivităţii muncii, scăderea preţului de cost, economiile de materiale, energie electrică şi combustibil, lupta pentru reducerea deşeu­rilor şi rebuturilor au fost pu­blicate materiale cu fapte şi date învechite. O lipsă gravă a gazetei a fost mai ales faptul că acţi­unile pornite de muncitorii fruntaşi pentru introducerea metodelor sovietice, ca de e­­xemplu metoda de tăiere ra­pidă a metalelor iniţiată de strungarul Gherendi Iuliu, nu au fost susţinute destul de puternic. In această acţiune, gazeta „Tractorul", ca organ al comi­tetului de partid şi al comite­tului sindical, avea de îndepli­nit un important rol de organi­zator şi mobilizator colectiv, prin popularizarea şi extinde­rea tăierii rapide în toate sec­ţiile de strungărie din uzină. Gazeta „Tractorul" trebue să se ocupe cu o grijă deosebită de oameni. Fiecare cifră ce a­­rată creşterea producţiei este expresia voinţei de luptă a oa­menilor muncii pentru întărirea Patriei, pentru apărarea păcii, pentru construirea socialismu­lui. In această privinţă, gaze­ta „Tractorul"­­ trebue să des­­volte în mai mare măsură re­zultatele de până acum, să popularizeze pe scară largă fruntaşii întrecerii socialiste, a căra experienţă şi succese do­bândite în producţie pot servi ca exemplu şi celorlalţi tovarăşi din alte secţii ale uzinei. Ga­zeta trebue să popularizeze pe cei ce depăşesc programele de producţie şi ridica productivi­tatea muncii, îndeplinirea sarcinilor impor­tante ce stau în faţa gazetei „Tractorul" cere din partea comitetului organizaţiei de partid şi a comitetului sindical din uzină să-i acorde o atenţie şi un sprijin mai însemnat. Multe din lipsurile semnalate se datorase în mare măsură lipsei de interes din partea co­mitetului de partid și a comi­tetului sindical, precum și din partea comitetului sectorului VI P.M.R. Din aceste motive nici până în prezent nu s'a putut forma un colectiv de muncă bine organizat și nu s'a putut găsi niciun birou unde colecti­vul redacţiei să-şi poată duce munca în condiţii satisfăcă­toare. Comitetul de partid şi co­mitetul sindical de la uzinele „Sovromtractor" precum şi co­mitetul de sector, asigurând sprijinul necesar şi creând con­diţiuni potrivite de muncă pen­tru ca gazeta să apară la timp şi bine redactată, vor putea face într'adevăr din ea o armă ascuţită de lupta pen­tru indeplnirea sarcinilor ce revin uzinelor din Planul de Stat, o armă în lupta pentru apărarea păcii. C. Butanche corespondent SCÂNTEIA Protestez împotriva dării în judecată a Eugeniei Cotton Sunt o muncitoare simplă, mamă a trei copii şi nu pot să tac când văd că guvernul reacţionar de la Paris a trimis în judecata pe luptâtoarea noa­stră de frunte, pe Eugenie Cotton, fruntaşă in lupta pentru pace a femeilor din întreaga lume. Am citit în ,,Scânteia" că ea a fost trimisă în jude­cată pentru că în numele Uni­unii Femeilor Franceze a în­demnat pe mamele franceze să nu-şi mai trimită fiii ca să moară pentru poftele imperia­liştilor în războiul criminal din Vietnam. îmi clocotește sufletul de mânie pentru fapta aceasta pusă la cale de acei care ar vrea să ne văduvească de toate bucuriile şi să ne lase copiii orfani pe drumuri. Îm­potriva acestor corbi de pradă s'a ridicat şi Eugenie Cotton, şi pne­ntru aceasta ea a fost trimisă în faţa justiţiei de gu­vernul de trădători din Franţa. Acum, când în fabrica noa­stră femeile se pregătesc să în­tâmpine Congresul U.F.D R. prin noi succese în muncă, când cu­ toate punem umărul ca să clădim copiilor o viaţă mai fe­ricită, vestea că la Paris gu­vernul vândut imperial­ştilor anglo-americani, a trimis în judecată pe fruntaşa mişcării femeilor ne îndârjeşte şi mai tare şi ne face să lovim in toate uneltirile duşmanului de clasă. Loviturile noastre sunt succesele în producţie, viaţa tot mai bună pe care noi ne-o făurim zi cu zi. Eu,­ ca muncitoare, soţie şi mamă a trei copii, mă alătur tuturor oamenilor cinstiţi care protestează împotriva dării în judecată a Eugeniei Cotton şi cer imediata anulare a acestei criminale măsuri. T»ne­rier»?* muncitoare la secţia de n'chemaj a fabricii „Semănătoarea'' Meetinguri de protest împotriva trimiterii în judecată a Eugeniei Cotton Pentru a protesta împotriva măsurii teroriste a guvernului francez, care a trimis în ju­decată pe Eugénie Cotton, președinta F.D.I.P., pentrucă s’a opus războiului nedrept dus de colonialiștii francezi in Viet-Nam, femeile munci­toare dela „Industria Bum­bacului A” s’au întrunit în­­tr’un meeting, joi după a­­miază. A luat cuvântul cu acest pri­lej, tov. Sanda Răpea­nu, res­ponsabila Organizaţiei U.P.D.R. din întreprindere, care în nu­mele muncitoarelor dela a­­ceastă întreprindere a expri­mat un protest energic îm­potriva actului samavolnic al guvernului francez. Tot joi după amiază a avut loc o mare adunare a munci­­toarelor de la Griviţa Roşie, care au protestat, deasemeni, împotriva actului arbitrar al guvernului francez. Numeroase muncitoare au cerut anularea trimiterii în judecată a Eugeniei Cotton și încetarea teroarei imperialis­te împotriva luptătorilor pentru pace. (Agerpres). Conferinţa pe ţară cu şefii secţiunilor agricole ale Comitetelor Provizorii judeţene In ziua de 8 Iunie a. c. s-a deschis in sala de festivităţi a Institutului de Cercetări Zootehnice din Bucureşti con­ferinţa convocată de Ministe­rul Agriculturii cu şefii Sec­ţiunilor agricole ale Comite­telor Provizorii judeţene din întreaga ţară. Cuvântul de deschidere a fost rostit de tovarăşul Vasie Vaida, ministrul Agriculturii, după care a vorbit tov. Seve­­­rin Cojoa,ră consilier, ară­tând sarcinile ce revin sec­ţiunilor agricole judeţene în urma Hotărîrii C.C. al P.M.R. şi a Guvernului privind pre­gătirea şi executarea la timp a strângerii recoltei şi exe­cutarea planului de colectări pe anul 1950. Şefii secţiunilor agricole ju­­­deţene au prezentat apoi ra­poarte asupra activităţii des­făşurate în campania însă­­mănţărilor de primăvară, în­grijirii culturilor, pregătirii secerişului, treerişului şi co­­lectărilor. In comuna Noul Român-Fagăraş s’a alcătuit o gospodărie colectivă (Dela Bragheş Ion, co­respondent). — „Drum nou” se cheamă gospodăria agricolă colectivă din co­muna Noul Român judeţul Făgăraş care a luat fiinţă zilele trecute. Cu adevărat au pornit pe un drum nou cele 220 familii de ţărani săraci şi mijlocaşi, români şi maghiari. Ascultând cu încredere cuvântul Partidului, şi-au adunat la un loc pământu­rile, uneltele şi vitele bune de muncă şi s’au hotârît să muncească laolaltă pentru ei şi nu pentru bogătani ca Pechi Ianoş, Aldeberzan şi alţii, cum au muncit până acum. Nici când n’a cunoscut comuna Noul Român o zi aşa de însemnată cum a fost atunci când s’a inau­gurat gospodăria colectivă. Peste 4.000 de oameni — muncitori din fabrici şi ţă­rani săraci şi mijlocaşi din satele judeţului Făgăraş — au venit cu dragoste să ia parte la măreaţa sărbă­toare a celor 220 de familii de ţărani muncitori care au pornit cu hotărîre să rupă şi cu sărăcia şi cu ex­ploatarea chiaburească. Scrisori către „Scânneia** „Se va da decizia..." Tovarăşi, Prin luna Iunie 1949, Scân­teia” a publicat la rubrica „Pe urmele corespondenţelor nepublicate”, răspunsul Mini­i­sterului învăţământului Public la memoriul elevilor Şcolii Superioare C.F.R., prin care aceştia cereau încadrarea şcolii în una din ramurile de învă­­ţămănt tehnic. In răspuns se arăta că, luându-se în consi­deraţie pregătirea serioasă primită, durata şcolarităţii precum şi compoziţia de cla­să a absolvenţilor, s’a hotărît să li se acorde titlul de subin­­giner, cu dreptul de a intra în anul III al Institutului de Transporturi şi Comunicaţii, pe baza unui examen de dife­renţă. Se mai arăta că o de­cizie ministerială care va le­­galiza cele arătate este în curs de elaborare. Cei 420 absolvenţi au pri­mit cu bucurie această hotă-­­rîre care corespundea năzuin­ţelor lor de a munci pentru Patrie, de a aplica în muncă noile cunoştinţe căpătate. Ei au aşteptat însă zadarnic a­­ceastă decizie ministerială. După 2 luni, tovarăşul F. L. Blazian consilier în Ministerul învăţământului Public precum şi decanul din acea vreme al Institutului de Transporturi şi Comunicaţii, fiind întrebaţi telefonic au dat acelaş răs­puns pe care-l cunoşteam din „Scânteia”: „se va elabora o decizie”. După încă o lună, de aştep­tare, s-a format o delegaţie a absolvenţilor pentru a face noi demersuri. Memoriul lor a fost găsit la Ministerul Co­­municaţiilor, trimis de Mini­sterul învăţământului Public. Au început o serie de audienţe la fostul secretar general al Ministerului Comunicaţiilor, Romaniuc, dar fără niciun re­zultat. Abia prin luna Decem­brie, a anului trecut, s-a pro-, mis delegaţiei că se va insti­tui o comisie care să cercete­ze memoriul. Această comisie s-a întrunit, a analizat situa­ţia şcolii, dar a ajuns la un rezultat negativ, inginerul Iorgulescu, din Ministerul Co­municaţiilor căruia i se încrez­­inţase mai departe rezolva­­rea memoriului, ne-a comuni­cat că nu poate fi vorba de echivalare cu şcolile de sub­­ingineri pentru că acest titlu nu mai există. De la inginerul Iorgulescu, memoriul a trecut la ingine­rul Balasopol. Acesta a început să-l studieze din nou. Intre timp, Direcţia Generală P.T.T. având o şcoală similară cu aceea a C.F.R.-ului, absolvenţii şcolii au venit şi ei cu aceeaşi cerere. S-a hotărît atunci să se constitue o comisie din de­legaţi ai Ministerului Învăţă­­mântului Public, ai Ministeru­lui Comunicaţiilor, ai Depar­tamentului C.F.R. şi ai Direc­ţiei Generale P.T.T., care să studieze problema acestor şcoli şi să ia o hotărîre în privinţa absolvenţilor. Comi­sia întrunită la 12 Aprilie a găsit justă cererea absolven­ţilor şi a propus întocmirea unui decret-lege pentru pu­nerea lor în drepturi de la data absolvirii, cu posibilita-, tea de a se încadra în dispo­­ziţiunile decretului-lege Nr. 388 din 11 octombrie 1949. De la această hotărîre, a mai trecut o lună. Direcţia Cadre şi învăţământ din Departa­mentul C.F.R. a făcut două adrese către Ministerul Comu­nicaţiilor la care însă nu a primit niciun răspuns. Mai suntem deci în aştep­tarea rezolvării situaţiei care părea rezolvată încă în iunie anul trecut. Astăzi, mai mult ca oricând, ţara are nevoe de tehnicieni ieşiţi din rândurile poporului muncitor. Şi mai ştim că, în raport cu cunoştin­ţele noastre, trebue să cerem să ni se dea posibilitatea să muncim cât mai bine şi mai cu spor pentru Patria noas­tră-Cichami Virginia absolventă a Școlii Superioare a C.F.R. 1 Pag. 3 In cinstea Congresului Sunt una din miile de tex­til­iste care, ca de altfel toţi muncitorii din Patria noastră, am primit şi primesc neînce­tat ajutorul Partidului Mun­citoresc Român. Pas cu pas am înaintat pe drumul mun­cii mele călăuzită de Partid, de învăţăturile lui. I-am as­cultat îndemnul, am judecat şi am înţeles rostul vieţii de azi. Am Înţeles cât preţ are munca şi ca numai lucrând cu sârg şi dragoste vom putea face ca Patria noastră să în­florească, vom asigura pacea. Gândindu-mă mereu şi a­­dânc la osie auzite în şedin­ţele de partid şi sindicale, ci­tind din broşurile în care se arată metode noi de muncă pe care le folosesc oamenii, so­vietici, văzând ce scriu ziarele noastre în fiecare zi şi cum ne îndeamnă Partidul la muncă mereu mai spornică, mi-am zis : „Şi eu muncesc, dar aş putea să fac cu mult mai mult. De câte ori nu stau degeaba lângă maşină ?” Mi-a fost greu până am în­ceput lucrul la 12 războaie. La îndemnul organizaţiei de partid, biroul tehnic al fabricii şi comitetul sindical mi-au ve­nit atunci în ajutor, arătân­­du-mi cum să lucrez după metoda sovietică numită „marşrut”. Mi-am luat avânt. Şi am văzut că merge. To­tuşi mai aveam timpi morţi în timpul celor 8 ore de mun­că. In ziare citeam cum fe­meile sovietice au ajuns să lucreze la 188 războaie. Mă întrebam cum fac, cum izbu­tesc. Pe de altă parte voiam şi eu să lucrez la mai multe războaie. M’am sfătuit iarăşi cu tovarăşii dela Partid şi în­tr’o zi am trecut la 24 de răz­boaie. Simţeam astfel că am făcut şi eu ceva pentru ţara mea. Va creşte producţia şi productivitatea, va fi pânză mai multă şi mai ieftină pen-­ tru muncitori. Noua metodă şi felul meu de muncă le-am împărtăşit şi tovarăşelor mele de muncă, şi ca urmare multe din ele au trecut să lucreze la 12 războaie. Mi-am organizat mai bine munca, mi-am încordat mai mult atenţia. înainte de în­ceperea lucrului îmi controlez toate maşinile. In cele 8 ore de muncă trec neîncetat de la o maşină la alta. Când am început să mă mai obişnuesc cu cele 24 de războaie, mi-a încolţit iar in minte gândul: cum aş putea să fac mai mult ? Cum aş putea să lucrez mai bine ? Intr’o zi am pus ochii pe încă 6 maşini. Mă gândeam : tot mai stau eu destule mi­nute, oare nu le-aş putea în­trebuinţa ? Se apropia 23 August 1949. Mă întrebam cum să-l întâm­pin mai cu cinste. I-am spus maistrului: „Dă-mi tovarăşe şi aceste 6 maşini”. Pe mo­ment nu mi-a răspuns nimic. Peste 3 zile l-am oprit pe tov. inginer şi i-am spus: „Mai daţi-mi, tovarăşe, 6 maşini”. Cu 30 de maşini pe mâinile mele am simţit o mare bucu­rie, înţelegeam că aşa sunt mai de folos Patriei mele. Am mai trecut apoi la încă 4 războaie. Am făcut aceasta în cinstea unei zile mari pen­tru mine şi tot atât de mare pentru toţi muncitorii pămân­tului : ziua când tovarăşul Stalin a împlinit 70 de ani. Când am citit biografia tova­răşului Stalin, în care am vă­zut cum el de când era de 15 ani luptă pentru noi, prin câte greutăţi a trecut şi la ce victorie a dus popoarele din Uniunea Sovietică, nu am mai avut linişte. Ce aş mai putea face, mă în­trebam ? Trăesc în liniş­te, e pace în ţară, încep să am din ce în ce mai mult bel­şug in căminul meu. Şi toate acestea pentru că am fost desrobiţi­ de către armat­a tovarăşului St­alin. Cunosc eu oare deajuns care-mi este da­tori­a, ce trebue să fac pentru 21 Decembrie ? Gândul acesta nu-mi dădea pace. Din ziua de 21 Decembrie lucrez la 34 războaie. In cinstea zilei de 1 Mai 1950 mi-am luat angajamen­tul de a da în fiecare zi 150 m. pânză peste program, pân­ză de prima calitate şi în a­­celaş timp să le ajut şi pe to­varăşele mele de muncă să de Cincă Maria muncitoare text­ilis­tă decorată cu „Ordinul Muncii** lupte pentru îmbunătăţirea calităţii produselor. Muncesc cu atât mai dârz, cu cât am învăţat de la Partid să-i cu-’ nosc pe duşmani şi care este arma cu care noi muncitorii putem să-i lovim. Se apropie Congresul U.F.D.R., Congresul la care sute de mii de femei vor spu­ne ca un singur om, cât sunt de potrivnice războiului pa care-1 pregătesc imperialiştii şi cât sunt de hotărîte să apere pacea. Noi, femeile din fabrici, să ne alăturăm gla­sului femeilor din întreaga ţară. Să venim alături de ele la Congres cu braţele pline de rodul muncii noastre har­­nice. Tovarăşe care munciţi la război sau la strung, la ma­cara sau pe schelă, să ne în­cordăm puterile şi să depăşim programele de producţie, să dăm valuri de pânză, munţi de piese, să-i înecăm în mul­ţimea lor pe duşmanii care ne pizmuesc viaţa. Succesele noa­stre în producţie să fie răs-’ pimsul la aţâţările lor la un nou război, să însemne ade­ziunea noastră, a muncitoare-­ lor, la Congresul U.F.D.R. In cinstea Congresului U. F. D. R. s’au format în în-­­treprinderea noastră două brigăzi de muncă. Brigada ,,Voroşin‘‘ din care fac parte şi eu, compusă din 8 tovarăşe, are de scop mări­rea producţiei şi a producti­vităţii muncii după metoda maistrului sovietic Voroşin, şi anume aceea de a păstra maşinile în perfectă stare de curăţenie şi de a le control­­a la timp. Sarcinile pe care mi le-am luat in această brigadă sunt: supravegherea venirii la timp a întregii brigăzi, verificarea ceasurilor de la războaie, con­trolul bateriilor, folosirea din plin a celor 8 ore de lucru. Iar în cinstea Congresului să dovedim prin noi şi noi realizăm­ că — alături de toate femeile muncitoare din întrea­­­ga lume — suntem hotărîte să a­părăm până la ultima pică-’ tură de sânge, fericirea cămin nelor noastre, viaţa copiilor, pacea. Consfătuirea cu corespondenţii „Scânteii“ din Nordul Moldovei Duminică 4 iunie a.c. a avut loc în oraşul Câmpulung-Mol­­dovenesc o consfătuire a ziarului nostru cu coresponden­ţii voluntari de presă din ju­deţele Câmpulung, Rădăuţi şi Baia. Sala Institutului Silvic din Câmpulung, frumos pavoazată, era ocupată până­ la ultimul loc de fruntaşii în producţie din in­dustria forestieră, îmbrăcaţi în pitoreşti costume naţionale, teh­nicieni, ţărani muncitori, re­dactori ai gazetelor de perete, de­­şosea şi ai gazetelor locale, învăţători, etc. Tov. Iftode Alecu, secretar adjunct al Comitetului judeţean de partid, deschizând şedinţa a dat cuvântul tov. Harap A., di­rector general la Ministerul Sil­viculturii şi al Industriei Lem­nului care a vorbit despre unele probleme asupra că­­rora corespondenţii de presă din industria forestieră trebue să-şi îndrepte atenţia insistând în­deosebi asupra chestiunilor legate de organizarea brigăzi­lor de muncă, de protecţia muncii în fabrici şi la pădure, de transportarea materialului lemnos pentru buna aprovizio­nare a fabricilor cu buşteni, etc. Din partea redacţiei „Scân­teii" a vorbit tov. D. Leonte despre „Rolul corespondenţilor de presă în­ îndeplinirea Pla­nului­­ de Stat şi a Hotărîrilor Partidului şi Guvernului cu pri­vire la pregătirile pentru re­coltare, treerie şi colectare". Au urmat apel discuţii în cursul cărora corespondenţii şi-au luat angajamentul de a scrie în mod regulat organului central al Partidului, „Scânteia", de a folosi puternica armă a criticii în articolele pe care le scriu la gazeta de perete, de şosea, sau pe care le tri­mit presei locale sau centrale, fiind convinşi că în felul al­­cesta vor contribui la realiza-’ rea şi depăşirea Planului de Stat şi la succesul campaniei de recoltare şi colectare, la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în întreprinderile şi instituţiile unde lucrează­ ptre­­cum şi la îmbunătăţirea con-­ diţiilor de, trai ale celor­­ce muncesc. In încheiere a luat cuvânt­­ul tovarăşul Chiriuic Marce, preşedintele Consiliului Sindi­cal Judeţean şi tovarăşul Iftode Alecu, secretar adjunct al Co-­­mitetului judeţean de Partid Câmpulung. Misiunea lui Edwart Barret de D. Zaslavski E cunoscută zicala populară despre muntele­­ care a dat naştere unui şoarece. La fel şi consfătuirea de la Londra a miniştrilor imperialişti l-a născut­ pe mister Barret. Titlul lui oficial este cel de adjunct al secretarului de stat al U.S.A. pentru proble­mele informaţiilor şi legături­lor culturale. Barrett îl ajută pe Acheson în resortul înşe­lării publicului: tot ce are Dean Acheson pe suflet, are Edwart Barret de limbă. Fără a fi cântăreţ Barret po­sedă cea mai îngrozitoare voce din lume. El conduce „Vocea Americii”. La Londra, miniş­trii impe­rialişti au ajuns la conclu­zia că în Europa propaganda de război este dusă în mod nesatisfăcător. Ea nu-şi atinge ţelurile şi de aceea stăpânii americani sunt nemulţumiţi. Drept urmare, s’a luat’ hotă­­rîrea ca aşazisa „informaţie” sau mai bine zis — minciuna şi calomnia — să se concen­treze într’un singur centru. Şi această misiune a fost încredinţată lui mister Barret. El a sosit din Statele Unite în Europa, a avut consfătuiri cu Warner, vătaful producţiei de calomnii a lui B.B.C., a tre­­cut apoi prin Paris, îndrep­­tându-se spre Italia... Deci, imperialiştii anglo-americani preiau pe cont propriu contro­lul asupra presei capitaliste şi propagandei prin radio din Europa Occidentală. Iată în ce constă „propaganda to­tală” despre care vorbeşte presa burgheză americană. Dar prin ce anume nu-i sa­tisface pe imperialiştii ameri­cani propaganda de război din Europa Occidentală ? De ce a fost nevoie de o unire a calomniatorilor ? Doar in ceea ce priveşte propaganda antisovietică, întreaga presă reacţionară engleză, franceză, italiană şi din toate celelalte ţări burgheze din Europa ca şi posturile de radio reacţio­nare au dat dovadă de cea mai deplină unitate. Nu a existat născocire a presei a­­mericane care să nu fi fost reprodusă imediat de toate zia­rele burgheze din Europa. Şi invers, orice năzdrăvănie an­tisovietică ti­cluită la Paris, Londra, Roma sau Bruxelles a fost difuzată deîndată prin toate mijloacele propagandei imperialiste americane. In a­­cest domeniu afinitatea sufle­telor corupte este deplină, ni­­ciun fel de „centru” nu va aduce nimic nou. Imperialiştii americani sunt nemulţumiţi de organizarea propagandei de război in Eu­ropa Occidentală Asta e cert. Nu e mult timp­ de când nu arătaseră încă vreun interes deosebit pentru opinia publi­că din Europa; ca orice co­lonizator, se conduceau după legea­­ de iubit poţi să nu ne iubeşti, dar să-ţi ridici cât mai des ochii spre noi. Acum însă ei ar dori mult ca nu numai domnii miniştri să-i privească cu ochi supuşi, ci să-i îndrăgească şi po­poarele sau, cel puţin dacă ele nu vor să-i iubească, mă­car să aibă încredere în ei şi să nu-i privească pe im­perialiştii americani ca pe nişte aţâţători la război, ca pe nişte neguţători de carne de tun, ce sunt gata să trans­forme întreaga Europă în­tr’un cimitir al popoarelor de dragul profitorilor Wall­ Street-ului. Aceasta este una din cele mai importante sar­cini ale „războiului rece”. După concepţia lui mister Barret, propaganda america­­nă a războiului trebue să a­­pară ca o propagandă a dra­gostei de pace a Statelor U­­nite. Aceasta nu le-a reuşit însă. Nici nu le va reuşi vreodată. In orice război, fie „rece” sau „fierbinte”, o parte trebue să câştige, iar cealaltă să piar­dă. De pe acum se poate spune cu toată certitudinea că, în domeniul propagandei,­­imperialiştii americani pierd războiul rece. Ei îl pierd de­finitiv şi irevocabil. Concen-­ trarea calomniatorilor, sub patronajul lui Barret, nu-i va salva şi nici nu-i va ajuta Eşecul propagandei ameri­cane îl recunosc chiar şi pu­bliciştii americani burghezi, acei dintre ei care sunt mai clarvăzători. Recent faimosul Lippman a scris despre pesi­mismul unor anumite cercuri ale burgheziei americane: „In străinătate aceasta s’a reflectat în scăderea bruscă a prestigiului american în sânul masselor largi ale poporului... Noi am admis să fim identi­­ficaţi cu ideia inevitabilităţii războiului”. Numai bancherii anglo­­americani şi slugile lor au nevoe de război, spun mas­­sele largi populare, şi ele nu o spun numai, ci prin semnăturile puse pe Apelul de la Stockholm întăresc ho­­tărîrea lor de a lupta pentru pace, împotriva aţâţătorilor la război, fie ei americani sau alţii. Iată deci ce a provocat în­grijorarea serioasă a preten­denţilor americani la domina­ţia mondială, iată de ce au fost nevoiţi să-şi recunoască înfrângerea în războiul rece şi l-au asmuţit pe Barret al lor să îndrepte lucrurile, ca­lomniatorii din diferitele ţări capitaliste n’au puterea ’ să inspire popoarelor „dragoste” pentru aţâţătorii la război. Le va da oare această putere bagheta de dirijor a domnu­lui Barret ? Dar nici Sto­i­kovsky nu ar reuşi să inter­preteze simfonia a cincea a lui Beethoven dacă pe pupi­tre, in faţa muzicanţilor, ar fi note vădit false şi dacă muzicanţii ar fi ignoranţi, de rea credinţă, complect surzi şi orbi. Imperialiştii americani nu sunt iubiţi în Europa, care, şi in partea sa apuseană, are o atitudine tot mai ostilă im­perialismului. Acheson a şi avut ocazia să citească în ca­pitalele Europei inscripţia „Că­­raţi-vă din Europa !”. Cu cât propaganda imperialistă pro­­americană îşi dă mai multă silinţă, cu atât răsună mai des in diferitele colţuri ale Europei strigăte de acest fel. In special, p­resa capita-­ listă şi radioul din An­glia, Franţa şi celelalte ţări marshallizate au şi intrat sub controlul stăpânilor ameri-’ cani. Dar cu atât mai puter-’ nică este ura masselor popu-' lare împotriva colonizatorilor transoceanici, neruşinaţi şi insolenţi şi împotrivă burghe­ziei „proprii”, care se află în serviciul acestora. B. B. C. nu va refuza să se supună „Vocii Americii”. De fapt aceasta nu va schimba nimic din conţinutul transmi-­ siunilor engleze. Dar marea de fabrică va trebui schirm­­bată. Se ştie că pe plăcile de patefon engleze se află ima-­ ginea unui câine, care ascultă „vocea stăpânului său”. Ar fi mai la locul ei, imaginea unui englez, care la radio ar ascul­ta un lătrat — e vocea stă-* pânului său, vocea Americii. Popoarele Europei s’au să­turat de acest lătrat total. i

Next