Scȃnteia, iunie 1950 (Anul 19, nr. 1747-1772)
1950-06-10 / nr. 1755
/itt. 1755 « Sa înlăturam putregaiul birocratic în lupta pentru strângerea recoltei! Ţara întreagă se pregăteşte pentru strângerea recoltei. A început o luptă măreaţă: lupta pentru pâinea poporului. Muncitorul care stă ore în şir încordat lângă strung, sporind producţia, apărând astfel pacea şi fericirea Patriei, trebue să mănânce bine. Minerul care sfredeleşte straturile dure de cărbune, plugarul care asudă din greu peste brazdele mănoase, copiii crescând spre un viitor luminos, toţi aceştia au nevoie de hrană bună şi îmbelşugată. Tractoarele, şuierătoarele şi batozele sunt arme preţioase ale paşnicei bătălii. Fiecare atelier mecanic de la sat sau oraş este o tabără de pregătire a luptei, iar Comitetele Provizorii şi comisiile de reparaţii sunt posturi de conducere pe teren, cu o înaltă răspundere. Ele au sarcina de a se îngriji îndeaproape de buna orânduire a maşinilor şi uneltelor necesare la strângerea recoltei. Să vedem cum îşi duc munca aceste posturi înaintate din comuna Cenadul Mare, judeţul Timiş. REPEDE, LESNE ŞI...PROST! Agentul agricol pare un funcţionar destul de conştiincios Lucrează la Comitetul Provizoriu al comunei şi este şi membru al comisiei de reparaţii. Acum câtva timp a primit sarcina de a întocmi un tablou cu situaţia maşinilor agricole din comună, necesare campaniei de strângere a recoltei. Prin urmare, s’a apucat să-l întocmească. A întrebat, i s’a răspuns şi a scris: — Cine mai are secerătoare, fraţilor? — a zis dumnealui către colegii de birou. — Păi, şi Iovănuţ Gheorghe are una...— i-a răspuns careva de prin preajmă. — Şi-i bună? — Bună, da! Ei dacă a auzit omul cu urechile lui, ce să mai stea pe gânduri? Aşadar, „Iovănuţ Gheorghe, una secerătoare-legătoare în stare bună”. Şi tot aşa mai departe. — Da cu batozele cum stăm? — Una la Tom! Gheorghe, una la Şuştrean... In sfârşit, au eşit la socoteală şase batoze, deasemenea în stare de funcţionare. N’a trecut multă vreme şi tablourile au fost înaintate la Sânnicolaul Mare, la Comitetul Provizoriu al plăşii. — Ce repede şi ce uşor merge treaba — îşi zicea foarte mulţumit agentul agricol — mai ales când nu te controlează nimeni! Şi cine să te controleze? Preşedintele Comitetului Provizoriu se ocupă mai mult de băutură decât de serviciu, Munteanu Nicolae, secretarul, e în concediu — aşa că totu-i în regulă! Deci în tablou s'au aşternut frumos şase batoze, şapte tractoare şi 26 secerătoare-legătoare — cele mai multe în bună stare. Aşa arăta situaţia pe hârtie- Din păcate, numai pe hârtie... Pentru că peste câteva zile, când a pornit pe teren comisia de reparaţii, adevărul s’a dovedit a fi cu totul altul. Procesele verbale întocmite la faţa locului stau mărturie. De pildă, chiaburul Dogojie Gavrilă este trecut pe tablou cu una secerătoare Lanz în bună stare. Dar procesul verbal (pe care chiaburul nu vrea să-l iscălească, pentru că nu vrea să-şi repare maşina) arată că această secerătoare are ambreajul rupt. Iar dacă te duci să vezi cu ochii ce-i cu povestea asta, îţi dai seama că secerătoarea chiaburului necesită reparaţii foarte serioase, care nu se pot face decât la Timişoara. Se înţelege că nu-i convine lui Dogojie să cheltuiască atâtea parade. Doar s’a „străduit” mult până le-a jecmănit!... Cât despre secerătoarea lui Iovănuţ Gheorghe, departe de a fi bună, ea are roata de transport ruptă, ca şi aceea a lui Munteanu Gheorghe, care nici măcar nu figurează în tablou. Nu-i vorbă, din tablou lipsesc şase secerătoare, pe care tovarăşii de la Comitetul Provizoriu le-au descoperit abia mai târziu. MAI MULTĂ VIGILENŢĂ! Lipsurile nu se opresc aici. Majoritatea batozelor duc lipsă de sine. Pânzele pentru secerătoare lipsesc sau sunt într’o stare foarte proastă. Tabloul cu pricină pomeneşte prea puţin despre asta. Şase maşini care necesită reparaţii sau sunt reformă, agentul agricol le înregistrează drept bune. Cinci secerătoare nu sunt trecute, iar patru nu au fost verificate. Ce rezultă din toate acestea ? Rezultă că situaţia înaintată la plasă este departe de adevăr, este o situaţie falsă, care în loc să uşureze munca de pregătire a campaniei, o îngreunează. Agentul agricol n’a înţeles importanţa sarcinii sale, a lucrat de mântuială, lipsit de vigilentă. El nu s’a gândit la pâinea poporului, care nu poate fi as’gurată printr’o asemenea atitudine în muncă a organelor de Stat. Comitetul Provizoriu şi comisia de reparaţii nu s’au îngrijit să supravegheze executarea reparaţiilor în termen La cele 3 ateliere din comună nu s'au reparat până la 28 Mai decât trei secerătoare din treizeci, două batoze şi două tractoare. Ori, termenul pentru repararea secerătoarelor expiră la 10 Iunie. Va veni vremea culesului — care nu te aşteaptă — şi oamenii se vor trezi fără maşini! Nimeni nu are nicio grijă, pentru că pe tabloul înaintat la plasă, secerătoarele şi batozele din Cenadul Mare sunt „în bună stare” cele mai multe — pe când, în realitate, nici un sfert nu pot funcţiona în bune condiţiuni. Aşa se întâmplă, când întocmeşti situaţii „din birou“, fără a control pe teren! Controlul acesta este sarcina Comitetului Provizoriu al comunei şi a comisiei de reparaţii. E datoria agentului agricol, a preşedintelui Comitetului Provizoriu, a preşedintelui cooperativei locale , care fac parte din respectiva comisie. Trebue îndeplinită această datorie, nu de formă, nu la voia întâmplării, ci cu seriozitate, cu dragoste şi devotament. Numai aşa se va putea asigura un succes deplin al marii bătălii pentru strângerea recoltei, pentru bunăstarea şi fericirea poporului muncitor. SITUAŢIA TREBUE ÎMBUNĂTĂŢITĂ GRABNIC Comitetul Provizoriu şi comisia de reparaţii din Cenadul Mare trebue să ia grabnice măsuri pentru îmbunătăţirea acestei situaţii. Şi le poate fi exemplu în această privinţă, acţiunea Gospodăriei Agricole Colective „Ştefan Plavăţ” din aceeaşi comună, care este aproape gata cu toate reparaţiile maşinilor şi uneltelor necesare strângerii recoltei. Acolo s’au putut face reparaţii la vreme şi în bune condiţiuni, pentru că a existat conştiinţă patriotică şi o bună organizare a muncii. Astăzi, când lupta între forţele păcii şi banda de ticăloşi care aţâţă la un nou răzoi se îndârjeşte, când în frunte cu marea Uniune Sovietică, oamenii muncii de pretutindeni dau lovituri de moarte imperialismului, fiecare membru al aparatului de Stat din ţara noastră trebue să fie un luptător devotat pentru cauza păcii. Este de datoria organizaţiei de partid din comună să ajute şi să îndrumeze activitatea acestora, pentru lichidarea neîntârziată a lipsurilor de până acum. Bătălia pentru strângerea recoltei trebue să fie o izbândă măreaţă a clasei muncitoare din Republica noastră, o cruntă lovitură dată imperialiştilor anglo-americani, aţâţători la război şi lacheilor lor sângeroşi, de teapa lui Tito! Dan Deşliu Gazeta de uzină „Tractorul“ La 10 Septembrie 1943 a apărut primul număr al gazetei „Tractorul", organ al organizaţiei de partid şi organizaţiei,rndicare de la uzinele „Sovromtractor''-Braşov. La apariţia primului număr al gazetei „Tractorul", sculerul Sinea Ilie, exprimându-şi bucuria şi dorinţa de a sprijini în viitor gazeta, s-a angajat să scrie pentru fiecare număr articole de la locul său de muncă şi din secţia în care lucrează. Tov. Gheorghiu Alexandru, maistru electrician, vinovator, care , şi-a luat acelaş angajament cu ocazia apariţiei ziarului, a scris mai multe articole, ajutând colectivul de conducere să scoată o gazetă cât mai bună. La fel şi tov. Gherendi Iuliu, iniţiatorul introducerii metodei de tăiere rapidă a metalelor, şi Karácsony Emeric, iniţiatorul tăierii rapide cu 8 cuţite deodată, cunoscând însemnătatea presei de partid, au sprijinit gazeta de la apariţia primelor numere prin articole şi informaţii, care să contribue la extinderea metodelor sovietice in uzinele „Sovromtractor '' -Braşov. Datorită sprijinului primit din partea corespondenţilor şi colaboratorilor din uzină, muncitori fruntaşi și tehnicieni, gazeta „Tractorul" a izbutit să trateze o serie de probleme importante privind sarcinile centrale ale uzinei, mersul întrecerii socialiste, etc. Astfel, în numărul al doilea, ziarul ia atitudine hotărîtâ împotriva timplor de lucru umflați, arătând printre altele că „muncitorii conștienți consideră majorarea progresivă a normelor (reducerea de timpi) ca ceva firesc pentru progresul economic al industriei noastre, ca o datorie de cinste". Acest articol a avut un larg răsunet în rândul muncitorilor, care au adresat sindicatului peste 250 cereri pentru reducerea timpilor de lucru şi stabilirea normelor pe baze tehnico-ştiinţifice. Articolul de fond „Controlul tehnic" din Nr. 3 al gazetei atrage atenţia asupra atribuţiilor laboratorului în cadrul controlului tehnic la turnatorii. Gazeta se ocupă şi de condiţiile de trai ale muncitorilor. Astfel, în numărul 4 al gazetei „Tractorul" a fost publicat un articol critic despre cantina uzinei. Conducerea cantinei şi direcţiunea administrativă au fost criticatecu multă combativitate, arătându-se printre altele: „Cei mai mulţi abonaţi nu consumă adesea nici jumătate din mâncare din cauza proastei calităţi"... „Cartofii sunt insuficient spălaţi. Nu simt rare cazurile când se găsesc în mâncare nisip şi alte „condimente" cum ar fi de pildă: păr, capete de sfoară, scobitori şi chiar ace cu gămălie". In coloanele ziarului au mai fost desbătute şi numeroase alte probleme legate de munca şi viaţa muncitorilor din uzină. Gazeta „Tractorul” nu tratează însă în mod destul de organizat problemele din uzină. Eforturile depuse de muncitori în cadrul întrecerii socialiste pentru realizarea numărului sporit de tractoare planificat in acest an nu sunt urmărite şi susţinute destul de sistematic. S'a scris puţin despre activitatea brigăzilor de producţie, constituite intri-un număr destul de însemnat în uzina „Sovromtractor". Despre creşterea producţiei şi productivităţii muncii, scăderea preţului de cost, economiile de materiale, energie electrică şi combustibil, lupta pentru reducerea deşeurilor şi rebuturilor au fost publicate materiale cu fapte şi date învechite. O lipsă gravă a gazetei a fost mai ales faptul că acţiunile pornite de muncitorii fruntaşi pentru introducerea metodelor sovietice, ca de exemplu metoda de tăiere rapidă a metalelor iniţiată de strungarul Gherendi Iuliu, nu au fost susţinute destul de puternic. In această acţiune, gazeta „Tractorul", ca organ al comitetului de partid şi al comitetului sindical, avea de îndeplinit un important rol de organizator şi mobilizator colectiv, prin popularizarea şi extinderea tăierii rapide în toate secţiile de strungărie din uzină. Gazeta „Tractorul" trebue să se ocupe cu o grijă deosebită de oameni. Fiecare cifră ce arată creşterea producţiei este expresia voinţei de luptă a oamenilor muncii pentru întărirea Patriei, pentru apărarea păcii, pentru construirea socialismului. In această privinţă, gazeta „Tractorul" trebue să desvolte în mai mare măsură rezultatele de până acum, să popularizeze pe scară largă fruntaşii întrecerii socialiste, a căra experienţă şi succese dobândite în producţie pot servi ca exemplu şi celorlalţi tovarăşi din alte secţii ale uzinei. Gazeta trebue să popularizeze pe cei ce depăşesc programele de producţie şi ridica productivitatea muncii, îndeplinirea sarcinilor importante ce stau în faţa gazetei „Tractorul" cere din partea comitetului organizaţiei de partid şi a comitetului sindical din uzină să-i acorde o atenţie şi un sprijin mai însemnat. Multe din lipsurile semnalate se datorase în mare măsură lipsei de interes din partea comitetului de partid și a comitetului sindical, precum și din partea comitetului sectorului VI P.M.R. Din aceste motive nici până în prezent nu s'a putut forma un colectiv de muncă bine organizat și nu s'a putut găsi niciun birou unde colectivul redacţiei să-şi poată duce munca în condiţii satisfăcătoare. Comitetul de partid şi comitetul sindical de la uzinele „Sovromtractor" precum şi comitetul de sector, asigurând sprijinul necesar şi creând condiţiuni potrivite de muncă pentru ca gazeta să apară la timp şi bine redactată, vor putea face într'adevăr din ea o armă ascuţită de lupta pentru indeplnirea sarcinilor ce revin uzinelor din Planul de Stat, o armă în lupta pentru apărarea păcii. C. Butanche corespondent SCÂNTEIA Protestez împotriva dării în judecată a Eugeniei Cotton Sunt o muncitoare simplă, mamă a trei copii şi nu pot să tac când văd că guvernul reacţionar de la Paris a trimis în judecata pe luptâtoarea noastră de frunte, pe Eugenie Cotton, fruntaşă in lupta pentru pace a femeilor din întreaga lume. Am citit în ,,Scânteia" că ea a fost trimisă în judecată pentru că în numele Uniunii Femeilor Franceze a îndemnat pe mamele franceze să nu-şi mai trimită fiii ca să moară pentru poftele imperialiştilor în războiul criminal din Vietnam. îmi clocotește sufletul de mânie pentru fapta aceasta pusă la cale de acei care ar vrea să ne văduvească de toate bucuriile şi să ne lase copiii orfani pe drumuri. Împotriva acestor corbi de pradă s'a ridicat şi Eugenie Cotton, şi pnentru aceasta ea a fost trimisă în faţa justiţiei de guvernul de trădători din Franţa. Acum, când în fabrica noastră femeile se pregătesc să întâmpine Congresul U.F.D R. prin noi succese în muncă, când cu toate punem umărul ca să clădim copiilor o viaţă mai fericită, vestea că la Paris guvernul vândut imperialştilor anglo-americani, a trimis în judecată pe fruntaşa mişcării femeilor ne îndârjeşte şi mai tare şi ne face să lovim in toate uneltirile duşmanului de clasă. Loviturile noastre sunt succesele în producţie, viaţa tot mai bună pe care noi ne-o făurim zi cu zi. Eu, ca muncitoare, soţie şi mamă a trei copii, mă alătur tuturor oamenilor cinstiţi care protestează împotriva dării în judecată a Eugeniei Cotton şi cer imediata anulare a acestei criminale măsuri. T»nerier»?* muncitoare la secţia de n'chemaj a fabricii „Semănătoarea'' Meetinguri de protest împotriva trimiterii în judecată a Eugeniei Cotton Pentru a protesta împotriva măsurii teroriste a guvernului francez, care a trimis în judecată pe Eugénie Cotton, președinta F.D.I.P., pentrucă s’a opus războiului nedrept dus de colonialiștii francezi in Viet-Nam, femeile muncitoare dela „Industria Bumbacului A” s’au întrunit într’un meeting, joi după amiază. A luat cuvântul cu acest prilej, tov. Sanda Răpeanu, responsabila Organizaţiei U.P.D.R. din întreprindere, care în numele muncitoarelor dela această întreprindere a exprimat un protest energic împotriva actului samavolnic al guvernului francez. Tot joi după amiază a avut loc o mare adunare a muncitoarelor de la Griviţa Roşie, care au protestat, deasemeni, împotriva actului arbitrar al guvernului francez. Numeroase muncitoare au cerut anularea trimiterii în judecată a Eugeniei Cotton și încetarea teroarei imperialiste împotriva luptătorilor pentru pace. (Agerpres). Conferinţa pe ţară cu şefii secţiunilor agricole ale Comitetelor Provizorii judeţene In ziua de 8 Iunie a. c. s-a deschis in sala de festivităţi a Institutului de Cercetări Zootehnice din Bucureşti conferinţa convocată de Ministerul Agriculturii cu şefii Secţiunilor agricole ale Comitetelor Provizorii judeţene din întreaga ţară. Cuvântul de deschidere a fost rostit de tovarăşul Vasie Vaida, ministrul Agriculturii, după care a vorbit tov. Severin Cojoa,ră consilier, arătând sarcinile ce revin secţiunilor agricole judeţene în urma Hotărîrii C.C. al P.M.R. şi a Guvernului privind pregătirea şi executarea la timp a strângerii recoltei şi executarea planului de colectări pe anul 1950. Şefii secţiunilor agricole judeţene au prezentat apoi rapoarte asupra activităţii desfăşurate în campania însămănţărilor de primăvară, îngrijirii culturilor, pregătirii secerişului, treerişului şi colectărilor. In comuna Noul Român-Fagăraş s’a alcătuit o gospodărie colectivă (Dela Bragheş Ion, corespondent). — „Drum nou” se cheamă gospodăria agricolă colectivă din comuna Noul Român judeţul Făgăraş care a luat fiinţă zilele trecute. Cu adevărat au pornit pe un drum nou cele 220 familii de ţărani săraci şi mijlocaşi, români şi maghiari. Ascultând cu încredere cuvântul Partidului, şi-au adunat la un loc pământurile, uneltele şi vitele bune de muncă şi s’au hotârît să muncească laolaltă pentru ei şi nu pentru bogătani ca Pechi Ianoş, Aldeberzan şi alţii, cum au muncit până acum. Nici când n’a cunoscut comuna Noul Român o zi aşa de însemnată cum a fost atunci când s’a inaugurat gospodăria colectivă. Peste 4.000 de oameni — muncitori din fabrici şi ţărani săraci şi mijlocaşi din satele judeţului Făgăraş — au venit cu dragoste să ia parte la măreaţa sărbătoare a celor 220 de familii de ţărani muncitori care au pornit cu hotărîre să rupă şi cu sărăcia şi cu exploatarea chiaburească. Scrisori către „Scânneia** „Se va da decizia..." Tovarăşi, Prin luna Iunie 1949, Scânteia” a publicat la rubrica „Pe urmele corespondenţelor nepublicate”, răspunsul Miniisterului învăţământului Public la memoriul elevilor Şcolii Superioare C.F.R., prin care aceştia cereau încadrarea şcolii în una din ramurile de învăţămănt tehnic. In răspuns se arăta că, luându-se în consideraţie pregătirea serioasă primită, durata şcolarităţii precum şi compoziţia de clasă a absolvenţilor, s’a hotărît să li se acorde titlul de subinginer, cu dreptul de a intra în anul III al Institutului de Transporturi şi Comunicaţii, pe baza unui examen de diferenţă. Se mai arăta că o decizie ministerială care va legaliza cele arătate este în curs de elaborare. Cei 420 absolvenţi au primit cu bucurie această hotă-rîre care corespundea năzuinţelor lor de a munci pentru Patrie, de a aplica în muncă noile cunoştinţe căpătate. Ei au aşteptat însă zadarnic această decizie ministerială. După 2 luni, tovarăşul F. L. Blazian consilier în Ministerul învăţământului Public precum şi decanul din acea vreme al Institutului de Transporturi şi Comunicaţii, fiind întrebaţi telefonic au dat acelaş răspuns pe care-l cunoşteam din „Scânteia”: „se va elabora o decizie”. După încă o lună, de aşteptare, s-a format o delegaţie a absolvenţilor pentru a face noi demersuri. Memoriul lor a fost găsit la Ministerul Comunicaţiilor, trimis de Ministerul învăţământului Public. Au început o serie de audienţe la fostul secretar general al Ministerului Comunicaţiilor, Romaniuc, dar fără niciun rezultat. Abia prin luna Decembrie, a anului trecut, s-a pro-, mis delegaţiei că se va institui o comisie care să cerceteze memoriul. Această comisie s-a întrunit, a analizat situaţia şcolii, dar a ajuns la un rezultat negativ, inginerul Iorgulescu, din Ministerul Comunicaţiilor căruia i se încrezinţase mai departe rezolvarea memoriului, ne-a comunicat că nu poate fi vorba de echivalare cu şcolile de subingineri pentru că acest titlu nu mai există. De la inginerul Iorgulescu, memoriul a trecut la inginerul Balasopol. Acesta a început să-l studieze din nou. Intre timp, Direcţia Generală P.T.T. având o şcoală similară cu aceea a C.F.R.-ului, absolvenţii şcolii au venit şi ei cu aceeaşi cerere. S-a hotărît atunci să se constitue o comisie din delegaţi ai Ministerului Învăţământului Public, ai Ministerului Comunicaţiilor, ai Departamentului C.F.R. şi ai Direcţiei Generale P.T.T., care să studieze problema acestor şcoli şi să ia o hotărîre în privinţa absolvenţilor. Comisia întrunită la 12 Aprilie a găsit justă cererea absolvenţilor şi a propus întocmirea unui decret-lege pentru punerea lor în drepturi de la data absolvirii, cu posibilita-, tea de a se încadra în dispoziţiunile decretului-lege Nr. 388 din 11 octombrie 1949. De la această hotărîre, a mai trecut o lună. Direcţia Cadre şi învăţământ din Departamentul C.F.R. a făcut două adrese către Ministerul Comunicaţiilor la care însă nu a primit niciun răspuns. Mai suntem deci în aşteptarea rezolvării situaţiei care părea rezolvată încă în iunie anul trecut. Astăzi, mai mult ca oricând, ţara are nevoe de tehnicieni ieşiţi din rândurile poporului muncitor. Şi mai ştim că, în raport cu cunoştinţele noastre, trebue să cerem să ni se dea posibilitatea să muncim cât mai bine şi mai cu spor pentru Patria noastră-Cichami Virginia absolventă a Școlii Superioare a C.F.R. 1 Pag. 3 In cinstea Congresului Sunt una din miile de textiliste care, ca de altfel toţi muncitorii din Patria noastră, am primit şi primesc neîncetat ajutorul Partidului Muncitoresc Român. Pas cu pas am înaintat pe drumul muncii mele călăuzită de Partid, de învăţăturile lui. I-am ascultat îndemnul, am judecat şi am înţeles rostul vieţii de azi. Am Înţeles cât preţ are munca şi ca numai lucrând cu sârg şi dragoste vom putea face ca Patria noastră să înflorească, vom asigura pacea. Gândindu-mă mereu şi adânc la osie auzite în şedinţele de partid şi sindicale, citind din broşurile în care se arată metode noi de muncă pe care le folosesc oamenii, sovietici, văzând ce scriu ziarele noastre în fiecare zi şi cum ne îndeamnă Partidul la muncă mereu mai spornică, mi-am zis : „Şi eu muncesc, dar aş putea să fac cu mult mai mult. De câte ori nu stau degeaba lângă maşină ?” Mi-a fost greu până am început lucrul la 12 războaie. La îndemnul organizaţiei de partid, biroul tehnic al fabricii şi comitetul sindical mi-au venit atunci în ajutor, arătându-mi cum să lucrez după metoda sovietică numită „marşrut”. Mi-am luat avânt. Şi am văzut că merge. Totuşi mai aveam timpi morţi în timpul celor 8 ore de muncă. In ziare citeam cum femeile sovietice au ajuns să lucreze la 188 războaie. Mă întrebam cum fac, cum izbutesc. Pe de altă parte voiam şi eu să lucrez la mai multe războaie. M’am sfătuit iarăşi cu tovarăşii dela Partid şi într’o zi am trecut la 24 de războaie. Simţeam astfel că am făcut şi eu ceva pentru ţara mea. Va creşte producţia şi productivitatea, va fi pânză mai multă şi mai ieftină pen- tru muncitori. Noua metodă şi felul meu de muncă le-am împărtăşit şi tovarăşelor mele de muncă, şi ca urmare multe din ele au trecut să lucreze la 12 războaie. Mi-am organizat mai bine munca, mi-am încordat mai mult atenţia. înainte de începerea lucrului îmi controlez toate maşinile. In cele 8 ore de muncă trec neîncetat de la o maşină la alta. Când am început să mă mai obişnuesc cu cele 24 de războaie, mi-a încolţit iar in minte gândul: cum aş putea să fac mai mult ? Cum aş putea să lucrez mai bine ? Intr’o zi am pus ochii pe încă 6 maşini. Mă gândeam : tot mai stau eu destule minute, oare nu le-aş putea întrebuinţa ? Se apropia 23 August 1949. Mă întrebam cum să-l întâmpin mai cu cinste. I-am spus maistrului: „Dă-mi tovarăşe şi aceste 6 maşini”. Pe moment nu mi-a răspuns nimic. Peste 3 zile l-am oprit pe tov. inginer şi i-am spus: „Mai daţi-mi, tovarăşe, 6 maşini”. Cu 30 de maşini pe mâinile mele am simţit o mare bucurie, înţelegeam că aşa sunt mai de folos Patriei mele. Am mai trecut apoi la încă 4 războaie. Am făcut aceasta în cinstea unei zile mari pentru mine şi tot atât de mare pentru toţi muncitorii pământului : ziua când tovarăşul Stalin a împlinit 70 de ani. Când am citit biografia tovarăşului Stalin, în care am văzut cum el de când era de 15 ani luptă pentru noi, prin câte greutăţi a trecut şi la ce victorie a dus popoarele din Uniunea Sovietică, nu am mai avut linişte. Ce aş mai putea face, mă întrebam ? Trăesc în linişte, e pace în ţară, încep să am din ce în ce mai mult belşug in căminul meu. Şi toate acestea pentru că am fost desrobiţi de către armata tovarăşului Stalin. Cunosc eu oare deajuns care-mi este datoria, ce trebue să fac pentru 21 Decembrie ? Gândul acesta nu-mi dădea pace. Din ziua de 21 Decembrie lucrez la 34 războaie. In cinstea zilei de 1 Mai 1950 mi-am luat angajamentul de a da în fiecare zi 150 m. pânză peste program, pânză de prima calitate şi în acelaş timp să le ajut şi pe tovarăşele mele de muncă să de Cincă Maria muncitoare textilistă decorată cu „Ordinul Muncii** lupte pentru îmbunătăţirea calităţii produselor. Muncesc cu atât mai dârz, cu cât am învăţat de la Partid să-i cu-’ nosc pe duşmani şi care este arma cu care noi muncitorii putem să-i lovim. Se apropie Congresul U.F.D.R., Congresul la care sute de mii de femei vor spune ca un singur om, cât sunt de potrivnice războiului pa care-1 pregătesc imperialiştii şi cât sunt de hotărîte să apere pacea. Noi, femeile din fabrici, să ne alăturăm glasului femeilor din întreaga ţară. Să venim alături de ele la Congres cu braţele pline de rodul muncii noastre harnice. Tovarăşe care munciţi la război sau la strung, la macara sau pe schelă, să ne încordăm puterile şi să depăşim programele de producţie, să dăm valuri de pânză, munţi de piese, să-i înecăm în mulţimea lor pe duşmanii care ne pizmuesc viaţa. Succesele noastre în producţie să fie răs-’ pimsul la aţâţările lor la un nou război, să însemne adeziunea noastră, a muncitoare- lor, la Congresul U.F.D.R. In cinstea Congresului U. F. D. R. s’au format în în-treprinderea noastră două brigăzi de muncă. Brigada ,,Voroşin‘‘ din care fac parte şi eu, compusă din 8 tovarăşe, are de scop mărirea producţiei şi a productivităţii muncii după metoda maistrului sovietic Voroşin, şi anume aceea de a păstra maşinile în perfectă stare de curăţenie şi de a le controla la timp. Sarcinile pe care mi le-am luat in această brigadă sunt: supravegherea venirii la timp a întregii brigăzi, verificarea ceasurilor de la războaie, controlul bateriilor, folosirea din plin a celor 8 ore de lucru. Iar în cinstea Congresului să dovedim prin noi şi noi realizăm că — alături de toate femeile muncitoare din întreaga lume — suntem hotărîte să apărăm până la ultima pică-’ tură de sânge, fericirea cămin nelor noastre, viaţa copiilor, pacea. Consfătuirea cu corespondenţii „Scânteii“ din Nordul Moldovei Duminică 4 iunie a.c. a avut loc în oraşul Câmpulung-Moldovenesc o consfătuire a ziarului nostru cu corespondenţii voluntari de presă din judeţele Câmpulung, Rădăuţi şi Baia. Sala Institutului Silvic din Câmpulung, frumos pavoazată, era ocupată până la ultimul loc de fruntaşii în producţie din industria forestieră, îmbrăcaţi în pitoreşti costume naţionale, tehnicieni, ţărani muncitori, redactori ai gazetelor de perete, deşosea şi ai gazetelor locale, învăţători, etc. Tov. Iftode Alecu, secretar adjunct al Comitetului judeţean de partid, deschizând şedinţa a dat cuvântul tov. Harap A., director general la Ministerul Silviculturii şi al Industriei Lemnului care a vorbit despre unele probleme asupra cărora corespondenţii de presă din industria forestieră trebue să-şi îndrepte atenţia insistând îndeosebi asupra chestiunilor legate de organizarea brigăzilor de muncă, de protecţia muncii în fabrici şi la pădure, de transportarea materialului lemnos pentru buna aprovizionare a fabricilor cu buşteni, etc. Din partea redacţiei „Scânteii" a vorbit tov. D. Leonte despre „Rolul corespondenţilor de presă în îndeplinirea Planului de Stat şi a Hotărîrilor Partidului şi Guvernului cu privire la pregătirile pentru recoltare, treerie şi colectare". Au urmat apel discuţii în cursul cărora corespondenţii şi-au luat angajamentul de a scrie în mod regulat organului central al Partidului, „Scânteia", de a folosi puternica armă a criticii în articolele pe care le scriu la gazeta de perete, de şosea, sau pe care le trimit presei locale sau centrale, fiind convinşi că în felul alcesta vor contribui la realiza-’ rea şi depăşirea Planului de Stat şi la succesul campaniei de recoltare şi colectare, la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în întreprinderile şi instituţiile unde lucrează ptrecum şi la îmbunătăţirea con- diţiilor de, trai ale celorce muncesc. In încheiere a luat cuvântul tovarăşul Chiriuic Marce, preşedintele Consiliului Sindical Judeţean şi tovarăşul Iftode Alecu, secretar adjunct al Co-mitetului judeţean de Partid Câmpulung. Misiunea lui Edwart Barret de D. Zaslavski E cunoscută zicala populară despre muntele care a dat naştere unui şoarece. La fel şi consfătuirea de la Londra a miniştrilor imperialişti l-a născut pe mister Barret. Titlul lui oficial este cel de adjunct al secretarului de stat al U.S.A. pentru problemele informaţiilor şi legăturilor culturale. Barrett îl ajută pe Acheson în resortul înşelării publicului: tot ce are Dean Acheson pe suflet, are Edwart Barret de limbă. Fără a fi cântăreţ Barret posedă cea mai îngrozitoare voce din lume. El conduce „Vocea Americii”. La Londra, miniştrii imperialişti au ajuns la concluzia că în Europa propaganda de război este dusă în mod nesatisfăcător. Ea nu-şi atinge ţelurile şi de aceea stăpânii americani sunt nemulţumiţi. Drept urmare, s’a luat’ hotărîrea ca aşazisa „informaţie” sau mai bine zis — minciuna şi calomnia — să se concentreze într’un singur centru. Şi această misiune a fost încredinţată lui mister Barret. El a sosit din Statele Unite în Europa, a avut consfătuiri cu Warner, vătaful producţiei de calomnii a lui B.B.C., a trecut apoi prin Paris, îndreptându-se spre Italia... Deci, imperialiştii anglo-americani preiau pe cont propriu controlul asupra presei capitaliste şi propagandei prin radio din Europa Occidentală. Iată în ce constă „propaganda totală” despre care vorbeşte presa burgheză americană. Dar prin ce anume nu-i satisface pe imperialiştii americani propaganda de război din Europa Occidentală ? De ce a fost nevoie de o unire a calomniatorilor ? Doar in ceea ce priveşte propaganda antisovietică, întreaga presă reacţionară engleză, franceză, italiană şi din toate celelalte ţări burgheze din Europa ca şi posturile de radio reacţionare au dat dovadă de cea mai deplină unitate. Nu a existat născocire a presei americane care să nu fi fost reprodusă imediat de toate ziarele burgheze din Europa. Şi invers, orice năzdrăvănie antisovietică ticluită la Paris, Londra, Roma sau Bruxelles a fost difuzată deîndată prin toate mijloacele propagandei imperialiste americane. In acest domeniu afinitatea sufletelor corupte este deplină, niciun fel de „centru” nu va aduce nimic nou. Imperialiştii americani sunt nemulţumiţi de organizarea propagandei de război in Europa Occidentală Asta e cert. Nu e mult timp de când nu arătaseră încă vreun interes deosebit pentru opinia publică din Europa; ca orice colonizator, se conduceau după legea de iubit poţi să nu ne iubeşti, dar să-ţi ridici cât mai des ochii spre noi. Acum însă ei ar dori mult ca nu numai domnii miniştri să-i privească cu ochi supuşi, ci să-i îndrăgească şi popoarele sau, cel puţin dacă ele nu vor să-i iubească, măcar să aibă încredere în ei şi să nu-i privească pe imperialiştii americani ca pe nişte aţâţători la război, ca pe nişte neguţători de carne de tun, ce sunt gata să transforme întreaga Europă într’un cimitir al popoarelor de dragul profitorilor Wall Street-ului. Aceasta este una din cele mai importante sarcini ale „războiului rece”. După concepţia lui mister Barret, propaganda americană a războiului trebue să apară ca o propagandă a dragostei de pace a Statelor Unite. Aceasta nu le-a reuşit însă. Nici nu le va reuşi vreodată. In orice război, fie „rece” sau „fierbinte”, o parte trebue să câştige, iar cealaltă să piardă. De pe acum se poate spune cu toată certitudinea că, în domeniul propagandei,imperialiştii americani pierd războiul rece. Ei îl pierd definitiv şi irevocabil. Concen- trarea calomniatorilor, sub patronajul lui Barret, nu-i va salva şi nici nu-i va ajuta Eşecul propagandei americane îl recunosc chiar şi publiciştii americani burghezi, acei dintre ei care sunt mai clarvăzători. Recent faimosul Lippman a scris despre pesimismul unor anumite cercuri ale burgheziei americane: „In străinătate aceasta s’a reflectat în scăderea bruscă a prestigiului american în sânul masselor largi ale poporului... Noi am admis să fim identificaţi cu ideia inevitabilităţii războiului”. Numai bancherii angloamericani şi slugile lor au nevoe de război, spun massele largi populare, şi ele nu o spun numai, ci prin semnăturile puse pe Apelul de la Stockholm întăresc hotărîrea lor de a lupta pentru pace, împotriva aţâţătorilor la război, fie ei americani sau alţii. Iată deci ce a provocat îngrijorarea serioasă a pretendenţilor americani la dominaţia mondială, iată de ce au fost nevoiţi să-şi recunoască înfrângerea în războiul rece şi l-au asmuţit pe Barret al lor să îndrepte lucrurile, calomniatorii din diferitele ţări capitaliste n’au puterea ’ să inspire popoarelor „dragoste” pentru aţâţătorii la război. Le va da oare această putere bagheta de dirijor a domnului Barret ? Dar nici Stoikovsky nu ar reuşi să interpreteze simfonia a cincea a lui Beethoven dacă pe pupitre, in faţa muzicanţilor, ar fi note vădit false şi dacă muzicanţii ar fi ignoranţi, de rea credinţă, complect surzi şi orbi. Imperialiştii americani nu sunt iubiţi în Europa, care, şi in partea sa apuseană, are o atitudine tot mai ostilă imperialismului. Acheson a şi avut ocazia să citească în capitalele Europei inscripţia „Căraţi-vă din Europa !”. Cu cât propaganda imperialistă proamericană îşi dă mai multă silinţă, cu atât răsună mai des in diferitele colţuri ale Europei strigăte de acest fel. In special, presa capita- listă şi radioul din Anglia, Franţa şi celelalte ţări marshallizate au şi intrat sub controlul stăpânilor ameri-’ cani. Dar cu atât mai puter-’ nică este ura masselor popu-' lare împotriva colonizatorilor transoceanici, neruşinaţi şi insolenţi şi împotrivă burgheziei „proprii”, care se află în serviciul acestora. B. B. C. nu va refuza să se supună „Vocii Americii”. De fapt aceasta nu va schimba nimic din conţinutul transmi- siunilor engleze. Dar marea de fabrică va trebui schirmbată. Se ştie că pe plăcile de patefon engleze se află ima- ginea unui câine, care ascultă „vocea stăpânului său”. Ar fi mai la locul ei, imaginea unui englez, care la radio ar asculta un lătrat — e vocea stă-* pânului său, vocea Americii. Popoarele Europei s’au săturat de acest lătrat total. i