Scȃnteia, iunie 1952 (Anul 21, nr. 2363-2387)

1952-06-11 / nr. 2371

Pag. 2 Partidul ne călăuzeşte spre o viaţă nouă au trecut 4 ani de când oamenii muncii­­din patria noastră, conduşi de partid pe drumul luminos al construirii socialismului, au smuls din mâinile nesăţioşilor capitalişti principalele mijloace de producţie indu­strială. Zdrobind lanţurile robiei capitaliste, care ne încătuşaseră veacuri dearândul, am de­venit stăpâni pe munca noastră, pe viaţa şi viitorul nostru. Noi, minerii dela Fili­­peştii de Pădure, ne amintim cu ură şi ne­stăpânită mânie de timpurile când minele în care muncim astăzi aparţineau unor ti­căloşi ca alde Stoinescu, Avramescu, Di­­nescu şi alţii de teapa lor. Din zori până în noapte, sleiţi de foame şi mizerie, tru­deam în adâncul pământului, orbecăind prin întuneric pentru a umple cu aur bu­zunarele fără fund ale patronilor. Şi atunci când îndrăzneam să ne cerem drepturile, când rosteam cuvântul libertate, ne aştep­tau anii de temniţă sau gloanţele jandar­milor. Munca în mină pe atunci era muncă de robi. Lipsiţi de cele mai elementare măsuri de siguranţă pentru viaţa noastră, înhă­maţi la vagonetele de lemn,care se urneau cu greu din loc, parcurgeam sute de metri, frânţi de mijloc, prin galeriile joase, prost întreţinute. Spatele şi mâinile noastre, care se zgâriau în aşchiile grinzilor rupte, erau pline de sânge. Nu exista niciun mijloc de aerisire a locurilor de muncă. Căldura era insuportabilă. In unele locuri, acolo unde apa se infiltra printre roci, lucram, des­culţi, în băltoace. Nici pomeneală, în acele vremi, de haine de protecţie. Ciocanul, burghiul de mână, roaba şi securea, erau singurele unelte cu care lu­cram. Patronii ne obligau să construim singuri vagonetele de lemn şi roabele cu care căram cărbunele. Mai mult decât atât. Lemnul pentru armare eram obligaţi să-l aducem din pădure, iar explozibilul, pe care-l consumam la puşcare, trebuia să-l plătim. Salariul de mizerie pe care-l primeam nu ne ajungea nici pentru hrana familiei. La gura minei fierbeam doi, trei cartofi sau o mână de fasole, pentru a ne potoli chinurile foamei. Locuiam în bordee în­gropate jumătate în pământ, pentru a ne feri de frigul năprasnic din timpul iernii. Accidentele mortale, care se ţineau lar­ţ, lăsau pe drumuri, lipsiţi de orice sprijin, zeci de văduve şi copii orfani. Ce le păsa bestiilor capitaliste de sufe­rinţele noastre ! In palatele înălţate cu su­doarea şi sângele nostru ei trăiau în huzur şi desfrâu! In urmă cu patru ani, oamenii muncii din patria noastră, sub conducerea parti­dului şi a guvernului, au pus capăt pentru totdeauna acestor stări de lucruri. Prin naţionalizarea principalelor întreprinderi şi minele de la Filipeştii de Pădure au tre­cut în stăpânirea poporului muncitor. Atunci am început să trăim, să simţim şi noi ce înseamnă viaţa liberă, lipsită de exploatare. Câtă deosebire între munca din mină pe timpurile regimului burghezo-moşieresc şi munca creatoare pe care o facem astăzi! S’a schimbat complect aspectul minelor. Galeriile, prin care înainte abia ne stre­­curam pentru a ajunge la locurile de muncă, au fost mărite şi betonate. Peste tot locul, becuri electrice luminează ca ziua. Maşini şi unelte din cele mai mo­derne, sosite din Uniunea Sovietică — expresie a ajutorului frăţesc şi dezinteresat pe care ni-l acordă popoarele sovietice — au înlocuit complect mijloacele rudimen­tare de exploatare a cărbunelui. Perfora­toarele şi ciocanele pneumatice ne ajută să smulgem pământului cât mai mult din bogăţia imensă pe care o ascunde. Crate­rele şi scocurile oscilante transportă căr­bunele din abataje în galerii. Puternice locomotive Diesel străbat în lung şi’n lat mina, ducând cărbunele la lumina zilei. Havezele sovietice înlocuiesc în mare mă­sură munca grea de tăiere a cărbunelui. Grija faţă de om, cel mai de preţ capi­tal, a devenit astăzi o problemă de căpe­tenie. Fiecare muncitor din mină prime­şte haine de protecţie. Minerii care lu­crează la locuri de muncă cu umezeală mare primesc cisme de cauciuc şi haine cauciucate. Minerii care lucrează la înain­tări, în steril, primesc măşti împotriva prafului. Abatajele sunt astăzi bine aeri­site cu ajutorul ventilatoarelor puternice. înainte, pentru a te califica miner tre­buia să treacă ani de zile. Eu am muncit peste 8 ani ca vagonetar în mină până am fost calificat miner. Astăzi, odată cu mina, cresc cadre temeinic calificate, pregătite prin cursuri speciale sau la locul de muncă, într’un timp foarte scurt. In ultimii ani, sute de mineri au fost calificaţi în mina noastră. Dintre aceştia, mulţi au devenit fruntaşi în producţie, luptători dârzi în bătălia pentru mai mult cărbune. In anul 1950 am devenit maistru miner, funcţie de răspundere. Cu multă dragoste şi recunoştinţă faţă de partid am început să-mi îndeplinesc noua muncă. La fel ca mine sunt mulţi maiştri care s’au ridicat din rândurile minerilor, cu o temeinică pregătire tehnică şi profesională. An de an, nivelul nostru de trai creşte necontenit. Prin grija partidului şi guver­nului a început construirea unui oraş minier. In locul cocioabelor dărăpănate s'au înălţat blocuri cu apartamente con­fortabile, care au fost date în folosinţă minerilor, stahanovişti şi fruntaşi în pro­ducţie. La cantinele nou înfiinţate iau masa zilnic sute de mineri. S'au construit băi şi dispensare puse la dispoziţia mine­rilor. Pentru ridicarea nivelului nostru cultural s’au deschis biblioteci și cluburi, s’au construit terenuri sportive. Salariul pe care-1 primesc ajunge familiei mele pentru a duce un trai din ce în ce mai bun. Acum, când minele sunt ale noastre, ale întregului popor muncitor, noi luptăm cu hotărîre pentru a zdrobi împotrivirea ne­putincioasă a rămăşiţelor claselor exploa­tatoare, care caută prin orice mijloace să oprească mersul nostru înainte, să zădăr­nicească construirea socialismului în patria noastră. Urmând linia trasată de partid, întă­rind necontenit vigilenţa revoluţionară, muncind cu dragoste şi entuziasm pentru a da patriei tot mai mult cărbune, vom fi de strajă în permanenţă la apărarea liber­tăţilor noastre, vom aduce un preţios aport în măreaţa operă de construire a socialis­mului în patria noastră. DUMITRU VIŞAN maistru miner decorat cu „Medalia Muncii“ Filipeştii de Pădure Rodnica activitate a unui cabinet tehnic CARANSEBEŞ (de la corespondentul nostru).­­ Activitatea cabinetului tehnic de la fabrica „Magheru” din Topleţ devine cu fiecare zi mai rodnică. Muncitorii şi teh­nicienii găsesc aici un puternic sprijin in munca de ridicare a cunoştinţelor lor pro­fesionale. Prin grija organizaţiei de bază, condu­cerea fabricii a înzestrat de curând cabi­netul tehnic cu o bibliotecă, care cuprinde peste 400 cărţi tehnice, româneşti şi sovie­tice. Pe lângă cabinet funcţionează o co­misie, formată din cei mai calificaţi mun­citori, şi tehnicieni din fabrică, care pri­mesc şi studiază propunerile muncitorilor în legătură cu diferite inovaţii şi raţiona­lizări. Până acum, zeci de propuneri au fost discutate în cadrul cabinetului tehnic, iar multe dintre ele au şi fost puse în apli­care. Bunăoară, în urma aplicării propu­nerii tovarăşului Ion Dumitru, dela secţia Fierărie, au scăzut deşeurile la tăerea me­talelor. La propunerea sudorului Gheorghe Bârdac s’a redus numărul operaţiunilor de sudură la vagonete, realizând­u-se prin aceasta o economie în valoare de 800 lei la fiecare vagonet. Deasemeni, a fost pus în funcțiune, la propunerea muncitorului Enache Cârpeș, un vagonet basculant. SCÂNTEIA Subfilială S.R.S.C fruntaşă Ducând o rodnică şi susţinută activi­tate, subfiliala S.R.S.C.-Dej a devenit fruntaşă pe regiune. Această subfilială, numai în cursul unei singure luni a ţinut în comunele din raio­nul Dej peste 210 conferinţe, la care au asistat aproape 23.000 de oameni ai muncii. Majoritatea acestor conferinţe au fost ţinute în satele cu unităţi socialiste şi în acelea în care urmează să se înfiinţeze gos­podării agricole colective. Subfiliala a mai organizat deasemeni un ciclu de conferinţe pentru cadrele didactice, unul pentru membrii U.P.M., U.F.D.R., etc. Pentru ca conferinţele ţinute de S.R.S.C. să fie cât mai instructive, lec­torii şi-au cules din timp exemple concrete din localitatea unde se ţinea conferinţa, le­gând conţinutul conferinţei cu viaţa locală. Acest lucru a făcut ca în toate părţile con­ferinţele să fie ascultate cu interes de un număr mare de oameni ai muncii şi de cele mai multe ori ele să fie urmate de discuţii însufleţite. ELENA CERVENCO corespondent voluntar Contracte de colaborare culturală Intre fabrica de confecţii „Gheorghe Gheorghiu-Dej” şi cinematografele „Pa­tria“ şi „Elena Pavel“ din Capitală, s-a încheiat un contract de colaborare cultu­rală. In acest contract se prevede ca cinema­tografele să organizeze spectacole speciale pentru salariaţii fabricii, să popularizeze pe stahanovişti­ şi fruntaşii în producţie prin diafilme, panouri de onoare şi să orga­nizeze câteva expoziţii cu realizările şi ino­vaţiile fabricii. Deasemenea în contract se arată că fabrica se obligă să popularizeze intens filmele în mijlocul salariaţilor prin staţia de radioamplificare, gazetele de perete, colţul cinematografic, etc. Contracte asemănătoare vor fi încheiate de uzinele „23 August” şi de alte între­prinderi din Capitală. Ce să citim In Editura de Stat au apărut cărţi şi broşuri folositoare despre problemele ridi­cării producţiei In agricultură prin folosi­rea măsurilor agrotehnice înaintate. Broşura „FOLOSIREA METODELOR AGROTEHNICE SOVIETICE ASIGURA RECOLTE BOGATE“ de Gh. Nechiti în­făţişează pe larg principalele metode agro­tehnice care se folosesc în colhozurile şi sovhozurile din Uniunea Sovietică. Astfel sunt: semănatul în rânduri încrucişate, po­lenizarea artificială suplimentară, laroviza­­rea, oprirea zăpezii pe câmp, etc. metode care îşi pot găsi o largă aplicare şi în ţara noastră. Autorul ne înfăţişează rezultatele aplicării acestor metode în gospodăriile noastre colective şi de stat, insistând în mod deosebit asupra tehnicii acestor lu­crări. Broşura trebue să fie cunoscută de oamenii muncii din agricultură şi în spe­cial de preşedinţii, brigadierii şi şefii de echipă din gospodăriile colective. „LUPTA ÎMPOTRIVA BURUIENILOR“ de P. Stănculescu. Broşura descrie prin­cipalele mijloace de combatere a buruie­nilor, care dăunează foarte mult produc­ţiei agricole. Cunoaşterea măsurilor enumerate în broşură înarmează pe fiecare om al mun­cii din agricultură în lupta împotriva bu­ruienilor, pentru sporirea continuă a re­coltei. Ingrăşămintele formează una din prin­cipalele măsuri agrotehnice prin care se pot obţine recolte bogate. Profesorul N. S. Avdonin în broşura sa „INGRAŞAMIN­­TELE ŞI APLICAREA LOR“ arată marea importanţă a îngrăşămintelor pentru ridica­rea producţiei plantelor agricole. In broşu­ră se descriu în mod amănunţit atât perioa­dele cât şi metodele de folosire a îngrăşă­mintelor naturale şi chimice. Organizaţiile de bază de la sate, din gos­podăriile colective, gospodăriile de stat şi S.M.T. trebue să popularizeze aceste bro­şuri astfel încât ele să fie studiate şi te­meinic însuşite de cât mai mulţi oameni ai muncii de la sate. O putere de neînfrânt . Şefii de sectoare rămân pe loc, mai avem ceva de vorbit, spuse directorul Du­­mitrache cu voce calmă. Şedinţa se terminase. Fusese una din obişnuitele consfătuiri de producţie pe care conducerea uzinelor „Progresul” din Brăila le ţine în fiecare Miercuri după amiază, cu toate sectoarele de muncă. Prin fereastra deschisă, odată cu aerul tăios de Decembrie, năvăleau în camera plină de fum de țigară sgomotele cazangeriei, freamătul neîntrerupt al întregii uzine. Când în jurul mesei n’au mai rămas decât vreo zece persoane, directorul, un bărbat încă tânăr, dar cu tâmplele puţin cărunţite, se ridică de pe scaun. Cu o zi înainte se întorsese de la Bucureşti. Însuşi ministrul îl anunţase că în 1952 colectivul uzinei pe care o conduce va trebui să rea­lizeze prototipurile unor maşini care până acum n’au mai fost construite niciodată în ţară. — Am veşti bune, tovarăşi... spuse directorul. Ministerul acordă uzinei noa­stre o cinste mare. Vom face maşini şi utilaje noi. Până la 1 Mai va trebui să realizăm — şi aici vocea directorului de­veni mai puternică — un excavator cu Cupă, un excavator-macara, un screper, un rulou-compresor, un buldozer şi gre­­dere. Ce spuneţi, ne îndeplinim sarcina 7 — Va fi cam greu să realizăm aşa ceva intr’un timp atât de scurt — spuse un in­giner mai in vârstă. Excavatorul are 3000 de repere... screperul — aproape 1000... Gândiţi-vă bine: mulţi dintre noi nici nu știu cum arată un screper. Intr’un an poate, poate, l-am face... Dar în patru luni 7 . Urmară câteva clipe de tăcere. Prin fereastra deschisă pătrundea forfota muncii, neasemuita muzică a uzinei. Dinspre Dunăre, fluera prelung sirena unui vapor care pleca în călătorie. Cu privirea, directorul cuprinse pe cei din jurul mesei: pe Sârbu de la partid, pe Ni­sipeanu, Iv Munteanu, pe ceilalţi ingineri şi tehnicieni care erau de faţă. Inginerul Munteanu sparse primul tă­cerea. — Cred că se poate, tovarăşe di­rector. Avem la îndemână documentaţia sovietică. Am cercetat-o cu atenţie. E deo­s­eebit de bogată: 11 volume, 1800 desene numai pentru excavator, vreo 800 pentru­ screper. Se poate, tovarăşi, se poate ! — Amintiţi-vă cuvintele tovarăşului Stalin — reluă directorul cu aceeaşi voce calmă... Da, e cu totul posibil, din mo­ment ce e atât de necesar. E adevărat. Ne aşteaptă multă muncă, greutăţi mari. Dar pentru aceasta trăim, pentru aceasta în­văţăm, să dăm peste cap greutăţile. O cauză mare, cum e industrializarea socia­listă a ţării, nu se poate să nu dea naştere şi unor energii mari. ★ Trecuseră aproape trei luni. La 18 Martie nu erau încă date în fabricaţie nici toate piesele excavatorului. In şe­dinţa comitetului orăşenesc de partid, secretarul-prim se interesase îndeaproape de stadiul lucrărilor prototipurilor. Lucră­rile erau în întârziere. Colectivul care, la Bucureşti, proecta excavatoarele, depăşise termenul de predare. Nici planul de cola­borare cu privire la realizarea planului de modele nu fusese respectat. Da , situaţia era grea şi trebuia cât mai grabnic în­dreptată. In biroul şefului sectorului metalurgic, secretarul comitetului de partid se sfătuia cu inginerul Nisipeanu. —­ Mi-a spus Munteanu — îl cunoşti, inginerul acela mărunţel care lucrează îm­preună cu Goldfracht la prototipuri — că suntem în întârziere cu rulou­l-compresor. Stăm prost cu modelele. Şi dacă nu sunt modele, n'ai cum turna, şi caacă nu torni piesele, tovarăşii dela prelucrare... Secre­tarul se opri și după o clipă de tăcere îl întrebă: — Ce crezi, cei dela modelărie nu ne-ar putea da o mână de ajutor ? Modelierii au ascultat cu atenţie vorbele secretarului. Pe urmă, unul din ei a spus : — Ne cereţi un lucru greu, nu glumă ! Să executăm în 8 zile, peste plan, 67 de modele. Dar ce să lungim vorba ! Decât să le dăm la executat în altă uzină și să ne vină cu întârziere — 8 zile se pierd numai cu transportul — mai bine le facem noi... Intr’adevăr, la 25 Martie, modelele erau­ executate. ...Peste trei zile, târziu, noaptea, după Intrarea în lucru a schimbului III, ingi­nerul Nisipeanu elabora cu înfrigurare un nou plan de organizare a muncii în sector. Ziua fusese plină de evenimente neo­bișnuite. Când a venit la lucru, disdedimi­­neață, directorul l-a chemat la el. — De felul cum lucrează sectorul pe care-l conduci — a spus acesta — depinde executarea în termen a prototipurilor. Nu aveţi voie să rebutaţi nicio piesă... Directorul nu era singur. Se afla acolo şi secretarul comitetului de partid. — Noi, comitetul din uzină, suntem siguri că un inginer, membru de partid, își va îndeplini cu cinste sarcinile. In ziua aceea, turnătoria avea de exe­cutat o piesă grea : lingura excavatorului. Piesa trebuia turnată dintr’un oțel special, care să reziste la uzură. Nisipeanu a făcut singur calculele necesare. A turnat odată, de două ori... Deabia a treia şi a patra oară turnarea a reuşit. întâmplările de peste zi l-au pus pe gânduri. Intr’adevăr sectorul lui este un punct-cheie. Şi mâine are de turnat două piese : cadrul ruloului compresor, 19 mie­zuri, cu pereţii subţiri de 15 mm., — o lucrare grea — şi suportul fix al cabinei excavatorului. Şi asta o treabă anevoioasă. O să le dea în seama celor mai buni tur­nători, a stahanovistului Cora şi a frunta­şului Cornea Vasile. ...Cora Emeric este vestit în întreaga uzină. Lumea spune despre acest staha­­novist că este nu numai un iscusit formator de piese, ci și un priceput făuritor de noi cadre calificate. In brigada lui lucrează aproape numai oameni tineri. Pe la prânz, inginerul i-a dat în lucru piesa. — O dai gata în trei zile ? — l-a în­trebat Nisipeanu. Stahanovistul n’a dat niciun răspuns. El a lăsat să vorbească faptele. A doua zi, pe la şapte, când inginerul a venit în secţie, Cora, împreună cu brigada sa de oameni proaspăt calificaţi, terminase lu­crarea. Piesa era de calitate excelentă. ★ Şi totuşi lucrările prototipurilor erau în întârziere. In special, excavatoarele şi ru­loul-compresor n’aveau şanse prea mari să fie terminate până la 1 Mai. Privirile tuturor erau acum aţintite spre sectoarele de mecanică. Aici începuse, în primele zile ale lunii Aprilie, prelucrarea pie­selor. De felul lui, Bratosin este un om li­niştit, cu mişcări domoale, calculate. Dar în aceste zile se schimbase parcă de tot, întinerise parcă cu zece ani. Ca membru în biroul organizaţiei de bază din sector, în fiecare zi se sfătuia cu ceilalţi tova­răşi din organizaţie, cu secretarul comi­tetului de secţie sindicală. — Iată, le spuse el într’un rând. Umblă vorbe ticăloase că maşinile nu vor fi gata la termen. Minciuni ! Să-i demascăm pe răuvoitori, să ne îndeplinim angajamentul! Oamenii, când ştiu pentru ce muncesc, sunt în stare să facă minuni. ... De dimineaţă, maistrul Igrişan — şi el membru de partid — se gândea într’una la inginerul Munteanu. Aseară, plecaseră împreună spre casă şi, pe drum, Inginerul îi mărturisise, cu durere în suflet, că a doua zi lucrările la excavator vor înceta. Pricina . Nu s’au primit dela Bucureşti axele canelate şi roţile dinţate. Dar nu-l lasă inima pe Igrişan să vadă lucrările oprite. — Tovarășe Inginer, nu s’ar putea să le executăm noi . — Sunt prea complicate. Uzina noastră n’are asemenea utilaj... totuși, încearcă. Igrişan a încercat. A studiat experienţa sovietică şi, cu un utilaj nepotrivit, a reuşit să realizeze piesele necesare. Exemplul comuniştilor, care s’au aflat totdeauna în primele rânduri ale întrece­rii, a însufleţit munca tuturor. Iată, de 8 ceasuri doi băieţandri n’au reuşit să găurească prima şenilă. Lângă ei lucrează un strungar mai vechi, nemembru de par­tid. El şi-a dat repede seama că dacă şe­nilele vor fi găurite în ritmul acesta, ex­cavatoarele nu vor fi terminate la 1 Mai. In pauza de prânz s’a dus la maistru. — Lucrez și în schimbul II. La şenile. Aplicând metoda de tăiere rapidă, a sta­hanoviștilor sovietici Bâkov-Bortkevici, el a executat, în următoarele 8 ore, 30 de plăci. * A început asamblarea şi montarea proto­tipurilor! Cu iuţeala vântului, vestea a stră­bătut întreaga uzină. In toate sectoarele de muncă, de la cazangerie şi studii, de la serviciul tehnic, până la cel electric, mun­citori, ingineri şi tehnicieni au cerut să fie repartizaţi în echipele de lucru. Inginerii au lăsat planşeta şi au îm­brăcat halatul. Tehnicienii au pus mâna pe pilă. A început întrecerea. Mai erau numai zece zile până când maşinile tre­buiau să plece la Bucureşti! Cabinetul directorului este chiar în faţa sectorului de mecanică grea, unde se mon­tează utilajele. Directorul n’are astâmpăr. Se plimbă nervos de colo până colo, pri­vind ţintă, prin fereastră, către locul unde se dă marea bătălie. Nu se poate ca toc­mai el, directorul, să lipsească de-acolo, să nu fie şi el martorul naşterii primului ex­cavator în ţara noastră ! S’a apropiat de cuier şi cu mişcări repezi a îmbrăcat ha­latul de lucru. Imbrăcându-şi halatul, pe faţa lui Dumi­­trache se aşternu un zâmbet cald, ca unui om căruia i-a venit în minte un lucru deosebit. Intr’adevăr, au trecut mai bine de 20 de ani de atunci, dar fostului şef de atelier de la Moreni i-a rămas bine întipă­rită în memorie scena aceasta, parcă lu­crurile s’ar fi întâmplat ieri sau alaltăieri. ...Lucra la Moreni, la atelierul „Astrei“. Se spunea despre dânsul că este un tânăr desgheţat. La 18 ani ajunsese şef de echipă. Pe cât de priceput era în meserie, pe atât de înverşunat duşmănea pe pa­troni. Intr’o Duminică au plecat în grup, în păduricea din jurul oraşului. Un sondor mai în vârstă, înalt, cu faţa osoasă, cu mustăţile îngălbenite de tutun, a scos dintr’un buzunar câteva foiţe subţiri de hârtie ! — Primul Plan Cincinal al Uniunii So­vietice. Să-l citim, tovarăşi ! Şi cu o nes­pusă bucurie în glas sondorul începu să citească prevederile grandiosului plan­­stalinist. Erau acolo oameni curajoşi care lup­tau sub steagul partidului, îşi puneau viaţa în primejdie, riscau să fie condam­naţi la zeci de ani de ocnă, riscau să fie supuşi la năpraznice torturi! Era pri­mejdios lucru, fără îndoială, dar ei sorbeau puteri noi, tărie şi încredere din gigantica operă de construcţie din Uniunea So­vietică. Va veni o vreme când şi ţara noastră va porni pe acelaş drum... Şi iată, ziua aceea a venit. Aici, în uzină, se construesc atâtea şi atâtea maşini şi utilaje noi pe care altădată le aduceam cu bani grei din străinătate. Nu l-a răbdat inima pe director să nu fie şi el printre muncitori în acea zi. Şi direc­torul uzinei, fostul şef de atelier de la Mo­reni, s’a îndreptat în grabă spre atelier.. . La asamblare, lucrurile au mers în ge­neral bine. Fruntaşă în întrecere a ieşit grupa stahanovistului Damaschin Iile. In întârziere cu montarea erau însă excava­toarele. Mai cu seamă, rămăsese mult în urmă excavatorul cu macara pe şenile. Se lucra zi şi noapte. Până la 1 Mai mai erau 3 zile. Se poate oare ca tocmai acum, după ce au biruit atâtea şi atâtea greutăţi, lucrările să în­ceteze, să nu fie trimis excavatorul la Bucureşti . Nu ! Intr’un timp record, muncitorii şi teh­nicienii au confecţionat o pompă nouă cu piston. Şi în seara zilei de 28 Aprilie, unul din ingineri a făcut prima probă cu excavatorul. ... Lingura uriaşă s’a ridicat în sus, apoi s’a rotit la dreapta, la stânga... Ovaţiile, uralele nu mai conteneau. Tinerii şi-au aruncat şepcile în sus. Cei vârstnici zâmbeau privind îndelung ma­şinile. ... Mândru, în fruntea coloanei uzinei „Progresul“ înaintează excavatorul-macara autopropulsat. La ce se gândesc oare cei care l-au construit, inginerii Mun­teanu, Alexandrescu şi Melega, maiştrii Bratosin, Arghir, stahanoviştii Igrişan, Damaschin, Belein, Nedelcu, zecile, sutele de muncitori şi tehnicieni ai uzinei . Peste un an uzina lor va fabrica în serie asemenea maşini pentru şantierele Cana­lului, pentru celelalte şantiere ale pla­nului cincinal şi ale planului de elec­trificare. Şi poate, peste câţiva ani, tot într-o asemenea zi de sărbătoare, pe poarta uzinei va ieşi un uriaş exca­­vator-păşitor cu o cupă­ lopată, cu o ca­pacitate de 14 m.c., din acelea care se con­struiesc acum în Uniunea Sovietică. Doar spre acele vremuri ne conduce partidul, tovarăşul Gheorghiu-Dej! Poate tâmplele unora vor fi încărunţite, dar cât de plini, de bogaţi, vor fi fost anii aceştia ! Veţi strânge în jurul vostru tinerii şi le veţi povesti despre felul cum aţi realizat primele exca­vatoare şi screpere, primele buldozere şi gredere în uzină. Parcă vă aud : „Era la începutul celui de al doilea an al primului nostru cinci­nal. Primisem o comandă de maşini ce nu mai fuseseră construite până atunci în ţară. Era greu, dar cu ajutor sovietic am răzbit. Da, voinţa oamenilor liberi, stăpâni la soarta lor, face minuni. Ea este o putere de neînfrânt .­ n. NEMŢEANU, I Nr. 2371 In raionul Bălceşti-Vâlcea trebue lichidată îngăduinţa faţă de chiaburi Intr’o scrisoare adresată ziarului nostru, ţăranul muncitor Ion C. Mitran din co­muna Făureşti, raionul Bălceşti, regiunea Vâlcea, ne scrie următoarele : „Chiaburul Gheorghe I. Iordache din comuna noastră stăpâneşte peste 12 po­goane pământ, pe care-l munceşte cu braţe plătite sau în dijmă. Acest chiabur a avut moară cu valţ şi 2 pietre, trei auto­buze pe piaţă, turism la scară, 2 batoze, tractor, locomobilă şi alte mijloace cu care a exploatat pe muncitori şi ţăranii mun­citori o viaţă întreagă. Pe motivul că în prezent el nu mai are moara, batozele de treerat şi cele trei autobuze, este so­cotit mijlocaş. De asemenea, este socotit mijlocaş chia­burul Măciuceanu N. Florea, cu 16 po­goane de teren, pe care le munceşte cu plată şi în dijmă, şi se ocupă cu negus­toria de vite, cereale, brânză şi altele; Constantin P. Traistă, care pe lângă cele 10 pogoane de pământ pe care-l munceşte cu plată, mai are şi un atelier de tâmplă­­rie la Bucureşti. Asemenea exemple se pot da mai multe din comuna noastră. Deoarece acestora şi altora de teapa lor nu li se aplică impozitele şi cotele de co­lectare aşa cum stă scris în legile ţării, vă rog să-mi răspundeţi în scris sau prin ziar, dacă este drept ca aceşti exploata­tori să fie socotiţi mijlocaşi în rând cu Copilu M. Ion, Florea N. Tudor şi alţii, care îşi muncesc pământul cu braţele lor, fără să exploateze munca altora“. O scrisoare asemănătoare am primit şi de la tânărul Rădulescu N. Dumitru din aceeaşi comună, care ne scrie că unele or­gane locale ale puterii de stat au dat posi­bilitate chiaburilor să se strecoare în rân­dul ţăranilor mijlocaşi şi în felul acesta să facă multe greutăţi bunului mers al tre­burilor din comună. Şi tânărul Rădulescu cere lămuriri cu privire la politica parti­dului faţă de ţărănime. Verificarea la faţa locului a celor ară­tate adevereşte că sesizările coresponden­ţilor noştri sunt juste. Ceva mai mult. In afară de exemplele date de ei, în co­mună mai sunt şi alţi chiaburi, care s-au strecurat în rândul mijlocaşilor. Astfel, chiaburul Tudoraşcu N. Constantin, pe lângă 13 pogoane de pământ, are un cazan de fabricat ţuică, 3 case de locuit şi se ocupă şi cu fabricarea de cărămidă, folo­sind muncă străină. Unii chiaburi au reuşit să se strecoare chiar şi în organizaţia de bază. De pildă, speculantul de cereale Bâl­­dea I. Marin, proprietar a 18 pogoane de pământ, pe care-l munceşte în dijmă sau cu plată, s-a strecurat în rândurile partidu­lui, fiind membru al organizaţiei de bază din sat. Cum de s'a putut întâmpla că organi­zaţia de bază şi comitetul executiv al sfa­tului popular din comuna Făureşti au lăsat pe chiaburi să se camufleze în mijlocaşi, şi, sub această mască, să exploateze ne­stingheriţi de nimeni pe ţăranii munci­tori ? Secretarul organizaţiei de bază cât şi preşedintele comitetului executiv al sfatului popular comunal deşi au ştiut că aceştia sunt chiaburi care au exploatat şi exploatează pe ţăranii săraci şi mijlocaşi, au manifestat o condamnabilă îngăduinţă faţă de chiaburi, aceşti duşmani înrăiţi ai poporului nostru muncitor. Faptul că în comuna Făureşti, ca de altfel şi în alte comune din raionul Băl­ceşti, au fost abateri grave de la linia par­tidului, de îngrădire şi eliminare a chia­burilor, se datoreşte în bună măsură atitudinii de îngăduinţă faţă de chia­buri a comitetului raional de partid care a tolerat ca chiaburii Gheorghe I. Ior­dache, Bâldea I. Marin, Niţă I. B. Gheor­ghe, Cojocaru I. Preda şi alţii de teapa lor să fie socotiţi drept mijlocaşi şi să nu li se aplice măsurile de îngrădire a puterii lor de exploatare. Comitetul raional de partid şi activiştii care au îndrumat organizaţia de bază din comuna Făureşti nu s-au preocupat de educarea membrilor de partid în spiritul urii de neîmpăcat împotriva duşmanului de clasă, nu i-a îndrumat să ducă o luptă necontenită împotriva elementelor capita­liste de la sate. Comitetul executiv al Sfatului popular raional Bălceşti nu s’a preocupat den orga­nizarea unei evidenţe a chiaburilor spre a se aplica împotriva lor măsurile de îngră­dire. Secretarul comitetului executiv al sfatului po­pular raional cunoştea mai demult unele cazuri de abatere dela linia partidului, de favorizare a elementelor ex­ploatatoare, dar nu a luat nicio măsură concretă pentru a le pune capăt. La marile naţionalizate din comunele Giu­­leşti şi Văleni, posturile de morar au fost încredinţate de către comitetele executive ale sfaturilor populare comunale chiar foştilor proprietari chiaburi, care au jefuit zeci de ani pe ţăranii săraci şi mijlocaşi. Favorizarea elementelor exploatatoare este o gravă abatere oportunistă de dreapta de la linia politică a partidului. Această abatere a înlesnit chiaburilor să uneltească împotriva clasei muncitoare şi a ţărănimii, muncitoare, şi să aducă pagube statului nostru de democraţie populară. Chiaburii cărora nu li s’au aplicat măsurile de îngră­dire au sustras dela colectare vagoane de cereale şi au frustat statul de sute de mii de lei dela impozite. Favorizaţi de situaţia de „mijlocaşi”, chiaburii şi-au menţinut puterea economică şi prin acea­sta şi influenţa în rândurile unor mijlo­caşi. In întreg raionul Bălceşti comitetul raio­­nal de partid cât şi comitetul executiv al sfatului popular raional neglijează în mod condamnabil munca pentru formarea de noi gospodării colective şi întovărăşiri agri­cole. Nu numai că chiaburii camuflaţi în mijlocaşi, despre care ne scrie corespon­dentul din Făureşti, trebue să fie socotiţi ceea ce sunt — chiaburi — ci trebue să li se aplice politica de îngrădire. Intre oamenii muncii şi exploatatori, între ţă­ranii muncitori şi chiaburi nu poate să fie împăcare. Sub orice mască s’ar ascun­de, oricum s’ar preface, chiaburul rămâne duşman. Şi cu cât vede că i se micşo­rează posibilităţile de a jefui pe ţăranii muncitori, chiaburul devine mai furios, mai turbat, caută să lovească în interesele ţăranilor muncitori, în regimul de demo­craţie populară care îi îngrădeşte puterea de exploatare. Oare chiaburul Gheorghe I. Iordache, căruia i s’a naţionalizat moara, care nu mai poate jefui şi asupri cum îi plăcea când avea 3 autobuze, batoză, trac­tor şi alte mijloace de exploatare s’a făcut om cumsecade, care e gata să trăiască din munca sa ? Nu ! Chiaburul Gheorghe I. Iordache este gata de orice ticăloşie, nu­mai şi numai să fie din nou stăpân în sat, să poruncească şi să-i vină bănetul dea­­gata. Partidul ne învaţă că în perioada de trecere de la capitalism la socialism lupta de clasă se ascute, duşmanul de clasă îşi pune în joc toate forţele care i-au mai ră­mas, foloseşte mijloacele cele mai diferite şi mai mârşave ca să-şi apere poziţia sa de exploatator, ca să lovească în interesele clasei muncitoare şi ale ţărănimii munci­toare. Iată de ce, organizaţiile de bază şi co­mitetele executive ale sfaturilor populare au datoria de a aplica întocmai politica partidului la sate, de a mobiliza massele de ţărani muncitori în acţiunea de desco­perire şi demascare a chiaburilor strecu­raţi în rândurile mijlocaşilor, de a aplica cu stricteţe măsurile de îngrădire prevă­zute de legile statului nostru. Trebue combătută şi lichidată cu toată energia orice manifestare a împăciuitoris­mului faţă de chiaburi — duşmanii operei de construire a socialismului. Chezăşia aplicării juste a liniei politice a partidului constă în însuşirea temeinică a învăţăturii cuprinse în Raportul făcut de tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej la Plenara C.C. al P.M.R. din 3—5 Martie 1949 şi în Rezoluţia Plenarei. Comitetul raional de partid trebue să vegheze ca fiecare activist să-şi în­suşească temeinic Scrisoarea C. C. al P.M.R. către organizaţiile şi membrii par­tidului din Martie a. c. şi articolul redac­ţional „Pentru continua întărire a partidu­lui’’, apărut în „Scânteia” din 3 Iunie 1952. Organizaţiile de bază şi comitetele exe­cutive ale sfaturilor populare comunale sprijinindu-se pe acţiunea de massă a ţă­rănimii sărace şi mijlocaşe, trebue să des­copere şi să demaşte pe toţi chiaburii care au reuşit, fie datorită lipsei de vigilenţă a organelor de partid şi de stat, fie cu sprijinul unor elemente duşmănoase, să se strecoare în rândurile mijlocaşilor. Tot­odată, trebue demascaţi acei care au în­lesnit chiaburilor să se strecoare în rân­dul ţăranilor muncitori. Ducând o muncă politică temeinică de demascare a chiaburilor şi de educare a ţărănimii muncitoare în spiritul luptei de clasă şi al transformării socialiste a agri­culturii, organele de partid şi de stat din raionul Bălceşti vor contribui la întărirea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare, vor contribui la întărirea re­gimului nostru de democraţie populară. NISTOR ŢUICU Teatrele se pregătesc pentru turnee Colectivele a 25 de teatre se pregătesc pentru a porni în turneu prin ţară. Tur­neele vor începe după închiderea stagiunii. Colectivul Teatrului de Stat Constanţa se va deplasa în vara aceasta în raioanele Urziceni şi Lehliu, în raionul Tulcea şi în regiunea Constanţa. Im raioanele Huşi şi Vaslui, precum şi în alte regiuni ale ţării­, se va deplasa colectivul Teatrului Naţional din Iaşi, iar Teatrul de Stat Petroşani va întreprinde un turneu în raioanele Târnă­­veni, Sângiorgiul de Pădure şi altele. Teatrul de Stat din Turda va prezenta spectacole în raioanele Câmpeni, Aleşd, Marghita, Săcuieni, Simleul Silvaniei, iar colectivul Teatrului Naţional din Cluj va merge în oraşele, centrele muncitoreşti şi comunele din Baia Mare, precum şi în ra­ioanele Jibou, Huedin, Dej şi Gherla din regiunea Cluj. In aceleaşi regiuni se va deplasa şi colectivul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. Teatrul Naţional „I. L. Caragiale“ din Capitală va întreprinde turnee în raioanele Brăneşti şi Olteniţa, din regiunea Bucu­reşti şi în raionul Lehliu, din regiunea Ia­lomiţa, iar colectivul Teatrului Municipal se va deplasa în raionul Răcari, din regi­unea Bucureşti. Colectivul Teatrului Ar­matei din Bucureşti va prezenta o serie de spectacole în raioanele Crevedia şi Mihăi­­leşti, din regiunea Bucureşti şi în raionul Videle, din regiunea Teleorman ; o serie de teatre vor face turnee prin întreaga ţară. (Agerpres).

Next