Scȃnteia, iunie 1952 (Anul 21, nr. 2363-2387)

1952-06-11 / nr. 2371

Nr. 2371 Din experienţa P. C. (b) al U. R. S. S. 17 Să îmbunătăţim conducerea organizaţiilor de bază Organizaţiile noastre de partid locale rezolvă sarcini importante şi complicate. Ele desfăşoară o muncă organizatorică şi politică de zi cu zi în rândurile masselor, mobilizează oamenii muncii la lupta pen­tru îndeplinirea directivelor partidului şi guvernului, pentru creşterea necontenită a forţei economice a patriei socialiste. Cele mai bune rezultate în construcţia economică şi culturală le obţin organiza­ţiile de partid, care îmbină cu pricepere activitatea politică cu cea economică, educă în mod bolşevic cadrele, îşi întăresc neîn­cetat legăturile cu massele. Creşterea con­tinuă a nivelului muncii organizatorice şi politice de partid este chezăşia a noi suc­cese în toate domeniile economiei şi cul­turii. A îmbunătăţi conducerea organizaţiilor de bază din întreprinderi, colhozuri, S.M.T.-uri, instituţii şi şcoli, a le desvolta activitatea, a le ajuta îfi îndeplinirea sar­cinilor ce le stau în faţă — iată ce se cere din partea organelor de partid locale. In raportul prezentat la Congresul al XVII-lea al P.C. (b) al U.R.S.S., tovarăşul Stalin a arătat că trebue să apropiem ,,orga­nele conducătoare de munca organi­zaţiilor de bază, spre a face munca lor de conducere cât mai operativă şi mai con­cretă, evitând şedinţele numeroase“.­­Pentru a conduce în mod just, activistul de partid trebue să cunoască bine viaţa, să observe la timp tot ceea ce este nou, îna­intat, să ducă o luptă neîmpăcată împo­triva lipsurilor. De aceea el trebue să aibă zilnic­­contact cu massele, să ţină o legă­tură strânsă cu organizaţiile de partid. Legătura permanentă şi vie cu organizaţiile de partid face ca munca organelor de par­tid să fie concretă şi operativă, iar rezul­tatele ei cât se poate de eficace. In ultimul timp, multe comitete regio­nale, orăşeneşti şi raionale de partid au desfăşurat o anumită muncă în ce priveşte întărirea organizaţiilor de bază. Problemele legate de îmbunătăţirea conducerii orga­nizaţiilor de partid au fost discutate la ple­narele unui şir de comitete regionale de partid. Comitetele de partid au început să pătrundă mai adânc în activitatea organi­zaţiilor de bază, să le acorde mai mult a­­jutor concret. Se îmbunătăţeşte munca în ce priveşte alegerea şi educarea secretari­lor organizaţiilor de bază. Trebue totuşi să subliniem că în prac­tica de conducere a organizaţiilor de bază, multe organe de partid locale au încă lipsuri serioase. Unele comitete de partid încearcă să conducă organizaţiile de bază cu metode birocratice. Ele îşi pierd o mare parte din timp cu tot felul de şedinţe şi consfătuiri, cu alcătuirea unor directive ce rămân doar pe hârtie. Acest fel de a lucra duce la slăbirea legăturii comitetului de partid cu organizaţiile de partid, îl lipseşte pe acesta de posibilitatea de a cu­noaşte adevărata stare de lucruri din în­treprinderi, colhozuri, instituţii şi şcoli, de a lua măsuri eficace pentru înlăturarea lipsurilor.­­ Comitetul regional de partid Minsk are lipsuri serioase în muncă. El înlocueşte adesea contactul viu între activiştii comi­tetului regional şi comitetele raionale şi organizaţiile de bază cu şedinţe nesfârşite. La şedinţele biroului comitetului regional se discută un mare număr de probleme, îndeosebi cu caracter economic. Activiştii din conducerea comitetului regional îşi pierd o mare parte din timp cu alcătuirea de informaţii, rapoarte, proecte de rezo­luţii. Ei frecventează rar organizaţiile de partid şi le acordă prea puţin ajutor pen­tru îmbunătăţirea muncii organizatorice şi politice de partid. Drept rezultat al con­trolului insuficient al executării hotărîri­­lor, multe hotărîri ale biroului comitetu­lui regional rămân neîndeplinite. Metoda declaraţiilor şi şedinţelor pre­domină deasemenea şi în activitatea Comi­tetului orăşenesc de partid Citinsk. La con­ferinţa orăşenească de partid, de la finele anului trecut, comitetul orăşenesc a fost supus unei critici juste pentru slaba con­ducere a muncii ideologice. Din această critică, comitetul orăşenesc n’a tras însă concluziile cuvenite. El conduce, ca şi în trecut, în mod nesatisfăcător munca ideo­logică, limitându-se la organizarea unui mare număr de şedinţe şi conferinţe, la luarea unui mare număr de hotărîri. Secre­tarii şi alţi activişti din conducerea comi­tetului orăşenesc nu vizitează aproape deloc organizaţiile de partid ale institu­ţiilor de învăţământ mediu şi superior, ale şcolilor, ale instituţiilor medicale, etc. Conducerea de partid nu suferă şablo­nul, rutina, atitudinea formală faţă de muncă. întreaga activitate a unui comitet de partid trebue să fie subordonată sar­cinii de a ridica necontenit nivelul muncii organizaţiilor de bază, de a ridica nivelul de conducere a construcţiei economice şi culturale. Organele de partid locale au menirea de a educa cadrele, pe toţi comu­niştii, în spiritul celei mai severe respec­tări a disciplinei de partid şi de stat, în spiritul iniţiativei creatoare, al priceperii de a îndeplini în mod bolşevic sarcina în­credinţată. A conduce, ne învaţă tovarăşul Stalin — înseamnă a controla îndeplinirea direc­tivelor. Un control al executării bine or­ganizat este reflectorul care îţi ajută să a­­runci oricând lumină asupra situaţiei muncii. Dar controlul îndeplinirii poate fi efectiv numai atunci când este înfăptuit nu din birou, ci nemijlocit la faţa locului, şi este însoţit de o muncă organizatorică ur­mărind îndeplinirea hotărîrilor comitetu­lui de partid. Secretarii, membrii biroului şi ceilalţi activişti ai unui comitet de par­tid sunt obligaţi să frecventeze sistematic organizaţiile de bază, să stea acolo atâta timp cât este necesar. Trebue să asigurăm instruirea vie a ca­drelor de jos ale partidului. Organele de partid locale trebue să-şi în­drepte cu deosebire atenţia spre organiza­ţiile de­ partid din întreprinderile, colho­zurile, S.M.T.-urile şi sovhozurile care ră­mân în urmă. Faţă de ele este nevoie de o atitudine concretă, diferenţiată. In practică se poate observa însă adeseori că activişti ai organelor conducătoare de partid evită să viziteze sectoarele rămase în urmă și judecă starea de lucruri de acolo din au­zite. Fără a studia aprofundat cauzele care au determinat rămânerea în urmă a uneia sau alteia dintre întreprinderi, a unuia sau altuia dintre colhozuri, nu se poate lua o hotărîre justă, nu se poate dobândi înlătu­rarea lipsurilor în munca de partid şi eco­nomică. „Pentru a ridica la înălţimea cuvenită conducerea exercitată de partid — ne în­vaţă tovarăşul Stalin — trebue ridicată în primul rând calificarea activiştilor de partid". La ridicarea calificării activiştilor de partid contribue într’o mare măsură dife­ritele cursuri, consfătuiri şi seminarii or­ganizate de comitetele regionale şi raio­nale. Dar nu peste tot se acordă acestei mă­suri atenţia cuvenită. Adesea, consfătuirile şi seminariile se desfăşoară formal. Pentru a obţine succese, trebue îndrumate cu răbdare cadrele de jos ale partidului, tre­bue înarmate cu experienţa practică, aju­tate să-şi însuşească cât mai rapid anii conducerii bolşevice. Unul din cele mai de seamă mijloace de ridicare continuă a nivelului muncii de partid este desfăşurarea din plin a criticii şi autocriticii bolşevice. Organele de par­tid locale au datoria de a asculta cu atenţie critica venită de jos, de a o sprijini activ, de a lua măsuri eficace pentru înlăturarea lipsurilor din munca aparatului de partid şi a organizaţiilor de bază. Exercitând o conducere vie, concretă, a organizaţiilor de bază, comitetele regio­nale, orăşeneşti şi raionale trebue să-şi orienteze activitatea spre rezolvarea celor mai urgente sarcini economice şi politice. In domeniul industriei, principala sarcină a organizaţiilor de partid este lupta pen­tru creşterea indicilor calitativi, pentru re­ducerea preţului de cost al produselor, pentru economia de materii prime, mate­riale, combustibil şi energie electrică. Principala sarcină în domeniul agriculturii este sporirea continuă a recoltei la hectar a culturilor agricole, sporirea şeptelului de vite proprietate obştească, asigurând con­comitent şi creşterea simţitoare­­a produc­tivităţii lor. Organizaţiile de partid au datoria să înarmeze cu perseverenţă cadrele, pe toţi comuniştii cu teoria marxist-leninistă, să ridice nivelul muncii ideologice, îmbunătăţirea necontenită a muncii or­ganizatorice şi politice de partid a fie­cărei organizaţii de bază constitue una din principalele condiţii pentru rezolvarea cu succes a sarcinilor construcţiei economice şi culturale, a educării comuniste a oame­nilor muncii. Articol de fond din ziarul „PRAVDA" Nr. 146 (12.348). Instructoarea de sbor Sanda Agachi l. Ca­ o pasăre cu aripi de argint, avioneta se aplecă pe o parte ocolind ae­roportul, apoi lin, pe nesimţite, roţile mângâiară uşor iarba şi, după câteva clipe, elicea încetă să se mai rotească. O fată cu ochii strălucitori şi cu obrajii îmbu­joraţi de emoţie sări sprintenă din carlingă. „Bravo, tovarăşă Agachi ! Ura Sanda ! Ai sburat minunat ! Zeci de tineri în salo­pete albastre îi strângeau mâinile, o feli­citau veseli de succesul tinerei sburătoare. Tânăra Sanda Agachi primise botezul înălţimilor — era la primul ei sbor. * Dacă priveşti acum această fată ener­gică şi hotărîtă care se pricepe să stru­nească cu atâta iscusinţă avionul, cu greu îţi poţi închipui că ea este fetiţa care, cu ani în urmă, alerga desculţă prin mără­cinii câmpului după carul cu boi care-o lua razna pe moşia boierului Heiban din regiunea Bârladului. Sanda Agachi umbla pe atunci într’o ro­chie petecită şi decolorată, muncind din greu, alături de părinţi, pe moşia cioco­iului. Dar, încă de pe atunci, ea prinsese dorul înălţimilor1. Când într’o zi şi-a îm­părtăşit, la şcoală, dorinţa ei de a deveni aviatoare, toţi au zâmbit cu neîncredere. Cine să sboare ? Sanda cea desculţă, fata asta de ţărani săraci, care umbla veşnic flămândă ! Intr’o zi — Sanda ţine bine minte când — mama ei n’a mai putut ieşi la câmp. Vechilul moşierului Heiban a bătut-o până a stâlcit-o. Sanda a fugit atunci de acasă. A stat zile întregi pe câmp plângând şi gândindu-se la viaţa de mizerie pe care o ducea familia sa. Uneori visa să aibă a­­ripi, să sboare asemenea păsărilor. Dar visurile Sandei Agachi — de a deveni a­­viatoare — nu se puteau realiza în vremea aceea. Pe atunci, aviaţia era un lucru de care se puteau bucura numai odraslele celor avuţi. Şi-apoi unde s’a mai pomenit ca o femeie să se facă aviatoare. Femeea — se spunea pe atunci — nu e bună decât să îngrijească de casă, nicidecum să se potrivească îndrăsnelii bărbaţilor şi să mâ­nuiască avionul şi paraşuta. Dar a venit ziua eliberării. Fasciştii germani au fost alungaţi de pe pământul patriei noastre de către­ vitejii ostaşi ai marelui Stalin. Sanda Agachi, alături de întregul popor muncitor din patria noa­stră, a început de-atunci o altă viaţă. Mo­şierul din sat a fost izgonit, iar pământu­rile lui au fost împărţite ţăranilor munci­tori din comună. Părinţii Sandei nu mai slugăreau acum la moşier. După un timp Sanda a luat calea oraşu­lui. Mergea la Galaţi să înveţe şi, după aceea. Să păşească mai departe pe firul visului ei din copilărie, să intre în­tr’o şcoală de aviaţie sportivă. In anii aceia, la Galaţi, Sanda a devenit U.T.C.­­istă. Privea acum lumea cu alţi ochi. Zi de zi, ea înţelegea tot mai limpede că parti­dul comuniştilor, va înfăptui noi şi noi transformări în ţara aceasta, va aduce odată timpurile când ea Sanda Agachi va putea să-şi îndeplinească visul. Dorinţa Sandei Agachi de a deveni a­­viatoare, de a cuceri văzduhul creştea cu fiecare zi. In timpul liber se plimba prin preajma aeroportului. Urmărea cum se desprind avioanele de pe câmpul neted şi verde şi cum dispar apoi în zările albastre. In anul 1946, Sanda a plecat la Bucu­reşti cu gândul să se înscrie la şcoala de pilotaj ARPA. Dar pe atunci în condu­cerea şcolii se mai aflau încă unele ele­mente ale regimului burghezo-moşieresc. Sanda a fost respinsă pe motiv că n’are bani cu ce să-şi plătească instructorul, ben­zina, uzura aparatului, etc. Nu s’a descu­rajat însă. Avea încredere în partid, ştia ea că odată şi odată partidul va mătura toate lepădăturile vechiului regim. Nu după mult timp, ziarele au anunţat deschiderea unei şcoli de pilotaj a aviaţiei sportive. Sanda Agachi a fost printre pri­mii care s’a înscris în această şcoală. In timpul cât a urmat cursurile şcolii, s’a stră­duit să înveţe cât mai bine să-şi însu­şească temeinic cunoştinţele predate, şi astfel să se vadă cât mai repede stăpână pe avionul care avea s’o poarte în înălţimi, aşa cum visase încă din anii copilăriei. Astăzi, Sanda Agachi vorbeşte cu căldură de ziua aceea plină de soare din August 1948, când a efectuat primul ei sbor la simplă comandă. In cinstea zilei de 23 Au­gust, ziua când poporul nostru săr­bătoreşte cea mai mare bucurie a sa, eli­berarea de sub jugul fascist, Sanda Agachi împreună cu alte câteva fete din Repu­blica noastră populară au devenit avia­toare. Visul ei din copilărie devenise ast­fel realitate. Dorinţa Sandei de a învăţa nu s-a oprit aici. Rând pe rând a făcut şcoala de pla­­norişti şi apoi pe aceea de paraşutişti. Sanda a devenit acum instructoare de sbor, învaţă mereu, perfecţionându-se. La rândul ei instrueşte noi şi noi piloţi ai aviaţiei noastre sportive. Sanda Agachi este unul din miile de oameni noi, crescuţi şi educaţi de partid, este unul din oamenii cărora patria noa­stră scumpă li se adresează cu mândra şi înflăcărată chemare stalinistă „mai sus, mai repede, mai departe decât toţi !“. MIHAI DIMA Milioane de cărţi pentru minorităţile naţionale Pe vremea regimului burghezo-moşie­resc, minorităţile naţionale din patria noa­stră erau ţinute, împreună cu întreg po­porul muncitor, într’o cruntă înapoiere. Dreptul la cultură, dreptul de a citi cărţi, de a învăţa în limba maternă era ceva la care nici nu îndrăzneau măcar să viseze. Astăzi, minorităţile naţionale din patria noastră au la dispoziţie numeroase şcoli cu limba de predare maternă şi se bucură din plin de lumina culturii. In Editura P.M.R., C.G.M., Editura de Stat, Editura Tineretului, Cartea Rusă, etc. se tipăresc an de an în limbile minori­tăţilor naţionale milioane de cărţi. In anii 1949—1950 şi 1951 au apărut aproape 2600 titluri de cărţi — ideologice, literare, ştiinţifice, tehnice, literatură pentru copii — în limbile maghiară, germană, sârbă, idiş, tătară, greacă, etc. Tirajul acestor cărţi se ridică la peste 17 milioane exem­plare. Dintre acestea, aproape 2.800.000 sunt manuale şcolare. Numai în primul trimestru al anului 1952 au apărut peste 200 titluri de cărţi, în limbile minorităţilor naţionale, cu un tiraj ce trece de 1.000.000 exemplare. Au fost tipărite lucrări originale ale scriitorilor unguri, germani, sârbi din R.P.R., precum şi traduceri ale operelor scriitorilor români, clasici şi contemporani. Astfel, au fost tipărite cartea „Cu ghiarele şi cu dinţii", a scriitorului maghiar Ko­vács György — carte tradusă şi în limba română; „Brazdă peste haturi“, a scriito­rului maghiar István Horvath, în limba maghiară, germană şi română, cartea „Vântul nu se stârneşte din senin", a scrii­torului maghiar István Asztalos; „Antologia poeţilor sârbi din R.P.R.“, în limba sâr­bă , un volum de poezii ale poetului Stol­per, în limba idiş, etc. Au apărut: Caragiale, Opere vol. I, II şi III, şi „Momente şi schiţe", în limba sâr­bă; „O scrisoare pierdută", în limba ger­mană. Romanul maestrului Mihail Sado­­veanu „Mitrea Cocor" a fost tradus în lim­bile maghiară, germană, cartea lui Petru Dumitriu „Nopţile din Iunie" în limba sâr­bă, iar cartea lui Al. Jar „La borna 203" în limbile maghiară şi sârbă. Deasemeni, au apărut în limbile minori­tăţilor naţionale numeroase cărţi tehnice şi ştiinţifice, printre care : „Industria socia­listă a U.R.S.S.“, de Bardin, în limba ger­mană ; „Călăuza mecanicului batozar", în limba maghiară, precum şi alte cărţi, lite­rare, sportive, etc. în limbile celorlalte mi­norităţi naţionale. Milioanele de cărţi ce se tipăresc în fie­care an înarmează tot mai puternic minori­tăţile naţionale din țara noastră în lupta pe care o duc, împreună cu întreg poporul muncitor, pentru construirea socialismului, pentru apărarea cauzei scumpe a păcii. SCÂNTEIA Vizita delegaţiei R. S. S. Ucrainiene la Hunedoara Marţi dimineaţa, membrii delegaţiei R.S.S. Ucrainiene de oameni ai artei şi ştiinţei şi fruntaşi în producţia industrială şi agricolă, în frunte cu A. I. Stogarenko, au sosit în oraşul Hunedoara. In cursul dimineţii, oaspeţii au vizitat combinatul siderurgic „Gh. Gheorghiu- Dej”. Aici, membrii delegaţiei s-au între­ţinut îndelung cu muncitorii, inginerii şi tehnicienii. Tot în cursul dimineţii, delegaţia ucrai­­niană a vizitat istoricul castel din Hune­doara şi şcoala siderurgică. In cinstea oaspeţilor, ansamblul artistic al combinatului şi al şcolii profesionale siderurgice din Hunedoara a prezentat un frumos program artistic. (Agerpres). Corul Popular Ucrainian de Stat la Petroşani şi Cluj Continuându-şi seria manifestărilor ar­tistice în ţara noastră, Corul Popular Ucrainian de Stat, de sub conducerea lui G. Veriovka, laureat al Premiului Stalin, a prezentat Luni seara la Petroşani un frumos program. Mineri şi metalurgişti, constructori şi ceferişti din toate localităţile Văii Jiului au admirat varietatea şi frumuseţea cânte­celor şi dansurilor populare ucrainiene in­terpretate cu neîntrecută măestrie de ar­tiştii poporului vecin şi prieten. La sfârşitul spectacolului, în semn de dragoste, minerii au oferit solilor artei ucrainiene o lampă de miner. In cursul după amiezii de Marţi, solii artei ucrainiene au sosit la Cluj, unde au dat un concert în sala Teatrului Naţional. Un numeros public compus din oameni de artă, ştiinţă şi cultură, stahanovişti, fruntaşi în producţie, studenţi şi elevi, a făcut oaspeţilor o călduroasă primire. (Agerpres) Informaţii In atenţia cabinetelor de partid şi pro­pagandiştilor cercurilor de politică curentă dela sate. Intre 12—20 Iunie se va prelucra în cercurile de politică curentă dela sate articolul de fond apărut în „Scânteia” Nr. 2370 din 10 Iunie a. c. intitulat „îndeplinirea obligaţiilor către stat — o datorie sfântă”. Ucigaşii de copii încă nu s’au scurs doi ani de când co­piii din „ţara dimineţii liniştite", cum era denumită cândva Coreea, se bucurau de soare şi de viaţă, iar pe buzele lor înflo­reau zâmbete de fericire. Căminele, gră­diniţele şi şcolile Republicii Populare De­mocrate Coreene răsunau de râsete şi cântec. Intr’o zi de vară, pe cerul însorit al Coreei, deasupra oraşelor şi satelor mai populate au apărut bombardierele ameri­cane. Din trupurile acestor „păsări mari", pe care micuţii le-au privit la început cu curiozitate, au început să se reverse tone de oţel. Creşe, cămine şi grădiniţe de co­pii s’au transformat în mormane de moloz şi carne. S’au cutremurat de ură şi revoltă, în faţa unor asemenea atrocităţi, oamenii cinstiţi din toate continentele lumii. Dar pentru ucigaşii americani, aceste barbarii au însemnat doar începutul.... In Noembrie 1950, trupele cotropitoare au pătruns într’unul din satele judeţului Sincen. Invadatorii au adunat peste 500 lo­cuitori ai satului, i-au închis într’un de­pozit căruia i-au dat foc. In timpul acesta, de locul crimei s’au apropiat vreo 90 de copii care-şi căutau părinţii. Micuţii au fost stropiţi cu benzină şi aprinşi de vii. In satul Vonnamin, copii sub zece ani — erau vreo 80 la număr — au fost mânaţi într’un hambar şi ucişi cu ciomegele. In districtul Phanvon, năvălitorii yankei au îngropat de vii 280 elevi şi eleve de şcoală primară. Pe muntele Ciuphum­en, mercenarii lui Truman au adunat alte 200 eleve şi le-au ucis spintecându-le cu baio­netele. In provincia Hwanhe, 1000 de copii sub vârsta de 5 ani au înroşit pământul cu sângele lor. In satul Sam-0 din distric­tul Han-So, asasinii au închis într-un adă­post antiaerian 60 de femei şi le-au ucis. Apoi, călăii s-au aşezat la pândă aşteptând să se strângă copiii victimelor. In timp ce micii orfani căutau plângând cadavrele mamelor lor, criminalii au deschis foc a­­supra lor, omorându-i. In satul Sinpechenai din provincia Kan­­won, tâlharii au supus unor torturi îngro­zitoare pe ţăranul patriot Cian Su Am. Copilul său, martor al acestei scene groaz­nice, a venit în faţa călăilor, rugându-i să-i cruţe tatăl. 20 lovituri de baionetă au răpus viaţa acestui micuţ martir. Cruzimea şi sălbăticia năvălitorilor a­­mericani nu cunosc margini. Asemeni bestiilor hitleriste ei se „distrează" inven­tând metode noi de exterminare a copii­lor. In oraşul Sund­on, barbarii americani au rupt în bucăţi un copil de un an. In satul Sa Oc­hi, cotropitorii au ucis cei 5 copii ai femeii la En Dek. Ultimul co­pil, în vârstă de 2 ani, a fost călcat în picioare până i-au ieşit intestinele. In sa­tul Phalponic din cantonul Milcion, bra­tele americane au vânat 12 copii în vârstă de 5-8 ani, i-au legat cu frânghii unul de celălalt şi i-au dus afară, în câmp. Acolo, copiii au fost îngropaţi de vii până la gât. După aceea, bestiile au făcut „trageri la țintă" folosind drept obiectiv capetele co­piilor. La interogatoriul luat prizonierului de război american Albert Répert, din regle­mentul 27 al diviziei a 25-a, acesta a re­cunoscut că a asasinat 8 coreeni, între care 3 copii. . . . '■ — De ce ai ucis copii ? l-au întrebat anchetatorii. Fără să clipească, asasinul a­­ răspuns: — Comandamentul a promis avansarea­­ şi sporirea soldei celor care vor ucide un număr cât mai mare de coreeni. Şi, întrucât şi copiii sunt coreeni, crimi­nalul n’a şovăit să verse sângele lor. Nu s’au mulţumit însă fiarele învest­mântate în uniformele armatei S.U.A., cu masacrele de copii săvârşite „pe teren". O metodă de exterminare a copiilor, inven­tată de aceşti piraţi sângeroşi, este şi a­­ceea a lansării din avioane a unor „ju­cării" vopsite în colori vil­a mingi, sti­louri, cutiuţe de metal, etc. — umplute cu r­aterial explozibil. Astfel de „jucării" au fost lansate în oraşele Phenian, Hid­on, Siniju, Wonsan, etc. Câţi copilaşi coreeni nu şi-au găsit sfârşitul sfârtecaţi de „ju­căriile" monştrilor imperialişti ! Au trecut luni după luni în care a con­tinuat să curgă din belşug sângele copiilor şi pruncilor, al mamelor şi bătrânilor din­ Coreea, sânge din care hienele imperialiste, negustorii de tunuri şi obuze din America, au strâns munţi cu aur. Acum câteva luni, agresorii yankei înfuriaţi de înfrângerile suferite, au început să împrăştie deasupra aşezărilor omeneşti purici şi lilieci purtă­tori de holeră şi ciumă. Peste leagănele co­piilor coreeni, piraţii S.U.A., comandaţi de generalul-fiară Ridgway, au prins a re­vărsa sinistrele produse ale marilor uzine­­ de microbi din ţara dolarului. Şi în timp ce mamele coreene îşi apărau micuţii tre­murând la gândul că bolile cumplite îm­prăştiate de duşman ar putea răpi viaţa a­­cestora, miliardarii din Statele Unite cal­culau câştigurile provenite din „ieftinăta-­­ tea" armei bacteriologice ca mijloc de uci­dere în massă a oamenilor. In lagărele morţii de pe insula Kodledo — Maidanezul american din Coreea — prin­tre prizonierii de război supuşi torturilor şi masacrelor, se află sute de copii împreună cu mamele lor. însăşi agenţia reacţionară americană „Associated Press" recunoaşte că acolo „se află aproximativ 800 femei şi numeroşi copii”. N’ar ajunge cărţi întregi pentru a des­crie crimele monstruoase săvârşite împo­triva copiilor coreeni, de către canibalii secolului XX — hoardele celui mai pră­­dalnic şi sângeros imperialism, imperialis­mul american. Pe frunţile criminalilor nemernici s’a imprimat adânc pecetea fărădelegilor lor mârşave , ucigaşi de copii.’ împotriva imperialiştilor americani, a monştrilor care se îngraşă din sânge ome­nesc şi care pregătesc lumii întregi atro­cităţile fără seamăn ce le săvârşesc în Co­reea, se ridică zidul de ură al popoarelor. Scârbă, dispreţ şi mânie nestinsă nutresc oamenii cinstiţi de pretutindeni imperialiş­tilor americani, fiare mai setoase de sânge decât siniştrii lor înaintaşi — hitleriştii. Să tremure barbarii din ţara dolarului în faţa urii popoarelor ! B. STOIAN Pag. 3 atnim Comunicatul consfătuirii pregătitoare în vederea Congresului partizanilor păcii din ţările Asiei şi din zona Pacificului PEKMN 10 (Agerpres). — TASS trans­mite : La 8 iunie 1952, în cadrul unei confe­rinţe de presă, s’a dat citire textului co­municatului consfătuirii pregătitoare în vederea Congresului partizanilor păcii din ţările Asiei şi din zona Pacificului. Consfătuirea pregătitoare­ în vederea Congresului partizanilor păcii din ţările Asiei şi din zona Pacificului, care şi-a în­ceput şedinţele în ziua de 3 iunie la Pe­kin, şi-a încheiat cu succes lucrările în ziua de 6 iunie. Iniţiatorii convocării acestei consfătuiri au fost 11 reprezentanţi ai Chinei, luptă­tori bine cunoscuţi pentru cauza păcii, care exprimă voinţa poporului chinez şi care au acceptat­ propunerea poporului in­dian şi a altor popoare iubitoare de pace. La lucrările consfătuirii pregătitoare au participat 47 de delegaţi din 20 de ţări diferite şi anume: R. P. Chineză, India, Pakistan, Uniunea Sovietică, Japonia, R. P. D. Coreeană, Statele Unite, Austra­lia, Mexic, R. D. Vietnameză, Indonezia, Canada, Birmania, Ceylon, R. P. Mon­golă, Chile, Noua Zeelandă, Filipine, Tai­­landa şi Malaya. Au luat deasemenea parte la consfătuire reprezentanţi ai Consiliu­lui Mondial al Păcii, precum şi un repre­zentant al Biroului de legătură al Fede­raţiei Sindicale Mondiale pentru ţările Asiei şi Oceaniei. In timpul lucrărilor consfătuirii, delegaţi a cinci ţări — Co­lumbia, Guatemala, Salvador, Nicaragua şi Costa­ Rica — se aflau în drum spre Pe­kin. Peru, Ecuador Laos şi Nepal au fost de acord cu convocarea acestei consfătuiri, însă nu au putut trimite delegaţi, din cauza diferitelor greutăţi întâmpinate. Au participat în calitate de observatori doi reprezentanţi ai Australiei, doi ai Birma­niei, cinci ai Chinei, unul al Indiei şi unul al Indoneziei. La această consfătuire delegaţii din toate ţările au vorbit despre dorinţa fier­binte de pace a popoarelor lor şi despre mişcarea pentru pace din ţările lor. Ei şi-au exprimat de asemenea părerea în le­gătură cu convocarea Congresului partiza­nilor păcii din ţările Asiei şi din zona Pacificului în vederea lărgirii şi întăririi mişcării pentru pace. Sarcina principală a consfătuirii pregătitoare a fost discutarea şi adoptarea apelului consfătuirii pregăti­toare, precum şi a propunerilor referitoare la pregătirea Congresului Partizanilor păcii din ţările Asiei şi din zona Pacifi­cului. După o examinare minuţioasă, apelul consfătuirii pregătitoare şi propunerile referitoare la pregătirea Congresului par­tizanilor păcii din ţările Asiei şi din zona Pacificului au fost adoptate în unanimi­tate. Pe lângă Go Mo Jo, care a semnat ape­lul, ca unul din iniţiatorii consfătuirii, a­­pelul a mai fost semnat de următorii de­legaţi din diferite ţări: R. P. Chineză — Cen Su-tun, Liu Nin-i, Li De-tiuan, Nan Han-cen, U Iao-ciun ; India — profesor Dharmavir Ko­­sambi, Indulal Kamaialal Iagnik, Gur­­bakş Sing Sardar; Pakistan — Guliam Mohammed-Han, M. I. Şakur; Uniunea Sovietică — Vadim Kojev­­nikov, Hodjaev-, Ivan Gluscenko; Japonia: Tomi Kora, Hoasi, Miia­­kosi; R.P.D. Coreeană — Pak Den Ai, Ion Don Iok; Statele Unite ale Americii — John Kingsbury; Australia — John Barton, Van Erde; Steven Mucindoe, Ada Btochman, A. T. Gietzeit; Mexic — Eli de Gortari, Rafael Men­dez Aguirre; R. D. Vietnameză — Duong Bak Lien, Le Cian Phuong; Indonezia — Suvarti, Surozo, Surd­jonegoro; Canada — Mary Jennison ; Birmania —- U Hla, U Mio Mint, Ta-i kin Lu Ai, U Tin Pe Mint, U Kun Ti; UAiKii; Ceylon — Udenkendolu Sarana Pa­­ R. P. Mongolă — Sirendîb ; Chile — José Venturelli; Noua Zeelandă — Rew Alley, Court­ney Archer, Filipinele — Manuel Cruz­ —~­r Tailanda — Nai Suguan Tularafc Nai Prasert Sapsuton; Malaya — Cian Suat Hong; Reprezentanţi ai Consiliului Mondial al Păcii; P. V. Guliaev, John W. Darr; Delegatul Biroului de legătură al Federaţiei Sindicale Mondiale pentru ţările Asiei şi Oceaniei — Thornton; Reprezentantul Congresului Sindica­telor din întreaga Indie — S. S. Iusu. Conform hotărîrii consfătuirii pregăti­toare, Congresul partizanilor păcii din ţă­­­ rile Asiei şi din zona Pacificului va avea loc la Pekin în ultima săptămână a lunii Septembrie 1952. Pentru a sprijini lucră­rile pregătitoare în vederea convocării­­­ Congresului partizanilor păcii din ţările­­ Asiei şi din zona Pacificului, consfătuirea a hotărât să desemneze un secretar gene­ral şi doi secretari generali adjuncţi pe lângă comisia organizatorică. Liu Nin-i , care a fost desemnat din partea Chinei ca secretar general a și trecut imediat la lucru. Scrisoarea Consiliului F. M. T. D. către gloriosul fiu al poporului olandez. Van Staveren HAGA 10 (Agerpres). — TASS trans­mite : Gloriosul fiu al poporului olandez. Van Staveren, care a refuzat să lupte împotriva poporului indonezian, zace de câţiva ani în închisoare. In prezent el figurează pe lista electorală a blocului comuniştilor şi celor fără de partid pentru alegerile parlamen­tare. La închisoarea din Leivarden, unde este închis Van Staveren, sosesc zilnic zeci de scrisori. Consiliul Federaţiei Mondiale a Tinere­tului Democrat a adresat lui Van Staveren o scrisoare în care se spune : „Iubite Van Staveren ! Lupta tineretului olandez este cunoscută dincolo de ho­tarele Olandei. In întreaga lume devine tot mai fermă hotărîrea de a obţine pu­nerea în libertate a eroicilor luptători pentru pace pe care s’au răzbunat aţâţă­torii la război. Tineretul din întreaga lume te cunoaşte şi te admiră. El ştie că din fragedă tinereţe ai fost un înflăcărat luptă­tor pentru pace şi libertate. El ştie că adânca ta dragoste de libertate şi ura ta faţă de înrobire te-au făcut să lupţi cu hotărîre împotriva înrobirii fraţilor indo­nezieni. Tineretul ştie că atunci când ai fost trimis în Indonezia ca soldat al ar­matei olandeze te-ai ridicat deîndată pen­tru apărarea poporului indonezian iubitor de pace. Tineretul din întreaga lume ştie că aceasta este singura „crimă" de care te acuză acei care salută odiosul război bacteriologic dus împotriva popoarelor co­reean şi chinez. Tineretul din întreaga lume îţi urmează exemplul. El răspunde cu în­flăcărare la apelul tineretului din Amster­dam, care a propus organizarea unei con­ferinţe internaţionale pentru apărarea drep­turilor tineretului. Alături de curajosul marinar francez Henri Martin, tu eşti un simbol al luptei tineretului din întreaga lume împotriva războaielor coloniale. Pentru tineret eşti un exemplu de dârzenie şi mândrie în lupta pe care tineretul o va duce cu şi mai multă hotărîre pentru ca să i te poţi alătura cât mai curând. Iţi trimitem salutul nostru fierbinte în numele celor 72 de milioane de membri ai Federaţiei”. Vizitele grupului de artişti români la Moscova MOSCOVA 10 (Agerpres). — Corespon­dentul Agenţiei AGERPRES transmite:­Grupul de artişti români care se află în Uniunea Sovietică vizitează de câteva zile Moscova. Artiştii au vizitat teatrele Moscovei, muzeul „Lenin”, muzeul Da­rurilor trimise tovarăşului Stalin", „Casa­­ Centrală a oamenilor artei", Institutul de artă teatrală „Lunacearski", Şcoala-studio de pe lângă teatrul academic de artă, etc. Membrii delegaţiei au avut convorbiri le­gate de probleme de creaţie şi de peda­gogie artistică cu artişti şi regizori de seamă ai teatrului sovietic ca I. Zavadski, V. Toporkov, N. Gorceakov, S. Obraztov. Cele văzute până acum la Moscova au­ produs o impresie deosebit de puternca asupra membrilor delegaţiei. Aura Bu­­zescu, artistă emerită a Republicii Popu­-­­ lare Române, ne-a declarat următoarele-" „Arta teatrală sovietică depășește din punct de vedere al nivelului ideologic și artistic tot ce ne-am putut închipui. Este într’adevăr un model care trebue să ne călăuzească în toate spectacolele pe care le realizăm, în toate rolurile pe care le interpretăm".­­--­

Next