Scȃnteia, octombrie 1952 (Anul 21, nr. 2159-2494)

1952-10-14 / nr. 2479

Pag. 2 SCÂNTEIA CONGRESUL AL XIX-lea AL P.C.(b) AL U.R.S.S. MODIFICĂRI IN STATUTUL P.C.(b) AL U.R.S.S Raportul tovarăşului N. S. Hruşciov, secretar al C.C. al P.C.(b) al U.R.S.S. (Urmare din part. l­ a) Iul de organizare şi Închegării rân­durilor partidului. Partidul este puternic prin înalta conştiinţă şi răspundere a fie­cărui comunist pentru traducerea în fapt a ideilor partidului şi a hotărîrilor sale. Pentru a ridica la o şi mai mare înălţime titlul de membru al partidului comunist şi însemnătatea lui, se propune ca para­graful Statutului în care se arată cine poate fi membru de partid să fie expus într’o nouă redactare : „Membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice poate fi orice om al mun­cii care nu exploatează muncă străină — cetăţean al Uniunii Sovietice — care recu­noaşte programul şi Statutul partidului, care contribue activ la realizarea lor, care activează într'una din organizaţiile parti­dului şi care îndeplineşte toate hotărîrile partidului. Membrul de partid plăteşte cotizaţiile stabilite". In ţara noastră, în urma victoriei socia­Pentru a ridica şi mai mult rolul de avantgardă al membrilor de partid in con­struirea comunismului este necesar să se dea in Statut o definire mai complectă a îndatoririlor membrilor de partid și să se complecteze paragraful respectiv cu puncte noi. Se propune, în primul rând, să se în­scrie că membrul de partid este obligat să apere prin toate mijloacele unitatea parti­dului, ca principală condiţie a forţei şi tă­riei partidului. Grija pentru apărarea unităţii partidu­lui este îndatorirea primordială a unui comunist. De aceea va fi în totul just ca expunerea îndatoririlor membrilor de par­tid să înceapă cu această cerinţă de bază. Izvorul forţei partidului nostru şi al mă­reţelor lui victorii a fost şi va fi întotdea­una unitatea indestructibilă şi de monolit a rândurilor partidului. Nu întâmplător duşmanii partidului, trădătorii troţkisto­­buharinişti, au încercat în repetate rânduri să scindeze rândurile partidului şi să zdrun­cine unitatea lui. Partidul nostru, sub con­ducerea stalinistă, a zdrobit cu desăvâr­şire toate încercările duşmanilor leninis­mului de a încălca unitatea rândurilor de partid. Partidul Comunist a întâmpinat pe cel de al XIX-lea Congres al său ca niciodată închegat şi monolit, unit şi puternic, strâns unit în jurul Comitetului Central şi al con­ducătorului şi învăţătorului său genial, tovarăşul Stalin. (Aplauze prelungite). In anii care au trecut dela al XVlII-lea Congres, partidul a crescut şi s’a călit în lupta împotriva greutăţilor războiului şi ale perioadei de după război. Perioada care s'a scurs se caracterizează prin întă­rirea continuă a organizaţiilor de partid, prin dezvoltarea democraţiei interne de partid. Totuşi nivelul muncii politice de par­tid rămâne încă în urma cerinţelor vieţii, a sarcinilor trasate de partid, in munca organizaţiilor de partid există lipsuri şi greşeli. In raportul de activitate a Comitetului Central prezentat de tovarăşul Malenkov au fost dezvăluite lipsurile şi greşelile existente în munca organizaţiilor de par­tid, fenomenele negative şi uneori chiar bolnăvicioase şi au fost indicate căile pentru înlăturarea şi înfrângerea lor. Treime pusă în centrul atenţiei tuturor organizaţiilor de partid, a tuturor comu­niştilor, lupta perseverentă pentru îndepli­nirea hotărîrilor şi directivelor partidului şi statului, hotărîri şi directive care în­truchipează politica partidului nostru. Trebue ca prin toate mijloacele să fie spo­rită capacitatea de luptă a fiecărei organi­zaţii de partid, întărită şi mai mult disci­plina de partid şi de stat, îmbunătăţită munca organizatorică, intensificată activi­tatea comuniştilor în lupta împotriva lip­surilor ce există în viaţa şi munca organi­zaţiilor de partid. A devenit necesar să se prevadă în Statut că membrii de partid sunt obligaţi să fie luptători activi pentru îndeplinirea hotărîrilor partidului. Trebue să constatăm că există la noi de­stui membri de partid care au o atitudine formală, pasivă, faţă de traducerea în viaţă a hotărîrilor partidului Din păcate, există comunişti care în vorb­e se declară de acord cu hotărîrile partidului, iar în realitate 1e clasează la dosar, au o atitudine nepăsă­toare faţă de sarcina ce le-a fost încredin­ţată, dau dovadă de puţină grijă şi ener­gie pentru a asigura îndeplinirea cu suc­ces a sarcinilor trasate. Pe asemenea acti­vişti nu îi alarmează faptul că hotărîrile partidului şi ale guvernului în sectorul ce le-a fost încredinţat se îndeplinesc nesatis­făcător. Ei lucrează de mântuială fără energie, nu dau dovadă de iniţiativă şi per­severenţă. Ceea ce poate fi făcut cu succes astăzi este amânat de asemenea activişti „pe mâine” şi adesea ei îngroapă o sarcină vie în hârţoage birocratice. Unii conducători de organizaţii de par­tid nu luptă îndeajuns împotriva acelora care au o atitudine formală faţă de di­rectivele partidului, desfăşoară slab munca în ceea ce priveşte educarea cadrelor în spiritul unui înalt simţ de răspundere pen­tru sarcina încredinţată. Atitudinea formală, pasivă faţă de ho­tărîrile partidului constitue un mare râu împotriva căruia partidul trebue să lupte cu hotărîre O asemenea atitudine a co­muniştilor faţă de hotârîrile de partid slăbeşte capacitatea de luptă a partidului De aceea trebue să se înscrie în Statut că atitudinea formală, pasivă față de ho­tărîrile partidului este incompatibilă cu rămânerea în rândurile lui. Un alt rău care se observă în partidul nostru este faptul că o parte din comuniști consideră în mod greşit că în partidul nostru ar exista două discipline — una pentru membrii de rând şi alta pentru conducători. Există destui activişti care consideră că legile nu sunt scrise pentru ei. Băgân­du-şi în cap că lor le este îngăduit toţi­, asemenea activişti transformă întreprin­derile şi instituţiile din subordinea lor într-o feudă a lor, unde introduc „regu­­lile" lor, „disciplina" lor, înlăturând dis­ciplina de stat. Ei nu ţin seama de hotărî­rile organizaţiilor de partid, de părerea lismului au fost lichidate clasele exploata­toare, nu există exploatarea omului de că­tre om. Societatea sovietică este alcătuită din clase prietene. S-a consolidat unitatea moral-politică a poporului sovietic. Indicaţia din Statut cu privire la fap­tul că membru de partid poate fi orice om al muncii, care nu exploatează muncă stră­ină — cetăţean al Uniunii Sovietice, cons­finţeşte cuceririle dobândite de partid şi oglindeşte situaţia că Partidul Comunist este alcătuit din oameni din rândurile cla­sei muncitoare, ale ţăranilor muncitori şi ale intelectualităţii muncitoare. Noile sarcini care stau în faţa partidului în construirea societăţii comuniste cer o sporire continuă a responsabilităţii fiecă­rui comunist pentru munca partidului. De aceea, în paragraful propus cu pri­vire la calitatea de membru de partid se arată că membru de partid poate fi acela care nu numai că recunoaşte progra­mul, Statutul partidului, ci şi contribuie ac­tiv la realizarea lor şi îndeplineşte toate hotărîrile partidului, massei membrilor de partid. Acolo unde gospodăresc asemenea birocraţi cu carne­tul de partid în buzunar au loc tot felul de fapte scandaloase. Este lesne de înţeles că partidul nu se poate împăca cu o astfel de concepţie boierească, antipartinică, asupra discipli­nei. Acest rău trebue deasemeni stârpit cu hotărîre, deoarece el subminează dis­ciplina de partid şi de stat şi aduce astfel grave prejudicii intereselor partidului şi statului. Interesele partidului şi ale statului cer sporirea simţului de răspundere al fiecă­rui comunist pentru sarcina ce i-a fost în­credinţată, indiferent în ce post s-ar afla, respectarea cea mai strictă a disciplinei de partid şi de stat care trebue să fie una singură pentru toţi membrii de par­tid, indiferent de meritele lor şi de pos­turile pe care le ocupă. Trebue să se pre­vadă în Statut că încălcarea disciplinei de partid şi de stat este un mare rău, care dăunează partidului, şi de aceea este in­compatibilă cu rămânerea în rândurile lui. Tovarăşi ! Partidul a atribuit întotdeauna o uriaşă însemnătate desfăşurării criticii şi autocriticii şi îndeosebi a criticii de jos, scoaterii la iveală a lipsurilor, precum şi luptei împotriva acelor stări de spirit care duc la prezentarea de paradă a lucrurilor într-o lumină trandafirie şi la îmbătarea de pe urma succeselor obţinute în muncă. Forţa partidului nostru constă tocmai în aceea că el nu se teme de critică şi că din critica lipsurilor sale ei­coarbe ener­gie pentru mersul continuu înainte. Treime să constatăm însă, că în orga­nizaţiile de partid continuă să fie subapre­ciată până în ziua de astăzi critica şi auto­critica în viaţa partidului şi a statului. Unii activişti, cărora partidul le-a acordat în­credere, punându-i în posturi de răs­pundere, nu trag concluzii din repetatele indicaţii ale partidului cu privire la ne­cesitatea de a dezvolta critica şi autocri­tica, cocoloşesc greşelile şi lipsurile, creează o atmosferă de prezentare de pa­radă a lucrurilor într-o lumină trandafirie şi de autoliniştire. Nu arareori critica şi autocritica întâmpină în calea lor o împo­trivire îndărătnică din partea unor comu­nişti „daţi cu lac”. A ieşit la iveală că nu puţin rău prici­nuiesc partidului comuniştii care ţipă ne­încetat că sunt devotaţi partidului dar care în fapt nu admit critica de jos, o înăbuşă. Gâtuitori! criticii folosesc cele mai di­verse forme şi metode de prigonire pen­tru critică Pot fi întâlnite cazuri când oameni cinstiţi, care îşi îndeplinesc bine munca, sunt concediaţi numai pentru fap­tul că s-au ridicat împotriva lipsurilor, când oamenilor care critică pe diferiţi activişti li se creează condiţii insuporta­bile. Sunt chiar şi cazuri când unii acti­vişti cu munci de conducere silesc prin ameninţări pe tovarăşii care fac obser­vaţii critice juste să se căiască şi să se oblige să nu mai critice lipsurile. Trebue notat că uneori astfel de mani­festări monstruoase se petrec în văzul or­ganizaţiilor de partid şi chiar cu îngăduinţa conducătorilor organizaţiilor de partid, care au datoria să lupte împotriva celor mai mici manifestări de gâtuire a criticii. Aceasta se vede din exemplul unor organi­zaţii de partid din regiunea Rostov, unde a existat o subapreciere a autocriticii şi nu au fost create condiţiile necesare pentru desfăşurarea criticii de Jos. Aceasta a dus la rezultatul că în unele organizaţii de partid anumiţi activişti birocratizaţi perse­cutau pe comuniştii care criticau lipsurile, aşa cum s-a întâmplat de pildă în raionul Feroviar al oraşului Rostov. Comitetul orăşenesc şi comitetul regio­nal de partid din Rostov, primind semna­lizări că unii conducători ai comitetului de partid din raionul Feroviar, care erau în legătură cu hoţi şi şperţari, prigonesc pe comuniştii care dau în vileag abuzurile, nu au luat la timp măsurile necesare şi cri­minalii au rămas mult timp nepedepsiţi. Printr’o hotărîre a Comitetului Central al partidului, cei care s’au făcut vinovaţi de gâtuirea criticii şi de alte abuzuri au fost excluşi din partid şi trimişi în faţa justiţiei. Trebue dusă lupta cea mai hotărîtă îm­potriva acelora care frânează dezvoltarea criticii şi autocriticii. Numai în condiţiile dezvoltării prin toate mijloacele a autocri­ticii şi criticii de jos putem birui cu suc­ces şi putem mătura toate obstacolele care stau în calea înaintării noastre spre comu­nism Tovarăşul Stalin ne învaţă că avem ne­voie de autocritică, aşa cum avem nevoie de aer, de apă, că fără ea, fără autocritică, partidul nostru nu ar putea să meargă îna­inte, nu ar putea să lichideze lipsurile noa­stre Autocritica stă la însăşi baza parti­dului nostru. Partidul Comunist este forţa îndrumătoare şi organizatoare a societăţii sovietice, el este partidul de guvernământ în ţara noastră Tovarăşul Stalin arată că noi înşine trebue să scoatem la iveală şi să îndreptăm greşelile noastre, dacă dorim să mergem înainte, că în afară de noi nu are cine să le scoată la iveală şi să le îndrepte. Autocritica trebue să fie una din cele mai serioase forţe care împing înainte dezvol­tarea noastră. Practica arată că numai lămurirea im­portanţei criticii nu este suficientă. Va fi absolut just să se înscrie în Statut că membrul de partid este obligat să desfă­şoare autocritica şi critica de jos, să scoată la iveală lipsurile din muncă şi să lupte pentru înlăturarea lor, să lupte împotriva prezentării de paradă a lucrurilor într-o lu­mină trandafirie şi împotriva îmbătării de pe urma succeselor în muncă. Membrii de partid care critică lipsurile din muncă tre­bue să fie puşi sub ocrotirea Statutului, să fie apăraţi împotriva gâtuitorilor criticii. Acela care frânează desfăşurarea autocri­ticii, care înăbuşe critica, o înlocueşte cu atmosferă de paradă şi cu tămâiere, nu este demn de înaltul titlu de membru de partid. In legătură cu aceasta trebue spus că în rândurile unei părţi a comuniştilor există părerea dăunătoare că membrii de partid nu trebue să înştiinţeze organele conducă­toare de partid despre lipsurile din muncă. Adeseori se pot constata cazuri când acti­vişti cu munci de răspundere împiedică pe comunişti să dezvălue în faţa organelor conducătoare de partid starea nesatisfăcă­­toare a lucrurilor, pe motiv ca aceasta l-ar împiedica, chipurile, în muncă. Mai există în rândurile activiştilor cu munci de conducere personagii simandicoase şi birocraţi care consideră că activiştii de rând nu au dreptul şi nu trebue să înştiin­ţeze organele superioare despre lipsurile din muncă. Unii conducători apucă chiar pe calea persecutării oamenilor care în­ştiinţează organele conducătoare de partid, Comitetul Central al partidului despre lip­­surile din muncă. Se înţelege că partidul are datoria să ducă o luptă necruţătoare împotriva unor astfel de personagii siman­dicoase. Acum, Statutul prevede că membrul de partid are dreptul să se adreseze cu orice cerere oricărei instanţe de partid, inclusiv Comitetului Central. După cum se vede, acest lucru nu este suficient. In Statut trebue menţionat că membrul de partid nu numai că are dreptul, ci este chiar obligat să înştiinţeze organele conducătoare de par­tid, inclusiv Comitetul Central, despre lip­surile din muncă, fără a ţine seama de per­soane, iar în privinţa celor care împiedică pe un membru de partid să-şi îndeplinească aceasta îndatorire, este necesar să se înscrie în Statut sancţionarea aspră a unor astfel de persoane ca unii care calcă voinţa partidului. Un mare rău îl constitue deasemenea cazurile­­ devenite frecvente in rândurile unei părţi a comuniştilor , de tăinuire a adevărului faţă de partid, de comportare nesinceră şi necinstită faţă de partid. Unii activişti, aşa cum reiese din fap­tele scoase la iveală de Comitetul Central şi de Guvern, încearcă să recurgă la şiret­licuri faţă de partid şi de stat, apucă pe ca­lea înşelării, a tăinuirii faţă de stat a mij­loacelor materiale aflate la dispoziţia lor. Aceasta denotă că încă nu a fost lichidată până la capăt practica antistatală de a pune interesele înguste de departament mai presus de interesele statului, de interesele partidului.. Anumiţi activişti încearcă să înfrumuse­ţeze starea de lucruri, se dedau la mistifi­cări, fac adăugiri în dările de seamă des­pre îndeplinirea planului. Se găsesc conducători care încalcă sau ocolesc legile sovietice şi dau o producţie cu un sortiment incomplect, de calitate in­ferioară, pe care o prezintă ca fiind de primă calitate, pricinuind astfel un mare rău statului şi dăunând mult intereselor consumatorilor. Este limpede că partidul nu poate tolera înşelători în rândurile sale, căci prin ac­ţiunile lor criminale astfel de oameni sub­minează încrederea în partid, descompun din punct de vedere moral rândurile comu­niştilor. Nu degeaba se spune în­ popor „Pe mincinos nu-l poţi socoti ca prieten”. Tre­bue să demascam, să dăm în vileag pe în­şelători şi să-i pedepsim cu asprime, să ne descotorosim de ei. Totodată organizaţiile de partid au datoria de a-i educa pe comu­nişti în spiritul sincerităţii şi al cinstei, al respectării stricte a Intereselor partidului şi statului. Ţînând seama de cele spuse mai sus, se propune să se înscrie în statut că membrul de partid este obligat să fie sincer şi cins­tit faţă de partid, să nu tolereze tăinuirea sau denaturarea, adevărului şi că lipsa de sinceritate a unui comunist faţă de partid şi înşelarea partidului constitue cel mai mare rău şi sunt incompatibile cu rămâne­rea în rândurile partidului. Deasemeni trebue prevăzut în Statut că membrul de partid este dator să păstreze secretul de partid şi de stat, să manifeste vigilenţă politică, că divulgarea secretului de partid şi de stat este o crimă împotriva partidului şi este incompatibilă cu rămâ­nerea în rândurile sale. Necesitatea unei astfel de complectări este dictată de faptul că în rândurile comu­niştilor au căpătat o răspândire destul de largă manifestările de lipsă de vigilenţă politică şi de indolenţă, cazurile de divul­gare a secretului de partid şi de stat. Nu­meroşi activişti, încântaţi de succesele lor economice, uită indicaţiile partidului asu­pra necesităţii de a ridica prin toate mij­loacele vigilenţa. Trebue să ţinem mereu minte de încercuirea capitalistă, de fap­tul că duşmanii Statului socialist au în­cercat şi vor încerca să strecoare în ţara noastră agenţi de ai lor pentru activitate de subminare. Pentru a atinge ţelurile lor mârşave elementele duşmănoase se stră­­duesc să se strecoare în diferite posturi din organizaţiile de partid, de stat şi econo­mice şi să folosească pe oamenii nepăsă­tori, palavragii, care nu ştiu să păstreze secretul de partid şi de stat. Organizaţiile de partid sunt obligate să pună cu hotărîre capăt manifestă­rilor de lipsă de vigilenţă politică, să educe pe comunişti în spiritul unei cât mai stricte respectări a secretului de partid şi de stat, înalta vigilenţă politică a comuniştilor, lupta neîmpăcată împotriva oricăror unel­tiri ale elementelor duşmane constitue o condiţie importantă pentru întărirea conti­nuă a partidului nostru şi Statului Sovietic. Fiecare comunist trebue să ţină minte că vigilenţa este necesară în fiecare sector şi în orice situaţie. O condiţie hotărîtoare a îndeplinirii cu succes a sarcinilor politice şi economice este justa selecţionare, repartizare şi edu­care a cadrelor în toate sectoarele con­strucţiei de partid şi de stat. In urma muncii efectuate de partid, compoziţia cadrelor de conducere s’a îmbunătăţit con­siderabil. Ar fi însă greşit să se creadă că ni există lipsuri în această muncă im­portantă. Trebue să recunoaştem că în nu­meroase organizaţii de partid, sovietice şi economice, un mar­e rău îl constitue prac­tica defectuoasă în problema selecţionării cadrelor, când această selecţionare s­e face nu după considerente profesionale şi po­litice, ci după criteriul relaţiilor de prie­tenie, al devotamentului personal, al locu­lui de naştere comun şi rudeniei. Acolo unde se strânge o familiuţă de „oameni de-ai noştri” — prieteni, rude sau originari din aceeaşi localitate — se creează în mod inevitabil un liman liniş­tit, tendinţa de a-şi ascunde reciproc lip­surile apare tendinţa de a se acoperi unul pe altul. Există cazuri când conducătorii diferi­telor organizaţii şi departamente, de dra­gul relaţiilor de rudenie şi prietenie, iar sub tinera lor pe activiştii care n’au co­respuns în muncă îi mută din loc în loc, în dauna intereselor muncii. Unii conducători dau dovadă de o atitudine neprincipială, atunci când dau referinţe pozitive, elogioase, asupra unor persoane care n’au corespuns în muncă şi au fost destituite din posturile pe care le ocu­pau contribuind astfel la plasarea lor în­­tr’un alt post de răspundere încălcarea principiilor de partid în se­lecţionarea cadrelor duce la umplerea apa­ratului diferitelor întreprinderi şi institu­ţii cu oam­eni nedemni, cu escroci şi aven­turieri, creează un teren favorabil pentru tot felul de abuzuri. In loc de a respecta cu stricteţe cerin­ţele partidului în ceea ce priveşte selecţio­narea cadrelor după calităţile lor politice şi profesionale, unii conducători de orga­nizaţie caută să se înconjoare cue oameni servili, linguşitori, oameni incapabili, iar pe oamenii cinstiţi care pun suflet în munca ce le este încredinţată, care luptă împotriva lipsurilor, îi înlătură. Se înţelege că o asemenea selecţionare a cadrelor nu are nimic comun cu principiile stabilite de partidul nostru şi aduce preju­dicii partidului. Se impune sarcina de a ridica la un ni­vel mai înalt munca de selecţionare a ca­drelor în toate verigile aparatului de par­tid, de stat şi economic, de a face să crească spiritul de răspundere al conducă­torilor de întreprinderi, organizaţii şi in­stituţii pentru justa selecţionare a ca­drelor. In Statut este necesar să se arate că membrii de partid­ sunt obligaţi să urmeze cu stricteţe indicaţiile partidului cu pri­vire la selecţionarea justă a cadrelor, după calităţile lor politice şi profesionale, şi să se prevadă că încălcarea acestor indicaţii, selecţionarea cadrelor după criteriul rela­ţiilor de prietenie, devotamentului perso­nal, al locului de naştere comun şi rude­niei, este incompatibilă cu rămânerea în partid. Includerea în Statutul partidului a aces­tor puncte noi cu privire la îndatoririle membrilor de partid oglindeşte creşterea maturităţii politice şi a activităţii comu­niştilor, dovedeşte larga dezvoltare a de­mocraţiei interne de partid, care constitue o particularitate distinctivă a dezvoltării partidului nostru. Aceste adăugiri urmăresc să determine un şi mai mare avânt al activităţii proprii a massei membrilor de partid. Ele vor contri­bui la intensificarea activităţii comuniştilor şi vor constitui un important mijloc de ridi­care a întregii munci organizatorice şi po­litice a organizaţiilor de partid pentru ca forţele şi mijloacele materiale şi spirituale de care dispun partidul şi statul să fie fo­losite cu o cât mai mare eficacitate în ve­derea accelerării ritmului înaintării ţării noastre spre comunism. Mai departe, este necesar să ne oprim asupra adăugirilor în legătură cu modul de examinare a chestiunilor referitoare la excluderea din partid a comuniştilor, în ca­zul când ei sunt membri ai unor organe conducătoare de partid alese. Se propune a se stabili că organizaţia de bază a partidu­lui nu poate hotărî excluderea din partid a unui comunist, dacă acesta este membru al C.C. al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, al C.C. al partidului comunist al unei Republicii unionale, al unui comitet de­ţinut, regional, de district, orăşenesc sau raional de partid. Chestiunea excluderii unui membru al C.C. al partidului comunist al unei Repu­blici unionale, al unui comitet de­ţinut, regional, de district, orăşenesc sau raional de partid din comitetul de partid sau din partid trebue să fie rezolvată la plenara comitetului respectiv, dacă plenara, cu o majoritate de două treimi, consideră acest lucru necesar. Se propune să se prevadă ca chestiunea excluderii unui membru al C.C. al Parti­dului Comunist al Uniunii Sovietice din C.C. sau din partid să fie rezolvată de că­tre Congresul partidului, sau — în inter­valele dintre congrese — de către Plenara C.C. al Partidului Comunist al Uniunii So­vietice cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor Plenarei C.C. Cel ex­clus din C.C. este înlocuit în mod automat de un membru supleant al C.C., în ordinea stabilită de congres la alegerea membrilor supleanţi ai C.C. Aceste adăugiri arată că răspunderea membrilor de partid, aleşi în organele con­ducătoare de partid, se măreşte atât faţă de comuniştii care i-au ales, cât şi faţă de comitetele de partid respective. Organizaţiile de partid pot aplica ca sancţiune de partid trecerea unor membri de partid în rândurile candidaţilor, dar această sancţiune nu este prevăzută în Sta­tut. Se propune să se prevadă în Statut că în cazurile necesare, organizaţia de partid poate aplica ca sancţiune de partid trece­rea membrului de partid în rândurile can­didaţilor pe termen până la un an. Despre îndatoririle membrilor dc partid Despre drepturile membrilor de partid Partidul nostru întotdeauna a acordat şi acordă o mare însemnătate traducerii con­secvente în viaţă a democraţiei interne de partid. In viaţa sa Internă Partidul Comu­nist îmbină cu stricteţe principiul centra­lizării cu eligibilitatea tuturor organelor conducătoare de partid, cu obligativitatea lor de a prezenta dări de seamă și cu revo­­cabilitatea lor. In Statutul existent, la primul punct al paragrafului privitor la drepturile membri­lor de partid, este prevăzut că membrul de partid are dreptul să participe la discutarea liberă și concretă a problemelor practice ale politicii partidului în adunările de par­tid sau în presa de partid. Definirea în Statut a drepturilor mem­brilor de partid de a participa la discutarea liberă și concretă a problemelor politicii partidului este un drept inalienabil al fie­cărui membru de partid, drept care decurge din democraţia internă de partid. In legă­tură cu aceasta, trebue spus că formularea menţionată îngustează întrucâtva şi defi­neşte inexact drepturile membrilor de par­tid, limitându-le la participarea la discuta­rea problemelor practice ale politicii parti­dului. De aceea se propune a se formula paragraful din Statut privitor la drepturile membrilor de partid în următoarea redac­tare : „Membrul de partid are dreptul: a) să participe la discutarea liberă și concretă a problemelor politicii partidului în adunările de partid sau în presa de partid ; b) să critice în adunările de partid ca orice activist de partid ; c) să aleagă și să fie ales în organele da partid ; d) să ceară să participe personal în toata cazurile când urmează să se ia o hotărîre cu privire la activitatea sau la comporta­rea lui; e) să se adreseze cu orice chestiune sau cerere oricărei instanțe de partid, inclusiv C.C. al Partidului Com­unist al Uniunii So­vietice”. Despre candidaţii de partid Mă voi opri asupra complectărilor la ca­pitolul din Statut cu privire la candidaţii de partid. Conform Statutului, toate persoanele care doresc să intre în partid trebue să facă un stagiu de candidat, necesar candi­datului pentru a putea cunoaşte programul, Statutul şi tactica partidului şi pentru a asigura organizaţiei de partid posibilitatea de a verifica calităţile personale ale can­didatului. Multe organizaţii de partid îndeplinesc în mod nesatisfăcător aceste cerinţe, ajută slab candidaţilor să se pregătească în ve­derea intrării în partid şi nu se ocupă de verificarea calităţilor lor personale. De a­ceea, stagiul de candidat se transformă ade­seori într-o formalitate goală şi la o mare parte din candidaţi se prelungeşte ani dea­­rândul. Unele organizaţii de partid uită de can­didaţii de partid, nu-i antrenează să parti­cipe activ la viaţa social-politică, lasă pe candidaţi să se descurce singuri şi se deba­rasează de fapt de răspunderea pentru edu­carea lor. Printre candidaţii care au depăşit stagiul stabilit sunt destui tovarăşi care muncesc bine în întreprinderi, în colhozuri şi insti­tuţii, participă la viaţa obştească, stu­diază în cercurile de studiere a istoriei par­tidului şi îşi ridică nivelul ideologic. Dar pentru că organizaţiile de partid nu dau atenţie acestor oameni, ei rămân vreme în­delungată candidaţi. Pe de altă parte, există destule cazuri când organizaţiile de partid, după ce s-au convins că sub raportul calităţilor sale personale candidatul nu poate fi primit în partid, nu rezolvă totuşi chestiunea lui. Partidul nu se poate împăca cu aceste lipsuri. Trebue îmbunătăţită munca orga­nizaţiilor de partid cu candidaţii de partid şi trebue de asemenea sporit simţul de răs­pundere al candidaţilor înşişi în ceea ce pri­veşte felul cum îşi fac­e stagiul de candidat, pentru ca stagiul de candidat să fie pentru cel care intră în partid o şcoală de educare şi călire în spirit partinic. In legătură cu aceasta în capitolul din Statut „Candidaţii de partid" trebue să sa arate că organizaţia de partid este datoara să ajute candidaţilor să se pregătească în vederea intrării în partid. După expirarea stagiului de candidat, organizaţia de par­tid trebue să examineze la adunarea da partid chestiunea candidatului de partid. Dacă candidatul de partid n'a putut să se manifeste îndeajuns din motive pe care organizaţia de partid le consideră valabile, organizaţia de bază îi va putea prelungi stagiul de candidat pe termen de cel mult un an In cazurile însă când în cursul sta­giului de candidat s-a constatat că sub raportul calităţilor sale personale, candida­tul de partid nu este demn să fie primit în partid, organizaţia de partid va hotărî ex­cluderea sa din rândurile candidaţilor da partid. Această complectare va contribui la îm­bunătățirea muncii cu candidații. Nr. 2479 (Continuare in pag. 3-a col. 1-2-3). Despre organele superioare ale partidului Trec la problemele privitoare la organele superioare ale partidului. Despre termenele de convocare a congreselor partidului şi plenarelor Comitetului Central al partidului Despre Conferinţele unionale de partid In proiectul de Statut propus nu sunt a se convoca Conferinţe unionale de par- Incluse puncte privitoare la Conferinţele Ud, dat fiind că problemele actuale ale unionale de partid politicii partidului pot fi discutate la con­p ’­g­re­se­le partidului şi la plenarele Comb d­in condiţiile actuale nu este necesar de­tutlul Central. Despre transformarea Biroului Politic în Prezidiu al Comitetului Central al partidului Este Indicat a se stabili următoarele ter­mene de convocare a congreselor partidu­lui şi plenarelor Comitetului Central: se propune ca congresele ordinare să fie con­In proiectul Statutului modificat se pro­pune a se transforma Biroul Politic in Pre­zidiu al Comitetului Central al partidului, organizat pentru conducerea muncii C.C. între plenare. Această transformare este indicată deo a­vocate cel puţin odată la patru ani, iar plenarele Comitetului Central cel puţin odată la 6 luni. rece denumirea „Prezidiu” corespunde mai bine funcţiilor îndeplinite de fapt de Bi­roul Politic în prezent. In ce priveşte munca organizatorică cu­

Next