Scȃnteia, decembrie 1953 (Anul 22, nr. 2833-2859)
1953-12-01 / nr. 2833
ANUL XXIII Nr. 2833 Marți 1 Decembrie 1953 4 PAGINI - 20 BANI Micşorarea încordării internaţionale problema vitală a zilelor noastre Sâmbătă şi-a încheiat lucrările sesiunea de la Viena a Consiliului Mondial al Păcii. Ca şi precedentele sesiuni ale Consiliului Mondial al Păcii — şi această sesiune a oglindit cu putere creşterea mişcării pentru pace, lărgirea necontenită a rândurilor ei, forţa mobilizatoare a ideilor promovate de Consiliul Mondial al Păcii şi a acţiunilor iniţiate de acest înalt for al mişcării internaţionale pentru apărarea păcii; ea a oglindit ataşamentul popoarelor, sprijinul opiniei publice democrate de pretutindeni faţă de marea campanie iniţiată de Consiliul Mondial al Păcii la sesiunea de la Budapesta, campanie menită să ducă la triumful tratativelor asupra politicii de forţă. Atracţia pe care o exercită astăzi mişcarea pentru pace asupra oamenilor din cele mai diferite pături sociale constitue o realitate vie, de nedesminţit. Intr’unul din numerele sale recente, însuşi ziarul britanic „Times“ a recunoscut „impresia ce o produce asupra necomuniştilor" campania pentru pace. La lucrările sesiunii au participat reprezentanţi de seamă ai popoarelor iubitoare de pace din zeci de ţări, între care soli ai popoarelor din unele ţări ce nu fuseseră reprezentate încă niciodată la o asemenea întâlnire internaţională. De la tribuna sesiunii au rostit cuvântări înflăcărate nu numai eminenţi şi bine cunoscuţi luptători pentru pace, dar şi un număr de activişti pe tărâm social din diferite ţări — oameni care până nu demult au stat la o parte de mişcarea pentru pace Lucrările sesiunii reflectă întărirea unităţii şi creşterea combativităţii tuturor forţelor luptătoare pentru pace, hotărîrea lor de a face totul pentru soluţionarea cât mai grabnică a problemei vitale ce preocupă majoritatea covârşitoare a omenirii — problema micşorării încordării în relaţiile internaţionale. Rezultatele fructuoase ale sesiunii de la Viena şi-au găsit concretizarea în importantele documente adoptate de Consiliul Mondial al Păcii şi publicate în numărul de faţă al ziarului. Ele constitue un vast program de acţiune menit să ducă la rezolvarea celei mai importante probleme a zilelor noastre problema micşorării încordării internaţionale. Rezoluţia generală a Consiliului Mondial al Păcii analizează cu o mare limpezime şi putere de convingere situaţia internaţională, defineşte cu deosebită claritate factorii care împiedică slăbirea încordării internaţionale şi subliniază căile cele mai concrete şi eficace pentru rezolvarea principalelor probleme ce preocupă omenirea. Exprimând interesele vitale şi năzuinţele popoarelor iubitoare de pace, rezoluţia generală constitue totodată un înflăcărat apel adresat popoarelor de a nu precupeţi niciun efort în lupta pentru rezolvarea paşnicăa tuturor problemelor internaţionale litigioase, pentru pace. Care sunt problemele ce preocupă astăzi omenirea, cum cer popoarele să fie soluţionate aceste probleme ? încetarea operaţiunilor militare în Coreea a constituit o mare victorie a cauzei păcii. Popoarele sunt hotărîte să consolideze această victorie, să nu mai permită reluarea operaţiunilor militare. Tendinţa de a exclude ţările neutre, şi mai ales India, din componenţa Conferinţei politice pentru Coreea, afectează în special interesele Asiei, putând zădărnici tratativele. In scopul succesului tratativelor, o asemenea problemă însemnată nu poate fi ocolită. Popoarele din Asia și din restul lumii cer reglementarea definitivă a problemei coreene în interesul cauzei păcii în Extremul Orient și în lumea întreagă. O altă revendicare importantă a popoarelor este încetarea operaţiunilor militare în Indochina, precum şi reglementarea paşnică a tuturor problemelor referitoare la continentul asiatic. Opinia publică democrată de pretutindeni este unanimă în convingerea că problemele referitoare la Asia pot fi soluţionate cu succes numai cu participarea tuturor ţărilor interesate şi îndeosebi cu a marii Republici Populare Chineze. Popoarele cer cu tot mai multă tărie rezolvarea cât mai grabnică a problemei germane — element esenţial al problemei securităţii Europei. Ele cer reglementarea grabnică a acestei probleme pe baza înţelegerii între cele patru puteri. „Unicul obstacol în calea unei asemenea înţelegeri — arată rezoluţia generală — îl constitue tendinţa uneia din părţi de a reface militarismul german şi de a include Germania într’o coaliţie militară îndreptată împotriva celeilalte părţi“. Rezoluţia Consiliului Mondial al Păcii, care cheamă la luptă pentru împiedicarea ratificării tratatelor cu privire la „armata europeană“ şi restabilirii militarismului german , găseşte un răsunet adânc în ţările europene, între care se află şi ţara noastră. Lupta popoarelor Franţei, Belgiei, Olandei şi altor ţări vesteuropene împotriva renaşterii militarismului german stârneşte admiraţia lumii întregi. O primejdie serioasă pentru independenţa popoarelor şi pentru cauza păcii o constitue ocupaţia militară americană a multor ţări şi crearea pe teritoriul acestor ţări, în vecinătatea frontierelor ţărilor iubitoare de pace, a tot mai multe baze militare americane. Alături de alte delegaţii, delegaţia poporului nostru a subliniat la sesiune primejdia pe care o reprezintă pentru securitatea popoarelor crearea bazelor militare americane pe teritorii străine. înlăturarea acestei primejdii constitue o necesitate şi o condiţie esenţială pentru realizarea unei destinderi în încordarea internaţională. O problemă de cea mai mare importanţă şi urgenţă pentru popoarele întregii lumi o constitue problema reducerii înarmărilor, încetarea cursei înarmărilor. De sarcina reducerii înarmărilor este indisolubil legată şi interzicerea armei atomice, cu hidrogen şi a celorlalte arme de exterminare în masă. In conştiinţa popoarelor a pătruns şipătrunde tot mai adânc adevărul că toate problemele ce frământă astăzi omenirea pot şi trebue să fie rezolvate pe calea tratativelor, prin efortul comun al tuturor ţărilor — şi în primul rând al marilor puteri care poartă principala răspundere pentru soarta păcii. Se ştie însă că forţele ce se opun slăbirii încordării internaţionale folosesc cuvântul „tratative“ pentru a-şi camufla acţiunile şi uneltirile menite să ducă la prelungirea şi intensificarea „războiului rece“. Ce fel de „tratative“ doresc, de pildă, cercurile diriguitoare din S.U.A., când ele vor să pună partea cealaltă în faţa unor fapte împlinite, când acţionează în direcţia zădărnicirii armistiţiului în Coreea, refac militarismul în Germania occidentală şi Japonia, intensifică cursa înarmărilor şi fabricarea de arme de exterminare în masă, extind reţeaua de baze militare agresive şi organizează provocări sistematice împotriva altor state ? Consiliul Mondial al Păcii îndeamnă din nou popoarele să-şi sporească vigilenţa împotriva uneltirilor vrăjmaşilor păcii, să zădărnicească aceste uneltiri. Chemând popoarele să facă totul pentru micşorarea încordării în relaţiile internaţionale, sesiunea Consiliului Mondial al Păcii s’a pronunţat şi de această dată pentru convocarea unei conferinţe a reprezentanţilor marilor puteri, în cadrul căreia tratativele să fie duse pe picior de egalitate, fără condiţii preliminare puse de vreuna dintre părţi. Exprimând satisfacţia tuturor popoarelor iubitoare de pace, participanţii la sesiune au salutat cu bucurie Nota U.R.S.S. din 26 Noembrie a c. adresată puterilor occidentale, cu privire la convocarea unei conferinţe a miniştrilor afacerilor externe ai celor patru puteri, la Berlin. Referindu-se la această chestiune şi subliniind că este cu putinţă convocarea într-un viitor apropiat a unei conferinţe a celor patru puteri, rezoluţia generală a Consiliului Mondial al Păcii arată totodată că „o conferinţă a celor cinci mari puteri continuă să rămână cel mai eficace mijloc pentru slăbirea încordării internaţionale“. Un document de deosebită însemnătate pentru dezvoltarea viitoare a mişcării pentru pace îl constitue Mesajul adresat de Consiliul Mondial al Păcii organizaţiilor şi personalităţilor care doresc slăbirea încordării internaţionale. Mesajul relevă necesitatea pregătirii, de comun acord, a unei întâlniri internaţionale care ar permite să se compare liber diferite puncte de vedere şi să se examineze soluţiile posibile. De o deosebită importanţă pentru cauza păcii este şi Apelul adresat de oamenii de ştiinţă, participanţi la sesiunea Consiliului Mondial al Păcii, oamenilor de ştiinţă din întreaga lume, prin care aceştia din urmă sunt chemaţi să ducă o luptă energică pentru interzicerea armelor de exterminare în masă. Un alt document de seamă al sesiunii de la Viena îl constitue recomandarea Comisiei Culturale a Consiliului Mondial al Păcii, cu privire la dezvoltarea legăturilor culturale între popoare. Cu atenţie deosebită a urmărit poporul român lucrările sesiunii de la Viena. De la tribuna sesiunii, solii poporului nostru au exprimat cu tărie hotărîrea poporului de a-şi spori eforturile în lupta pentru pace, au exprimat politica fermă de pace a statului nostru democrat-popular. Poporul nostru vede în importantele hotărîri adoptate de sesiune o oglindire fidelă a intereselor sale vitale, a năzuinţelor sale de pace. Oamenii muncii din ţara noastră salută cu căldură şi aprobă din toată inima aceste hotărîri care vor fi popularizate pe scară largă în tot cuprinsul ţării. Poporul român nu-şi va precupeţi niciun efort pentru a aduce o contribuţie cât mai mare la traducerea lor în viaţă, în interesul păcii şi securităţii tuturor popoarelor. Apariţia volumului II „Documente din Istoria Partidului Comunist din România“ (1923—1928) De curând a apărut în Editura pentru literatură politică volumul II „Documente din Istoria Partidului Comunist din România“ (1923—1928), întocmit de Institutul de Istorie a Partidului de pe lângă C.C. al P.M.R. Volumul cuprinde materiale documentare din perioada stabilizării relative şi parţiale a capitalismului, când burghezia şi moişierimea au reuşit, cu ajutorul socialdemocraţilor, să stăvilească vremelnic avântul revoluţionar al maselor muncitoare. Documentele cuprinse în acest volum oglindesc lupta Partidului Comunist din România pentru unitatea sindicală, lupta maselor muncitoare în condiţiile ilegalităţii, felul în care a fost folosită experienţa P.C.U.S. în îmbinarea luptei ilegale cu munca legală împotriva ofensivei claselor exploatatoare. Volumul cuprinde deasemenea documente ale Congresului al IlI-lea al P.C.R., reflectă lupta partidului împotriva tendinţelor legaliste, lichidatoriste şi a altor manifestări oportuniste din sânul partidului, lupta pentru bolşevizarea partidului. In volum sunt cuprinse deasemeni documente ale Congresului al IV-lea al Partidului Comunist din România, care a pus sarcina mobilizării maselor împotriva pregătirii războiului antisovietic. Volumul înfăţişează lupta P.C.R. pentru unitatea clasei muncitoare, pentru puritatea ideologică, pentru întărirea legăturilor sale cu masele și a rolului său conducător, care s’a afirmat în tot cursul ulterior al istoriei sale glorioase. In întâmpinarea alegerilor de deputaţi pentru sfaturile populare Succesele sondorilor de la Boldeşti BOLDEŞTI (de la tov. Ion Sandu, secretar al comitetului de partid). Petroliştii din schela ,,Sovrompetrol“-Boldeşti trăiesc 5 zile deosebite. In întrecerea socialistă in cinstea alegerilor de deputaţi pentru sfaturile populare, muncitorii şi tehnicienii sectorului de foraj din această schelă au dobândit o victorie de seamă . Ei şi-au îndeplinit sarcinile anuale de plan la foraj. începând din noaptea de 27 spre 28 Noembrie, brigăzile de sondori de aici forează sonde în contul anului 1954. Succesele pe care le-a dobândit colectivul sectorului de foraj Boldești se datoresc extinderii sistematice a metodelor de lucru înaintate. In prezent la mai bine de două treimi din numărul total al sondelor se forează după metodele sovietice de foraj rapid. In întrecerea socialistă s’au menţinut fruntaşe, în tot cursul anului, brigăzile de sondori conduse de stahanoviştii Gh. Savu, Ion Lungeanu, Constantin Păduraru, Alex. Alecu şi altele, care regulat au dat sondele în producţie mai devreme cu 7 până la 21 de zile. Prin aplicarea metodei sovietice , „tubaijul cu coloană mnică“ s-au realizat însemnate economii de burlane şi chimicale. Valoarea acestor economii este de peste 1.800.000 lei. Comitetul de partid al schelei a intensificat munca de agitaţie pentru ca în întrecerea socialistă în cinstea alegerilor, brigăzile de sondori să obţină noi şi însemnate succese în lupta pentru mai mult ţiţei. Lămurind masele de alegători asupra politicii partidului şi mobilizându-le la înfăptuirea ei, agitatorii trebue să dea o deosebită atenţie, în etapa actuală a campaniei de alegeri pentru sfaturile populare, popularizării candidaţilor, precum şi explicării problemelor tehnice ale votării. Comitetul de partid de la fabrica de confecţii „Gheorghe Gheorghiu-Dej" din Capitală a instruit în după amiaza zilei de 30 Noembrie aproape 150 de agitatori din întreprindere, care desfăşoară muncă de lămurire pe străziledin cartierul Militari, situat în apropiere. In instructaj s’a accentuat asupra datoriei agitatorilor de a aduce la cunoştinţa alegătorilor din ce circumscripţie raională şi orăşenească fac parte, de a populariza candidaţii propuşi pentru circumscripţiile respective, de a arăta alegătorilor unde va fi secţia lor de votare etc. In aceeaşi zi un număr de agitatori din întreprindere au plecat pe teren pentru a duce muncă de lămurire cu cetăţenii din străzile unde sunt repartizaţi. Agitatoarea Cojocaru Aglaia, de pildă, a vizitat, mai mulţi cetăţeni din str. Câmpului, unde desfăşoară muncă de lămurire încă de la începutul campaniei. La numărul 3, de pildă, i-a ieşit în întâmpinare o gospodină. Abia s-au întâlnit că a şi pornit între ele o discuţie începuse să se lase amurgul când agitatorul Crişan Moise din colectivul de agitatori al uzinelor „Boleslaw Bierut", raionul Griviţa Roşie, a pornit, ca şi în alte dăţi la lăsarea lucrului, pe la casele alegătorilor din str. 9 Mai, pentru a le lămuri diferite probleme în legătură cu alegerile pentru sfaturile populare. La casa cu nr. 5 i-a găsit pe cei doi locatari trebăluind prin curte. Şi-au dat bineţe, ca nişte vechi cunoştinţe, apoi aceştia l-au întrebat pe agitator ce veşti noi le mai aduce. — Astăzi aş vrea să discutăm despre candidaţii propuşi In circumscripţia noastră raională şi orăşenească — a spus agitatorul. — Despre tov. Alexandru Pustea, vrei să spui ? a răspuns unul din cetăţeni. Cum să nu-l cunoaştem pe vecinul Sandu ? Uite, aceasta este casa lui — şi a indicat casa vecină. Fără să-l laud, dar este un om cinstit, nu se întâmplă să treacă fără să te vie. Au discutat întâi despre candidaţii din circumscripţia raională nr. 227, din care face parte str. Câmpului. — Cum să nu-l cunosc pe candidatul nostru ! a răspuns gospodina, întrebării agitatoarei. E un stahanovist bine cunoscut de la uzinele „Clement Gottwald“, tov. Ion Mateica. Lumea îl cunoaşte în cartier ca pe un om cinstit şi devotat intereselor noastre, ale oamenilor muncii. Agitatoarea i-a vorbit gospodinei despre candidata pentru circumscripţia electorală orăşenească nr. 236, tov. Piersicam Maria, lăcătuş, muncitoare fruntaşă de la uzinele „Semănătoarea“. Ea i-a explicat că la 20 Decembrie va trebui să aleagă un deputat pentru sfatul popular raional şi unul pentru sfatul popular orăşenesc. Tovarăşa Cojocaru a arătat apoi că cetăţenii cu drept de vot din circumscripţia electorală raională nr. 227 vor vota în ziua de 20 Decembrie la secţia de votare nr. 45, care va fi instalată în localul şcolii elementare din Bulevardul Păcii nr. 123. Pentru a cunoaşte mai bine pe candidaţi, agitatoarea i-a invitat pe cetăţeni să participe la întâlnirile între candidaţi şi alegători, care aveau loc în aceeaşi după amiază la punctul de agitaţie din cartierul Militari şi în alte locuri, salute, respectă oamenii muncitori, căci e şi el muncitor, ca şi noi, se interesează de problemele obşteşti. De harnic ştiu că-i harnic, este fruntaş în muncă la o cooperativă meşteşugărească. Agitatorul a descris în cuvinte calde pe deputatul circumscripţiei electorale orăşeneşti, pe care cei vizitaţi nu-l cunoşteau. Este tov. Gheorghe Silaghi — a spus el — la minorist, stahanovist la noi în uzină. Pe el nu-l întrece nimeni în muncă, iar când şi-a propus să facă ceva, nu se lasă până n’o face. Apoi a arătat cetăţenilor că pentru ambii candidaţi, ei vor vota, la 20 Decembrie, la secţia de votare de la şcoala elementară nr. 20, din str. Ardealului. Agitatorul Crişan Moise a mai vizitat apoi şi pe cetăţenii de la numerele 1, 15, 25, pe care înainte de plecare l-a invitat să treacă pe la centrul de votare nr. 6 din B-dul Bucureşti nr. 87, pentru a controla dacă sunt trecuţi în listele de alegători. Cetăţeni, verificaţi listele de alegători! In întreaga ţară au fost afişate copii ale listelor de alegători pentru alegerile de deputaţi în sfaturile populare. Aceasta dă posibilitate tuturor cetăţenilor cu drept de vot să verifice dacă au fost înscrişi în listele de alegători şi să facă întâmpinări la sfaturile populare respective în cazul când descoperă omisiuni sau greşeli în întocmirea listelor. Pentru a înlesni cetăţenilor controlarea listelor de alegători, sfaturile populare au afişat publicaţii care cuprind adresele centrelor de afişare a listelor şi străzilor ce aparţin fiecărui centru. Cetăţeni! Controlaţi listele de alegători și verificaţi dacă aţi fost înscrişi în ele, pentru a vă putea exercita dreptul de vot! Urmăriţi ca în liste să nu fie trecute persoane declarate prin lege nedemne de a vota ! Cu agitatorii din casă în casă Lămurirea chestiunilor tehnice legate de alegeri — sarcină importantă Agitatorii popularizează candidaţii In contul anului viitor CONSTANŢA (de la corespondentul nostru). Muncitorii, tehnicienii, inginerii şi funcţionarii fabricii de biscuiţi „Munca“ din oraşul Constanţa se străduesc să dea viaţă măsurilor elaborate de plenara lărgită a C.C. al P.M.R. din 19-20 August. In semn de recunoştinţă faţă departid şi guvern, pentru noua dovadă de grijă părintească ce o poartă oamenilor muncii, numeroşi muncitori din această fabrică au obţinut zilele acestea însemnate succese în producţie. Muncitorii din brigada „7 Noembrie" condusă de Iacob Dumitru, de pildă, care deţine steagul roşu de producţie pe întreprindere, îşi depăşesc sarcinile zilnice cu 25—35%. De asemenea, tovarăşele Nazanda Emin, care aplică metoda Voroşin, Crăciun Floarea, Frigioiu Stela şi altele îşi depăşesc programul zilnic de lucru cu circa 30%. Colectivul întreprinderii „Munca" dă, de câteva zile, produse în contul anului 1954. Fruntaşi la achiziţii TURDA (de la redacţia ziarului „Turda Nouă“). Ţăranii muncitori din comuna Miceşti valorifică în cinstea alegerilor pentru sfaturile populare cantităţi tot mai mari de produse agricole prin cooperativă. Datorită acestui fapt cooperativa a achiziţionat în două săptămâni 8.400 kg. cartofi, 2.400 kg. porumb, 2.030 kg. fasole, 320 kg. secară, 200 kg. ovăz, 560 kg. floarea soarelui, 680 bucăţi ouă, etc. In acelaşi timp cooperativa a vândut ţăranilor muncitori 11.000 bucăţi ţiglă, peste 100 metri sibir şi alte produse industriale. Printre ţăranii muncitori care au valorificat cele mai multe produse în cinstea alegerilor sunt şi ţăranii muncitori Porumb Grigore, Coţa loan, Coţa Eremia, Chicinaş Lenuţa şi alţii. In interiorul ziarului: E. Ţintea — Uzinele „Progresul“Brăila trebue să lichideze rămânerea în urmă ! (pag. 2-a). Ing. agr. C. Ulian — Să sprijinim gospodăriile colective în întocmirea planurilor de producţiei (pag. 2-a). I. Bragheş — Alegerile de altădată..* (pag. 2-a). ^Manifestările sportive de Duminică (pag. 3-a). Sesiunea Consiliului Mondial al Păcii: Mesajul adresat de Consiliul Mondial al Păcii organizaţiilor şi personalităţilor care doresc slăbirea încordării internaţionale ; Rezoluţia generală a Consiliului Mondial al Păcii ; Apelul adresat de oamenii de ştiinţă participanţi la Sesiunea Consiliului Mondial al Păcii oamenilor de ştiinţă din întreaga lume. Cu privire la dezvoltarea legăturilor culturale între popoare (pag. 3-a). Presa din străinătate despre convocarea unei conferinţe a miniştrilor afacerilor externe ai celor patru puteri (pag. 4-a). Şedinţa Plenară a Adunării Generale a O.N.U. (pag. 4-a). Propunerea părţii coreeano-chineze la tratativele preliminare de la Panmunjon (pag. 4-a). Răspunsul lui Ho Si Min la întrebările redactorului şef al ziarului suedez ♦ „Expressen“ (pag. 4-a). Un punct de agitaţie fără activitate SIMERIA (de la corespondentul nostru). Acum câteva săptămâni, mai mulţi muncitori lucrau de zor să amenajeze una din încăperile staţiei C.F.R.-Simeria. Unii drapau în roşu ferestrele, alţii aşezau cu grijă pe pereţi lozinci şi tablouri, un altul prindea deasupra uşii dela« intrare inscripţia : „Punctul de agitaţie Nr. 2". Comitetul de partid al complexului C.F.R.-Simeria s’a îngrijit ca punctul de agitaţie să fie frumos pavoazat, dar de activitatea pe care trebuia s’o ducă acest punct de agitaţie nu s’a interesat deloc. Punctul de agitaţie din staţia C.F.R.Simeria nu are un colectiv de conducere şi nici program de activitate. Călătorii şi muncitorii din steţia C.F.R.Simeria care doresc să primească unele lămuriri în legătură cu alegerile de deputaţi în sfaturile populare nu pot primi aceste lămuriri deoarece la punctul de agitaţie nu există tovarăşi pregătiţi pentru a da lămuriri alegătorilor. La acest punct de agitaţie nu se găseşte nici măcar textul Decretului Prezidiului Marii Adunări Naţionale cu privire la alegeri, sau alte materiale în legătură cu alegerile. Este sarcina comitetului de partid al complexului C.F.R.-Simeria să asigure punctului de agitaţie o activitate multilaterală, bogată în conţinut. Cuvântul alegătorilor In sala de festivităţi a Ministerului Industriei Cărbunelui a avut loc o întâlnire între cetăţenii din circumscripţia electorală nr. 148 şi tov. Eufrosine Niculescu Mizil, vicepreşedinte al Sfatului popular al raionului „I. V. Stalin“, candidat în această circumscripţie. In cuvântul său, tov. Eufrosina Niculescu Mizil a expus pe scurt realizările obţinute in raionul Stalin datorită sprijinului acordat de cetăţeni. Numeroşi alegători, printre care Ana Ungureanu, Elena Bogalschi, au vorbit despre grija, regimului democrat-popular pentru ridicarea continuă a nivelului de trai al oamenilor muncii. „Nu de mult — a epus tov. Elena Bogalschi — în apropierea străzii noastre s’au deschis 4 noi magazine, s’au pavat străzile, iar In curând va fi gata o nouă piaţă“. „Pe lângă realizările obţinute în raionul nostru — a spus un alt cetăţean — mai există şi unele lipsuri. Pe strada Frumoasă, de pildă, există un loc viran care ar putea fi transformat într’o grădiniţă. Deasemeni, există încă locuinţe şi străzi care necesită reparaţii şi care se pot realiza cu sprijinul locuitorilor. Propun candidatului şi viitorului sfat popular să se ocupe de rezolvarea unor asemenea probleme pentru ridicarea nivelului de viaţă al celor ce muncesc. Participanţii la întâlnire au făcut şi alte propuneri ; ei sunt hotărâţi să contribue, alături de deputatul pe care îl vor alege, la înfrumusețarea cartierului lor. Exemplul personal al candidaţilor BÂRLAD (de la redacţia ziarului „Steagul Roşu“). „ Candidaţii F.D.P. din comuna Zorleni, raionul Bârlad, desfăşoară în cadrul circumscripţiilor electorale în care au fost propuşi o intensă muncă de lămurire printre alegători pentru îndeplinirea planului de colectări. Tov. Neagu Elena, candidată a ţăranilor muncitori din circumscripţia electorală comunală nr. 31, a fost prima care şi-a achitat în întregime cotele. Exemplul ei a fost urmat de ţăranii muncitori Neculai Tănase şi Păduraru Constantin, care şi-au predat toate cotele din 28 cetăţeni din această circumscripţie electorală, 26 şi-au îndeplinit până acum în proporţie de 80% obligaţiile faţă de stat. LA O STAŢIUNE EXPERIMENTALĂ ZOOTEHNICĂ Muncitorii şi tehnicienii staţiunii experimentale zootehnice Slobozia, regiunea Bucureşti, au obţinut însemnate succese în munca de îmbunătăţire a raselor de animale existente şi în crearea de noi rase mai productive. Astfel, de câţiva ani se lucrează la îmbunătăţirea rasei de oi tigaie. Metişii (produşi obţinuţi prin încrucişare) dau ca producţie medie câte 3,310 kg. lână şi 70 litri lapte anual. Prin încrucişarea rasei merinos precoce cu rasa tigaie s-au obţinut metişi care produc în medie 4,3 kg. ---------------------------------------------------------lână şi au o greutate mult mai mare decât rasa tigaie. Rezultate valoroase s-au obţinut şi prin încrucişarea merinosului de Palas cu rasa tigaie pentru crearea unui tip de oaie cu lână fină. In sectorul porcin, aplicarea selecţiei pe baze ştiinţifice a dus la mărirea numărului de purcei; la rasa mangaliţa, de pildă, dela 4—5 purcei la o fătare s’a ajuns la 7—8 purcei în medie, cu o creştere mai rapidă în greutate. Importante succese s’au obţinut in lucrările pentru crearea unei noi rase de porci, prin încrucişarea rasei mangaliţa cu marele alb importat din U.R.S.S. Toate lucrările pentru crearea de noi rase se bazează pe principiile savantului sovietic Ivanov. Acestea sunt numai câteva din lucrările urmărite în staţiunea din Slobozia. In total, în staţiune se urmăreşte rezolvarea a 42 de probleme şi teme ştiinţifice care au o mare importanţă practică. In clişee (stânga), Ciobanul Petrache Miu prezintă un berbec fără coarne, care la vârsta de 1 an şi jumătate a ajuns la 110 kg. greutate. Acesta este un produs obţinut prin încrucişarea rasei merinos precoce cu rasa ţigaie. (dreapta): Vieri din rasa mangaliţa selecţionaţi la staţiunea experimentală zootehnică din Slobozia.